Știri
Știri din categoria Știință

Un studiu australian propune o „hartă” geologică pentru a găsi mai eficient zăcăminte de pământuri rare, esențiale pentru tehnologii precum vehiculele electrice, turbinele eoliene și smartphone-urile, prin corelarea lor cu zone de subducție foarte vechi (coliziuni între plăci tectonice) – potrivit Digi24, care citează un studiu și un comunicat al Universității Adelaide, preluate de Xinhua. Miza practică: reducerea ariei de explorare și, implicit, a costurilor și incertitudinii în căutarea unor resurse considerate „critice” pentru economie.
Cercetarea indică o legătură globală puternică între zonele de subducție antice și formarea zăcămintelor de elemente din clasa pământurilor rare, precum și a carbonatitelor – roci cunoscute drept „gazde” ale acestor resurse. În același timp, studiul notează că identificarea zăcămintelor viabile din punct de vedere economic rămâne o provocare majoră la nivel global.
Echipa condusă de Universitatea Adelaide a reconstituit istoria geologică a Pământului din ultimii 2 miliarde de ani, folosind programe avansate de modelare computerizată a evoluției plăcilor tectonice.
Conform rezultatelor prezentate în material:
Profesorul Carl Spandler, de la Universitatea din Adelaide, spune că rezultatele susțin ideea că zonele antice de subducție creează condițiile necesare pentru formarea zăcămintelor de pământuri rare.
„Această cercetare arată că ingredientele pentru aceste zăcăminte minerale critice au fost puse la punct cu multe milioane sau chiar miliarde de ani în urmă”
În logica studiului, identificarea acestor zone vechi ar putea „restrânge considerabil” perimetrele în care se caută noi zăcăminte, ceea ce ar putea ghida mai bine explorarea de minereuri.
Studiul, publicat în revista Science Advances, mai arată că mantaua Pământului poate păstra aceste zone îmbogățite cu elemente „pentru perioade incredibil de lungi”, până când apar condițiile potrivite pentru formarea zăcămintelor minerale. Autorii mai estimează că aceste regiuni acoperă aproximativ 35% din scoarța continentală, iar zonele de subducție care se suprapun ar găzdui cele mai bogate zăcăminte de elemente din categoria pământurilor rare.
Recomandate

NASA a încheiat o simulare de 378 de zile care testează, operațional, cum funcționează un echipaj izolat când comunicarea cu „Pământul” are întârzieri , un scenariu-cheie pentru viitoare misiuni cu oameni pe Lună și, ulterior, pe Marte , potrivit Mediafax . Experimentul s-a desfășurat la Centrul Spațial Johnson din Houston, Texas, unde participanții au intrat pe 19 octombrie 2025, relatează Reuters. Ellen Ellis, responsabilă de asistența medicală a echipajului, a descris misiunea drept un test dur al rezistenței și disciplinei într-un cadru controlat. Cum a fost replicată „viața pe Marte” în habitat Cei patru au locuit într-o construcție realizată prin imprimare 3D, cu o suprafață de aproximativ 158 de metri pătrați, și au urmat un program apropiat de cel pregătit pentru expedițiile marțiene. Activitățile au inclus: cultivarea plantelor în sol care imită condițiile de pe Marte; exerciții fizice și operațiuni de întreținere; ieșiri simulate pe suprafața planetei. O provocare centrală a fost comunicarea cu exteriorul: NASA a introdus întârzieri între trimiterea mesajelor și primirea răspunsurilor, pentru a reproduce distanța dintre Pământ și Marte. În acest context, participanții au fost nevoiți să ia decizii fără a putea cere permanent instrucțiuni sau ajutor imediat în situații neprevăzute. Cine a fost în echipaj și ce se întâmplă după ieșirea din izolare Echipajul a fost format din comandantul Ross Elder, responsabilul științific Matthew Montgomery, inginerul de zbor James Spicer și medicul Ellen Ellis. Toți patru au acceptat voluntar să petreacă 378 de zile fără contact fizic cu lumea exterioară. „Pentru Marte, riscurile sunt mari”, a declarat Ross Elder după ieșirea din habitat. După încheierea misiunii, participanții vor trece prin două săptămâni de evaluări medicale și psihologice și discuții cu cercetătorii NASA. Specialiștii vor analiza efectele izolării prelungite, ale activităților repetitive și ale accesului limitat la resurse asupra sănătății și performanței. De ce contează: date pentru misiuni cu echipaj uman Misiunea este a doua din programul CHAPEA. Primul echipaj a încheiat un experiment similar în 2024, tot după 378 de zile de izolare. Conform informațiilor prezentate, datele obținute sunt destinate pregătirii viitoarelor misiuni cu echipaj uman, mai întâi pe Lună și apoi pe Marte. [...]

O fotografie inclusă într-un raport al serviciilor militare de informații din SUA oferă, pentru prima dată, o imagine clară a avionului spațial chinezesc Shenlong , un vehicul orbital reutilizabil asociat cu lansarea repetată de obiecte neidentificate pe orbita joasă a Pământului, potrivit Digi24 . Informația contează prin prisma implicațiilor de securitate și a faptului că apariția imaginii într-un document oficial american ridică miza monitorizării activităților Chinei în spațiu. Fotografia apare în cea mai recentă versiune a raportului „Challenges to Security in Space” publicat de Agenția de Informații pentru Apărare (DIA) a SUA. Imaginea, realizată în 2024 de un satelit al companiei private Maxar Technologies (astăzi Vantor), a fost observată și distribuită pe platforma X de jurnalistul Andrew Jones, specializat în programul spațial al Chinei. Ce schimbă fotografia: indicii despre design și rol Până acum, imaginile directe ale vehiculului erau neclare și nu permiteau concluzii despre design, capabilități sau scop. China nu a publicat fotografii și nu a oferit detalii cheie despre proiect. Noua imagine sugerează că Shenlong seamănă puternic cu X-37B, avionul spațial al Forțelor Spațiale ale SUA aflat și el pe orbită. În interpretarea publicațiilor de specialitate citate de Digi24, apar elemente de design care indică o platformă reutilizabilă, cu posibilă capacitate de transport și operare de încărcături. Obiecte „neidentificate” și manevre la distanțe mici În ultimii patru ani, Shenlong ar fi lansat cel puțin nouă obiecte neidentificate deasupra Pământului, despre care se presupune că ar putea fi sateliți mici de tip „cubesat” (sateliți miniaturali), însă scopul lor rămâne neclar. Raportul DIA mai notează că, în a doua misiune (noiembrie 2022), vehiculul „a părut să manevreze alături de un satelit însoțitor”, apropiindu-se până la 100 de metri și posibil capturându-l și eliberându-l ulterior. Acest tip de activitate este relevant pentru așa-numitele operațiuni de „întâlnire și proximitate” (manevre de apropiere controlată între vehicule spațiale), care pot avea utilizări civile, dar și militare. Context: misiuni tot mai lungi și evaluarea SUA asupra riscurilor Digi24 trece în revistă istoricul misiunilor: după o primă misiune de două zile în septembrie 2020, Shenlong a avut două misiuni mai lungi — opt luni (august 2022–mai 2023) și nouă luni (decembrie 2023–septembrie 2024), fotografia fiind realizată în această ultimă perioadă. Vehiculul se află în a patra misiune, lansată pe 7 februarie cu o rachetă Long March 2F, de la Centrul de Lansare a Sateliților Jiuquan. În total, Shenlong ar fi acumulat peste 800 de zile pe orbită, însă nu este clar dacă a fost folosit același aparat în toate misiunile sau există mai multe vehicule de acest tip. Într-o secțiune separată a raportului, DIA susține că China dezvoltă arme destinate utilizării împotriva sateliților, cu scopul de a „perturba, deteriora și distruge” capabilitățile spațiale ale altor țări, adăugând că Beijingul urmărește să devină lider în spațiu. În același context, Digi24 menționează și referirea la arme „pe orbită” ale americanilor, confirmate recent de secretarul Forțelor Aeriene ale SUA, Troy E. Meink. Ce urmează rămâne, deocamdată, limitat de lipsa datelor publice: fotografia aduce mai multă vizibilitate asupra platformei, dar nu lămurește încă rolul exact al obiectelor lansate și nici natura completă a misiunilor, într-un domeniu în care transparența este redusă, iar interpretările sunt inevitabil prudente. [...]

Japonia a lansat misiunea MMX, care vizează aducerea pe Pământ a unor probe de pe Phobos , un pas cu miză operațională majoră pentru cercetarea planetară și pentru cooperarea internațională în explorarea spațiului, potrivit Space . Martian Moons eXploration (MMX), condusă de agenția spațială japoneză JAXA , a decolat pe 19 octombrie de la Tanegashima Space Center , la bordul unei rachete H3. Lansarea a avut loc la 3:41 p.m. EDT (ora României: 22:41), iar separarea navei de treapta superioară a rachetei a fost confirmată la circa 71 de minute după decolare. De ce contează: o misiune de „sample return” cu calendar pe termen lung Dacă va decurge conform planului, MMX ar urma să devină prima misiune care aterizează pe Phobos și aduce probe pe Pământ . Obiectivul este să ajute la rezolvarea unei întrebări vechi de decenii privind originea lui Phobos și Deimos și să ofere indicii despre formarea timpurie a Sistemului Solar. Tranzitul interplanetar este estimat la aproximativ 10 luni, cu sosire la Marte programată pentru august 2027. Nava ar urma să petreacă aproximativ trei ani în sistemul marțian. Cum este planificată operațiunea pe Phobos și Deimos După intrarea pe orbită, MMX va intra într-o „orbită cvasi-satelit” în jurul lui Phobos (o traiectorie care o menține în proximitatea lunii în timp ce ambele orbitează Marte). Planul operațional include: o campanie de cartografiere pentru alegerea zonelor de aterizare; două atingeri ale suprafeței lui Phobos pentru colectarea și stocarea probelor într-o capsulă de întoarcere; transferul pe o orbită mai alungită în jurul lui Marte, care intersectează traiectoria lui Deimos; o serie de survoluri ale lui Deimos în ultimele luni ale misiunii în sistemul marțian. Plecarea spre Pământ este programată pentru noiembrie 2030, iar capsula cu probe ar urma să aterizeze în Australia în 2031, dacă misiunea își atinge etapele planificate. MMX transportă și roverul IDEFIX, un proiect comun al agențiilor spațiale din Franța și Germania, care ar urma să fie desfășurat pe Phobos la final de 2028 sau început de 2029. Componenta internațională și miza pentru NASA Deși JAXA conduce misiunea, MMX este descrisă ca un efort internațional, cu parteneriate între JAXA, NASA și Agenția Spațială Europeană (ESA), plus contribuții de la companii din SUA și Europa pentru echipamente științifice și de comunicații. NASA contribuie, între altele, cu instrumentul MEGANE (un spectrometru de raze gamma și neutroni), un prelevator pneumatic construit de Honeybee Robotics și suport de comunicații prin rețeaua Deep Space Network. Agenția a investit aproximativ 87 milioane de dolari (aprox. 400 milioane lei) până la finalul misiunii, sumă care include finanțarea cercetătorilor americani implicați. În schimb, cel puțin 15% din proba planificată de 10 grame de material de pe Phobos va fi rezervată pentru studiul NASA; materialele ar urma să fie transferate și păstrate la Johnson Space Center din Houston. Context: o încercare anterioară a eșuat Space amintește că Rusia a mai încercat o misiune de aducere de probe de pe Phobos: Phobos-Grunt, lansată în noiembrie 2011, care nu a reușit să părăsească orbita Pământului din cauza unei probleme la rachetă și s-a prăbușit în Pacific în ianuarie 2012. [...]

Un semnal luminos detectat de două ori de James Webb, dar absent din observații anterioare, pune sub semnul întrebării cât de „complet” este inventarul obiectelor din câmpurile cosmice intens studiate , potrivit Mediafax . Astronomii au găsit o linie de emisie izolată în infraroșu, într-o zonă celebră pentru densitatea de galaxii observate, fără să poată identifica sursa cu datele disponibile. Descoperirea vine din regiunea Ultra Deep Field (în constelația Fornax), un petic minuscul de cer care include aproape 10.000 de galaxii. Echipa a folosit o metodă de analiză a luminii menită să scoată la iveală obiecte îndepărtate care pot trece neobservate în imagini obișnuite, relatează Science Alert. Ce a văzut James Webb și de ce nu e ușor de explicat Cercetătorii au detectat șapte semnale: șase au putut fi asociate unor galaxii cunoscute, însă al șaptelea a rămas fără explicație. Acesta constă într-o singură linie de emisie în infraroșu apropiat, la o lungime de undă de aproximativ 1,6 micrometri. Observațiile au fost realizate în august și noiembrie 2023, la 88 de zile distanță și din unghiuri diferite, tocmai pentru a verifica dacă semnalele ar putea fi erori instrumentale. Semnalul neobișnuit a apărut în ambele serii și în toate cele patru seturi de expuneri combinate, ceea ce face mai dificilă atribuirea lui unei probleme tehnice. Context: o zonă „bătută” de Hubble, revizitată cu instrumentele Webb Regiunea este cunoscută drept Hubble Ultra Deep Field . Telescopul Hubble a urmărit-o peste 270 de ore, obținând imagini cu mii de galaxii aflate la distanțe de miliarde de ani-lumină. După lansarea James Webb, astronomii au revenit asupra aceleiași zone, folosind observațiile în infraroșu pentru a identifica obiecte foarte îndepărtate sau prea slabe pentru a fi detectate anterior. Echipa coordonată de astrofizicianul Mason Huberty (Universitatea din Minnesota) a testat o metodă prin care telescopul ar putea găsi obiecte necunoscute fără a le selecta dinainte ca ținte. Pentru asta, cercetătorii au folosit instrumentul Near-Infrared Spectrograph (NIRSpec), deschizând aproape toate obturatoarele sale minuscule și închizându-le doar pe cele corespunzătoare obiectelor din prim-plan deja cunoscute, astfel încât să analizeze lumina dintr-o zonă extinsă. De ce o singură „linie” spectrală nu ajunge Liniile de emisie apar când atomii sau moleculele eliberează energie sub formă de lumină la anumite lungimi de undă; analiza lor (spectroscopia) ajută la determinarea compoziției și proprietăților unui obiect. În acest caz, existența unei singure linii de emisie nu oferă suficiente informații pentru a stabili sigur distanța și procesul fizic care a produs semnalul. În plus, fără o măsurare sigură a „deplasării spre roșu” (efectul prin care expansiunea Universului mută lumina spre lungimi de undă mai mari), astronomii nu pot spune dacă semnalul vine dintr-o galaxie extrem de îndepărtată sau de la un obiect mai apropiat. Un element suplimentar complică interpretarea: semnalul nu a fost identificat în observații anterioare cu James Webb și Hubble. Potrivit autorilor, intensitatea ar fi trebuit să permită detectarea în imaginile James Webb din programul JADES (octombrie 2022), dacă sursa ar fi fost prezentă în aceeași stare. Diferența sugerează fie o creștere temporară a luminozității, fie un fenomen apărut ulterior. Ipotezele luate în calcul și ce nu se potrivește Cercetătorii au analizat patru explicații, fără ca vreuna să se potrivească complet cu observațiile: Galaxie din Universul timpuriu : ar putea avea dificultăți în a „trece” prin hidrogenul neutru din primele etape ale Universului, iar semnalul ar fi trebuit să apară și în observațiile JADES. Galaxie mai apropiată : ar fi de așteptat să existe și alte linii de emisie, nu doar cea de la 1,6 micrometri. Supernovă (explozia unei stele): ar fi trebuit să producă și alte semnale spectrale, care nu au fost detectate. Eveniment în care o gaură neagră dezintegrează o stea : poate genera o emisie luminoasă puternică, chiar dacă alte radiații sunt prea slabe pentru a fi observate; însă datele actuale nu permit confirmarea. Ce urmează Studiul a fost publicat în The Astrophysical Journal , iar autorii spun că sunt necesare observații suplimentare, cu instrumente capabile să măsoare spectrul la o sensibilitate mai mare, pentru a identifica eventuale linii de emisie suplimentare și a stabili distanța până la sursă. „Observațiile de urmărire sunt esențiale pentru a confirma deplasarea spre roșu și pentru a determina originea fizică a emisiei”, au scris cercetătorii în studiu. Deocamdată, semnalul nu demonstrează existența unui obiect cosmic necunoscut și nu confirmă una dintre ipoteze, dar indică faptul că inclusiv în regiuni observate intens de decenii pot apărea fenomene care cer investigații noi. [...]

Japonia deschide o nouă etapă în explorarea marțiană printr-o misiune de aducere de mostre , cu implicații directe pentru viitoarele programe de explorare umană și robotică a planetei Marte, potrivit Mediafax . Ținta este Phobos, una dintre cele două luni ale lui Marte, de unde sonda MMX ar urma să aducă pe Pământ, în premieră mondială, mostre de sol. Misiunea este coordonată de Agenția Japoneză de Explorare Aerospațială (JAXA) și este prezentată ca un pas care poate furniza indicii despre formarea lunilor Phobos și Deimos, dar și despre originile vieții în sistemul solar. Informațiile sunt relatate de Associated Press , citată de Mediafax, cu link către materialul original: Associated Press . De ce contează: mostrele pot lămuri originea lui Phobos și Deimos Deși Marte a fost explorat de zeci de misiuni încă din anii 1960, sateliții săi naturali au rămas, în mare parte, insuficient studiați. O întrebare-cheie este dacă Phobos și Deimos s-au format din resturi rezultate în urma unei coliziuni cu Marte sau dacă sunt asteroizi capturați de gravitația planetei. Coordonatorul proiectului MMX, Yasuhiro Kawakatsu, descrie lunile marțiene drept o zonă încă „necucerită” a sistemului solar: „În ciuda importanței lor potențiale, lunile marțiene nu au fost niciodată investigate pe deplin. Sunt considerate cei mai importanți munți necuceriți din sistemul solar.” În același timp, cercetătorii estimează că aproximativ 0,1% din materialul colectat de pe Phobos ar putea proveni chiar de pe Marte, ceea ce ar putea aduce date indirecte și despre planeta roșie. Calendarul misiunii: sosire în 2027, întoarcere pe Pământ în 2031 Sonda MMX urmează să fie lansată cu o rachetă japoneză H-3. Conform planului prezentat, misiunea ar trebui să ajungă în apropierea planetei Marte în august 2027 și să petreacă aproximativ trei ani studiind Phobos și colectând date. Programul include și observarea celeilalte luni, Deimos. Un element operațional important este roverul Idefix, dezvoltat în comun de Franța și Germania, care ar urma să aterizeze pe Phobos și să exploreze suprafața timp de aproximativ 100 de zile, în jurul anului 2029. Ulterior, sonda japoneză ar urma să colecteze cel puțin 10 grame de sol, folosind două sisteme de prelevare dezvoltate în Japonia și Statele Unite: un dispozitiv care folosește gaz sub presiune pentru a ridica praful de la suprafață; un sistem care extrage material de la o adâncime de aproximativ doi centimetri. Probele ar urma să fie aduse pe Pământ într-o capsulă proiectată să reziste reintrării în atmosferă, cu aterizare planificată în Australia în 2031, înainte ca mostrele să fie trimise în Japonia. Provocarea majoră: gravitația extrem de redusă pe Phobos Aterizarea și colectarea probelor sunt descrise drept unele dintre cele mai dificile etape, din cauza gravitației foarte mici: aproximativ de 2.000 de ori mai redusă decât cea a Pământului. Pentru a limita riscul de ricoșare la contactul cu suprafața, modulul de explorare are patru picioare de aterizare cu sisteme de amortizare. Roverul Idefix va folosi roți adaptate gravitației reduse, se va deplasa foarte lent și va avea capacitatea de a reveni singur în poziția normală dacă se răstoarnă. Japonia are deja experiență în recuperarea de probe extraterestre: misiunile Hayabusa au adus mostre de pe asteroizi în 2010 și 2020. [...]

Misiunea de aprovizionare SpaceX către ISS aduce un plus de energie și noi experimente biomedicale , odată cu livrarea ultimului set de panouri solare IROSA, care ar urma să crească capacitatea stației de a genera electricitate pentru operațiuni și cercetare, potrivit Science Daily . Capsula Dragon a SpaceX a ajuns la Stația Spațială Internațională pe 15 octombrie, la 10:27 a.m. EDT (17:27, ora României), andocându-se la portul orientat spre spațiu al modulului Harmony. La bord au fost peste 6.300 de livre de alimente, consumabile esențiale și echipamente științifice pentru echipajul Expedition 75 (aprox. 2.860 kg). Aceasta este a 35-a misiune comercială de reaprovizionare SpaceX către laboratorul orbital, în baza contractului cu NASA . Ce aduce „marfa ciudată”: energie și cercetare cu potențial medical Cel mai important element operațional este livrarea ultimului set de International Space Station Roll-Out Solar Arrays (IROSA) . Aceste panouri sunt proiectate să extindă capacitatea de producție de energie electrică a stației, ceea ce se traduce în mai multă putere disponibilă pentru funcționare și pentru experimente. Instalarea este planificată pentru mai târziu în această toamnă. Pe lângă componenta energetică, Dragon a transportat o serie de experimente neobișnuite, cu miză în special pentru biomedicină și știința materialelor: echipamente pentru fabricarea de retine artificiale în microgravitație, cu speranța că producția în spațiu ar putea contribui, în timp, la tehnologii de restaurare a vederii pe Pământ; modele 3D de țesut cardiac , destinate dezvoltării metodelor de testare a unui număr mare de potențiale medicamente în viitoare misiuni spațiale; materiale pentru a studia formarea unui nou tip de sticlă în microgravitație, pentru a înțelege mai bine cum se dezvoltă și cum se comportă fără influența gravitației terestre; organoizi cerebrali (modele tridimensionale miniaturale de țesut cerebral crescute din celule), folosiți pentru a investiga procese greu de studiat direct la oameni; cercetătorii speră să identifice ținte potențiale de tratament pentru afecțiuni neurologice, inclusiv boala Alzheimer, boala Parkinson și scleroza multiplă. Calendarul misiunii și întoarcerea pe Pământ Dragon ar urma să rămână andocat la stație până la mijlocul lunii noiembrie, după care este așteptat să aducă înapoi pe Pământ materiale de cercetare sensibile la timp și alte încărcături. Încheierea misiunii este planificată prin amerizare în Oceanul Pacific, în largul coastei Californiei. Misiunea a început pe 13 octombrie, la 6:33 a.m. EDT (13:33, ora României), când o rachetă Falcon 9 a decolat de la Space Launch Complex 40, Cape Canaveral Space Force Station, Florida. [...]