Știri
Știri din categoria Știință
Clasamentele IQ pe țări rămân un indicator fragil, dar setul de date din 2026 arată mutări vizibile în top 10, cu Asia în continuare dominantă și cu creșteri/scăderi care pot ține mai degrabă de eșantionare și context decât de „inteligență” ca trăsătură fixă, potrivit Antena 3. Publicația notează că datele sunt preluate dintr-un material Times of India și provin din eșantioane de participanți testați prin metode standardizate, ceea ce impune prudență în interpretare.
În esență, clasamentul compară scoruri medii ale testelor cognitive între țări, însă specialiștii citați în material atrag atenția că rezultatele pot fi influențate de factori culturali, educaționali și socio-economici. Cu alte cuvinte, valorile reflectă medii de dezvoltare și contexte sistemice, nu diferențe „inerente” ale potențialului cognitiv.
IQ-ul (coeficientul de inteligență) este un scor obținut din teste standardizate care urmăresc abilități precum gândirea logică, rezolvarea de probleme, memoria și înțelegerea verbală. Scorul este raportat la o medie a populației stabilită la 100.
Antena 3 subliniază însă limita majoră: IQ-ul nu acoperă creativitatea, inteligența emoțională sau abilitățile sociale și poate fi influențat de educație, mediu și cultură. Prin urmare, este un indicator parțial, nu o măsură completă a „inteligenței”.
În 2026, primele trei poziții sunt ocupate de Coreea de Sud, China și Japonia, cu scoruri foarte apropiate. Materialul evidențiază și mișcări notabile în interiorul topului, în special creșterile din Vietnam și Australia, respectiv scăderile din Singapore și Iran.
Topul și scorurile medii prezentate:
Un detaliu cu impact asupra credibilității comparațiilor este dimensiunea eșantioanelor, care variază puternic între țări (de la peste 229.000 în China la 1.184 în Noua Zeelandă). În acest context, variațiile anuale – mai ales cele mari – pot reflecta și diferențe de selecție a participanților sau condiții de testare, nu neapărat schimbări structurale rapide.
Materialul indică explicit această limitare în cazul Iranului, unde declinul ar putea fi legat de eșantionare sau de condițiile de testare, „fără o cauză clar identificată”.
Recomandate
China a plasat pe orbită satelitul pakistanez PRSC-EO3 , într-o misiune care consolidează cooperarea spațială China–Pakistan și extinde capacitatea Pakistanului de a obține date de teledetecție (observarea Pământului) cu utilizări economice directe, potrivit IT之家 . Lansarea a avut loc pe 25 aprilie 2026, la ora 20:15 (ora Beijingului), de la Centrul de lansare a sateliților Taiyuan, folosind racheta purtătoare Long March 6 . Satelitul a intrat „cu succes” pe orbita planificată, iar misiunea a fost declarată încheiată fără incidente. Un element relevant pentru ritmul operațional al programului spațial chinez este că aceasta a fost a 640-a misiune a familiei de rachete Long March, conform aceleiași surse. Ce este PRSC-EO3 și de ce contează pentru utilizarea civilă PRSC-EO3 face parte din constelația pakistaneză de sateliți de teledetecție PRSC-EO, care, potrivit informațiilor publice citate, este alcătuită în prezent din trei sateliți. Platformele folosesc o concepție de proiectare unificată și sunt echipate cu încărcături optice de înaltă rezoluție (senzori care captează imagini detaliate). Publicația notează că masa la lansare a fiecărui satelit depășește 500 kg, iar PRSC-EO este prezentat drept cel mai mare satelit dezvoltat autonom de Pakistan până acum. Datele de teledetecție obținute de satelit ar urma să fie folosite pe scară largă în Pakistan, inclusiv pentru: evaluări în agricultură; planificare urbană și rurală; monitorizarea mediului. Context: lansarea anterioară a unei misiuni pakistaneze IT之家 amintește că precedenta lansare menționată în acest context a avut loc la 12 februarie 2026, când au fost trimiși pe orbită PRSC-EO2 și alți sateliți (în total șapte), într-o misiune desfășurată de la Taiyuan, din zona maritimă din apropierea Yangjiang (Guangdong), folosind racheta Jielong-3. [...]
China a testat un sistem care poate ține dronele în aer ore întregi fără aterizare , prin transfer de energie cu microunde de la sol către aparatul aflat în zbor, ceea ce ar putea schimba modul de operare al flotelor de drone în misiuni prelungite. Demonstrația este descrisă de Interesting Engineering . Sistemul se bazează pe un emițător mobil la sol care direcționează energia către o rețea de antene montată sub dronă, permițând alimentare continuă fără conexiuni fizice. Un element notabil al testului este că transmisia a rămas stabilă chiar și în condițiile în care atât drona, cât și unitatea de la sol erau în mișcare, depășind scenariile statice prezentate de obicei în astfel de experimente. Ce au arătat testele și de ce contează operațional În probe, sistemul montat pe vehicul a susținut drone cu aripă fixă în zbor timp de până la 3,1 ore, la o altitudine de aproximativ 49 de picioare (circa 15 metri), potrivit unui material al South China Morning Post citat de publicație. Rezultatele au fost publicate în revista de specialitate „Aeronautical Science & Technology” și sunt atribuite unei echipe de la Xidian University , instituție asociată cu tehnologii legate de apărare. Miza operațională este reducerea dependenței de ciclurile de aterizare și schimbare a bateriilor, cu efect direct asupra: supravegherii continue, misiunilor de lovire, războiului electronic, prin menținerea mai îndelungată a dronelor în zona de interes. Provocarea tehnică: alinierea fasciculului în mișcare Coordonatorul proiectului, Song Liwei, indică drept obstacol major menținerea alinierii precise a emițătorului cu drona în timp ce ambele platforme se deplasează. Soluția descrisă combină poziționare GPS, un mecanism de urmărire în timp real și sisteme de control al zborului la bord, pentru corecții continue ale direcției fasciculului. Microunde vs. laser: compromisuri și scalare Articolul plasează demonstrația în contextul unei competiții mai largi pentru alimentarea dronelor în zbor. În SUA, DARPA a susținut mai multe inițiative de transfer de energie fără fir, inclusiv prin radiofrecvență și laser, iar companii private au prezentat concepte de încărcare cu laser. Diferențele evidențiate: sistemele cu laser pot oferi precizie mai mare și distanțe mai lungi, dar sunt vulnerabile la ceață, praf și turbulențe atmosferice și pot genera semnături în infraroșu detectabile; transmisia cu microunde este descrisă ca fiind, în general, mai robustă în condiții meteo nefavorabile și mai puțin afectată de degradarea „linie de vizare”, iar un singur emițător ar putea alimenta simultan mai multe drone, ceea ce ar favoriza utilizarea în medii operaționale dense. Publicația notează și un posibil efect de design: dacă alimentarea în zbor devine viabilă, dronele ar putea depinde mai puțin de baterii mari la bord, eliberând spațiu și greutate pentru încărcături utile mai mari și senzori suplimentari. Limitarea importantă: materialul nu oferă detalii despre randament, puterea transmisă sau distanța efectivă de transfer, dincolo de altitudinea testului. [...]
Costul redus al dronei Geran-2, raportat la prețul interceptării, complică apărarea antiaeriană și explică de ce astfel de aparate rămân o problemă operațională chiar și pentru sisteme moderne, potrivit Libertatea . Publicația notează că o dronă de acest tip costă între 20.000 și 50.000 de dolari (aprox. 92.000–230.000 lei), în timp ce o rachetă interceptoare modernă poate ajunge la „câteva milioane de dolari”. În România, o dronă Geran-2 cu încărcătură explozivă cu fragmentare s-a prăbușit în noaptea de 24 spre 25 aprilie într-un cartier din Galați. Deși este prezentată ca produs al industriei rusești de apărare, aparatul este descris ca o variantă adaptată a dronei iraniene Shahed-136 . De ce contează: „cost disproporționat” și tactici de saturare Geran-2 este caracterizată drept o armă „low-cost” care nu mizează pe viteză, ci pe eficiență și pe posibilitatea de a fi folosită în număr mare. În material sunt menționate mai multe elemente care îngreunează apărarea antiaeriană: amprentă radar redusă , pe fondul dimensiunilor relativ mici și al materialelor compozite; zbor la joasă altitudine , ceea ce poate limita detectarea; atac în „roi” (lansări în grupuri mari) pentru a satura apărarea, cu logica că, chiar dacă o parte sunt doborâte, restul pot ajunge la țintă; diferența de cost între dronă și muniția de interceptare. Specificațiile tehnice menționate Potrivit informațiilor sintetizate de Libertatea , Geran-2 are: lungime: aprox. 3,5 metri ; anvergura aripilor: 2,5 metri ; greutate totală: aprox. 200 kg ; încărcătură explozivă: 30–50 kg ; viteză maximă: până la 200 km/h ; autonomie estimată: 1.000–2.500 km ; propulsie: motor cu piston (MD550 sau echivalent) . Publicația mai arată că „succesul” acestui tip de dronă ar veni din folosirea unor componente civile ușor de procurat , integrate într-un design robust, nu din tehnologie de vârf. Sunt menționate și „rapoarte” potrivit cărora Rusia ar fi început producția proprie într-o fabrică din regiunea Alabuga și ar încerca să îmbunătățească navigația prin integrarea modulelor Glonass (sistem de navigație prin satelit). Context operațional: de ce nu a fost doborâtă în aer În cazul incidentului din Galați, Ministerul Apărării Naționale a explicat de ce piloții avioanelor Eurofighter nu au doborât drona, deși au primit permisiunea. „Piloții au avut autorizare să angajeze ținta, însă aceasta s-a aflat în permanență deasupra teritoriului ucrainean, astfel că nu s-a putut trage asupra ei”, se arată într-o informare a MApN. Dincolo de efectele materiale, articolul menționează și impactul psihologic asociat acestor drone, inclusiv prin zgomotul motorului și alarmele aeriene prelungite raportate de civili în orașele ucrainene. [...]
JAXA a trimis pe orbită 8 nanosateliți pentru testarea tehnologiilor, inclusiv un demonstrator „origami” care se extinde de 25 de ori , într-o misiune ce vizează reducerea volumului la lansare și creșterea capacităților după desfășurare, potrivit IT之家 . Sateliții au fost plasați pe o orbită heliosincronă la circa 540 km altitudine. Lansarea a făcut parte din programul JAXA „ Innovative Satellite Technology Demonstration-4 ”, destinat testării unor tehnologii spațiale avansate dezvoltate de start-up-uri și universități. Misiunea „Kakushin Rising” a fost realizată împreună cu Rocket Lab , folosind racheta Electron. Electron a decolat la 22 aprilie, ora 23:09 (ora Coastei de Est a SUA), respectiv 23 aprilie, 11:09 ora Beijingului, iar încărcătura a fost livrată pe orbita planificată la aproximativ o oră după lansare. Pentru Rocket Lab, acesta a fost al 87-lea zbor și al optulea din acest an, conform informațiilor din material. De ce contează: volum minim la lansare, capacitate maximă după desfășurare Dintre cele opt vehicule spațiale, atenția se concentrează pe satelitul demonstrator cu structură „origami”, proiectat să fie stocat foarte compact și să se desfășoare în spațiu până la de 25 de ori dimensiunea inițială. JAXA descrie soluția ca o antenă tip rețea (array) ușoară și extensibilă , cu elemente de antenă atașate pe o peliculă subțire cu două straturi, pliată prin tehnici inspirate din origami. Din punct de vedere al implementării, echipa a folosit un tip de pliere numit „flash” (redat astfel în sursă), care permite stocarea și desfășurarea în formă de spirală. Materialul nu precizează parametri de performanță ai antenei sau un calendar al testelor în orbită, dincolo de obiectivul general de demonstrare tehnologică. [...]
Două minerale lunare noi, confirmate oficial, ar putea deveni „repere” pentru identificarea originii probelor extraterestre , după ce au fost găsite în eşantioane aduse de misiunea chineză Chang’e-5 , potrivit Știrile Pro TV . Descoperirile au fost anunţate la deschiderea Zilei Spaţiale a Chinei 2026, la Chengdu, de Administraţia Spaţială Naţională a Chinei (CNSA) . Cele două minerale – magnesiochangesite-(Y) şi changesite-(Ce) – au fost aprobate de Comisia pentru Minerale Noi, Nomenclatură şi Clasificare (CNMNC) din cadrul Asociaţiei Internaţionale de Mineralogie. De ce contează: „minerale de referinţă” pentru probe lunare Changesite-(Ce) este descris ca o nouă „specie” minerală din grupul merrillitelor, bogată în ceriu (Ce), un element din categoria pământurilor rare (REE). Potrivit lui Hou Zengqian (Academia Chineză de Ştiinţe), mineralele de tip changesite au particularităţi de îmbogăţire în REE care le diferenţiază de minerale similare găsite în eşantioane de pe Pământ, Marte şi asteroizi. Această diferenţă ar permite folosirea lor ca „minerale de referinţă”, adică repere mineralogice prin care cercetătorii pot distinge mai uşor originea unor eşantioane (lunare versus alte corpuri cereşti). Ce s-a găsit în probele Chang’e-5 Magnesiochangesite-(Y) a fost identificat în rămăşiţe bazaltice din mostre forate în scoarţa selenară şi aduse pe Pământ de Chang’e-5 în 2020, a explicat Li Ziying, cercetător-şef la Corporaţia Nucleară Naţională a Chinei (CNNC) şi liderul echipei. Mineralul este un fosfat de calciu asociat pământurilor rare şi a fost descris ca având cristale extrem de mici, cu granule de 2–30 microni (invizibile cu ochiul liber). Directorul adjunct Ge Xiangkun (Institutul de Analiză din cadrul Institutului de Cercetare Geologică a Uraniului din Beijing, afiliat CNNC) a precizat că eşantioanele Chang’e-5 sunt formate din particule foarte fine, iar echipa a analizat nenumărate granule de regolit până a găsit un cristal potrivit pentru testare, de circa 20 microni. Confirmare din două surse: Lună şi meteorit lunar Pentru changesite-(Ce), Wang Yanjuan (cercetător la Academia Chineză de Ştiinţe Geologice – CAGS) a indicat că identificarea s-a bazat pe două tipuri de probe: unele din regiunea Oceanus Procellarum (faţa vizibilă a Lunii), colectate de Chang’e-5, şi altele dintr-un meteorit lunar găsit în deşertul Taklamakan (Xinjiang) în 2024, descris ca primul meteorit lunar descoperit pe teritoriul chinez şi certificat oficial de organizaţii internaţionale. Un membru al CNMNC a caracterizat situaţia drept o descoperire remarcabilă „atât pe Lună, cât şi pe un meteorit care a căzut pe Pământ”. Context: câte minerale lunare noi sunt recunoscute Materialul notează că aceasta este cea mai recentă realizare după identificarea changesite-(Y) în 2022. Până acum, numărul total al mineralelor noi descoperite la nivel mondial în eşantioane lunare a ajuns la opt. Totodată, după descoperirea changesite-(Y) de către o echipă chineză, oameni de ştiinţă din Statele Unite au raportat ulterior acelaşi mineral în eşantioane aduse de misiunile Apollo. Ce urmează în cercetare Potrivit lui Wang Yanjuan, există diferenţe între eşantioanele Apollo şi cele Chang’e-5 în ceea ce priveşte tipul de pământuri rare predominante (grele versus uşoare), ceea ce ar indica o diferenţiere în comportamentul acestor elemente în timpul evoluţiei magmei lunare. În paralel, Ge Xiangkun a spus că echipa a dezvoltat un „sistem tehnic matur” pentru studierea noilor minerale din solul lunar, inclusiv pregătirea probelor monocristaline la scară micronică. [...]
NASA devansează lansarea Crew-13 pentru a crește ritmul rotațiilor de echipaj la ISS , o ajustare operațională menită să susțină misiunile de lungă durată (circa șase luni) și continuitatea activităților de cercetare de pe stația orbitală, potrivit Agerpres . Lansarea misiunii Crew-13 este programată „nu mai devreme de jumătatea lunii septembrie”, de la centrul spațial din Florida, după ce a fost devansată din noiembrie. Este a 13-a rotație de echipaj în cadrul Programului Comercial, derulat împreună cu SpaceX. Cine face parte din echipaj și ce roluri are Echipajul Crew-13 îi include pe astronauții NASA Jessica Watkins și Luke Delaney, canadianul Joshua Kutryk și rusul Serghei Teteriatnikov. Structura rolurilor este: Jessica Watkins (NASA) – comandant Luke Delaney (NASA) – pilot Joshua Kutryk (Agenția Spațială Canadiană) – specialist al misiunii Serghei Teteriatnikov (Roscosmos) – specialist al misiunii Misiunea va fi al doilea zbor spațial pentru Watkins (după Crew-4, în 2022) și primul pentru Delaney, Kutryk și Teteriatnikov. Totodată, Watkins va deveni prima astronaută NASA care zboară de două ori la bordul unei capsule Dragon a SpaceX. De ce contează devansarea: ritm mai mare pentru misiuni de șase luni Motivul invocat pentru devansare este creșterea frecvenței misiunilor de lungă durată către Stația Spațială Internațională (ISS/SSI). În practică, un calendar mai strâns reduce riscul de „goluri” operaționale și ajută la planificarea experimentelor și a testelor tehnologice desfășurate în microgravitație. Pe durata șederii la bord, echipajul va derula cercetări științifice și teste tehnologice considerate esențiale pentru viitoare misiuni cu echipaj uman către Lună și Marte, inclusiv în cadrul programului Artemis , precum și teste cu impact pe Pământ. Schimbarea de echipaj pe stație Crew-13 se va alătura Expediției 75 de pe ISS și va înlocui echipajul Crew-12, format din americanii Jessica Meir și Jack Hathaway, rusul Andrei Fediaev și Sophie Adenot, care au ajuns la bordul laboratorului orbital la 13 februarie. [...]
