Știri
Știri din categoria Știință
Reluarea cercetărilor arheologice la Castrul Roman de la Răcari începe să producă rezultate concrete, după ce specialiștii Muzeului Olteniei au identificat temelia de piatră a grânarului fortificației, o clădire-cheie pentru funcționarea garnizoanei romane, potrivit Mediafax.
Descoperirea a fost comunicată public de primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, care a transmis pe Facebook că rezultatele cercetărilor scot la lumină o parte din istoria de acum aproape 1.800 de ani a zonei.
Concret, arheologii au descoperit fundația de piatră a grânarului castrului (horreum) – descris ca fiind a doua cea mai importantă clădire după comandament. În astfel de spații erau depozitate proviziile necesare unei garnizoane: cereale, alimente și nutreț pentru animale.
Potrivit mesajului citat de Mediafax, urmele identificate indică faptul că un incendiu a distrus construcția, iar zidurile masive și urmele focului ar oferi indicii despre ultimele momente ale fortificației, „cel mai probabil” în contextul invaziilor gotice din secolul al III-lea.
La Răcari se afla al doilea cel mai mare castru de piatră din regiune, de unde unitățile militare romane supravegheau valea Jiului. Cercetările arheologice au fost reluate în 2003 și sunt susținute de Consiliul Județean Dolj, prin Muzeul Olteniei Craiova.
Recomandate
Descoperirea de carbon organic direct la suprafața unei roci marțiene complică interpretarea „semnelor de viață” și întărește nevoia de a aduce probe pe Pământ , potrivit Ars Technica . Roverul NASA Perseverance a detectat un tip de carbon macromolecular pe suprafața unei formațiuni din craterul Jezero , într-o zonă de la marginea unui vechi canal fluvial numit Neretva Vallis, la un sit denumit Bright Angel. Spre deosebire de descoperirile anterioare, unde carbonul organic a fost găsit în interiorul rocilor și a necesitat forare sau abraziune pentru a fi expus, de această dată semnalul a apărut „la vedere”, pe suprafață. Autoarea principală a studiului, Ashley E. Murphy (Planetary Institute, Tucson), spune că este, din câte se știe, cea mai „superficială” detecție de materie organică de până acum pe suprafața marțiană. Ce a măsurat Perseverance și unde Detecția a fost realizată cu SHERLOC, un spectrometru Raman în ultraviolet montat pe brațul robotic al roverului. Instrumentul folosește un laser în ultraviolet profund și analizează lumina reflectată la energii „deplasate”, ceea ce permite identificarea unor legături moleculare specifice. În intervalul solurilor 1180–1218, Perseverance a analizat patru ținte la Bright Angel: Steamboat Mountain – o rocă obișnuită folosită ca probă de control; Cheyava Falls , Apollo Temple și Walhalla Glades – au indicat o semnătură spectroscopică de carbon macromolecular . Semnalul identificat este așa-numita bandă grafitică (G-band) , care indică o rețea încâlcită, „înnodată” de atomi de carbon în mare parte reduși, rezistentă la degradare chimică și termică. De ce contează: semnalul seamănă cu „kerogenul”, dar originea rămâne necunoscută În limitele de precizie ale instrumentelor de pe rover, materialul detectat se potrivește aproximativ cu kerogenul terestru. Totuși, cercetătorii evită deliberat termenul: pe Pământ, kerogenul provine aproape exclusiv din materie biologică (în principal microbi fosilizați), iar folosirea lui ar sugera o sursă biogenă. În schimb, echipa folosește formularea „carbon macromolecular” tocmai pentru a reflecta incertitudinea: nu este stabilit dacă originea este biotică (legată de viață) sau abiotică (procese geologice/chimice fără viață). Ce urmează: răspunsul ar putea depinde de aducerea probelor pe Pământ Pe Terra, o cantitate mare de carbon macromolecular este adesea asociată cu procese biologice, dar în cazul lui Bright Angel nu există încă o explicație clară. Concluzia practică, potrivit autoarei studiului, este că pentru a înțelege ce este acest carbon și de unde provine ar putea fi necesară aducerea de eșantioane pe Pământ , unde analizele de laborator pot depăși limitările instrumentelor aflate pe rover. [...]
Nava științifică „Știință” a Chinei pleacă într-o misiune de 40 de zile în Pacificul de Vest, cu un sistem de observații care combină balize fixe, vehicule subacvatice și măsurători de pe navă , într-o încercare de a îmbunătăți estimările și prognozele privind schimburile de căldură și substanțe dintre ocean și atmosferă, potrivit IT Home . Nava de cercetare integrată a părăsit astăzi portul-mamă din Qingdao (provincia Shandong) pentru „cursa comună” de cercetare științifică din 2026 în Pacificul de Vest. Expediția este programată să dureze aproximativ 40 de zile și reprezintă a 15-a ieșire pe mare a proiectului de cercetare din Pacificul de Vest, susținut de Fundația Națională pentru Științe Naturale a Chinei , proiect început în 2010. Ce urmărește expediția: două întrebări-cheie și observații multidisciplinare Misiunea este construită în jurul a două teme științifice majore: variațiile curenților principali și ale „bazinului cald” (zona tropicală cu ape foarte calde) din Pacificul de Vest și efectele lor asupra climei și mediului, respectiv evoluția reliefului geologic complex din regiune și implicațiile pentru resurse și mediu. În paralel, echipele vor derula observații integrate în mai multe domenii, inclusiv: interacțiunea ocean–atmosferă; oceanografie fizică; ecologie și biologie marină; chimie marină; geologie marină. Miza operațională: observații „punct–suprafață” cu balize și planor subacvatic Un element central al campaniei este sistemul de observații „coordonate” care combină „balize ancorate + planor mobil + secțiuni măsurate de pe navă”, pentru a acoperi atât puncte fixe, cât și zone mai largi. În acest cadru, seria de balize „Langya” (dezvoltată intern și deja pusă în utilizare) va face măsurători mai dese și mai detaliate ale proceselor de la interfața ocean–atmosferă în „bazinul cald” tropical din Pacificul de Vest, descris ca un „motor-cheie” al schimbărilor climatice globale. Scopul este estimarea și prognoza mai precisă a fluxurilor de căldură, impuls (moment) și substanțe între ocean și atmosferă. Complementar, „baliza submersă Langya” este orientată spre observații pe termen lung și continue ale proceselor dinamice din întreaga coloană de apă, pentru a înțelege legăturile energetice și mecanismele de cuplare dinamică, inclusiv transferul de energie de la circulația la scară mare către turbulența la scară mică. Context: 14 ani de serii de date și peste 1.100 de stații Institutul de Oceanologie al Academiei Chineze de Științe organizează aceste campanii din 2010, iar până acum a acumulat, potrivit sursei, serii de observații multi-parametru pe unele secțiuni-cheie din Pacificul de Vest pe o durată continuă de până la 14 ani și a realizat observații în peste 1.100 de stații. Zona de investigație s-a extins treptat de la regiunea curentului de margine vestică către zona de intersecție dintre „bazinul cald” și „limba rece”, în paralel cu construirea unui cadru teoretic de cuplare între schimbări climatice, dinamică hidrologică, cicluri ale materiei, structuri profunde și evoluția vieții. [...]
NASA a lansat misiunea Swift Boost pentru a împinge pe o orbită mai sigură observatorul spațial Swift, un activ evaluat la circa 500 milioane de dolari (aprox. 2,3 miliarde lei) , potrivit IT之家 . Lansarea a avut loc pe 3 iulie, la ora 04:36 (ora Coastei de Est a SUA), adică 11:36 ora României, și urmărește să prevină reintrarea necontrolată a satelitului în atmosferă. Misiunea a pus pe orbită un vehicul robotic de service numit LINK, construit de Katalyst Space, lansat cu o rachetă Pegasus XL a Northrop Grumman. Racheta a fost eliberată în zbor de avionul modificat L-1011 „Stargazer” la circa 40.000 de picioare (aprox. 12.192 metri), înainte de a-și continua traiectoria spre orbită. De ce a ajuns Swift în pericol „Swift” (Neil Gehrels Swift Observatory) a fost lansat în noiembrie 2004 și este folosit în principal pentru detectarea exploziilor de raze gamma. Problema, conform aceleiași surse, este că observatorul nu are propriul sistem de propulsie, iar orbita i-a scăzut treptat din cauza „umflării” atmosferei la altitudini mari, pe fondul activității solare. Fără intervenție, NASA estima că în toamna lui 2026 satelitul ar fi coborât sub pragul critic de 300 km, ceea ce ar fi făcut mai dificilă și mai riscantă orice tentativă de salvare. Modelul operațional: contract rapid, echipă mică, risc acceptat Intervenția este derulată de Katalyst Space Technologies , care a primit în septembrie 2025 un contract NASA de 30 milioane de dolari (aprox. 138 milioane lei). Cerința: proiectare, fabricație, testare și lansare în 10 luni. Pentru a respecta fereastra de lansare, compania a format o echipă de aproximativ 40 de persoane și a aplicat măsuri „neconvenționale”, inclusiv producția internă a unor componente-cheie și comprimarea semnificativă a etapelor de testare. Ce urmează: andocare și „împingerea” pe orbită mai înaltă LINK este echipat cu trei propulsoare cu xenon de tip „Hall effect” (propulsie electrică eficientă pentru manevre orbitale) și trei brațe mecanice cu cleme. Planul este ca, după andocarea cu Swift, vehiculul să ridice observatorul pe o orbită mai înaltă, considerată mai sigură. Dincolo de salvarea unui satelit anume, misiunea este prezentată ca un test pentru un model comercial de „salvare” în spațiu cu costuri mai mici și toleranță mai mare la risc, care ar putea influența modul în care sunt prelungite viețile operaționale ale sateliților fără propulsie proprie. [...]
NASA încearcă să evite pierderea telescopului Swift printr-o intervenție robotizată de 30 de milioane de dolari , mizând pe vehiculul „Link” pentru a-i ridica orbita și a preveni reintrarea în atmosferă, care altfel ar urma să aibă loc în octombrie, potrivit Antena 3 . Misiunea, descrisă drept riscantă și întinsă pe mai multe luni, a fost lansată vineri, după amânări succesive din motive meteo și tehnice. Lansarea a avut loc la 08:36 GMT (11:36, ora României), de pe un atol din Oceanul Pacific. De ce contează: costuri și continuitate operațională Operațiunea este evaluată la 30 de milioane de dolari (aprox. 138 milioane lei) și urmărește să prelungească viața unui telescop care a costat 250 de milioane de dolari (aprox. 1,15 miliarde lei). Miza este menținerea în funcțiune a unui instrument folosit de NASA pentru a studia exploziile de raze gamma, considerate cele mai puternice explozii din Univers. Swift a fost lansat în 2004 și, potrivit sursei, misiunea sa a fost extinsă în mod repetat, pe fondul rezultatelor obținute. Cum ar trebui să funcționeze intervenția „Link” Robotul spațial Link, dezvoltat de startup-ul american Katalyst , a fost lansat cu o rachetă Pegasus, care la rândul ei este lansată din aer, cu ajutorul unui avion. Planul de lucru include mai multe etape: intrarea pe o orbită apropiată de cea a telescopului Swift, desfășurarea panourilor solare și verificări inițiale; identificarea telescopului și apropierea de acesta, urmată de „prinderea” lui cu trei brațe mobile; ridicarea orbitei lui Swift cu aproximativ 300 de kilometri, până aproape de nivelul inițial. Manevrele de apropiere și andocare ar urma să dureze câteva săptămâni, iar ridicarea orbitei cel puțin o lună, conform planului prezentat. Riscul: reintrare în atmosferă până în octombrie Swift a fost plasat inițial pe o orbită la 600 de kilometri deasupra Pământului, dar nu are motoare proprii pentru menținerea altitudinii. În prezent, observatorul este pe cale să coboare sub 300 de kilometri și să se prăbușească pe Terra până în octombrie, dacă misiunea eșuează. În contextul riscurilor, Shawn Domagal-Goldman, directorul diviziei de astrofizică din cadrul NASA, a spus că este „foarte recunoscător” pentru „șansa de a încerca” salvarea telescopului Swift. În paralel, sursa notează și avantajul operațional al Swift față de Hubble în privința vitezei de reacție: deși Hubble poate obține imagini mai clare, redirecționarea lui către o țintă nouă poate dura până la două zile, în timp ce Swift are nevoie de doar câteva minute. [...]
NASA condiționează un „suvenir” pe Lună de un rezultat sportiv , promițând că va trimite o minge de fotbal în cadrul viitoarelor misiuni Artemis dacă naționala masculină a SUA câștigă actuala Cupă Mondială, potrivit WinFuture . Inițiativa este prezentată ca un instrument de popularizare a științei, dar readuce în discuție o temă sensibilă pentru programele spațiale: folosirea unui spațiu de transport limitat și costisitor pentru obiecte simbolice. Anunțul a fost făcut de șeful NASA, Jared Isaacman , în timpul unei prezentări despre viitoare baze lunare. Mesajul a fost formulat ca un stimulent pentru echipă și ca o încercare de a lega sportul de cercetare și educație. Cum ar fi implementat: „mingea” ca parte din încărcătura Artemis Dacă SUA ar câștiga trofeul, mingea ar urma să fie inclusă în încărcătura utilă („payload”, adică totalul echipamentelor și obiectelor transportate) a unor zboruri viitoare din programul Artemis, care vizează revenirea pe Lună și dezvoltarea unei prezențe susținute. Carlos Garcia-Galan, inginer responsabil pentru nava Orion, a spus că transportul este fezabil și că greutatea redusă a unei mingi nu ar crea probleme logistice, iar un loc în capsule ar fi rezervat pentru acest obiect. Context: precedentul Apollo 14 și „mingea” deja ajunsă pe ISS Potrivit AFP, citată de Phys.org (menționate în materialul WinFuture), gestul face trimitere la episodul din 1971, când astronautul Alan Shepard a lovit pe Lună două mingi de golf în timpul misiunii Apollo 14. WinFuture notează și că nu ar fi primul „bal extraterestru”: o minge oficială, denumită Trionda, se află deja la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS). De ce contează: dezbaterea despre costuri și priorități în misiunile spațiale Deși promisiunea a atras atenție mediatică, chiar Isaacman ar fi admis că șansele ca SUA să câștige turneul sunt mai degrabă reduse. În paralel, apar critici legate de oportunitatea folosirii unui spațiu de transport „strâns” și scump pentru obiecte fără valoare științifică directă, în condițiile în care încărcătura misiunilor este, de regulă, rezervată instrumentelor și experimentelor. NASA își apără însă demersul ca acțiune de comunicare publică menită să atragă tineri către domenii științifice și tehnice (MINT/STEM), mizând pe efectul de inspirație al unui gest ușor de înțeles pentru publicul larg. [...]
Pământul ar putea fi afectat de furtuni geomagnetice , după explozii puternice observate pe Soare, potrivit Mediafax . Dincolo de componenta spectaculoasă, miza practică ține de impactul operațional: furtunile geomagnetice (perturbări ale câmpului magnetic al Pământului) pot influența funcționarea unor infrastructuri sensibile, în funcție de intensitate și de modul în care particulele încărcate ajung în vecinătatea planetei. În acest moment, articolul indică un scenariu de posibilitate („ar putea”), fără detalii tehnice accesibile în textul furnizat aici despre momentul exact, intensitatea estimată sau zonele cele mai expuse. În lipsa acestor elemente, orice evaluare a riscurilor rămâne limitată la nivel general. Ce urmează, în mod tipic, este confirmarea sau infirmarea efectelor la nivelul Pământului pe măsură ce se actualizează observațiile și prognozele de „ vreme spațială ”. Dacă apar avertizări oficiale sau estimări de intensitate, acestea sunt cele care pot indica mai precis dacă există un risc operațional relevant pentru comunicații, navigație sau rețele electrice. [...]
