Știri
Știri din categoria Știință
Recuperarea rămășițelor de „mamut” de pe malul Dunării a devenit o cursă contra degradării, după ce oasele, ținute mult timp în apă, încep să se deterioreze rapid la contactul cu aerul, potrivit Antena 3. Specialiștii din Bulgaria au început deja lucrările de recuperare și transport, urmând ca piesele să fie conservate și analizate la muzeu.
Descoperirea a fost făcută pe malul Dunării, lângă satul Riakovo (regiunea Ruse), după scăderea nivelului fluviului. Un localnic a semnalat inițial oasele, iar autoritățile și Muzeul Regional de Istorie din Ruse au trimis o echipă pentru verificări la fața locului.
Până acum, echipa a identificat o mandibulă inferioară, colți, o omoplată, coaste și alte fragmente osoase. Există posibilitatea ca o parte importantă a scheletului să fie încă îngropată în sol.
Ipoteza preliminară de lucru este că rămășițele aparțin unui mamut lânos (Mammuthus primigenius). Expertul citat de Antena 3 spune că datarea este dificilă, dar specia ar fi existat până acum aproximativ 7.000–10.000 de ani și ar fi apărut în urmă cu aproximativ 500.000–800.000 de ani.
După conservare și examinare, rămășițele ar urma să fie expuse la Muzeul Eco cu Acvariu al Muzeului Regional de Istorie din Ruse, dacă starea lor va permite.
Krasimir Kirov, curator în secția de natură a muzeului, ia în calcul varianta ca Dunărea să fi transportat și acumulat în zonă rămășițe de animale, nu doar de mamut, într-un fel de „bancă de depozitare” creată de particularitățile terenului.
În același timp, directorul Muzeului Regional de Istorie, Nikolai Nenov, a indicat pentru BTA că există și semne preliminare că rămășițele s-ar putea să nu fi fost aduse de fluviu. Un argument este că, spre deosebire de alte descoperiri similare din sedimentele fluviului (recuperate cu dragare), de această dată oasele sunt concentrate într-un singur loc, ceea ce ar putea sugera că animalul a murit acolo. O ipoteză menționată este că zona ar fi fost, cu mii de ani în urmă, o mlaștină.
Potrivit specialistului citat, oasele nu sunt într-o stare bună, deoarece după o perioadă îndelungată în mediul acvatic încep să se degradeze când sunt expuse la aer. Din acest motiv, recuperarea se face cu grijă, pentru a permite transportul și conservarea.
Un indiciu discutat de echipă este culoarea foarte închisă a oaselor (aproape negru sau maro închis), care poate sugera un mediu mlăștinos, însă, deocamdată, aceasta rămâne „doar o teorie de lucru”, conform declarațiilor din articol.
În paralel, cercetătorii se așteaptă la noi descoperiri în zonă, despre care spun că este cunoscută și pentru copaci fosilizați, unii vechi de câteva milioane de ani.
Recomandate
Tăierile de granturi federale împing laboratoare americane spre finanțare „din bacșiș” online , arată Futurism , care descrie cazul unui grup de cercetători de la University of California, Los Angeles (UCLA) ajunși să folosească OnlyFans pentru a strânge bani după reducerea finanțării publice. Este vorba despre biologul Daniel Blumstein , cunoscut pentru studiile sale asupra marmotelor, care, după anularea de către administrația Trump a unor granturi federale de cercetare în valoare de miliarde de dolari, a decis împreună cu colegii să creeze conținut dedicat acestor animale pe OnlyFans. Potrivit SFGate (citat de Futurism), contul se numește „OnlyMarms” și promite postări aproape zilnice cu „conținut nefiltrat” despre marmote cu burtă galbenă din Munții Stâncoși. Abonarea este gratuită, însă utilizatorii pot lăsa bacșiș (tips), bani care sunt direcționați către finanțarea cercetării. O studentă din laboratorul lui Blumstein, Emily Renkey, care a pornit contul, spune că uneori alege clipuri „care să strângă cele mai multe «aah»-uri”, dar preferă momentele în care poate folosi imagini cu comportamente specifice pentru a educa publicul, potrivit aceleiași relatări SFGate. Contextul: reducerea finanțării și efectul în lanț asupra proiectelor pe termen lung Futurism plasează cazul în contextul unui program mai amplu de reducere a cheltuielilor care a afectat cercetarea științifică din SUA. Publicația notează că, în inițiative conduse de Department of Government Efficiency (instituție descrisă ca fiind între timp desființată), au fost anulate peste 1.700 de granturi, în valoare de aproximativ 1,4 miliarde de dolari (aprox. 6,4 miliarde lei), la National Science Foundation (NSF) în 2025. În 2026, NSF ar fi acordat până acum doar o fracțiune din cele 9 miliarde de dolari (aprox. 41 miliarde lei) pe care le distribuia, de regulă, în anii recenți, iar Casa Albă ar fi propus reducerea bugetului agenției cu aproape jumătate pentru anul fiscal 2027, potrivit Futurism. Publicația mai susține că multe anulări au avut motivație politică, vizând cercetări despre schimbările climatice sau chiar proiecte care conțin cuvântul „climă”. În plus, administrația ar fi admis în documente depuse în instanță că a anulat granturi în anumite state „bazându-se exclusiv” pe faptul că acestea l-au susținut pe Trump la alegerile din 2024, conform articolului. Cât poate aduce o astfel de soluție și ce urmează Deși exemplul „OnlyMarms” arată o adaptare rapidă, veniturile rămân limitate: contul ar fi adus „doar câteva sute de dolari”, iar laboratorul caută și surse mai tradiționale de finanțare, potrivit Futurism. În paralel, Blumstein afirmă că proiectele de acest tip — studii de lungă durată pe mamifere care trăiesc în libertate — pun „unele dintre cele mai importante întrebări ale vremurilor noastre” și oferă o fereastră rară către evoluția observată în timp real. Totuși, el spune că, după ce a încercat de trei ori să reînnoiască finanțarea, un responsabil de program i-ar fi transmis să nu mai aplice, pe motiv că echipa „are prea multe date”, potrivit relatării SFGate preluate de Futurism. Pentru mediul de cercetare, miza nu este platforma folosită, ci semnalul economic: când granturile se opresc, proiectele ajung să depindă de finanțări mici, volatile și greu de planificat, ceea ce poate afecta continuitatea studiilor pe termen lung. [...]
Japonia a testat la limită manevrele de „apărare planetară” , după ce sonda Hayabusa2 a trecut la doar 400 de metri de suprafața asteroidului Torifune, un record pentru acest tip de misiune, relatează HotNews , citând AFP și Agerpres. Survolul este relevant operațional: demonstrează controlul fin al traiectoriei necesar pentru eventuale intervenții de deviere a unor obiecte potențial periculoase. Pe 5 iulie, Hayabusa2 (o sondă „de mărimea unui frigider”) a trecut pe lângă Torifune cu o viteză de peste 18.000 km/h. Potrivit Agenției Japoneze de Explorare Aerospațială (JAXA), sonda s-a apropiat la 400 de metri de suprafața asteroidului și la 744 de metri de centrul acestuia, depășind estimarea inițială a agenției, care viza o apropiere de 800 de metri față de centru. „Rezultatele arată că, în comparație cu toate sondele spațiale din lume care au efectuat misiuni de survol, aceasta a trecut cel mai aproape de un asteroid”, a declarat Yuya Mimasu, cercetător JAXA. Recordul anterior ar fi aparținut unei sonde chineze, care a zburat la 770 de metri de suprafața unui asteroid, potrivit cotidianului economic Nikkei, menționat în material. Ce a arătat survolul: precizie și date noi despre Torifune După manevră, JAXA a publicat imagini alb-negru realizate cu o cameră telescopică, în care Torifune apare cu o formă ce amintește de „un om de zăpadă” — două corpuri rotunjite care par conectate. Publicația notează că se știa că asteroidul are o formă alungită, însă aceste detalii nu erau cunoscute până acum. Context: cursa pentru capacități de deviere a asteroizilor Misiunea japoneză vine după testul reușit al NASA din 2022 , când agenția americană a modificat orbita asteroidului Dimorphos printr-un impact intenționat cu un dispozitiv spațial. În paralel, JAXA și Agenția Spațială Europeană (ESA) au o asociere pentru o misiune de „apărare planetară” care vizează explorarea asteroidului Apophis, ce va trece în apropiere de Terra în aprilie 2029. Ce urmează pentru Hayabusa2 Hayabusa2 a fost lansată în 2014 și a devenit cunoscută pentru misiunea la asteroidul Ryugu, de unde a colectat materie la circa 300 de milioane de kilometri de Pământ. Șase ani mai târziu, sonda a adus pe Terra eșantioanele, care au oferit indicii despre Sistemul Solar timpuriu (aprox. 4,6 miliarde de ani în urmă), potrivit materialului. După survolul Torifune, sonda ar urma să încerce în 2031 o „întâlnire” cu asteroidul 1998KY26 — o manevră ce presupune zborul alături de obiect sau plasarea pe acesta pentru a colecta date detaliate. [...]
China pregătește o misiune de „apărare planetară” care ar testa, în condiții reale, distrugerea controlată a unui asteroid , un scenariu cu implicații directe pentru viitoarele programe spațiale și pentru modul în care statele își calibrează capabilitățile tehnologice în domeniul securității spațiale, potrivit PiataAuto . Planul, prezentat de o echipă de ingineri condusă de Li Mingtao , vizează nu doar devierea traiectoriei unui corp ceresc (cum s-a întâmplat în cazul unei misiuni NASA), ci „spulberarea” asteroidului în particule mici, printr-un impact la viteză mai mare, cu obiectivul declarat de a testa un scenariu aplicabil unui pericol real pentru Pământ. Ce anume vor să facă inginerii chinezi Misiunea ar urma să aibă loc în 2029 sau 2030, în fereastra în care asteroidul vizat se va apropia la mai puțin de 7 milioane de kilometri de Pământ. Conform planului descris, o navă ar urma să lovească asteroidul, iar o a doua navă ar însoți misiunea pentru a monitoriza traiectoriile și a filma procesul. Diferența-cheie față de abordările anterioare, așa cum este prezentată în articol, este intenția de a produce o fragmentare a asteroidului, nu doar o modificare a orbitei lui. Viteza de impact și miza tehnică: fragmentarea fără risc Dacă misiunea DART a NASA a lovit asteroidul-țintă cu 6,15 km/s (aprox. 22.122 km/h), echipa chineză ar urmări o viteză de 9 km/s, echivalentul a aproape Mach 26, notează publicația. O componentă critică a proiectului este calculul precis al forței și al unghiului de impact, astfel încât fragmentele rezultate să rămână inofensive pentru Pământ. În lipsa acestor calcule, fragmentarea ar putea crea riscuri suplimentare, nu să le reducă. Ce asteroid este vizat și de ce contează alegerea lui Ținta este asteroidul 2015 XF261, descoperit în 2015, cu un diametru de 30 de metri. În comparație, asteroidul lovit în misiunea DART avea 160 de metri, conform datelor din articol. O dificultate importantă este detectarea și țintirea: asteroidul este „foarte slab vizibil” și a fost observat de doar 74 de ori de la descoperire până în prezent. În acest context, misiunea ar funcționa și ca demonstrație de capabilitate tehnologică, nu doar ca exercițiu de „bine general”, mai ales că, potrivit sursei, asteroidul nu este considerat periculos pentru planetă prin traiectoria sa, dar dimensiunea îl face potrivit ca obiect de test. Context: ce s-a făcut deja și ce ar fi nou aici Articolul amintește misiunea DART (2022), care a demonstrat efectul cinetic al unui impact controlat de oameni și a produs schimbări mici, dar măsurabile, în dinamica sistemului de asteroizi țintit. În interpretarea prezentată de inginerii chinezi, acel test nu ar fi schimbat orbita corpului „în raport cu Pământul”, ceea ce ar limita aplicabilitatea într-un scenariu de pericol direct. Prin urmare, dacă misiunea chineză va fi realizată, ea ar muta accentul de la „deviație demonstrativă” la un test de distrugere controlată, cu o complexitate și o forță de impact mai mari, dar și cu cerințe mai stricte de control al consecințelor. [...]
Trei cutremure mici, în mai puțin de șase ore, au fost înregistrate în zona Vrancea , un tipar care menține presiunea pe monitorizarea seismică și pe evaluarea riscurilor pentru localitățile din proximitate, potrivit Mediafax , pe baza datelor Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) . Cel mai puternic seism a avut magnitudinea 3,5 pe scara Richter și s-a produs duminică, 26 iulie, la ora 02:35, în zona seismică Vrancea , județul Buzău, la o adâncime de 147,7 kilometri, specifică seismelor intermediare din regiune. Cutremurul a fost localizat la aproximativ 56 km est de Brașov, 57 km sud-est de Sfântu Gheorghe, 57 km sud de Buzău, 64 km nord de Ploiești, 73 km sud de Focșani și 91 km nord-est de Târgoviște. Cronologia seismelor din noaptea de sâmbătă spre duminică Pe lângă seismul de 3,5, INCDFP a raportat încă două cutremure: sâmbătă, 25 iulie, ora 23:20: magnitudine 3,2, în zona seismică Vrancea (județul Buzău), la adâncimea de 89 km; duminică, 26 iulie, ora 04:52: magnitudine 2,4, în zona seismică Vrancea (județul Vrancea), la adâncimea de 18,8 km. De ce contează: Vrancea rămâne principalul „motor” seismic al României Seria de cutremure nu este considerată neobișnuită pentru Vrancea, descrisă drept cea mai activă zonă seismică din România și una dintre cele mai importante din Europa din punct de vedere tectonic. Majoritatea seismelor de aici sunt de intensitate redusă și nu produc pagube, însă sunt urmărite îndeaproape deoarece regiunea generează și cele mai puternice cutremure resimțite pe teritoriul țării. [...]
SpaceX a executat a 13-a testare a sistemului Starship , iar boosterul „Super Heavy” a avut o „amerizare dură” în Golful Mexic după o anomalie la aprinderea motoarelor , potrivit IT之家 . Zborul a decolat pe 24 iulie (ora centrală a SUA) de la baza din sudul Texasului, iar miza operațională a fost validarea performanțelor noii generații Starship și, în premieră, desfășurarea a 20 de sateliți Starlink de nouă generație. Conform planului de misiune descris de SpaceX, treapta întâi „Super Heavy” urma să nu se întoarcă la rampa de lansare pentru recuperare, ci să execute o „amerizare controlată” (splashdown) în apropiere de Golful Mexic. Treapta a doua, nava Starship, urma să amerizeze ulterior în zona prestabilită din Oceanul Indian, după încheierea testului. În timpul zborului, boosterul „Super Heavy” (B20) s-a separat de Starship (S40) și a ajuns în zona vizată pentru amerizare în Golful Mexic, însă înainte de contactul cu apa a apărut o problemă la aprinderea motoarelor: o parte dintre motoare nu au pornit, viteza de coborâre a depășit așteptările, iar rezultatul a fost o „amerizare dură” („hard splashdown”), notează publicația. Într-o actualizare inclusă în material, IT之家 precizează că Starship a ajuns în spațiu și a început să elibereze, pe rând, sateliți Starlink de generația a treia, iar misiunea era în desfășurare la momentul publicării. [...]
Lovitura de fulger asupra unei rachete chineze nu a compromis misiunea , un detaliu care arată cât de mult contează criteriile meteo și robustețea sistemelor de lansare pentru continuitatea operațiunilor spațiale, potrivit Space . O rachetă Long March-3B a decolat de la Centrul de Lansare Satelitară Xichang (China) joi, 23 iulie 2026, transportând satelitul-releu de comunicații Tianlian II-06 către orbită geostaționară. La aproximativ 30 de secunde după lansare, un fulger a lovit racheta, moment surprins în imagini și video, în timp ce persoane aflate în apropiere urmăreau decolarea. În pofida incidentului, vehiculul a livrat satelitul pe orbita planificată, conform China Aerospace Science and Technology Corporation (CASC). Satelitul urmează să sprijine retransmisia comunicațiilor pentru stația spațială Tiangong și alte misiuni cu echipaj. De ce contează: riscul operațional și regulile meteo Cazul subliniază că loviturile de fulger pot fi gestionabile, dar nu sunt un risc „cosmetic”. Space amintește că racheta Saturn V care a lansat misiunea NASA Apollo 12 a fost lovită de două ori; un raport NASA a consemnat „efecte permanente” asupra unor instrumente și senzori neesențiali, însă misiunea a continuat și și-a atins obiectivele. Un episod similar a avut loc în 2019, când un fulger a lovit o rachetă rusească Soyuz la scurt timp după lansare; vehiculul a reușit totuși să plaseze pe orbită un satelit de comunicații Glasnost. Când fulgerul devine critic: lecția Atlas/Centaur-67 și criteriile NASA Nu toate lansările au același deznodământ. Space citează un incident din 1987, când un fulger a lovit racheta Atlas/Centaur-67 (United Launch Alliance), provocând o defecțiune la unul dintre computerele de ghidaj și, în final, dezintegrarea vehiculului, potrivit unui raport NASA. În urma acelui eveniment, NASA a dezvoltat criterii stricte de tip Lightning Launch Commit Criteria (LLCC) — reguli care definesc mai precis condițiile meteo ce impun amânarea lansărilor pentru a reduce riscul de lovituri de fulger. Într-o lucrare tehnică citată de publicație, NASA notează că, după Atlas/Centaur-67 și aplicarea riguroasă a LLCC, niciun alt vehicul de lansare din SUA nu a mai „interceptat sau declanșat” fulgerul la lansare. [...]
