Știri
Știri din categoria Știință
Misiunea DRACO a ESA va analiza reintrarea distructivă a deșeurilor spațiale pentru a reduce riscurile asociate cu acestea, potrivit Euronews. Această misiune inovatoare, programată pentru lansare în 2027, va implica un satelit de dimensiunea unei mașini de spălat, care va înregistra procesul propriei distrugeri în timpul reintrării în atmosferă.
Misiunea DRACO este concepută pentru a oferi informații esențiale despre modul în care obiectele spațiale se dezintegrează la reintrarea în atmosferă. Satelitul va fi echipat cu o capsulă indestructibilă, conectată la 200 de senzori și patru camere, care va măsura temperaturile și tensiunile metalului pe măsură ce acesta se dezintegrează. Datele colectate vor fi transmise către un satelit geostaționar, oferind experților șansa de a analiza și înțelege mai bine acest proces.
Această inițiativă este crucială deoarece, în prezent, este imposibil să se recreeze condițiile exacte de reintrare pe Pământ. Informațiile obținute vor ajuta inginerii să proiecteze sateliți care să se dezintegreze complet înainte de a ajunge la altitudini periculoase pentru avioanele comerciale.
Printre măsurile testate de Agenția Spațială Europeană (ESA) se numără utilizarea de componente care facilitează dezintegrarea, cum ar fi șaibele și suporturile „demisabile”. De asemenea, se explorează trecerea de la rezervoare din titan la aliaje de aluminiu, care se topesc mai ușor. Obiectivul pe termen lung este standardizarea reintrărilor controlate, direcționând obiectele în zone izolate ale oceanului.
Pe măsură ce cerul devine tot mai aglomerat, cu o creștere anuală a traficului aerian european de până la 2,4% până în 2050, coordonarea între controlorii de trafic aerian și comunitatea spațială devine esențială. EUROCONTROL lucrează la dezvoltarea unui serviciu permanent care să monitorizeze în timp real evenimentele spațiale, oferind o imagine cuprinzătoare a spațiului aerian, de la orașe până la orbita joasă a Pământului.
În plus, pentru a gestiona riscurile asociate deșeurilor spațiale, EUROCONTROL solicită o mai bună coordonare între operatorii de zboruri și industria spațială privată, inclusiv simulări comune între companiile aeriene, militari și operatorii de nave spațiale. Aceasta include și o mai mare transparență în raportarea cazurilor în care deșeurile spațiale ajung la altitudini periculoase, pentru a proteja siguranța tuturor călătorilor.
Recomandate
Șase „Space Balls” aduse de valuri pe o plajă din Queensland sunt, cel mai probabil, rezervoare de combustibil dintr-o rachetă străină, iar cazul activează reguli internaționale de proprietate asupra deșeurilor spațiale , potrivit WinFuture . Zona a fost izolată inițial din cauza riscului ca obiectele să conțină substanțe toxice. Obiectele sferice au fost găsite în weekend la Forrest Beach, o mică localitate de coastă la nord de Townsville. Pompierii au intervenit în echipamente speciale și au instituit rapid un perimetru de siguranță de 50 de metri, pe fondul incertitudinilor privind pericolul pentru comunitatea locală (aprox. 2.500 de locuitori). Ce sunt „Space Balls” și de ce au fost tratate ca risc chimic Primele analize indică faptul că este vorba despre resturi provenite dintr-o lansare de rachetă din afara Australiei. Agenția spațială australiană estimează că materialul a reintrat recent în atmosferă din orbită. Astfel de recipiente sferice sub presiune, realizate de regulă din aliaje rezistente de titan, pot supraviețui reintrării fără să se dezintegreze. Conform BBC News , aceste sfere sunt folosite ca rezervoare de combustibil și ar putea conține, teoretic, urme de hidrazină — o substanță chimică volatilă și foarte inflamabilă. Din acest motiv, obiectele au fost transportate sub escortă, în containere speciale pentru materiale periculoase. Autoritățile au transmis între timp că obiectele deja recuperate nu mai reprezintă un pericol imediat, dar populația este în continuare avertizată să nu atingă eventuale fragmente suplimentare și să sune la numărul de urgență. Implicația mai puțin vizibilă: cui aparțin, legal, resturile de rachetă Odată identificat statul care a efectuat lansarea, intră în joc acordurile internaționale. Tratatul ONU privind spațiul cosmic din 1967 prevede că „națiunea lansatoare” își păstrează dreptul de proprietate asupra fragmentelor, inclusiv după căderea lor pe teritoriul altui stat. Asta înseamnă că Australia ar urma să poarte discuții diplomatice pentru a stabili dacă țara de origine solicită recuperarea rezervoarelor. Agenția spațială australiană lucrează cu parteneri internaționali pentru a stabili cu certitudine proveniența rachetei. Context: nu este un incident izolat WinFuture amintește că nu este prima dată când resturi de rachetă ajung în Australia sau în apropiere, iar dimensiunea continentului crește probabilitatea unor astfel de episoade, chiar dacă rareori în zone locuite. În 2023, un element de mari dimensiuni al unei rachete indiene a fost găsit pe o plajă din Australia de Vest, lângă Perth, iar guvernul Indiei a renunțat atunci la repatrierea materialului. Pe termen scurt, cazul din Queensland rămâne tratat ca incident de siguranță publică, cu posibilă componentă chimică; pe termen mediu, miza este identificarea exactă a lansării și aplicarea procedurilor legale privind deșeurile spațiale. [...]
Un studiu publicat în 2026 aduce primele dovezi directe că reintrarea unei rachete poate polua atmosfera superioară , după ce o reintrare necontrolată a unui Falcon 9 a generat un nor de litiu detectabil deasupra Europei, potrivit BGR . Rezultatul ridică o problemă de reglementare și monitorizare pentru industria spațială comercială, pe fondul creșterii frecvenței lansărilor și reintrărilor. În februarie 2025, un Falcon 9 a suferit o defecțiune de motor și a reintrat necontrolat în atmosferă. Deși trebuia să ajungă în Oceanul Pacific, fragmente au căzut în Europa, inclusiv în interiorul limitelor unei localități din Polonia, ceea ce a amplificat controversa publică și a creat, în același timp, un „caz” rar pentru cercetare. Ce au măsurat cercetătorii și de ce contează Pe măsură ce racheta s-a dezintegrat, a eliberat un nor de vapori de litiu care ar fi traversat peste 1.000 de mile (aprox. 1.600 km) deasupra continentului european. Echipa de cercetare a urmărit efectul în atmosfera superioară și a raportat că nivelurile de litiu au fost de circa 10 ori peste normal timp de aproximativ 20 de ore după reintrarea deasupra Europei. Autorii spun că, prin modelarea vânturilor atmosferice, au putut corela norul de litiu cu traiectoria de zbor, ceea ce ar constitui prima dovadă directă a poluării atmosferei superioare cauzate de reintrarea deșeurilor spațiale. Studiul a fost publicat în Nature în 2026: Nature . Cum a fost identificat „poluantul invizibil” Cercetătorii s-au concentrat pe litiu deoarece funcționează ca un „indicator” pentru deșeuri spațiale: multe metale pot proveni și din surse naturale (de exemplu meteori), însă litiul este descris ca fiind extrem de rar în atmosfera Pământului și asociat, de regulă, cu nave spațiale moderne. Pentru investigație, echipa a combinat date din instrumente științifice și modele pe calculator. Observația-cheie a venit de la un sistem lidar din Germania (tehnologie cu laser folosită pentru a detecta cantități foarte mici de substanțe la altitudine), care a înregistrat în noaptea reintrării creșterea masivă a nivelului de litiu. Ulterior, cercetătorii au verificat datele pentru a exclude cauze naturale, astfel încât să izoleze componenta atribuită reintrării Falcon 9. După analiză, echipa a transmis concluziile către SpaceX pentru comentarii sau explicații, însă, potrivit sursei, nu a primit răspuns înainte de publicarea studiului. Implicații: presiune pentru monitorizare, pe fondul reintrărilor tot mai dese Deși analiza se referă la un singur eveniment, autorii avertizează că numărul în creștere de nave care revin pe Pământ ar putea duce la acumularea treptată de metale și oxizi metalici (compuși formați când metalele reacționează cu oxigenul) în atmosferă. În timp, aceste materiale ar putea influența chimia ozonului și clima, prin modificarea modului în care atmosfera absoarbe și reflectă energia. În același timp, cercetătorii subliniază limita majoră: fiind primul studiu de acest tip, este nevoie de cercetări suplimentare pentru a vedea dacă un vârf de litiu de această magnitudine apare și la alte reintrări și cum se deplasează realist litiul în atmosferă. Concluzia practică este un apel la monitorizarea mai atentă a lansărilor și reintrărilor, pentru a înțelege efectele pe termen scurt și lung asupra mediului. [...]
Cercetătorii au demonstrat că „gândacii-cyborg” pot funcționa sub apă , o evoluție care extinde utilizarea insectelor controlate tehnologic dincolo de mediul terestru și le împinge spre aplicații operaționale precum inspecții în infrastructură și misiuni de căutare-salvare, potrivit Gizmodo . Echipa de la Nanyang Technological University (Singapore), din cadrul School of Mechanical and Aerospace Engineering, a publicat o lucrare în care descrie „echiparea” unui gândac cu un fel de costum de scufundare. Conform rezumatului lucrării, costumul combină un modul miniaturizat de generare a oxigenului cu o carcasă flexibilă, impermeabilă, pentru a asigura alimentare continuă cu oxigen și izolarea față de apă. Ce schimbă, practic: insecta poate respira sub apă În mod obișnuit, gândacii (ca majoritatea insectelor terestre) respiră prin spiracule toracice, care preiau oxigen direct din aer. Soluția descrisă în lucrare creează, în esență, o „bulă” de respirație: generatorul miniatural pompează oxigen în carcasa impermeabilă, astfel încât insecta să poată continua să respire chiar și scufundată. În testele descrise, sistemul a permis gândacului să respire sub apă „până la trei ore”, notează publicația. Probleme de design și cum au fost depășite Primele versiuni au avut limitări operaționale: montarea pe spate a generatorului de oxigen a crescut rezistența la înaintare în apă și a dus la instabilitate, inclusiv răsturnare. După ajustări, cercetătorii spun că gândacii au reușit să meargă sub apă „stabil și lin”, fără să se răstoarne. La ce ar putea fi folosiți: inspecții și căutare-salvare Autorii indică drept utilizări posibile: inspecții de țevi; „transport de obiecte”; misiuni de căutare și salvare. Concluzia lor, redată de Gizmodo , este că abordarea ar putea fi extinsă și la alte platforme de insecte-cyborg terestre, inclusiv alte specii de gândaci, lăcuste și gândaci de bălegar (beetles). Publicația nu oferă detalii despre calendarul unor aplicații comerciale sau despre un cadru de utilizare în teren, dincolo de aceste exemple din lucrare. [...]
Autoritățile australiene tratează ca potențial pericol chimic apariția a șase sfere metalice găsite pe o plajă din nordul statului Queensland, după ce au fost încadrate preliminar drept posibil „deșeu spațial”, relatează The Jerusalem Post . Zona a fost securizată, iar publicul a fost avertizat să nu atingă obiectele, pe fondul riscului ca acestea să conțină substanțe toxice sau inflamabile. Sferele au fost descoperite la Forrest Beach, la nord de Townsville, în weekend. Australian Space Agency (ASA) investighează originea lor, dar nu a confirmat deocamdată de unde provin și nici momentul în care ar fi ajuns în zonă. Imediat după descoperire, Queensland Fire Department a instituit un perimetru de protecție de 50 de metri și a transmis un mesaj public de prudență privind „obiectele suspecte”. În paralel, în mediul online au apărut speculații că ar putea fi rezervoare de combustibil (propulsant) ale unei rachete, ceea ce ar explica îngrijorarea legată de posibile materiale periculoase. Ce indică primele observații: posibil să nu fi „venit din spațiu” Alice Gorman, arheolog spațial și expert în „gunoi spațial” la Flinders University, a declarat pentru The Guardian că sferele nu prezintă urme de ardere, ceea ce ar sugera că „probabil nu au părăsit atmosfera”. În interpretarea ei, obiectele ar putea proveni dintr-o treaptă de rachetă (prima sau a doua) care a căzut înapoi pe Pământ, în timp ce restul treptei și-a continuat misiunea de a livra încărcătura utilă. Gorman a mai spus că astfel de obiecte pot fi găsite chiar și la ani după o lansare, ceea ce face posibil ca ele să nu aibă legătură cu vreun eveniment recent. De ce contează: riscul de substanțe toxice și pașii următori Potrivit articolului, autoritățile încearcă să se asigure că sferele pot fi manipulate în siguranță, întrucât nu este clar dacă în interior există materiale periculoase. Este menționată inclusiv hidrazina , un combustibil de rachetă „foarte toxic”, ca exemplu de substanță care ar putea reprezenta un risc. În același timp, au existat discuții dacă obiectele ar avea vreo legătură cu o misiune NASA menționată în contextul interceptării unui telescop în cădere, însă agenția nu a revendicat nicio conexiune cu incidentul. Ancheta ASA și a pompierilor rămâne în desfășurare, iar până la identificarea oficială a provenienței, autoritățile tratează cazul ca pe un incident cu potențial hazard. [...]
Reluarea cercetărilor arheologice la Castrul Roman de la Răcari începe să producă rezultate concrete , după ce specialiștii Muzeului Olteniei au identificat temelia de piatră a grânarului fortificației, o clădire-cheie pentru funcționarea garnizoanei romane, potrivit Mediafax . Descoperirea a fost comunicată public de primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, care a transmis pe Facebook că rezultatele cercetărilor scot la lumină o parte din istoria de acum aproape 1.800 de ani a zonei. Ce au găsit arheologii și de ce contează Concret, arheologii au descoperit fundația de piatră a grânarului castrului (horreum) – descris ca fiind a doua cea mai importantă clădire după comandament. În astfel de spații erau depozitate proviziile necesare unei garnizoane: cereale, alimente și nutreț pentru animale. Potrivit mesajului citat de Mediafax, urmele identificate indică faptul că un incendiu a distrus construcția, iar zidurile masive și urmele focului ar oferi indicii despre ultimele momente ale fortificației, „cel mai probabil” în contextul invaziilor gotice din secolul al III-lea . Context: un sit major, cercetări reluate și susținute local La Răcari se afla al doilea cel mai mare castru de piatră din regiune, de unde unitățile militare romane supravegheau valea Jiului. Cercetările arheologice au fost reluate în 2003 și sunt susținute de Consiliul Județean Dolj, prin Muzeul Olteniei Craiova. [...]
Descoperirea de carbon organic direct la suprafața unei roci marțiene complică interpretarea „semnelor de viață” și întărește nevoia de a aduce probe pe Pământ , potrivit Ars Technica . Roverul NASA Perseverance a detectat un tip de carbon macromolecular pe suprafața unei formațiuni din craterul Jezero , într-o zonă de la marginea unui vechi canal fluvial numit Neretva Vallis, la un sit denumit Bright Angel. Spre deosebire de descoperirile anterioare, unde carbonul organic a fost găsit în interiorul rocilor și a necesitat forare sau abraziune pentru a fi expus, de această dată semnalul a apărut „la vedere”, pe suprafață. Autoarea principală a studiului, Ashley E. Murphy (Planetary Institute, Tucson), spune că este, din câte se știe, cea mai „superficială” detecție de materie organică de până acum pe suprafața marțiană. Ce a măsurat Perseverance și unde Detecția a fost realizată cu SHERLOC, un spectrometru Raman în ultraviolet montat pe brațul robotic al roverului. Instrumentul folosește un laser în ultraviolet profund și analizează lumina reflectată la energii „deplasate”, ceea ce permite identificarea unor legături moleculare specifice. În intervalul solurilor 1180–1218, Perseverance a analizat patru ținte la Bright Angel: Steamboat Mountain – o rocă obișnuită folosită ca probă de control; Cheyava Falls , Apollo Temple și Walhalla Glades – au indicat o semnătură spectroscopică de carbon macromolecular . Semnalul identificat este așa-numita bandă grafitică (G-band) , care indică o rețea încâlcită, „înnodată” de atomi de carbon în mare parte reduși, rezistentă la degradare chimică și termică. De ce contează: semnalul seamănă cu „kerogenul”, dar originea rămâne necunoscută În limitele de precizie ale instrumentelor de pe rover, materialul detectat se potrivește aproximativ cu kerogenul terestru. Totuși, cercetătorii evită deliberat termenul: pe Pământ, kerogenul provine aproape exclusiv din materie biologică (în principal microbi fosilizați), iar folosirea lui ar sugera o sursă biogenă. În schimb, echipa folosește formularea „carbon macromolecular” tocmai pentru a reflecta incertitudinea: nu este stabilit dacă originea este biotică (legată de viață) sau abiotică (procese geologice/chimice fără viață). Ce urmează: răspunsul ar putea depinde de aducerea probelor pe Pământ Pe Terra, o cantitate mare de carbon macromolecular este adesea asociată cu procese biologice, dar în cazul lui Bright Angel nu există încă o explicație clară. Concluzia practică, potrivit autoarei studiului, este că pentru a înțelege ce este acest carbon și de unde provine ar putea fi necesară aducerea de eșantioane pe Pământ , unde analizele de laborator pot depăși limitările instrumentelor aflate pe rover. [...]
