Știri
Știri din categoria Știință
Rusia a început testele pe un motor spațial cu plasmă fără electrozi, o soluție care, dacă se confirmă în practică, ar putea schimba modul în care sunt planificate misiunile de durată prin reducerea uzurii componentelor-cheie ale propulsiei electrice, potrivit Digi24.
Prototipul este testat de Centrul Național de Cercetare „Institut Kurciatov”, iar informația a fost transmisă de Xinhua, potrivit Agerpres. Președintele institutului, Mihail Kovalciuk, a spus că motorul este verificat într-o instalație specializată care simulează condițiile din spațiu.
Kovalciuk a descris instalația de test ca fiind una de mari dimensiuni, „aproape 1.000 de metri cubi”, cu „o viteză de pompare enormă”, în care a fost montat motorul pentru a-i fi măsurați parametrii de funcționare.
„Avem o serie întreagă de progrese... care vizează crearea unui motor fundamental nou pentru călătoriile în spaţiul cosmic. Avem o instalaţie care simulează condiţiile spaţiale. Este un volum imens, aproape 1.000 de metri cubi, cu o viteză de pompare enormă. Acolo este instalat acest motor cu plasmă fără electrozi pentru a-i testa toţi parametrii.”
El a mai precizat că o funcționare de probă a instalației a fost realizată cu o zi înainte, sub conducerea consiliului de supraveghere al Institutului Kurciatov.
Institutul Kurciatov este prezentat ca unul dintre principalele centre științifice din Rusia, cunoscut pentru realizări în energie nucleară și fizică. Materialul nu oferă, însă, detalii despre calendarul testelor, rezultate preliminare sau momentul în care tehnologia ar putea fi folosită într-o misiune reală.
Recomandate
Succesul misiunii „Artemis 2” scoate în evidență decalajul tot mai mare al Rusiei în cursa spațială , într-un moment în care SUA și China își accelerează programele lunare, iar Moscova se luptă cu stagnare, datorii și subfinanțare, potrivit focus.de . Contextul este cu atât mai sensibil cu cât Rusia marchează 65 de ani de la zborul lui Iuri Gagarin, simbol al supremației sovietice de altădată. Articolul notează că recordul stabilit de cei patru astronauți NASA, care au ajuns „mai departe în spațiu decât orice om până acum”, a venit în preajma Zilei Internaționale a Zborului Spațial Uman (12 aprilie), legată istoric de misiunea lui Gagarin din 12 aprilie 1961, când acesta a petrecut 108 minute în spațiu la bordul navei „Vostok”. De ce contează: Rusia rămâne în urmă la Lună, iar problemele sunt structurale Miza principală, în lectura publicației, este „cursa spre Lună”, unde SUA și China sunt în față, iar Rusia „a fost lăsată pe margine”. Un expert rus în domeniu, Georgi Trișkin, susține că Rusia nu reușește nici măcar să-și respecte propriile planuri privind sondele lunare și se teme că diferența față de lideri se va adânci. În plan operațional, Roskosmos a amânat în mod repetat expediții, după eșecul primei misiuni lunare fără echipaj din 1976 încoace: sonda „Luna-25” s-a prăbușit pe suprafața Lunii în august 2023, un eșec costisitor, cu atât mai vizibil cu cât India reușise anterior o misiune similară. Presiune bugetară și sancțiuni, dar și datorii și subfinanțare Textul leagă dificultățile actuale și de faptul că Rusia direcționează „multă” finanțare către războiul de agresiune împotriva Ucrainei, în timp ce sancțiunile occidentale apasă suplimentar. Totuși, aceeași sursă amintește că, în perioada Războiului Rece, URSS a reușit performanțe majore în pofida presiunilor geopolitice, de la „șocul Sputnik” (1957) până la competiția care a culminat cu aselenizarea americană din 1969. Trișkin descrie probleme „profunde” în industrie, pe care le caracterizează drept o fază de stagnare, asociată cu surplus de personal, datorii „insuportabile” la companiile cheie și subfinanțare „în toate domeniile”, într-o analiză publicată pentru think tank-ul Carnegie. Ce urmează: Rusia caută roluri de nișă și se uită tot mai mult spre China Deși Moscova își menține planurile lunare, inclusiv la nivel declarativ, Trișkin consideră că Rusia a ratat momentul și ar putea cel mult contribui cu soluții tehnice pentru o viitoare stație lunară, de exemplu în zona utilizării energiei nucleare. În acest sens, în cadrul primei „Săptămâni a Spațiului” de la Moscova (menționată ca fiind în desfășurare până pe 12 aprilie), compania de stat Rosatom a anunțat intenția de a construi reactoare nucleare mici pentru un avanpost pe Lună, capabile să funcționeze autonom cel puțin zece ani; este menționată și posibilitatea unui propulsor nuclear pentru rachete. Pe linia cooperării, un cosmonaut rus, Alexei Subrițki, spune că realizările partenerilor ar trebui să fie un stimulent pentru o misiune cu echipaj, „posibil” în cooperare cu alții, sugerând o accelerare a pașilor. Cea mai plauzibilă direcție de colaborare este China: cele două țări au semnat în 2025 o declarație de intenție pentru construirea unei centrale electrice lunare comune până în 2036. În paralel, China își împinge înainte programul lunar: după ce misiunea „Chang’e 6” a adus în 2024 probe de pe fața îndepărtată a Lunii, „Chang’e 7” ar urma să ajungă în acest an la polul sud pentru a căuta gheață de apă, ca etapă de pregătire pentru o bază de cercetare pe care „Chang’e 8” ar urma să o dezvolte. Publicația mai notează că avantajul Chinei ar fi organizarea centralizată a programului, care permite accelerarea deciziilor și a dezvoltării, inclusiv pe zona rachetelor reutilizabile, unde mai multe companii lucrează la modele similare celor promovate de SpaceX. [...]
Un studiu australian propune o „hartă” geologică pentru a găsi mai eficient zăcăminte de pământuri rare , esențiale pentru tehnologii precum vehiculele electrice, turbinele eoliene și smartphone-urile, prin corelarea lor cu zone de subducție foarte vechi (coliziuni între plăci tectonice) – potrivit Digi24 , care citează un studiu și un comunicat al Universității Adelaide, preluate de Xinhua. Miza practică: reducerea ariei de explorare și, implicit, a costurilor și incertitudinii în căutarea unor resurse considerate „critice” pentru economie. Cercetarea indică o legătură globală puternică între zonele de subducție antice și formarea zăcămintelor de elemente din clasa pământurilor rare, precum și a carbonatitelor – roci cunoscute drept „gazde” ale acestor resurse. În același timp, studiul notează că identificarea zăcămintelor viabile din punct de vedere economic rămâne o provocare majoră la nivel global. Ce au făcut cercetătorii și ce au găsit Echipa condusă de Universitatea Adelaide a reconstituit istoria geologică a Pământului din ultimii 2 miliarde de ani, folosind programe avansate de modelare computerizată a evoluției plăcilor tectonice. Conform rezultatelor prezentate în material: vechile zone de subducție stau la baza a aproximativ două treimi din zăcămintele de carbonatite; 72% din zăcămintele de elemente din clasa pământurilor rare formate în ultimii 1,8 miliarde de ani sunt asociate acestor zone; până la 92% din zăcămintele mai vechi ar avea aceeași legătură. De ce contează pentru explorare: „restrângerea” zonelor de căutare Profesorul Carl Spandler, de la Universitatea din Adelaide, spune că rezultatele susțin ideea că zonele antice de subducție creează condițiile necesare pentru formarea zăcămintelor de pământuri rare. „Această cercetare arată că ingredientele pentru aceste zăcăminte minerale critice au fost puse la punct cu multe milioane sau chiar miliarde de ani în urmă” În logica studiului, identificarea acestor zone vechi ar putea „restrânge considerabil” perimetrele în care se caută noi zăcăminte, ceea ce ar putea ghida mai bine explorarea de minereuri. Studiul, publicat în revista Science Advances , mai arată că mantaua Pământului poate păstra aceste zone îmbogățite cu elemente „pentru perioade incredibil de lungi”, până când apar condițiile potrivite pentru formarea zăcămintelor minerale. Autorii mai estimează că aceste regiuni acoperă aproximativ 35% din scoarța continentală, iar zonele de subducție care se suprapun ar găzdui cele mai bogate zăcăminte de elemente din categoria pământurilor rare. [...]
Blue Origin susține că a dezvoltat un reactor compact care poate produce oxigen respirabil direct din praful lunar , o evoluție care ar putea reduce semnificativ dependența viitoarelor baze de pe Lună de transporturile costisitoare de pe Pământ, potrivit WinFuture . Compania americană a prezentat un reactor funcțional, „Air Pioneer”, care eliberează oxigen din regolit (praful și rocile fine de la suprafața Lunii) folosind curent electric. Regolitul conține aproape 50% oxigen, însă acesta este legat chimic de metale precum fierul și titanul, ceea ce îl face inutilizabil fără un proces de separare. Miza este una operațională și de cost: oxigenul este necesar atât ca aer pentru astronauți, cât și ca ingredient pentru combustibil. Transportul unor cantități mari de oxigen de pe Pământ este considerat prea scump și riscant, iar producția locală este văzută drept o tehnologie-cheie pentru misiuni de durată. De ce contează: trecerea de la laborator la un sistem „pregătibil” pentru Lună Până acum, metodele de obținere a oxigenului din regolit fuseseră testate doar în condiții de laborator și erau considerate prea complexe pentru utilizare în spațiu. În schimb, „Air Pioneer” este descris ca fiind compact și proiectat astfel încât, în perspectivă, să poată fi pregătit pentru operare pe Lună. Conform companiei, ar putea însemna „prima respirație pentru o bază lunară sustenabilă”. Cum funcționează procesul și ce se mai obține pe lângă oxigen Tehnologia se bazează pe electroliză la temperaturi foarte ridicate: praful lunar este încălzit la aproximativ 1.600°C, apoi prin masa topită este trecut curent electric. În acest proces, ionii de oxigen se separă de ionii de metal și siliciu; oxigenul se ridică sub formă de bule de gaz și poate fi colectat, iar metalele se depun și pot fi valorificate ulterior. Pe lângă oxigen, procedura ar permite obținerea unor materii prime precum: fier, aluminiu, siliciu, care ar putea fi folosite la infrastructură sau componente electronice. În logica unei baze lunare, acest lucru ar reduce livrările de pe Pământ și ar coborî costurile de operare pe termen lung. Rolul NASA Proiectul a fost sprijinit de NASA, inclusiv prin finanțare și prin punerea la dispoziție a unor probe de praf lunar din misiuni anterioare. Tehnologia este prezentată ca parte a unui program mai amplu de utilizare a resurselor „la fața locului” (adică direct pe Lună, fără transport de pe Pământ). [...]
Un nou studiu avertizează că economia globală consumă resurse peste „capacitatea de suport” a Pământului , iar fără schimbări rapide în energie, hrană și utilizarea terenurilor riscul de instabilitate pentru miliarde de oameni crește, potrivit Adevărul , care citează concluziile unei echipe conduse de ecologul Corey Bradshaw . Cercetarea pornește de la conceptul de „capacitate de suport” – adică numărul de indivizi pe care un mediu îi poate susține pe termen lung, în funcție de resursele disponibile și de ritmul de regenerare. Autorii susțin că Homo sapiens a împins aceste limite prin soluții tehnologice, în special prin exploatarea combustibililor fosili, care „compensează artificial” limitele naturale ale resurselor. De ce contează: combustibilii fosili au susținut creșterea, dar nu rezolvă deficitul de resurse Studiul leagă creșterea rapidă a populației din secolul XX de trecerea la combustibili fosili în transport și industrie, într-un context în care tensiunile globale privind aprovizionarea cu energie readuc în prim-plan dependența de aceste resurse. Populația actuală a Pământului este estimată la aproximativ 8,3 miliarde de oameni. În același timp, autorii avertizează că această „extindere” a capacității de suport nu este o soluție viabilă: combustibilii fosili sunt utilizați inclusiv pentru producerea îngrășămintelor și susținerea stilului de viață actual, dar contribuie la schimbările climatice provocate de om, care afectează ecosistemele și resursele naturale. Ce arată estimările: vârf demografic posibil, dar sustenabilitatea e sub nivelul actual Pe baza unor modele de creștere ecologică și a datelor demografice strânse timp de peste două decenii (menționate de Science Alert), echipa a analizat evoluția populației și a ratelor de creștere în ultimele două secole, global și regional. Autorii disting între: capacitatea maximă de suport : limita teoretică absolută, indiferent de foamete, boli sau războaie; capacitatea optimă de suport : nivelul la care populația este sustenabilă și asigură un nivel minim de trai. Potrivit studiului, populația globală ar putea atinge un vârf între 11,7 și 12,4 miliarde spre sfârșitul anilor 2060 sau în anii 2070, dacă tendințele actuale continuă. În același timp, cercetătorii estimează că nivelul optim în condițiile actuale de consum ar fi de circa 2,5 miliarde de oameni, ceea ce ar însemna că populația de azi depășește deja pragul considerat sustenabil. „Pământul nu poate ține pasul cu modul în care folosim resursele. Nu poate susține nici măcar cererea actuală fără schimbări majore. Rezultatele noastre arată că împingem planeta dincolo de ceea ce poate suporta”, spune Bradshaw. Presiunea se vede deja: apă, biodiversitate și risc de instabilitate Autorii indică faptul că sistemele care susțin viața pe planetă sunt deja sub presiune și avertizează că, fără schimbări rapide în modul în care sunt folosite energia, terenurile și hrana, „miliarde de oameni” se vor confrunta cu instabilitate tot mai mare. În material este menționat și un exemplu: în ianuarie, Organizația Națiunilor Unite a anunțat că lumea se află într-o stare de „faliment al apei”. Studiul mai susține că variațiile temperaturii globale, amprenta ecologică și emisiile totale sunt explicate mai bine de creșterea populației decât de creșterea consumului individual. Ce urmează și limitele concluziilor Cercetătorii afirmă că „schimbări semnificative sunt încă posibile” dacă statele cooperează, dar avertizează că fereastra de acțiune se îngustează. În același timp, autorii recunosc limitele inerente ale modelărilor globale: sunt prea multe variabile pentru a fi incluse integral, iar estimările trebuie interpretate în contextul datelor disponibile. Conceptul de „capacitate de suport” ridică și probleme etice, notează materialul: oamenii nu au oportunități egale și nu consumă la fel, iar discuțiile despre controlul populației rămân sensibile. Studiul a fost publicat în revista Environmental Research Letters . [...]
Imaginile cu capsula Orion confirmă că scutul termic a funcționat conform proiectării , un test operațional esențial pentru siguranța echipajului în programul Artemis, potrivit Antena 3 . NASA a publicat fotografii cu nava spațială Orion după revenirea pe Pământ, la finalul misiunii Artemis II. Imaginile surprind efectele reintrării în atmosferă, descrisă ca una dintre cele mai solicitante etape ale zborului, în care capsula a fost expusă la condiții extreme. În timpul coborârii, Orion a atins aproape 40.000 de kilometri pe oră. Contactul cu atmosfera a generat temperaturi de frecare de peste 2.000 de grade Celsius, iar urmele sunt vizibile pe exterior: coca apare arsă, înnegrită și afectată de căldura ridicată. De ce contează: validarea scutului termic, piesă-cheie pentru misiuni cu echipaj Aspectul „ars” al capsulei nu este un eșec, ci rezultatul rolului scutului termic, conceput să preia șocul termic al reintrării pentru a proteja astronauții și sistemele de la bord. NASA a transmis că, deși exteriorul pare sever afectat, totul a funcționat „exact așa cum era prevăzut”. Dincolo de impactul vizual, fotografiile sunt prezentate ca o confirmare a tehnologiei dezvoltate pentru programul Artemis, în condițiile în care reintrarea în atmosferă rămâne un punct critic pentru orice misiune cu echipaj. [...]
Salariul unui astronaut din programul Artemis este, în medie, comparabil cu al unui specialist bine plătit la sol , iar diferența față de alte profesii apare mai ales la capitolul bonusuri și sporuri, potrivit Adevărul . Datele citate indică un venit anual mediu de 152.258 de dolari (aprox. 700.000 lei), în 2024, pentru un astronaut NASA . Echipajul Artemis II – Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și canadianul Jeremy Hansen – este prezentat ca revenind după o misiune de 10 zile în jurul părții îndepărtate a Lunii, cu amerizare în Oceanul Pacific, în largul coastelor din San Diego. Pentru Hansen, plata ar fi asigurată de guvernul Canadei, la un nivel similar. Fără sporuri de risc sau bonusuri, indiferent de misiune Un element cu impact direct asupra veniturilor este că astronauții nu primesc bonusuri pentru misiunile spațiale: nu există sporuri pentru risc, ore suplimentare sau performanță, chiar dacă sunt supuși unor condiții fizice și psihologice extreme. Salariul rămâne același indiferent dacă astronautul se află în spațiu sau la sol. În schimb, pachetul de compensație include beneficii standard pentru angajații federali (asigurări, concedii plătite, planuri de pensii), plus facilități precum transport subvenționat, cazare, mese, parcare și acces la programe educaționale și burse oferite de NASA. De ce comparația cu „joburi obișnuite” contează economic În termeni de piață a muncii, articolul arată că venitul unui astronaut ajunge să fie apropiat de cel al unor roluri guvernamentale sau specializări bine plătite din sănătate și tehnologie. Sunt menționate, între altele, poziții precum agenți FBI care conduc birouri regionale, ingineri NASA sau consilieri politici seniori, dar și farmacişti, asistenți medicali specializați, manageri IT ori ingineri software seniori, cu intervale de 150.000–155.000 de dolari anual (aprox. 690.000–710.000 lei). În același timp, unele profesii pot depăși semnificativ veniturile astronauților, în special acolo unde compensația include sporuri, ore suplimentare, bonusuri sau pachete de acțiuni: copiloți și căpitani de companii aeriene, salvamari în Los Angeles (cu exemple punctuale de venituri totale de peste 463.000–510.000 de dolari) sau manageri de magazine Walmart Supercenter, care pot trece de 400.000 de dolari anual. Acces greu, salariu „de clasă medie superioară” Deși remunerația nu urcă la nivelul unor vârfuri din sectorul privat, accesul în profesie rămâne extrem de competitiv: NASA selectează aproximativ 10 candidați din peste 8.000 de aplicanți, conform informațiilor citate. În acest context, concluzia economică a materialului este că „spectaculosul” misiunilor nu se traduce automat în „spectaculos” pe fluturașul de salariu, diferența fiind făcută mai ales de mecanismele de bonusare care există în alte industrii, dar nu și aici. [...]
