Știri
Știri din categoria Știință
După ani de amânări, misiunea europeană ExoMars primește în sfârșit un calendar operațional: roverul Rosalind Franklin este programat să plece spre Marte la finalul lui 2028, cu o rachetă Falcon Heavy, într-un aranjament în care NASA furnizează componente critice pentru lansare și asolizare, potrivit WinFuture. Pentru ESA, miza este relansarea unei misiuni „blocate” după ruperea parteneriatelor anterioare, iar pentru NASA este un nou angajament tehnic care reduce riscul ca proiectul să fie abandonat.
Roverul ar urma să fie lansat de la Kennedy Space Center (Florida), iar obiectivul științific rămâne căutarea urmelor de viață trecută sau prezentă pe „Planeta Roșie”. Dacă fereastra de lansare de la finalul lui 2028 este respectată, roverul ar ajunge pe Marte în 2030.
Conform informațiilor prezentate, împărțirea responsabilităților este „strict reglementată”: Europa operează roverul, iar partea americană livrează hardware esențial pentru a face posibilă misiunea. Pachetul SUA include:
Necesitatea încălzirii este una operațională: temperaturile nocturne de pe Marte scad puternic, iar fără aceste surse de căldură instrumentele sensibile ar putea îngheța și ceda. În plus, inginerii americani îi sprijină pe europeni în rezolvarea unor probleme tehnice ale sistemului de parașute al platformei de asolizare.
Proiectul a acumulat întârzieri repetate, iar după excluderea agenției spațiale ruse Roscosmos în 2022, roverul – deja finalizat – a rămas fără o soluție de transport. În noua configurație, NASA preia din nou sarcini cheie pentru a securiza zborul și a evita încă o amânare majoră.
WinFuture notează însă și un cost al întârzierilor: tehnologia de la bord este „învechită” sau în curs de îmbătrânire. Chiar și așa, obiectivul științific rămâne actual, iar misiunea își păstrează relevanța prin capacitățile de analiză planificate la sol.
Programul de sprijin ROSA (Rosalind Franklin Support and Augmentation) a fost aprobat oficial, iar un element central al contribuției americane este un spectrometru de masă (instrument care identifică substanțe după „amprenta” lor moleculară). Acesta va analiza probele de sol colectate în zona de asolizare Oxia Planum.
Rosalind Franklin este prezentat ca primul vehicul de pe Marte care va fora până la 2 metri în scoarță, o adâncime la care moleculele organice ar fi putut rămâne protejate de radiația cosmică.
Deși implementarea tehnică este descrisă ca fiind asigurată, materialul menționează și riscuri politice: administrația americană în funcție ar fi propus în repetate rânduri tăieri bugetare care ar fi afectat proiectul, însă Congresul SUA a respins aceste inițiative.
Următorul reper rămâne respectarea ferestrei de lansare de la finalul lui 2028; în scenariul indicat, sosirea pe Marte ar urma în 2030.
Recomandate
NASA își schimbă calendarul operațional pentru revenirea pe Lună , după ce Artemis 3 nu va mai încerca o aselenizare, ci va rămâne pe orbită terestră pentru teste de andocare cu viitoarele module de aselenizare comerciale, potrivit space.com . Ajustarea mută accentul pe reducerea riscurilor tehnice și pe integrarea cu furnizori privați, într-un program care vizează o bază lunară permanentă până în 2032. Artemis 2, prima misiune cu echipaj spre Lună de la Apollo 17 (1972), a amerizat în siguranță în largul coastelor din San Diego în seara de 10 aprilie, după o călătorie de 10 zile în jurul Lunii. Echipajul a inclus trei astronauți NASA (Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch) și un astronaut al Agenției Spațiale Canadiene (Jeremy Hansen). Ce se schimbă la Artemis 3: de la aselenizare la test de andocare NASA a modificat arhitectura misiunii Artemis 3, astfel încât aceasta să rămână pe orbită terestră și să testeze capacitatea capsulei Orion de a se andoca cu unul sau ambele sisteme de aselenizare cu echipaj (Human Landing System – HLS) dezvoltate privat: Starship (SpaceX) și Blue Moon (Blue Origin). Ținta de lansare indicată este „mijlocul lui 2027”. Într-o conferință de presă din 7 aprilie, administratorul NASA Jared Isaacman a spus că a avut loc în aceeași zi „prima discuție de proiectare la nivel înalt” pentru Artemis 3, iar una dintre deciziile rămase este alegerea orbitei inițiale (orbită joasă sau orbită înaltă a Pământului), în funcție inclusiv de „cadența de lansare” a celor doi furnizori HLS. Următorul prag: Artemis 4 și obiectivul bazei lunare până în 2032 Dacă Artemis 3 decurge conform planului, Artemis 4 ar urma să ducă astronauți pe suprafața Lunii, în apropierea polului sud, la finalul lui 2028, folosind Orion și unul dintre vehiculele HLS. Pe termen mai lung, NASA își propune o succesiune de misiuni cu echipaj care să susțină înființarea unei baze lunare până în 2032, ca etapă de pregătire pentru misiuni spre Marte. De ce contează: dependența de tehnologie comercială și riscurile tehnice rămase Schimbarea de rol pentru Artemis 3 evidențiază două constrângeri majore ale programului: maturitatea incompletă a landerelor HLS : Blue Moon nu a zburat încă, iar Starship a avut 11 zboruri suborbitale de test, ultimele două fiind complet reușite, dar vehiculul nu a ajuns încă pe orbită și nu a demonstrat realimentarea în spațiu (necesară pentru misiuni lunare sau marțiene) și nici integrarea unui sistem de susținere a vieții; ajustări necesare la Orion după Artemis 2 : modulul de serviciu al capsulei (Integrity) a avut o scurgere de heliu la sistemul de propulsie; rata a fost considerată „încă acceptabilă”, însă NASA anticipează un „redesign extins” al sistemului de valve. Au existat și probleme la toaletă, care ar putea necesita modificări. În paralel, NASA spune că pregătirile hardware pentru Artemis 3 avansează: unele componente ale rachetei Space Launch System (SLS) sunt deja la Kennedy Space Center, iar altele urmează să plece din Michoud Assembly Facility (Louisiana) în cursul lunii. Ce urmează imediat NASA se așteaptă să anunțe „curând” identitatea astronauților pentru Artemis 3, fără a oferi un termen exact. În același timp, deciziile privind orbita misiunii și ritmul de disponibilitate al landerelor comerciale rămân elemente-cheie pentru menținerea țintelor din 2027–2028. [...]
Scutul termic al capsulei Orion din misiunea Artemis 2 pare să fi funcționat conform așteptărilor, reducând un risc operațional major pentru zborurile cu echipaj spre Lună , după ce vehiculul a revenit pe Pământ fără problemele care au alimentat ani la rând îngrijorări în jurul acestui element critic, potrivit Space . Capsula Orion, botezată de echipaj „Integrity”, a amerizat pe 10 aprilie, încheind o misiune de 10 zile până la orbita Lunii. Înaintea reintrării în atmosferă, scutul termic a fost intens discutat nu doar din cauza vitezelor și temperaturilor extreme ale revenirii (în jur de 5.000°F, adică aproximativ 2.800°C), ci și din cauza precedentului Artemis 1. În 2022, misiunea fără echipaj Artemis 1 a fost un succes, însă scutul termic al Orion — cu diametrul de 16,5 picioare (aprox. 5 metri), descris ca fiind cel mai mare de acest tip trimis vreodată în zbor — a suferit „mai multe avarii decât era de așteptat” la reintrare. Deși NASA a decis să păstreze același design pentru Artemis 2, agenția a modificat traiectoria de reintrare, aducând capsula într-un unghi mai abrupt, astfel încât să petreacă mai puțin timp în regimurile de temperatură extremă care au afectat Artemis 1. Ce s-a văzut după amerizare Comandantul Artemis 2, Reid Wiseman , a spus că el și colegii săi au inspectat capsula la scurt timp după amerizare și că, la o primă evaluare vizuală, scutul termic a fost într-o stare bună. Wiseman a menționat o pierdere de material carbonizat („char loss”) în zona numită „shoulder” — locul unde scutul termic se întâlnește cu structura conică a navei — dar a descris partea inferioară ca arătând „foarte bine” pentru o inspecție făcută de echipaj. „Cu siguranță, când am ajuns la vehicul, a existat o mică pierdere de material carbonizat pe ceea ce se numește «shoulder»… Dar partea de jos… ni s-a părut minunată.” Tot el a caracterizat reintrarea drept „foarte lină”. De ce contează: risc redus, dar verdictul final rămâne la NASA Observațiile echipajului sunt preliminare, iar NASA urmează să ofere concluzii detaliate în săptămânile și lunile următoare, după analize tehnice. Totuși, faptul că scutul termic pare să fi trecut testul în condiții reale de reintrare atenuează una dintre cele mai sensibile necunoscute operaționale ale programului Artemis, mai ales după controversele din comunitatea de zbor spațial legate de păstrarea aceluiași design. Publicația notează și că Artemis 2 ar fi „cântecul de lebădă” pentru acest design de scut termic: NASA a spus că va schimba abordarea pe viitoarele misiuni Artemis. Ce urmează în program Conform articolului, următoarea misiune, Artemis 3, ar urma să rămână pe orbita Pământului pentru a testa proceduri de andocare folosind Orion și unul sau ambele landere lunare dezvoltate privat (Starship al SpaceX și Blue Moon al Blue Origin), ceea ce ar însemna condiții mai puțin extreme decât la întoarcerea de la Lună. În schimb, Artemis 4 este descrisă ca o misiune care va ajunge „departe” și va reveni „fierbinte”: ar urma să folosească unul dintre landere pentru a duce astronauți lângă polul sud lunar, apoi să îi aducă înapoi pe Pământ la bordul Orion. [...]
SpaceX a finalizat un test-cheie la sol pentru Starship „Version 3 ”, un pas operațional important înaintea primului zbor al noii variante, programat „la începutul sau la mijlocul lunii mai”, potrivit Space . Compania a anunțat pe X că a realizat, „pentru prima dată”, un „static fire” (aprindere statică) de durată completă pentru treapta superioară a Starship V3 — un test în care motoarele sunt pornite în timp ce vehiculul rămâne ancorat la sol, pentru a valida funcționarea înainte de lansare. De ce contează: V3 ridică miza prin dimensiune și capacitate Zborul din mai ar urma să fie al 12-lea test Starship, dar primul pentru „Version 3”, descrisă ca fiind mai mare și mai puternică decât versiunile anterioare. Conform datelor prezentate, Starship V3 are 408,1 picioare (124,4 metri) înălțime când este asamblată, cu aproximativ 4 picioare (1,2 metri) peste V2. Diferența majoră este legată de performanță: V3 folosește motoare Raptor „V3”, iar Elon Musk a spus că această variantă ar putea transporta „peste 100 de tone” pe orbită joasă a Pământului, față de „aproximativ 35 de tone” pentru V2. (Articolul nu oferă o estimare independentă sau un calendar de certificare a acestor valori.) Context operațional: după un test parțial al boosterului Testul de acum vine la patru săptămâni după prima aprindere statică a primei trepte (booster) pentru V3, o încercare care a implicat doar 10 dintre cele 33 de motoare Raptor și care s-a încheiat mai devreme din cauza unei probleme la echipamentele de la sol, notează publicația. Până acum, Starship a efectuat 11 zboruri de test suborbitale, cel mai recent în octombrie 2025, iar ultimele cinci lansări au folosit varianta V2. Legătura cu NASA: pregătiri pentru misiuni cu astronauți SpaceX lucrează la pregătirea Starship pentru misiuni cu astronauți spre Lună, după ce NASA a selectat Starship ca primul modul de aselenizare cu echipaj pentru programul Artemis . În același context, NASA se pregătește pentru Artemis 3, care ar urma să testeze operațiuni de andocare pe orbită terestră între capsula Orion și unul sau ambele module lunare contractate (Starship și Blue Moon al Blue Origin). Artemis 3 este țintită pentru lansare la mijlocul lui 2027, iar, dacă misiunea decurge bine, Artemis 4 ar urma să ducă astronauți în apropierea polului sud lunar la final de 2028, la bordul Starship sau Blue Moon, conform articolului. [...]
Imaginile publicate de NASA cu recuperarea echipajului Artemis 2 indică un test operațional reușit al procedurilor de întoarcere și salvare , un element-cheie pentru viitoarele zboruri cu echipaj din programul lunar, potrivit TVR Info . Fotografiile surprind momentul în care capsula Orion este deschisă la scurt timp după revenirea pe Pământ. Scafandrii marinei americane au ajuns primii la navă, au deschis trapa și i-au întâmpinat pe cei patru astronauți, după 10 zile petrecute în spațiu. Echipajul s-a întors din prima misiune cu echipaj uman în jurul Lunii după mai bine de o jumătate de secol, notează materialul. În același timp, misiunea a dus echipajul la o distanță record de Pământ și a furnizat imagini, inclusiv cu partea nevăzută a Lunii, o eclipsă și un apus al Pământului, care trimit la fotografiile istorice din era Apollo. Într-un material asociat, TVR Info amintește că astronauții au beneficiat de pregătire în fotografie profesională înaintea zborului, pentru a documenta Luna și Pământul în timpul misiunii: „Astronauţii misiunii Artemis 2 au profitat la maximum de instruirea în domeniul fotografiei profesionale” . [...]
Blue Origin susține că a dezvoltat un reactor compact care poate produce oxigen respirabil direct din praful lunar , o evoluție care ar putea reduce semnificativ dependența viitoarelor baze de pe Lună de transporturile costisitoare de pe Pământ, potrivit WinFuture . Compania americană a prezentat un reactor funcțional, „Air Pioneer”, care eliberează oxigen din regolit (praful și rocile fine de la suprafața Lunii) folosind curent electric. Regolitul conține aproape 50% oxigen, însă acesta este legat chimic de metale precum fierul și titanul, ceea ce îl face inutilizabil fără un proces de separare. Miza este una operațională și de cost: oxigenul este necesar atât ca aer pentru astronauți, cât și ca ingredient pentru combustibil. Transportul unor cantități mari de oxigen de pe Pământ este considerat prea scump și riscant, iar producția locală este văzută drept o tehnologie-cheie pentru misiuni de durată. De ce contează: trecerea de la laborator la un sistem „pregătibil” pentru Lună Până acum, metodele de obținere a oxigenului din regolit fuseseră testate doar în condiții de laborator și erau considerate prea complexe pentru utilizare în spațiu. În schimb, „Air Pioneer” este descris ca fiind compact și proiectat astfel încât, în perspectivă, să poată fi pregătit pentru operare pe Lună. Conform companiei, ar putea însemna „prima respirație pentru o bază lunară sustenabilă”. Cum funcționează procesul și ce se mai obține pe lângă oxigen Tehnologia se bazează pe electroliză la temperaturi foarte ridicate: praful lunar este încălzit la aproximativ 1.600°C, apoi prin masa topită este trecut curent electric. În acest proces, ionii de oxigen se separă de ionii de metal și siliciu; oxigenul se ridică sub formă de bule de gaz și poate fi colectat, iar metalele se depun și pot fi valorificate ulterior. Pe lângă oxigen, procedura ar permite obținerea unor materii prime precum: fier, aluminiu, siliciu, care ar putea fi folosite la infrastructură sau componente electronice. În logica unei baze lunare, acest lucru ar reduce livrările de pe Pământ și ar coborî costurile de operare pe termen lung. Rolul NASA Proiectul a fost sprijinit de NASA, inclusiv prin finanțare și prin punerea la dispoziție a unor probe de praf lunar din misiuni anterioare. Tehnologia este prezentată ca parte a unui program mai amplu de utilizare a resurselor „la fața locului” (adică direct pe Lună, fără transport de pe Pământ). [...]
Imaginile cu capsula Orion confirmă că scutul termic a funcționat conform proiectării , un test operațional esențial pentru siguranța echipajului în programul Artemis, potrivit Antena 3 . NASA a publicat fotografii cu nava spațială Orion după revenirea pe Pământ, la finalul misiunii Artemis II. Imaginile surprind efectele reintrării în atmosferă, descrisă ca una dintre cele mai solicitante etape ale zborului, în care capsula a fost expusă la condiții extreme. În timpul coborârii, Orion a atins aproape 40.000 de kilometri pe oră. Contactul cu atmosfera a generat temperaturi de frecare de peste 2.000 de grade Celsius, iar urmele sunt vizibile pe exterior: coca apare arsă, înnegrită și afectată de căldura ridicată. De ce contează: validarea scutului termic, piesă-cheie pentru misiuni cu echipaj Aspectul „ars” al capsulei nu este un eșec, ci rezultatul rolului scutului termic, conceput să preia șocul termic al reintrării pentru a proteja astronauții și sistemele de la bord. NASA a transmis că, deși exteriorul pare sever afectat, totul a funcționat „exact așa cum era prevăzut”. Dincolo de impactul vizual, fotografiile sunt prezentate ca o confirmare a tehnologiei dezvoltate pentru programul Artemis, în condițiile în care reintrarea în atmosferă rămâne un punct critic pentru orice misiune cu echipaj. [...]
