Știri
Știri din categoria Externe
Redeschiderea Strâmtorii Hormuz devine o miză economică regională, după ce președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a cerut reluarea traficului prin acest coridor maritim esențial pentru transportul global de petrol, potrivit Al Jazeera.
Erdogan a spus că „fluxurile globale de petrol trebuie să reînceapă” și a susținut că atât Turcia, cât și Iranul sprijină menținerea transporturilor de petrol prin această rută strategică.
Strâmtoarea Hormuz este descrisă ca fiind în centrul tensiunilor dintre SUA și Iran, iar apelul liderului turc vine pe fondul unor perturbări ale livrărilor de petrol. Materialul nu oferă detalii despre natura exactă a perturbărilor sau despre un calendar pentru redeschidere.
Pentru piețele energetice și economiile dependente de importuri, mesajul Ankarei indică o presiune politică pentru normalizarea rapidă a tranzitului, într-un punct de blocaj care poate influența direct disponibilitatea petrolului la nivel global.
Recomandate
Retorica de escaladare a Iranului pune sub semnul întrebării acordul de încetare a ostilităților cu SUA , cu doar 24 de ore înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut în memorandumul semnat în iunie, potrivit Antena 3 . Declarația a fost făcută duminică de Statul Major General al Forțelor Armate Iraniene, într-un comunicat publicat cu ocazia aniversării întoarcerii prizonierilor din războiul Iran–Irak (1980–1988), potrivit agenției Tasnim. Informația este relatată de EFE, citată de Agerpres. „Până la înfrângerea completă a dușmanilor americano-sioniști din regiune, la restabilirea drepturilor eroicei națiuni iraniene și la capitularea inamicului, nu vom ceda în fața Statelor Unite.” Ce prevedea memorandumul și de ce contează momentul Iranul și Statele Unite au semnat pe 17 iunie un memorandum de înțelegere care stipula încetarea imediată a operațiunilor militare și stabilea un termen de 60 de zile pentru negocierea unui acord final de pace. Potrivit materialului, termenul-limită urma să expire în 24 de ore de la momentul declarației armatei iraniene. În acest context, mesajul de „înfrângere completă” indică o poziționare publică mai dură exact înaintea unui moment-cheie al procesului de negociere, ceea ce ridică semne de întrebare privind fezabilitatea unui acord final în forma anticipată de memorandum. Acuzații reciproce și reluarea ostilităților Deși memorandumul prevedea încetarea imediată a operațiunilor militare, ostilitățile au fost reluate pe 7 iulie, după ce guvernul american a acuzat Iranul că a atacat nave comerciale în Strâmtoarea Ormuz . În continuare, au urmat noi atacuri aeriene americane împotriva sudului Iranului, iar de atunci ambele părți s-au acuzat reciproc de încălcarea memorandumului. Separat, armata iraniană a transmis că își va menține poziția în apărarea „cererilor legitime” și a „restaurării drepturilor” poporului iranian și ale liderului său suprem, Mojtaba Khamenei , fără a preciza care sunt aceste cereri. Totodată, Statul Major General a susținut că forțele iraniene, confruntate cu „cea mai bine echipată armată din lume” (referire la SUA), „au reușit să-i îngenuncheze pe liderii acesteia”. [...]
Escaladarea retoricii militare iraniene pune sub semnul întrebării șansele unui acord de pace cu SUA , cu doar 24 de ore înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut într-un memorandum semnat în iunie, potrivit HotNews . Statul Major al Armatei Iraniene a transmis duminică, într-un comunicat, că nu va ceda în fața Statelor Unite până la „înfrângerea lor completă”. Mesajul a fost emis cu ocazia aniversării întoarcerii prizonierilor din războiul Iran–Irak (1980–1988), potrivit agenției Tasnim, citată de EFE și Agerpres. „Până la înfrângerea completă a duşmanilor americano-sionişti din regiune, la restabilirea drepturilor eroicei naţiuni iraniene şi la capitularea inamicului, nu vom ceda în faţa Statelor Unite.” Termenul-limită din memorandum, pe fondul reluării ostilităților Iranul și SUA au semnat la 17 iunie un memorandum de înțelegere care prevedea încetarea imediată a operațiunilor militare și un termen de 60 de zile pentru negocierea unui acord final de pace. Declarația de duminică vine cu o zi înainte de expirarea acestui termen. În același timp, în material se arată că ostilitățile au fost reluate pe 7 iulie, după ce Washingtonul a acuzat Teheranul că a atacat nave comerciale în Strâmtoarea Ormuz . Au urmat noi atacuri aeriene americane împotriva sudului Iranului, iar ulterior cele două părți s-au acuzat reciproc de încălcarea memorandumului. Ce revendică Teheranul și cum își justifică poziția Comunicatul militar invocă apărarea „cererilor legitime” și „restaurarea drepturilor” poporului iranian și ale liderului suprem, Mojtaba Khamenei, fără să detalieze care sunt aceste cereri. Totodată, Statul Major General susține că forțele iraniene, confruntate cu „cea mai bine echipată armată din lume” (o referire la SUA), ar fi reușit să „îngenuncheze” liderii acesteia. Ce urmează Din informațiile prezentate nu reiese dacă există negocieri active în ultimele 24 de ore ale termenului sau dacă părțile pregătesc o prelungire a memorandumului. Cert este că, pe fondul reluării confruntărilor și al acuzațiilor reciproce, mesajul de „înfrângere completă” indică o înăsprire a poziției publice a Teheranului exact în momentul în care ar fi trebuit închis un acord final. [...]
Acordul SUA–Turcia pentru livrări de armament către Ucraina, în valoare de 283 milioane de dolari (aprox. 1,3 miliarde lei), intră într-o fereastră de 30 de zile în care Congresul american poate formula obiecții , în timp ce Rusia îl contestă public, potrivit Agerpres . Reacția Moscovei a fost transmisă de purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova , care a susținut că înțelegerea „va amâna încheierea regimului de la Kiev” și că SUA și Turcia „au deschis astfel încă o cutie a Pandorei”, conform declarațiilor citate de TASS și preluate de dpa. Ce include acordul și care este valoarea În urmă cu o săptămână, o notificare a Departamentului de Stat al SUA către Congres a menționat o achiziție majoră de arme din Turcia de către Ucraina. Potrivit notificării, Kievul cumpără un pachet de arme de artilerie fabricate în SUA, care include: 70 de rachete ATACMS; 12 lansatoare de rachete M270; peste 2.500 de rachete de artilerie calibru 227 mm, cu muniții cu fragmentație; 47.000 de obuze de artilerie calibru 203 mm, cu muniții cu fragmentație. Acordul se referă exclusiv la modele mai vechi de arme, iar guvernul american îl sprijină, valoarea totală fiind de 283 de milioane de dolari (aprox. 1,3 miliarde lei). Ce urmează: termenul de 30 de zile pentru obiecții în Congres Notificarea declanșează o perioadă de 30 de zile în care Senatul și Camera Reprezentanților pot prezenta obiecții. Materialul nu precizează dacă există deja opoziție formală sau care ar fi calendarul exact al livrărilor după expirarea termenului. Context: acuzații privind rachete balistice nord-coreene folosite de Rusia În același context, Agerpres notează că, potrivit unor informații furnizate recent de Kiev, forțele armate ruse și-ar fi sporit capabilitățile cu rachete balistice din Coreea de Nord , iar cel puțin două dintre acestea ar fi fost deja utilizate împotriva Ucrainei. [...]
Pactul de apărare semnat la Mecca de Arabia Saudită, Turcia și Pakistan poate accelera reconfigurarea alianțelor din Orientul Mijlociu , cu efecte potențiale asupra echilibrelor de securitate și a cooperării regionale în care Israelul miza, până recent, pe o apropiere de state din Golf, potrivit unei analize din The Jerusalem Post . Acordul, semnat pe 7 august, este prezentat ca prima formalizare a apariției lente a unui bloc sunnit conservator, gândit ca o contrapondere strategică atât față de Israel, cât și față de Iran. Publicația notează că miza nu este doar simbolică: nucleul acestui demers se sprijină pe relații bilaterale în creștere în comerț, economie și cooperare militară. Ce prevede pactul și cât valorează, practic, garanția de apărare Textul comun al acordului promite întărirea „descurajării colective” și introduce o formulare de tip „un atac asupra unuia este un atac asupra tuturor”, evocând Articolul 5 din NATO. Totuși, analiza avertizează că puțini cred că documentul ar obliga automat statele semnatare să intre în război în scenarii concrete (de exemplu, Turcia într-un conflict India–Pakistan sau Pakistan într-o confruntare directă cu Iranul). În plus, pactul ar fi fost deja „testat” indirect: după atacuri ulterioare ale houthiților asupra Arabiei Saudite, nu ar fi existat un răspuns din partea noilor parteneri ai Riadului din pact, ceea ce sugerează limite operaționale ale angajamentului. Motorul real: axa Turcia–Pakistan și cooperarea militară Elementul central al noii arhitecturi este relația bilaterală Turcia–Pakistan, consolidată în ultimul deceniu prin proiecte și achiziții militare. Analiza indică drept reper un contract din 2018, în valoare de 1,5 miliarde de dolari (aprox. 6,9 miliarde lei), prin care marina pakistaneză a cumpărat patru nave MILGEM din Turcia – descris ca cel mai mare export de apărare al Ankarei la acel moment. În același cadru, cele două țări cooperează la dezvoltarea dronelor, iar Turcia a contribuit la modernizarea flotei pakistaneze de avioane F-16. Turcia este, potrivit articolului, al patrulea cel mai mare furnizor de armament al Pakistanului (principalul fiind China). De ce intră Arabia Saudită în ecuație: „hedging” pe fondul retragerii SUA Pentru Arabia Saudită, participarea este descrisă ca mai complicată. Înainte de războiul început în regiune „acum trei ani”, prințul moștenitor Mohammed bin Salman era asociat cu o orientare a unor lideri din Golf (inclusiv Emiratele Arabe Unite și Bahrain) spre dezvoltare economică și tehnologică și spre o apropiere de Israel, în linia Acordurilor Abraham din 2020 . Analiza susține că Riadul nu ar fi abandonat neapărat această direcție, dar că în „noua” ordine regională, apărarea și simbolurile religioase revin în prim-plan. În acest context, Arabia Saudită ar fi luat act de ceea ce percepe drept incapacitatea SUA de a-și atinge obiectivele împotriva Iranului sau de a apăra suficient statele din Golf de atacuri iraniene, pe fondul unei tendințe mai largi a Washingtonului de a reduce angajamentele majore în Orientul Mijlociu. Concluzia: Riadul „se asigură” (hedging) pentru a semnala SUA și aliaților regionali că are alternative și parteneri potențiali, chiar dacă aceștia pot oferi, în practică, garanții limitate în fața Iranului și a rețelei sale de actori afiliați. Extinderea blocului: Qatar și noul regim din Siria, plus dimensiunea anti-Israel Pactul nu include toți actorii pe care analiza îi vede ca parte a axei emergente. Qatar și regimul islamist sunnit aflat în formare în Siria sunt descrise ca „componente” ale blocului, iar Qatar este indicat drept al treilea membru-cheie al grupului alături de Turcia și Pakistan. Din perspectiva Israelului, articolul punctează că această alianță (Turcia–Pakistan–Qatar) este, la nivel retoric, „extrem de anti-Israel”, iar retorica ar fi susținută de acțiuni: Turcia și Qatar sunt menționate drept susținători practici majori ai Hamas, alături de Iran. Analiza adaugă și un element operațional în Siria: Turcia ar fi implicată în construirea unei noi armate siriene de 200.000 de oameni, controlată și încadrată de comandanți islamiști suniți, în timp ce Turcia și Qatar sunt descrise ca principalii aliați ai noului regim de la Damasc. În final, este citat un reportaj al postului israelian Channel 11 (fără a numi țările) despre un sfat transmis între două state din Orientul Mijlociu: încheierea unui acord cu Israel pentru a câștiga timp, a construi forță, apoi a rupe acordul și a porni război. Analiza sugerează că logica strategică regională ar indica Siria drept statul „sfătuit”, iar Turcia sau Qatar drept statul „sfătuitor” – o interpretare care rămâne însă inferență, în lipsa numelor. Pentru mediul de afaceri și investitori, semnalul principal este că regiunea intră într-o fază de aliniamente mai dure, în care cooperarea economică și cea de securitate se amestecă, iar riscul geopolitic poate crește inclusiv în jurul rutelor comerciale, al energiei și al proiectelor transfrontaliere. [...]
Declarațiile lui Donald Trump despre „anexarea” strâmtorii Ormuz ridică miza unei crize care afectează direct piața globală de energie , într-un moment în care ruta prin care tranzitează, în mod obișnuit, circa 20% din petrolul și gazele naturale la nivel mondial rămâne blocată, potrivit HotNews . Trump a spus, vineri, la un miting politic organizat la o academie de poliție din statul New York, că va declara „în curând” strâmtoarea Ormuz „teritoriu al Statelor Unite”. În același context, el a susținut că SUA au impus o blocadă care ar permite Washingtonului să decidă ce nave trec. „Foarte curând voi declara strâmtoarea Ormuz teritoriu al Statelor Unite. Este adevărat.” „Avem blocada. Nicio navă nu trece decât dacă vrem noi.” De ce contează: Ormuz este un nod critic pentru petrol și gaze Strâmtoarea Ormuz leagă Golful Persic de Golful Oman și separă Iranul de Oman, cele două țări împărțind jurisdicția asupra strâmtorii. Importanța economică a zonei vine din rolul ei în transportul de hidrocarburi: prin acest canal maritim îngust tranzitează, de regulă, aproximativ o cincime din petrolul și gazele naturale la nivel mondial. Pe acest fond, retorica de tip „suveranitate” amplifică riscul de escaladare și prelungește incertitudinea pentru companiile din energie, transport maritim și asigurări, într-un moment în care accesul este deja restricționat. Reacția Iranului și stadiul blocajului Cu o zi înainte, Iranul a respins afirmațiile anterioare ale lui Trump potrivit cărora SUA ar avea „control total” asupra strâmtorii. Teheranul a transmis că Ormuz se află „sub controlul și administrarea” sa și că strâmtoarea rămâne blocată, iar accesul nu va fi reluat decât după îndeplinirea condițiilor impuse de Iran. Un oficial iranian de rang înalt, Rasoul Sanaei-Rad, a declarat că Iranul nu va redeschide strâmtoarea decât dacă cealaltă parte își respectă angajamentele din acordul interimar și că redeschiderea nu este ceva ce SUA pot realiza unilateral. Tot el a avertizat că, într-un conflict viitor, Iranul ar urma să răspundă „mai ferm”. Contextul recent: de la război la acord interimar, apoi la reluarea loviturilor Potrivit relatării, criza s-a reaprins în 2026 în contextul conflictului din Orientul Mijlociu. După izbucnirea războiului, început cu lovituri americano-israeliene asupra Iranului pe 28 februarie, Teheranul a „închis practic” strâmtoarea. Ulterior, SUA au impus o blocadă navală asupra transporturilor maritime și porturilor iraniene, afirmând în același timp că vor proteja libertatea de navigație pentru navele care călătoresc către și dinspre porturi care nu aparțin Iranului. În iunie, cele două țări au ajuns la un acord interimar care prevedea o încetare permanentă a focului și revenirea rapidă la libertatea de navigație, însă înțelegerea s-a destrămat după câteva săptămâni, pe fondul reluării unor atacuri limitate asupra navelor și al reluării loviturilor americane asupra provinciilor sudice ale Iranului. În lipsa unor pași concreți care să ducă la redeschiderea strâmtorii, declarațiile lui Trump adaugă presiune politică peste o problemă deja operațională, cu efecte directe asupra fluxurilor energetice globale. [...]
Franța spune că programul portavionului „France Libre” nu este afectat de revenirea SUA la catapulte cu abur , iar Parisul mizează în continuare pe catapultele electromagnetice, fără să vadă riscuri tehnice sau industriale pentru producție și mentenanță pe termen lung, potrivit Antena 3 . Miza este una operațională și de lanț de aprovizionare: dacă SUA ar schimba direcția, ar putea apărea întrebări despre cât de sustenabil rămâne, în decenii, suportul pentru tehnologia electromagnetică. Ministerul Apărării de la Paris a transmis agenției AFP că decizia președintelui american de a reveni la catapulte cu abur pentru portavioanele SUA „nu afectează” portavionul francez construit în Statele Unite. Autoritățile franceze au adăugat că nu a fost identificat „niciun risc tehnic sau industrial” pentru producția și mentenanța, în următoarele decenii, a catapultelor electromagnetice. De ce contează: mentenanța pe zeci de ani depinde de comenzi și de industrie AFP notează că, pentru a întreține un produs timp de decenii – durata normală de viață a unui portavion – un producător are nevoie de suficiente comenzi pentru a menține rentabilă „filiera” (lanțul industrial) necesară întreținerii. În acest context, poziția Franței urmărește să reducă riscul ca o eventuală schimbare de politică în SUA să slăbească ecosistemul industrial din jurul catapultelor electromagnetice. Ce a decis Trump și ce se întâmplă în programul american Donald Trump a ordonat ca pe „Doris Miller”, al patrulea portavion american din clasa Ford, aflat în construcție, să fie instalate catapulte cu abur, folosite înainte de implementarea sistemului electromagnetic EMALS (Electromagnetic Aircraft Launch System – sistem electromagnetic de lansare a aeronavelor). Trump a susținut că pentru EMALS „s-au cheltuit miliarde de dolari” și că „nu sunt bune”. Potrivit Reuters, USS „Gerald Ford ”, primul portavion din clasa Ford, realizase până în martie peste 36.000 de lansări cu EMALS, produs de compania General Atomics. Opoziție în Marina SUA și avertismente privind costurile Wall Street Journal scrie că oficiali de rang înalt ai Marinei americane și reprezentanți ai industriei s-au opus măsurii, invocând costurile foarte mari ale demontării unui sistem complex integrat în proiectarea celor mai noi portavioane. General Atomics a transmis că decizia de a reveni la abur „merită să fie reanalizată cu atenție” și a avertizat că, în condițiile în care lucrările la noua navă sunt finalizate în proporție de aproape 50%, o schimbare de direcție ar introduce riscuri semnificative pentru costuri, calendar și integrare. Senatorul democrat Mark Kelly (Arizona) a criticat public intervenția politică în proiectarea sistemelor navale, într-un mesaj pe rețelele sociale, cu o formulare dură la adresa lui Trump. [...]
