Știri
Știri din categoria Știință
Revenirea în siguranță a capsulei Orion încheie prima misiune cu echipaj în jurul Lunii din ultimii 54 de ani, un test operațional critic pentru programul Artemis și pentru capacitatea NASA de a gestiona reintrarea la viteze extreme și recuperarea pe mare, potrivit arstechnica.com.
Capsula Orion a reintrat vineri în atmosferă cu o viteză de peste 30 de ori mai mare decât viteza sunetului și a amerizat în Pacific, într-o zonă situată la sud-vest de San Diego. În timpul reintrării, temperatura la exteriorul capsulei a urcat până la aproximativ 5.000 de grade Fahrenheit (circa 2.760°C), iar învelișul de plasmă format în jurul navei a întrerupt temporar comunicațiile cu centrul de control din Houston. Legătura radio cu comandantul misiunii, Reid Wiseman, a fost restabilită după un blackout de șase minute.
Imagini video transmise de avioane de urmărire au arătat desprinderea capacului parașutelor și desfășurarea succesivă a parașutelor de stabilizare, urmate de trei parașute principale. Fiecare parașută principală a avut o suprafață de 10.500 de picioare pătrate (aprox. 975 mp), rolul lor fiind să reducă viteza pentru amerizare.
Amerizarea a avut loc la ora 20:07, ora de pe Coasta de Est a SUA (sâmbătă 00:07 UTC). În 14 minute, Orion a redus aproape 25.000 mph (aprox. 40.200 km/h) din viteză, iar echipajul a fost supus la două intervale scurte de aproximativ 3,9 G (de circa 3,9 ori accelerația gravitațională).
Nava USS John P. Murtha a coordonat recuperarea, trimițând elicoptere și ambarcațiuni mici pentru extragerea echipajului Artemis II: Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și Jeremy Hansen (astronaut canadian). După amerizare, Wiseman a raportat „patru membri ai echipajului în stare bună” în cockpit, indicând că toți sunt sănătoși și în formă bună.
Ordinea ieșirii din capsulă a fost: Koch, Glover, Hansen, iar Wiseman a fost ultimul. Astronauții au fost preluați pe o plută gonflabilă montată lângă capsulă, iar apoi urmau să fie ridicați cu elicopterul și transportați la USS John P. Murtha pentru evaluări medicale.
După verificările de la bord, planul menționat este ca echipajul să ajungă la San Diego, iar apoi să se întoarcă la Houston sâmbătă, pentru reîntâlnirea cu familiile.
Recomandate
NASA își pune planul de bază lunară pe o listă de achiziții sub presiune , într-o cursă accelerată cu China, care vizează și ea trimiterea de oameni pe Lună până în 2030, potrivit Mediafax . Agenția americană a publicat detalii despre module robotizate de aselenizare, drone și vehicule pe care intenționează să le trimită pe Lună, ca parte a planurilor SUA de construire a unei baze lunare. Pe lista companiilor selectate să construiască vehicule se află și Blue Origin , compania spațială a fondatorului Amazon, Jeff Bezos, conform BBC (citată de Mediafax). Miza este atât operațională, cât și geopolitică: SUA vor să trimită americani pe Lună înainte ca președintele Donald Trump să părăsească funcția în 2028, în timp ce NASA concurează direct cu China pentru următoarea aselenizare cu echipaj uman. Ce include „pachetul” de capabilități pentru Lună NASA a detaliat tipurile de echipamente pe care vrea să le trimită pe Lună pentru a susține o prezență permanentă: module robotizate de aselenizare; drone; vehicule pentru deplasare și operațiuni la sol. Calendarul și bugetul: ținte ambițioase, contestate de experți În martie, NASA a anunțat un program de 20 de miliarde de dolari (aprox. 92 de miliarde de lei) pentru construirea unei baze permanente, alimentate cu energie nucleară și solară, la polul sud al Lunii, cu termen până în 2032. Totuși, Mediafax notează că „majoritatea experților” consideră termenele stabilite de NASA nerealiste. Administratorul NASA, Jared Isaacman , a declarat marți: „SUA nu vor mai renunța niciodată la Lună”. Potrivit articolului, o bază lunară ar permite SUA să facă experimente științifice, să exploateze resurse valoroase și să faciliteze călătoriile spre Marte. Presiunea competiției cu China China își continuă planurile de a trimite oameni pe Lună până în 2030. Mediafax menționează că luni a fost lansată sonda spațială Shenzhou-23, care a trimis un echipaj de astronauți către stația spațială Tiangong. În acest context, deși SUA au trimis patru astronauți în jurul Lunii în cadrul misiunii Artemis II din aprilie, unii oameni de știință cred că următoarea țară care va trimite oameni pe suprafața lunară ar putea fi China. [...]
NASA repoziționează Artemis 3 ca misiune de test în orbită joasă, pentru a reduce riscurile și costurile înainte de aselenizarea planificată cu Artemis 4 , potrivit Space . Agenția a publicat pe 13 mai noi detalii despre zborul cu echipaj care va exersa întâlnirea și andocarea (rendezvous & docking) cu unul sau mai multe module de aselenizare, dar „aproape de casă”, în jurul Pământului. De ce contează: o arhitectură mai „ieftină” și mai flexibilă pentru un test complicat NASA descrie Artemis 3 drept „una dintre cele mai complexe misiuni” pe care le-a întreprins, deși nu va merge la Lună. Miza operațională este să valideze, în condiții mai controlabile decât un zbor lunar, integrarea dintre: racheta Space Launch System (SLS) , care va lansa echipajul; capsula Orion , care va transporta patru astronauți pe orbită; unul sau ambele landere comerciale din program: Starship (SpaceX) și Blue Moon (Blue Origin), în versiuni de test. NASA a confirmat explicit că misiunea se va desfășura în orbită joasă a Pământului (low Earth orbit), lucru presupus până acum, dar neprecizat oficial. Ce se schimbă tehnic la SLS: „spacer” în locul treptei superioare Un element cu impact direct asupra costurilor și configurației este decizia ca Artemis 3 să folosească un „spacer” (un element inert) în locul treptei superioare funcționale a SLS (ICPS – interim cryogenic propulsion stage), care în mod normal ar împinge Orion spre Lună. NASA explică, în comunicatul său oficial, că spacerul va păstra aceleași dimensiuni și puncte de interfață ca treapta superioară, iar activitățile de proiectare și fabricație sunt în derulare la Marshall Space Flight Center (Alabama). Logica este simplă: dacă misiunea nu părăsește orbita terestră, treapta superioară dedicată zborului lunar nu mai este necesară. După separarea de rachetă, modulul de serviciu european al Orion va asigura propulsia pentru circularizarea orbitei în jurul Pământului. Durată mai mare în Orion, dar fără calendar complet NASA mai arată că astronauții vor petrece mai mult timp la bordul Orion decât în Artemis 2, pentru a avansa evaluarea sistemelor de suport vital. Ca reper, Artemis 2 a durat aproximativ 10 zile (1–10 aprilie), însă pentru Artemis 3 agenția nu oferă încă o estimare de durată. Misiunea va folosi și un scut termic Orion modernizat , iar astronauții „ar putea” intra cel puțin într-un articol de test al unui lander. Necunoscute rămase: ce lander zboară, ce experimente și cum comunică misiunea NASA nu a decis public care lander va participa efectiv la zbor (Starship, Blue Moon sau ambele) și nici alte detalii-cheie: echipajul, experimentele științifice, modul de testare a noilor costume Artemis (dezvoltate de Axiom Space). Un punct operațional important: agenția spune că solicită input din industrie pentru îmbunătățirea comunicațiilor cu solul, deoarece Deep Space Network nu va fi folosită . În plus, NASA caută interes intern și internațional pentru posibile cubesat-uri care să fie lansate și desfășurate pe orbită terestră în cadrul misiunii, pe măsură ce conceptul operațional este definit. [...]
Administrația Federală a Aviației din SUA (FAA) a consemnat la sol Starship V3 după un incident la lansarea din 22 mai , ceea ce blochează temporar următorul zbor până la finalizarea unei investigații și aprobarea măsurilor corective, potrivit HotNews . Decizia FAA ridică o miză operațională directă pentru SpaceX: reluarea testelor depinde de concluzia autorității că „orice sistem, proces sau procedură legată de accident nu afectează siguranța publică”, conform unei actualizări a agenției din 27 mai. Ce s-a întâmplat la zborul din 22 mai Starship este un ansamblu în două trepte, proiectat pentru reutilizare: boosterul Super Heavy (prima treaptă) și nava Starship/„Ship” (a doua treaptă). Zborul suborbital din 22 mai a fost al 12-lea test al programului și primul pentru varianta V3, care are 124,4 metri înălțime. Testul a reușit în mare parte, inclusiv prin: desfășurarea a 20 de sateliți Starlink „fictivi” și a doi sateliți Starlink reali, echipați cu camere pentru a fotografia scutul termic în spațiu; reintrarea în atmosferă a treptei superioare și o amerizare „ușoară și controlată” în largul coastei Australiei de Vest, conform planului. Problema a apărut la Super Heavy: boosterul trebuia să execute o amerizare controlată în Golful Mexic, dar nu a reușit arderile necesare pentru întoarcere și a ajuns la o „amerizare dură”. FAA a tratat acest rezultat drept incident și a cerut o investigație înainte de orice nou zbor. Ce urmează: investigație supravegheată de FAA Investigația va fi condusă de SpaceX, însă FAA spune că va supraveghea procesul „în fiecare etapă” și va aproba raportul final, inclusiv acțiunile corective. Durata consemnării la sol nu este cunoscută. Ca reper, HotNews notează că o consemnare la sol impusă de FAA pentru racheta Falcon 9, în februarie anul trecut, a durat patru zile — fără ca acest precedent să garanteze un calendar similar pentru Starship V3. De ce contează pentru programul Starship Varianta V3 este prezentată ca o componentă-cheie a planurilor SpaceX, fiind prima iterație a navei Starship capabilă de zboruri în spațiul cosmic, potrivit companiei. În același timp, Starship ar urma să transporte astronauți pe suprafața Lunii în misiunea Artemis 4 a NASA , la sfârșitul lui 2028, „dacă totul merge conform planului” — un calendar care depinde de ritmul testelor și de aprobările de siguranță. [...]
NASA își mută o parte din investițiile spațiale către o infrastructură lunară permanentă , un program estimat la aproximativ 20 de miliarde de dolari, care ar urma să ducă la o bază la polul sud al Lunii până în 2032, potrivit G4Media . Miza nu este doar științifică, ci și operațională: agenția descrie o succesiune de tehnologii și misiuni care ar trebui să transforme Luna dintr-o destinație „de vizită” într-un punct de prezență umană pe termen lung. Planul include trimiterea pe suprafața selenară, în următorii ani, a unor module robotizate de aselenizare, drone și vehicule specializate, dezvoltate în colaborare cu sectorul privat. Printre companiile menționate se află Blue Origin , fondată de Jeff Bezos. Ce urmărește NASA să obțină prin baza de la polul sud Conform informațiilor prezentate, baza ar urma să fie alimentată atât cu energie nucleară, cât și solară. NASA argumentează că o astfel de infrastructură ar permite: experimente științifice pe termen lung; explorarea resurselor naturale; sprijin logistic pentru viitoare misiuni către Marte. Administratorul NASA, Jared Isaacman , a indicat o schimbare de strategie: SUA nu mai tratează Luna ca pe o destinație temporară, ci ca pe un punct permanent de prezență umană. Presiune de calendar și competiție cu China Strategia este plasată într-un context de competiție mai intensă cu China, care își propune să trimită astronauți pe Lună până în 2030. În paralel, Beijingul își dezvoltă programul spațial, inclusiv prin misiuni precum Shenzhou-23, lansată recent către stația spațială Tiangong. Pe partea americană, obiectivul de a readuce astronauți pe Lună înainte de finalul actualului ciclu politic adaugă presiune asupra programului. În același timp, o parte a comunității științifice consideră că termenele anunțate sunt dificil de respectat, iar unii experți estimează că China ar putea devansa SUA în trimiterea următorilor oameni pe Lună, în pofida avantajului istoric american în explorarea spațiului. În această logică, proiectul bazei lunare capătă o dimensiune dublă: investiție în capacități operaționale pentru explorare pe termen lung și instrument de poziționare geopolitică în noua cursă spațială. [...]
DARPA vrea să prelungească viața sateliților GEO prin reparații și realimentare pe orbită , reducând nevoia de înlocuire și riscul asociat deșeurilor spațiale, potrivit Agerpres , care citează Space.com. Programul american, numit Robotic Servicing of Geosynchronous Satellite (RSGS) , are în centru o „suită robotică de service” care ar urma să execute sarcini precum modernizări pe orbită, inspecții, rezolvarea anomaliilor și relocare. Ținta sunt sateliții aflați pe orbită geosincronă (GEO), la aproximativ 35.786 km deasupra Pământului, utilizați în special pentru telecomunicații, monitorizare climatică și misiuni de apărare pe termen lung. De ce contează: costuri mari blocate în orbită și puține opțiuni când se termină combustibilul La această altitudine, sateliții au, de regulă, opțiuni limitate când rămân fără combustibil, în afară de a fi scoși din uz pentru a face loc unui satelit nou. În contextul creșterii cantității de deșeuri spațiale și al riscului de coliziune, obiectivul declarat al DARPA și al partenerilor este prelungirea duratei de viață a sateliților GEO. Agenția americană argumentează că, în lipsa posibilităților de intervenție după lansare, sateliții GEO sunt proiectați cu redundanțe și cu capacitate maximă de combustibil, ceea ce le crește „complexitatea, greutatea și costul”. În materialele DARPA este menționat și impactul învechirii tehnologice asupra unor active scumpe: „Chiar și sateliții complet funcționali își au adesea durata de viață operațională scurtată pur și simplu pentru că transportă sarcini utile învechite – o situație frustrantă pentru proprietarii de active în valoare de sute de milioane de dolari.” Calendar și parteneri: lansare „în această vară”, operațional din 2027 Programul RSGS a fost anunțat inițial în 2017, dar a avut întârzieri; contractorul inițial, Maxar Technologies , a părăsit proiectul în 2019, iar pandemia a afectat lanțul de distribuție al industriei, potrivit Breaking Defense (citat de Space.com, preluat de Agerpres). Dacă lansarea va avea loc în această vară, primul robot RSGS ar urma să înceapă activitatea anul viitor, după o călătorie de 10 luni către orbita geosincronă, folosind propulsie electrică. Printre participanții menționați se numără NASA, SpaceLogistics (subsidiară Northrop Grumman) și Laboratorul de Cercetare Navală al SUA. Context: sateliții GEO au viață lungă, dar se învechesc greu de înlocuit Un satelit geostaționar tipic are o durată de viață de 15 ani, mult peste cea a sateliților de pe orbita terestră joasă (LEO) precum cei din constelația Starlink, indicați în material ca având aproximativ 5 ani. Diferența, potrivit informațiilor citate, este că sateliții LEO pot fi înlocuiți mai frecvent și la costuri mai reduse, în timp ce pentru GEO înlocuirea este mai dificilă și mai scumpă, ceea ce face relevantă ideea de „service” pe orbită. [...]
China își extinde testele operaționale pentru zboruri de lungă durată , după ce un nou echipaj de trei taikonauți a ajuns la stația spațială Tiangong , iar autoritățile pregătesc, în premieră, o ședere de aproximativ un an pentru unul dintre astronauți, potrivit Agerpres . Misiunea Shenzhou 23 a fost lansată duminică de la Centrul Spațial Jiuquan, din nord-vestul Chinei, cu o rachetă Long March 2F, conform relatărilor din media de stat. La bord se află Zhu Yangzhu, Zhang Zhiyuan și Li Jiaying. Echipajul Shenzhou-21 aflat deja pe Tiangong a deschis trapa la ora locală 05:13 și i-a întâmpinat pe noii sosiți, potrivit agenției spațiale chineze CMSA, citată de Xinhua. Cele două echipaje au făcut fotografii de grup, eveniment descris drept a opta întâlnire spațială din istoria aerospațială a Chinei. Miza operațională: prima ședere de circa un an pe orbită Elementul cu impact direct asupra programului este planul ca, pentru prima dată, un astronaut chinez să rămână în spațiu aproximativ un an. Decizia privind cine va fi selectat pentru această ședere prelungită urmează să fie luată în timpul misiunii pe orbită. Obiectivul anunțat de China pentru această etapă este cercetarea efectelor misiunilor de lungă durată asupra corpului uman, un pas necesar pentru extinderea capabilităților de operare continuă în spațiu. Rotația echipajelor și recordul probabil al misiunii precedente Noul echipaj urmează să îi înlocuiască pe Zhang Lu, Wu Fei și Zhang Hongzhang. Potrivit autorităților, echipajul care este înlocuit a petrecut deja 203 zile în spațiu și este probabil să stabilească un record pentru cea mai lungă durată a unei singure misiuni realizate de un echipaj de astronauți chinezi. CMSA mai precizează că Li Jiaying este prima persoană din Hong Kong care participă la o misiune spațială chineză. [...]
