Riscul major pentru Israel este erodarea sprijinului centrist din SUA, pe fondul unei divergențe tot mai mari între felul în care Washingtonul și Ierusalimul înțeleg războiul cu Iranul, potrivit unei analize din The Jerusalem Post. Autorul susține că, dincolo de succesele tactice revendicate de ambele țări, alianța strategică poate fi slăbită de oboseala electoratului american și de presiunea electorală internă asupra liderilor.

Analiza pornește de la ideea că Israelul și Statele Unite „luptă același inamic, dar nu același război” – iar acum nici măcar nu ar mai avea o înțelegere comună a adversarului. În timp ce Israelul ar trata confruntarea ca pe una existențială, autorul descrie o Americă tot mai puțin dispusă să susțină un conflict prelungit, mai ales dacă acesta seamănă, în percepția publică, cu războaie costisitoare fără final clar.

De ce „victoriile” pot să nu conteze strategic

Textul afirmă că SUA și Israel au prezentat „victorii timpurii” după operațiuni care ar fi afectat capabilități convenționale iraniene (navă, apărare antiaeriană, facilități nucleare țintite). Problema, în lectura autorului, este că aceste repere ar reflecta criterii „occidentale” de măsurare a succesului, în timp ce Iranul și-ar fi construit centrul de greutate în zona războiului asimetric și a rețelelor de influență.

Sunt invocate câteva exemple de adaptare iraniană după lovituri asupra infrastructurii convenționale:

• trecerea la tactici navale cu ambarcațiuni mici („roiuri”) capabile să hărțuiască și să blocheze traficul petrolier, cu efect asupra Strâmtorii Hormuz și, implicit, asupra economiei globale;
• menținerea unor stocuri de rachete balistice „adânc îngropate”, care ar putea străpunge apărări regionale și ar putea „schimba piețele globale într-o singură după-amiază”;
• reziliența aparatului ideologic și instituțional, descris ca „hidra” în care liderii eliminați sunt rapid înlocuiți.

Autorul mai afirmă că forța internă a regimului ar sta în aparatul de securitate, menționând că poliția internă și Gardienii Revoluției (IRGC) ar fi ucis „peste 40.000” de propriii cetățeni pentru a-și menține controlul. Aceste afirmații sunt prezentate ca parte a argumentației din opinie, fără detalii suplimentare de verificare în textul citat.

Miza politică: „Middle America” și presiunea alegerilor

Un punct central al analizei este riscul ca Israelul să piardă sprijinul „centrului” american, nu doar al unor grupuri marginale. Autorul citează o relatare din The Wall Street Journal (fără link în input) care ar indica o „schimbare structurală”: premierul Benjamin Netanyahu ar fi pierdut „Middle America”, adică acel segment moderat considerat esențial pentru susținerea pe termen lung a alianței SUA–Israel.

În paralel, textul descrie o dinamică electorală complicată pentru ambii lideri:

• Donald Trump ar fi ajuns la limita sprijinului public pentru război, iar baza „America First” ar transmite oboseală față de campanii externe fără beneficii interne;
• Netanyahu s-ar confrunta cu o scădere a încrederii publice în capacitatea sa de a livra un plan „rezonabil” și aplicabil pentru securitatea pe termen lung, pe fondul temerilor privind izolarea internațională și un „război fără sfârșit”.

Ce recomandă autorul: realiniere sau „iluzia victoriei”

Concluzia opiniei este că slăbirea amenințării iraniene nu ar trebui confundată cu victoria și că, fără o coordonare mai riguroasă a „narațiunilor” și a așteptărilor publice de ambele părți ale Atlanticului, se poate ajunge la un scenariu în care sunt câștigate confruntări tactice, dar se pierde „ce contează”.

Autorul formulează o alternativă dură: fie o strategie care vizează schimbarea regimului, fie acceptarea „iluziei victoriei”, în condițiile în care amenințarea ar continua prin mijloace asimetrice chiar și fără componenta nucleară.