Știri
Știri din categoria Apărare
Marina SUA renunță la submarinul nuclear „USS Boise” după ce programul de reparații a înghițit aproape 800 milioane de dolari (aprox. 3,7 miliarde lei) și a avansat doar 22%, un semnal despre presiunea bugetară și operațională pe care întârzierile de mentenanță o pun pe flota de submarine, potrivit Focus.
Submarinul de atac din clasa Los Angeles este blocat din 2015 într-un port din statul Virginia, iar din 2017 și-a pierdut autorizația de scufundare, devenind practic neoperabil. Planul inițial prevedea o revizie generală, însă proiectul a fost amânat repetat: șantierul naval de stat Norfolk nu a putut prelua lucrarea în 2016 din cauza supraîncărcării cu alte proiecte, iar abia în 2020 „Boise” a fost remorcat către șantierul privat Newport News Shipbuilding, conform informațiilor citate de Focus din Breaking Defense.
Pentru a încerca salvarea programului, Huntington Ingalls (HII) a primit în 2024 un contract de 1,2 miliarde de dolari (aprox. 5,6 miliarde lei) pentru o „grundsanierung” (refacere majoră), cu lucrări estimate să se întindă cel puțin până în 2029. Între timp, pe măsură ce submarinul a rămas neutilizat, starea lui s-a degradat, potrivit Breaking Defense.
Decizia de a opri proiectul a venit după ce secretarul Marinei SUA, John Phelan, a spus, citat de Opex360, că „Boise” a costat deja „aproape 800 milioane de dolari”, iar modernizarea era realizată în proporție de 22%. În evaluarea sa, continuarea reparațiilor ar fi ajuns la 65% din costul unui submarin nou din clasa Virginia, dar ar fi adus doar circa 20% din durata de viață rămasă a navei vechi.
Cazul nu este singular. O analiză a Curții de Conturi a SUA (GAO) a constatat că, între 2014 și 2020, submarinele Marinei SUA au petrecut în total 9.563 de zile peste termenele planificate în mentenanță – echivalentul a 26 de ani de indisponibilitate suplimentară. La un moment dat, 18 din 49 de submarine de atac nu erau operaționale, potrivit aceleiași analize.
Conducerea Marinei SUA justifică renunțarea ca o realocare de personal și bani către proiecte cu impact mai mare. Amiralul Daryl Caudle a numit, potrivit Breaking Defense, decizia „dură, dar necesară”, argumentând că permite concentrarea forței de muncă specializate pe construcția de submarine noi din clasele Virginia și Columbia și pe creșterea disponibilității flotei actuale.
În plan bugetar, Breaking Defense notează că Marina SUA ar cere pentru anul fiscal 2027 circa 65,8 miliarde de dolari (aprox. 306 miliarde lei) pentru construcții navale, inclusiv 11,4 miliarde de dolari (aprox. 53 miliarde lei) pentru două submarine Virginia și 10,5 miliarde de dolari (aprox. 49 miliarde lei) pentru un submarin Columbia.
Un purtător de cuvânt al Newport News Shipbuilding a declarat pentru Breaking Defense că lucrările la „Boise” vor fi încheiate „ordonat și cu costuri reduse”, iar angajații vor fi redistribuiți către alte proiecte, ceea ce sugerează că impactul imediat asupra locurilor de muncă din șantier ar urma să fie limitat.
Recomandate
Portavionul american USS „George H.W. Bush” ocolește Africa pentru a evita ruta prin Marea Roșie , o decizie care prelungește semnificativ tranzitul și complică logistica și planificarea operațională a Marinei SUA, pe fondul riscurilor de securitate din zona Bab al-Mandab , potrivit Focus . Nava (CVN-77), cu propulsie nucleară, a fost observată în largul Namibiei și „înconjoară” în prezent continentul african, urmând să treacă pe la Capul Bunei Speranțe către Oceanul Indian. Conform revistei Forbes, este de așteptat ca portavionul să fie apoi dislocat în Orientul Mijlociu, în condițiile în care armistițiul din regiune urmează să se încheie în curând. De ce evită SUA Marea Roșie: riscul din Bab al-Mandab Departamentul american al Apărării nu a oferit, până acum, o justificare oficială pentru acest tranzit neobișnuit și mai lung. În mod normal, portavioanele care pleacă de pe Coasta de Est a SUA folosesc ruta prin Mediterană, Canalul Suez și Marea Roșie. Forbes, citând un material al USNI News , indică însă motive de securitate: ocolirea Africii elimină trecerea prin Marea Roșie și strâmtoarea Bab al-Mandab, zone unde, în ultimii ani, au avut loc numeroase atacuri cu drone și rachete ale milițiilor huthi susținute de Iran asupra navelor comerciale și a celor americane. Efecte operaționale: timpi mai mari, presiune pe planificare Aceeași sursă notează că, anterior, și multe nave comerciale au evitat ruta directă și au ales traseul mai lung pe la Capul Bunei Speranțe. Focus menționează explicit că timpii de navigație prelungiți apasă asupra logisticii și a planificării misiunilor Marinei SUA. În Orientul Mijlociu operează deja portavionul USS „Abraham Lincoln” (CVN-72), iar Forbes mai arată că USS „Gerald R. Ford” (CVN-78) ar opera din nou în estul Mării Mediterane. Context: un „gât de sticlă” pentru comerțul global Strâmtoarea Bab al-Mandab leagă Marea Roșie de Golful Aden și are aproximativ 20 de mile (circa 32 km) lățime. Potrivit Focus, pe aici treceau cândva anual peste 20.000 de nave, reprezentând aproximativ 12% din comerțul mondial, inclusiv transporturi de petrol și gaze. Forbes descrie traseul ca fiind istoric periculos din cauza apelor puțin adânci, recifelor și vânturilor puternice, la care se adaugă acum riscul politic. Huthii și-au suspendat atacurile după un acord de pace mediat de SUA în Yemen, dar, potrivit Focus, au amenințat din nou cu lovituri după începerea operațiunilor de luptă ale SUA în februarie 2026. [...]
Confirmarea prăbușirii unui MQ-4C Triton în Golf ridică miza pentru supravegherea și securitatea informațiilor în plin context de tensiuni în Orientul Mijlociu, unde astfel de platforme sunt folosite pentru monitorizarea traficului maritim și a activităților militare. Potrivit TWZ , Marina SUA a confirmat că o dronă de supraveghere MQ-4C Triton s-a prăbușit pe 9 aprilie, în timp ce zbura deasupra Golfului Persic, fără ca împrejurările să fie făcute publice. Informația apare într-un rezumat public al incidentelor („mishap summary”) al Naval Safety Command , care notează succint: „9 Apr 2026 (Location Withheld – OPSEC [Operational Security]) MQ-4C crashed, no injury to personnel.” Locația exactă este reținută din motive de securitate operațională (OPSEC), iar Marina a încadrat evenimentul ca „mishap” (incident). Costul pierderii și dimensiunea flotei Incidentul este catalogat drept „Class A mishap”, categorie definită ca implicând pagube de peste 2 milioane de dolari, deces sau invaliditate permanentă, ori o combinație a acestora. Documente bugetare ale Marinei SUA indicau anterior un preț unitar pentru MQ-4C de puțin peste 238 milioane de dolari (aprox. 1,1 miliarde lei). Conform aceleiași surse, în 2025 Marina SUA avea 20 de drone MQ-4C în serviciu și planuri de a mai achiziționa încă șapte. Ce se știe despre zborul din 9 aprilie Drona a dispărut brusc din serviciile online de urmărire a zborurilor în timp ce opera deasupra Golfului Persic. Înainte de dispariție, datele de urmărire au indicat o pierdere rapidă de altitudine, de la circa 50.000 de picioare (aprox. 15,2 km) la sub 10.000 de picioare (aprox. 3 km). În acel moment, aparatul părea să se întoarcă spre baza sa de la Naval Air Station Sigonella, în Italia, după o misiune de supraveghere în zona Golfului Persic și a Strâmtorii Hormuz. Transponderul ar fi emis codul 7700 (urgență generală în zbor), iar existau și relatări că ar fi emis inițial 7400, cod asociat pierderii legăturii cu controlorii de la sol. Publicația notează însă că aceste coduri, singure, nu indică natura sau severitatea problemei. Unde anume s-a prăbușit drona rămâne neclar: ultima poziție urmărită era în spațiu aerian internațional, în direcția Iranului, fără dovezi că ar fi ajuns pe teritoriul iranian. Miza operațională: recuperarea epavei și riscul de compromitere Nu este cunoscut ce măsuri au fost luate (sau sunt în curs) pentru recuperarea dronei. Potrivit TWZ, MQ-4C transportă senzori și echipamente de supraveghere avansate, inclusiv: radar AESA (radar cu antenă activă cu scanare electronică) multi-mod, camere video electro-optice și în infraroșu, sisteme de „electronic support measures” pentru colectarea pasivă de informații electronice. Dacă un adversar ar recupera aceste sisteme în stare relativ intactă, ar putea rezulta o pierdere importantă de informații. Deși nu există indicii că prăbușirea ar fi fost cauzată de foc ostil, recuperarea epavei ar putea avea și utilitate de propagandă, în special pentru Iran, în contextul conflictului menționat de publicație. Reacția autorităților și reluarea zborurilor TWZ arată că a solicitat comentarii Marinei SUA și CENTCOM (Comandamentul Central al SUA). Marina a redirecționat solicitarea către CENTCOM, iar comandamentul a refuzat să comenteze. Ca element de context operațional, o altă dronă MQ-4C a fost urmărită pe 14 aprilie într-o misiune de rutină deasupra Golfului Persic — prima ieșire vizibilă online de la 9 aprilie, ceea ce ar putea indica o pauză temporară a operațiunilor după incident. Publicația leagă importanța acestor drone de supravegherea Golfului Persic și a Strâmtorii Hormuz, inclusiv în contextul aplicării unei blocade a porturilor iraniene și al eforturilor de redeschidere a strâmtorii pentru traficul maritim regulat. [...]
Franța mizează pe rachete mai ieftine pentru apărarea antidrone , după ce a testat cu succes lansarea unei rachete de pe o dronă asupra altei drone, într-o încercare de a reduce costurile interceptărilor, potrivit Focus . Testul a fost realizat de Forțele Aeriene franceze, care au echipat o dronă MQ-9 Reaper cu o rachetă AGM-114 Hellfire și au tras asupra unui alt aparat de zbor ce simula o țintă inamică. Armata franceză consideră rezultatul un pas important în „lupta dronelor” și susține că soluția poate crește eficiența costurilor, conform postului francez BFM, citat de publicație. De ce contează: costul interceptării începe să dicteze tactica Miza principală a testului este economică: Hellfire, proiectată inițial pentru lovirea țintelor la sol (în special în rol antitanc), este folosită acum și împotriva țintelor aeriene, ceea ce ar permite Franței să înlocuiască muniții mai scumpe în misiuni de apărare antidrone. Publicația notează diferențe de ordinul sutelor de mii de euro pe interceptare: rachetele Mica (aer-aer) folosite anterior împotriva dronelor mai mari ar costa aproximativ 600.000 euro (aprox. 3,0 milioane lei ) bucata; o rachetă AGM-114 Hellfire ar costa aproximativ 100.000 euro (aprox. 500.000 lei ) bucata; o dronă iraniană Shahed ar costa, ca ordin de mărime, 20.000–40.000 euro (aprox. 100.000–200.000 lei ), potrivit articolului. În acest context, trecerea de la Mica la Hellfire ar reduce raportul dintre costul muniției și costul țintei, de la circa „de 20 de ori” la „de 3–5 ori”, conform aceleiași surse. Ce a fost testat și ce capabilități are Hellfire Pentru test, Forțele Aeriene au folosit o dronă MQ-9 Reaper înarmată cu o Hellfire. Racheta AGM-114 Hellfire a fost dezvoltată de Lockheed Martin și este în serviciu din 1984, mai arată articolul. Câteva caracteristici tehnice menționate: viteză: 1.530 km/h (Mach 1,3); rază: 500 metri – 8 kilometri ; ghidaj: laser sau radar cu unde milimetrice; focos: 9 kg . Mesajul Ministerului Apărării: „o nouă capacitate operațională” Ministerul francez al Apărării a salutat testul și a susținut că integrarea și extinderea utilizării Hellfire pe Reaper a fost realizată rapid. „Spiritul de inovație al forțelor aeriene și spațiale a făcut posibil ca, la doar trei luni după intrarea în serviciu a Hellfire pe Reaper, utilizarea acestei muniții, inițial destinată țintelor la sol, să fie extinsă”, se arată în comunicarea citată de Focus. În aceeași declarație, ministerul vorbește despre „o nouă capacitate operațională pentru a contracara amenințarea dronelor”. Context mai larg: presiunea bugetară în războiul cu drone Focus leagă subiectul de o problemă mai generală: în operațiuni militare, costul per interceptare devine tot mai important, mai ales când țintele (dronelor) sunt relativ ieftine. Publicația dă ca exemplu și dificultatea SUA de a găsi soluții „cu costuri adecvate” pentru distrugerea dronelor Shahed în contextul conflictului menționat în articol. [...]
SUA direcționează miliarde către noul avion F‑47 al Forțelor Aeriene, iar programul naval F/A‑XX riscă să rămână subfinanțat , într-o repoziționare care poate schimba prioritățile industriei de apărare și ritmul de înlocuire a flotei de pe portavioane, potrivit Focus . Rearanjarea proiectelor aeriene ar urma să fie vizibilă în bugetul pe 2027, unde, conform publicației franceze Mer et Marine, avionul invizibil radar (tarnkappenjet) F‑47 al US Air Force primește prioritate. F‑47 face parte din programul „Next Generation Air Dominance” (NGAD) , considerat esențial pentru viitoarea superioritate aeriană; Boeing a primit contractul, iar prototipul ar urma să zboare pentru prima dată în jurul anului 2028. Diferența de finanțare: F‑47 accelerează, F/A‑XX rămâne în plan secund Aviation Week indică un decalaj puternic la capitolul bani. Congresul a alocat în acest an 3,45 miliarde de dolari (aprox. 15,9 miliarde lei) pentru faza de dezvoltare a F‑47, iar pentru 2027 Forțele Aeriene ar planifica încă 5 miliarde de dolari (aprox. 23 miliarde lei). În schimb, pentru F/A‑XX – viitorul avion de luptă al US Navy, gândit să înlocuiască pe termen lung F/A‑18E/F și EA‑18G – finanțarea a fost mai volatilă. Marina ceruse pentru 2026 doar 74 milioane de dolari (aprox. 340 milioane lei) pentru a finaliza proiectele aflate în lucru la Boeing și Northrop Grumman, însă Congresul a intervenit și a ridicat suma la 1,69 miliarde de dolari (aprox. 7,8 miliarde lei). Potrivit materialului, acest lucru ar asigura finanțarea necesară pentru atribuirea contractului de dezvoltare pentru F/A‑XX chiar în acest an. Totuși, în proiectul de buget pe 2027, pentru F/A‑XX ar fi prevăzute deocamdată doar 140 milioane de dolari (aprox. 640 milioane lei), în pofida unui buget al apărării descris ca fiind la nivel record sub președintele Donald Trump. În ecuația competiției pentru fonduri intră și noul bombardier B‑21, menționat ca rival pentru resurse. De ce e complicat F/A‑XX: cerințe de rază și limitele portavioanelor Dincolo de bani, programul F/A‑XX are și constrângeri tehnice importante, potrivit Aviation Week. US Navy ar cere: o rază de luptă de cel puțin 750 mile marine (1.389 km), cu circa 25% peste cea a Super Hornet; limitări de greutate la decolare pe portavioanele clasei Gerald R. Ford : catapulta și cablurile de prindere ar plafona greutatea maximă la 80.000 de livre (36 tone), ceea ce reduce spațiul pentru combustibil. În plus, F/A‑XX ar urma să folosească un motor derivat din producția actuală, fără a include motoare adaptive (concepute pentru eficiență mai bună în regimuri diferite de zbor), ceea ce poate îngreuna atingerea simultană a cerințelor de rază și performanță. „China nu încetinește, și nici noi n-ar trebui să o facem”, a declarat amiralul James Kilby, citat de Aviation Week. Materialul notează, în acest context, că China are în prezent cea mai mare marină din lume, iar avertismentele privind ritmul înarmării Beijingului apasă asupra calendarului american. Decizia finală asupra bugetelor rămâne însă la Congres, care a modificat în repetate rânduri planurile Casei Albe. [...]
Intercepția unei aeronave ruse de către F-16 românești marchează prima misiune operațională a detașamentului „Carpathian Vipers ” în actuala rotație din Lituania , un test practic al capacității României de a livra, în teren, angajamentele NATO de poliție aeriană în regiunea baltică, potrivit Adevărul , care citează Comandamentul Forțelor Întrunite. Aeronavele F-16 dislocate în Lituania au interceptat o aeronavă rusă care zbura fără contact radio în spațiul aerian internațional al Țărilor Baltice. Conform informațiilor transmise, avioanele românești au identificat și escortat un aparat de tip Ilyushin Il-20 aparținând Federației Ruse, au monitorizat situația și l-au însoțit până la părăsirea zonei de responsabilitate. Ce înseamnă operațional această intercepție Evenimentul este relevant în primul rând prin prisma funcționării efective a misiunii de Poliție Aeriană Întărită : detașamentul românesc a trecut de la faza de dislocare la executarea unei misiuni reale, în condiții specifice (aeronavă fără contact radio cu autoritățile de trafic aerian). Context: misiunea României în spațiul baltic (aprilie–iulie 2026) Forțele Aeriene Române au început la 31 martie o nouă misiune de Poliție Aeriană Întărită în spațiul baltic, în cadrul angajamentului României față de securitatea colectivă a NATO, potrivit sursei citate. Detașamentul „Carpathian Vipers” este: format din aproximativ 100 de militari; dotat cu șase aeronave F-16 Fighting Falcon; dislocat la baza aeriană Šiauliai din Lituania; programat să desfășoare misiuni în perioada aprilie–iulie 2026. Ministerul Apărării Naționale arată că obiectivul misiunii este protejarea integrității spațiului aerian al Țărilor Baltice, ca parte a apărării colective NATO. Participări anterioare și ce urmează Forțele Aeriene Române au mai participat la astfel de misiuni în Lituania în 2007, 2023 și 2025. În actuala rotație, intercepția anunțată miercuri este prima misiune operațională a detașamentului românesc, iar activitatea va continua până în iulie 2026, în cadrul aceleiași misiuni de poliție aeriană. [...]
Un arsenal iranian de peste 5.000 de mine marine poate transforma deminarea Strâmtorii Hormuz într-o operațiune de uzură pentru SUA , cu riscuri ridicate pentru nave militare și pentru traficul comercial din zonă, potrivit Focus . Publicația notează că, dincolo de imaginea clasică a minelor de contact (care explodează la coliziune), amenințarea actuală vine din „mine de influență” – arme care nu au contact cu suprafața și se declanșează în funcție de semnături fizice ale navelor. Într-un raport din 2019, serviciul de informații militare al SUA (DIA) estimează că Iranul are „mai mult de 5.000” de astfel de încărcături explozive, unul dintre cele mai mari arsenale de mine din lume. De ce sunt minele moderne greu de neutralizat Textul explică faptul că tehnicile de căutare care funcționează relativ bine împotriva minelor de contact (sonar, radar, observație vizuală) sunt mult mai puțin eficiente în cazul minelor moderne, amplasate pe fundul mării sau ancorate sub apă. Acestea pot reacționa la: semnătura magnetică (de exemplu, un corp de oțel care perturbă câmpul magnetic local); semnătura acustică (zgomotul motoarelor sau al elicelor); presiune (deplasarea apei, relevantă mai ales pentru nave mari). Un element operațional important: astfel de mine pot fi „selective”, fiind concepute să nu reacționeze la ambarcațiuni mici, ci să fie declanșate de nave de război sau petroliere . Cum poate fi minată rapid zona Conform raportului DIA citat, minele pot fi desfășurate „rapid” în Golful Persic și în Strâmtoarea Hormuz cu bărci mici și rapide echipate ca minatoare . Focus mai arată că astfel de ambarcațiuni pot transporta câte două-trei mine și le pot plasa atât în ape adânci, cât și în zone puțin adânci, inclusiv pe coridoare de tranzit intens folosite. Deminarea: proces lent, în timp ce minarea poate fi reluată Identificarea unei mine pe fundul mării poate deveni un proces consumator de timp, pentru că sonarului îi poate fi greu să distingă între „deșeuri” și o mină inactivă. În practică, operațiunile pot necesita dronă subacvatică (vehicul fără echipaj) cu cameră, analiză asistată de inteligență artificială și, în final, evaluare umană a imaginilor transmise. Neutralizarea se poate face fie prin detonare controlată (încărcături plasate lângă mină), fie prin simularea semnăturilor (magnetice/acustice/de presiune) pentru a declanșa mina fără a lovi o navă. Publicația subliniază însă asimetria: verificarea și curățarea durează mult mai mult decât amplasarea unor mine noi . Materialul a fost realizat în colaborare cu The European. [...]
