Știri
Știri din categoria Apărare
NATO și SUA sunt văzute de români ca principalii garanți ai apărării, potrivit Digi24, care citează Barometrul Securității Naționale realizat de INSCOP Research la solicitarea Strategic Thinking Group. Sondajul indică o orientare predominantă către partenerii occidentali, în timp ce Rusia și Ucraina se află la coada clasamentului încrederii.
În scenariul unui atac asupra României, 38,3% dintre respondenți consideră că NATO ar avea rolul principal în respingerea acestuia, prin activarea Articolului 5 (clauza de apărare colectivă din Tratatul NATO). Pe locul al doilea se află parteneriatele strategice bilaterale (27,6%), iar Armata României este indicată de 19,6% dintre participanți. Uniunea Europeană este menționată de 8,6%, ceea ce sugerează o percepție mai redusă asupra capacității sale militare.
„38,3% dintre respondenți consideră că NATO ar avea rolul principal în respingerea unui eventual atac asupra României, prin activarea Articolului 5.”
La capitolul încredere în state, SUA conduc detașat: 55,8% dintre români spun că au „foarte multă” și „destul de multă” încredere în Statele Unite. Urmează Marea Britanie (46,8%), Franța (41,9%), Germania (41,7%) și Polonia (41,6%). În zona mediană se află Republica Moldova (29,9%), Bulgaria (29,2%), Turcia (28,6%) și Serbia (21,2%).
La polul opus, Rusia este ultima în clasament, cu 12,6% încredere, urmată de Ucraina (16,8%) și Ungaria (20,1%). Sondajul mai arată diferențe de percepție în funcție de profilul respondenților: încrederea în SUA este mai ridicată în rândul votanților PSD și AUR și al persoanelor de peste 60 de ani, în timp ce electoratul PNL și USR, tinerii și persoanele cu studii superioare tind să acorde mai multă încredere statelor vest-europene.
Datele includ și percepții despre respectarea Articolului 5: 75,6% dintre respondenți cred că SUA și-ar respecta angajamentele în cazul unui atac asupra României, iar Germania (69,4%) și Franța (69,3%) sunt, de asemenea, văzute ca aliați de încredere. Marea Britanie este la 63,9%, Polonia la 61,7%, în timp ce Ungaria este considerată semnificativ mai puțin predictibilă (40,6%).
Principalele rezultate numerice din sondaj, așa cum sunt prezentate în articol, includ:
Cercetarea a fost realizată în două valuri (23–27 februarie și 3–13 martie 2026), pe câte un eșantion de 1.100 de persoane fiecare, prin interviuri telefonice (metoda CATI). Eșantioanele sunt reprezentative pentru populația adultă neinstituționalizată a României, iar marja de eroare este de ±2,9%, la un nivel de încredere de 95%.
Recomandate
Revenirea lui Trump readuce în prim-plan riscul unei „recalibrări” a angajamentului SUA în NATO , iar miza pentru Europa este una operațională: cât de mult se poate baza pe capabilitățile americane dacă Washingtonul condiționează tot mai dur sprijinul de cheltuielile de apărare și de cooperarea în dosare precum Iranul. O analiză preluată de Digi24 din Foreign Affairs susține că tensiunile actuale nu sunt fără precedent și că alianța a supraviețuit tocmai pentru că, în crize repetate, costul ruperii a rămas mai mare decât costul compromisului. În acest tablou, semnalul politic venit de la Casa Albă contează nu doar ca retorică, ci ca posibilă schimbare de postură militară. Potrivit textului, Trump și-a început al doilea mandat criticând cheltuielile europene „derizorii” și punând sub semnul întrebării angajamentul SUA față de Articolul 5 (clauza apărării colective). Totodată, el a deplâns refuzul unor state membre de a se alătura eforturilor SUA în Iran sau de a oferi acces la survol și baze, iar administrația sa ar fi luat măsuri pentru a reduce capabilități militare de lovire în adâncime pe continent, inclusiv bombardiere cu rază lungă de acțiune. Două surse recurente de fricțiune, cu efect direct asupra planificării militare Analiza identifică două tipare care reapar în aproape toate „crizele NATO” și care, în practică, influențează felul în care se împart sarcinile și riscurile în alianță: împărțirea sarcinilor : nemulțumirea constantă a SUA că aliații europeni cheltuiesc prea puțin pentru propria apărare și „profită” de puterea americană; operațiunile în afara zonei : dezacordurile despre ce ar trebui să facă NATO dincolo de aria tratatului și dacă interesele de securitate ale unui aliat devin automat obligația tuturor. Foreign Affairs argumentează că NATO a găsit soluții de fiecare dată nu pentru că divergențele au dispărut, ci pentru că interesele comune de securitate și costul unei despărțiri au împins părțile spre compromis. Cheltuielile de apărare: tensiune „înscrisă” în tratat, nu o excepție a erei Trump Textul insistă că disputa privind banii este la fel de veche ca alianța. Articolul 5 lasă statelor libertatea de a acorda asistență „prin acțiunile pe care le consideră necesare”, iar Articolul 3 obligă aliații să-și mențină și dezvolte capacitățile prin „autoajutorare” și ajutor reciproc — o formulă care a alimentat, istoric, percepții diferite despre cât „datorează” fiecare. Sunt invocate episoade timpurii care arată că Washingtonul a încercat încă din anii ’50 să evite o prezență militară permanentă în Europa, în timp ce europenii au căutat garanții cât mai ferme. În anii următori, pe fondul schimbării percepției amenințării sovietice și al scăderii cheltuielilor, au reapărut acuzațiile reciproce. Mai târziu, sunt menționate inițiative politice în SUA pentru reducerea trupelor din Europa și, în 2006, stabilirea țintei de 2% din PIB pentru apărare, pe care până în 2014 o îndeplineau doar puțini membri. „În afara zonei”: când crizele externe devin teste de solidaritate A doua linie majoră de fractură este legată de intervenții și crize din afara ariei formale a tratatului. Articolul 6 delimitează geografic obligațiile, dar, în practică, aliații nu au căzut niciodată complet de acord asupra granițelor și a consecințelor lor. Ca exemplu de ruptură, analiza amintește criza Suezului din 1956 , când Franța și Regatul Unit au acționat împreună cu Israelul fără consultarea Washingtonului, iar SUA au folosit cadrul ONU pentru a forța retragerea. Mai târziu, Franța lui Charles de Gaulle s-a retras din structura de comandă militară integrată, iar NATO a fost nevoită să-și mute sediul de la Paris la Bruxelles, într-o reorganizare logistică amplă. Ce rezultă pentru Europa: presiune pentru capacități, nu doar pentru declarații Concluzia de fond a analizei este că NATO a funcționat, în repetate rânduri, ca un mecanism de gestionare a crizelor interne, nu ca o alianță lipsită de conflicte. În logica acestui argument, dacă Washingtonul își condiționează mai dur implicarea, Europa ar putea fi împinsă să facă mișcări — chiar și modeste sau întârziate — pentru a evita o ruptură . Rămâne însă o limitare importantă: textul discută tendințe și precedente istorice, fără a oferi un calendar sau detalii verificabile public despre amploarea și ritmul reducerilor de capabilități americane în Europa. În lipsa acestor elemente, impactul imediat se vede mai ales în incertitudinea de planificare și în presiunea politică asupra bugetelor de apărare ale statelor europene. [...]
România cere sprijin aliat „temporar” pentru apărarea antidrone pe Dunăre , iar discuția despre incidentele recente va continua săptămâna viitoare la Gdansk, în cadrul „formatului Helsinki”, potrivit Agerpres , care îl citează pe președintele Nicușor Dan după summitul UE de la Bruxelles. Șeful statului a spus că incidentele cu drone „au fost reflectate în concluziile Consiliului” și că reuniunea a fost folosită pentru a reaminti „nevoia noastră temporară de sprijin aliat”. În prezent, România este sprijinită de șase state pentru protecția împotriva dronelor „pe linia Dunării”: SUA, Franța, Italia, Spania, Portugalia și Slovacia. „A fost o oportunitate pentru a reaminti nevoia noastră temporară de sprijin aliat. Vă aduc aminte că pentru moment suntem ajutați de șase state (...) pentru protejarea de drone pe linia Dunării.” Ce schimbă concluziile Consiliului European În concluziile adoptate vineri, liderii UE au condamnat „escaladarea gravă” a Rusiei, inclusiv atacurile cu rachete și drone împotriva civililor din Ucraina, și un comportament „din ce în ce mai agresiv” față de statele membre. Documentul menționează explicit un incident recent din România, în care „o dronă rusească încărcată cu explozivi s-a prăbușit peste o clădire rezidențială”, și afirmă că astfel de episoade sunt „rezultatul direct” al războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, cu efecte asupra securității cetățenilor UE și stabilității regionale. Tot în zona de apărare și securitate, concluziile subliniază importanța asigurării apărării tuturor frontierelor terestre, aeriene și maritime ale Uniunii, în contextul încălcărilor repetate ale spațiului aerian al statelor membre. Ce urmează: discuții la Gdansk, în „formatul Helsinki” Nicușor Dan a precizat că subiectul va fi reluat săptămâna viitoare la Gdansk (Polonia), unde România va participa la „formatul Helsinki”, după ce au existat și discuții bilaterale pe tema incidentelor cu drone și a sprijinului aliat. Agerpres nu detaliază agenda sau eventuale decizii concrete care ar putea rezulta din reuniunea de la Gdansk. [...]
Numirea lui Roman Gofman la conducerea Mossadului deschide o etapă de reorganizare internă cu miză operațională majoră , în condițiile în care serviciul israelian își recalibrează planurile legate de Iran, potrivit The Jerusalem Post . Gofman a preluat conducerea agenției pe 2 iunie și este prezentat ca un „super outsider” nu doar pentru că nu provine din nucleul recent de conducere al Mossadului, ci și pentru că numirea sa a fost contestată în justiție. În material se arată că a existat o petiție la Înalta Curte de Justiție pentru blocarea numirii, susținută inclusiv de fostul șef al Mossad, David Barnea, de procurorul general Gali Baharav-Miara și de Asher Grunis, șeful comisiei de verificare și fost președinte al Curții Supreme. Gofman a câștigat disputa și are acum „puterile depline” ale directorului Mossad. Reorganizare accelerată și aducerea de „outsideri” Un element central al schimbării este modul în care Gofman își construiește echipa. Publicația notează că un reportaj Maariv a relatat că noul director ar fi adus cinci persoane din afara organizației pentru a prelua poziții-cheie și a domina structurile interne existente. Textul indică însă și o nuanță importantă: aducerea de consilieri externi nu ar fi o excepție în istoria recentă a Mossadului, deoarece și foștii directori au lucrat cu astfel de persoane. Diferența sugerată este una de formă și expunere: unii dintre predecesori ar fi consultat „outsiderii” în afara spațiilor Mossad, în timp ce Gofman i-ar fi adus în interior, lucru pe care Maariv îl descrie drept potențial risc de securitate. În același timp, articolul menționează că acești consilieri ar avea „profiluri solide de securitate”, iar Gofman ar putea susține că își asumă transparent implicarea lor. Iranul rămâne ținta principală, dar strategia este în lucru Miza operațională majoră rămâne Iranul. Atât Gofman, cât și Barnea au afirmat în discursurile de predare-primire din 1–2 iunie că obiectivul principal este răsturnarea regimului Republicii Islamice Iran și că acest lucru este realizabil, potrivit materialului. În privința planurilor asociate fostei conduceri, articolul reamintește că, pe 4 iunie, publicația a relatat despre un scenariu în care Israelul ar fi fost pregătit să sprijine kurzii inclusiv cu o zonă de interdicție aeriană și un „umbrela” de foc aerian continuu, pentru a-i ajuta să avanseze împotriva unor forțe iraniene care ar fi încercat să le blocheze înaintarea. Se menționează și o dezbatere privind motivele pentru care președintele SUA, Donald Trump, ar fi ajuns să blocheze operațiunea, precum și acuzații din partea unor surse israeliene că planul ar fi fost divulgat către Turcia pentru a fi oprit înainte de implementare. Maariv susține că Gofman ar considera aceste eforturi drept eșec și ar fi pregătit să schimbe strategia. The Jerusalem Post afirmă însă că această prezentare ar fi „simplificată”: noul șef ar putea aduce strategii noi, dar ar putea păstra și combina o parte din abordările existente, într-un plan mai amplu aflat încă „în stadii foarte timpurii”. Schimbări punctuale, nu „ruptură” totală (deocamdată) Deși Gofman l-ar fi înlocuit pe adjunctul numit recent de Barnea, articolul notează că nu a adus un outsider în funcția de număr doi, ci a promovat un alt oficial („A”) din interiorul Mossadului, cu circa 15 ani de experiență în organizație. Materialul sugerează că unele relatări despre anularea unor operațiuni ar fi exagerări și că, în acest moment, Gofman ar derula mai degrabă o evaluare la nivelul întregii organizații, cu schimbări inițiale mai mici, urmând ca eventualele modificări mai mari să vină ulterior. În final, articolul mai arată că Gofman ar prefera să iasă din atenția presei pentru câteva luni, pe fondul complexității funcției și al faptului că administrația Trump „continuă să schimbe regulile jocului”, în timp ce Mossad ar fi reușit, în ultimii 25 de ani, să influențeze evenimente-cheie din Iran, public sau discret, inclusiv pe tema programului nuclear. [...]
Rusia recurge la plase tip „anti-păsări” pe navele din Marea Baltică, un semn al presiunii operaționale pe apărarea antidrone , potrivit WinFuture , care descrie imagini recente cu un vas militar acoperit cu o structură de plasă verde, similară unor plase comerciale de grădinărit. Plase pe un desant din clasa Ropucha, folosit și ca escortă Imaginile indică faptul că nava de desant „ Alexander Schabalin ” a fost „împachetată” cu o plasă cu ochiuri dese, măsură menită să reducă riscul loviturilor cu drone ucrainene în timp ce operează în ape europene. Vasul aparține clasei Ropucha (proiect sovietic din anii 1970), are 112 metri lungime și o deplasare de peste 4.000 de tone, fiind conceput în principal pentru transport de tancuri, trupe și echipamente, cu rampe de încărcare la prova și la pupa. La momentul surprinderii în imagini, „Alexander Schabalin” escorta cargoul civil rusesc „Mikhail Britnew” pe o rută prestabilită prin Marea Baltică. Cât ajută, de fapt: protecție limitată la drone mici Observatori militari citați în material pun sub semnul întrebării eficiența unei astfel de „blindări” improvizate. Conform United24 Media (citat de WinFuture), o țesătură subțire ar putea oferi cel mult protecție împotriva dronelor mici de tip FPV (First-Person View) – drone telecomandate cu transmisie video directă către operator – folosite frecvent în conflict, dar care transportă încărcături relativ reduse. În schimb, împotriva unor sisteme mai grele, precum drona ucraineană FP-2, plasa ar fi insuficientă. Materialul menționează că FP-2 are un focos mai puternic și este proiectată pentru atacuri la distanță asupra țintelor maritime mari, putând parcurge distanțe considerabile deasupra apei. Indiciu despre lipsa escortelor specializate și protejarea „flotei din umbră” Folosirea unei nave de desant ca escortă este prezentată ca un posibil indiciu al deficitului de nave de escortă specializate în Flota rusă din Baltică. În contextul înăspririi controalelor occidentale asupra „flotei din umbră” (rețeaua de transporturi maritime asociată exporturilor rusești), marina ar securiza tot mai des cargouri civile. WinFuture notează și o limitare tehnică: tunurile de 57 mm ale navei nu sunt orientate în primul rând către apărarea antiaeriană, ceea ce o face vulnerabilă la atacuri aeriene rapide și manevriere. Plase similare ar fi apărut deja și pe alte platforme, inclusiv pe nave de patrulare și pe submarine nucleare din clasa Borei din Pacific, sugerând un răspuns „la nivel de flotă”, dar în continuare improvizat, la amenințarea dronelor. [...]
Media oficială chineză a difuzat pentru prima dată imagini cu lansarea rachetei hipersonice DF-17 , într-un material care pune accent pe creșterea mobilității și a capacității de operare „în orice condiții” a forțelor de rachete ale Armatei Populare de Eliberare, potrivit Global Times . Difuzarea vine în contextul unor exerciții descrise ca fiind mai apropiate de condițiile reale de luptă, inclusiv cu bruiaj electromagnetic și amenințări de atac de precizie. Imaginile au fost transmise de China Central Television (CCTV) News pe 20 iunie 2026 și arată o lansare care „pare” să fie a DF-17, identificată prin designul aerodinamic de tip „waverider” (profil conceput pentru zbor hipersonic). DF-17 fusese prezentată anterior la parade militare la Beijing, pe 1 octombrie 2019 și 3 septembrie 2025, însă fără secvențe publice de lansare. Ce urmărește mesajul: mobilitate, automatizare și timp mai scurt de reacție CCTV susține că cele mai noi sisteme de rachete ale Forței de Rachete au niveluri mai ridicate de automatizare, mobilitate mai mare, precizie îmbunătățită și capacitate de operare în orice condiții meteo, fără dependență de infrastructură fixă, plus „capacități mai puternice de penetrare a apărării”. În același material, televiziunea de stat afirmă că noile sisteme au „simplificat lanțurile de comandă” și au redus semnificativ timpul necesar pentru „generarea puterii de luptă”, ceea ce ar permite trecerea de la poziții de lansare prestabilite la tipare mai flexibile și mai greu de anticipat. Exercițiu în Deșertul Gobi și integrare între arme Secvențele prezentate arată unități ale Forței de Rachete participând la un exercițiu comun în nord-vestul Deșertului Gobi, alături de elemente ale forțelor terestre și aeriene. Scenariul a inclus mai multe valuri de lovituri simulate în condiții „complexe”, cu interferențe electromagnetice puternice și amenințări de atac de precizie. Potrivit relatării, unitățile de rachete au rămas în patrulare de luptă pe durata exercițiului și au putut comuta rapid între moduri operaționale, în funcție de ordine. Indicii despre o posibilă variantă modernizată a DF-26 Separat, un reportaj al canalului militar al CCTV ar fi arătat un lansator transportor-erector similar cu cel al DF-17 ridicând o rachetă cu un design aerodinamic „biconic” care nu ar mai fi fost văzut anterior. Comentatorul militar Du Wenlong a spus la CCTV că aceasta ar putea fi o variantă modernizată a rachetei balistice cu rază intermediară DF-26. Du a mai afirmat că atât racheta prezentată ca DF-17, cât și cea asemănătoare DF-26 par să aibă mici suprafețe de control (aripioare) lângă focoase, care ar putea ajuta la decelerare și la ajustarea traiectoriei, inclusiv prin manevre laterale și verticale. În interpretarea sa, astfel de caracteristici ar crește capacitatea de a pătrunde sisteme de apărare antiaeriană și antirachetă, mai ales împotriva unor ținte „complexe, mobile și emergente”. Context: transformarea arsenalului „Dongfeng” CCTV mai susține că arsenalul de rachete al Chinei a trecut printr-o transformare majoră în ultimele șase decenii, ajungând la o forță cu opțiuni de lovire atât nucleare, cât și convenționale. În acest cadru, familia „Dongfeng” este prezentată ca un sistem diversificat, iar sisteme precum DF-17, DF-26, DF-31 și DF-61 ar fi fost desfășurate și incluse regulat în exerciții. [...]
Japonia intră pe piața exporturilor de nave de luptă cu un contract de 10 miliarde AUD (aprox. 7 miliarde USD) către Australia, un pas cu implicații directe pentru industria sa de apărare și pentru echilibrul de securitate din Indo-Pacific, potrivit Adevărul . Acordul vizează livrarea a 11 fregate multifuncționale din clasa Mogami, construite de Mitsubishi Heavy Industries , într-un contract estimat la circa 10 miliarde de dolari australieni (circa 7 miliarde de dolari americani), conform Wall Street Journal, citat de publicație. Este prima dată după al Doilea Război Mondial când Tokyo vinde unei țări străine nave de luptă de această categorie. Cum se va derula livrarea și ce câștigă Australia operațional Primele trei fregate urmează să fie construite în Japonia și livrate începând cu 2029, iar restul navelor vor fi asamblate pe șantiere navale australiene din apropierea orașului Perth. Noile platforme vor înlocui fregatele învechite din clasa Anzac și sunt prezentate ca un element de întărire a capacităților navale ale Australiei într-un context regional mai tensionat. De ce contează pentru Japonia: relaxarea regulilor și deschiderea unei piețe Acordul a fost posibil după relaxarea, în 2014, a regulilor stricte privind exporturile de echipamente militare . Din perspectiva industriei japoneze de apărare, contractul funcționează ca o validare comercială și tehnologică a fregatelor Mogami, descrise drept unele dintre cele mai moderne nave dezvoltate de Japonia. Potrivit articolului, navele au un grad ridicat de automatizare, ceea ce permite operarea cu un echipaj de aproximativ 90 de persoane, mai mic decât la nave similare, și includ tehnologii de ultimă generație, precum elemente de tip „stealth” (reducerea detectabilității) și sisteme compatibile cu infrastructura militară a Statelor Unite. Context regional și semnale pentru piață Publicația notează că Washingtonul privește favorabil colaborarea, în condițiile în care șantierele navale americane au o capacitate limitată de producție. În același timp, interes pentru fregatele japoneze ar fi exprimat și Noua Zeelandă, precum și mai multe state din Asia de Sud-Est, un indiciu că Japonia încearcă să-și extindă rolul pe piața internațională a industriei de apărare. [...]
