Știri
Știri din categoria Apărare
Bugetul de apărare cerut de Casa Albă pentru 2027 urcă la 1,5 trilioane de dolari, dar lasă deschisă calea unei rectificări pentru costurile războiului cu Iranul, potrivit Antena 3. Miza economică și de planificare este că o parte din cheltuielile operaționale ar urma să fie acoperite ulterior printr-o cerere suplimentară către Congres, nu prin bugetul de bază.
Pentagonul a prezentat detalii despre solicitarea bugetară pentru anul fiscal 2027, descrisă drept cea mai mare creștere anuală a cheltuielilor de apărare de după al Doilea Război Mondial. Informația este atribuită de Antena 3 agenției Agerpres, care citează Reuters.
În paralel, administrația Trump a introdus o categorie distinctă, numită „priorități prezidențiale”, care include apărarea antirachetă „Golden Dome”, atingerea supremației în domeniul dronelor, Inteligența Artificială și infrastructura de date, precum și consolidarea bazei industriale de apărare.
În material se arată că Donald Trump a cerut anul trecut Congresului un buget de apărare națională de 892,6 miliarde de dolari, iar ulterior a solicitat încă 150 de miliarde de dolari, ceea ce a ridicat totalul la peste 1 trilion de dolari pentru prima dată în istoria SUA.
Pentru 2027, Pentagonul cere acum 1,5 trilioane de dolari (aprox. 6,9 trilioane lei), sumă care ar urma să susțină atât programe majore de înzestrare, cât și extinderea efectivelor și creșteri salariale.
Pe zona de investiții, proiectul descris în articol include:
Deși bugetul include majorări de soldă (7% pentru soldații de rang inferior, 6% pentru comandanții lor și 5% pentru gradele superioare) și extinderea personalului cu 44.000 de membri în 2027, proiectul nu include fonduri pentru conflictul cu Iranul.
Un înalt oficial al Pentagonului a declarat că, din cauza calendarului procesului de alocare a fondurilor, va fi „probabil necesară” o cerere de buget suplimentară pentru a acoperi costurile operaționale pe termen scurt și nevoile de reaprovizionare generate de conflict. În practică, asta mută o parte din presiunea financiară din bugetul planificat în zona deciziilor ulterioare ale Congresului.
Recomandate
Firmele din apărare spun că fără comenzi ferme și predictibilitate nu pot scala investițiile , iar intrarea în sector rămâne dificilă din cauza reglementărilor și cerințelor specifice, potrivit Economedia . Mesajele au fost transmise la un eveniment dedicat tehnologiilor de apărare și securității cibernetice, organizat marți la Cluj. Miza economică pentru companiile care vor să crească în acest domeniu este legată de capacitatea de a planifica pe termen lung: producție, lanțuri de aprovizionare și investiții în extindere, toate condiționate de vizibilitatea comenzilor și de un „roadmap” (plan de dezvoltare) coerent. Predictibilitatea, condiție pentru investiții și capacitate de producție Mihai Filip, CEO al Oves Enterprise (companie de software care s-a extins și în apărare), a spus că presiunea de a produce „mai mult, mai repede” nu este însoțită de claritate privind comenzile și direcția pe termen mediu, ceea ce face dificilă decizia de a investi în extindere. „Ceea ce nu vedem este partea de predictibilitate. Ok, noi putem scala, dar avem un roadmap? Avem comenzi precise?” În aceeași logică, Filip a argumentat că scalarea nu înseamnă doar dezvoltarea unui produs, ci și capacitatea de a livra volume tot mai mari, ceea ce implică investiții care trebuie justificate prin cerere concretă. Bariere de intrare: proiecte complexe și reglementări (inclusiv NATO) Răzvan Opriș, manager în cadrul Thales România (subsidiara grupului francez Thales, care operează un centru de excelență în inginerie la București), a atras atenția că popularitatea actuală a domeniului atrage mulți potențiali furnizori, însă proiectele sunt de durată și au cerințe greu de anticipat pentru companii venite din zona civilă. „E nevoie de foarte mult timp, este vorba despre proiecte foarte complexe, cu cerințe care, venind dintr-o lume civilă, sunt greu de înțeles.” Caius Debucean, senior AI Engineer la Airbus, a punctat la rândul său că partenerii căutați trebuie să fie adaptabili și „responsabili”, într-un cadru cu reguli stricte, inclusiv pe zona de securitate și inteligență artificială, menționând explicit și reglementările NATO. Ce rezultă pentru companiile locale Din intervențiile citate la eveniment, principalele condiții pentru ca firmele din România să poată crește în apărare sunt: comenzi mai bine definite și mai previzibile, care să susțină investițiile în capacități; înțelegerea faptului că proiectele sunt pe termen lung și au bariere ridicate; capacitatea de a lucra într-un mediu puternic reglementat (inclusiv standarde NATO și cerințe de securitate/AI). Contextul complet despre Oves Enterprise și extinderea sa în zona de apărare este menționat de Economedia și într-un material separat, disponibil aici: Economedia . [...]
Europa Centrală și de Est devine noul pol al investițiilor în industria europeană de apărare , pe fondul trecerii de la achiziții punctuale la producție continuă, refacere de stocuri și mentenanță pe termen lung, potrivit G4Media , care citează un studiu KPMG . Miza economică este mutarea capitalului și a capacităților industriale către regiuni care pot livra rapid volum, costuri competitive și integrare în lanțurile de aprovizionare. Studiul KPMG („Avantajul outsiderului. Europa Centrală și de Est – o oportunitate în creștere pentru industria multinațională de apărare și securitate”) susține că această schimbare mută „centrul de greutate” al investițiilor din Europa de Vest către statele din Europa Centrală și de Est, tocmai pentru că acestea concentrează avantajele operaționale cerute de noua etapă a reînarmării europene. De ce contează pentru economie și industrie Potrivit analizei, regiunea traversează o „repoziționare” cu efecte pe termen lung asupra economiei, cooperării regionale și dezvoltării industriale. Argumentul principal: statele din zonă pot valorifica simultan poziția geografică, compatibilitatea instituțională (UE și NATO), baza industrială și forța de muncă calificată pentru a construi capacități comune de producție, logistică și inovare. În acest context, războiul din Ucraina este prezentat ca accelerator al unei transformări strategice: Europa Centrală și de Est nu mai este periferie, ci „nucleu operațional”, coridor strategic al NATO și pilon al reînnoirii industriei europene de apărare. „Europa Centrală și de Est nu mai este periferia apărării europene, ci spațiul în care securitatea, industria și competitivitatea se întâlnesc”, a explicat Tudor Grecu, CEE Head of Defence, Partner, Head of Advisory, KPMG în România. Infrastructura „dual-use” și rolul României Una dintre direcțiile cu potențial ridicat este investiția în infrastructură „dual-use” (cu utilizare civilă și militară): drumuri, căi ferate, porturi, aeroporturi și coridoare fluviale, văzute ca noduri într-o rețea regională de mobilitate. Studiul indică și o repoziționare a Mării Negre ca „nod strategic central” pentru securitatea europeană, unde se intersectează securitatea militară, libertatea de navigație, energia și reconstrucția Ucrainei. În acest cadru sunt menționate noua strategie a UE pentru Marea Neagră și propunerea de creare a unui hub de securitate maritimă la Constanța, ca elemente care consolidează rolul României în regiune. Dunărea este descrisă ca un alt vector logistic: adaptarea porturilor dunărene și modernizarea conexiunilor rutiere și feroviare ar putea crea hub-uri regionale care să deservească atât comerțul, cât și reconstrucția Ucrainei și industriile europene. Ce avantaje industriale invocă studiul KPMG argumentează că regiunea are o bază industrială „adaptabilă”, construită în ultimele trei decenii în jurul producției avansate din automotive, echipamente industriale, electronică și software, care poate fi convertită și extinsă către producție dual-use. Competențele menționate includ prelucrarea de precizie, metalurgia, electronica și ingineria software. „Pentru investitori și decidenți publici, Europa Centrală și de Est nu mai este o alternativă, ci una dintre puținele regiuni capabile să livreze simultan volum, viteză și scalare industrială în sectorul apărării”, a declarat generalul de flotilă aeriană Adrian Duță, senior advisor, Defence & Security, KPMG în România. În analiza KPMG, Polonia, România, Cehia, Slovacia și Ungaria sunt prezentate ca având profiluri complementare: de la producție la scară și capabilități în software și securitate cibernetică (Polonia), la avantaj geografic și acces la Marea Neagră și Dunăre (România), tradiție industrială și inginerie (Cehia), nișe în muniții și sprijin pentru sisteme terestre (Slovacia) și parteneriate legate de producție localizată prin asocieri de tip joint venture (Ungaria). Ucraina, integrată tot mai mult în ecosistem Studiul mai notează că Ucraina are o poziție distinctă, dar tot mai integrată în ecosistemul regional, iar războiul i-a accelerat capacitatea de inovare, inclusiv în domenii precum dronele, comunicațiile și mentenanța. Cooperarea cu statele vecine din UE este descrisă ca posibilă „diviziune funcțională a muncii”: Ucraina ca sursă de cerere, testare și inovație operațională, iar țările UE ca platforme pentru producție la scară, certificare, finanțare și integrare în piața unică. (Textul disponibil în sursă este trunchiat spre final, astfel că detaliile suplimentare nu pot fi redate integral.) [...]
Dependența Armatei de importuri și lipsa de capacități industriale locale rămân o vulnerabilitate strategică, în condițiile în care spații unde ar fi trebuit să existe producție pentru apărare sunt degradate, potrivit Antena 3 , care relatează declarațiile ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță , făcute marți, la Cluj. Ministrul a spus că, „de ani de zile”, Armata Română „era doar client”, situație pe care o consideră riscantă din punct de vedere strategic, mai ales într-un scenariu de criză militară, când simpla existență a unor contracte nu ar garanta livrarea rapidă a capacităților necesare. „Eu cred că este critic să trecem mai mult, accelerat, la a avea producție în România.” Ce problemă indică ministrul: infrastructură industrială nefuncțională Radu Miruță a descris starea unor hale în care ar fi trebuit să se producă armament și echipamente pentru militari, afirmând că „plouă și cresc copaci” în aceste spații. În același timp, el a susținut că situația poate fi remediată, prin condiționarea cheltuirii banilor publici de realizarea producției în România. „Tot statul român (...) are banii. Și trebuie să pună mai abitir condiția «vrei să primești banii ăștia, vii și produci aici».” Ministrul a schițat și un exemplu de intervenție, de la lucrări de bază (defrișare, instalație electrică) până la dotări industriale moderne („braț robotizat” și „linie de asamblare”). Context: declarațiile, la un eveniment despre tehnologii de apărare și securitate cibernetică Oficialul a participat la un eveniment internațional dedicat tehnologiilor de apărare și securității cibernetice, organizat de Clubul Oamenilor de Afaceri de Limba Germană din Transilvania de Nord și Romania United Foundation. La eveniment a fost prezent și ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Digitalizării, Irineu Darău, potrivit materialului. Din informațiile disponibile în sursă nu rezultă ce unități sau companii ar fi vizate concret, ce investiții ar urma să fie făcute, nici un calendar de implementare. [...]
Dronele iraniene ieftine forțează SUA să cheltuiască miliarde pe interceptare și riscă să golească stocurile de muniție , într-un tip de război aerian pentru care apărarea americană – construită în jurul armelor de înaltă precizie, dar scumpe – nu a fost optimizată, potrivit Adevărul . Miza nu este doar eficiența tactică, ci sustenabilitatea financiară și logistică a apărării antiaeriene în fața valurilor de drone. Iranul a demonstrat că poate exploata un dezechilibru de cost: dronele sale, realizate cu tehnologii comerciale, ar costa aproximativ 35.000 de dolari (aprox. 161.000 lei) bucata, în timp ce doborârea lor se face adesea cu interceptoare sofisticate, mult mai scumpe. În primele șase zile ale conflictului, SUA ar fi cheltuit 11,3 miliarde de dolari (aprox. 52,0 miliarde lei), iar estimările American Enterprise Institute indică un total de 25–35 de miliarde de dolari (aprox. 115–161 miliarde lei), o parte importantă fiind alocată interceptoarelor. Cum se apără SUA de drone și unde apar limitele O parte din răspunsul american a fost să combine mijloace aeriene, navale și terestre, însă fiecare are constrângeri operaționale și de cost. Lovituri aeriene : în scenarii favorabile, dronele sunt detectate de avioane de avertizare timpurie de la sute de kilometri, iar avioane precum F-16 le pot intercepta, inclusiv cu rachete APKWS II, la circa 10 km. Totuși, aceste misiuni nu au fost mereu posibile pe măsură ce conflictul s-a extins, iar Iranul ar fi vizat inclusiv avioanele de avertizare timpurie. Sisteme anti-drone dedicate (Coyote) : pot intercepta la aproximativ 14 km și sunt descrise ca relativ ieftine și eficiente, dar armata americană ar fi cumpărat puține unități. În atacurile milițiilor susținute de Iran din 2023 și 2024, numărul redus ar fi forțat relocarea constantă între baze, potrivit unui raport al Center for a New American Security . Apărare navală de pe distrugătoare : sistemele pot detecta drone de la circa 50 km și le pot doborî cu rachete SM-2, însă protocolul prevede lansarea a cel puțin două rachete per țintă, ceea ce împinge costurile în sus. Aceste sisteme au fost proiectate pentru amenințări mai complexe (avioane, rachete balistice), nu pentru roiuri de drone ieftine. Apărare terestră (Patriot) : poate intercepta drone de la aproximativ 43 km, dar și aici protocolul impune două interceptoare per țintă. Sistemele rămân esențiale pentru protejarea unor active strategice greu de înlocuit, precum un radar de aproape 1,1 miliarde de dolari (aprox. 5,1 miliarde lei) din Qatar sau un senzor de 500 de milioane de dolari (aprox. 2,3 miliarde lei) din Iordania, avariate la începutul conflictului. Artilerie (Centurion C-RAM) : „ultimă soluție” pentru ținte foarte apropiate (sub 1 km). Sistemul poate trage până la 75 de gloanțe pe secundă, iar câteva secunde de utilizare ar costa aproximativ 30.000 de dolari (aprox. 138.000 lei), însă raza foarte scurtă îi limitează utilitatea. În acest context, publicația notează și capacitatea Iranului de a lansa simultan mai multe drone Shahed-136 , cu o rază de până la 2.400 km, ceea ce pune presiune pe sistemele concepute pentru amenințări mai rare și mai „scumpe” per țintă. Problema care apasă mai mult decât factura: stocurile Dincolo de costuri, experții citați avertizează asupra riscului de epuizare a munițiilor : consumul rapid ar putea depăși capacitatea de producție, creând vulnerabilități într-un conflict prelungit. Michael C. Horowitz, fost oficial la Pentagon în administrația Biden, explică faptul că această categorie de lovituri de precizie cu costuri reduse „pur și simplu nu exista” când au fost dezvoltate majoritatea sistemelor americane de apărare aeriană. „Ceea ce mă îngrijorează este că vom rămâne fără aceste echipamente. Nu că nu ne-am permite să le achiziționăm, ci că le vom epuiza înainte de a le putea înlocui.” — Tom Karako, directorul Proiectului de Apărare Antirachetă, CSIS Ce urmează: soluții mai ieftine, dar încă incerte în teren Textul indică drept direcție posibilă dronele interceptoare controlate de inteligență artificială , precum Merops Surveyor, concepute să vâneze drone inamice la distanță mică. SUA ar fi trimis mii de unități în Orientul Mijlociu, însă nu este clar dacă au fost deja folosite în luptă; armata ar fi organizat cursuri de instruire în timpul războiului, potrivit Business Insider. În paralel, armele cu energie dirijată (lasere) rămân în testare, deși investițiile ar depăși un miliard de dolari (aprox. 4,6 miliarde lei). Adevărul notează că aceste sisteme ar costa doar 3 dolari (aprox. 14 lei) pe „lansare” și ar avea o rază de circa 19 km, dar nu au fost încă utilizate pe teren. În esență, lecția operațională cu impact bugetar este că apărarea antiaeriană trebuie recalibrată pentru un adversar care poate produce „masă” la cost mic – altfel, chiar și o armată cu resurse mari riscă să fie împinsă într-un model de uzură financiară și logistică. [...]
Moartea unui agent Mossad în străinătate, în timpul operațiunilor împotriva Iranului, scoate la lumină costurile operaționale ale campaniei și gradul de cooperare externă – șeful Mossad, David Barnea , a spus că un agent identificat doar ca „M.” a fost ucis peste hotare, iar misiunile conduse de acesta „au influențat semnificativ” succesul campaniei, potrivit The Jerusalem Post . Barnea a făcut declarațiile marți, 21 aprilie 2026, la o ceremonie de Ziua Comemorării dedicată angajaților Mossad căzuți la datorie. El a afirmat că operațiunile conduse de „M.” au combinat „creativitate, viclenie și tehnologie” și au avut un impact important asupra rezultatului acțiunilor împotriva Iranului, în cadrul „ Operațiunii Leul Răcnitor ” („Operation Roaring Lion”). Ce a spus și ce nu a spus Barnea În discurs, Barnea nu a oferit detalii esențiale despre identitatea agentului sau circumstanțele exacte ale decesului: nu a precizat cine era „M.”; nu a indicat când a murit; nu a spus în ce incident a fost ucis; nu a menționat țara, precizând doar că decesul a avut loc în afara granițelor Israelului. Informații apărute ulterior în presa israeliană După anunțul inițial, presa israeliană a relatat că „M.” ar fi murit în Italia, în 2023, în timp ce lucra împreună cu serviciile italiene pentru a împiedica Teheranul să obțină arme avansate, notează publicația. Potrivit acestor relatări, agentul ar fi fost ucis pe Lacul Maggiore, în nordul Italiei, aproape de Milano și de granița cu Elveția, după ce o ambarcațiune s-a scufundat. În același incident ar fi murit doi membri ai serviciilor italiene și soția căpitanului ambarcațiunii. De asemenea, ar fi fost înmormântat ulterior, în același an, la Ashkelon. De ce contează Publicația notează că discursul lui Barnea este prima mențiune publică a morții lui „M.”. Din perspectivă operațională, mesajul confirmă explicit că o parte din efortul împotriva Iranului a implicat activități în afara Israelului și, cel puțin în acest caz, cooperare cu un serviciu de informații partener, cu riscuri letale pentru personal. [...]
România ar urma să impună o cotă de 60% producție locală în contractele SAFE , ceea ce poate redirecționa o parte semnificativă din cheltuielile de înzestrare către fabrici și capacități din țară, dar și să pună presiune pe reabilitarea rapidă a infrastructurii industriale existente, potrivit Economedia . Ministrul Apărării, Radu Miruță , a spus că „localizare” înseamnă hală și producție în România. Programul SAFE este un instrument financiar al UE pentru impulsionarea industriei de apărare, prin care România va finanța 34 de proiecte. Dintre acestea, 21 vizează înzestrarea Armatei, iar Ministerul Apărării gestionează contracte în valoare de 9,53 miliarde de euro (aprox. 47,7 miliarde lei). Ce înseamnă „60% localizare” și de ce contează economic Miruță a susținut că aproximativ 60% dintre contractele derulate prin SAFE vor avea producție pe teritoriul național, „ceea ce nu a existat înainte”, în formularea sa. Miza este ca finanțarea mai ieftină din SAFE să nu rămână doar un mecanism de achiziție, ci să fie folosită și pentru „a dezmorți industria națională de armament”. În același timp, ministrul a indicat că statul vrea să condiționeze accesul la bani de realizarea producției în România, inclusiv prin punerea la dispoziție a unor spații industriale care astăzi sunt degradate. „În halele în care trebuia să se facă producție, plouă și cresc copaci. (...) vrei să primești banii ăștia? Vii și produci aici!” Capacități existente, dar degradate: propunerea pentru „SAFE 2” Ministrul a vorbit despre ideea valorificării platformelor industriale locale, inclusiv a unor hale ale unităților de stat care ar avea deja o parte din infrastructura necesară (buncăre, depozite), chiar dacă sunt într-o stare avansată de degradare. În viziunea sa, acestea ar putea fi completate prin parteneriate cu companii care au „roboți și licență”, pentru a accelera creșterea capacității de producție într-un termen scurt. Miruță a precizat că această abordare ar putea apărea într-un „SAFE 2” sau în alte programe, nu neapărat în actualul pachet. Calendar strâns și risc de blocaj politic Miruță a avertizat că România riscă să piardă timp și bani dacă aprobările necesare întârzie, într-un context politic tensionat. El a spus că documentele trebuie aprobate în CSAT și în Parlament, iar abia după aceste etape se poate merge mai departe. Potrivit ministrului, există și o presiune de capacitate administrativă: ar urma să fie semnate 21 de contracte „pe sume foarte mari”, într-un interval scurt. El a afirmat că, dacă nu se semnează anumite contracte (cel puțin cele pe achiziții individuale) până la 31 mai, „se pierd acești bani”, cu impact direct asupra înzestrării Armatei. „Pentru a dezmorți industria națională de armament din România, nu este acceptabil ca nici măcar un singur contract să fie pierdut.” Ce nu este încă public Întrebat despre primele platforme industriale care ar putea fi folosite, Miruță nu a indicat nume, motivând că poate oferi aceste informații după aprobările din CSAT și Parlament. A mai spus că Ministerul Apărării transmite criteriile tehnice pentru produsele necesare, iar identificarea locurilor de producție ar fi urmărită de Ministerul Economiei și Cancelaria prim-ministrului, nu de MApN. [...]
