Știri
Știri din categoria Apărare
Europa are lacune operaționale și legale în apărarea anti-dronă, iar asta slăbește capacitatea de descurajare și reacție rapidă în fața unei campanii probabile atribuite Kremlinului, potrivit Adevărul, care citează un studiu al Institutului Internațional pentru Studii Strategice (IISS) din Londra.
Analiza IISS arată că statele europene „nu sunt suficient pregătite” pentru a contracara atacurile cu drone lansate de Rusia și, în plus, nu pot atribui „în mod clar” aceste incidente. Miza nu este doar tehnică, ci și de coordonare: fără identificarea rapidă a autorului, răspunsul rămâne întârziat, iar descurajarea devine dificil de susținut.
Studiul, realizat cu participarea Fundației Hanns Seidel din Germania, a evaluat 144 de incidente produse între august 2024 și februarie 2026, în 12 state membre NATO și Irlanda. Exemplele menționate includ atacuri cu drone asupra aeroporturilor sau a unor instalații militare sensibile.
Raportul estimează că este „foarte probabil” ca Kremlinul să fi desfășurat o campanie care a vizat Europa folosind vehicule aeriene fără pilot (UAV – drone).
În concluziile citate, IISS indică mai multe vulnerabilități structurale:
Raportul notează că atribuirea atacurilor este o provocare cheie pentru guvernele europene. Un motiv invocat de oficiali europeni în cadrul cercetării este că guvernele s-au concentrat mai mult pe răspunsuri naționale, în loc să lege între ele incidentele apărute în mai multe țări, la nivel european.
Klaus Holetschek, președintele Fundației Hanns Seidel, califică situația drept îngrijorătoare:
„Este alarmant. Europa nu este până acum suficient pregătită pentru această formă de amenințare hibridă.”
Din datele prezentate în studiu reiese că problema nu se reduce la achiziții de echipamente, ci ține de arhitectura de apărare anti-dronă: cine detectează, cine decide, cine intervine și în ce condiții legale. În lipsa unei atribuiri rapide și credibile, reacțiile rămân fragmentate, iar capacitatea de descurajare este afectată, chiar dacă NATO, Uniunea Europeană și guvernele naționale acordă mai multă atenție subiectului.
Recomandate
Armata SUA vrea să cumpere până la 5.000 de rachete antidrone ieftinite, pentru a reduce costul apărării aeriene potrivit TechRadar , care descrie cerințele pentru un nou interceptor sol-aer destinat în special dronelor mici și medii și integrat în infrastructura existentă. Programul vizează o rachetă numită Next Generation C-sUAS Missile (NGCM), concepută să extindă raza sistemelor actuale de contracarare a aeronavelor fără pilot (c-sUAS). Armata cere ca NGCM să poată angaja drone din „Group 2” (exemplu: Boeing ScanEagle) și „Group 3” (exemplu: Insitu RQ-21 Blackjack), în limite de altitudine și viteză precizate în cerințe. Cerințe operaționale: lansare rapidă și rază mai mare Un element central este timpul de reacție: racheta ar trebui să părăsească lansatorul în maximum cinci secunde de la comanda operatorului, în timpul unei angajări. La nivel de performanță, Armata SUA cere inițial interceptarea dronelor la 6 km altitudine, dincolo de 16 km distanță, iar ca obiectiv viitor extinderea angajării dincolo de 25 km la 8 km altitudine. Ghidajul ar urma să se bazeze pe un „radar seeker” (cap de ghidare radar), pentru a funcționa împreună cu rețelele existente de apărare aeriană și supraveghere a câmpului de luptă. Integrare în sistemele existente, nu o platformă nouă Armata insistă ca NGCM să fie produsă și integrată în Coyote Launch System , cu „modificări minime sau deloc”. Repetarea acestei cerințe indică intenția de a construi pe arhitectura actuală, evitând introducerea unei noi platforme de lansare. În plus, este cerută compatibilitatea cu mai multe sisteme radar, inclusiv Sentinel A3 și A4, LTAMDS și TPQ-53, pentru integrare mai ușoară fără schimbări ample de infrastructură. Calendar și țintă de cost: sub 150.000 de dolari pe rachetă Contractorii au termen până la 20 august pentru a răspunde notificării „Sources Sought” (o etapă de consultare a pieței înaintea unei achiziții). Armata vrea ca programul să ajungă la Technology Readiness Level 7 (nivel de maturitate tehnologică ce implică prototip testat în teren) înainte de finalul anului fiscal 2027. Planul de achiziție prevede livrarea a 50 de rachete pentru evaluare operațională la începutul lui 2028, înainte de decizii privind producția la scară mai mare. Documentele de planificare menționate în material indică ambiția de a cumpăra 5.000 de rachete, cu un cost sub 150.000 de dolari fiecare (aprox. 690.000 lei), prin achiziții în volum. Prin comparație, un interceptor Patriot ar costa aproximativ 4 milioane de dolari (aprox. 18,4 milioane lei), însă TechRadar notează și presiunea inversă: o dronă iraniană Shahed-136 ar fi estimată la circa 35.000 de dolari (aprox. 161.000 lei) și poate fi folosită în roiuri, ceea ce menține problema costului pe angajare. De ce contează: presiunea „costului pe lovitură” împinge armata spre soluții mixte Chiar dacă NGCM ar reduce semnificativ costul față de interceptoarele scumpe, diferența față de dronele ieftine rămâne relevantă. În acest context, materialul explică de ce Armata SUA continuă să investească și în tehnologii cu cost potențial mai mic pe angajare, precum laserele și microundele, deși rachetele rămân utile în condiții meteo care pot limita eficiența laserelor. Informațiile despre cerințe și calendar sunt preluate „via Defense News”, publicație citată de TechRadar. [...]
Ucraina neagă intenția, iar Bulgaria anchetează incidentul cu drona lângă gazoductul Transbalcanic , un episod care ridică din nou miza securității infrastructurii energetice din regiune. Potrivit Economica , Kievul spune că nu a direcționat deliberat niciun „mijloc” către Bulgaria și că lucrează la stabilirea circumstanțelor și a detaliilor tehnice. Purtătorul de cuvânt al diplomației ucrainene, Heorhii Tykhyi , a declarat, potrivit Ukrainska Pravda , citată de Mediafax , că forțele de apărare ale Ucrainei nu au vizat Bulgaria în mod intenționat. „Putem afirma cu certitudine că forțele de apărare ale Ucrainei nu au direcționat în mod deliberat niciun mijloc către Bulgaria. În prezent, stabilim toate circumstanțele celor întâmplate și toate detaliile tehnice.” Ce s-a întâmplat și de ce contează pentru infrastructura energetică Declarațiile vin după ce o dronă venită dinspre România a explodat la aproximativ 100 de metri de frontieră și la circa un kilometru de o stație de comprimare a gazelor de pe traseul gazoductului Transbalcanic, potrivit informațiilor transmise de premierul bulgar Rumen Radev și citate de Mediafax . Ministerul bulgar al Apărării a indicat că drona ar fi, cel mai probabil, un aparat-momeală „Maya”, folosit pe scară largă de Forțele Armate ale Ucrainei, și a precizat că, la acest moment, nu există motive să se creadă că incidentul a fost intenționat. Ancheta este în desfășurare, potrivit Ministerului bulgar de Interne. Reacția României: radarul nu a indicat traversarea spațiului aerian În România, Ministerul Apărării a transmis că sistemele radar nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian românesc către Bulgaria înaintea exploziei, potrivit Mediafax . Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că este în contact cu omologii bulgari și cu Ministerul Apărării Naționale, inclusiv pe componenta de informare a aliaților NATO, și că așteaptă rezultatele anchetei autorităților bulgare. România spune că este pregătită să ofere asistență, potrivit Mediafax . Contextul invocat de Kiev Tykhyi a legat astfel de incidente de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și a susținut că efectele se extind dincolo de Ucraina, pledând pentru încheierea rapidă a conflictului și pentru eforturi comune cu partenerii pentru a „constrânge Moscova la pace”. În lipsa concluziilor anchetei bulgare, rămâne neclar traseul exact al dronei și cum a ajuns în proximitatea unei infrastructuri energetice sensibile, însă cazul adaugă presiune pe cooperarea regională și pe coordonarea în cadrul NATO pentru gestionarea incidentelor de la granița estică. [...]
Ucraina mizează pe o rachetă balistică produsă intern, dar producția în masă depinde de importuri și finanțare , iar primele utilizări în luptă ar putea avea loc încă din această toamnă, potrivit Kyiv Post . Președintele Volodîmîr Zelenski a spus, într-un telemaraton național pe 8 august, că publicul „trebuie să creadă” afirmațiile companiei ucrainene Fire Point privind debutul operațional al rachetei. Miza economică și operațională a proiectului este dublă: pe de o parte, Ucraina încearcă să-și reducă dependența de livrările externe pentru lovituri la distanță; pe de altă parte, chiar și un program „domestic” rămâne vulnerabil la lanțuri de aprovizionare internaționale. Zelenski a avertizat că utilizarea pe scară largă nu este încă realistă, deoarece racheta include componente importate, iar extinderea producției depinde de „contracte, plăți” și disponibilitatea acelor elemente din alte țări. Ce știm despre FP7: testare și certificare Racheta FP7, dezvoltată de Fire Point, a fost concepută inițial ca armă de lovire sol-sol. Potrivit directoarei generale a companiei, Irîna Terekh, varianta de atac a finalizat aproximativ 15 lansări de test și se află în etapa de certificare finală la Ministerul Apărării din Ucraina. Terekh a declarat (săptămâna trecută, conform publicației) că procesul de certificare ar mai putea dura între două și patru săptămâni, ceea ce ar menține calendarul pentru o primă folosire în luptă împotriva țintelor terestre la începutul toamnei. De ce „nu” la producție în masă, deocamdată Mesajul central al lui Zelenski este că debutul în luptă poate fi apropiat, dar scalarea depinde de factori externi. El a comparat situația cu rachetele balistice ale Rusiei, care includ la rândul lor componente din alte țări, și a spus că același lucru este valabil și pentru programul ucrainean, chiar dacă numărul acestor elemente ar fi mai mic. În practică, asta înseamnă că ritmul de producție și disponibilitatea pe front pot fi limitate de: accesul la componente importate; capacitatea de a încheia contracte și de a asigura plăți; cooperarea internațională necesară pentru volume mari. Extinderea spre apărare antirachetă: proiectul FP7.X „Freyja” În paralel cu varianta de lovire, Fire Point dezvoltă o versiune mai rapidă, FP7.X, destinată interceptării rachetelor balistice, în cadrul inițiativei pan-europene „Freyja”. Proiectul a fost lansat la Paris în iulie, cu sprijinul a 10 guverne europene și 12 companii din industria de apărare, având ca obiectiv o alternativă „semnificativ mai ieftină” la sistemul american Patriot. Fire Point își propune ca prețul unui interceptor FP7.X să fie sub 1 milion de euro (aprox. 5 milioane lei), o fracțiune din costul unui interceptor Patriot, potrivit materialului. Totuși, această variantă necesită integrare complexă cu radare de supraveghere, radare de urmărire și senzori de ghidaj („seeker”), toate de proveniență europeană. În cadrul proiectului, compania norvegiană Kongsberg dezvoltă centrul de comandă și control, iar compania germană Diehl Defence ar fi în discuții pentru furnizarea sistemelor de ghidaj. Fire Point vizează prima interceptare reușită cu FP7.X până la mijlocul lui 2027. Ce urmează Pe termen scurt, indicatorul cheie este finalizarea certificării Ministerului Apărării pentru varianta de atac FP7, care ar putea deschide calea pentru primele utilizări în luptă în toamnă. Pe termen mediu, capacitatea de producție în masă rămâne condiționată de componentele importate și de finanțare, iar pe segmentul defensiv calendarul este mai lung, cu o țintă de test major abia în 2027. [...]
Producția locală a sistemelor Patriot în Ucraina va întârzia între 12 luni și câțiva ani , din cauza procedurilor birocratice din SUA, deși decizia politică de a transfera licențele necesare ar fi fost deja luată, a declarat președintele Volodimir Zelenski , potrivit Kyiv Post . Pentru Kiev, asta înseamnă că dependența de livrările externe de interceptoare rămâne o constrângere operațională pe termen mediu, în contextul intensificării atacurilor rusești cu drone și rachete balistice. Zelenski a spus, într-o intervenție la telemaratonul național „United News”, că președintele SUA și „alte instituții importante” ar fi aprobat politic acordarea licențelor de producție către Ucraina, însă implementarea este blocată de „hârțogăraie”. În această logică, intervalul realist pentru punerea pe picioare a liniilor de fabricație ar fi „de la 12 luni la câțiva ani”, tocmai din cauza etapelor administrative. „Decizia există. A fost luată de președintele SUA și de alte instituții importante ale statului american. Ucraina trebuie să primească licențele corespunzătoare”, a declarat Zelenski. Mesaje contradictorii privind licențierea în SUA Afirmația lui Zelenski intră în tensiune cu declarații recente ale unor oficiali americani despre caracterul strict controlat al tehnologiei Patriot. La începutul lunii august, ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a afirmat că Washingtonul nu va permite Ucrainei să producă pe plan intern rachete interceptoare Patriot (PAC-3), invocând regimul de control al exporturilor și precizând că SUA „nu permite nimănui, în afară de producătorii americani”, să le fabrice. Din perspectiva Ucrainei, această divergență de poziționare complică planificarea industrială: chiar dacă există o decizie politică, detaliile de licențiere și limitele impuse componentelor sensibile pot amâna sau restrânge producția efectivă. Până la producția locală, Ucraina rămâne dependentă de livrări lunare Întârzierea producției interne obligă Kievul să se bazeze în continuare pe parteneri pentru apărarea aeriană. Zelenski a declarat, la o conferință de presă la Belgrad pe 8 august, că Ucraina a obținut un acord pentru livrări lunare de rachete Patriot din SUA, dar a avertizat că volumele din 2026 sunt mai mici decât cele din 2025 și „nu sunt suficiente” pentru nevoile de apărare ale țării. „Ne vor furniza rachete în fiecare lună? Da, avem acorduri. Sunt aceste rachete suficiente? Nu”, a spus Zelenski. Pentru a acoperi deficitul imediat, președintele ucrainean a indicat că sunt în curs negocieri cu parteneri europeni, menționând Germania și Polonia, pentru obținerea de interceptoare suplimentare din stocurile lor militare existente. [...]
Ministrul Apărării spune că o campanie de dezinformare cu „zeci de mii” de conturi false, coordonate cu ajutorul inteligenței artificiale, a împins în spațiul public narațiunea potrivit căreia scăderea debitului Dunării ar fi fost provocată artificial de Austria și Germania , relatează Biziday . Miza, dincolo de subiectul în sine, este una de securitate informațională: capacitatea unor rețele automatizate de a amplifica rapid mesaje false și de a le livra țintit către anumite audiențe. Declarațiile au fost făcute de Radu Miruță la Digi24, unde a respins ca „complet false” informațiile conform cărora „ Dunărea a fost furată de Austria și Germania”. Ministrul a invocat existența unor reguli internaționale privind utilizarea debitului Dunării și a precizat că, în perioade de secetă, este interzisă modificarea artificială a acestuia. Cum descrie ministrul mecanismul de propagare Potrivit ministrului, dezinformarea nu ar fi fost împinsă de un singur actor, ci de o rețea amplă: „zeci de mii de conturi false” pe rețelele sociale; coordonare prin softuri de inteligență artificială; control asupra momentului publicării (în ce intervale ale zilei apar mesajele); distribuire direcționată către anumite categorii de public. Ce spune despre contramăsuri Radu Miruță a mai afirmat că există soluții pentru oprirea unor astfel de campanii, însă aplicarea lor ar necesita „curaj”, fără a detalia, în informațiile prezentate, ce măsuri concrete ar urma să fie folosite sau de către ce instituții. [...]
Turcia încearcă să limiteze riscurile de escaladare regională după semnarea acordului trilateral de apărare de la Mecca cu Arabia Saudită și Pakistan, insistând că pactul nu vizează Iranul, potrivit Al Jazeera . Mesajul vine pe fondul întrebărilor despre cum ar funcționa în practică o clauză de apărare mutuală de tip „Articolul 5” și cum va reacționa Teheranul. Acordul – „ Mecca Joint Defence Agreement ” – a fost semnat vineri de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman și premierul pakistanez Shehbaz Sharif. Documentul prevede că un atac armat asupra uneia dintre cele trei țări ar fi considerat un atac asupra tuturor. Ministrul turc de Externe, Hakan Fidan , a declarat sâmbătă că pactul nu identifică Iranul sau orice alt stat drept „amenințare comună” și că țările care nu atacă semnatarii nu ar trebui considerate ținte. Cum ar urma să funcționeze clauza de apărare mutuală Fidan a descris angajamentul drept „tehnic” similar cu Articolul 5 al NATO, dar a subliniat că răspunsul ar depinde de circumstanțe. Potrivit explicațiilor sale, statul atacat ar trebui să ceară asistență și să precizeze tipul de sprijin necesar, care ar putea include: informații (intelligence) și logistică; muniție; desfășurarea de unități militare. Acordul prevede și crearea unor comitete politice și militare – cu miniștri de externe și ai apărării, precum și șefi militari – plus un secretariat permanent în Arabia Saudită. Turcia spune că cele trei state vor lucra la instruire comună, schimb de informații, logistică, evaluări de risc și interoperabilitate militară (capacitatea forțelor de a opera împreună). Industrie de apărare și calendarul negocierilor Cooperarea în industria de apărare este prezentată ca o componentă importantă a pactului. Fidan a spus că liderii au discutat inclusiv despre modul în care cele trei țări ar putea beneficia de tehnologiile militare ale celorlalți. Tot el a afirmat că pregătirile pentru acord au durat aproape doi ani și opt luni, sugerând că înțelegerea nu a fost redactată doar ca reacție la tensiunile actuale în care este implicat Iranul. Reacția Iranului și miza extinderii În pofida asigurărilor Ankarei, oficiali iranieni au pus sub semnul întrebării acordul și au avertizat Arabia Saudită să nu se bazeze pe noii parteneri pentru securitate. Mahmoud Nabavian, membru al Comisiei pentru securitate națională și politică externă din parlamentul Iranului, a spus că o cooperare cu Turcia și Pakistan nu ar garanta securitatea saudiților, iar un alt membru, Ebrahim Rezaei, a catalogat pactul drept un „acord pe hârtie”. Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, nu a menționat direct acordul într-un mesaj publicat vineri pe X, însă a cerut statelor din regiune să se bazeze pe propriile forțe și să urmărească „o fraternitate adevărată”, subliniind totodată „forța și pregătirea” armatei iraniene. Pe partea turcă, Fidan a prezentat acordul ca parte a unui demers mai amplu de a crește responsabilitatea regională pentru securitate și a criticat rolul „hegemonilor externi”, despre care a spus că agravează problemele. El a indicat că Ankara vrea extinderea aranjamentului și a afirmat că Egiptul ar putea adera după rezolvarea unor chestiuni tehnice. În acest stadiu, rămân neclare detalii-cheie despre coordonarea militară într-o criză, însă arhitectura propusă – comitete, secretariat și accent pe interoperabilitate și industrie de apărare – sugerează că pactul este gândit să depășească nivelul unei simple declarații de apărare mutuală. [...]
