Știri
Știri din categoria Știință
China a testat cu succes racheta Long March-10, pregătind reutilizarea lansatoarelor, potrivit Xinhua, un pas important pentru viitoarele misiuni cu echipaj uman spre Lună. Testele au avut loc pe 11 februarie 2026, la centrul spațial Wenchang din provincia Hainan, iar ora anunțată local – 20:08 (14:08 în România).
În cadrul exercițiului, autoritățile chineze au efectuat:
Racheta, aflată încă în fază de prototip, are aproximativ 55 de metri lungime și este echipată cu șapte motoare cu oxigen lichid și kerosen, dezvoltând o tracțiune de aproape 1.000 de tone – cea mai mare pentru un modul unic construit până acum în China. Seria Long March-10 va avea două versiuni: una cu trei trepte și propulsoare auxiliare și varianta Long March-10A, cu două trepte, fără propulsoare laterale.
Testul a verificat trei elemente esențiale: condițiile de evacuare în timpul urcării navei Mengzhou, funcționarea simultană a mai multor etaje și tehnologiile de revenire controlată. După separarea capsulei, prima treaptă a continuat zborul până la altitudinea stabilită, a oprit motoarele și a intrat într-o fază de planare, ajustându-și poziția pentru reintrare. La circa 110 kilometri altitudine, au fost desfășurate patru aripioare de ghidaj pentru stabilizare.
Secvența de revenire a inclus reaprinderea motoarelor pentru frânare, corecții aerodinamice și o coborâre controlată în mare, în zona prestabilită. La aproximativ 120 de metri deasupra apei a fost activat un sistem care simulează capturarea cu o plasă montată la sol, parte a viitoarei soluții de recuperare coordonată rachetă-sol.
Potrivit experților companiei China Aerospace Science and Technology Corporation, reutilizarea rachetelor ar putea reduce costurile de lansare și crește frecvența misiunilor. În 2025, aceeași rachetă a trecut prin două teste statice ale motoarelor, iar folosirea repetată a aceluiași prototip a permis acumularea de date și reducerea cheltuielilor de dezvoltare. Programul Long March-10 este esențial pentru ambițiile Chinei de a trimite echipaje umane pe Lună în următorii ani.
Recomandate
Anunțul SUA despre o armă pe orbită ridică miza securității sateliților , într-un moment în care marile puteri își testează tot mai des capacitățile de a se apropia, bruia sau scoate din funcțiune infrastructura spațială de care depind comunicațiile și operațiunile militare, potrivit Antena 3 , care citează BBC. Washingtonul a oferit puține detalii despre sistemul desfășurat. Troy Meink , secretarul Forțelor Aeriene, a spus că arma aflată „pe orbită” este necesară pentru protejarea forțelor americane împotriva acțiunilor inamice ostile, fără să precizeze capacitățile sau momentul plasării ei pe orbită. În context, analiza amintește că armatele avansate folosesc deja sateliți pentru comunicații securizate, recunoaștere, furnizarea de date de localizare pentru lovituri țintite și detectarea lansărilor de rachete. Pe măsură ce conflictele devin mai tehnologizate, analiștii se așteaptă la o utilizare mai intensă a echipamentelor militare în spațiu. Ce ar putea fi „arma” despre care au vorbit SUA Dr. Bleddyn Bowen ( Royal United Services Institute / Universitatea Durham) spune că poate doar să emită ipoteze privind arma anunțată de SUA, iar scenariul cel mai probabil ar fi unul „non-distructiv”, axat pe perturbarea funcționării sateliților. Ipotezele menționate: platformă de război electronic sau bruiaj radio , care ar putea perturba comunicațiile prin satelit; Bowen explică faptul că, dacă legăturile radio sunt întrerupte, satelitul devine „practic inutil”; satelit pentru inspecție de aproape și capturare , adică un aparat capabil să se apropie de alți sateliți pentru a-i verifica sau a interacționa cu ei. Bowen nu exclude însă existența unor arme „mai periculoase”, care ar putea produce deșeuri spațiale și distrugeri semnificative, dar consideră mai puțin probabil un „vehicul de distrugere cinetică” (un dispozitiv care lovește direct un satelit pentru a-l distruge). De ce contează: operațiunile RPO și riscul de escaladare Materialul descrie intensificarea manevrelor spațiale ale Rusiei și Chinei din ultimul deceniu, cunoscute ca operațiuni de întâlnire și proximitate (RPO) – zboruri foarte apropiate de sateliții occidentali. În teorie, astfel de sateliți manevrabili pot deveni „vânător-ucigaș”, fie prin coliziune, fie prin împingerea țintei în afara orbitei, potrivit dr. Rod Thornton (King’s College Londra), citat de BBC. Bowen adaugă că partea chineză a demonstrat capacități de „remorcare spațială”: un vehicul se poate apropia de un satelit, îl poate prinde și îl poate muta pe o altă orbită. Aceeași capacitate poate avea o utilizare pozitivă (îndepărtarea deșeurilor spațiale), dar și una ofensivă (scoaterea din uz a sateliților funcționali). Ce capacități sunt atribuite Rusiei Thornton susține că Rusia ar compensa lipsurile la capitolul armament spațial și sateliți prin rachete: sisteme lansate de la sol care pot lovi sateliți pe orbita joasă a Pământului și rachete antisatelit (ASAT) lansate de la mare altitudine cu ajutorul aeronavelor. Tot el avertizează că, „ca ultimă soluție”, Rusia ar putea lansa arme nucleare în spațiu, iar unda de șoc electromagnetică ar „prăji” sateliții neprotejați pe o suprafață vastă. Într-un astfel de scenariu, afirmă Thornton, Rusia – având mai puțini sateliți – ar putea ieși „marea câștigătoare” dintr-un conflict spațial. Informațiile despre arma americană rămân, deocamdată, limitate, iar evaluările se bazează pe ipoteze și pe tiparele de capabilități deja demonstrate de marile puteri în operațiuni de proximitate și în sisteme antisatelit. [...]
China își poate reduce costurile și riscurile tehnice în cursa pentru aducerea pe Pământ a probelor de pe Marte , mizând pe o arhitectură de misiune mai simplă decât planul NASA, potrivit Notebookcheck . Misiunea Tianwen-3 este programată pentru lansare în 2028 și vizează returnarea probelor în 2031, în timp ce programul american Mars Sample Return rămâne fără un calendar ferm, pe fondul incertitudinilor de finanțare. Șeful de proiect științific al Tianwen-3, Hou Zengqian, a declarat pentru presa de stat din China că misiunea este „pe drumul cel bun” pentru țintele 2028/2031 și că intră în etapa de prototipare, deși persistă provocări tehnice semnificative înainte ca nava să fie considerată pregătită de lansare. O arhitectură mai simplă, cu două lansări și un lander staționar Conform planului descris, Tianwen-3 ar urma să folosească două rachete Long March 5 : una pentru un modul de asolizare (lander) și alta pentru un orbiter. După sosirea la Marte, landerul staționar ar urma să foreze aproximativ șapte picioare (circa 2,1 metri) în sol, să colecteze aproximativ 18 uncii (aprox. 500 grame) de roci și sol și să lanseze containerul cu probe direct pe orbită marțiană. Orbiterul ar urma să captureze containerul și să îl aducă pe Pământ. Misiunea de la suprafață este estimată să dureze aproximativ două luni. De ce contează: comparația implicită cu NASA și presiunea bugetară Publicația notează că această abordare este „considerabil mai simplă” decât conceptul NASA pentru Mars Sample Return. Roverul Perseverance colectează și depozitează probe încă din 2021, însă planul de aducere pe Pământ ar necesita o misiune separată de recuperare, lansarea probelor de pe Marte și transferul lor către o altă navă pentru drumul spre Terra. Prin faptul că își colectează și își lansează propriile probe de la un lander staționar, Tianwen-3 ar evita etapa de recuperare a unui „depozit” de probe lăsat de rover (cache-retrieval), reducând complexitatea operațională — și, potențial, costurile. În paralel, programul NASA s-a confruntat cu estimări de 7–11 miliarde de dolari (aprox. 32–50 miliarde lei), pe fondul temerilor că bugetul ar putea crește și mai mult, ceea ce a alimentat incertitudinea privind finanțarea și calendarul. Miza științifică și geopolitică Tianwen-3 este așteptată să caute indicii ale vieții trecute sau prezente pe Marte. Dacă China ar reuși să aducă probe în 2031, ar fi un reper științific major și un nou episod relevant în competiția SUA–China pentru explorarea Lunii și a spațiului îndepărtat. [...]
Japonia a lansat misiunea MMX, care vizează aducerea pe Pământ a unor probe de pe Phobos , un pas cu miză operațională majoră pentru cercetarea planetară și pentru cooperarea internațională în explorarea spațiului, potrivit Space . Martian Moons eXploration (MMX), condusă de agenția spațială japoneză JAXA , a decolat pe 19 octombrie de la Tanegashima Space Center , la bordul unei rachete H3. Lansarea a avut loc la 3:41 p.m. EDT (ora României: 22:41), iar separarea navei de treapta superioară a rachetei a fost confirmată la circa 71 de minute după decolare. De ce contează: o misiune de „sample return” cu calendar pe termen lung Dacă va decurge conform planului, MMX ar urma să devină prima misiune care aterizează pe Phobos și aduce probe pe Pământ . Obiectivul este să ajute la rezolvarea unei întrebări vechi de decenii privind originea lui Phobos și Deimos și să ofere indicii despre formarea timpurie a Sistemului Solar. Tranzitul interplanetar este estimat la aproximativ 10 luni, cu sosire la Marte programată pentru august 2027. Nava ar urma să petreacă aproximativ trei ani în sistemul marțian. Cum este planificată operațiunea pe Phobos și Deimos După intrarea pe orbită, MMX va intra într-o „orbită cvasi-satelit” în jurul lui Phobos (o traiectorie care o menține în proximitatea lunii în timp ce ambele orbitează Marte). Planul operațional include: o campanie de cartografiere pentru alegerea zonelor de aterizare; două atingeri ale suprafeței lui Phobos pentru colectarea și stocarea probelor într-o capsulă de întoarcere; transferul pe o orbită mai alungită în jurul lui Marte, care intersectează traiectoria lui Deimos; o serie de survoluri ale lui Deimos în ultimele luni ale misiunii în sistemul marțian. Plecarea spre Pământ este programată pentru noiembrie 2030, iar capsula cu probe ar urma să aterizeze în Australia în 2031, dacă misiunea își atinge etapele planificate. MMX transportă și roverul IDEFIX, un proiect comun al agențiilor spațiale din Franța și Germania, care ar urma să fie desfășurat pe Phobos la final de 2028 sau început de 2029. Componenta internațională și miza pentru NASA Deși JAXA conduce misiunea, MMX este descrisă ca un efort internațional, cu parteneriate între JAXA, NASA și Agenția Spațială Europeană (ESA), plus contribuții de la companii din SUA și Europa pentru echipamente științifice și de comunicații. NASA contribuie, între altele, cu instrumentul MEGANE (un spectrometru de raze gamma și neutroni), un prelevator pneumatic construit de Honeybee Robotics și suport de comunicații prin rețeaua Deep Space Network. Agenția a investit aproximativ 87 milioane de dolari (aprox. 400 milioane lei) până la finalul misiunii, sumă care include finanțarea cercetătorilor americani implicați. În schimb, cel puțin 15% din proba planificată de 10 grame de material de pe Phobos va fi rezervată pentru studiul NASA; materialele ar urma să fie transferate și păstrate la Johnson Space Center din Houston. Context: o încercare anterioară a eșuat Space amintește că Rusia a mai încercat o misiune de aducere de probe de pe Phobos: Phobos-Grunt, lansată în noiembrie 2011, care nu a reușit să părăsească orbita Pământului din cauza unei probleme la rachetă și s-a prăbușit în Pacific în ianuarie 2012. [...]
Un semnal luminos detectat de două ori de James Webb, dar absent din observații anterioare, pune sub semnul întrebării cât de „complet” este inventarul obiectelor din câmpurile cosmice intens studiate , potrivit Mediafax . Astronomii au găsit o linie de emisie izolată în infraroșu, într-o zonă celebră pentru densitatea de galaxii observate, fără să poată identifica sursa cu datele disponibile. Descoperirea vine din regiunea Ultra Deep Field (în constelația Fornax), un petic minuscul de cer care include aproape 10.000 de galaxii. Echipa a folosit o metodă de analiză a luminii menită să scoată la iveală obiecte îndepărtate care pot trece neobservate în imagini obișnuite, relatează Science Alert. Ce a văzut James Webb și de ce nu e ușor de explicat Cercetătorii au detectat șapte semnale: șase au putut fi asociate unor galaxii cunoscute, însă al șaptelea a rămas fără explicație. Acesta constă într-o singură linie de emisie în infraroșu apropiat, la o lungime de undă de aproximativ 1,6 micrometri. Observațiile au fost realizate în august și noiembrie 2023, la 88 de zile distanță și din unghiuri diferite, tocmai pentru a verifica dacă semnalele ar putea fi erori instrumentale. Semnalul neobișnuit a apărut în ambele serii și în toate cele patru seturi de expuneri combinate, ceea ce face mai dificilă atribuirea lui unei probleme tehnice. Context: o zonă „bătută” de Hubble, revizitată cu instrumentele Webb Regiunea este cunoscută drept Hubble Ultra Deep Field . Telescopul Hubble a urmărit-o peste 270 de ore, obținând imagini cu mii de galaxii aflate la distanțe de miliarde de ani-lumină. După lansarea James Webb, astronomii au revenit asupra aceleiași zone, folosind observațiile în infraroșu pentru a identifica obiecte foarte îndepărtate sau prea slabe pentru a fi detectate anterior. Echipa coordonată de astrofizicianul Mason Huberty (Universitatea din Minnesota) a testat o metodă prin care telescopul ar putea găsi obiecte necunoscute fără a le selecta dinainte ca ținte. Pentru asta, cercetătorii au folosit instrumentul Near-Infrared Spectrograph (NIRSpec), deschizând aproape toate obturatoarele sale minuscule și închizându-le doar pe cele corespunzătoare obiectelor din prim-plan deja cunoscute, astfel încât să analizeze lumina dintr-o zonă extinsă. De ce o singură „linie” spectrală nu ajunge Liniile de emisie apar când atomii sau moleculele eliberează energie sub formă de lumină la anumite lungimi de undă; analiza lor (spectroscopia) ajută la determinarea compoziției și proprietăților unui obiect. În acest caz, existența unei singure linii de emisie nu oferă suficiente informații pentru a stabili sigur distanța și procesul fizic care a produs semnalul. În plus, fără o măsurare sigură a „deplasării spre roșu” (efectul prin care expansiunea Universului mută lumina spre lungimi de undă mai mari), astronomii nu pot spune dacă semnalul vine dintr-o galaxie extrem de îndepărtată sau de la un obiect mai apropiat. Un element suplimentar complică interpretarea: semnalul nu a fost identificat în observații anterioare cu James Webb și Hubble. Potrivit autorilor, intensitatea ar fi trebuit să permită detectarea în imaginile James Webb din programul JADES (octombrie 2022), dacă sursa ar fi fost prezentă în aceeași stare. Diferența sugerează fie o creștere temporară a luminozității, fie un fenomen apărut ulterior. Ipotezele luate în calcul și ce nu se potrivește Cercetătorii au analizat patru explicații, fără ca vreuna să se potrivească complet cu observațiile: Galaxie din Universul timpuriu : ar putea avea dificultăți în a „trece” prin hidrogenul neutru din primele etape ale Universului, iar semnalul ar fi trebuit să apară și în observațiile JADES. Galaxie mai apropiată : ar fi de așteptat să existe și alte linii de emisie, nu doar cea de la 1,6 micrometri. Supernovă (explozia unei stele): ar fi trebuit să producă și alte semnale spectrale, care nu au fost detectate. Eveniment în care o gaură neagră dezintegrează o stea : poate genera o emisie luminoasă puternică, chiar dacă alte radiații sunt prea slabe pentru a fi observate; însă datele actuale nu permit confirmarea. Ce urmează Studiul a fost publicat în The Astrophysical Journal , iar autorii spun că sunt necesare observații suplimentare, cu instrumente capabile să măsoare spectrul la o sensibilitate mai mare, pentru a identifica eventuale linii de emisie suplimentare și a stabili distanța până la sursă. „Observațiile de urmărire sunt esențiale pentru a confirma deplasarea spre roșu și pentru a determina originea fizică a emisiei”, au scris cercetătorii în studiu. Deocamdată, semnalul nu demonstrează existența unui obiect cosmic necunoscut și nu confirmă una dintre ipoteze, dar indică faptul că inclusiv în regiuni observate intens de decenii pot apărea fenomene care cer investigații noi. [...]
Japonia deschide o nouă etapă în explorarea marțiană printr-o misiune de aducere de mostre , cu implicații directe pentru viitoarele programe de explorare umană și robotică a planetei Marte, potrivit Mediafax . Ținta este Phobos, una dintre cele două luni ale lui Marte, de unde sonda MMX ar urma să aducă pe Pământ, în premieră mondială, mostre de sol. Misiunea este coordonată de Agenția Japoneză de Explorare Aerospațială (JAXA) și este prezentată ca un pas care poate furniza indicii despre formarea lunilor Phobos și Deimos, dar și despre originile vieții în sistemul solar. Informațiile sunt relatate de Associated Press , citată de Mediafax, cu link către materialul original: Associated Press . De ce contează: mostrele pot lămuri originea lui Phobos și Deimos Deși Marte a fost explorat de zeci de misiuni încă din anii 1960, sateliții săi naturali au rămas, în mare parte, insuficient studiați. O întrebare-cheie este dacă Phobos și Deimos s-au format din resturi rezultate în urma unei coliziuni cu Marte sau dacă sunt asteroizi capturați de gravitația planetei. Coordonatorul proiectului MMX, Yasuhiro Kawakatsu, descrie lunile marțiene drept o zonă încă „necucerită” a sistemului solar: „În ciuda importanței lor potențiale, lunile marțiene nu au fost niciodată investigate pe deplin. Sunt considerate cei mai importanți munți necuceriți din sistemul solar.” În același timp, cercetătorii estimează că aproximativ 0,1% din materialul colectat de pe Phobos ar putea proveni chiar de pe Marte, ceea ce ar putea aduce date indirecte și despre planeta roșie. Calendarul misiunii: sosire în 2027, întoarcere pe Pământ în 2031 Sonda MMX urmează să fie lansată cu o rachetă japoneză H-3. Conform planului prezentat, misiunea ar trebui să ajungă în apropierea planetei Marte în august 2027 și să petreacă aproximativ trei ani studiind Phobos și colectând date. Programul include și observarea celeilalte luni, Deimos. Un element operațional important este roverul Idefix, dezvoltat în comun de Franța și Germania, care ar urma să aterizeze pe Phobos și să exploreze suprafața timp de aproximativ 100 de zile, în jurul anului 2029. Ulterior, sonda japoneză ar urma să colecteze cel puțin 10 grame de sol, folosind două sisteme de prelevare dezvoltate în Japonia și Statele Unite: un dispozitiv care folosește gaz sub presiune pentru a ridica praful de la suprafață; un sistem care extrage material de la o adâncime de aproximativ doi centimetri. Probele ar urma să fie aduse pe Pământ într-o capsulă proiectată să reziste reintrării în atmosferă, cu aterizare planificată în Australia în 2031, înainte ca mostrele să fie trimise în Japonia. Provocarea majoră: gravitația extrem de redusă pe Phobos Aterizarea și colectarea probelor sunt descrise drept unele dintre cele mai dificile etape, din cauza gravitației foarte mici: aproximativ de 2.000 de ori mai redusă decât cea a Pământului. Pentru a limita riscul de ricoșare la contactul cu suprafața, modulul de explorare are patru picioare de aterizare cu sisteme de amortizare. Roverul Idefix va folosi roți adaptate gravitației reduse, se va deplasa foarte lent și va avea capacitatea de a reveni singur în poziția normală dacă se răstoarnă. Japonia are deja experiență în recuperarea de probe extraterestre: misiunile Hayabusa au adus mostre de pe asteroizi în 2010 și 2020. [...]
Misiunea de aprovizionare SpaceX către ISS aduce un plus de energie și noi experimente biomedicale , odată cu livrarea ultimului set de panouri solare IROSA, care ar urma să crească capacitatea stației de a genera electricitate pentru operațiuni și cercetare, potrivit Science Daily . Capsula Dragon a SpaceX a ajuns la Stația Spațială Internațională pe 15 octombrie, la 10:27 a.m. EDT (17:27, ora României), andocându-se la portul orientat spre spațiu al modulului Harmony. La bord au fost peste 6.300 de livre de alimente, consumabile esențiale și echipamente științifice pentru echipajul Expedition 75 (aprox. 2.860 kg). Aceasta este a 35-a misiune comercială de reaprovizionare SpaceX către laboratorul orbital, în baza contractului cu NASA . Ce aduce „marfa ciudată”: energie și cercetare cu potențial medical Cel mai important element operațional este livrarea ultimului set de International Space Station Roll-Out Solar Arrays (IROSA) . Aceste panouri sunt proiectate să extindă capacitatea de producție de energie electrică a stației, ceea ce se traduce în mai multă putere disponibilă pentru funcționare și pentru experimente. Instalarea este planificată pentru mai târziu în această toamnă. Pe lângă componenta energetică, Dragon a transportat o serie de experimente neobișnuite, cu miză în special pentru biomedicină și știința materialelor: echipamente pentru fabricarea de retine artificiale în microgravitație, cu speranța că producția în spațiu ar putea contribui, în timp, la tehnologii de restaurare a vederii pe Pământ; modele 3D de țesut cardiac , destinate dezvoltării metodelor de testare a unui număr mare de potențiale medicamente în viitoare misiuni spațiale; materiale pentru a studia formarea unui nou tip de sticlă în microgravitație, pentru a înțelege mai bine cum se dezvoltă și cum se comportă fără influența gravitației terestre; organoizi cerebrali (modele tridimensionale miniaturale de țesut cerebral crescute din celule), folosiți pentru a investiga procese greu de studiat direct la oameni; cercetătorii speră să identifice ținte potențiale de tratament pentru afecțiuni neurologice, inclusiv boala Alzheimer, boala Parkinson și scleroza multiplă. Calendarul misiunii și întoarcerea pe Pământ Dragon ar urma să rămână andocat la stație până la mijlocul lunii noiembrie, după care este așteptat să aducă înapoi pe Pământ materiale de cercetare sensibile la timp și alte încărcături. Încheierea misiunii este planificată prin amerizare în Oceanul Pacific, în largul coastei Californiei. Misiunea a început pe 13 octombrie, la 6:33 a.m. EDT (13:33, ora României), când o rachetă Falcon 9 a decolat de la Space Launch Complex 40, Cape Canaveral Space Force Station, Florida. [...]
