Știri
Știri din categoria Știință
Un etaj superior de Falcon 9, rămas pe orbită după o lansare din 2025, este așteptat să lovească Luna pe 5 august 2026, iar incertitudinea privind locul exact al impactului face dificil de spus dacă evenimentul va putea fi observat de pe Pământ, potrivit space.com.
Etajul superior provine din zborul din 15 ianuarie 2025 care a trimis spre Lună landerul privat Blue Ghost-1 al Firefly, în cadrul inițiativei NASA Commercial Lunar Payload Services (CLPS). Pe aceeași lansare a fost trimis și Hakuto-R Mission 2 („Resilience”), un lander robotic dezvoltat de compania japoneză ispace.
Estimările indică un impact în apropiere de craterul Einstein, lângă marginea vestică a discului lunar (zona „limbului” – marginea vizibilă a Lunii), însă există și un scenariu alternativ în care impactul ar avea loc la craterul Bell, pe fața îndepărtată, invizibilă de pe Pământ. Tocmai această geometrie – „lovitură la margine” – alimentează discuția despre ce ar putea fi văzut: un fulger de impact foarte scurt și/sau un nor de material ejectat.
Bill Gray, creatorul aplicației de urmărire astronomică Project Pluto, spune că prognoza s-a schimbat în timp de la „probabil” la „probabil nu”, iar mai recent la „poate”. El a estimat că etajul superior (aprox. patru tone metrice) va intersecta Luna cu o viteză de peste doi kilometri pe secundă, dar avertizează că, deși obiectul a fost urmărit de la lansare, momentul și locul impactului sunt încă „neclare cu minute și zeci de kilometri” și urmează să fie rafinate.
William Cooke, managerul programului NASA Meteoroid Environment Office, anticipează că semnalul vizual ar putea fi „foarte subtil” și „foarte, foarte greu de văzut, dacă nu imposibil”. În același timp, el subliniază că impactul ar putea ridica cantități mari de regolit (praful de la suprafața Lunii), ceea ce ar putea genera o „pană” de material iluminată de Soare, dacă impactul se produce suficient de aproape de marginea vizibilă.
Rămân însă necunoscute importante: cât material va fi aruncat, la ce înălțime și cât timp va rămâne vizibil înainte să cadă înapoi, în condițiile gravitației lunare (aprox. o șesime din cea terestră). Concluzia lui Cooke este pragmatică: pentru cei care au timp și interes, „ar putea merita o încercare”.
Un avantaj operațional este că NASA are deja un „martor” pe orbită. Brent Garry, om de știință al misiunii Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO), spune că sonda va trece peste zona estimată a impactului cu circa șapte zile înainte și circa șapte zile după eveniment. După impact, odată ce poziția se va restrânge, echipa ar putea face țintiri suplimentare pentru a fotografia locul.
Într-o discuție găzduită de NASA Solar System Exploration Research Virtual Institute (SSERVI), Brian Day (responsabil SSERVI pentru știință cetățenească și dezvoltare comunitară) a insistat că astfel de evenimente sunt utile și ca exercițiu de monitorizare: fulgerele de impact sunt extrem de scurte și pot fi confundate cu „zgomot” pe detector, cum ar fi un impact de raze cosmice. De aceea, observațiile simultane din locații diferite ajută la confirmarea unui eveniment real.
Day indică și programul Impact Flash! ca modalitate prin care publicul poate contribui la înțelegerea acestor fenomene, fie cu instrumente proprii, fie folosind instrumente aflate pe orbită în jurul Lunii.
În acest moment, miza practică pentru observatori rămâne aceeași: dacă predicțiile de orbită vor restrânge suficient „fereastra” de timp și zona de impact, șansele de a surprinde un semnal (fulger sau pană de praf) cresc; dacă nu, evenimentul ar putea trece neobservat de pe Pământ, dar să fie documentat ulterior de instrumente precum LRO.
Recomandate
Un studiu publicat în 2026 aduce primele dovezi directe că reintrarea unei rachete poate polua atmosfera superioară , după ce o reintrare necontrolată a unui Falcon 9 a generat un nor de litiu detectabil deasupra Europei, potrivit BGR . Rezultatul ridică o problemă de reglementare și monitorizare pentru industria spațială comercială, pe fondul creșterii frecvenței lansărilor și reintrărilor. În februarie 2025, un Falcon 9 a suferit o defecțiune de motor și a reintrat necontrolat în atmosferă. Deși trebuia să ajungă în Oceanul Pacific, fragmente au căzut în Europa, inclusiv în interiorul limitelor unei localități din Polonia, ceea ce a amplificat controversa publică și a creat, în același timp, un „caz” rar pentru cercetare. Ce au măsurat cercetătorii și de ce contează Pe măsură ce racheta s-a dezintegrat, a eliberat un nor de vapori de litiu care ar fi traversat peste 1.000 de mile (aprox. 1.600 km) deasupra continentului european. Echipa de cercetare a urmărit efectul în atmosfera superioară și a raportat că nivelurile de litiu au fost de circa 10 ori peste normal timp de aproximativ 20 de ore după reintrarea deasupra Europei. Autorii spun că, prin modelarea vânturilor atmosferice, au putut corela norul de litiu cu traiectoria de zbor, ceea ce ar constitui prima dovadă directă a poluării atmosferei superioare cauzate de reintrarea deșeurilor spațiale. Studiul a fost publicat în Nature în 2026: Nature . Cum a fost identificat „poluantul invizibil” Cercetătorii s-au concentrat pe litiu deoarece funcționează ca un „indicator” pentru deșeuri spațiale: multe metale pot proveni și din surse naturale (de exemplu meteori), însă litiul este descris ca fiind extrem de rar în atmosfera Pământului și asociat, de regulă, cu nave spațiale moderne. Pentru investigație, echipa a combinat date din instrumente științifice și modele pe calculator. Observația-cheie a venit de la un sistem lidar din Germania (tehnologie cu laser folosită pentru a detecta cantități foarte mici de substanțe la altitudine), care a înregistrat în noaptea reintrării creșterea masivă a nivelului de litiu. Ulterior, cercetătorii au verificat datele pentru a exclude cauze naturale, astfel încât să izoleze componenta atribuită reintrării Falcon 9. După analiză, echipa a transmis concluziile către SpaceX pentru comentarii sau explicații, însă, potrivit sursei, nu a primit răspuns înainte de publicarea studiului. Implicații: presiune pentru monitorizare, pe fondul reintrărilor tot mai dese Deși analiza se referă la un singur eveniment, autorii avertizează că numărul în creștere de nave care revin pe Pământ ar putea duce la acumularea treptată de metale și oxizi metalici (compuși formați când metalele reacționează cu oxigenul) în atmosferă. În timp, aceste materiale ar putea influența chimia ozonului și clima, prin modificarea modului în care atmosfera absoarbe și reflectă energia. În același timp, cercetătorii subliniază limita majoră: fiind primul studiu de acest tip, este nevoie de cercetări suplimentare pentru a vedea dacă un vârf de litiu de această magnitudine apare și la alte reintrări și cum se deplasează realist litiul în atmosferă. Concluzia practică este un apel la monitorizarea mai atentă a lansărilor și reintrărilor, pentru a înțelege efectele pe termen scurt și lung asupra mediului. [...]
NASA mută Artemis III în orbita Pământului pentru a testa două landere lunare, o schimbare operațională menită să reducă riscul înaintea unei noi aselenizări. Potrivit Jalopnik , misiunea programată pentru 2027 nu va zbura către Lună și nu va include un echipaj „revenit” din Artemis II, ci va funcționa ca o demonstrație complexă de integrare între mai multe vehicule și companii. Planul inițial era ca Artemis III să fie prima misiune de aselenizare cu echipaj uman după 1972, însă NASA a redesenat programul în februarie, tocmai pentru a evita trimiterea astronauților la o aselenizare fără testarea prealabilă a vehiculelor de coborâre. În noua arhitectură, Artemis III rămâne pe orbită terestră și încearcă, într-o singură misiune, să valideze două sisteme diferite de aselenizare. Cum ar urma să decurgă misiunea Artemis III Secvența descrisă include trei lansări separate și mai multe andocări: o rachetă SLS lansează patru astronauți pe orbită, într-o capsulă Orion, într-un profil similar cu Artemis II; Blue Origin trimite pe orbită landerul lunar Blue Moon, lansat cu o rachetă New Glenn ; Orion andochează cu Blue Moon pentru două zile, timp în care astronauții fac teste și exersează trecerea în cealaltă navă; SpaceX lansează Starship pe orbită, care andochează cu Orion pentru o zi; astronauții fac teste, dar, conform articolului, nu ar urma să intre efectiv în Starship; Orion revine pe Pământ și amerizează pentru recuperare, durata totală fiind estimată la aproximativ două săptămâni. De ce crește complexitatea (și riscul) operațional Miza nu este doar numărul de manevre, ci dependența de maturitatea tehnică a mai multor sisteme în paralel. Jalopnik notează că misiunea ar implica trei lansări cu trei rachete diferite, plus două secvențe de andocare/dezandocare. În plus, publicația citează o analiză Space.com potrivit căreia niciunul dintre cele două landere nu există în acest moment, iar Starship nu a zburat încă pe orbită. În același timp, New Glenn a suferit recent o explozie pe rampa de lansare, ceea ce ar putea împinge calendarul, întrucât Blue Origin nu ar putea relua lansările decât după câteva luni, cel puțin. Ce urmează: Artemis IV și obiectivul unei baze lunare Dacă Artemis III își atinge obiectivele de testare, ideea este ca Artemis IV să încerce să ducă astronauți pe suprafața Lunii în 2028. Dacă apar întârzieri sau eșecuri, calendarul ar urma să fie împins. În logica programului, aceste demonstrații sunt pași necesari pentru planurile mai ample ale NASA de a construi o bază lunară, însă, înainte de orice aselenizare, agenția trebuie să dovedească faptul că poate integra și opera în siguranță vehiculele de coborâre în regim real de misiune. [...]
Descoperirea granatului într-o probă de pe Marte poate rescrie „termometrul” geologic al planetei , pentru că mineralul funcționează ca un „arhivator” al presiunii, temperaturii și proceselor chimice din trecutul îndepărtat, potrivit Focus . Rezultatul vine din analiza unui meteorit marțian și ar putea oferi indicii noi despre evoluția geologică a planetei pe parcursul a miliarde de ani. Cercetătorii au identificat, într-o probă de pe Marte, atât un tip de rocă necunoscut până acum, cât și mineralul granat, detectat pentru prima dată într-un astfel de material. Conform unei comunicări a University of Portsmouth, concluziile au fost publicate în revista științifică „ Geochemical Perspectives Letters ”. Cum a fost găsit granatul și de ce contează Descoperirea a pornit de la investigarea unui fragment din meteoritul NWA 8171, aflat în colecția Royal Ontario Museum din Canada. Inițial, materialul neobișnuit a fost considerat un mineral comun, însă o analiză ulterioară a arătat că este, de fapt, granat. Echipa a folosit microscopie electronică și o tehnică specială cu laser. Importanța granatului, în geologie, este că permite inferențe despre condițiile în care s-a format roca: presiune și temperatură; procese chimice; „semnături” ale unor etape foarte timpurii din istoria planetei. În context marțian, mineralul ar putea funcționa ca un „registru” al condițiilor dintr-o fază veche a evoluției planetei. Întrebarea rămasă: e granatul „de pe Marte” sau adus din altă parte? Un punct esențial rămâne neclar: nu este stabilit dacă roca ce conține granat s-a format efectiv pe Marte. University of Portsmouth indică și o alternativă: materialul ar putea proveni de pe un alt corp ceresc și să fi ajuns pe Marte în urma unui impact. Pentru a lămuri originea, ar fi necesare măsurători izotopice. Problema este una operațională: astfel de teste ar presupune distrugerea unei părți din probă. Cum fragmentul analizat ar putea fi singurul material marțian cunoscut până acum care conține granat, cercetătorii sunt, deocamdată, prudenți. Context: de ce e Marte roșu și ce sugerează asta despre apă Separat, publicația amintește că există indicii noi despre originea culorii roșii a planetei. O lucrare publicată în „Nature Communications” sugerează că nu hematitul „uscat” ar fi principalul responsabil, ci ferrihidritul, un mineral de fier care conține apă, ce ar colora praful marțian. Autorii au recreat praf marțian în laborator și l-au comparat cu date de la sonde, iar combinația ferrihidrit + bazalt a corespuns cel mai bine. Unul dintre autorii studiului, Adomas Valantinas, este citat cu concluzia că ferrihidritul s-ar fi putut forma doar când exista apă la suprafață, ceea ce susține ipoteza unui Marte timpuriu cu apă și, posibil, condiții favorabile vieții. [...]
FDA ar putea aproba în 2026 primul test de sânge care „scanează” zeci de cancere , iar decizia ar deschide drumul către utilizare pe scară largă și, mai ales, către rambursare publică în SUA începând din 2028, potrivit NPR . Miza nu este doar medicală, ci și de sistem: un nou tip de screening (testare preventivă) ar putea schimba modul în care sunt direcționate investigațiile și costurile în sănătate. Testul evaluat de autoritatea americană de reglementare (Food and Drug Administration – FDA) se numește Galleri și este încadrat ca „dispozitiv revoluționar” („breakthrough device”), o procedură care poate accelera evaluarea. Dacă primește aprobarea completă, astfel de teste ar putea deveni eligibile pentru acoperire de către Medicare și alți asigurători, după un proces de validare mai riguros decât cel care permite astăzi comandarea lor în anumite condiții. Ce schimbă aceste teste în screeningul cancerului În prezent, în SUA sunt uzuale programe de screening pentru cinci tipuri de cancer (sân, colon, col uterin, prostată și plămân), fiecare cu propriile investigații (de la CT la test Papanicolau). În schimb, testele de tip „multi-cancer early detection” (MCED – depistare timpurie pentru mai multe cancere) caută în sânge fragmente de ADN și alți markeri asociați cancerului și pot semnala medicilor „unde să caute” mai atent. NPR notează că aceste teste nu pun diagnosticul , ci oferă o indicație care trebuie confirmată ulterior prin investigații țintite. Costuri, competiție și condiția-cheie: rambursarea Pe piață există deja două astfel de teste care pot fi comandate în SUA sub un regim special: Galleri (Grail) și Cancerguard (Exact Sciences). Prețurile de listă menționate sunt: Galleri: 950 dolari (aprox. 4.400 lei ) Cancerguard: 659 dolari (aprox. 3.000 lei ) Cât ar urma să ceară companiile asigurătorilor comerciali după o eventuală aprobare completă FDA „nu se știe”, potrivit materialului. Un element major de politică publică este deja stabilit: Congresul SUA a votat, într-un pachet de cheltuieli adoptat în februarie, ca Medicare să poată rambursa testele MCED din 2028 . Legislația prevede și că aceste teste ar trebui folosite împreună cu screeningurile existente, nu ca înlocuitor. Ce spun datele și ce rămâne neclar Grail derulează două studii mari pe populații de peste 50 de ani: unul în Marea Britanie, prin sistemul public NHS (peste 142.000 de pacienți), și unul în America de Nord (Pathfinder 2, 35.000 de pacienți). NPR relatează că studiul NHS nu a atins un obiectiv principal legat de reducerea semnificativă a incidenței cancerelor în stadiile 3 și 4 în timp, deși compania a prezentat ulterior rezultate care ar indica un „trend promițător”, inclusiv o reducere de 26% a cancerelor în stadiul IV în al treilea an. În paralel, American Cancer Society, prin oncologul Arif Kamal, descrie domeniul ca fiind extrem de competitiv, cu „sute de companii” care urmăresc îmbunătățiri de sensibilitate (capacitatea de a detecta semnalul), acuratețe și fiabilitate. La ce să ne așteptăm în continuare Următorul punct de inflexiune este decizia FDA, care ar putea veni „spre finalul anului”, conform NPR. Dacă aprobarea se materializează, discuția se mută rapid din zona de inovație în zona de implementare: criterii de utilizare, integrarea cu screeningurile existente și, mai ales, cum vor fi plătite aceste teste până la intrarea în vigoare a rambursării Medicare din 2028. [...]
Proiectul „ America250 ” testează, pe termen foarte lung, o soluție de conservare a artefactelor și datelor : o capsulă a timpului de circa 400 kg, proiectată să păstreze o umiditate internă de 35% și să stea îngropată 250 de ani, până la 4 iulie 2276, potrivit HotNews . Miza practică nu e doar simbolică, ci și operațională: organizatorii încearcă să controleze temperatură, umiditate și riscul de inundare pentru a crește șansele ca obiectele să supraviețuiască intacte. Capsula urmează să fie îngropată la Philadelphia , în cadrul festivităților care marchează 250 de ani de la semnarea Declarației de Independență. Construcția este gândită să fie sigilată etanș împotriva apei și să beneficieze de o temperatură relativ stabilă datorită solului, la o adâncime de trei metri. Unul dintre riscurile-cheie luate în calcul este inundarea. Michael Berilla, coordonatorul echipei care a creat capsula, a declarat pentru Associated Press: „Philadelphia ar trebui să fie acoperită de aproape doi metri de apă pentru ca această capsulă a timpului să poată să fie inundată, în teorie. Iar dacă Philadelphia este sub aproape doi metri de apă, atunci lumea are probleme mult mai mari.” Ce intră în capsulă: de la obiecte „clasice” la predicții generate de un chatbot Comisia proiectului a invitat fiecare stat american să trimită obiecte, ceea ce a dus la o colecție eterogenă. Aproape 30 de state au ales să includă scrisori ale guvernatorilor. Între exemplele menționate: California: un supraconductor pentru fuziune nucleară, o imagine topologică realizată de NASA și o predicție generată de chatbotul Claude despre cum ar arăta statul peste 250 de ani (inclusiv scenariul unei „Federații a Pacificului”). Michigan: pietre Petoskey (corali fosilizați) și o bucată mare de minereu de cupru, cu trimitere la istoria extracției de cupru în regiune. Nevada: jetoane și fise de jocuri de noroc și o monedă comemorativă. În paralel, organizatorii au solicitat contribuții și de la companii și instituții. Un element cu miză tehnologică este dispozitivul de stocare moleculară a datelor al Bibliotecii Congresului: un recipient metalic mic ce conține ADN sintetic în care au fost codificate copii digitale ale unor materiale selectate (documente și înregistrări istorice, între altele), potrivit descrierii de pe site-ul America250. La polul opus, apar și contribuții cu valoare culturală discutabilă pe termen atât de lung: Coca-Cola a donat o sticlă goală și versurile sloganului „I’d Like to Buy the World a Coke” dintr-o reclamă din 1971, iar PGA of America a trimis o unealtă folosită pe terenul de golf și o fotografie a campionului PGA din 2026. Context: încrederea în continuitatea SUA, pusă sub semnul întrebării În aceeași perioadă, un sondaj Reuters/Ipsos citat în material arată că 2 din 5 americani nu cred că SUA vor mai exista peste 250 de ani — un contrast care face proiectul relevant nu doar ca exercițiu de memorie, ci și ca indicator al anxietăților contemporane legate de viitorul instituțional al țării. Capsula, care include și „o cantitate impresionantă de poezie” trimisă de state, urmează să fie îngropată pe 4 iulie, de Ziua Independenței, și deschisă în 2276, la 500 de ani de la declararea independenței SUA. [...]
Lansarea Shenzhou-23 ridică miza programului lunar al Chinei , printr-o misiune care testează rezistența umană la zboruri foarte lungi și validează tehnologii ce pot susține o aselenizare în 2030, potrivit BGR . Pe 24 mai, China a lansat misiunea Shenzhou-23 către stația spațială Tiangong cu o rachetă Long March 2F. Elementul operațional-cheie este că unul dintre membrii echipajului va rămâne în spațiu timp de un an, într-un demers descris ca „piatră de temelie” pentru obiectivul Beijingului de a trimite taikonauți (astronauți chinezi) pe Lună în 2030. În paralel, NASA urmărește o aselenizare în 2028, însă întârzierile la modulele lunare furnizate comercial pun sub semnul întrebării calendarul, notează publicația. De ce contează: validarea zborului de un an și a experimentelor cu aplicații directe Misiunea este construită în jurul cercetării biologice și a efectelor zborului de lungă durată asupra corpului uman. Concret, Shenzhou-23 continuă experimentele din Shenzhou-21 și include: cercetări pe embrioni de pește-zebră și șoarece, pentru a înțelege dezvoltarea în microgravitație; studii de materiale, inclusiv producția de magneți din pământuri rare de înaltă performanță; experimente pe aliaje cu entropie ridicată, evaluate pentru utilizare pe nave în orbită joasă, datorită toleranței la deteriorare și potențialei protecții mai bune la micrometeoriți și resturi spațiale. Componenta de un an urmărește realizarea unui „atlas” multisistem al corpului uman în spațiu, adică o cartografiere a reacțiilor fiziologice în condiții de imponderabilitate. BGR compară ambiția științifică cu misiunea de un an a astronautului Scott Kelly pe Stația Spațială Internațională (2015–2016), care a oferit date despre funcțiile cognitive, degradarea vederii și răspunsul la vaccinare în spațiu. Context operațional: lecțiile Shenzhou-21 după problema de siguranță Shenzhou-23 a înlocuit echipajul Shenzhou-21, a cărui ședere a fost prelungită după descoperirea unei mici fisuri într-un geam al navei Shenzhou-20. În consecință, echipajul Shenzhou-20 s-a întors pe Pământ cu nava Shenzhou-21, ceea ce a lăsat echipajul rămas pe Tiangong fără o „barcă de salvare” (o capsulă disponibilă pentru evacuare) în cazul unei avarii a stației. Situația a fost rezolvată abia după sosirea unei nave Shenzhou-22 fără echipaj, care i-a readus pe Pământ în mai 2026, potrivit materialului. Următorii pași spre 2030: racheta Long March 10 și landerul Lanyue Pe partea de hardware, China testează deja elemente pentru aselenizare. Nava care ar urma să ducă taikonauți spre Lună se bazează pe capsula Mengzhou (descrisă ca având capacitate de până la șapte locuri) și ar urma să fie lansată cu noua rachetă Long March 10, care a trecut teste de aprindere statică la Wenchang (Hainan) la finalul lui 2025. Pentru coborârea pe Lună, China dezvoltă landerul Lanyue (în testare din 2024), proiectat să transporte doi taikonauți și un rover. Calendarul menționat include un zbor robotic Mengzhou „mai târziu în acest an”, un test autonom al landerului în 2027 și misiuni comune de test în 2028 și 2029, înaintea unei tentative cu echipaj în 2030. În plan mai lung, aselenizările sunt prezentate ca etapă către o bază lunară: International Lunar Research Station (ILRS) . Conform Consiliului de Stat al Chinei, obiectivul este o stație de bază în zona polului sud lunar până în 2035 și o extindere planificată până în 2045. [...]
