Știri
Știri din categoria Știință
Nava științifică „Știință” a Chinei pleacă într-o misiune de 40 de zile în Pacificul de Vest, cu un sistem de observații care combină balize fixe, vehicule subacvatice și măsurători de pe navă, într-o încercare de a îmbunătăți estimările și prognozele privind schimburile de căldură și substanțe dintre ocean și atmosferă, potrivit IT Home.
Nava de cercetare integrată a părăsit astăzi portul-mamă din Qingdao (provincia Shandong) pentru „cursa comună” de cercetare științifică din 2026 în Pacificul de Vest. Expediția este programată să dureze aproximativ 40 de zile și reprezintă a 15-a ieșire pe mare a proiectului de cercetare din Pacificul de Vest, susținut de Fundația Națională pentru Științe Naturale a Chinei, proiect început în 2010.
Misiunea este construită în jurul a două teme științifice majore: variațiile curenților principali și ale „bazinului cald” (zona tropicală cu ape foarte calde) din Pacificul de Vest și efectele lor asupra climei și mediului, respectiv evoluția reliefului geologic complex din regiune și implicațiile pentru resurse și mediu.
În paralel, echipele vor derula observații integrate în mai multe domenii, inclusiv:
Un element central al campaniei este sistemul de observații „coordonate” care combină „balize ancorate + planor mobil + secțiuni măsurate de pe navă”, pentru a acoperi atât puncte fixe, cât și zone mai largi.
În acest cadru, seria de balize „Langya” (dezvoltată intern și deja pusă în utilizare) va face măsurători mai dese și mai detaliate ale proceselor de la interfața ocean–atmosferă în „bazinul cald” tropical din Pacificul de Vest, descris ca un „motor-cheie” al schimbărilor climatice globale. Scopul este estimarea și prognoza mai precisă a fluxurilor de căldură, impuls (moment) și substanțe între ocean și atmosferă.
Complementar, „baliza submersă Langya” este orientată spre observații pe termen lung și continue ale proceselor dinamice din întreaga coloană de apă, pentru a înțelege legăturile energetice și mecanismele de cuplare dinamică, inclusiv transferul de energie de la circulația la scară mare către turbulența la scară mică.
Institutul de Oceanologie al Academiei Chineze de Științe organizează aceste campanii din 2010, iar până acum a acumulat, potrivit sursei, serii de observații multi-parametru pe unele secțiuni-cheie din Pacificul de Vest pe o durată continuă de până la 14 ani și a realizat observații în peste 1.100 de stații.
Zona de investigație s-a extins treptat de la regiunea curentului de margine vestică către zona de intersecție dintre „bazinul cald” și „limba rece”, în paralel cu construirea unui cadru teoretic de cuplare între schimbări climatice, dinamică hidrologică, cicluri ale materiei, structuri profunde și evoluția vieții.
Recomandate
NASA a lansat misiunea Swift Boost pentru a împinge pe o orbită mai sigură observatorul spațial Swift, un activ evaluat la circa 500 milioane de dolari (aprox. 2,3 miliarde lei) , potrivit IT之家 . Lansarea a avut loc pe 3 iulie, la ora 04:36 (ora Coastei de Est a SUA), adică 11:36 ora României, și urmărește să prevină reintrarea necontrolată a satelitului în atmosferă. Misiunea a pus pe orbită un vehicul robotic de service numit LINK, construit de Katalyst Space, lansat cu o rachetă Pegasus XL a Northrop Grumman. Racheta a fost eliberată în zbor de avionul modificat L-1011 „Stargazer” la circa 40.000 de picioare (aprox. 12.192 metri), înainte de a-și continua traiectoria spre orbită. De ce a ajuns Swift în pericol „Swift” (Neil Gehrels Swift Observatory) a fost lansat în noiembrie 2004 și este folosit în principal pentru detectarea exploziilor de raze gamma. Problema, conform aceleiași surse, este că observatorul nu are propriul sistem de propulsie, iar orbita i-a scăzut treptat din cauza „umflării” atmosferei la altitudini mari, pe fondul activității solare. Fără intervenție, NASA estima că în toamna lui 2026 satelitul ar fi coborât sub pragul critic de 300 km, ceea ce ar fi făcut mai dificilă și mai riscantă orice tentativă de salvare. Modelul operațional: contract rapid, echipă mică, risc acceptat Intervenția este derulată de Katalyst Space Technologies , care a primit în septembrie 2025 un contract NASA de 30 milioane de dolari (aprox. 138 milioane lei). Cerința: proiectare, fabricație, testare și lansare în 10 luni. Pentru a respecta fereastra de lansare, compania a format o echipă de aproximativ 40 de persoane și a aplicat măsuri „neconvenționale”, inclusiv producția internă a unor componente-cheie și comprimarea semnificativă a etapelor de testare. Ce urmează: andocare și „împingerea” pe orbită mai înaltă LINK este echipat cu trei propulsoare cu xenon de tip „Hall effect” (propulsie electrică eficientă pentru manevre orbitale) și trei brațe mecanice cu cleme. Planul este ca, după andocarea cu Swift, vehiculul să ridice observatorul pe o orbită mai înaltă, considerată mai sigură. Dincolo de salvarea unui satelit anume, misiunea este prezentată ca un test pentru un model comercial de „salvare” în spațiu cu costuri mai mici și toleranță mai mare la risc, care ar putea influența modul în care sunt prelungite viețile operaționale ale sateliților fără propulsie proprie. [...]
NASA încearcă să evite pierderea telescopului Swift printr-o intervenție robotizată de 30 de milioane de dolari , mizând pe vehiculul „Link” pentru a-i ridica orbita și a preveni reintrarea în atmosferă, care altfel ar urma să aibă loc în octombrie, potrivit Antena 3 . Misiunea, descrisă drept riscantă și întinsă pe mai multe luni, a fost lansată vineri, după amânări succesive din motive meteo și tehnice. Lansarea a avut loc la 08:36 GMT (11:36, ora României), de pe un atol din Oceanul Pacific. De ce contează: costuri și continuitate operațională Operațiunea este evaluată la 30 de milioane de dolari (aprox. 138 milioane lei) și urmărește să prelungească viața unui telescop care a costat 250 de milioane de dolari (aprox. 1,15 miliarde lei). Miza este menținerea în funcțiune a unui instrument folosit de NASA pentru a studia exploziile de raze gamma, considerate cele mai puternice explozii din Univers. Swift a fost lansat în 2004 și, potrivit sursei, misiunea sa a fost extinsă în mod repetat, pe fondul rezultatelor obținute. Cum ar trebui să funcționeze intervenția „Link” Robotul spațial Link, dezvoltat de startup-ul american Katalyst , a fost lansat cu o rachetă Pegasus, care la rândul ei este lansată din aer, cu ajutorul unui avion. Planul de lucru include mai multe etape: intrarea pe o orbită apropiată de cea a telescopului Swift, desfășurarea panourilor solare și verificări inițiale; identificarea telescopului și apropierea de acesta, urmată de „prinderea” lui cu trei brațe mobile; ridicarea orbitei lui Swift cu aproximativ 300 de kilometri, până aproape de nivelul inițial. Manevrele de apropiere și andocare ar urma să dureze câteva săptămâni, iar ridicarea orbitei cel puțin o lună, conform planului prezentat. Riscul: reintrare în atmosferă până în octombrie Swift a fost plasat inițial pe o orbită la 600 de kilometri deasupra Pământului, dar nu are motoare proprii pentru menținerea altitudinii. În prezent, observatorul este pe cale să coboare sub 300 de kilometri și să se prăbușească pe Terra până în octombrie, dacă misiunea eșuează. În contextul riscurilor, Shawn Domagal-Goldman, directorul diviziei de astrofizică din cadrul NASA, a spus că este „foarte recunoscător” pentru „șansa de a încerca” salvarea telescopului Swift. În paralel, sursa notează și avantajul operațional al Swift față de Hubble în privința vitezei de reacție: deși Hubble poate obține imagini mai clare, redirecționarea lui către o țintă nouă poate dura până la două zile, în timp ce Swift are nevoie de doar câteva minute. [...]
NASA condiționează un „suvenir” pe Lună de un rezultat sportiv , promițând că va trimite o minge de fotbal în cadrul viitoarelor misiuni Artemis dacă naționala masculină a SUA câștigă actuala Cupă Mondială, potrivit WinFuture . Inițiativa este prezentată ca un instrument de popularizare a științei, dar readuce în discuție o temă sensibilă pentru programele spațiale: folosirea unui spațiu de transport limitat și costisitor pentru obiecte simbolice. Anunțul a fost făcut de șeful NASA, Jared Isaacman , în timpul unei prezentări despre viitoare baze lunare. Mesajul a fost formulat ca un stimulent pentru echipă și ca o încercare de a lega sportul de cercetare și educație. Cum ar fi implementat: „mingea” ca parte din încărcătura Artemis Dacă SUA ar câștiga trofeul, mingea ar urma să fie inclusă în încărcătura utilă („payload”, adică totalul echipamentelor și obiectelor transportate) a unor zboruri viitoare din programul Artemis, care vizează revenirea pe Lună și dezvoltarea unei prezențe susținute. Carlos Garcia-Galan, inginer responsabil pentru nava Orion, a spus că transportul este fezabil și că greutatea redusă a unei mingi nu ar crea probleme logistice, iar un loc în capsule ar fi rezervat pentru acest obiect. Context: precedentul Apollo 14 și „mingea” deja ajunsă pe ISS Potrivit AFP, citată de Phys.org (menționate în materialul WinFuture), gestul face trimitere la episodul din 1971, când astronautul Alan Shepard a lovit pe Lună două mingi de golf în timpul misiunii Apollo 14. WinFuture notează și că nu ar fi primul „bal extraterestru”: o minge oficială, denumită Trionda, se află deja la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS). De ce contează: dezbaterea despre costuri și priorități în misiunile spațiale Deși promisiunea a atras atenție mediatică, chiar Isaacman ar fi admis că șansele ca SUA să câștige turneul sunt mai degrabă reduse. În paralel, apar critici legate de oportunitatea folosirii unui spațiu de transport „strâns” și scump pentru obiecte fără valoare științifică directă, în condițiile în care încărcătura misiunilor este, de regulă, rezervată instrumentelor și experimentelor. NASA își apără însă demersul ca acțiune de comunicare publică menită să atragă tineri către domenii științifice și tehnice (MINT/STEM), mizând pe efectul de inspirație al unui gest ușor de înțeles pentru publicul larg. [...]
Pământul ar putea fi afectat de furtuni geomagnetice , după explozii puternice observate pe Soare, potrivit Mediafax . Dincolo de componenta spectaculoasă, miza practică ține de impactul operațional: furtunile geomagnetice (perturbări ale câmpului magnetic al Pământului) pot influența funcționarea unor infrastructuri sensibile, în funcție de intensitate și de modul în care particulele încărcate ajung în vecinătatea planetei. În acest moment, articolul indică un scenariu de posibilitate („ar putea”), fără detalii tehnice accesibile în textul furnizat aici despre momentul exact, intensitatea estimată sau zonele cele mai expuse. În lipsa acestor elemente, orice evaluare a riscurilor rămâne limitată la nivel general. Ce urmează, în mod tipic, este confirmarea sau infirmarea efectelor la nivelul Pământului pe măsură ce se actualizează observațiile și prognozele de „ vreme spațială ”. Dacă apar avertizări oficiale sau estimări de intensitate, acestea sunt cele care pot indica mai precis dacă există un risc operațional relevant pentru comunicații, navigație sau rețele electrice. [...]
Proiectul „America’s Time Capsule” testează, în practică, cât de departe pot merge standardele moderne de conservare și etanșare pe termen foarte lung , într-o inițiativă oficială care își propune să păstreze o arhivă reprezentativă a SUA timp de 250 de ani, potrivit G4Media . Capsula urmează să fie îngropată ceremonial pe 4 iulie 2026, în Parcul Național Istoric Independence din Philadelphia, și ar urma să fie deschisă în 2276, la 500 de ani de la Declarația de Independență. Proiectul este coordonat de America250 , organism non-partizan însărcinat de Congresul SUA cu organizarea evenimentelor dedicate aniversării de 250 de ani. De ce contează: o problemă de inginerie, nu doar de simbolism Miza operațională a proiectului este ca obiectele depozitate să rămână „uscate și intacte” după două secole și jumătate într-un mediu subteran, unde coroziunea, infiltrațiile și variațiile de presiune pot compromite rapid o structură. Capsula a fost dezvoltată cu oameni de știință de la Institutul Național de Standarde și Tehnologie (NIST) , experți în conservare de la Biblioteca Congresului și în coordonare cu Serviciul Parcurilor Naționale. Inginerul NIST Jay Nanninga, implicat în design, spune că provocarea majoră este realizarea unei etanșări care să reziste nu doar „decenii”, ci 250 de ani. Cum a fost proiectată pentru a rezista în subteran Spre deosebire de capsulele clasice tip „cutie”, varianta oficială este un vas cilindric din oțel inoxidabil, frezat cu precizie conform specificațiilor NIST. Alegerea cilindrului a fost motivată și de fabricație: echipa poate folosi un tub industrial standard, iar o țeavă solidă are mai puține puncte vulnerabile decât un recipient dreptunghiular cu multiple îmbinări sudate. Pentru etanșare, echipa a renunțat la sudarea clasică în favoarea unei soluții cu indiu: o garnitură din sârmă de lipit cu indiu, care, sub presiune, se autosudează la temperatura camerei („sudare la rece”), umplând șanțul dintre capacul de oțel și corp și formând un inel continuu. Un alt element-cheie este un înveliș metalic în formă de clopot, care creează un „buzunar de aer” în jurul capsulei pentru a reduce pătrunderea apei și a menține interiorul uscat pe termen lung. Nanninga explică faptul că, dacă solul se saturează cu apă, presiunea acumulată în clopot ar împiedica apa să umple capsula, ceea ce ar face structura mai rezistentă inclusiv la inundații. Amplasare și parametri fizici Planul inițial nu prevedea îngroparea: capsula ar fi trebuit integrată într-un monument din granit (Sculptura „Join or Die”), însă compania care sculptează granitul a considerat că realizarea unei nișe ar fragiliza structura. În consecință, s-a decis îngroparea. După finalizare, capsula goală și clopotul vor cântări împreună 900 de kilograme, vor avea o înălțime de 135 de centimetri și vor fi îngropate la o adâncime de 3 metri. Ce se știe despre conținut Conținutul inițial confirmat include, între altele: articole selectate de la Parada Trandafirilor din 2026; materiale de la studenți din concursul „America’s Field Trip” organizat de America250; suveniruri sportive oferite de ligi partenere; un steag de la un eveniment „America Waves”; articole din Congres, Curtea Supremă și puterea executivă; scrisori și artefacte care reflectă lideri, instituții și comunități din SUA; contribuții din partea celor trei ramuri ale guvernului federal și propuneri din partea celor 50 de state, Washington D.C. și cinci teritorii. Capsula va fi expusă public în Philadelphia la începutul lunii iulie 2026, înainte de îngropare. Ulterior, Serviciul Parcurilor Naționale, împreună cu Independence Historical Trust, va supraveghea amplasarea și va include deschiderea viitoare în evidențele oficiale de management ale parcului. [...]
NASA încearcă să prelungească viața telescopului Swift cu o misiune de 30 de milioane de dolari (aprox. 138 milioane lei) , într-o operațiune care ar putea deschide piața serviciilor comerciale de „întreținere” a sateliților pe orbită, potrivit Antena 3 . NASA a contractat startup-ul Katalyst Space Technologies pentru a ridica Observatorul Swift pe o orbită mai înaltă, astfel încât să-și poată continua misiunea de detectare a unor evenimente cosmice rare, precum exploziile de raze gamma și supernovele. Misiunea ar urma să înceapă chiar din această săptămână, odată cu lansarea planificată a unei nave robotice, iar lansarea „ar putea avea loc chiar de marți”, conform informațiilor citate în material. Presiunea de timp vine din degradarea orbitei: Swift, lansat în 2004, pierde altitudine tot mai rapid din cauza activității solare intense. Pentru ca salvarea să fie posibilă, telescopul trebuie să rămână la peste 300 km altitudine, iar estimările indică faptul că va coborî sub acest prag critic în luna octombrie. Cum ar urma să fie „prins” și ridicat Swift Nava autonomă a Katalyst, numită Link, este descrisă ca având dimensiunea aproximativă a unui frigider, cu panouri solare cu anvergură de 12 metri și trei brațe de puțin peste un metru fiecare, dotate cu dispozitive de prindere. Planul operațional prezentat în articol: Link ar avea nevoie de aproximativ o lună ca să ajungă la Swift și să îl captureze; apoi încă aproximativ două luni pentru a-i ridica orbita de la 360 km la 600 km. Dacă operațiunea reușește, Swift și-ar putea relua activitatea până în septembrie, potrivit directorului executiv al Katalyst Space, Ghonhee Lee. De ce contează: un test pentru „service” comercial în spațiu Swift nu a fost proiectat pentru a fi reparat sau capturat, iar compania admite că nu există garanția succesului. NASA a semnat contractul cu Katalyst în septembrie anul trecut, cu două cerințe: să se miște rapid, dar fără să agraveze situația. Pentru a câștiga timp, NASA a oprit instrumentele științifice ale telescopului, iar observațiile sunt suspendate din februarie. Șefa misiunilor științifice ale NASA, Nicky Fox, argumentează că efortul este justificat și dintr-un motiv bugetar: în prezent, agenția „nu are bugetul necesar” pentru a construi un înlocuitor. Miza pe termen lung: model replicabil, inclusiv pentru Hubble Materialul notează că următorul telescop aflat sub risc ar putea fi Hubble, care își pierde și el altitudinea pe fondul erupțiilor solare. Katalyst susține că un robot „de nouă generație”, încă în dezvoltare, ar putea interveni și în cazul Hubble, mult mai mare. În același context, este menționat că doar China a mai încercat o misiune similară, reușind în urmă cu patru ani să ridice un satelit pe o orbită-cimitir mai înaltă. „Acesta este primul robot spațial american care merge să facă ceva de acest fel”, a declarat Lee pentru Associated Press. Katalyst vede misiunea Swift ca începutul unei industrii de reparații spațiale: compania spune că robotul următor, programat să zboare anul viitor, ar putea interveni la sateliți până la altitudini de 35.800 km și, pe termen mai lung, ar putea susține operațiuni precum realimentare, repoziționare și construcția de platforme spațiale. [...]
