Știri
Știri din categoria Știință
NASA a lansat misiunea Swift Boost pentru a împinge pe o orbită mai sigură observatorul spațial Swift, un activ evaluat la circa 500 milioane de dolari (aprox. 2,3 miliarde lei), potrivit IT之家. Lansarea a avut loc pe 3 iulie, la ora 04:36 (ora Coastei de Est a SUA), adică 11:36 ora României, și urmărește să prevină reintrarea necontrolată a satelitului în atmosferă.
Misiunea a pus pe orbită un vehicul robotic de service numit LINK, construit de Katalyst Space, lansat cu o rachetă Pegasus XL a Northrop Grumman. Racheta a fost eliberată în zbor de avionul modificat L-1011 „Stargazer” la circa 40.000 de picioare (aprox. 12.192 metri), înainte de a-și continua traiectoria spre orbită.
„Swift” (Neil Gehrels Swift Observatory) a fost lansat în noiembrie 2004 și este folosit în principal pentru detectarea exploziilor de raze gamma. Problema, conform aceleiași surse, este că observatorul nu are propriul sistem de propulsie, iar orbita i-a scăzut treptat din cauza „umflării” atmosferei la altitudini mari, pe fondul activității solare.
Fără intervenție, NASA estima că în toamna lui 2026 satelitul ar fi coborât sub pragul critic de 300 km, ceea ce ar fi făcut mai dificilă și mai riscantă orice tentativă de salvare.
Intervenția este derulată de Katalyst Space Technologies, care a primit în septembrie 2025 un contract NASA de 30 milioane de dolari (aprox. 138 milioane lei). Cerința: proiectare, fabricație, testare și lansare în 10 luni.
Pentru a respecta fereastra de lansare, compania a format o echipă de aproximativ 40 de persoane și a aplicat măsuri „neconvenționale”, inclusiv producția internă a unor componente-cheie și comprimarea semnificativă a etapelor de testare.
LINK este echipat cu trei propulsoare cu xenon de tip „Hall effect” (propulsie electrică eficientă pentru manevre orbitale) și trei brațe mecanice cu cleme. Planul este ca, după andocarea cu Swift, vehiculul să ridice observatorul pe o orbită mai înaltă, considerată mai sigură.
Dincolo de salvarea unui satelit anume, misiunea este prezentată ca un test pentru un model comercial de „salvare” în spațiu cu costuri mai mici și toleranță mai mare la risc, care ar putea influența modul în care sunt prelungite viețile operaționale ale sateliților fără propulsie proprie.
Recomandate
NASA încearcă să evite pierderea telescopului Swift printr-o intervenție robotizată de 30 de milioane de dolari , mizând pe vehiculul „Link” pentru a-i ridica orbita și a preveni reintrarea în atmosferă, care altfel ar urma să aibă loc în octombrie, potrivit Antena 3 . Misiunea, descrisă drept riscantă și întinsă pe mai multe luni, a fost lansată vineri, după amânări succesive din motive meteo și tehnice. Lansarea a avut loc la 08:36 GMT (11:36, ora României), de pe un atol din Oceanul Pacific. De ce contează: costuri și continuitate operațională Operațiunea este evaluată la 30 de milioane de dolari (aprox. 138 milioane lei) și urmărește să prelungească viața unui telescop care a costat 250 de milioane de dolari (aprox. 1,15 miliarde lei). Miza este menținerea în funcțiune a unui instrument folosit de NASA pentru a studia exploziile de raze gamma, considerate cele mai puternice explozii din Univers. Swift a fost lansat în 2004 și, potrivit sursei, misiunea sa a fost extinsă în mod repetat, pe fondul rezultatelor obținute. Cum ar trebui să funcționeze intervenția „Link” Robotul spațial Link, dezvoltat de startup-ul american Katalyst , a fost lansat cu o rachetă Pegasus, care la rândul ei este lansată din aer, cu ajutorul unui avion. Planul de lucru include mai multe etape: intrarea pe o orbită apropiată de cea a telescopului Swift, desfășurarea panourilor solare și verificări inițiale; identificarea telescopului și apropierea de acesta, urmată de „prinderea” lui cu trei brațe mobile; ridicarea orbitei lui Swift cu aproximativ 300 de kilometri, până aproape de nivelul inițial. Manevrele de apropiere și andocare ar urma să dureze câteva săptămâni, iar ridicarea orbitei cel puțin o lună, conform planului prezentat. Riscul: reintrare în atmosferă până în octombrie Swift a fost plasat inițial pe o orbită la 600 de kilometri deasupra Pământului, dar nu are motoare proprii pentru menținerea altitudinii. În prezent, observatorul este pe cale să coboare sub 300 de kilometri și să se prăbușească pe Terra până în octombrie, dacă misiunea eșuează. În contextul riscurilor, Shawn Domagal-Goldman, directorul diviziei de astrofizică din cadrul NASA, a spus că este „foarte recunoscător” pentru „șansa de a încerca” salvarea telescopului Swift. În paralel, sursa notează și avantajul operațional al Swift față de Hubble în privința vitezei de reacție: deși Hubble poate obține imagini mai clare, redirecționarea lui către o țintă nouă poate dura până la două zile, în timp ce Swift are nevoie de doar câteva minute. [...]
NASA încearcă să prelungească viața telescopului Swift cu o misiune de 30 de milioane de dolari (aprox. 138 milioane lei) , într-o operațiune care ar putea deschide piața serviciilor comerciale de „întreținere” a sateliților pe orbită, potrivit Antena 3 . NASA a contractat startup-ul Katalyst Space Technologies pentru a ridica Observatorul Swift pe o orbită mai înaltă, astfel încât să-și poată continua misiunea de detectare a unor evenimente cosmice rare, precum exploziile de raze gamma și supernovele. Misiunea ar urma să înceapă chiar din această săptămână, odată cu lansarea planificată a unei nave robotice, iar lansarea „ar putea avea loc chiar de marți”, conform informațiilor citate în material. Presiunea de timp vine din degradarea orbitei: Swift, lansat în 2004, pierde altitudine tot mai rapid din cauza activității solare intense. Pentru ca salvarea să fie posibilă, telescopul trebuie să rămână la peste 300 km altitudine, iar estimările indică faptul că va coborî sub acest prag critic în luna octombrie. Cum ar urma să fie „prins” și ridicat Swift Nava autonomă a Katalyst, numită Link, este descrisă ca având dimensiunea aproximativă a unui frigider, cu panouri solare cu anvergură de 12 metri și trei brațe de puțin peste un metru fiecare, dotate cu dispozitive de prindere. Planul operațional prezentat în articol: Link ar avea nevoie de aproximativ o lună ca să ajungă la Swift și să îl captureze; apoi încă aproximativ două luni pentru a-i ridica orbita de la 360 km la 600 km. Dacă operațiunea reușește, Swift și-ar putea relua activitatea până în septembrie, potrivit directorului executiv al Katalyst Space, Ghonhee Lee. De ce contează: un test pentru „service” comercial în spațiu Swift nu a fost proiectat pentru a fi reparat sau capturat, iar compania admite că nu există garanția succesului. NASA a semnat contractul cu Katalyst în septembrie anul trecut, cu două cerințe: să se miște rapid, dar fără să agraveze situația. Pentru a câștiga timp, NASA a oprit instrumentele științifice ale telescopului, iar observațiile sunt suspendate din februarie. Șefa misiunilor științifice ale NASA, Nicky Fox, argumentează că efortul este justificat și dintr-un motiv bugetar: în prezent, agenția „nu are bugetul necesar” pentru a construi un înlocuitor. Miza pe termen lung: model replicabil, inclusiv pentru Hubble Materialul notează că următorul telescop aflat sub risc ar putea fi Hubble, care își pierde și el altitudinea pe fondul erupțiilor solare. Katalyst susține că un robot „de nouă generație”, încă în dezvoltare, ar putea interveni și în cazul Hubble, mult mai mare. În același context, este menționat că doar China a mai încercat o misiune similară, reușind în urmă cu patru ani să ridice un satelit pe o orbită-cimitir mai înaltă. „Acesta este primul robot spațial american care merge să facă ceva de acest fel”, a declarat Lee pentru Associated Press. Katalyst vede misiunea Swift ca începutul unei industrii de reparații spațiale: compania spune că robotul următor, programat să zboare anul viitor, ar putea interveni la sateliți până la altitudini de 35.800 km și, pe termen mai lung, ar putea susține operațiuni precum realimentare, repoziționare și construcția de platforme spațiale. [...]
NASA condiționează un „suvenir” pe Lună de un rezultat sportiv , promițând că va trimite o minge de fotbal în cadrul viitoarelor misiuni Artemis dacă naționala masculină a SUA câștigă actuala Cupă Mondială, potrivit WinFuture . Inițiativa este prezentată ca un instrument de popularizare a științei, dar readuce în discuție o temă sensibilă pentru programele spațiale: folosirea unui spațiu de transport limitat și costisitor pentru obiecte simbolice. Anunțul a fost făcut de șeful NASA, Jared Isaacman , în timpul unei prezentări despre viitoare baze lunare. Mesajul a fost formulat ca un stimulent pentru echipă și ca o încercare de a lega sportul de cercetare și educație. Cum ar fi implementat: „mingea” ca parte din încărcătura Artemis Dacă SUA ar câștiga trofeul, mingea ar urma să fie inclusă în încărcătura utilă („payload”, adică totalul echipamentelor și obiectelor transportate) a unor zboruri viitoare din programul Artemis, care vizează revenirea pe Lună și dezvoltarea unei prezențe susținute. Carlos Garcia-Galan, inginer responsabil pentru nava Orion, a spus că transportul este fezabil și că greutatea redusă a unei mingi nu ar crea probleme logistice, iar un loc în capsule ar fi rezervat pentru acest obiect. Context: precedentul Apollo 14 și „mingea” deja ajunsă pe ISS Potrivit AFP, citată de Phys.org (menționate în materialul WinFuture), gestul face trimitere la episodul din 1971, când astronautul Alan Shepard a lovit pe Lună două mingi de golf în timpul misiunii Apollo 14. WinFuture notează și că nu ar fi primul „bal extraterestru”: o minge oficială, denumită Trionda, se află deja la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS). De ce contează: dezbaterea despre costuri și priorități în misiunile spațiale Deși promisiunea a atras atenție mediatică, chiar Isaacman ar fi admis că șansele ca SUA să câștige turneul sunt mai degrabă reduse. În paralel, apar critici legate de oportunitatea folosirii unui spațiu de transport „strâns” și scump pentru obiecte fără valoare științifică directă, în condițiile în care încărcătura misiunilor este, de regulă, rezervată instrumentelor și experimentelor. NASA își apără însă demersul ca acțiune de comunicare publică menită să atragă tineri către domenii științifice și tehnice (MINT/STEM), mizând pe efectul de inspirație al unui gest ușor de înțeles pentru publicul larg. [...]
NASA a cerut oprirea lucrărilor la modulul HALO, de 1,1 miliarde de dolari, ceea ce crește riscul ca investiția să rămână fără utilizare în noua arhitectură a programului lunar, potrivit Ars Technica . Decizia vine la trei luni după ce NASA a anunțat, la Washington, că își mută accentul de la stația orbitală Lunar Gateway la o bază pe suprafața Lunii și că va „pune pe pauză” lucrările la Gateway. În același pachet de schimbări, agenția a indicat că elementul Power and Propulsion Element (PPE) — una dintre cele două componente aflate cel mai avansat — ar urma să fie reutilizat ca modul central pentru o demonstrație de propulsie nuclear-electrică în spațiul îndepărtat. Ce se întâmplă cu HALO și de ce contează financiar HALO (Habitation and Logistics Outpost) este modulul presurizat în care astronauții ar fi petrecut cea mai mare parte a timpului în timpul vizitelor la Lunar Gateway. NASA a acordat către Northrop Grumman contracte în valoare totală de 1,1 miliarde de dolari pentru proiectarea, construcția și integrarea modulului de locuire cu PPE. După anunțurile NASA din martie, Northrop Grumman a făcut demersuri pentru ca HALO să fie inclus în planurile pentru baza lunară. Informațiile obținute de publicație indică însă că acest scenariu este acum puțin probabil, ceea ce pune sub semnul întrebării valorificarea unei investiții deja contractate. Semnal operațional: oprirea lucrărilor la un subcontractor-cheie Săptămâna trecută, Paragon Space Development Corp., un contractor important pentru HALO, a fost informat să oprească lucrul la vehiculul spațial, au declarat două surse pentru Ars Technica . Paragon primise în 2022 un contract de peste 100 de milioane de dolari pentru dezvoltarea sistemului de susținere a vieții (life-support) al modulului HALO. În lipsa unor detalii suplimentare în material despre pașii următori, rămâne neclar dacă oprirea este o măsură temporară sau preludiul unei anulări mai ample a activităților legate de HALO. [...]
O eroare operațională a scos din funcțiune una dintre cele mai importante antene ale NASA, cu reparații estimate la 4,1–4,6 milioane de dolari (aprox. 18,9–21,2 milioane lei) , într-un moment în care Rețeaua Spațială Profundă (Deep Space Network, DSN) funcționează deja la limită, potrivit Gizmodo . Incidentul vizează antena DSS-14 (diametru 230 de picioare, adică aprox. 70 de metri) de la complexul Goldstone, lângă Barstow, California, un nod critic pentru trimiterea de comenzi și recepția de date de la misiuni în spațiul îndepărtat. Antena rămâne offline, iar NASA spune că reparațiile, împreună cu mentenanța și modernizările, ar urma să fie finalizate în octombrie 2028. Ce s-a întâmplat și de ce a contat operațional Pe 16 septembrie 2025, DSS-14 „a căzut” după o supra-rotire care a tensionat cablurile și conductele din zona centrală a antenei. Au fost avariate și furtunurile sistemului de stingere a incendiilor, ceea ce a dus la inundații și pagube provocate de apă. În momentul incidentului, antena urmărea misiunea Juno (sondă aflată pe orbită în jurul lui Jupiter). Investigația a stabilit că o problemă electrică din ziua precedentă a făcut ca sistemul de control să raporteze greșit starea de rotație a antenei. Defecțiunea nu a fost observată, iar în timpul urmăririi lui Juno au apărut opriri repetate la limită (limit stops). Operatorii au încercat să identifice cauza și au făcut pași de depanare care, fără intenție, au ocolit protecții software și hardware — ceea ce a dus, în final, la supra-rotire. După ce au observat inundația, operatorii au încercat să „stocheze” antena ca măsură de siguranță, dar sistemul depășise deja limitele de rotație; manevra a împins antena și mai mult în supra-rotire și a produs daune suplimentare. Concluziile investigației: protecții slabe și un ultim „gard” mecanic nefuncțional Consiliul de investigare a pus incidentul pe seama unei combinații de vulnerabilități software, eroare umană și o defecțiune anterioară nedocumentată. Un element critic: sistemul hidraulic de limitare (ultima protecție mecanică) era nefuncțional în ziua incidentului, după ce fusese avariat într-un eveniment anterior care nu fusese documentat. Potrivit raportului, sistemul nu fusese testat adecvat pentru o perioadă nedeterminată. În declarațiile citate, conducerea NASA indică măsuri de întărire a proceselor și disciplinei operaționale la nivelul DSN. „NASA tratează siguranța și orice abatere de la procedurile stabilite cu maximă seriozitate, iar investigația de la Goldstone a arătat că trebuie să ne consolidăm procesele.” (Joel Montalbano, NASA) Problema de fond: DSN este deja la capacitate, iar cererea crește Miza nu este doar costul reparațiilor, ci și presiunea asupra unei infrastructuri globale care susține comunicațiile cu sondele interplanetare. DSN este alcătuită din trei facilități, poziționate la aproximativ 120 de grade una față de alta, pentru a asigura acoperire pe măsură ce Pământul se rotește: Goldstone (SUA), lângă Madrid (Spania) și lângă Canberra (Australia). Un raport din 2023 al Office of Inspector General (OIG) din cadrul NASA a constatat că cererea pentru antenele DSN depășește oferta cu până la 40% în anumite momente. În plus, cererea ar urma să crească semnificativ în următorul deceniu și să depășească capacitatea cu 50% în anii 2030, pe fondul programului Artemis (care vizează o aselenizare cu echipaj până în 2028). În acest context, scoaterea din funcțiune a unei antene majore precum DSS-14 amplifică riscul de congestie operațională: mai multe misiuni concurează pentru „timp de antenă”, iar orice indisponibilitate poate reduce flexibilitatea de planificare și marja de siguranță a comunicațiilor. Ce urmează NASA estimează costuri de reparație între 4,1 și 4,6 milioane de dolari (aprox. 18,9–21,2 milioane lei) și un orizont de finalizare până în octombrie 2028. În paralel, agenția spune că lucrează la standardizarea proceselor și instruirii în toate cele trei situri ale rețelei, după ce investigația a indicat și factori de cultură organizațională: presiune pentru operare rapidă, roluri extinse dincolo de pregătire, proceduri insuficiente și dependență de practici nedocumentate. [...]
NASA mută Artemis III în orbita Pământului pentru a testa două landere lunare, o schimbare operațională menită să reducă riscul înaintea unei noi aselenizări. Potrivit Jalopnik , misiunea programată pentru 2027 nu va zbura către Lună și nu va include un echipaj „revenit” din Artemis II, ci va funcționa ca o demonstrație complexă de integrare între mai multe vehicule și companii. Planul inițial era ca Artemis III să fie prima misiune de aselenizare cu echipaj uman după 1972, însă NASA a redesenat programul în februarie, tocmai pentru a evita trimiterea astronauților la o aselenizare fără testarea prealabilă a vehiculelor de coborâre. În noua arhitectură, Artemis III rămâne pe orbită terestră și încearcă, într-o singură misiune, să valideze două sisteme diferite de aselenizare. Cum ar urma să decurgă misiunea Artemis III Secvența descrisă include trei lansări separate și mai multe andocări: o rachetă SLS lansează patru astronauți pe orbită, într-o capsulă Orion, într-un profil similar cu Artemis II; Blue Origin trimite pe orbită landerul lunar Blue Moon, lansat cu o rachetă New Glenn ; Orion andochează cu Blue Moon pentru două zile, timp în care astronauții fac teste și exersează trecerea în cealaltă navă; SpaceX lansează Starship pe orbită, care andochează cu Orion pentru o zi; astronauții fac teste, dar, conform articolului, nu ar urma să intre efectiv în Starship; Orion revine pe Pământ și amerizează pentru recuperare, durata totală fiind estimată la aproximativ două săptămâni. De ce crește complexitatea (și riscul) operațional Miza nu este doar numărul de manevre, ci dependența de maturitatea tehnică a mai multor sisteme în paralel. Jalopnik notează că misiunea ar implica trei lansări cu trei rachete diferite, plus două secvențe de andocare/dezandocare. În plus, publicația citează o analiză Space.com potrivit căreia niciunul dintre cele două landere nu există în acest moment, iar Starship nu a zburat încă pe orbită. În același timp, New Glenn a suferit recent o explozie pe rampa de lansare, ceea ce ar putea împinge calendarul, întrucât Blue Origin nu ar putea relua lansările decât după câteva luni, cel puțin. Ce urmează: Artemis IV și obiectivul unei baze lunare Dacă Artemis III își atinge obiectivele de testare, ideea este ca Artemis IV să încerce să ducă astronauți pe suprafața Lunii în 2028. Dacă apar întârzieri sau eșecuri, calendarul ar urma să fie împins. În logica programului, aceste demonstrații sunt pași necesari pentru planurile mai ample ale NASA de a construi o bază lunară, însă, înainte de orice aselenizare, agenția trebuie să dovedească faptul că poate integra și opera în siguranță vehiculele de coborâre în regim real de misiune. [...]
