Știri
Știri din categoria Apărare
Forțele Aeriene ale SUA reiau programul E-7A „Wedgetail” cu încă cinci aparate, într-o mișcare cu impact direct asupra planificării operaționale și a industriei de apărare, potrivit HotNews. Achiziția ar duce totalul la șapte aeronave (cinci noi, plus două prototipuri deja contractate), după ce anul trecut viitorul programului devenise incert.
Informația a fost prezentată de Troy Meink, secretarul Forțelor Aeriene, în timpul unei audieri în fața unei subcomisii a Camerei Reprezentanților, conform Reuters (link în sursă).
Forțele Aeriene americane intenționează să cumpere cinci aeronave E-7A destinate fazei de „dezvoltare inginerească și producție”, pe lângă cele două prototipuri deja contractate. Mișcarea vine după ce Pentagonul renunțase anul trecut la planurile de a achiziționa 26 de aparate E-7A, care ar fi urmat să înlocuiască flota de AWACS din perioada Războiului Rece.
Decizia de atunci a avut efecte în lanț: NATO a abandonat, la rândul său, planurile de a cumpăra șase aeronave E-7A, potrivit informațiilor din articol.
E-7 „Wedgetail” (comercializat și ca Boeing 737 AEW&C) este o aeronavă de avertizare timpurie și control aerian (AWACS), cu două motoare, bazată pe avionul de linie Boeing 737. Modelul a fost conceput inițial pentru Forțele Aeriene Regale Australiene.
Diferența tehnică evidențiată în material este radarul: aeronava folosește o antenă fixă cu rețea activă scanată electronic (AESA), în locul uneia rotative, ca la Boeing E-3 „Sentry” (bazat pe Boeing 707). Potrivit site-ului Forțelor Aeriene (link în sursă), antena are o rază de 850 km la altitudinea de 9.000 m, iar într-o misiune standard poate acoperi o suprafață de peste 4 milioane km².
În prezent, țările care au în dotare astfel de aeronave sunt:
Recomandate
Războiul din Orientul Mijlociu a expus vulnerabilități care pot împinge NATO spre costuri mai mari și achiziții accelerate de armament , în condițiile în care stocurile de muniție, apărarea aeriană și disponibilitatea forțelor navale sunt descrise ca insuficiente pentru un conflict de durată cu Rusia, potrivit unei analize Digi24 , care citează experți intervievați de Politico . Oficiali militari europeni avertizează că Moscova ar putea fi în măsură să atace un stat membru al Alianței până în 2029, ceea ce ridică presiunea pentru pregătire de luptă și coeziune politică. În acest context, Politico a discutat cu diplomați, oficiali actuali și foști ai NATO și experți în apărare, care indică cinci „lacune” scoase în evidență de războiul din Orientul Mijlociu. Muniția și apărarea aeriană: risc de epuizare rapidă Prima problemă indicată este epuizarea muniției. În războiul cu Iranul, SUA ar fi consumat aproximativ jumătate din stocul total de rachete critice de apărare aeriană Patriot, iar oficiali francezi au avertizat că stocurile de rachete Aster și Mica se epuizau încă din primele două săptămâni de conflict. În paralel, companii din industria de apărare precum Rheinmetall și MBDA au semnalat creșterea cererii și riscul unei penurii. Un diplomat NATO avertizează că, dacă SUA își mută atenția spre Indo-Pacific, „vor fi retrase resurse substanțiale” din Europa, iar un alt semnal de alarmă este legat de ritmul producției rusești de drone: Justin Bronk (Royal United Services Institute) spune că Moscova produce „6.000 până la 7.000” de drone de atac cu sens unic pe lună, ceea ce ar putea lăsa aliații fără rachete de apărare aeriană de mare valoare în „câteva săptămâni”. În consecință, apare o presiune pentru soluții mai ieftine și mai scalabile: Bronk invocă „nevoia urgentă de interceptori aer-aer mai accesibili”, alternative la Patriot (exemplu: racheta ghidată cu laser AGR-20) și măsuri de apărare pasivă, precum adăposturi fortificate din beton pentru avioane. Potrivit unei persoane familiarizate cu subiectul, deficitul de muniție ar urma să fie o temă majoră la summitul NATO din iulie . Superioritatea aeriană și lovirea „în adâncime” A doua vulnerabilitate ține de inferioritatea aeriană și de limitele unei strategii bazate pe bombardament convențional. Pieter Wezeman (Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm) afirmă că abilitatea Iranului de a continua atacuri cu rachete și drone, în pofida campaniei aeriene americane, arată „limitele clare” ale ideii că poți forța capitularea unei țări doar prin lovituri aeriene. În acest cadru, experții citați susțin că NATO ar trebui să-și regândească strategia de supremație aeriană și să accelereze investițiile în arme de precizie cu rază lungă, capabile să lovească inclusiv producția de drone a Rusiei și ținte militare din interiorul teritoriului. Bronk menționează intensificarea achizițiilor de rachete AGM-88G fabricate în SUA, cu o rază de acțiune de până la 300 km. Forțele navale: disponibilitate scăzută și întreținere insuficientă A treia problemă este subfinanțarea și dotarea insuficientă a forțelor navale. Ca exemplu, analiza indică situația Regatului Unit: după trei săptămâni necesare pentru desfășurarea distrugătorului HMS Dragon în Marea Mediterană, nava a fost trimisă înapoi în port din cauza unei probleme tehnice. Șeful forțelor maritime britanice, generalul Gwyn Jenkins, a recunoscut că Marina Regală nu era pregătită pentru război, iar premierul canadian Mark Carney a declarat anterior că mai puțin de jumătate din flota Canadei este operațională. Ed Arnold, fost oficial NATO, spune că după 2022 accentul a fost pus mai mult pe forțele terestre, iar acum se vede că disponibilitatea flotei în NATO este „destul de slabă”. Într-un conflict cu Moscova, forțele navale sunt prezentate ca esențiale pentru vânătoarea submarinelor din apropierea peninsulei Kola și pentru neutralizarea navelor rusești echipate cu rachete de croazieră Kalibr. Coeziunea politică: riscul unei implicări americane limitate A patra vulnerabilitate este dezbinarea internă. Războiul ar fi adâncit prăpastia din interiorul NATO, pe fondul respingerii de către Europa a cererilor președintelui american Donald Trump privind sprijinul militar, ceea ce ar fi determinat Washingtonul să elaboreze opțiuni de represalii, potrivit diplomaților citați. Arnold avertizează asupra riscului ca președintele SUA să decidă „De data aceasta nu ne implicăm” sau să accepte doar o desfășurare limitată dacă Moscova ar invada. Fostul secretar general al NATO Anders Fogh Rasmussen susține că statele europene ar trebui să adopte o abordare „tranzacțională” similară și să condiționeze sprijinul pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz de angajamentul Washingtonului față de NATO. „Timpul lingușelilor a trecut”, a spus Rasmussen. Ucraina, tot mai mult ca furnizor de capabilități Al cincilea punct este rolul Ucrainei. La câteva zile după începutul războiului din Iran, Ucraina și-ar fi trimis experți în drone pentru a ajuta țări din Orientul Mijlociu, iar ulterior ar fi semnat parteneriate de apărare pe zece ani cu state din Golf. În paralel, NATO și-a extins legăturile instituționale cu Ucraina, inclusiv printr-un centru comun de instruire și cercetare în Polonia, vizite militare la Kiev și un program industrial pentru achiziția de tehnologii inovatoare, denumit UNITE-Brave NATO . Diplomați NATO citați spun că Alianța ar putea aloca fonduri suplimentare pentru acest program și ar putea construi o „centură” de mijloace anti-drone mai aproape de granița cu Rusia, ca primă linie de apărare. Ce urmează: presiune pe bugete și pe lanțurile de producție Din perspectiva impactului operațional, concluzia analizei este că lecțiile din Orientul Mijlociu împing NATO spre decizii rapide privind: refacerea stocurilor de muniție și a interceptoarelor de apărare aeriană; investiții în capabilități de lovire la distanță mare; creșterea disponibilității flotelor și a infrastructurii comune de întreținere; consolidarea cooperării industriale cu Ucraina. În lipsa unor detalii bugetare în material, amploarea costurilor nu poate fi cuantificată, însă direcția este una de accelerare a achizițiilor și de reconfigurare a priorităților de apărare, cu deficitul de muniție anunțat deja ca temă centrală la summitul NATO din iulie. [...]
Europa este împinsă să-și crească autonomia de apărare în NATO , pe fondul tensiunilor și incertitudinilor generate de revenirea administrației Trump, fără ca asta să însemne o ruptură de SUA, potrivit Agerpres . Javier Colomina , reprezentant special al NATO pentru vecinătatea sudică, a susținut la Forumul La Toja de la Lisabona ideea unei Alianțe „diferite”, cu „un pilon european mai puternic”, dar „întotdeauna în interiorul unei legături transatlantice”. Oficialul a descris perioada actuală drept una „complicată” pentru NATO, din mai multe motive, nu doar din cauza comportamentului președintelui american. De ce contează: presiune pentru o „singură voce” europeană, dar fără alternativă la NATO În evaluarea lui Colomina, Europa ar trebui să fie „capabilă să aibă o singură voce și o voce mai puternică”, în condițiile în care, în prezent, vocea europeană este „divizată”. Mesajul are o miză operațională și de politici publice: o coordonare mai strânsă între statele europene în interiorul NATO, nu construirea unei structuri paralele. Oficialul NATO a insistat că întărirea pilonului european nu trebuie tratată ca „o alternativă la ceea ce există acum”, ci ca o evoluție a Alianței în cadrul relației transatlantice. Argumentul bugetar: SUA rămân principalul contributor la investițiile de apărare Colomina a motivat necesitatea menținerii legăturii transatlantice și prin realitatea financiară: SUA „reprezintă în continuare mai mult de jumătate din bugetul de investiții în apărare al NATO ”, chiar dacă europenii și canadienii și-au majorat cheltuielile de înarmare. În acest context, întărirea componentei europene este prezentată ca o recalibrare internă a NATO, nu ca o schimbare de alianțe sau o decuplare de Washington. [...]
NATO riscă să transforme creșterea bugetelor de apărare într-un blocaj industrial , pentru că industria nu poate livra suficient de repede echipamentele comandate, iar lanțurile de aprovizionare rămân vulnerabile, potrivit Digi24 . Fostul șef militar al Alianței, amiralul Rob Bauer , spune că statele membre se lovesc de „rafturi goale” după trei decenii de subinvestiții. Bauer a declarat pentru The Times , după Forumul de Securitate de la Kiev de săptămâna trecută, că armatele se confruntă cu termene de livrare „inacceptabile”, de până la șapte ani, pentru tancuri, avioane de vânătoare și sisteme de apărare aeriană Patriot . Bani există, dar capacitatea de producție nu ține pasul În evaluarea fostului președinte al Comitetului Militar al NATO, presiunea politică din ultimii ani a accelerat alocările bugetare: el afirmă că Donald Trump a fost o „binecuvântare” pentru relansarea investițiilor, împingând statele să atingă ținta de 2% din PIB pentru apărare și să convină asupra unei creșteri la 3,5% până în 2035. Problema, spune Bauer, este că finanțarea suplimentară nu se traduce automat în livrări, deoarece producția nu poate fi extinsă rapid. „Capacitatea de producție în domeniul apărării reprezintă în prezent cea mai mare provocare în cadrul alianței. De fapt, avem banii, știm ce trebuie să cumpărăm, dar nu putem face achizițiile pentru că rafturile sunt goale. În Europa există în prezent peste 800 de miliarde de euro care așteaptă să fie cheltuiți”. Dependența de materii prime și riscul de șocuri în lanțurile de aprovizionare Bauer leagă blocajul industrial și de dependența de materii prime și componente din zone care pot deveni ostile. El afirmă că firmele din apărare nu și-au securizat lanțuri de aprovizionare „la scară largă” care să nu depindă de potențiali adversari. În acest context, el indică rolul Chinei pe piața metalelor rare: potrivit declarațiilor sale, China extrage cel puțin 60% din metalele pământurilor rare la nivel mondial și procesează peste 90% dintre acestea, resurse esențiale inclusiv pentru industria de apărare. Ca exemplu de pârghie economică, Bauer menționează blocarea exportului de magneți după tarifele impuse de Trump, cu efecte rapide în industrie. „Piața nu va rezolva”: apel la intervenția statului și prioritizare Pe fondul acestor constrângeri, Bauer susține că guvernele vor trebui să intervină pentru a redirecționa materiale și capacități dinspre producția civilă către cea militară, argumentând că mecanismele de piață nu sunt suficiente pentru a rezolva problema. „Sunt convins că avem nevoie de intervenția statului. Piața nu va rezolva această problemă”. El mai spune că reticența de a investi în industria de apărare, inclusiv din partea instituțiilor financiare europene, a contribuit la subdezvoltarea sectorului în ultimii 30 de ani, iar războiul din Ucraina a schimbat percepția, fiind tratat ca o investiție în securitatea europeană, nu ca „caritate”. Ce urmează: presiune pe achiziții, producție și resurse Mesajul central al lui Bauer este că reînarmarea nu mai este doar o chestiune de bugete, ci de capacitate industrială, acces la materii prime și decizii politice privind prioritizarea producției. În lipsa unor măsuri care să crească livrările și să reducă dependențele, creșterea cheltuielilor riscă să rămână blocată în comenzi care nu pot fi onorate în termene utile. [...]
Germania își aduce un colonel american în centrul planificării operațiunilor terestre , într-un pas rar de integrare în structurile de comandă, menit să crească interoperabilitatea în NATO, chiar în timp ce relația politică Berlin–Washington se tensionează, potrivit Politico . Din octombrie, un colonel american va fi încadrat la Comandamentul Armatei Germane, ca adjunct al șefului Diviziei de Operațiuni — zona în care se planifică misiunile și se pregătesc deciziile, au transmis armata germană și Pentagonul. Un purtător de cuvânt al armatei germane a spus că obiectivul este „aprofundarea cooperării germano-americane și optimizarea capacității operaționale comune în cadrul NATO”. Deși Bundeswehr are programe de schimb cu ofițeri străini, o astfel de integrare „adâncă” în structuri de comandă de bază este neobișnuită. Lt. gen. Christian Freuding, șeful armatei germane, a descris numirea drept o extindere a cooperării bilaterale și un semn de încredere reciprocă. De ce contează operațional: interoperabilitate și recalibrarea prezenței SUA în Europa Partea americană a încadrării a pus accent pe dimensiunea strategică: există un acord de schimb de ofițeri pe o bază „foarte selectivă”, iar colonelul va lucra la sediul armatei germane cu un mandat legat de îmbunătățirea interoperabilității „în sprijinul NATO și al cerințelor bilaterale”. În același timp, expertul în apărare Nico Lange, fost oficial de rang înalt în Ministerul Apărării din Germania, a spus că mutarea indică și faptul că SUA își „recalibrează” forțele în Europa și are nevoie de un ofițer senior „în teren” pe durata acestui proces. Decizia privind plasarea colonelului în structura germană a fost luată cu câțiva ani în urmă, notează publicația. Context politic: tensiuni Merz–Trump și incertitudine în jurul NATO La nivel politic, relațiile dintre Washington și Berlin s-au deteriorat în ultimele zile, după ce Donald Trump l-a atacat public pe cancelarul Friedrich Merz, acuzându-l că a evaluat greșit amenințarea reprezentată de Iran. Merz spusese anterior că SUA au fost „umilite” de Teheran. În paralel, Trump a pus în mod repetat sub semnul întrebării utilitatea NATO, iar aliații europeni se tem că SUA ar putea retrage o parte din trupele de pe continent. Politico notează și că Pentagonul nu intenționează, pentru prima dată în decenii, să publice o analiză a amplasării trupelor americane în străinătate, așteptată de mult timp. Această incertitudine împinge statele europene să își asume un rol mai mare în propria apărare, în linie și cu Strategia Națională de Apărare a SUA pentru 2026, care arată că partenerii sunt așteptați să „preia conducerea” împotriva amenințărilor mai relevante pentru ei, cu un sprijin american „critic, dar mai limitat”. Modelul european invocat: integrarea cu Olanda, ancorată în NATO Germania are deja exemple de integrare militară avansată în Europa, în special cu Olanda, unde unele brigăzi olandeze sunt complet integrate în divizii germane, inclusiv la nivel de comandă. Astfel de structuri sunt prezentate ca un posibil model pentru apărarea europeană, care rămâne ancorată în NATO, chiar dacă relația de securitate tradițională cu SUA se schimbă. [...]
Laserul Iron Beam a avut un rol limitat în războiul din 2026 cu Iran dintr-un motiv operațional: lipsa unui număr suficient de baterii , potrivit The Jerusalem Post , care citează o explicație a Forțelor Aeriene Israeliene. Armata ar avea nevoie de 14 baterii pentru ca sistemul să aibă un impact „semnificativ”, iar acest prag nu a fost atins. Informația vine după ce, pe 12 martie, IDF recunoscuse că nu folosește Iron Beam în mod regulat în războiul în desfășurare cu Iran, fără să explice atunci discrepanța dintre declarațiile publice despre „operaționalizarea” sistemului și utilizarea sa efectivă pe front. De ce contează: limitarea de „volum” întârzie efectul promis asupra apărării aeriene Explicația Forțelor Aeriene mută discuția de la „funcționează sau nu” la capacitatea de a-l desfășura în masă. Cu alte cuvinte, sistemul ar fi fost folosit, dar prea puțin pentru a schimba semnificativ situația operațională, în lipsa numărului necesar de baterii. În paralel, articolul amintește că diferite forme ale familiei Iron Beam ar fi fost folosite pentru a doborî aproximativ 40 de drone Hezbollah în toamna lui 2024, ceea ce a alimentat așteptările că tehnologia este deja matură pentru utilizare extinsă. Context: promisiuni de „operațional” și întrebări fără răspuns Ministerul Apărării anunțase în decembrie 2025 că Iron Beam a fost „implementat pe teren”, iar în iunie 2025 ministerul și Rafael (compania principală din program, alături de alte firme, inclusiv Elbit ) comunicaseră că „Lite Beam”, o versiune mai mică, este operațională. În septembrie 2025, Ministerul Apărării anunțase că Iron Beam este operațional și că o serie completă de baterii urma să fie desfășurată în țară „în lunile următoare”. Potrivit materialului, Rafael a refuzat anterior să comenteze eventuale probleme și a direcționat întrebările către Ministerul Apărării, care nu a oferit explicații privind discrepanțele. Miza economică: costul interceptărilor rămâne ridicat până la scalare Unul dintre argumentele centrale pentru Iron Beam este reducerea costurilor apărării aeriene. Publicația notează că: interceptoarele Arrow pot costa „milioane de șekeli” per lansare; interceptoarele Iron Dome pot costa „zeci de mii de șekeli”; folosirea Iron Beam ar fi „la fel de ieftină ca aprinderea unei lumini”. În lipsa unei desfășurări la scară (numărul de baterii), avantajul de cost rămâne mai degrabă o promisiune decât un efect imediat în războiul din 2026. Ce urmează: termene mai lungi pentru a depăși Iron Dome și pentru amenințări cu rază lungă Materialul menționează evaluări potrivit cărora trecerea reală a Iron Beam în rolul principal față de Iron Dome, ca apărare antiaeriană de rază scurtă, ar putea dura „câțiva ani”. Pentru utilizarea laserelor împotriva amenințărilor cu rază lungă, precum rachetele balistice iraniene, unele proiecții indică un orizont de „5–10 ani” sau mai mult. [...]
Rusia a bifat un prag operațional în programul său spațial, lansând pentru prima dată racheta purtătoare „Soiuz-5”, după un ciclu lung de dezvoltare și amânări repetate , potrivit Meduza . Primul zbor al rachetei, descrisă ca fiind de unică folosință și cu două trepte, a avut loc în seara de 30 aprilie, de pe o platformă a cosmodromului Baikonur din Kazahstan, a transmis Roscosmos . Roscosmos a publicat și o înregistrare video a lansării pe canalul său de Telegram. Instituția a susținut că prima și a doua treaptă au funcționat „în regim normal”, iar un „model dimensional și de masă” (un simulator al încărcăturii utile, folosit la testele de zbor) a fost plasat pe o traiectorie suborbitală calculată. Conform aceleiași informări, acest model ar urma să cadă ulterior în Oceanul Pacific, într-o zonă închisă pentru navigație și aviație. De ce contează: trecerea de la proiect la test de zbor, după ani de întârzieri Materialul indică un calendar extins al programului. Centrul racheto-spațial „Progress” din Samara anunța în 2015 intenția de a include construcția „Soiuz-5” în programul spațial federal până în 2025, iar în 2016 lucrările au intrat în fază activă. Dezvoltatorul principal, corporația racheto-spațială „Energia”, declara în 2017 că primul zbor este planificat pentru 2022, însă lansarea a fost amânată de mai multe ori ulterior, notează Meduza, citând informații anterioare din presa rusă. [...]
