Știri
Știri din categoria Apărare

Militari din 30 de țări discută la Londra un plan comun pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, miză directă pentru siguranța rutelor maritime și continuitatea fluxurilor comerciale, potrivit Economica, care citează Agerpres.
Reuniunea are ca scop „planificarea detaliată” a redeschiderii strâmtorii „imediat ce condițiile o vor permite”, după „progresele” obținute la discuțiile de la Paris din săptămâna precedentă, potrivit Ministerului britanic al Apărării.
„Obiectivul de astăzi şi mâine este de a traduce consensul diplomatic într-un plan comun pentru a garanta libertatea de navigaţie în strâmtoare şi a sprijini un armistiţiu durabil.”
Declarația îi aparține ministrului britanic al apărării, John Healey, care a spus că are încredere că „se pot face progrese concrete”.
Discuțiile de la Londra vin imediat după tratativele de la Paris, unde vineri s-au reunit peste 40 de țări sub conducerea premierului britanic Keir Starmer și a președintelui francez Emmanuel Macron.
Starmer a indicat că Franța și Regatul Unit ar urma să conducă o misiune multinațională pentru a asigura libertatea de navigație în strâmtoare „imediat ce condițiile o vor permite”. Londra și Parisul au precizat că forța ar fi „exclusiv defensivă” și ar fi desfășurată doar după instaurarea unei păci durabile în regiune.
Statele Unite și Iranul, descrise ca părți beligerante, nu au participat la discuții.
Înaintea reuniunii de la Paris, Downing Street anunțase un summit de planificare militară în această săptămână, fără detalii suplimentare. În acest moment, calendarul redeschiderii rămâne condiționat de evoluția situației din regiune, iar planul comun este prezentat ca pregătire pentru momentul în care „condițiile o vor permite”.
Recomandate

Interceptarea „repetată și periculoasă” a unui avion britanic deasupra Mării Negre ridică riscul de accident și escaladare în regiune , într-un moment în care NATO își consolidează flancul estic, potrivit informațiilor publicate de HotNews , care citează o dezvăluire a Ministerului britanic al Apărării, relatată de BBC. Incidentul a avut loc luna trecută, când două avioane rusești de luptă au interceptat un avion de recunoaștere al Forțelor Aeriene britanice ( Rivet Joint ) „în mod repetat și periculos”, deasupra Mării Negre. Potrivit Londrei, un Suhoi Su-35 s-a apropiat atât de mult de aeronava britanică încât au fost declanșate sistemele de urgență și s-a dezactivat pilotul automat. În plus, un Su-27 a făcut șase treceri prin fața avionului britanic, ajungând la o distanță de aproximativ șase metri. De ce contează: un incident tactic cu potențial strategic Mesajul Londrei pune accent pe riscul operațional imediat — posibilitatea unui accident în spațiu aerian internațional — și pe consecința strategică: o escaladare nedorită. Secretarul britanic al apărării, John Healey , a descris manevrele drept „inacceptabile” și a avertizat asupra riscurilor. „Aceste acțiuni creează un risc serios de accidente și potențială escaladare”, a declarat John Healey. Contextul misiunii și reacția Regatului Unit Ministerul britanic al Apărării a precizat că aeronava Rivet Joint era neînarmată și efectua un zbor internațional de rutină, cu rol în „securizarea flancului estic al NATO”. Healey a lăudat „profesionalismul remarcabil” al echipajului britanic și a calificat episodul drept cea mai periculoasă acțiune rusească de acest tip după 2022. Totodată, Londra a cerut ambasadei Rusiei să condamne incidentul și a transmis că episodul nu va schimba angajamentul Regatului Unit față de apărarea NATO. „Acest incident nu va descuraja angajamentul Regatului Unit de a apăra NATO, pe aliații noștri și interesele noastre de agresiunea rusă”, a mai declarat Healey. [...]

NATO analizează o posibilă misiune de securizare a Strâmtorii Ormuz, dar fără planificare până la o decizie politică , într-un context în care blocarea rutei de către Iran pune presiune pe libertatea navigației și pe fluxurile energetice globale, potrivit Digi24 . Comandantul suprem al forțelor aliate, generalul american Alexus Grynkewich , a spus că Alianța „ia în considerare” o contribuție la o operațiune care vizează securizarea strâmtorii, însă a insistat că nu există încă planificare formală în lipsa unui mandat politic. „Iau în considerare acest lucru? Absolut. Dar nu există încă nicio planificare până când nu se va lua o decizie politică.” Miza operațională: libertatea navigației într-un punct-cheie pentru petrol Strâmtoarea Ormuz este prezentată drept o rută critică: înainte de blocarea sa de către Teheran, pe aici trecea aproximativ 20% din petrolul mondial. În acest context, Grynkewich a argumentat că există un interes comun al statelor aliate pentru menținerea libertății de navigație în apele internaționale. „Suntem cu toții de acord că este în interesul nostru să garantăm libertatea navigației în apele internaționale.” Cine se mișcă deja în regiune și ce lipsește pentru un rol NATO Generalul a indicat că mai multe state, între care Belgia, Franța, Germania, Italia și Regatul Unit, trimit nave în regiune, în timp ce Franța și Marea Britanie ar fi preluat conducerea într-o coaliție internațională pentru securizarea strâmtorii, dar condiționat de încheierea războiului din Orientul Mijlociu. Pe linie NATO, mesajul rămâne că o eventuală implicare a Alianței depinde de o decizie politică ce nu a fost luată. Grynkewich a rezumat succesiunea pașilor: impulsul politic trebuie să vină înaintea planificării formale. Context politic: presiune din partea SUA asupra europenilor În același tablou, președintele american Donald Trump a criticat țările europene din NATO pentru refuzul de a se implica în războiul lansat împreună cu Israelul împotriva Iranului și le-a cerut să își asume responsabilitatea pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Secretarul general al NATO, Mark Rutte , a indicat la începutul lunii mai că statele europene au înțeles mesajul de frustrare al lui Trump, însă până acum a rămas neclar ce rol ar putea avea NATO într-o operațiune de restabilire a securității în zonă. [...]

Marina SUA mizează pe propulsie nucleară pentru viitoarea clasă de cuirasate, o decizie care împinge nota de plată peste 17 miliarde de dolari pe navă și poate schimba semnificativ profilul de costuri și mentenanță al flotei pe termen lung, potrivit Adevărul . Mutarea vine după ce, cu doar o lună în urmă, oficiali ai Marinei americane considerau puțin probabilă utilizarea propulsiei nucleare pentru acest program. Anunțul a fost făcut de amiralul Daryl Caudle , șeful Operațiunilor Navale, în timpul unei audieri în Congresul SUA. El a indicat că alegerea a fost între livrare mai rapidă cu propulsie convențională și varianta nucleară, care a fost preferată în final. „Sunt încântat că în sfârșit am căzut de acord că această propulsie va fi una nucleară. Dezbaterea a fost de genul: ori îl livrăm mai repede, și atunci va avea propulsie convențională, dar în cele din urmă, am zis să fie nucleară”, a declarat oficialul american, potrivit Axios . Ce tehnologie intră pe navă și de ce contează pentru costuri Noul cuirasat ar urma să fie echipat cu reactorul nuclear A1B, același sistem folosit pe portavioanele din clasa Gerald R. Ford. În material se menționează că un portavion Ford are un cost estimat de aproximativ 13 miliarde de dolari (aprox. 59,8 miliarde lei). Potrivit amiralului Caudle, tehnologia de la bordul noii nave se va inspira din cea a portavioanelor moderne americane, de la reactor până la sisteme radar, armament și sisteme de luptă. Dimensiunea programului: 15 nave până în 2056 Planul Marinei SUA prevede construirea a 15 cuirasate din clasa „Trump” până în 2056. Pentru primele trei nave, costurile ar urma să depășească 43 de miliarde de dolari (aprox. 197,8 miliarde lei), conform informațiilor prezentate. Controverse: utilitate operațională vs. „abordare depășită” Proiectul a stârnit critici în rândul experților militari: analiști citați de Axios susțin că revenirea la nave de suprafață foarte mari ar fi o abordare depășită în războiul naval modern, unde accentul se mută pe dispersarea forțelor și flexibilitate operațională. În prezent, singurele nave de suprafață cu propulsie nucleară aflate în serviciul Marinei SUA sunt portavioanele, mai notează materialul. [...]

România riscă să rămână fără „pârghii” militare în relația cu Berlinul , deși Germania își extinde implicarea pe flancul estic al NATO printr-o baterie Patriot în Turcia și o misiune de circa 150 de militari, potrivit Adevărul . În analiza citată, experți români indică atât motivele invocate de Germania pentru refuzul de a disloca trupe în România, cât și opțiunile Bucureștiului pentru a-și crește relevanța în arhitectura de apărare aliată. De ce contează: prezența militară se negociază și prin costuri și contracte Berlinul a refuzat anterior solicitarea Bucureștiului privind o prezență militară germană în România, invocând „situația economică grea” și costurile detașării de trupe, în contextul în care Germania are deja angajamente în alte zone (țările baltice) și își pregătește o contribuție în Turcia. În acest tablou, România ar putea încerca să lege mai strâns discuția despre prezență militară de cooperarea industrială și de achizițiile de apărare: generalul (r) Virgil Bălăceanu afirmă că noile contracte de „miliarde de euro” semnate de România cu Germania în cadrul SAFE, inclusiv cu Rheinmetall , ar putea deveni un argument într-un demers viitor pentru atragerea de trupe germane. De ce trimite Germania Patriot în Turcia, dar nu trupe în România Potrivit materialului, Turcia a devenit un punct-cheie pentru apărarea flancului sud-estic al NATO, inclusiv după ce a fost vizată de rachete și drone iraniene în lunile trecute. Germania urmează să trimită în „următoarele săptămâni” o unitate Patriot și, suplimentar, să constituie o forță operativă de apărare aeriană și antirachetă care va opera în coordonare cu forțele turce. Misiunea menționată ar avea aproximativ 150 de militari și rolul de a înlocui o unitate americană desfășurată în prezent în Turcia, în perioada iunie–septembrie 2026. În paralel, SUA își păstrează o prezență importantă în Turcia, inclusiv prin baza de la Incirlik, unde sunt găzduite rachete nucleare americane, notează publicația. Pentru contextul regional, Adevărul indică și planurile Berlinului privind o forță operativă de apărare aeriană și antirachetă, într-un material separat despre rolul Turciei în strategia NATO: Adevărul . „Apărarea României începe din Turcia”: argumentul operațional Generalul (r) Virgil Bălăceanu susține că, în cazul unui atac dinspre Iran sau Orientul Mijlociu, apărarea României și a flancului estic începe din Turcia, unde se află componente esențiale ale arhitecturii NATO. Un exemplu este stația radar Kürecik (operațională din 2012), administrată de Armata SUA, care detectează amenințări cu rachete balistice și transmite date către baze NATO, inclusiv Deveselu, Kogălniceanu și Câmpia Turzii, dar și către navele Aegis din Marea Mediterană. „Apărarea României și a flancului Estic al NATO începe din Turcia, în cazul unui atac dinspre Iran sau Orientul Mijlociu.” În același registru, Bălăceanu descrie apărarea ca fiind „pe mai multe aliniamente”, cu capabilități navale în Mediterana de Est și cu participarea unor state europene. Ce opțiuni are Bucureștiul: Franța, apoi Germania „pe filieră” economică În analiza citată, Bălăceanu indică drept miză principală pentru România convingerea Franței să disloce permanent o brigadă în România, după modelul brigăzii blindate pe care Germania o va disloca în Lituania anul viitor. Abia apoi, spune el, Bucureștiul ar putea încerca să obțină și o participare germană la Grupul de Luptă din România, folosind inclusiv argumentul contractelor de înzestrare. „În momentul în care vom semna contractele — și asta va înseamna că mulți bani din România vor merge către economia germană — putem să cerem Germaniei să aibă o participare și la Grupul de Luptă din România.” Separat, analistul politic internațional Ștefan Popescu apreciază că România nu reușește să strângă relațiile cu Turcia pentru a întări sudul flancului estic și compară situația cu Polonia, care ar fi construit, prin acțiuni coerente, un sistem defensiv la Marea Baltică împreună cu țările nordice. În acest context, el sugerează că o abordare mai realistă ar fi fost propunerea unui „hub” Uniunea Europeană–Turcia, în care România să ceară leadership și să găzduiască elemente în domenii unde are „o excelență incontestabilă”, precum securitatea cibernetică. Materialul mai notează, prin vocea turcologului Tasin Gemil, importanța relației bilaterale româno-turce și faptul că, deși există un parteneriat strategic, rămân dosare unde pozițiile nu sunt încă armonizate. Textul este trunchiat în sursa furnizată, astfel că detaliile finale despre implicațiile la Marea Neagră nu pot fi redate integral. [...]

O simulare strategică desfășurată în Germania indică faptul că o reacție politică europeană întârziată poate face NATO vulnerabilă pe flancul estic , în special într-o criză rapidă în statele baltice, potrivit Adevărul . Exercițiul a testat în primul rând procesul decizional din interiorul alianței, nu tactici de luptă, iar concluzia centrală a fost una politică: ezitarea și divizarea pot cântări mai mult decât diferențele de capabilități pe termen scurt. Exercițiul a avut loc în decembrie 2025, la Universitatea Helmut Schmidt a Bundeswehrului din Hamburg , și a pornit de la un scenariu în care Rusia și Ucraina ajung la un armistițiu în vara lui 2026. În paralel cu o ofertă către Germania de reluare a relațiilor economice și a cooperării de dinainte de război, Moscova ar intensifica presiunile asupra statelor baltice, invocând o presupusă criză umanitară în Kaliningrad. Scenariul: atac rapid asupra Lituaniei și blocarea deciziei NATO În jocul de război, participantul care a jucat rolul conducerii militare ruse a ales o ofensivă rapidă asupra Lituaniei, cu un obiectiv declarat diferit de o ocupație pe termen lung: paralizarea procesului de decizie al NATO și testarea voinței politice europene. Planul a presupus un atac simultan din Belarus și Kaliningrad pentru controlul coridorului Suwalki, fâșia strategică ce leagă Polonia de statele baltice. Forțele ruse simulate au inclus aproximativ 100.000 de militari în întreg teatrul de operațiuni, dintre care circa 12.000 au reprezentat forța principală de atac din Belarus, sprijinită de unități aeropurtate, artilerie, sisteme antiaeriene și drone. „Fapt împlinit” înainte de răspunsul alianței Potrivit simulării, viteza a fost elementul-cheie: Rusia ar avea deja trupe în regiune, în timp ce NATO ar avea nevoie de timp pentru a aduce întăriri. În scenariu, forțele ruse au reușit să creeze rapid un „fapt împlinit” pe teren înainte ca alianța să poată organiza o contraofensivă coerentă. Analistul care relatează exercițiul susține că liderii europeni, în special cei germani, ar fi fost blocați de perspectiva unui conflict direct cu Rusia și de riscul escaladării nucleare. În joc, SUA nu au intervenit imediat, iar această întârziere a fost suficientă pentru consolidarea pozițiilor ruse și transformarea coridorului Suwalki într-o zonă controlată prin drone, artilerie și lovituri de precizie cu rază lungă. Scenariul a inclus și posibilitatea unei escaladări nucleare tactice, prin activarea armelor nucleare din Belarus și Kaliningrad pentru descurajarea unei contraofensive NATO. De ce contează: vulnerabilitatea e politică, nu doar militară Mesajul principal rezultat din exercițiu este că descurajarea depinde nu doar de capabilități, ci și de percepția adversarului asupra voinței politice a NATO. Analistul avertizează că un eventual sfârșit al războiului din Ucraina ar putea deschide pentru Europa o perioadă de vulnerabilitate strategică, în care Rusia ar ieși cu efective mai numeroase, experiență de luptă și avantaje tehnologice în domenii precum războiul la distanță, dronele și „țintirea dinamică” (identificarea și lovirea rapidă a țintelor pe baza datelor actualizate din teren). În același timp, potrivit aceleiași relatări, statele europene ar avea nevoie de ani pentru a recupera decalaje în apărarea aeriană, muniții de precizie și capacități de neutralizare a sistemelor antiaeriene rusești. „Întrebarea fundamentală este dacă Germania și Europa sunt cu adevărat pregătite să intre într-un război cu Rusia pentru apărarea statelor baltice, chiar și fără sprijin imediat american.” Concluzia autorului exercițiului este că, în simulare, partea care a jucat Rusia a mizat pe ezitarea Germaniei, iar această presupunere a fost suficientă pentru a „câștiga” prin blocarea reacției politice într-o criză rapidă. [...]

NATO pregătește ajustări ale prezenței militare în Europa , pe fondul intenției SUA de a reduce o parte din efectivele de pe continent, iar subiectul intră în prim-plan la reuniunea informală a miniștrilor de Externe din statele aliate, organizată în Suedia , potrivit Euronews . Miza practică pentru europeni este cum vor compensa eventualele retrageri americane și ce înseamnă asta pentru securitatea flancului estic și pentru sprijinul acordat Ucrainei. Întâlnirea are loc „azi și mâine”, iar la reuniune este așteptat și secretarul american Marco Rubio. Contextul este descris ca tensionat după ce statele aliate au refuzat să răspundă apelului președintelui american de a se implica în războiul din Iran. Reducerea trupelor SUA și „modelul de forțe” al NATO Pe agenda discuțiilor se află intenția Statelor Unite de a reduce o parte a militarilor din Europa, după un anunț făcut în ultimele săptămâni. Publicația notează că vineri este așteptat un nou anunț în acest sens. Într-un interviu acordat Euronews, colonelul Martin O’Donnell, purtător de cuvânt al Comandamentului Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SHAPE), susține că mișcările de trupe nu vor afecta securitatea statelor membre și că ajustările sunt discutate cu NATO de luni de zile. „Sunt indicii că SUA vor anunța modificări ale modelului de forțe NATO. (...) Aceste ajustări au fost discutate cu NATO în cursul ultimelor luni. Nu ar trebui să existe surprize.” Efectul în lanț: stocuri de armament și accesul Europei și Ucrainei Un alt element de presiune menționat este faptul că SUA „își epuizează stocurile de arme extrem de importante”, inclusiv sisteme de apărare aeriană Patriot . Euronews avertizează că această situație poate produce un efect în lanț asupra Europei și Ucrainei, în special în ceea ce privește accesul la astfel de capabilități. Cine conduce reuniunea și cine reprezintă România Reuniunea informală din Suedia este prezidată de secretarul general al NATO, Mark Rutte. România este reprezentată de ministra de Externe Oana Țoiu. [...]