Știri
Știri din categoria Apărare
Sosirea primelor F-35 în Polonia ridică nivelul de descurajare pe flancul estic al NATO, într-un moment în care securitatea în Europa de Est rămâne tensionată după invazia Rusiei în Ucraina, potrivit Digi24. Avioanele au plecat din SUA și se îndreaptă spre Polonia, a anunțat ministrul adjunct al Apărării, Cezary Tomczyk, informație preluată de publicația poloneză TVP World.
Tomczyk a spus că aparatele vor ajunge „în următoarele câteva ore” și le-a descris drept „primele F-35 din această parte a lumii”. Și ministrul Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a salutat online momentul, afirmând că F-35 „apără cerul polonez”.
Polonia a semnat în 2020 un acord de 4,6 miliarde de dolari (aprox. 21,2 miliarde lei) pentru achiziția a 32 de avioane F-35 fabricate în SUA. Contractul – al doilea ca mărime din istoria achizițiilor de armament ale Poloniei, conform materialului – a inclus instruire și sprijin logistic.
Concret, planul de livrare indicat în articol este etapizat:
F-35 este prezentat ca unul dintre cele mai avansate avioane de luptă, iar elementul central pentru impactul militar este tehnologia „stealth” (capacitatea de a reduce detectarea de către radare). În analiza citată de Digi24, această caracteristică ar întări semnificativ postura de descurajare a Poloniei în raport cu Rusia.
Michał Stela, expert al site-ului militar polonez Defence24, a rezumat miza astfel, într-un interviu pentru postul privat TVN24:
„Începând de mâine, vom avea pe teritoriul nostru avioane de vânătoare care se pot strecura neobservate spre est, printre radarele rusești. Anterior, avioanele noastre de vânătoare erau vizibile. Acum vor fi invizibile.”
În aceeași intervenție, el a mai spus că Rusia „nu dispune de nimic asemănător cu F-35”, sugerând un avantaj tehnologic care, cel puțin pe termen scurt, schimbă raportul de capabilități în regiune.
Recomandate
NATO a făcut pentru prima dată poliție aeriană de pe un portavion european , după ce două avioane britanice F-35 au decolat de pe HMS Prince of Wales pentru a escorta un avion rusesc de patrulare maritimă care s-a apropiat de grupul de luptă aflat sub comanda Alianței, relatează HotNews , citând BBC. Incidentul a avut loc joi în Marea Norvegiei, dar a fost făcut public luni. Potrivit Ministerului britanic al Apărării, avionul rus Tu-142 „Bear-F” a zburat la altitudine joasă și „la o distanță inutil de mică” de portavion, iar în zonă „se crede” că a aruncat în apă 10 sonobuoy-uri – dispozitive care folosesc sonar pentru detectarea submarinelor. Forțele britanice au încercat să contacteze aeronava pe frecvențele internaționale, însă aceasta nu a răspuns. În aceste condiții, cele două F-35 au fost lansate de pe portavion pentru a escorta avionul rus departe de grupul de luptă. Oficialii britanici au descris activitatea Rusiei în Marea Norvegiei drept „periculoasă și neprofesionistă”. Ce înseamnă „premiera” pentru operațiunile NATO Evenimentul este prezentat ca o premieră deoarece ar fi prima dată când NATO desfășoară operațiuni de poliție aeriană de pe un portavion european, un detaliu cu relevanță operațională: extinde practic modul în care Alianța poate reacționa rapid în zone maritime sensibile, fără a depinde exclusiv de baze terestre. Contextul: grupul de luptă și mesajul de descurajare Grupul de luptă condus de HMS Prince of Wales este dislocat în largul Islandei și are la bord 1.500 de militari. Din componență fac parte portavionul, distrugătorul HMS Duncan (tip 45), avioane F-35, elicoptere Merlin și Wildcat, cu sprijin logistic de la nava-cisternă RFA Tidespring. Secretarul britanic al Apărării, Dan Jarvis, a declarat pentru Channel 4 News că amenințarea Rusiei există „în toate domeniile” – de la sub apă până la spațiul cibernetic – și a susținut că astfel de desfășurări îmbunătățesc descurajarea și apărarea în cadrul NATO. Presiune pe bugetele de apărare În același context, guvernul britanic a publicat recent planul privind investițiile în apărare, iar premierul în exercițiu Keir Starmer a anunțat o creștere de 15 miliarde de lire sterline (aprox. 88 miliarde lei) a cheltuielilor militare, parțial finanțată prin reducerea bugetelor altor ministere. Nivelul investițiilor este contestat de opoziție și de voci din armată, care îl consideră insuficient raportat la riscurile atribuite Rusiei. NATO a estimat, totodată, că Rusia ar putea fi pregătită să recurgă la forța militară până în 2030, ceea ce pune aceste episoade de „testare” a apărării într-un cadru mai larg de planificare și reacție operațională. [...]
Țările de pe flancul estic al NATO își întăresc apărarea pe cont propriu, pe fondul incertitudinii privind sprijinul SUA , iar Finlanda și Polonia accelerează investițiile în fortificații, rezerve și capabilități militare pentru scenariul în care primele zile ale unui conflict cu Rusia ar putea fi gestionate local, potrivit Politico . Reportajul descrie o Europă care „aleargă” să-și întărească frontiera estică, pe măsură ce președintele american Donald Trump pune sub semnul întrebării garanțiile tradiționale de securitate și semnalează reducerea amprentei militare a SUA în Europa. În paralel, imagini din satelit indică o consolidare a prezenței militare ruse la granița cu Finlanda și alte state UE, inclusiv prin construirea de barăci și dislocarea de vehicule militare, în ceea ce șeful informațiilor militare suedeze a descris drept pregătire pentru o posibilă confruntare cu NATO. Finlanda: „apărare totală”, rezerve mari și revenirea la mine antipersonal Finlanda, care are cea mai lungă frontieră a alianței cu Rusia (1.343 km), își bazează pregătirea pe conceptul de „apărare totală” – populație mobilizabilă, reziliență civilă, adăposturi și o armată proiectată să lupte și fără sprijin imediat din partea aliaților. Un oficial finlandez citat în material spune că țara pornește de la premisa că „va lua primul șoc” înainte ca Articolul 5 să fie activat. Câteva repere operaționale menționate: Finlanda poate mobiliza aproape 870.000 de rezerviști dintr-o populație de 5,6 milioane, cu o țintă de 1 milion până în 2031. Cheltuie „aproape 3%” din PIB pentru apărare și intenționează să urce la 5% până în 2035. Forțele aeriene se așteaptă să primească în lunile următoare avioane F-35 fabricate în SUA. Pe componenta terestră, Finlanda are unul dintre cele mai mari arsenale de artilerie din Europa, în timp ce adaptarea la războiul cu drone este încă în curs, ca în multe armate europene. Un element cu impact direct asupra industriei și achizițiilor militare este schimbarea de politică privind minele antipersonal. Finlanda, alături de Polonia și statele baltice, s-a retras anul trecut din Convenția de la Ottawa, argumentând că Rusia nu a aderat la tratat și folosește deja astfel de arme în Ucraina. Ofițeri finlandezi citați confirmă planuri de achiziție de mine antipersonal „în lunile următoare”, cu precizarea că nu ar urma să fie desfășurate în timp de pace, ci păstrate pentru un scenariu de amenințare iminentă. Exerciții și lecții tactice: terenul finlandez limitează blindatele și dronele În mai, două exerciții multinaționale în sud-estul Finlandei – Northern Star 26 și Karelian Sword 26 – au fost concepute și ca „școală de teren” pentru aliați (inclusiv Franța și Regatul Unit) în mediul specific nordic: păduri, lacuri, mlaștini. Karelian Sword 26 a inclus circa 10.000 de militari într-un scenariu de invazie simulată. Una dintre concluziile operaționale relatate: vehiculele blindate și dronele sunt mai puțin potrivite pentru pădurile Finlandei, iar dronele comerciale au dificultăți în a detecta trupele în vegetație fără camere termice. „IQ nuclear” și limitele autonomiei europene Materialul punctează și o zonă unde pregătirea națională nu poate substitui sprijinul american: descurajarea nucleară. De la aderarea la NATO, Finlanda a intrat în Grupul de Planificare Nucleară , a participat la exerciții și a început să-și ajusteze cadrul legislativ. În iunie, parlamentarii finlandezi au ridicat restricții privind transportul și stocarea armelor nucleare pe teritoriul țării, o schimbare descrisă ca mai controversată decât dezbaterea despre aderarea la NATO. În acest context, ministrul apărării Antti Häkkänen a recunoscut discuții cu Franța despre propunerea președintelui Emmanuel Macron de a extinde descurajarea nucleară franceză către alte state europene, deși rămâne neclar ce ar însemna concret o astfel de participare pentru Helsinki. Polonia: „Scutul Estic” și riscul de decalaj între plan și execuție Pe segmentul polonez al flancului estic, reportajul descrie proiectul de fortificații „ Eastern Shield ” (Scutul Estic), inspectat în noiembrie 2024 de premierul Donald Tusk la granița cu enclava rusă Kaliningrad. La circa un an și jumătate distanță, proiectul este descris ca fiind aproximativ la jumătatea drumului către termenul-limită din 2028, însă pe teren apar întreruperi vizibile ale lucrărilor: după o porțiune cu bariere antitanc din beton, fortificațiile „se termină brusc”, iar un localnic spune că activitatea intensă dinaintea vizitei premierului a fost urmată de oprirea operațiunilor. În ansamblu, Polonia își completează mesajul de descurajare cu bariere, senzori, drone și extinderea rapidă a armatei, pe fondul unei campanii accelerate de achiziții de armament după invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia. De ce contează Dincolo de dimensiunea militară, miza imediată este una operațională și bugetară: statele de pe linia întâi își proiectează apărarea plecând de la ipoteza unei întârzieri sau reduceri a sprijinului american, ceea ce împinge în sus cheltuielile, achizițiile și ritmul de construire a infrastructurii defensive. În același timp, reportajul indică o vulnerabilitate practică: între planurile ambițioase și implementarea efectivă pe teren pot apărea sincope care slăbesc credibilitatea descurajării. [...]
Lipsa interceptoarelor Patriot lasă Kievul expus rachetelor balistice , iar episodul pune presiune directă pe capacitatea NATO și a industriei de apărare de a susține un consum ridicat de muniție avansată, potrivit TWZ . În noaptea atacului, Ucraina nu a reușit să doboare niciuna dintre rachetele balistice Iskander și nici rachetele hipersonice Zircon lansate de Rusia, iar loviturile au vizat în principal Kievul. Președintele Volodîmîr Zelenski și oficiali ai forțelor aeriene au pus situația pe seama unui deficit major de interceptoare Patriot. Autoritățile ucrainene au raportat cel puțin 20 de morți și numeroși răniți. Atacul a venit cu o zi înaintea summitului NATO , unde Zelenski este așteptat să ceară aliaților mai multe muniții antirachetă. În paralel, Ucraina încearcă să-și dezvolte propria capacitate de producție de interceptoare, pentru a reduce dependența de donații. Efect operațional imediat: „sisteme sunt, dar nu există muniție” Forțele Aeriene ucrainene au transmis că toate cele 23 de rachete Iskander și cele șase Zircon lansate peste noapte au trecut de apărare. Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene, Iurii Ihnat, a rezumat problema astfel: pentru a doborî rachete balistice „ai nevoie de ceva cu care să le dobori”, adăugând că există suficiente sisteme Patriot, dar este necesară o aprovizionare constantă cu rachete interceptoare. În același timp, apărarea antiaeriană a avut rezultate semnificativ mai bune împotriva altor tipuri de ținte: Ucraina a anunțat că a doborât 326 din 351 de drone, 31 din 33 de rachete de croazieră Kh-101 și toate cele șase rachete Kalibr din atacul respectiv. Presiune pe stocuri și producție: deficitul Patriot este „global” Ihnat a recunoscut că deficitul de interceptoare Patriot nu este doar o problemă a Ucrainei, ci una globală. TWZ notează că cererea a crescut puternic pe fondul consumului SUA în conflicte recente din Orientul Mijlociu, al utilizării susținute în Ucraina și al angajamentelor față de aproape 20 de alte state. Publicația citează o analiză legată de stocurile americane de armament avansat, care indică o producție curentă a interceptoarelor PAC-3 MSE de aproximativ 650 pe an, cu jumătate din livrări către SUA și restul către aliați și parteneri. În ianuarie, Lockheed ar fi semnat un contract cu Pentagonul pentru creșterea producției anuale la 2.000. Secretarul general al NATO, Mark Rutte , a declarat la Ankara că SUA livrează activ interceptoare Patriot către Ucraina pentru a-și îndeplini angajamentele, dar a subliniat că există o limită a cantității de interceptoare aflate pe teritoriul NATO. Costuri și finanțare: 200 milioane dolari pentru muniție, dar livrările rămân problema Zelenski a susținut că unele angajamente de livrare nu sunt respectate, inclusiv cazuri în care Ucraina ar fi transferat deja fonduri pentru muniții (menționând NASAMS și altele). El a indicat explicit Norvegia, afirmând că exista un acord pentru plata a 200 de rachete, dar că nu ar fi sosit niciuna. Pe partea de sprijin european, ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a anunțat că Germania va aloca 200 milioane dolari (aprox. 920 milioane lei) pentru achiziția de muniții de apărare aeriană în cadrul mecanismului PURL și că va participa la inițiativa JUMPSTART, axată pe procurarea de interceptoare pentru Patriot. TWZ notează că o donație de 200 milioane dolari ar cumpăra aproximativ 40–50 de interceptoare Patriot PAC-3 MSE. Publicația mai arată că prețul și timpii de livrare determină armata SUA să preseze industria să dezvolte un nou interceptor Patriot cu un cost țintă de circa 1 milion de dolari (aprox. 4,6 milioane lei) pe unitate. Ce urmează: cerere mai mare la NATO și accelerarea alternativelor Pe termen scurt, miza este dacă summitul NATO va produce decizii care să crească fluxul de muniție antirachetă către Ucraina, într-un context în care stocurile sunt limitate și cererea este în creștere. Pe termen mediu, TWZ indică faptul că Ucraina încearcă să dezvolte o alternativă internă, inclusiv prin proiecte ale companiei ucrainene Fire Point pentru un interceptor propriu, însă integrarea completă într-o rețea funcțională de apărare antirachetă rămâne o etapă critică și, din informațiile disponibile, încă nefinalizată. [...]
Summitul NATO de la Ankara mută presiunea de pe „cât cheltuim” pe „ce livrăm”, iar credibilitatea Alianței depinde de capacitatea Europei de a transforma rapid bugete mai mari în putere militară , într-un context în care administrația Trump cere rezultate și sugerează un rol american mai redus în securitatea continentului, potrivit Digi24 . Reuniunea, care începe marți în Turcia, vine după angajamentul luat anul trecut la Haga ca aliații să aloce 5% din PIB pentru apărare până în 2035 (3,5% pentru nevoi esențiale de apărare și 1,5% pentru nevoi mai largi de securitate). Miza din acest an este însă implementarea: achiziții, capacitate industrială, sprijin pentru Ucraina și arhitectura politică a ceea ce administrația Trump numește „NATO 3.0”, conform analizei citate de Digi24 din CNBC. De la angajamente la execuție: blocajele care pot întârzia reînarmarea Un punct central este dacă „avântul” bugetar european se va vedea efectiv în producție și livrări de armament, nu doar în linii bugetare mai mari. Ulrike Franke (Consiliul European pentru Relații Externe) avertizează că există bani, dar problema este capacitatea de a-i cheltui eficient și de a produce. În text sunt enumerate limitări structurale ale industriei europene de apărare: fragmentarea producției și a programelor naționale; lanțuri de aprovizionare constrânse; birocrație; deficit de forță de muncă; subinvestiții acumulate în timp. Achizițiile comune ar putea reduce costurile și crește interoperabilitatea (capacitatea armatelor de a opera împreună), dar guvernele rămân motivate să păstreze contracte, locuri de muncă și venituri fiscale în interiorul granițelor, ceea ce încetinește cooperarea, arată analiza. „Transferul sarcinilor” și riscul lipsei unui plan B fără SUA O altă întrebare majoră este dacă NATO poate menține angajamentul SUA în timp ce Europa preia mai multe responsabilități. Max Bergmann (CSIS) notează că Alianța a fost construită timp de 77 de ani în jurul puterii americane, iar o reducere a implicării Washingtonului – chiar fără retragere completă – ar forța Europa să-și reorganizeze apărarea fără SUA în rol central. În același timp, analiza indică faptul că s-a discutat puțin despre un „plan B” dacă Statele Unite nu mai vor să rămână profund implicate. Pentru europeni, o problemă practică este lipsa de claritate privind eventuale retrageri de forțe, resurse sau capabilități și nevoia unui calendar, dificil de obținut într-un climat politic descris ca imprevizibil. Ucraina: de la beneficiar de ajutor la sursă de inovație militară Ucraina este așteptată să fie un subiect central la Ankara, cu accent pe sprijinul militar pe termen lung, industria de apărare a Kievului și lecțiile operaționale după mai bine de patru ani de război pe scară largă. Analiza menționează intensificarea atacurilor ucrainene cu drone și rachete cu rază lungă pe teritoriul Rusiei, vizând infrastructură energetică, militară și logistică , ca semn al dezvoltării unor capabilități proprii. Franke susține că NATO ar trebui să privească Ucraina și ca furnizor de inovație, în special în domeniul dronelor, al combaterii dronelor și al utilizării datelor de pe câmpul de luptă. Turcia, gazdă și beneficiar potențial al noilor bugete europene Găzduirea summitului adaugă o dimensiune politică și economică: Turcia ar urmări să-și promoveze propriile priorități de securitate și industria de apărare, inclusiv accesul la achizițiile generate de creșterea cheltuielilor militare europene. Bergmann sugerează că Ankara se teme să nu fie exclusă pe măsură ce UE direcționează o parte din cheltuieli către producători europeni, în condițiile în care Turcia este în NATO, dar nu și în UE. În ansamblu, summitul este descris ca un test de credibilitate: dacă Europa nu poate converti rapid banii în capabilități, iar NATO nu poate gestiona tranziția către o implicare americană mai redusă fără fracturi politice, presiunea asupra arhitecturii de securitate europene va crește. [...]
România va cere investiții suplimentare pentru protejarea Flancului estic , mizând pe summitul NATO de la Ankara ca moment de reafirmare a angajamentelor de apărare colectivă, potrivit Știrile Pro TV . Ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu , a legat această poziție de riscurile generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv de efectele resimțite în proximitatea graniței României. În acest context, ea a indicat că discuțiile din format aliat au fost constante de la începutul conflictului, atât pe componenta de securitate, cât și pe nevoia de pregătire mai bună în NATO pentru întărirea capacității comune de descurajare (capacitatea de a preveni un atac prin credibilitatea răspunsului). „Este foarte important acest Summit de la Ankara pentru a reafirma articolul 5 şi angajamentul comun pentru securitatea colectivă.” De ce contează: presiune pentru resurse suplimentare pe linia estică Țoiu a susținut că statele aflate la granița războiului au „o nevoie suplimentară” de investiții pentru protejarea Flancului estic. Mesajul vine pe fondul discuțiilor din regiune despre o posibilă perioadă mai dificilă în lunile următoare, după ce premierul Poloniei, Donald Tusk, a spus că ar fi primit informații de la aliați în acest sens; ministrul român a încadrat însă subiectul în evaluările și consultările aliate deja existente. Ce urmează să fie discutat la Ankara Potrivit ministrului interimar, tema investițiilor și a pregătirii aliate va fi abordată în mai multe formate de lucru la summit: reuniunea miniștrilor de externe; o întâlnire de lucru dedicată, împreună cu Ucraina; reuniunea miniștrilor apărării; întâlnirea liderilor. În lipsa unor detalii suplimentare în material despre nivelul sau forma acestor investiții, rămâne de urmărit dacă discuțiile de la Ankara se vor concretiza în angajamente operaționale sau financiare specifice pentru întărirea Flancului estic. [...]
Suedia își accelerează „apărarea totală” pe insula Gotland , mizând pe combinația dintre remilitarizare și reziliență civilă, într-un context în care autoritățile văd insula drept un punct-cheie pentru controlul Mării Baltice, potrivit Adevărul . Gotland, o insulă suedeză din Marea Baltică, este descrisă ca având o importanță strategică majoră: „cine controlează Gotland, controlează Marea Baltică”, iar în planurile de apărare ale Suediei pentru 2025–2030 un atac surpriză asupra insulei (aerian sau maritim) este inclus între cele șapte scenarii critice care cer planificare prioritară. Remilitarizare rapidă, după un deceniu de retragere Articolul descrie revenirea accelerată a prezenței militare pe insulă, după ce în 2005 Suedia a desființat ultimul regiment din Gotland și a lăsat apărarea în sarcina unui batalion redus al Gărzii Naționale. În perioada de vârf a Războiului Rece, insula găzduia patru regimente și putea mobiliza până la 25.000 de soldați. Un exemplu al acestui efort este cazul unei tinere de 19 ani, aflată în serviciul militar obligatoriu, care participă la exerciții la o bază din Gotland și urmează să plece în prima misiune oficială la Stockholm, pentru paza familiei regale. Ea este prezentată ca parte a „sutelor de recruți” trimiși la baza de lângă orașul fortificat Visby. „Marea NATO” și presiunea pe echipamente în Europa Gotland este poziționată la aproximativ 275 de kilometri de Kaliningrad, exclava rusă puternic militarizată dintre Lituania și Polonia. În acest context, colonelul Andreas Gustafsson , comandantul forțelor armate suedeze din Gotland, leagă direct controlul insulei de securitatea regională și de NATO: „Dacă poți controla insula Gotland, poți controla întreaga Mare Baltică. Prin urmare, trebuie să menținem controlul aici – pentru Suedia, dar și pentru NATO.” După aderarea Suediei la NATO, insula a devenit un teren constant pentru exerciții militare comune. Totuși, extinderea capabilităților este încetinită de lipsa de echipamente la nivel european, pe fondul cererii ridicate, în special pentru sisteme de artilerie, ceea ce prelungește timpii de livrare, potrivit aceluiași comandant. Componenta civilă: autosuficiență și pregătire pentru crize Pe lângă dimensiunea militară, autoritățile pun accent pe „apărarea totală” – un model care include pregătirea civilă pentru scenarii de criză, inspirată din lecțiile războiului din Ucraina. Mikael Frisell, directorul general al Agenției Suedeze pentru Apărare Civilă și Reziliență (MSB), argumentează că izolarea geografică poate face insula vulnerabilă, inclusiv prin riscul de a fi blocată în caz de conflict, motiv pentru care se urmărește transformarea Gotland într-o zonă cât mai autosuficientă. Serviciile de urgență sunt instruite pentru: gestionarea unui număr mare de victime; neutralizarea muniției neexplodate; căutare și salvare în clădiri dărâmate. La nivel comunitar, inițiative precum Stark socken („Comunitatea Puternică”) implică locuitorii din mediul rural în cartografierea surselor de apă, verificarea stocurilor de alimente și a generatoarelor și organizarea unor centre comunitare unde oamenii se pot adăposti, găti și primi informații în caz de criză. În același timp, articolul notează că, deși un atac convențional pe termen scurt este considerat puțin probabil, riscurile de spionaj și sabotaj rămân ridicate, iar oficialii suedezi avertizează că un eventual acord de încetare a focului în Ucraina ar putea permite Rusiei să își redirecționeze rapid forțele către Finlanda și statele baltice. Modelul de „apărare totală” din Gotland este prezentat ca reper pentru reziliența în fața amenințărilor hibride și ar fi atras atenția altor state NATO, inclusiv a Marii Britanii. [...]
