Știri
Știri din categoria Știință
China a amânat lansarea misiunii Chang’e-7, iar întârzierea poate schimba calendarul competiției pentru resurse la polul sud lunar, unde atât Beijingul, cât și Washingtonul vizează accesul la gheață de apă cu potențial strategic pentru viitoare baze și logistică spațială, potrivit CNN.
Misiunea robotică Chang’e-7, proiectată să caute gheață de apă la polul sud al Lunii, „nu poate avea loc în fereastra planificată în acest an”, conform unui comunicat al China Manned Space Engineering Office, preluat de presa de stat chineză. Lansarea era așteptată cel mai devreme duminică seara sau luni dimineața, ora Beijingului, însă nu este clar când ar putea fi reprogramată.
Motivul exact al amânării nu a fost precizat. Presa de stat a indicat doar că „sonda lunară nu îndeplinește condițiile de lansare”, iar evaluarea a fost făcută „în baza principiului prudenței, fiabilității și a succesului absolut al misiunii”.
Polul sud lunar a devenit punctul central al competiției internaționale deoarece se crede că în craterele permanent umbrite există cantități mari de apă înghețată. Resursa ar putea fi folosită pentru aer respirabil, apă potabilă sau chiar combustibil de rachetă, ceea ce ar reduce dependența de transporturi de pe Pământ și ar susține o prezență pe termen lung.
CNN notează că nicio misiune nu a analizat direct apa de pe Lună, așa cum își propune Chang’e-7. SUA au detectat și au început să estimeze depozitele de gheață cu senzori de la distanță, de pe sateliți aflați pe orbită, dar nu au reușit să trimită o sondă care să foreze pentru această resursă.
Întârzierea Chang’e-7 poate readuce „acest capitol al cursei spațiale” pe un teren mai echilibrat, în condițiile în care SUA au mai multe misiuni care vizează aceeași regiune în următoarele 12 luni. Publicația menționează:
În 2025, compania americană Intuitive Machines a trimis un burghiu pentru căutarea apei, dar vehiculul s-a răsturnat la aterizare pe terenul dificil al polului sud și nu și-a putut îndeplini obiectivele, mai arată CNN.
Un geolog lunar de la University of Hong Kong, Yuqi Qian, a declarat pentru CNN că Chang’e-7 ar putea aduce „progrese importante” în clarificarea întrebării dacă gheața de apă există în cantități suficient de mari pentru utilizare, adăugând că programul lunar al Chinei „trece de la explorare la utilizarea resurselor”.
Recomandate
Modelele NASA arată că unele microbe terestre pot supraviețui pe Lună săptămâni sau luni , ceea ce complică atât protecția „resurselor” locale (în special gheața de apă), cât și acuratețea analizelor științifice din viitoarele misiuni spre poli, potrivit The Jerusalem Post . Cercetarea, condusă de oameni de știință NASA, a testat în simulări cinci forme de fungi și bacterii în trei regiuni din apropierea Polului Sud lunar (Nobile Rim, Connecting Ridge și de Gerlache Rim). Condițiile de mediu au fost construite pe baza observațiilor sondei Lunar Reconnaissance Orbiter și a datelor privind expunerea la radiații. Rezultatul: în anumite zone – mai ales în interiorul craterelor permanent umbrite – unele microorganisme ar putea rezista perioade de la câteva săptămâni la câteva luni, în special în anotimpurile de toamnă și iarnă, conform autorului principal Prabal Saxena (NASA Goddard Space Flight Center). Cine rezistă mai bine și unde apar „nișele” de supraviețuire Dintre organismele analizate, cei doi fungi s-au dovedit mai rezistenți decât cele trei specii de bacterii. Cel mai robust a fost Aspergillus niger („mucegaiul negru”), o specie comună, întâlnită și în sisteme de ventilație; astronauții au identificat Aspergillus și la bordul Stației Spațiale Internaționale, iar experimente anterioare au arătat că poate supraviețui chiar și în exteriorul stației, pe orbită. A fost studiat și genul Fusarium, un fung frecvent din sol. În cazul bacteriilor, studiul a inclus: Deinococcus radiodurans (cunoscut pentru toleranța la frig și radiații), Staphylococcus aureus (prezent adesea pe piele și în cavitatea nazală), Bacillus subtilis (întâlnit în sol, vegetație și tractul gastrointestinal uman). Conform simulărilor, cele mai mari amenințări pentru supraviețuire sunt radiația ultravioletă și căldura – temperaturile din timpul zilei lunare pot ajunge la aproximativ 260°F (127°C) – alături de radiația particulelor energetice și efectele vidului de la suprafață. Modelele au indicat existența unor „nișe” de supraviețuire care pot acoperi suprafețe comparabile cu podeaua unor cratere late de mile (adică de ordinul kilometrilor). De ce contează pentru misiunile cu echipaj și pentru exploatarea resurselor Studiul, publicat în Science Advances , nu a evaluat dacă microorganismele s-ar putea înmulți pe Lună, ci doar dacă pot persista. Totuși, coautoarea Heather Graham (NASA Goddard) a indicat scenarii în care celulele ar putea fi îngropate, ceea ce le-ar proteja de radiații și le-ar menține mai calde, sau situații în care s-ar putea forma „pungi” de apă lichidă, care ar putea favoriza creșterea. Miza operațională este dublă: pe de o parte, microbii ar putea afecta resurse precum apa (existentă ca gheață în unele zone), potențial utilă astronauților; pe de altă parte, contaminarea poate altera interpretarea probelor și a analizelor privind regolitul (materialul de la suprafața Lunii) și posibila prezență a unor molecule organice. „Contaminarea este inevitabilă, așa că trebuie să urmărim ce aducem cu noi, pentru ca ulterior să putem distinge chimia lunară de ceea ce am adus de pe Pământ”, a spus Graham, citată în material. Context: presiunea crește odată cu revenirea pe Lună SUA și China urmăresc revenirea astronauților pe suprafața Lunii pentru prima dată din 1972 și dezvoltarea unor baze pe termen mai lung. NASA, prin programul Artemis, vizează aterizări în zona Polului Sud. În acest context, autorii avertizează că atât Polul Sud, cât și Polul Nord lunar ar include regiuni unde microbii asociați oamenilor ar putea supraviețui suficient de mult încât să influențeze operațiunile științifice și de explorare. Studiul nu a analizat dacă mediul lunar ar putea produce mutații care să facă microbii mai periculoși ca patogeni, limitând concluziile la persistența celulară în condiții simulate. [...]
O analiză a identificat peste 150 de portofele care ar fi pariat pe informații militare confidențiale pe platforma de predicții Polymarket , un tip de activitate care, dincolo de câștigurile financiare, poate face „vizibile” în timp real indicii despre operațiuni înainte ca acestea să aibă loc, potrivit Futurism . Investigația aparține organizației non-profit Anti-Corruption Data Collective (ACDC) și este relatată de Reuters, citată de publicație. Concluzia centrală: tranzacționarea cu informații privilegiate (insider trading) pe piețe de predicție nu ar fi doar o problemă de etică sau de integritate a pieței, ci ar putea ajunge să compromită secrete militare, tocmai pentru că pariurile și mișcările de capital sunt public observabile. Cum ar funcționa mecanismul: pariuri „long-shot” și efectul de imitație ACDC a analizat pariuri „long-shot”, definite ca mize de cel puțin 2.500 de dolari, plasate la cote care implică o probabilitate de 35% sau mai mică, ceea ce poate genera câștiguri mari dacă evenimentul se produce. După analiza tuturor piețelor închise până la 5 mai, ACDC spune că a identificat 566 de portofele pe care le numește „orcas”: conturi care ar fi plasat pariuri profitabile pe conturi nou create, apoi ar fi încasat și dispărut. Dintre acestea, 152 de portofele ar fi pariat pe „piețe militare”, cu o rată medie de câștig de 97,2% și profituri totale de 8 milioane de dolari (aprox. 36,8 milioane lei), conform analizei. ACDC afirmă și că multe dintre aceste portofele nu fuseseră semnalate anterior de alți cercetători sau de presă. Organizația avertizează că pariurile suspecte pot declanșa un „efect de turmă”: alți participanți urmăresc activitatea neobișnuită și o copiază, amplificând semnalul. Într-un exemplu menționat, după ce un astfel de portofel ar fi pariat pe o acțiune militară a SUA în Iran cu câteva ore înainte de bombardamente, doi „imitatori” ar fi plasat pariuri de 200.000 de dolari (aprox. 920.000 lei) și 100.000 de dolari (aprox. 460.000 lei). De ce contează pentru reglementare: presiune pe CFTC și un bilanț redus de dosare Potrivit materialului, aceste suspiciuni pun presiune pe Commodity Futures Trading Commission (CFTC) , autoritatea americană care a reglementat istoric și alte piețe (de exemplu, petrol și agricultură). CFTC a interzis Polymarket în 2022 să opereze în SUA și a încercat să blocheze rivalul Kalshi să ofere pariuri pe alegeri pentru Congres. În același timp, publicația notează că administrația Trump ar fi renunțat la investigații începute în perioada Biden privind Polymarket și ar fi permis platformei să își formeze o entitate în SUA. Donald Trump Jr. este menționat ca membru al consiliului consultativ al Polymarket și, separat, ca „strategic advisor” la Kalshi din 2025, pentru care ar fi primit, potrivit relatării, o participație de 300.000 de dolari (aprox. 1,38 milioane lei). În mai, președintele CFTC, Michael Selig, a spus că agenția „supraveghează piețele la nivel global” și a promis măsuri împotriva tranzacționării cu informații privilegiate pe piețele de predicție. Până acum, însă, doar doi americani au fost acuzați pentru astfel de fapte pe aceste platforme, potrivit articolului; unul dintre cazuri ar fi implicat un militar american arestat în aprilie pentru un pariu legat de capturarea președintelui venezuelean Nicolás Maduro. Polymarket nu a răspuns solicitărilor de comentarii ale Reuters, mai notează materialul. [...]
Marile erupții vulcanice pot produce șocuri climatice care se traduc rapid în pierderi agricole, scumpiri și migrație , iar lecția istorică este că reziliența depinde de accesul la transport și comerț, nu doar de vreme, arată o analiză publicată de Ars Technica . După erupția Krakatau din 27 august 1883, particulele din atmosferă au înconjurat globul, iar sulful eliberat a format aerosoli (particule fine) care reflectă lumina solară și răcesc planeta. În lunile și anii următori, temperatura medie de vară a scăzut cu 0,6°C în regiunile non-tropicale ale emisferei nordice, un exemplu de impact climatic suficient de puternic încât să afecteze agricultura și condițiile de trai. De ce contează economic: lanțul „climă–recolte–prețuri–mobilitate” Textul pune accent pe faptul că schimbările climatice rapide au consecințe sociale și economice măsurabile: recolte ratate, foamete, epidemii și tensiuni. În cazul erupției Tambora (1815), răcirea ulterioară a dus la eșecuri agricole în părți din Europa și America de Nord, iar 1816 a rămas cunoscut drept „anul fără vară”. Consecințele au inclus foamete în Elveția, Irlanda și alte zone, în timp ce „prețurile cerealelor și malnutriția au crescut” în unele regiuni ale Europei, potrivit articolului. În același episod, analiza evidențiază o diferență cu relevanță directă pentru economie: porturile și orașele conectate la rute comerciale au avut acces mai bun la cereale importate, în timp ce în interiorul continentului („hinterlands”) prețurile au urcat abrupt. În paralel, estul Europei și vestul Rusiei au avut condiții de creștere relativ mai bune și suficient grâu pentru export, ceea ce a atenuat șocul în alte părți. Exemple istorice: când șocul climatic se suprapune peste vulnerabilități Articolul trece în revistă mai multe episoade în care cercetătorii au încercat să lege urmele fizice ale erupțiilor (în special sulful din carote de gheață și semnalele din inelele copacilor) de evenimente istorice: Anul 536 : cronici din Europa, Orientul Mijlociu și Asia descriu o ceață care a ascuns soarele timp de 18 luni; carotele de gheață indică mult sulf, dar vulcanul rămâne necunoscut (posibil Islanda, nepopulată atunci, deci fără relatări locale). Erupția din 1257 (Samalas, Indonezia) : datările din 2013 au legat depozitele din jurul vulcanului de acel eveniment; studiile pe inele de copaci indică răcire extinsă între 1257 și 1259, cu recolte slabe și efecte regionale (de la foamete în Anglia la afectarea producției de orez în Japonia). Există speculații că schimbările climatice ar fi putut contribui la contextul care a precedat declinul Imperiului Mongol, fără ca relația cauzală să poată fi demonstrată. În jurul anului 1345 : carotele de gheață sugerează o erupție majoră (sau mai multe), iar datele dendrocronologice indică veri neobișnuit de reci și umede în sudul Europei în 1345–1347; autorii unui studiu menționat în articol argumentează un posibil lanț de evenimente în care eșecurile agricole au crescut importurile de grâne, iar navele ar fi putut aduce șobolani purtători ai bacteriei Yersinia pestis (ciuma). Laki (1783–1784) : o fisură vulcanică din Islanda a emis lavă timp de opt luni; erupția a provocat „ceață toxică” și schimbări climatice care au ruinat recolte, omorând cel puțin o cincime din populația Islandei și o parte importantă din animale. Ce urmează: „următoarea mare explozie” și testul infrastructurii Concluzia analizei este că o erupție majoră de tipul celor descrise este inevitabilă la scara istoriei, iar în prezent lumea ar afla imediat despre eveniment datorită sateliților și rețelelor sociale. Însă lecția practică rămâne una de reziliență economică: șocurile climatice rapide lovesc diferit în funcție de vulnerabilitățile existente și de capacitatea de a muta rapid resurse prin transport și comerț. [...]
Vaccinul personalizat anti-melanom se administrează post-operator în până la nouă doze și vine „la pachet” cu un an de imunoterapie , ceea ce îl transformă într-un tratament cu implicații operaționale importante pentru spitale și pacienți, nu într-un vaccin preventiv clasic, potrivit Adevărul . Tratamentul experimental, denumit intismeran și dezvoltat de Moderna împreună cu Merck, este testat în combinație cu pembrolizumab (Keytruda), un medicament folosit deja în imunoterapia cancerului. Într-un studiu clinic de fază a treia, combinația a redus riscul ca melanomul să reapară sau să se răspândească, comparativ cu administrarea Keytruda singur. Schema de administrare: până la 9 doze la 3 săptămâni, plus Keytruda circa un an În studiul de fază a treia au fost incluși 1.137 de pacienți cu melanom în stadiile IIB–IV, împărțiți în două grupuri: unii au primit vaccinul personalizat împreună cu Keytruda, iar ceilalți Keytruda și placebo, conform informațiilor comunicate de Merck. Protocolul de administrare descris în articol include: intismeran : doză de 1 mg , o dată la trei săptămâni , pentru maximum nouă doze ; Keytruda : administrat la intervale de șase săptămâni , pentru maximum nouă cicluri (aprox. un an ). Tratamentul putea fi oprit mai devreme dacă boala revenea, dacă apăreau efecte adverse care impuneau întreruperea sau la finalul perioadei stabilite în protocol. De ce e „personalizat”: vaccinul se construiește pe mutațiile tumorii fiecărui pacient Intismeran nu este identic pentru toți pacienții. După îndepărtarea chirurgicală a tumorii, o probă este analizată pentru identificarea mutațiilor din celulele canceroase. Pe baza acestor date, cercetătorii selectează așa-numitele neoantigene (elemente specifice pe care sistemul imunitar le poate recunoaște) și construiesc vaccinul. Vaccinul folosește ARN mesager (moleculă care transmite „instrucțiuni” celulelor) și poate include informații pentru până la 34 de neoantigene . Cum acționează combinația: „ținte” pentru imunitate + „deblocarea” răspunsului imun Mecanismul descris este complementar: vaccinul urmărește să ajute sistemul imunitar să recunoască mai ușor celulele canceroase rămase, iar Keytruda blochează o cale prin care celulele tumorale pot frâna răspunsul imun. Astfel, vaccinul „arată” țintele, iar imunoterapia permite reacția împotriva lor. Ce arată rezultatele și ce nu se știe încă Rezultatele preliminare ale studiului de fază a treia indică atingerea obiectivelor pentru supraviețuirea fără recidivă și supraviețuirea fără metastaze la distanță , cu rezultate mai bune pentru pacienții care au primit combinația față de cei tratați doar cu Keytruda. În același timp, datele complete urmează să fie prezentate, iar analiza privind supraviețuirea generală continuă, ceea ce înseamnă că nu se poate stabili încă efectul asupra duratei totale de viață . Tratamentul rămâne experimental și nu trebuie confundat cu un vaccin disponibil curent în practica obișnuită. Extinderea cercetării: alte tipuri de cancer vizate Moderna și Merck testează aceeași abordare și pentru alte tumori, inclusiv: cancer pulmonar fără celule mici , cancer renal , cancerul vezicii urinare . Articolul subliniază însă că rezultatele din melanom nu se transferă automat la alte cancere, fiecare indicație necesitând evaluare separată în studii clinice și, ulterior, o posibilă analiză pentru aprobarea de către autoritățile de reglementare. [...]
Un mecanism de „autoprotecție” al reginelor ar putea accelera colapsul coloniilor : potrivit Science Daily , cercetări noi arată că reginele de albine pot reduce încărcătura de pesticide din propriul corp transferând o parte din substanțe în ouă, un proces numit de cercetători „maternal offloading” (descărcare maternă). Studiul, publicat în Current Biology și coordonat de University of California, Davis , oferă primele dovezi la albinele melifere că regina poate „împinge” povara chimică spre ouă pentru a se proteja. Mecanismul apare în timp, pe măsură ce expunerea la pesticide continuă și capacitatea albinelor lucrătoare de a filtra contaminanții este depășită. „Pentru a se proteja, regina descarcă aceste substanțe chimice în ouă ca să scape de ele.” De ce contează pentru apicultură și agricultură Rezultatele sugerează că pesticidele pot continua să se acumuleze într-o colonie după debutul expunerii, mai ales când „filtrarea” realizată de albinele lucrătoare nu mai este suficientă. Implicația practică este un risc de degradare treptată a sănătății coloniei, cu efecte întârziate, relevante pentru apicultori, cultivatori și pentru planificarea combaterii integrate a dăunătorilor (strategii care combină mai multe metode pentru a reduce folosirea pesticidelor). Autorii avertizează asupra unui posibil prag critic: dacă ouăle ajung suficient de încărcate cu pesticide încât să nu se mai dezvolte normal, coloniile ar putea intra într-o spirală de declin. „Când pesticidele se acumulează până la punctul în care regina are ouă atât de încărcate încât s-ar putea să nu se mai dezvolte corect, ar putea exista un punct de cotitură.” Cum a fost testat mecanismul: „nanocolonii” și urmărirea pesticidului Cercetătorii au folosit „nanocolonii” – sisteme experimentale mici care reproduc funcții-cheie din stup – fiecare cu o regină și 60 de albine lucrătoare. Albinele au primit polen, apă și hrană contaminate cu metil paration, un pesticid marcat cu un indicator radioactiv de nivel redus, pentru a putea fi urmărit traseul substanței în colonie. În prima zi, albinele lucrătoare au filtrat 95% din pesticid și l-au transferat în fagure. Până în ziua 10, proporția filtrată a scăzut la 86%, indicând că protecția oferită reginei de lucrătoare are limite și poate fi „copleșită” în timp. Tehnologia care a permis măsurarea la concentrații foarte mici Proiectul a fost realizat împreună cu Lawrence Livermore National Laboratory (LLNL) și serviciul de cercetare agricolă al Departamentului Agriculturii din SUA (USDA-ARS). La LLNL, echipa a folosit spectrometrie cu accelerator pentru aplicații biologice (BioAMS), o metodă care poate detecta markeri radioactivi la concentrații extrem de mici. Cercetătorii precizează că nivelurile de pesticid folosite nu au fost letale și au fost „relevante pentru mediu”, comparabile cu cele întâlnite în natură. Ce rămâne neclar Studiul nu stabilește cât timp pot continua reginele să transfere contaminanți în ouă, care sunt consecințele pe termen lung pentru colonie sau dacă mecanismul diferă în funcție de pesticid. Aceste întrebări sunt indicate ca direcții pentru cercetări viitoare, pe fondul importanței economice a albinelor: reginele pot produce 1.500–2.000 de ouă pe zi, iar albinele polenizează aproximativ o treime din culturile alimentare la nivel global, ceea ce face ca pierderile de colonii să fie o problemă pentru productivitatea agricolă și securitatea alimentară. [...]
Un mecanism natural care poate reduce pesticidele : potrivit Gizmodo , o echipă de cercetători din China a găsit indicii că fasolea „cowpea” (Vigna unguiculata) nu doar atrage viespi parazite ca să-și elimine dăunătorii, ci „pregătește” și solul astfel încât generațiile următoare de plante să poată activa mai ușor aceeași apărare — o descoperire cu potențial pentru control biologic în agricultură. Studiul, publicat în Cell Reports , urmărește cum cowpea se apără de un intrus care mănâncă frunzele: Liriomyza trifolii, cunoscut ca „American serpentine leafminer” (un mic dăunător care perforează frunzele și își depune ouăle în interior; larvele sapă „tuneluri” în frunză). Autorii notează că infestările puternice pot distruge frunzișul și pot reduce producția. Cum funcționează „chemarea” viespilor Cercetătorii au confirmat că plantele infestate emit compuși volatili — substanțe care se evaporă ușor și se răspândesc prin aer — ce atrag viespea parazită Neochrysocharis formosa, un inamic natural al larvelor dăunătorului. Viespile își depun ouăle în larve, iar urmașii se hrănesc cu acestea. Noutatea, conform echipei, este că planta ar declanșa și un al doilea nivel de apărare: eliberează compuși prin rădăcini care modifică microbiomul solului (comunitatea de bacterii din jurul rădăcinilor). Acest „sol ajustat” ar îmbunătăți capacitatea cowpea de a emite ulterior semnalele aeriene care atrag viespile, inclusiv la plante care nu fuseseră atacate anterior. Autorii descriu mecanismul ca pe o buclă de feedback în mai mulți pași, care transformă un atac temporar într-o „moștenire” defensivă transmisă prin sol. De ce contează pentru agricultură În logica controlului biologic (combaterea dăunătorilor cu ajutorul organismelor naturale, nu prin substanțe chimice), un astfel de mecanism ar putea deveni o bază pentru strategii care să mențină culturile sănătoase cu o dependență mai mică de pesticide toxice, susțin cercetătorii. Totuși, studiul a fost realizat în condiții controlate, iar întrebări importante rămân deschise: cât timp persistă efectul în sol în condiții reale și cât de răspândită este această strategie la alte specii de plante. [...]
