Știri
Știri din categoria Apărare
Atacurile rusești cu drone lângă granița României au declanșat, din nou, procedurile de alertare și poliție aeriană, cu transmiterea unui mesaj RO-Alert în nordul județului Tulcea și ridicarea de la sol a două avioane Eurofighter Typhoon britanice de la Baza 86 Borcea, potrivit HotNews, care citează un comunicat al Ministerului Apărării.
Ministerul arată că Rusia a desfășurat în noaptea de sâmbătă spre duminică noi atacuri cu drone asupra unor ținte din Ucraina aflate lângă granița cu România, pe Dunăre. În același context, forțele aeriene ucrainene avertizaseră în două mesaje, la orele 1:41 și 2:10, că grupuri de drone de atac se deplasează deasupra Mării Negre spre localitatea Vylkove, aflată peste Dunăre de Periprava. La momentul publicării, nu era clar ce s-a întâmplat cu dronele respective.
MApN precizează că, după detectarea „unui grup de semnale radar” la 22 km nord-est de Vylkove, Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, iar un mesaj RO-Alert a fost transmis la ora 02:16.
La ora 02:19 au decolat două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice, dislocate la Baza 86 Aeriană Borcea și aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, pentru monitorizarea situației.
Potrivit comunicatului, nu au fost raportate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian național, iar alarma aeriană a încetat la ora 03:37. MApN mai spune că informează „în timp real” structurile aliate despre situațiile generate de aceste atacuri și menține legătura cu acestea.
Recomandate
Un rezultat de 9:0 în simulări ridică semne de întrebare pentru utilizatorii Eurofighter , în condițiile în care China susține că avionul său J-10CE a câștigat de nouă ori din nouă împotriva Eurofighter Typhoon în exerciții desfășurate în 2024, potrivit Focus . Informația este atribuită de publicație „ South China Morning Post ”, care citează postul de stat chinez CCTV. Detaliile-cheie lipsesc însă: China nu a publicat unde au avut loc exercițiile și în ce condiții s-au desfășurat, ceea ce face dificil de evaluat dacă scorul reflectă un avantaj tehnic real sau un cumul de factori (pregătirea piloților, armamentul folosit, scenariul de luptă). Ce se știe despre exerciții și de ce contează operațional Potrivit materialului, mai multe publicații presupun că ar fi fost vorba despre o simulare cu participarea Pakistanului și Qatarului, iar descrierea ar corespunde exercițiului aerian „ Zilzal-II ”, organizat în 2024. Argumentul invocat este că, în afara Chinei, Pakistanul (alături de Azerbaidjan) era la acel moment printre puținele state care operau J-10CE. Presa pakistaneză ar fi relatat că au avut loc: cinci lupte aeriene la distanță mică (dogfight, „luptă în apropiere”); patru angajări dincolo de raza vizuală (BVR – „luptă fără contact vizual direct”). În ambele tipuri de confruntări, Pakistanul cu J-10CE ar fi ieșit învingător în fața Qatarului cu Eurofighter, conform aceleiași surse. Comparația tehnică: diferențe, dar fără concluzie fermă Focus notează câteva diferențe tehnice, fără a putea stabili „cine are avantajul” în mod decisiv, în lipsa datelor despre scenariu și configurații: Dimensiuni : J-10CE are 16,43 m lungime și 9,75 m anvergură; Eurofighter are 15,96 m lungime și 10,95 m anvergură. Greutate la decolare : Eurofighter poate ajunge la 23,5 tone, J-10CE la 19,3 tone. Viteză maximă : Eurofighter este mai rapid (Mach 2,35), J-10CE ajunge la Mach 1,8. Implicații pentru Europa: modernizare pe termen scurt, înlocuire pe termen lung Publicația subliniază că multe armate europene folosesc Eurofighter, dar rămâne neclar dacă aceste rezultate ar trebui tratate drept un semnal de alarmă pentru state precum Germania. O posibilă explicație este că o simulare cu o versiune mai nouă de Eurofighter ar putea produce rezultate diferite. În acest context, Focus amintește că Airbus a prezentat recent o versiune modernizată, Tranche 4 , care include un nou radar capabil să detecteze ținte la distanțe mai mari, mai rapid și mai precis decât radarele mecanice mai vechi. Pe termen lung, Eurofighter ar urma să fie înlocuit în Germania de Future Combat Air System (FCAS) , proiect franco-german despre care Focus menționează că are un cost de 100 de miliarde (moneda nu este precizată în sursă) și că a generat în mod repetat titluri negative; în plus, șeful Airbus ar fi admis recent că FCAS nu este „la zi” pentru lupta împotriva dronelor. [...]
Revenirea lui Trump readuce în prim-plan riscul unei „recalibrări” a angajamentului SUA în NATO , iar miza pentru Europa este una operațională: cât de mult se poate baza pe capabilitățile americane dacă Washingtonul condiționează tot mai dur sprijinul de cheltuielile de apărare și de cooperarea în dosare precum Iranul. O analiză preluată de Digi24 din Foreign Affairs susține că tensiunile actuale nu sunt fără precedent și că alianța a supraviețuit tocmai pentru că, în crize repetate, costul ruperii a rămas mai mare decât costul compromisului. În acest tablou, semnalul politic venit de la Casa Albă contează nu doar ca retorică, ci ca posibilă schimbare de postură militară. Potrivit textului, Trump și-a început al doilea mandat criticând cheltuielile europene „derizorii” și punând sub semnul întrebării angajamentul SUA față de Articolul 5 (clauza apărării colective). Totodată, el a deplâns refuzul unor state membre de a se alătura eforturilor SUA în Iran sau de a oferi acces la survol și baze, iar administrația sa ar fi luat măsuri pentru a reduce capabilități militare de lovire în adâncime pe continent, inclusiv bombardiere cu rază lungă de acțiune. Două surse recurente de fricțiune, cu efect direct asupra planificării militare Analiza identifică două tipare care reapar în aproape toate „crizele NATO” și care, în practică, influențează felul în care se împart sarcinile și riscurile în alianță: împărțirea sarcinilor : nemulțumirea constantă a SUA că aliații europeni cheltuiesc prea puțin pentru propria apărare și „profită” de puterea americană; operațiunile în afara zonei : dezacordurile despre ce ar trebui să facă NATO dincolo de aria tratatului și dacă interesele de securitate ale unui aliat devin automat obligația tuturor. Foreign Affairs argumentează că NATO a găsit soluții de fiecare dată nu pentru că divergențele au dispărut, ci pentru că interesele comune de securitate și costul unei despărțiri au împins părțile spre compromis. Cheltuielile de apărare: tensiune „înscrisă” în tratat, nu o excepție a erei Trump Textul insistă că disputa privind banii este la fel de veche ca alianța. Articolul 5 lasă statelor libertatea de a acorda asistență „prin acțiunile pe care le consideră necesare”, iar Articolul 3 obligă aliații să-și mențină și dezvolte capacitățile prin „autoajutorare” și ajutor reciproc — o formulă care a alimentat, istoric, percepții diferite despre cât „datorează” fiecare. Sunt invocate episoade timpurii care arată că Washingtonul a încercat încă din anii ’50 să evite o prezență militară permanentă în Europa, în timp ce europenii au căutat garanții cât mai ferme. În anii următori, pe fondul schimbării percepției amenințării sovietice și al scăderii cheltuielilor, au reapărut acuzațiile reciproce. Mai târziu, sunt menționate inițiative politice în SUA pentru reducerea trupelor din Europa și, în 2006, stabilirea țintei de 2% din PIB pentru apărare, pe care până în 2014 o îndeplineau doar puțini membri. „În afara zonei”: când crizele externe devin teste de solidaritate A doua linie majoră de fractură este legată de intervenții și crize din afara ariei formale a tratatului. Articolul 6 delimitează geografic obligațiile, dar, în practică, aliații nu au căzut niciodată complet de acord asupra granițelor și a consecințelor lor. Ca exemplu de ruptură, analiza amintește criza Suezului din 1956 , când Franța și Regatul Unit au acționat împreună cu Israelul fără consultarea Washingtonului, iar SUA au folosit cadrul ONU pentru a forța retragerea. Mai târziu, Franța lui Charles de Gaulle s-a retras din structura de comandă militară integrată, iar NATO a fost nevoită să-și mute sediul de la Paris la Bruxelles, într-o reorganizare logistică amplă. Ce rezultă pentru Europa: presiune pentru capacități, nu doar pentru declarații Concluzia de fond a analizei este că NATO a funcționat, în repetate rânduri, ca un mecanism de gestionare a crizelor interne, nu ca o alianță lipsită de conflicte. În logica acestui argument, dacă Washingtonul își condiționează mai dur implicarea, Europa ar putea fi împinsă să facă mișcări — chiar și modeste sau întârziate — pentru a evita o ruptură . Rămâne însă o limitare importantă: textul discută tendințe și precedente istorice, fără a oferi un calendar sau detalii verificabile public despre amploarea și ritmul reducerilor de capabilități americane în Europa. În lipsa acestor elemente, impactul imediat se vede mai ales în incertitudinea de planificare și în presiunea politică asupra bugetelor de apărare ale statelor europene. [...]
Coreea de Sud își consolidează poziția de furnizor global de armament prin livrări rapide și transfer de tehnologie , într-un moment în care SUA întârzie unele livrări, iar cumpărătorii caută alternative mai previzibile, arată o analiză din Politico . Miza pentru clienți este una operațională și economică: industria sud-coreeană poate produce la capacitate ridicată, livrează repede și vine cu prețuri competitive, pe fondul unei baze industriale menținute „în priză” de amenințarea constantă din partea Coreei de Nord. În același timp, Seulul este dispus să ofere transfer de tehnologie și producție locală — condiții mai greu de obținut de la exportatorii occidentali tradiționali. De ce câștigă Coreea de Sud contracte: viteză, cost și producție locală Polonia este exemplul central: orientarea Varșoviei către achiziții sud-coreene a fost alimentată, potrivit analistului Oskar Pietrewicz (Polish Institute of International Affairs), de dezamăgirea față de reacția inițială a Germaniei la războiul din Ucraina, inclusiv ritmul lent al livrărilor de înlocuire pentru tancurile Leopard. În acest „gol de încredere”, Coreea de Sud a reușit să se poziționeze ca furnizor capabil să livreze rapid. Dincolo de viteză, analiza indică mai multe avantaje comerciale care contează direct în decizia de achiziție: capacitate industrială ridicată și linii de producție active , menținute de nevoile interne de apărare; costuri mai mici prin producție la scară mare, lanț de aprovizionare intern, costuri de muncă și producție mai reduse și sprijin de stat; transfer de tehnologie și producție locală , inclusiv huburi de mentenanță, atractive pentru state care vor să-și întărească industria proprie; personalizare a echipamentelor în funcție de cerințele clientului. Ju Hyung Kim, președinte al Security Management Institute (think tank afiliat Adunării Naționale sud-coreene), rezumă schimbarea de orientare astfel: „Ne pregăteam pentru Coreea de Nord, dar acum suntem pregătiți și suntem dispuși să oferim aceste soluții clienților noștri din întreaga lume.” Studiu de caz: Egipt și adaptarea obuzierului K9 pentru ținte navale Un exemplu de personalizare menționat în analiză este cererea Egiptului către Hanwha Aerospace : modificarea obuzierului autopropulsat K9 — proiectat pentru ținte terestre — astfel încât să poată lovi nave în mișcare pe mare. Hanwha a acceptat, sistemul modificat a trecut testele, iar Egiptul a cumpărat „sute” de unități într-un contract de 1,7 miliarde de dolari (aprox. 7,8 miliarde lei ) în 2022, potrivit Defense News, în materialul citat de Politico: Defense News . „Fără bagaj politic” și avantajul predictibilității față de SUA Un alt element care ajută exporturile sud-coreene este percepția de furnizor cu mai puține costuri politice pentru cumpărători. Ramón Pacheco Pardo (King’s College London) este citat spunând că achizițiile din Coreea sunt mai ușor de justificat public decât cele din alte state cu controverse majore asociate. În paralel, analiza notează că SUA „se chinuie să țină pasul cu cererea” și întârzie livrări, ceea ce complică susținerea politică internă a programelor de înzestrare în țările cumpărătoare. Cara Abercrombie, fost oficial al Pentagonului pe zona de achiziții în administrația Biden, punctează presiunea politică a plăților făcute cu ani înainte de livrare: „Ai parlamente care au aprobat cheltuieli, iar din perspectivă politică internă tocmai ai alocat miliarde de dolari pentru ceva ce nu vei vedea timp de câțiva ani. Asta devine greu de apărat politic.” (Politico trimite, pe tema întârzierilor americane, și la o analiză din The Economist: The Economist .) Următorul prag: ambiția de top 4 exportatori și testul contractului din Canada Ținta declarată a Coreei de Sud este să devină al patrulea exportator de armament din lume până în 2030 , conform unei relatări Reuters citate în material: Reuters . Politico notează și un impuls de imagine venit din războiul cu Iranul: sistemul de apărare antiaeriană Cheongung-II (LIG Nex1), testat pentru prima dată în luptă, ar fi interceptat 29 din 30 de rachete sau drone vizate în Emiratele Arabe Unite, potrivit The New York Times, citat de publicație: The New York Times . Provocarea majoră rămâne însă pătrunderea în segmentele cu valoare mare — avioane și nave de mari dimensiuni. Un test important este tentativa Hanwha Ocean de a câștiga un contract de 60 de miliarde de dolari (aprox. 276 miliarde lei ) pentru submarine în Canada, despre care Politico a scris anterior: Politico . Ottawa ar urma să anunțe câștigătorul spre finalul lunii iunie, iar competiția include ThyssenKrupp Marine Systems din Germania; potrivit lui Ju Hyung Kim, șansele Coreei de Sud „par tot mai mici”. În esență, analiza indică un pariu dublu pentru Seul: să capitalizeze pe avantajele de livrare, cost și transfer tehnologic, dar să depășească barierele de reputație și încredere care încă favorizează furnizorii europeni și americani în contractele cele mai mari. [...]
Ucraina vrea să extindă producția și folosirea unor sisteme experimentale anti-dronă , după ce acestea au demonstrat eficiență în condiții apropiate de luptă, potrivit Kyiv Post , care îl citează pe comandantul-șef al Forțelor Armate ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski . Decizia are un impact operațional direct: Rusia continuă să folosească pe scară largă drone de atac și drone FPV (first-person view – drone controlate din perspectiva camerei de la bord), iar armata ucraineană caută soluții tehnologice pentru a crește „supraviețuirea” unităților pe câmpul de luptă. Sîrski spune că noile sisteme pot reduce eficiența atacurilor aeriene ale inamicului. Ce s-a testat și cine coordonează programul Anunțul a venit după o demonstrație organizată de Direcția Centrală pentru Activitate de Inovare a armatei ucrainene, descrisă ca o platformă care coordonează cercetarea militară împreună cu dezvoltatori de tehnologie și producători din industria de apărare. Potrivit lui Sîrski, producători ucraineni au prezentat dezvoltări noi și au demonstrat funcționarea lor în condiții simulate de luptă, iar rezultatele testelor au confirmat capacitatea sistemelor de a diminua eficiența atacurilor aeriene rusești. Detaliile tehnice – specificații, principii de funcționare și tactici de folosire – rămân clasificate, din motive de securitate operațională. „Sarcina noastră este să ne asigurăm că ocupanții ruși află despre capacitățile lor direct pe câmpul de luptă”, a declarat Sîrski. Ce urmează: analiză înainte de decizia de scalare Conducerea militară va analiza rezultatele testelor înainte de a lua decizia finală privind volumul de producție și integrarea acestor sisteme în unitățile din prima linie. Publicația nu oferă un calendar și nici date despre costuri, furnizori sau capacități de producție, iar amploarea extinderii rămâne, deocamdată, neprecizată. [...]
Marea Britanie își testează rachete cu rază lungă fără componente americane, pentru a evita un posibil „veto” al Washingtonului asupra utilizării lor de către Ucraina , potrivit Meduza . Miza este operațională: Londra încearcă să livreze Kievului armament care să poată fi folosit fără a depinde de aprobări politice din SUA pentru lovituri în adâncimea teritoriului rus. Informația despre testele reușite este atribuită de Meduza publicației Financial Times . Un oficial britanic neidentificat a explicat, în discuția cu Financial Times, rațiunea proiectului: „Nu vrem ca permisiunea de a folosi armele să depindă de cum merg negocierile.” Ce se știe despre noile rachete și calendar Potrivit The Telegraph, rachetele ar avea: o ogivă de 250 de kilograme; o rază de acțiune de aproape 500 de kilometri. După teste suplimentare programate în acest an, rachetele ar urma să intre în producție de masă. Conform informațiilor din material, ele ar putea ajunge în dotarea Forțelor Armate ale Ucrainei spre finalul lui 2026. Context: de ce contează lipsa componentelor din SUA Marea Britanie a început să dezvolte propria rachetă pentru a sprijini Ucraina în 2024, pe fondul restricțiilor impuse de SUA, care se temeau de escaladare, privind lovituri în profunzimea teritoriului rus cu rachete Storm Shadow și ATACMS. În acest context, eliminarea componentelor americane din noul sistem ar reduce riscul ca utilizarea lui să fie condiționată de decizii politice la Washington. [...]
Marea Britanie accelerează dezvoltarea unor rachete cu rază lungă, mai ieftine și fără componente sau date din SUA, pentru a reduce dependența operațională a Ucrainei și a crește ritmul de livrare pe front, potrivit Kyiv Post . Inițiativa, numită „Project Brakestop”, a fost lansată la finalul lui 2024 de Ministerul britanic al Apărării și rulează „în regim accelerat”, cu obiectivul de a pune noile muniții în utilizare în decurs de un an. Proiectul urmărește explicit eliminarea componentelor americane și a datelor de navigație furnizate de SUA, pentru a asigura „independență operațională completă” și pentru a limita riscurile asociate unor eventuale restricții de utilizare. Ce se dezvoltă și care este ținta de cost Trei companii – MBDA , MGI Engineering și Rotron Aerospace – lucrează la trei sisteme concurente, iar testele ar urma să aibă loc în Marea Britanie și Ucraina „în lunile următoare”. Conform informațiilor din articol, rachetele sunt proiectate să: transporte un focos de cel puțin 225 kg; lovească ținte la peste 500 km; fie mai puțin precise decât rachetele anglo-franceze Storm Shadow , dar la un cost mai mic. Prețul-țintă este de aproximativ 400.000 lire sterline pe unitate (aprox. 2,4 milioane lei), sumă care exclude focosul. În articol se menționează și echivalentul de 529.320 dolari (aprox. 2,4 milioane lei). Capacitatea de producție și opțiunile de vânzare Companiile implicate susțin că pot ajunge la o producție de cel puțin 40 de unități pe lună, în trei-patru luni de la primirea unei comenzi. Dacă nu obțin contractul principal al apărării britanice, ele ar urma să încerce să vândă direct Ucrainei sau altor state europene. Context: pachetul de sprijin și tensiunile maritime Dezvoltarea noilor rachete se suprapune cu extinderea sprijinului militar britanic pentru Ucraina. La reuniunea miniștrilor apărării din NATO, la Bruxelles, Regatul Unit a anunțat un pachet de 752 milioane lire sterline (aprox. 4,5 miliarde lei), finanțat printr-un împrumut ERA („Extraordinary Revenue Acceleration”) de 2,26 miliarde lire sterline (aprox. 13,5 miliarde lei). Pachetul include, între altele, 150.000 de drone, peste 350 de rachete de apărare antiaeriană, rachete LMM și sisteme radar, cu livrări estimate până la finalul lui 2026. În paralel, articolul notează o serie de incidente maritime în apropierea apelor britanice, inclusiv devierea pentru inspecție a unui petrolier din „flota din umbră” sancționată și un incident în Canalul Mânecii în care o fregată rusă ar fi tras focuri de avertisment către un iaht civil sub pavilion britanic. [...]
