Știri
Știri din categoria Știință
NASA a început să caute alternative comerciale la racheta SLS, un program Boeing estimat la 24 mld. dolari (aprox. 110 mld. lei), ceea ce pune sub semnul întrebării arhitectura actuală a misiunilor Artemis și crește presiunea pe calendarul unei aselenizări cu echipaj până în 2028, potrivit IT Home. Demersul apare înainte ca misiunea Artemis II să trimită patru astronauți într-un zbor de circa o săptămână în jurul Lunii, și s-a reflectat rapid în cererea de buget a Casei Albe.
În esență, NASA a cerut competitorilor din industrie să indice ce opțiuni pot oferi pentru viitoarele misiuni lunare, într-un context în care SLS este considerată prea scumpă și prea rigidă pentru o creștere a frecvenței zborurilor. Jared Isaacman, miliardar și antreprenor în zona fintech, numit anul trecut de președintele Donald Trump la conducerea NASA, urmărește o agenție „mai eficientă și mai agilă” și mizează pe companii precum SpaceX pentru a înlocui sisteme costisitoare dezvoltate de contractori tradiționali.
Sursa citează o evaluare potrivit căreia costul per lansare pentru a trimite o misiune Artemis pe orbită ar fi de aproximativ 4 miliarde de dolari (aprox. 18,4 mld. lei), de circa patru ori peste estimările inițiale, iar programul a acumulat întârzieri de mai mulți ani. În paralel, termenul-țintă pentru o aselenizare cu echipaj până în 2028 se apropie, iar mandatul lui Trump se încheie în 2029, ceea ce amplifică presiunea de livrare asupra conducerii NASA.
„Conform viziunii președintelui, dacă vrem să construim o bază pe Lună, nu putem folosi asta pentru a face naveta de câteva ori pe an”, a spus Isaacman în februarie, potrivit materialului.
Materialul descrie o repoziționare care favorizează competiția de piață și furnizorii comerciali, dar cu o problemă practică: contractorii tradiționali (Boeing, Lockheed Martin) au tehnologie „validată”, însă au livrat greu, în timp ce noii competitori (SpaceX, Blue Origin) „nu au demonstrat încă” că pot susține capabilități de aselenizare.
În acest cadru, Isaacman a luat deja decizii care schimbă planificarea programului:
Artemis are furnizori în toate cele 50 de state americane, iar această rețea de susținere a ajutat programul să supraviețuiască în pofida întârzierilor și depășirilor de buget. În 2024, guvernul SUA a propus în buget eliminarea treptată a SLS și a capsulei Orion (Lockheed Martin), dar Congresul s-a opus și a blocat reducerile.
Potrivit materialului, în mai 2024 Casa Albă a propus ca SLS și Orion să fie eliminate treptat după doar trei zboruri, iar ulterior lobby-ul contractorilor a vizat, între alții, senatorul Ted Cruz și congresmanul Brian Babin, ale căror circumscripții depind de locurile de muncă generate de program. Până în iulie, Cruz a susținut restabilirea a circa 6,7 miliarde de dolari (aprox. 30,8 mld. lei) pentru a menține proiectul.
În propunerea bugetară din acest an, nu există un termen explicit pentru eliminarea SLS și Orion, ci o cerință mai vagă de a găsi alternative comerciale. NASA a indicat, totodată, că evaluează opțiuni pentru misiunile Artemis lansate după 2028.
Deși Casa Albă spune că va încerca din nou să găsească înlocuitori comerciali, materialul notează că, în prezent, SLS este încă singura rachetă de pe piață care îndeplinește cerințele NASA. În lipsa unei alternative validate, echilibrul dintre „a folosi echipamentele existente” și a schimba arhitectura programului rămâne, de fapt, o decizie politică și bugetară, nu doar tehnică.
Boeing a transmis, printr-un purtător de cuvânt, că este „mândră” de rolul de partener în Artemis, iar Lockheed Martin a susținut că Orion este în prezent singurul vehicul cu echipaj pentru spațiul îndepărtat „verificat prin zbor” și că va continua modernizările pentru a crește frecvența misiunilor. NASA nu a răspuns solicitărilor de comentarii, conform sursei.
Recomandate
Explozia unei rachete Blue Origin a avariat singura rampă de lansare a companiei, riscând să împingă cu luni de zile calendarul misiunilor lunare ale NASA , într-un moment în care SUA vizează revenirea oamenilor pe Lună până în 2028, potrivit Mediafax , care citează Politico. Incidentul a avut loc la Cape Canaveral , în noaptea de joi spre vineri, când una dintre rachetele Blue Origin a explodat pe platforma de lansare. Miza este operațională: explozia a produs „daune mari” la rampa de lansare, iar experții citați estimează că reparațiile ar putea dura luni, ceea ce ar amâna următoarele lansări. De ce contează: blocaj de infrastructură într-un program cu termene strânse Blue Origin este una dintre companiile pe care NASA se baza pentru a ajunge pe Lună, iar avarierea singurei rampe de lansare a companiei creează un punct unic de vulnerabilitate (un „single point of failure”) pentru ritmul testelor și al zborurilor planificate. În acest context, incidentul este descris drept un eșec major pentru Blue Origin, compania spațială fondată de Jeff Bezos, aflată în competiție directă cu SpaceX, compania lui Elon Musk. Ce urmează: NASA ar putea muta accentul către SpaceX Potrivit informațiilor citate, explozia ar putea „da peste cap” planurile care vizează întoarcerea oamenilor pe Lună până în 2028 și construirea unei baze lunare înaintea Chinei. NASA ar putea să se orienteze mai mult către SpaceX. Agenția își propune, totuși, să testeze anul viitor module de aselenizare de la ambele companii, ceea ce sugerează că strategia de redundanță (mai mulți furnizori) rămâne, cel puțin deocamdată, în picioare. [...]
Eșecul rachetei New Glenn riscă să împingă NASA spre o dependență și mai mare de SpaceX , pentru că blochează, pe termen nedefinit, testele necesare pentru landerul lunar Blue Moon și complică planificarea misiunilor Artemis, potrivit Ars Technica . De ce nu e ușor de „mutat” Blue Moon pe altă rachetă În teorie, Blue Moon Mark 1 ar putea fi lansat spre Lună cu alte rachete grele, precum Falcon Heavy (SpaceX) sau Vulcan (United Launch Alliance), care „probabil” au capacitatea de a trimite vehiculul către Lună. În practică, opțiunile sunt limitate: Vulcan este și ea indisponibilă în acest moment și are „o coadă lungă” de încărcături utile ale Space Force, ceea ce reduce șansele de a prelua rapid un program suplimentar. Pentru Falcon Heavy , publicația notează posibile probleme de compatibilitate : Mark 1 folosește motorul BE-7 (hidrogen lichid și oxigen lichid), iar etajul superior al rachetei Falcon este alimentat cu kerosen. Ars Technica precizează că aceste incompatibilități nu sunt confirmate . În plus, este „puțin probabil” ca Blue Origin să colaboreze astfel cu un rival direct , SpaceX. Efectul în lanț: întârzieri la „Moon Base” și presiune pe Artemis Dacă Mark 1 rămâne blocat, consecința imediată este fie întârzierea semnificativă , fie restructurarea fazelor timpurii ale programului de bază lunară („Moon Base”), arată analiza. Un exemplu: roverele lunare dezvoltate de Astrolab și Lunar Outpost au o masă de circa 1 tonă , iar, potrivit publicației, doar Mark 1 și Starship ar avea capacitatea de livrare necesară pentru astfel de încărcături. Impactul major este însă asupra misiunilor cu echipaj din programul Artemis: Artemis III : NASA a modificat recent misiunea astfel încât capsula Orion să se întâlnească pe orbită joasă cu unul sau ambele sisteme de aselenizare dezvoltate de Blue Origin (Blue Moon) și SpaceX (Starship). NASA „pare hotărâtă” să lanseze misiunea în 2027 și intenționează să anunțe cei patru astronauți „în câteva săptămâni”. Totuși, Ars Technica susține că este „aproape sigur” că un lander Blue Moon nu va fi gata în următoarele 18 luni , ceea ce obligă NASA să aleagă între a aștepta Blue Origin sau a merge înainte doar cu Starship. Artemis IV : eșecul „complică și mai mult” planul. Publicația spune că este greu de imaginat un scenariu în care un Blue Moon „certificat pentru echipaj” să fie gata în 2028 , mai ales că Blue Origin trebuie să zboare misiuni de test cu Mark 1, iar acestea sunt acum suspendate pe termen nedefinit . În interiorul NASA, unii oficiali ajunseseră să vadă drept opțiune principală pentru Artemis IV o versiune „subțiată” a landerului Mark 2, care nu ar necesita realimentare în spațiu . În contextul actual, concluzia analizei este că NASA — „ca o mare parte din industria spațială americană” — devine și mai dependentă de capacitatea SpaceX de a livra cu Starship . Notă: Ars Technica precizează că articolul a fost editat pentru a clarifica posibilele probleme de interoperabilitate dintre Blue Moon Mark 1 și Falcon Heavy. [...]
NASA își mută o parte din investițiile spațiale către o infrastructură lunară permanentă , un program estimat la aproximativ 20 de miliarde de dolari, care ar urma să ducă la o bază la polul sud al Lunii până în 2032, potrivit G4Media . Miza nu este doar științifică, ci și operațională: agenția descrie o succesiune de tehnologii și misiuni care ar trebui să transforme Luna dintr-o destinație „de vizită” într-un punct de prezență umană pe termen lung. Planul include trimiterea pe suprafața selenară, în următorii ani, a unor module robotizate de aselenizare, drone și vehicule specializate, dezvoltate în colaborare cu sectorul privat. Printre companiile menționate se află Blue Origin , fondată de Jeff Bezos. Ce urmărește NASA să obțină prin baza de la polul sud Conform informațiilor prezentate, baza ar urma să fie alimentată atât cu energie nucleară, cât și solară. NASA argumentează că o astfel de infrastructură ar permite: experimente științifice pe termen lung; explorarea resurselor naturale; sprijin logistic pentru viitoare misiuni către Marte. Administratorul NASA, Jared Isaacman , a indicat o schimbare de strategie: SUA nu mai tratează Luna ca pe o destinație temporară, ci ca pe un punct permanent de prezență umană. Presiune de calendar și competiție cu China Strategia este plasată într-un context de competiție mai intensă cu China, care își propune să trimită astronauți pe Lună până în 2030. În paralel, Beijingul își dezvoltă programul spațial, inclusiv prin misiuni precum Shenzhou-23, lansată recent către stația spațială Tiangong. Pe partea americană, obiectivul de a readuce astronauți pe Lună înainte de finalul actualului ciclu politic adaugă presiune asupra programului. În același timp, o parte a comunității științifice consideră că termenele anunțate sunt dificil de respectat, iar unii experți estimează că China ar putea devansa SUA în trimiterea următorilor oameni pe Lună, în pofida avantajului istoric american în explorarea spațiului. În această logică, proiectul bazei lunare capătă o dimensiune dublă: investiție în capacități operaționale pentru explorare pe termen lung și instrument de poziționare geopolitică în noua cursă spațială. [...]
NASA își pune planul de bază lunară pe o listă de achiziții sub presiune , într-o cursă accelerată cu China, care vizează și ea trimiterea de oameni pe Lună până în 2030, potrivit Mediafax . Agenția americană a publicat detalii despre module robotizate de aselenizare, drone și vehicule pe care intenționează să le trimită pe Lună, ca parte a planurilor SUA de construire a unei baze lunare. Pe lista companiilor selectate să construiască vehicule se află și Blue Origin , compania spațială a fondatorului Amazon, Jeff Bezos, conform BBC (citată de Mediafax). Miza este atât operațională, cât și geopolitică: SUA vor să trimită americani pe Lună înainte ca președintele Donald Trump să părăsească funcția în 2028, în timp ce NASA concurează direct cu China pentru următoarea aselenizare cu echipaj uman. Ce include „pachetul” de capabilități pentru Lună NASA a detaliat tipurile de echipamente pe care vrea să le trimită pe Lună pentru a susține o prezență permanentă: module robotizate de aselenizare; drone; vehicule pentru deplasare și operațiuni la sol. Calendarul și bugetul: ținte ambițioase, contestate de experți În martie, NASA a anunțat un program de 20 de miliarde de dolari (aprox. 92 de miliarde de lei) pentru construirea unei baze permanente, alimentate cu energie nucleară și solară, la polul sud al Lunii, cu termen până în 2032. Totuși, Mediafax notează că „majoritatea experților” consideră termenele stabilite de NASA nerealiste. Administratorul NASA, Jared Isaacman , a declarat marți: „SUA nu vor mai renunța niciodată la Lună”. Potrivit articolului, o bază lunară ar permite SUA să facă experimente științifice, să exploateze resurse valoroase și să faciliteze călătoriile spre Marte. Presiunea competiției cu China China își continuă planurile de a trimite oameni pe Lună până în 2030. Mediafax menționează că luni a fost lansată sonda spațială Shenzhou-23, care a trimis un echipaj de astronauți către stația spațială Tiangong. În acest context, deși SUA au trimis patru astronauți în jurul Lunii în cadrul misiunii Artemis II din aprilie, unii oameni de știință cred că următoarea țară care va trimite oameni pe suprafața lunară ar putea fi China. [...]
Administrația Federală a Aviației din SUA (FAA) a consemnat la sol Starship V3 după un incident la lansarea din 22 mai , ceea ce blochează temporar următorul zbor până la finalizarea unei investigații și aprobarea măsurilor corective, potrivit HotNews . Decizia FAA ridică o miză operațională directă pentru SpaceX: reluarea testelor depinde de concluzia autorității că „orice sistem, proces sau procedură legată de accident nu afectează siguranța publică”, conform unei actualizări a agenției din 27 mai. Ce s-a întâmplat la zborul din 22 mai Starship este un ansamblu în două trepte, proiectat pentru reutilizare: boosterul Super Heavy (prima treaptă) și nava Starship/„Ship” (a doua treaptă). Zborul suborbital din 22 mai a fost al 12-lea test al programului și primul pentru varianta V3, care are 124,4 metri înălțime. Testul a reușit în mare parte, inclusiv prin: desfășurarea a 20 de sateliți Starlink „fictivi” și a doi sateliți Starlink reali, echipați cu camere pentru a fotografia scutul termic în spațiu; reintrarea în atmosferă a treptei superioare și o amerizare „ușoară și controlată” în largul coastei Australiei de Vest, conform planului. Problema a apărut la Super Heavy: boosterul trebuia să execute o amerizare controlată în Golful Mexic, dar nu a reușit arderile necesare pentru întoarcere și a ajuns la o „amerizare dură”. FAA a tratat acest rezultat drept incident și a cerut o investigație înainte de orice nou zbor. Ce urmează: investigație supravegheată de FAA Investigația va fi condusă de SpaceX, însă FAA spune că va supraveghea procesul „în fiecare etapă” și va aproba raportul final, inclusiv acțiunile corective. Durata consemnării la sol nu este cunoscută. Ca reper, HotNews notează că o consemnare la sol impusă de FAA pentru racheta Falcon 9, în februarie anul trecut, a durat patru zile — fără ca acest precedent să garanteze un calendar similar pentru Starship V3. De ce contează pentru programul Starship Varianta V3 este prezentată ca o componentă-cheie a planurilor SpaceX, fiind prima iterație a navei Starship capabilă de zboruri în spațiul cosmic, potrivit companiei. În același timp, Starship ar urma să transporte astronauți pe suprafața Lunii în misiunea Artemis 4 a NASA , la sfârșitul lui 2028, „dacă totul merge conform planului” — un calendar care depinde de ritmul testelor și de aprobările de siguranță. [...]
DARPA vrea să prelungească viața sateliților GEO prin reparații și realimentare pe orbită , reducând nevoia de înlocuire și riscul asociat deșeurilor spațiale, potrivit Agerpres , care citează Space.com. Programul american, numit Robotic Servicing of Geosynchronous Satellite (RSGS) , are în centru o „suită robotică de service” care ar urma să execute sarcini precum modernizări pe orbită, inspecții, rezolvarea anomaliilor și relocare. Ținta sunt sateliții aflați pe orbită geosincronă (GEO), la aproximativ 35.786 km deasupra Pământului, utilizați în special pentru telecomunicații, monitorizare climatică și misiuni de apărare pe termen lung. De ce contează: costuri mari blocate în orbită și puține opțiuni când se termină combustibilul La această altitudine, sateliții au, de regulă, opțiuni limitate când rămân fără combustibil, în afară de a fi scoși din uz pentru a face loc unui satelit nou. În contextul creșterii cantității de deșeuri spațiale și al riscului de coliziune, obiectivul declarat al DARPA și al partenerilor este prelungirea duratei de viață a sateliților GEO. Agenția americană argumentează că, în lipsa posibilităților de intervenție după lansare, sateliții GEO sunt proiectați cu redundanțe și cu capacitate maximă de combustibil, ceea ce le crește „complexitatea, greutatea și costul”. În materialele DARPA este menționat și impactul învechirii tehnologice asupra unor active scumpe: „Chiar și sateliții complet funcționali își au adesea durata de viață operațională scurtată pur și simplu pentru că transportă sarcini utile învechite – o situație frustrantă pentru proprietarii de active în valoare de sute de milioane de dolari.” Calendar și parteneri: lansare „în această vară”, operațional din 2027 Programul RSGS a fost anunțat inițial în 2017, dar a avut întârzieri; contractorul inițial, Maxar Technologies , a părăsit proiectul în 2019, iar pandemia a afectat lanțul de distribuție al industriei, potrivit Breaking Defense (citat de Space.com, preluat de Agerpres). Dacă lansarea va avea loc în această vară, primul robot RSGS ar urma să înceapă activitatea anul viitor, după o călătorie de 10 luni către orbita geosincronă, folosind propulsie electrică. Printre participanții menționați se numără NASA, SpaceLogistics (subsidiară Northrop Grumman) și Laboratorul de Cercetare Navală al SUA. Context: sateliții GEO au viață lungă, dar se învechesc greu de înlocuit Un satelit geostaționar tipic are o durată de viață de 15 ani, mult peste cea a sateliților de pe orbita terestră joasă (LEO) precum cei din constelația Starlink, indicați în material ca având aproximativ 5 ani. Diferența, potrivit informațiilor citate, este că sateliții LEO pot fi înlocuiți mai frecvent și la costuri mai reduse, în timp ce pentru GEO înlocuirea este mai dificilă și mai scumpă, ceea ce face relevantă ideea de „service” pe orbită. [...]
