Știri
Știri din categoria Apărare
Marina SUA oprește modernizarea submarinului USS Boise după ce costurile au explodat, într-o decizie care mută resursele către programe considerate prioritare, precum noile submarine din clasele Virginia și Columbia, potrivit Focus.
USS Boise, un submarin nuclear din clasa Los Angeles, a fost introdus în serviciu în 1992, dar nu a mai ieșit în larg din 2015. Conform portalului francez de securitate Zone Militaire, nava ar fi trebuit să intre într-un doc uscat pentru o revizie majoră, însă lucrările au fost amânate repetat, iar în 2017 submarinul și-a pierdut certificarea completă de operare și capacitatea de a se scufunda.
Submarinul a fost remorcat abia în 2020 la Newport (Virginia), iar în 2024 a început oficial revizia estimată inițial la 1,2 miliarde dolari (aprox. 5,5 miliarde lei), relatează publicația de specialitate Navy Times. Între timp, degradarea continuă a navei a împins costurile în sus.
Șeful forțelor submarine din Marina SUA, amiralul Daryl Caudle, a explicat – citat de Navy Times – că decizia de a „inactiva” USS Boise a fost luată după o analiză „riguroasă, bazată pe date”, pentru a concentra personalul calificat din șantiere pe „cele mai înalte priorități”: submarine noi din clasa Virginia și pregătirea noii clase Columbia.
Secretarul Marinei SUA, John Phelan, a fost și mai explicit într-un interviu la Fox News, citat de aceeași publicație: USS Boise ar fi „înghițit” deja circa 800 milioane dolari (aprox. 3,7 miliarde lei), iar pentru readucerea completă la standard ar mai fi necesare încă 1,9 miliarde dolari (aprox. 8,7 miliarde lei). Potrivit lui Phelan, modernizarea este realizată în proporție de doar 22%.
„USS Boise stă din 2015 în doc. Revizia ne-a costat aproape 800 milioane dolari și este finalizată doar în proporție de 22%. Nota de plată este, pur și simplu, imposibilă.”
Zone Militaire adaugă că suma totală ar echivala cu aproximativ 65% din costul unui submarin nou din clasa Virginia, dar ar acoperi doar circa 20% din durata de viață rămasă a unui submarin vechi.
Decizia indică o constrângere dublă: pe de o parte, costurile de mentenanță pentru platforme vechi pot deveni nejustificabile; pe de altă parte, Marina SUA încearcă să elibereze capacitate în șantiere și forță de muncă specializată pentru programe noi, într-un moment în care submarinele sunt o componentă centrală a planificării navale.
În acest context, președintele Donald Trump ar fi cerut pentru bugetul apărării pe 2027, potrivit Navy Times, 65 miliarde dolari (aprox. 299 miliarde lei) pentru construcții navale, inclusiv două submarine din clasa Virginia și unul din clasa Columbia. Administrația ar solicita, per total, 34 de nave noi, dintre care 18 nave de luptă.
Recomandate
Marina SUA începe să instaleze pe patru distrugătoare un interceptor anti-dronă cu cost mai mic, „Coyote”, pentru a reduce presiunea financiară și riscul de epuizare rapidă a muniției în fața atacurilor în roi. Informația este relatată de iThome , care citează Naval News și arată că sistemul, produs de Raytheon , a fost deja montat pe distrugătorul din clasa Arleigh Burke USS „Carl M. Levin ”. Miza este una operațională și de buget: atacatorii pot folosi drone ieftine, adesea în „roi” (grupuri numeroase coordonate), în timp ce apărătorii se bazează frecvent pe interceptări explozive sau prin impact, scumpe și disponibile în număr limitat. Potrivit materialului, doctrina „o lovitură, o țintă” duce la costuri de interceptare care pot ajunge la „zeci de mii de dolari” per angajare, ceea ce devine greu de susținut financiar în scenarii cu volum mare. De ce contează: „adâncimea muniției” devine o vulnerabilitate Publicația descrie o problemă recurentă în apărarea antiaeriană apropiată: în cazul unui atac masiv, interceptoarele clasice se consumă rapid, iar nava poate rămâne fără „adâncime de muniție” (capacitatea de a susține un număr mare de angajări succesive). Într-un astfel de context, chiar și un sistem performant poate fi împins spre limită dacă fiecare interceptare este scumpă și stocul este mic. Ce este „Coyote” și cum ar urma să fie folosit „Coyote” este prezentat ca o platformă de interceptare anti-dronă care, la rândul ei, este o dronă. Conform articolului, poate distruge ținte fie cu un focos, fie prin lovire directă, iar după misiune poate fi recuperată cu ajutorul unei plase. iThome mai notează că armata americană a început să introducă platforma pentru testare și pune accent pe componenta de operare în rețea: „Coyote” poate funcționa ca nod într-o rețea de comandă-control pentru apărare aeriană în zona înaintată, interconectându-se cu alte unități „Coyote”. Componenta de operare în rețea: alocare automată de ținte Un element cheie menționat este capacitatea de coordonare între interceptori: aceștia își pot distribui țintele și pot decide strategia de atac fără operare manuală, inclusiv prin configurarea „câmpului de atac” pentru a gestiona simultan mai multe ținte aeriene. În logica descrisă de sursă, automatizarea și cooperarea între interceptori sunt menite să crească eficiența în scenarii cu roiuri, unde viteza de reacție și numărul de angajări contează la fel de mult ca performanța fiecărei interceptări. [...]
Washingtonul ridică miza asupra Iranului cu un scenariu care ar lovi direct piața energiei , după ce secretarul american al Apărării, Pete Hegseth , a spus că armata SUA este pregătită să atace centrale electrice și infrastructura energetică iraniană dacă primește ordin politic, în timp ce blocada navală este prezentată drept „varianta politică”, potrivit G4Media . Mesajul a fost transmis într-un briefing la Pentagon, unde Hegseth a afirmat că forțele SUA sunt „pregătite și complet echipate” pentru a lovi centralele electrice și industria energetică a Iranului, dacă decizia politică va fi luată. În aceeași logică, blocada navală este descrisă ca „cea mai politicoasă cale” de a forța Teheranul să accepte condițiile Washingtonului în negocierile care urmează. Blocada navală: dimensiune operațională și reguli de interceptare Blocada a intrat în vigoare la începutul săptămânii și este aplicată de zeci de nave și aeronave ale Marinei SUA, susținute de aproximativ 10.000 de militari. Până acum, 14 nave au fost forțate să se întoarcă din drum. Autoritățile americane au transmis că orice navă care încearcă să sprijine Iranul va fi: interceptată, avertizată, iar dacă este necesar, supusă folosirii forței, inclusiv în apele internaționale. Amiralul Brad Cooper, comandantul Comandamentului Central al SUA, a spus că tacticile sunt adaptate constant, iar șeful Statului Major Interarme, generalul Dan Caine, a declarat că armata este „gata să reia operațiuni majore de luptă în orice moment”. De ce contează: riscul asupra fluxurilor globale de petrol și gaze Conflictul a produs „cea mai mare perturbare din istorie” a aprovizionării globale cu petrol și gaze, în condițiile în care Strâmtoarea Ormuz este un punct-cheie prin care tranzitează aproximativ 20% din exporturile mondiale de energie, potrivit materialului. În acest context, analiștii citați estimează că Iranul ar putea rezista cel mult două luni fără exporturi de petrol înainte de a fi nevoit să reducă producția, ceea ce amplifică presiunea economică asupra Teheranului și crește miza negocierilor. Context politic: „optimism prudent”, dar cu avertisment de escaladare Administrația președintelui Donald Trump a indicat un „optimism prudent” privind posibilitatea unui acord care să pună capăt conflictului declanșat la 28 februarie de SUA și Israel, însă a avertizat că presiunea va crește dacă Iranul rămâne inflexibil. Separat, surse apropiate Teheranului susțin că Iranul ar fi dispus să permită tranzitul liber al navelor prin partea omaneză a strâmtorii, dacă se ajunge la un acord care să prevină reluarea ostilităților. [...]
Rachetele balistice nord-coreene folosite de Rusia în Ucraina arată cum sancțiunile pot fi ocolite prin componente comerciale și lanțuri globale de aprovizionare vulnerabile , potrivit unei analize a Ministerului Apărării de la Kiev, citată de Adevărul . Concluzia ucrainenilor: deși tehnologic inferioare, aceste muniții rămân o amenințare prin volum și prin capacitatea de a fi produse și livrate rapid. Raportul se bazează pe examinări de laborator ale fragmentelor recuperate după atacuri din 2024 și vizează două tipuri de rachete: KN-23 și KN-24, utilizate de forțele ruse inclusiv în bombardamente asupra unor orașe mari din Ucraina. Ce au găsit ucrainenii în rachetele KN-23 și KN-24 Specialiștii ucraineni susțin că rachetele au asemănări cu modele rusești moderne, precum Iskander-M, dar sunt inferioare tehnologic. Printre diferențele menționate: combustibil mai puțin eficient; pentru a atinge distanțe similare, motoarele ar fi „considerabil mai mari”, cu aproximativ 50%; metode de fabricație descrise ca „învechite cu aproximativ o jumătate de secol”, inclusiv la nivelul lipiturilor electronice; utilizarea grafitului pentru protecția termică a focoaselor, o soluție considerată relativ ieftină, dar eficientă la temperaturi ridicate. Componenta de reglementare: componente civile și ocolirea sancțiunilor Analiza indică faptul că sistemele de control includ componente electronice comerciale de la branduri internaționale, iar explicația avansată de oficialii ucraineni este ocolirea sancțiunilor internaționale de către Phenian. Serviciile de informații militare ucrainene spun că au identificat piese fabricate în mai multe țări, inclusiv China, Japonia, SUA și state europene, ceea ce ridică problema vulnerabilității lanțurilor globale de aprovizionare în fața utilizării duale (civilă și militară) a unor componente. Precizie, fiabilitate și miza „războiului de uzură” Primele utilizări ar fi fost raportate în ianuarie 2024, când Rusia ar fi lansat rachete asupra orașului Harkov . Autoritățile ucrainene au afirmat atunci că munițiile sunt imprecise și nesigure, unele explodând în aer înainte de a-și atinge ținta. Kievul a anunțat ulterior și interceptarea unor rachete KN-24 lansate asupra capitalei. În 2025, Ucraina a acuzat Coreea de Nord că a livrat Rusiei cel puțin 148 de rachete balistice. În lectura raportului ucrainean, chiar dacă sunt mai slabe tehnologic, rachetele pot conta într-un conflict de uzură prin număr și prin ritmul de producție și livrare. Context: cooperarea Moscova–Phenian se adâncește Potrivit aceleiași surse, relațiile dintre Rusia și Coreea de Nord s-au consolidat de la începutul războiului, Moscova primind nu doar armament, ci și sprijin militar direct, inclusiv trupe. SUA și Coreea de Sud avertizează că Phenianul ar putea obține, în schimb, experiență în condiții reale de luptă, atât în plan tactic, cât și în dezvoltarea armamentului. [...]
Decolarea a două Typhoon pentru un avion neidentificat arată presiunea operațională permanentă pe apărarea aeriană britanică , într-un context în care Londra suspectează tot mai des activitate militară rusă în proximitatea spațiului său aerian, potrivit Focus . Marți, Royal Air Force (RAF) a ridicat de la sol două avioane de vânătoare Typhoon din nordul Scoției, după ce un aparat neidentificat se îndrepta spre spațiul aerian al Marii Britanii. Misiunea a fost de observare și, dacă ar fi fost necesar, de oprire a aeronavei, însă – potrivit unui purtător de cuvânt al RAF – interceptarea nu a mai fost necesară, deoarece aparatul a rămas în afara spațiului aerian britanic. Ce se știe despre avionul suspect și de ce contează Identitatea aeronavei nu a fost confirmată oficial. Totuși, publicația notează că, potrivit relatărilor din Telegraph și de pe portalul itv.com, ar fi putut fi vorba despre un bombardier rusesc cu rază lungă de acțiune. Această informație rămâne neconfirmată, iar episodul este prezentat ca posibilă continuare a unei serii de „provocări” atribuite Rusiei în apropierea Regatului Unit. Din perspectivă operațională, incidentul indică faptul că RAF trebuie să mențină capacitatea de reacție rapidă (alertă de poliție aeriană) pentru ținte neidentificate, chiar și atunci când acestea nu intră efectiv în spațiul aerian național. Astfel de decolări au costuri și consumă resurse (ore de zbor, personal, mentenanță), fără ca sursa să ofere însă date despre impactul financiar. Context: episoade invocate în proximitatea Marii Britanii Focus enumeră mai multe incidente anterioare care, în lectura publicației, susțin suspiciunea unei presiuni rusești constante: în 2020, două aeronave rusești Tupolev Tu-142 au fost interceptate înainte de a ajunge în spațiul aerian britanic; în 2026, armata britanică ar fi monitorizat trei submarine rusești în apele britanice; tot în 2026, Kremlinul ar fi trimis o fregată în Canalul Mânecii pentru a escorta o navă din așa-numita „flotă din umbră” (termen folosit pentru nave asociate exporturilor rusești ocolind restricții). Publicația leagă acest context și de poziționarea politică a Londrei: Keir Starmer este menționat ca premier al Marii Britanii și ca unul dintre cei mai activi susținători ai Ucrainei. Ce urmează În lipsa unei confirmări oficiale privind tipul și originea aeronavei, cazul rămâne, deocamdată, la nivel de suspiciune. Dacă vor apărea clarificări din partea autorităților britanice, acestea pot influența modul în care incidentul este încadrat: fie ca o alertă de rutină, fie ca un nou episod într-o dinamică de testare a reacției apărării aeriene. [...]
Preluarea „ Christophani Ridge ” cu minute înainte de intrarea în vigoare a încetării focului indică intenția Israelului de a păstra un avantaj operațional în sudul Libanului , potrivit The Jerusalem Post , care citează un comunicat al Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF) transmis vineri. IDF susține că, joi noaptea, soldați dintr-o unitate de elită au fost parașutați și au capturat „Christophani Ridge”, descrisă drept o poziție-cheie în sudul Libanului, cu puțin timp înainte ca armistițiul să intre în vigoare. Scopul operațiunii, conform aceleiași declarații, a fost menținerea unei prezențe operaționale în zonă înainte de oprirea luptelor. Ce spune IDF despre comandă și mandatul post-armistițiu Armata israeliană afirmă că operațiunea a fost aprobată de șeful Statului Major General al IDF și a fost condusă de comandantul Forțelor Aeriene Israeliene și de comandantul Comandamentului de Nord. În același comunicat, IDF spune că rămâne „în stare de alertă ridicată” și că va continua să „înlăture amenințări” în sudul Libanului, în zona dintre granița cu Israelul și „linia desemnată”, în conformitate cu înțelegerea privind încetarea focului. Incident separat în sudul Fâșiei Gaza Publicația mai notează că, într-un incident ulterior raportat vineri, soldați israelieni staționați în sudul Fâșiei Gaza au ucis o persoană pe care o descriu drept „terorist”, după ce aceasta ar fi trecut „linia galbenă” și ar fi reprezentat o amenințare imediată pentru forțe. IDF afirmă că militarii implicați erau din Batalionul Negev și că nu au fost raportate victime în rândul trupelor israeliene. [...]
Anul 2030 este văzut ca un prag pentru securitatea Europei , iar fereastra de timp până atunci ar trebui folosită pentru accelerarea pregătirilor militare și industriale, avertizează generalul belgian Frederik Vansina , șeful Statului Major al Forțelor Armate din Belgia, într-o analiză preluată de Adevărul . Miza, în lectura sa, nu este doar finalul războiului din Ucraina, ci riscul ca Rusia să rămână după conflict cu o forță capabilă să pună presiune pe continent. Vansina susține că Vladimir Putin „nu va reuși să câștige războiul din Ucraina”, indiferent de evoluțiile relației cu SUA, dar avertizează că acest rezultat nu este garantat fără „un efort major al Europei”. În același timp, el atrage atenția ca ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului să nu deturneze atenția de la Ucraina, pe care o consideră în continuare principala amenințare la adresa securității europene. De ce 2030 contează: fereastra de pregătire și riscul post-război Potrivit generalului, conflictul din Ucraina pare blocat într-un impas, însă Rusia menține între 650.000 și 700.000 de militari experimentați, sprijiniți de o „economie de război” capabilă să producă zilnic armament. În această logică, chiar dacă nu anticipează un atac iminent asupra Europei Occidentale, pericolul ar fi unul „de perspectivă”: după încheierea războiului, Moscova ar putea rămâne cu o capacitate militară considerabilă. „Nu vorbim încă despre un pericol imediat pentru Bruxelles, dar nu trebuie să ne amăgim.” Vansina mai indică și semnale agresive de la Kremlin, inclusiv ambiția exprimată de Putin pentru o armată de până la 1,5 milioane de oameni, precum și episoade care alimentează tensiuni regionale, între care referiri la proiecte separatiste în statele baltice. Implicația pentru NATO și Europa: autonomia strategică rămâne departe Mesajul central al oficialului belgian este că Europa trebuie să ajungă până în 2030 „suficient de puternică” pentru a descuraja Rusia chiar și într-un scenariu cu sprijin american redus. „Până în 2030 trebuie să fim suficient de puternici încât să îi putem spune lui Putin că nu poate câștiga un război împotriva Europei, nici măcar fără sprijinul americanilor.” În evaluarea sa, Europa este încă departe de „autonomia strategică” (capacitatea de a-și asigura apărarea cu resurse proprii). Deși bugetele de apărare cresc, pragul de 2% din PIB „nu mai este suficient”, iar industria de apărare avansează, dar prea lent. Vansina plasează un posibil orizont pentru un nivel „real” de autonomie strategică abia spre 2035, cu condiția continuării investițiilor. Ce rol are Ucraina și unde persistă incertitudinile Un element esențial rămâne sprijinul pentru Ucraina, pe care Vansina îl descrie drept motivul pentru care Europa „are acest timp”, datorită „sacrificiului ucrainenilor”. În paralel, persistă incertitudini privind prezența militară americană în Europa: trupele nu au fost retrase, iar avioanele F-35 sunt în continuare desfășurate în baze strategice, însă aliații europeni nu au un calendar clar pentru eventuale reduceri. Pe acest fond, în Europa se discută tot mai des despre construirea unei structuri de securitate care să funcționeze și în absența sprijinului american, în contextul declarațiilor critice ale lui Donald Trump la adresa NATO. Concluzia generalului: Europa mai are câțiva ani pentru a recupera întârzierile; după aceea, echilibrul de forțe ar putea deveni semnificativ mai fragil. [...]
