Știri
Știri din categoria Știință
Astronautul NASA Mike Fincke spune că și-a pierdut brusc capacitatea de a vorbi în spațiu, potrivit Antena 3 CNN, într-un episod medical care a dus, în ianuarie, la prima evacuare medicală a agenției de pe Stația Spațială Internațională (ISS).
Conform relatării, medicii nu au stabilit încă diagnosticul pentru problema apărută pe orbită, iar Fincke spune că simptomele au apărut rapid și fără durere, în timp ce lua cina, pe 7 ianuarie, după pregătiri pentru o ieșire în spațiu programată a doua zi. Publicația britanică The Independent a relatat că astronautul și-a pierdut brusc vorbirea, alarmându-și colegii, care au contactat echipa medicală de la sol.
„A fost complet neașteptat. S-a întâmplat uimitor de repede”, a declarat Mike Fincke, într-un interviu acordat Associated Press de la Centrul Spațial Johnson din Houston.
Fincke, în vârstă de 59 de ani, a spus că episodul a durat aproximativ 20 de minute și că după aceea s-a simțit bine, descriindu-l ca pe un eveniment „izbitor”, asemănător cu „un fulger foarte, foarte rapid”. El a adăugat că nu a mai trecut printr-o experiență similară nici înainte, nici după acel moment.
Medicii au exclus un atac de cord, iar astronautul a precizat că nu s-a înecat cu mâncare. Investigațiile continuă, iar Fincke a spus că medicii iau în calcul o posibilă legătură cu cele 549 de zile petrecute în imponderabilitate; la momentul incidentului, se afla de cinci luni și jumătate pe stația spațială.
Misiunea a fost scurtată, iar echipajul a revenit pe Pământ pe 15 ianuarie, cu o rachetă SpaceX, după care a mers direct la spital, mai notează The Independent. Fincke a mai spus că NASA analizează și dosarele medicale ale altor astronauți pentru a identifica eventuale cazuri similare și că el nu poate oferi mai multe detalii, invocând protejarea confidențialității medicale; în pofida incidentului, astronautul afirmă că speră să se poată întoarce în spațiu.
Recomandate
Descoperirea de carbon organic direct la suprafața unei roci marțiene complică interpretarea „semnelor de viață” și întărește nevoia de a aduce probe pe Pământ , potrivit Ars Technica . Roverul NASA Perseverance a detectat un tip de carbon macromolecular pe suprafața unei formațiuni din craterul Jezero , într-o zonă de la marginea unui vechi canal fluvial numit Neretva Vallis, la un sit denumit Bright Angel. Spre deosebire de descoperirile anterioare, unde carbonul organic a fost găsit în interiorul rocilor și a necesitat forare sau abraziune pentru a fi expus, de această dată semnalul a apărut „la vedere”, pe suprafață. Autoarea principală a studiului, Ashley E. Murphy (Planetary Institute, Tucson), spune că este, din câte se știe, cea mai „superficială” detecție de materie organică de până acum pe suprafața marțiană. Ce a măsurat Perseverance și unde Detecția a fost realizată cu SHERLOC, un spectrometru Raman în ultraviolet montat pe brațul robotic al roverului. Instrumentul folosește un laser în ultraviolet profund și analizează lumina reflectată la energii „deplasate”, ceea ce permite identificarea unor legături moleculare specifice. În intervalul solurilor 1180–1218, Perseverance a analizat patru ținte la Bright Angel: Steamboat Mountain – o rocă obișnuită folosită ca probă de control; Cheyava Falls , Apollo Temple și Walhalla Glades – au indicat o semnătură spectroscopică de carbon macromolecular . Semnalul identificat este așa-numita bandă grafitică (G-band) , care indică o rețea încâlcită, „înnodată” de atomi de carbon în mare parte reduși, rezistentă la degradare chimică și termică. De ce contează: semnalul seamănă cu „kerogenul”, dar originea rămâne necunoscută În limitele de precizie ale instrumentelor de pe rover, materialul detectat se potrivește aproximativ cu kerogenul terestru. Totuși, cercetătorii evită deliberat termenul: pe Pământ, kerogenul provine aproape exclusiv din materie biologică (în principal microbi fosilizați), iar folosirea lui ar sugera o sursă biogenă. În schimb, echipa folosește formularea „carbon macromolecular” tocmai pentru a reflecta incertitudinea: nu este stabilit dacă originea este biotică (legată de viață) sau abiotică (procese geologice/chimice fără viață). Ce urmează: răspunsul ar putea depinde de aducerea probelor pe Pământ Pe Terra, o cantitate mare de carbon macromolecular este adesea asociată cu procese biologice, dar în cazul lui Bright Angel nu există încă o explicație clară. Concluzia practică, potrivit autoarei studiului, este că pentru a înțelege ce este acest carbon și de unde provine ar putea fi necesară aducerea de eșantioane pe Pământ , unde analizele de laborator pot depăși limitările instrumentelor aflate pe rover. [...]
NASA a lansat misiunea Swift Boost pentru a împinge pe o orbită mai sigură observatorul spațial Swift, un activ evaluat la circa 500 milioane de dolari (aprox. 2,3 miliarde lei) , potrivit IT之家 . Lansarea a avut loc pe 3 iulie, la ora 04:36 (ora Coastei de Est a SUA), adică 11:36 ora României, și urmărește să prevină reintrarea necontrolată a satelitului în atmosferă. Misiunea a pus pe orbită un vehicul robotic de service numit LINK, construit de Katalyst Space, lansat cu o rachetă Pegasus XL a Northrop Grumman. Racheta a fost eliberată în zbor de avionul modificat L-1011 „Stargazer” la circa 40.000 de picioare (aprox. 12.192 metri), înainte de a-și continua traiectoria spre orbită. De ce a ajuns Swift în pericol „Swift” (Neil Gehrels Swift Observatory) a fost lansat în noiembrie 2004 și este folosit în principal pentru detectarea exploziilor de raze gamma. Problema, conform aceleiași surse, este că observatorul nu are propriul sistem de propulsie, iar orbita i-a scăzut treptat din cauza „umflării” atmosferei la altitudini mari, pe fondul activității solare. Fără intervenție, NASA estima că în toamna lui 2026 satelitul ar fi coborât sub pragul critic de 300 km, ceea ce ar fi făcut mai dificilă și mai riscantă orice tentativă de salvare. Modelul operațional: contract rapid, echipă mică, risc acceptat Intervenția este derulată de Katalyst Space Technologies , care a primit în septembrie 2025 un contract NASA de 30 milioane de dolari (aprox. 138 milioane lei). Cerința: proiectare, fabricație, testare și lansare în 10 luni. Pentru a respecta fereastra de lansare, compania a format o echipă de aproximativ 40 de persoane și a aplicat măsuri „neconvenționale”, inclusiv producția internă a unor componente-cheie și comprimarea semnificativă a etapelor de testare. Ce urmează: andocare și „împingerea” pe orbită mai înaltă LINK este echipat cu trei propulsoare cu xenon de tip „Hall effect” (propulsie electrică eficientă pentru manevre orbitale) și trei brațe mecanice cu cleme. Planul este ca, după andocarea cu Swift, vehiculul să ridice observatorul pe o orbită mai înaltă, considerată mai sigură. Dincolo de salvarea unui satelit anume, misiunea este prezentată ca un test pentru un model comercial de „salvare” în spațiu cu costuri mai mici și toleranță mai mare la risc, care ar putea influența modul în care sunt prelungite viețile operaționale ale sateliților fără propulsie proprie. [...]
NASA încearcă să evite pierderea telescopului Swift printr-o intervenție robotizată de 30 de milioane de dolari , mizând pe vehiculul „Link” pentru a-i ridica orbita și a preveni reintrarea în atmosferă, care altfel ar urma să aibă loc în octombrie, potrivit Antena 3 . Misiunea, descrisă drept riscantă și întinsă pe mai multe luni, a fost lansată vineri, după amânări succesive din motive meteo și tehnice. Lansarea a avut loc la 08:36 GMT (11:36, ora României), de pe un atol din Oceanul Pacific. De ce contează: costuri și continuitate operațională Operațiunea este evaluată la 30 de milioane de dolari (aprox. 138 milioane lei) și urmărește să prelungească viața unui telescop care a costat 250 de milioane de dolari (aprox. 1,15 miliarde lei). Miza este menținerea în funcțiune a unui instrument folosit de NASA pentru a studia exploziile de raze gamma, considerate cele mai puternice explozii din Univers. Swift a fost lansat în 2004 și, potrivit sursei, misiunea sa a fost extinsă în mod repetat, pe fondul rezultatelor obținute. Cum ar trebui să funcționeze intervenția „Link” Robotul spațial Link, dezvoltat de startup-ul american Katalyst , a fost lansat cu o rachetă Pegasus, care la rândul ei este lansată din aer, cu ajutorul unui avion. Planul de lucru include mai multe etape: intrarea pe o orbită apropiată de cea a telescopului Swift, desfășurarea panourilor solare și verificări inițiale; identificarea telescopului și apropierea de acesta, urmată de „prinderea” lui cu trei brațe mobile; ridicarea orbitei lui Swift cu aproximativ 300 de kilometri, până aproape de nivelul inițial. Manevrele de apropiere și andocare ar urma să dureze câteva săptămâni, iar ridicarea orbitei cel puțin o lună, conform planului prezentat. Riscul: reintrare în atmosferă până în octombrie Swift a fost plasat inițial pe o orbită la 600 de kilometri deasupra Pământului, dar nu are motoare proprii pentru menținerea altitudinii. În prezent, observatorul este pe cale să coboare sub 300 de kilometri și să se prăbușească pe Terra până în octombrie, dacă misiunea eșuează. În contextul riscurilor, Shawn Domagal-Goldman, directorul diviziei de astrofizică din cadrul NASA, a spus că este „foarte recunoscător” pentru „șansa de a încerca” salvarea telescopului Swift. În paralel, sursa notează și avantajul operațional al Swift față de Hubble în privința vitezei de reacție: deși Hubble poate obține imagini mai clare, redirecționarea lui către o țintă nouă poate dura până la două zile, în timp ce Swift are nevoie de doar câteva minute. [...]
NASA condiționează un „suvenir” pe Lună de un rezultat sportiv , promițând că va trimite o minge de fotbal în cadrul viitoarelor misiuni Artemis dacă naționala masculină a SUA câștigă actuala Cupă Mondială, potrivit WinFuture . Inițiativa este prezentată ca un instrument de popularizare a științei, dar readuce în discuție o temă sensibilă pentru programele spațiale: folosirea unui spațiu de transport limitat și costisitor pentru obiecte simbolice. Anunțul a fost făcut de șeful NASA, Jared Isaacman , în timpul unei prezentări despre viitoare baze lunare. Mesajul a fost formulat ca un stimulent pentru echipă și ca o încercare de a lega sportul de cercetare și educație. Cum ar fi implementat: „mingea” ca parte din încărcătura Artemis Dacă SUA ar câștiga trofeul, mingea ar urma să fie inclusă în încărcătura utilă („payload”, adică totalul echipamentelor și obiectelor transportate) a unor zboruri viitoare din programul Artemis, care vizează revenirea pe Lună și dezvoltarea unei prezențe susținute. Carlos Garcia-Galan, inginer responsabil pentru nava Orion, a spus că transportul este fezabil și că greutatea redusă a unei mingi nu ar crea probleme logistice, iar un loc în capsule ar fi rezervat pentru acest obiect. Context: precedentul Apollo 14 și „mingea” deja ajunsă pe ISS Potrivit AFP, citată de Phys.org (menționate în materialul WinFuture), gestul face trimitere la episodul din 1971, când astronautul Alan Shepard a lovit pe Lună două mingi de golf în timpul misiunii Apollo 14. WinFuture notează și că nu ar fi primul „bal extraterestru”: o minge oficială, denumită Trionda, se află deja la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS). De ce contează: dezbaterea despre costuri și priorități în misiunile spațiale Deși promisiunea a atras atenție mediatică, chiar Isaacman ar fi admis că șansele ca SUA să câștige turneul sunt mai degrabă reduse. În paralel, apar critici legate de oportunitatea folosirii unui spațiu de transport „strâns” și scump pentru obiecte fără valoare științifică directă, în condițiile în care încărcătura misiunilor este, de regulă, rezervată instrumentelor și experimentelor. NASA își apără însă demersul ca acțiune de comunicare publică menită să atragă tineri către domenii științifice și tehnice (MINT/STEM), mizând pe efectul de inspirație al unui gest ușor de înțeles pentru publicul larg. [...]
NASA încearcă să prelungească viața telescopului Swift cu o misiune de 30 de milioane de dolari (aprox. 138 milioane lei) , într-o operațiune care ar putea deschide piața serviciilor comerciale de „întreținere” a sateliților pe orbită, potrivit Antena 3 . NASA a contractat startup-ul Katalyst Space Technologies pentru a ridica Observatorul Swift pe o orbită mai înaltă, astfel încât să-și poată continua misiunea de detectare a unor evenimente cosmice rare, precum exploziile de raze gamma și supernovele. Misiunea ar urma să înceapă chiar din această săptămână, odată cu lansarea planificată a unei nave robotice, iar lansarea „ar putea avea loc chiar de marți”, conform informațiilor citate în material. Presiunea de timp vine din degradarea orbitei: Swift, lansat în 2004, pierde altitudine tot mai rapid din cauza activității solare intense. Pentru ca salvarea să fie posibilă, telescopul trebuie să rămână la peste 300 km altitudine, iar estimările indică faptul că va coborî sub acest prag critic în luna octombrie. Cum ar urma să fie „prins” și ridicat Swift Nava autonomă a Katalyst, numită Link, este descrisă ca având dimensiunea aproximativă a unui frigider, cu panouri solare cu anvergură de 12 metri și trei brațe de puțin peste un metru fiecare, dotate cu dispozitive de prindere. Planul operațional prezentat în articol: Link ar avea nevoie de aproximativ o lună ca să ajungă la Swift și să îl captureze; apoi încă aproximativ două luni pentru a-i ridica orbita de la 360 km la 600 km. Dacă operațiunea reușește, Swift și-ar putea relua activitatea până în septembrie, potrivit directorului executiv al Katalyst Space, Ghonhee Lee. De ce contează: un test pentru „service” comercial în spațiu Swift nu a fost proiectat pentru a fi reparat sau capturat, iar compania admite că nu există garanția succesului. NASA a semnat contractul cu Katalyst în septembrie anul trecut, cu două cerințe: să se miște rapid, dar fără să agraveze situația. Pentru a câștiga timp, NASA a oprit instrumentele științifice ale telescopului, iar observațiile sunt suspendate din februarie. Șefa misiunilor științifice ale NASA, Nicky Fox, argumentează că efortul este justificat și dintr-un motiv bugetar: în prezent, agenția „nu are bugetul necesar” pentru a construi un înlocuitor. Miza pe termen lung: model replicabil, inclusiv pentru Hubble Materialul notează că următorul telescop aflat sub risc ar putea fi Hubble, care își pierde și el altitudinea pe fondul erupțiilor solare. Katalyst susține că un robot „de nouă generație”, încă în dezvoltare, ar putea interveni și în cazul Hubble, mult mai mare. În același context, este menționat că doar China a mai încercat o misiune similară, reușind în urmă cu patru ani să ridice un satelit pe o orbită-cimitir mai înaltă. „Acesta este primul robot spațial american care merge să facă ceva de acest fel”, a declarat Lee pentru Associated Press. Katalyst vede misiunea Swift ca începutul unei industrii de reparații spațiale: compania spune că robotul următor, programat să zboare anul viitor, ar putea interveni la sateliți până la altitudini de 35.800 km și, pe termen mai lung, ar putea susține operațiuni precum realimentare, repoziționare și construcția de platforme spațiale. [...]
Un etaj superior de Falcon 9, rămas pe orbită după o lansare din 2025, este așteptat să lovească Luna pe 5 august 2026 , iar incertitudinea privind locul exact al impactului face dificil de spus dacă evenimentul va putea fi observat de pe Pământ, potrivit space.com . Etajul superior provine din zborul din 15 ianuarie 2025 care a trimis spre Lună landerul privat Blue Ghost-1 al Firefly, în cadrul inițiativei NASA Commercial Lunar Payload Services (CLPS) . Pe aceeași lansare a fost trimis și Hakuto-R Mission 2 („Resilience”), un lander robotic dezvoltat de compania japoneză ispace. De ce contează: un impact posibil observabil, dar cu „fereastră” și coordonate încă neclare Estimările indică un impact în apropiere de craterul Einstein, lângă marginea vestică a discului lunar (zona „limbului” – marginea vizibilă a Lunii), însă există și un scenariu alternativ în care impactul ar avea loc la craterul Bell, pe fața îndepărtată, invizibilă de pe Pământ. Tocmai această geometrie – „lovitură la margine” – alimentează discuția despre ce ar putea fi văzut: un fulger de impact foarte scurt și/sau un nor de material ejectat. Bill Gray, creatorul aplicației de urmărire astronomică Project Pluto, spune că prognoza s-a schimbat în timp de la „probabil” la „probabil nu”, iar mai recent la „poate”. El a estimat că etajul superior (aprox. patru tone metrice) va intersecta Luna cu o viteză de peste doi kilometri pe secundă, dar avertizează că, deși obiectul a fost urmărit de la lansare, momentul și locul impactului sunt încă „neclare cu minute și zeci de kilometri” și urmează să fie rafinate. Ce s-ar putea vedea: fulgerul de impact și o posibilă „pană” de praf William Cooke, managerul programului NASA Meteoroid Environment Office, anticipează că semnalul vizual ar putea fi „foarte subtil” și „foarte, foarte greu de văzut, dacă nu imposibil”. În același timp, el subliniază că impactul ar putea ridica cantități mari de regolit (praful de la suprafața Lunii), ceea ce ar putea genera o „pană” de material iluminată de Soare, dacă impactul se produce suficient de aproape de marginea vizibilă. Rămân însă necunoscute importante: cât material va fi aruncat, la ce înălțime și cât timp va rămâne vizibil înainte să cadă înapoi, în condițiile gravitației lunare (aprox. o șesime din cea terestră). Concluzia lui Cooke este pragmatică: pentru cei care au timp și interes, „ar putea merita o încercare”. Observațiile „din teren”: Lunar Reconnaissance Orbiter poate documenta urmele Un avantaj operațional este că NASA are deja un „martor” pe orbită. Brent Garry, om de știință al misiunii Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) , spune că sonda va trece peste zona estimată a impactului cu circa șapte zile înainte și circa șapte zile după eveniment. După impact, odată ce poziția se va restrânge, echipa ar putea face țintiri suplimentare pentru a fotografia locul. Rolul comunității: cât mai mulți observatori, în locuri diferite Într-o discuție găzduită de NASA Solar System Exploration Research Virtual Institute (SSERVI), Brian Day (responsabil SSERVI pentru știință cetățenească și dezvoltare comunitară) a insistat că astfel de evenimente sunt utile și ca exercițiu de monitorizare: fulgerele de impact sunt extrem de scurte și pot fi confundate cu „zgomot” pe detector, cum ar fi un impact de raze cosmice. De aceea, observațiile simultane din locații diferite ajută la confirmarea unui eveniment real. Day indică și programul Impact Flash! ca modalitate prin care publicul poate contribui la înțelegerea acestor fenomene, fie cu instrumente proprii, fie folosind instrumente aflate pe orbită în jurul Lunii. În acest moment, miza practică pentru observatori rămâne aceeași: dacă predicțiile de orbită vor restrânge suficient „fereastra” de timp și zona de impact, șansele de a surprinde un semnal (fulger sau pană de praf) cresc; dacă nu, evenimentul ar putea trece neobservat de pe Pământ, dar să fie documentat ulterior de instrumente precum LRO. [...]
