Știri
Știri din categoria Știință
NASA repornește planificarea pentru aducerea mostrelor de pe Marte, după ce costurile programului au urcat până la 11 miliarde de dolari și un calendar care împingea revenirea pe Pământ spre 2040, potrivit Space. Agenția lansează o inițiativă separată, menită să refacă strategia de recuperare a probelor colectate de roverul Perseverance și să găsească o arhitectură de misiune mai realistă ca buget și termen.
Noua inițiativă se numește „Perseverance Sample Retrieval Architecture” (PSRA) și a fost prezentată pe 9 noiembrie de Tiffany Morgan, director al NASA Mars Exploration Program, în cadrul unei reuniuni online a Mars Exploration Program Analysis Group (MEPAG). PSRA ar urma să producă recomandări „imparțiale” privind modul în care mostrele pot fi preluate și aduse pe Pământ.
Conform prezentării, PSRA are patru direcții principale:
NASA programează un „kickoff” al echipei PSRA în ianuarie 2027, iar raportul final este așteptat în iarna 2027–2028.
Contextul imediat este seria de evaluări externe care au indicat creșteri mari de cost pentru Mars Sample Return (MSR). Un „ultim” cost estimat menționat în material ajungea la aproximativ 11 miliarde de dolari (aprox. 51 miliarde lei), cu întoarcerea mostrelor în 2040 — o combinație pe care NASA a considerat-o prea scumpă și imposibil de livrat într-un interval acceptabil.
O altă evaluare a indicat că ar fi fezabilă aducerea mostrelor chiar din 2035, la un cost de circa 8 miliarde de dolari (aprox. 37 miliarde lei). Cum va aborda PSRA problema costurilor și celelalte riscuri rămâne, deocamdată, neclar, notează publicația.
Între timp, roverul Perseverance — aflat în craterul Jezero din februarie 2021 — continuă să colecteze probe, pe care le depozitează atât în tuburi sigilate lăsate pe suprafața planetei, cât și în interiorul roverului. Aceste mostre ar putea conține indicii despre viață din trecut pe Marte, iar planul NASA–ESA a fost, de ani, să trimită misiuni care să le recupereze și să le aducă pe Pământ pentru analize în laboratoare.
Un alt factor de presiune este avansul Chinei cu misiunea Tianwen-3 de returnare de mostre. Potrivit China National Space Administration, Tianwen-3 ar include un lander, un vehicul de ascensiune, o capsulă de serviciu, un orbiter și un modul de reintrare pe Pământ. Misiunea ar fi programată să pornească în jurul anului 2028, cu două rachete Long March-5, și vizează aducerea pe Pământ a aproximativ 500 de grame de mostre în 2031.
În acest context, PSRA devine un instrument prin care NASA încearcă să deblocheze un program considerat prea scump și prea lent, fără a pierde din vedere presiunea de calendar și competiția internațională.
Recomandate
Datele strânse de Perseverance indică existența unor sisteme hidrotermale pe Marte , un tip de mediu care pe Pământ poate susține microbi și care ridică miza științifică a craterului Jezero ca țintă pentru căutarea urmelor de viață. Potrivit WinFuture , roverul NASA a identificat în rocile din zona „Margin Unit” semnături minerale compatibile cu circulația apei fierbinți, pe lângă urme ale altor episoade de interacțiune cu apa. Ce au găsit cercetătorii: trei episoade distincte de „apă în rocă” Analiza indică faptul că apa a modificat rocile din Jezero în cel puțin trei momente separate, prin mecanisme diferite: Fază 1 (ape subterane bogate în CO₂): apa subterană ar fi reacționat cu mineralul olivină, formând minerale carbonat în fisurile rocii. Fază 2 (apă de lac): urme de compuși ai siliciului sugerează o etapă în care apa provenită dintr-un lac existent în trecut ar fi contribuit la alterarea rocilor, mai ales în zone care ar fi putut fi sub nivelul apei. Fază 3 (apă fierbinte / hidrotermal): în partea estică a „Margin Unit” au fost observate vene minerale de sulfat de calciu și fluorit , considerate indicii că apă încălzită a circulat prin roci de origine vulcanică. De ce contează: mediile hidrotermale sunt „candidați” pentru habitabilitate Relevanța principală a descoperirii este legată de potențialul biologic: pe Pământ, sistemele hidrotermale pot crea habitate pentru microorganisme. În acest context, semnăturile de apă fierbinte din Jezero sugerează că, pe lângă un posibil mediu lacustru, regiunea ar fi putut oferi mai multe tipuri de condiții favorabile vieții în trecutul îndepărtat al planetei. Context operațional: așteptări infirmate despre „țărmul” unui lac antic Perseverance investighează „Margin Unit” din 2023. Cercetătorii se așteptau inițial să găsească roci sedimentare depuse pe malul unui lac de acum miliarde de ani, însă roverul a întâlnit roci magmatice (formate din magmă răcită în subteran sau prin procese vulcanice). Tocmai aceste roci par să fi păstrat un „istoric” mai complex al interacțiunilor cu apa. Studiul s-a bazat pe măsurători realizate cu instrumentul SuperCam , care a analizat peste 185 de puncte de pe roci. Ce nu se știe încă Publicația notează că momentul exact al fiecărei faze de interacțiune cu apa nu poate fi stabilit deocamdată. Totuși, succesiunea urmelor minerale arată că zona nu a fost doar un simplu țărm de lac, ci un loc unde ape subterane, ape de suprafață și fluide fierbinți au acționat în etape diferite, lăsând un registru geologic valoros despre evoluția timpurie a lui Marte. Rezultatele sunt prezentate într-un studiu semnat de Candice Bedford și echipa sa, publicat la 21 septembrie în Nature Communications Earth & Environment : Nature Communications Earth & Environment . [...]
NASA a încheiat o simulare de 378 de zile care testează, operațional, cum funcționează un echipaj izolat când comunicarea cu „Pământul” are întârzieri , un scenariu-cheie pentru viitoare misiuni cu oameni pe Lună și, ulterior, pe Marte , potrivit Mediafax . Experimentul s-a desfășurat la Centrul Spațial Johnson din Houston, Texas, unde participanții au intrat pe 19 octombrie 2025, relatează Reuters. Ellen Ellis, responsabilă de asistența medicală a echipajului, a descris misiunea drept un test dur al rezistenței și disciplinei într-un cadru controlat. Cum a fost replicată „viața pe Marte” în habitat Cei patru au locuit într-o construcție realizată prin imprimare 3D, cu o suprafață de aproximativ 158 de metri pătrați, și au urmat un program apropiat de cel pregătit pentru expedițiile marțiene. Activitățile au inclus: cultivarea plantelor în sol care imită condițiile de pe Marte; exerciții fizice și operațiuni de întreținere; ieșiri simulate pe suprafața planetei. O provocare centrală a fost comunicarea cu exteriorul: NASA a introdus întârzieri între trimiterea mesajelor și primirea răspunsurilor, pentru a reproduce distanța dintre Pământ și Marte. În acest context, participanții au fost nevoiți să ia decizii fără a putea cere permanent instrucțiuni sau ajutor imediat în situații neprevăzute. Cine a fost în echipaj și ce se întâmplă după ieșirea din izolare Echipajul a fost format din comandantul Ross Elder, responsabilul științific Matthew Montgomery, inginerul de zbor James Spicer și medicul Ellen Ellis. Toți patru au acceptat voluntar să petreacă 378 de zile fără contact fizic cu lumea exterioară. „Pentru Marte, riscurile sunt mari”, a declarat Ross Elder după ieșirea din habitat. După încheierea misiunii, participanții vor trece prin două săptămâni de evaluări medicale și psihologice și discuții cu cercetătorii NASA. Specialiștii vor analiza efectele izolării prelungite, ale activităților repetitive și ale accesului limitat la resurse asupra sănătății și performanței. De ce contează: date pentru misiuni cu echipaj uman Misiunea este a doua din programul CHAPEA. Primul echipaj a încheiat un experiment similar în 2024, tot după 378 de zile de izolare. Conform informațiilor prezentate, datele obținute sunt destinate pregătirii viitoarelor misiuni cu echipaj uman, mai întâi pe Lună și apoi pe Marte. [...]
Japonia a lansat misiunea MMX, care vizează aducerea pe Pământ a unor probe de pe Phobos , un pas cu miză operațională majoră pentru cercetarea planetară și pentru cooperarea internațională în explorarea spațiului, potrivit Space . Martian Moons eXploration (MMX), condusă de agenția spațială japoneză JAXA , a decolat pe 19 octombrie de la Tanegashima Space Center , la bordul unei rachete H3. Lansarea a avut loc la 3:41 p.m. EDT (ora României: 22:41), iar separarea navei de treapta superioară a rachetei a fost confirmată la circa 71 de minute după decolare. De ce contează: o misiune de „sample return” cu calendar pe termen lung Dacă va decurge conform planului, MMX ar urma să devină prima misiune care aterizează pe Phobos și aduce probe pe Pământ . Obiectivul este să ajute la rezolvarea unei întrebări vechi de decenii privind originea lui Phobos și Deimos și să ofere indicii despre formarea timpurie a Sistemului Solar. Tranzitul interplanetar este estimat la aproximativ 10 luni, cu sosire la Marte programată pentru august 2027. Nava ar urma să petreacă aproximativ trei ani în sistemul marțian. Cum este planificată operațiunea pe Phobos și Deimos După intrarea pe orbită, MMX va intra într-o „orbită cvasi-satelit” în jurul lui Phobos (o traiectorie care o menține în proximitatea lunii în timp ce ambele orbitează Marte). Planul operațional include: o campanie de cartografiere pentru alegerea zonelor de aterizare; două atingeri ale suprafeței lui Phobos pentru colectarea și stocarea probelor într-o capsulă de întoarcere; transferul pe o orbită mai alungită în jurul lui Marte, care intersectează traiectoria lui Deimos; o serie de survoluri ale lui Deimos în ultimele luni ale misiunii în sistemul marțian. Plecarea spre Pământ este programată pentru noiembrie 2030, iar capsula cu probe ar urma să aterizeze în Australia în 2031, dacă misiunea își atinge etapele planificate. MMX transportă și roverul IDEFIX, un proiect comun al agențiilor spațiale din Franța și Germania, care ar urma să fie desfășurat pe Phobos la final de 2028 sau început de 2029. Componenta internațională și miza pentru NASA Deși JAXA conduce misiunea, MMX este descrisă ca un efort internațional, cu parteneriate între JAXA, NASA și Agenția Spațială Europeană (ESA), plus contribuții de la companii din SUA și Europa pentru echipamente științifice și de comunicații. NASA contribuie, între altele, cu instrumentul MEGANE (un spectrometru de raze gamma și neutroni), un prelevator pneumatic construit de Honeybee Robotics și suport de comunicații prin rețeaua Deep Space Network. Agenția a investit aproximativ 87 milioane de dolari (aprox. 400 milioane lei) până la finalul misiunii, sumă care include finanțarea cercetătorilor americani implicați. În schimb, cel puțin 15% din proba planificată de 10 grame de material de pe Phobos va fi rezervată pentru studiul NASA; materialele ar urma să fie transferate și păstrate la Johnson Space Center din Houston. Context: o încercare anterioară a eșuat Space amintește că Rusia a mai încercat o misiune de aducere de probe de pe Phobos: Phobos-Grunt, lansată în noiembrie 2011, care nu a reușit să părăsească orbita Pământului din cauza unei probleme la rachetă și s-a prăbușit în Pacific în ianuarie 2012. [...]
NASA a deschis accesul public la peste 800 GB de date științifice lunare din misiunea Artemis 2 , un set care poate accelera analiza impacturilor pe Lună și calibra observațiile viitoare, potrivit IT之家 . Arhiva a fost încărcată în Planetary Data System (PDS) și este disponibilă cercetătorilor și publicului, însă o mică parte din materialele filmate cu iPhone de echipaj nu este încă inclusă, fiind în curs de organizare. Datele publicate includ peste 11.000 de fotografii și videoclipuri la rezoluție completă, aproximativ 8,5 ore de înregistrări audio ale observațiilor științifice făcute de astronauți și adnotări scrise de mână lăsate direct pe imagini. NASA precizează că o parte dintre aceste materiale nu fusese făcută publică anterior. Setul de date documentează observațiile din timpul misiunii Artemis 2 din aprilie 2026, descrisă ca prima misiune cu echipaj care a orbitat Luna în cadrul programului Artemis. Lansarea a avut loc pe 1 aprilie, iar întoarcerea pe 10 aprilie, durata totală fiind de aproximativ nouă zile. În timpul zborului, cei patru astronauți au observat Luna pe rând prin hublourile navei Orion, cu o fereastră de observații concentrată de circa șapte ore. De ce contează: observații umane rare, utile pentru știința impacturilor NASA încadrează aceste date drept unele dintre puținele seturi moderne de „date planetare” obținute în principal prin observație directă umană, la peste o jumătate de secol după Apollo. Evaluările „din mers” ale culorii, luminozității și schimbărilor de relief pot completa atât arhivele istorice, cât și măsurătorile obținute de sonde robotice. Un element de interes din materialele publicate este observarea a cinci „fulgerări” extrem de slabe în apropierea feței îndepărtate a Lunii. Conform documentelor NASA din 7 octombrie, astronauții au văzut din Orion cinci sclipiri punctiforme și au marcat pozițiile pe imagini, în condițiile în care nava se afla la aproximativ 46.000 de mile (aprox. 74.030 km) de Lună. Echipa științifică NASA interpretează aceste sclipiri ca lumină produsă de fragmente de rocă ce au lovit suprafața lunară, într-un interval în care Luna bloca Soarele, iar mediul era mai întunecat. Dimensiunea exactă a obiectelor implicate urmează să fie stabilită prin analize ulterioare. Ce mai include pachetul și ce lipsește încă Pe lângă imagini și audio, NASA a publicat și documentație de lucru: „Raport preliminar de știință lunară Artemis 2” „Raport de operațiuni științifice lunare” „Ghidul utilizatorului pentru datele științifice lunare” NASA notează că arhiva publicată reprezintă dosare de observații științifice organizate de echipa de știință lunară și nu include toate datele de telemetrie și operare ale navei generate pe durata misiunii. Totodată, ghidul de utilizare menționează că un volum mic de materiale realizate de echipaj cu iPhone nu era încă pregătit la momentul publicării și nu a fost inclus în arhivă. Datele pot fi consultate prin Planetary Data System al NASA, unde sunt disponibile materialele și rapoartele asociate, iar agenția indică faptul că aceste rezultate sunt deja folosite ca referință pentru planificarea științifică a misiunii Artemis 3 și a etapelor următoare. [...]
China își fixează o țintă de 2031 pentru aducerea pe Pământ a mostrelor de pe Marte , un obiectiv care ar testa capacitatea operațională a programului său spațial de a realiza o misiune completă „dus-întors” între două planete, potrivit Antena 3 . Planul este legat de misiunea Tianwen-3 , care ar urma să fie lansată în jurul anului 2028. Informațiile sunt prezentate de Zhang Jiajun, cercetător asociat la Observatorul Astronomic din Shanghai al Academiei Chineze de Științe, într-un articol preluat de Global Times. Miza, dincolo de componenta științifică, este demonstrarea unei infrastructuri tehnice capabile să susțină explorarea marțiană pe termen lung. Ce presupune, practic, o misiune de aducere a mostrelor Zhang indică trei provocări majore care trebuie rezolvate înainte ca oamenii să poată ajunge să trăiască pe Marte: schimbul de informații între Pământ și Marte; transportul de materiale între cele două planete; supraviețuirea oamenilor pe Marte. Pe partea de comunicare și navigație, articolul menționează sistemul de determinare a orbitelor prin interferometrie cu bază foarte lungă (VLBI) – o tehnică ce folosește mai multe radiotelescoape pentru măsurători foarte precise. Sistemul, coordonat de Observatorul Astronomic din Shanghai, ar putea măsura traiectoriile navelor către Marte și ar contribui la intrarea lor pe orbită. Tehnologia ar fi fost testată într-o primă etapă în timpul misiunii chineze Tianwen-1. De ce „dus-întors” rămâne partea cea mai grea A doua provocare, potrivit lui Zhang, este capacitatea de a colecta materiale de pe Marte și de a le aduce înapoi pe Pământ – o abilitate pe care, în această formulare, el spune că oamenii nu au dezvoltat-o încă. În context, Antena 3 amintește că, la 15 mai 2021, un modul de aterizare care transporta primul rover chinez pentru explorarea lui Marte a ajuns pe suprafața planetei, iar agenția Xinhua a relatat atunci că a fost prima aterizare a Chinei pe o altă planetă decât Pământul. Context: de ce Marte e considerată „țintă realizabilă” A treia provocare ține de condițiile de mediu : temperaturi foarte scăzute, radiații ridicate, gravitație și presiune atmosferică mici, acces limitat la apă și oxigen. Zhang notează că folosirea resurselor locale pentru susținerea activității umane rămâne un domeniu care trebuie explorat în continuare. În argumentația sa, Marte este văzută drept o țintă mai „realizabilă” decât alte corpuri cerești: Mercur este prea aproape de Soare, Venus are un mediu ostil, iar alte destinații sunt mult mai îndepărtate. Prin comparație, Marte ar oferi condiții relativ mai favorabile, inclusiv o atmosferă subțire, gheață de apă și un ciclu al anotimpurilor asemănător cu cel al Pământului. Zhang își descrie munca drept un efort gradual pentru a face posibilă o călătorie dus-întors pe Marte, însă calendarul rămâne formulat ca intenție („în jurul” anilor 2028 și 2031), nu ca angajament ferm cu detalii de implementare. [...]
NASA pregătește o misiune care să verifice dacă peșterile de lavă de pe Lună pot deveni adăposturi naturale pentru viitoare echipaje , o abordare cu impact operațional direct: ar reduce expunerea la radiații, temperaturi extreme și micrometeoriți, înainte ca o bază „clasică” să fie construită. Informațiile apar în Știrile Pro TV , care citează Agerpres și Space.com. NASA a selectat proiectul GIMLI (Geophysical Instruments for Marius Lunar Pit Investigation) pentru a identifica o peșteră suficient de mare sau un tub de lavă format în trecutul geologic al Lunii, care ar putea fi amenajat ca bază selenară în cadrul programului Artemis. Potrivit materialului, NASA vizează o viitoare bază în apropierea polului sud. De ce contează: adăpost „gata făcut” pentru misiuni mai lungi Miza practică a proiectului este folosirea cavităților naturale ca infrastructură de protecție. Conform articolului, tuburile de lavă ar putea funcționa ca un „buncăr” pentru astronauți, oferind: protecție față de temperaturile extreme de la suprafața Lunii; reducerea expunerii la radiații; protecție împotriva micrometeoriților. În acest scenariu, chiar dacă o bază lunară va include probabil structuri construite de oameni, peșterile ar putea deveni o resursă imediată, accesibilă, pentru siguranță și continuitatea operațiunilor. Ținta: Groapa Marius Hill și ipoteza unui tub de lavă subteran Locul vizat este Groapa Marius Hill, descoperită în 2009 de sonda japoneză Kaguya. Cercetătorii iau în calcul că nu este doar o cavitate la suprafață, ci ar putea fi conectată la o peșteră subterană extinsă, formată de lavă în trecutul îndepărtat. Dacă ipoteza se confirmă, proiectul ar contribui și la înțelegerea istoriei vulcanice a Lunii, prin identificarea și caracterizarea unui tub de lavă. Cum va fi investigată zona: radar, senzori seismici și gravimetru GIMLI ar urma să lucreze direct pe suprafața selenară, scanând subsolul pentru semne ale tubului de lavă. Investigația, condusă de Institutul de Științe Planetare (PSI), este finanțată prin programul NASA PRISM (Payloads and Research Investigations on the Surface of the Moon). Pentru implementare, proiectul colaborează cu Honeybee Robotics la construirea echipamentelor. Acestea ar urma să ajungă pe Lună cu un modul de aselenizare și un rover, prin programul NASA Commercial Lunar Payloads Services. Setul de instrumente menționat în articol include: radar care penetrează solul; senzori seismici; gravimetru (instrument care măsoară variații ale gravitației, utile pentru a deduce structuri subterane). Datele colectate vor fi analizate de o echipă condusă de directorul asociat al PSI, Than Putzig, iar măsurătorile ar trebui să arate dacă există un tub de lavă și, în caz afirmativ, cât de mare este. [...]
