Încheierea mărturiei lui Benjamin Netanyahu mută procesul într-o fază în care credibilitatea lui devine probă centrală, iar orice apărare ulterioară va fi cântărită prin prisma declarațiilor deja consemnate, potrivit unei analize din The Jerusalem Post. Premierul israelian și-a încheiat miercuri depoziția în procesul penal, după 98 de zile de audieri pe banca martorilor, începute în decembrie 2024.

Procesul continuă cu restul martorilor apărării. După încheierea fazei de administrare a probelor, părțile vor depune concluzii scrise, iar completul de trei judecători de la Tribunalul Districtual din Ierusalim va pronunța verdictul.

De ce contează: credibilitatea, firul comun al celor trei dosare

Miza imediată nu mai este doar „ce s-a întâmplat”, ci dacă explicațiile lui Netanyahu rezistă confruntării cu probele. Analiza arată că procurorii au încercat să demonstreze că episoadele par „obișnuite” doar privite separat, dar, puse cap la cap, ar indica o suprapunere repetată între relații personale, interese media și decizii oficiale.

Un punct recurent a fost memoria. Procurorul Yonatan Tadmor a susținut că, în anchetele poliției din dosarele 1000 și 2000, Netanyahu ar fi răspuns de 1.788 de ori că „nu își amintește”. Netanyahu a respins ideea că ar evita întrebările, afirmând:

„Toată lumea are scăpări de memorie din când în când, chiar și eu.”

Cele trei capete de acuzare și linia de apărare

În rechizitoriul din 2020 sunt trei dosare distincte, cu acuzații diferite:

• Dosarul 1000: fraudă și abuz de încredere, legat de cadouri de la oameni de afaceri, în principal Arnon Milchan. Netanyahu a susținut că darurile țin de o prietenie, nu de funcție: „Nu era despre poziția mea – era prietenie.” Disputa juridică se concentrează pe dacă relația a rămas privată sau a devenit conflict de interese, în condițiile în care Milchan ar fi cerut și sprijin oficial.
• Dosarul 2000: fraudă și abuz de încredere, privind conversații înregistrate cu editorul Arnon „Noni” Mozes (Yediot Aharonot). Miza nu este existența discuțiilor (sunt pe bandă), ci dacă Netanyahu negocia efectiv un schimb sau doar îl „ținea în șah” pe Mozes. Potrivit rechizitoriului, Mozes ar fi oferit o acoperire mediatică mai favorabilă în schimbul unor pași care să restrângă Israel Hayom.
• Dosarul 4000 (Bezeq–Walla): acuzație de luare de mită, plus fraudă și abuz de încredere, privind un presupus schimb între beneficii de reglementare și tratament favorabil pe site-ul Walla. Aici, procurorii au cerut instanței să deducă existența unei înțelegeri dintr-un „lanț” de contacte, solicitări și decizii, inclusiv din relatarea lui Shlomo Filber (fost director general la Ministerul Comunicațiilor, martor al acuzării). Netanyahu a negat că ar fi dat instrucțiuni sau că ar fi intervenit în conținutul editorial, declarând:

„Nu i-am spus nimic lui Filber. Nu am vorbit cu el despre asta deloc.”

Ce urmează și presiunea de calendar

Pe lângă etapele procedurale (martori ai apărării, concluzii, verdict), analiza notează și o constrângere practică: judecătoarea Friedman-Feldman ar urma să se pensioneze în martie 2028, ceea ce poate crea presiune pentru avansarea dosarului.

În acest context, mărturia lui Netanyahu devine reperul principal: apărătorii pot aduce martori și pot contesta interpretarea probelor, însă orice argument va fi raportat la versiunea pe care premierul a prezentat-o deja sub jurământ în fața instanței. Verdictul va depinde de care dintre cele două narațiuni — „conduită obișnuită” versus folosirea puterii publice mascată de etichete — se potrivește mai bine cu ceea ce a reținut completul de judecată.