Știri
Știri din categoria Apărare
Rusia a lansat un nou atac cu drone lângă granița României, iar Ministerul Apărării Naționale (MApN) a pregătit de decolare două avioane F-16 de la Baza 86 Aeriană Fetești, însă misiunea a fost anulată după câteva minute, potrivit HotNews.ro. În județul Tulcea a fost emis și un mesaj RO-Alert, pe fondul evoluției dronelor rusești în apropierea frontierei.
Conform autorităților ucrainene, Rusia a atacat peste noapte sudul regiunii Odesa, zonă aflată la granița cu România. Forțele Aeriene Ucrainene au avertizat asupra unui grup de drone care se îndreptau spre această regiune, iar ulterior Administrația Militară regională și Serviciul de Urgență au raportat lovituri și incendii la instalații energetice.
Potrivit Forțelor Aeriene Ucrainene, atacul a implicat în total 201 drone de tip Shahed și Gerbera; 167 ar fi fost interceptate, iar 30 de lovituri au fost înregistrate în 15 locuri. În spațiul public au apărut și imagini filmate din Periprava (localitate românească de pe Dunăre, la granița cu Ucraina), în care se vede cel puțin o explozie în depărtare.
MApN a transmis că, în jurul orei 01:15, sistemele sale radar au identificat „un grup de drone aeriene ale Federației Ruse” care evoluau în spațiul aerian ucrainean, la aproximativ 10 km nord de frontiera cu România. Două aeronave F-16 au primit ordin de pregătire pentru o misiune de monitorizare aeriană, însă, „ca urmare a dispariției țintelor de pe radare”, misiunea a fost anulată după aproximativ 10 minute, avioanele rămânând la sol.
Populația din nordul județului Tulcea a fost avertizată prin RO-Alert la ora 01:21, iar starea de alertă a încetat la 01:40. Ministerul Apărării precizează că nu au fost înregistrate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian național și amintește că, de la începutul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, au fost consemnate peste 70 de atacuri cu drone în proximitatea frontierei României.
Recomandate
Războiul din Orientul Mijlociu a expus vulnerabilități care pot împinge NATO spre costuri mai mari și achiziții accelerate de armament , în condițiile în care stocurile de muniție, apărarea aeriană și disponibilitatea forțelor navale sunt descrise ca insuficiente pentru un conflict de durată cu Rusia, potrivit unei analize Digi24 , care citează experți intervievați de Politico . Oficiali militari europeni avertizează că Moscova ar putea fi în măsură să atace un stat membru al Alianței până în 2029, ceea ce ridică presiunea pentru pregătire de luptă și coeziune politică. În acest context, Politico a discutat cu diplomați, oficiali actuali și foști ai NATO și experți în apărare, care indică cinci „lacune” scoase în evidență de războiul din Orientul Mijlociu. Muniția și apărarea aeriană: risc de epuizare rapidă Prima problemă indicată este epuizarea muniției. În războiul cu Iranul, SUA ar fi consumat aproximativ jumătate din stocul total de rachete critice de apărare aeriană Patriot, iar oficiali francezi au avertizat că stocurile de rachete Aster și Mica se epuizau încă din primele două săptămâni de conflict. În paralel, companii din industria de apărare precum Rheinmetall și MBDA au semnalat creșterea cererii și riscul unei penurii. Un diplomat NATO avertizează că, dacă SUA își mută atenția spre Indo-Pacific, „vor fi retrase resurse substanțiale” din Europa, iar un alt semnal de alarmă este legat de ritmul producției rusești de drone: Justin Bronk (Royal United Services Institute) spune că Moscova produce „6.000 până la 7.000” de drone de atac cu sens unic pe lună, ceea ce ar putea lăsa aliații fără rachete de apărare aeriană de mare valoare în „câteva săptămâni”. În consecință, apare o presiune pentru soluții mai ieftine și mai scalabile: Bronk invocă „nevoia urgentă de interceptori aer-aer mai accesibili”, alternative la Patriot (exemplu: racheta ghidată cu laser AGR-20) și măsuri de apărare pasivă, precum adăposturi fortificate din beton pentru avioane. Potrivit unei persoane familiarizate cu subiectul, deficitul de muniție ar urma să fie o temă majoră la summitul NATO din iulie . Superioritatea aeriană și lovirea „în adâncime” A doua vulnerabilitate ține de inferioritatea aeriană și de limitele unei strategii bazate pe bombardament convențional. Pieter Wezeman (Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm) afirmă că abilitatea Iranului de a continua atacuri cu rachete și drone, în pofida campaniei aeriene americane, arată „limitele clare” ale ideii că poți forța capitularea unei țări doar prin lovituri aeriene. În acest cadru, experții citați susțin că NATO ar trebui să-și regândească strategia de supremație aeriană și să accelereze investițiile în arme de precizie cu rază lungă, capabile să lovească inclusiv producția de drone a Rusiei și ținte militare din interiorul teritoriului. Bronk menționează intensificarea achizițiilor de rachete AGM-88G fabricate în SUA, cu o rază de acțiune de până la 300 km. Forțele navale: disponibilitate scăzută și întreținere insuficientă A treia problemă este subfinanțarea și dotarea insuficientă a forțelor navale. Ca exemplu, analiza indică situația Regatului Unit: după trei săptămâni necesare pentru desfășurarea distrugătorului HMS Dragon în Marea Mediterană, nava a fost trimisă înapoi în port din cauza unei probleme tehnice. Șeful forțelor maritime britanice, generalul Gwyn Jenkins, a recunoscut că Marina Regală nu era pregătită pentru război, iar premierul canadian Mark Carney a declarat anterior că mai puțin de jumătate din flota Canadei este operațională. Ed Arnold, fost oficial NATO, spune că după 2022 accentul a fost pus mai mult pe forțele terestre, iar acum se vede că disponibilitatea flotei în NATO este „destul de slabă”. Într-un conflict cu Moscova, forțele navale sunt prezentate ca esențiale pentru vânătoarea submarinelor din apropierea peninsulei Kola și pentru neutralizarea navelor rusești echipate cu rachete de croazieră Kalibr. Coeziunea politică: riscul unei implicări americane limitate A patra vulnerabilitate este dezbinarea internă. Războiul ar fi adâncit prăpastia din interiorul NATO, pe fondul respingerii de către Europa a cererilor președintelui american Donald Trump privind sprijinul militar, ceea ce ar fi determinat Washingtonul să elaboreze opțiuni de represalii, potrivit diplomaților citați. Arnold avertizează asupra riscului ca președintele SUA să decidă „De data aceasta nu ne implicăm” sau să accepte doar o desfășurare limitată dacă Moscova ar invada. Fostul secretar general al NATO Anders Fogh Rasmussen susține că statele europene ar trebui să adopte o abordare „tranzacțională” similară și să condiționeze sprijinul pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz de angajamentul Washingtonului față de NATO. „Timpul lingușelilor a trecut”, a spus Rasmussen. Ucraina, tot mai mult ca furnizor de capabilități Al cincilea punct este rolul Ucrainei. La câteva zile după începutul războiului din Iran, Ucraina și-ar fi trimis experți în drone pentru a ajuta țări din Orientul Mijlociu, iar ulterior ar fi semnat parteneriate de apărare pe zece ani cu state din Golf. În paralel, NATO și-a extins legăturile instituționale cu Ucraina, inclusiv printr-un centru comun de instruire și cercetare în Polonia, vizite militare la Kiev și un program industrial pentru achiziția de tehnologii inovatoare, denumit UNITE-Brave NATO . Diplomați NATO citați spun că Alianța ar putea aloca fonduri suplimentare pentru acest program și ar putea construi o „centură” de mijloace anti-drone mai aproape de granița cu Rusia, ca primă linie de apărare. Ce urmează: presiune pe bugete și pe lanțurile de producție Din perspectiva impactului operațional, concluzia analizei este că lecțiile din Orientul Mijlociu împing NATO spre decizii rapide privind: refacerea stocurilor de muniție și a interceptoarelor de apărare aeriană; investiții în capabilități de lovire la distanță mare; creșterea disponibilității flotelor și a infrastructurii comune de întreținere; consolidarea cooperării industriale cu Ucraina. În lipsa unor detalii bugetare în material, amploarea costurilor nu poate fi cuantificată, însă direcția este una de accelerare a achizițiilor și de reconfigurare a priorităților de apărare, cu deficitul de muniție anunțat deja ca temă centrală la summitul NATO din iulie. [...]
MApN își leagă recrutarea de apărarea antidrone , într-o campanie pe Facebook lansată la câteva zile după incidentul din Galați, potrivit Libertatea . Mesajul vine în contextul în care o dronă rusească încărcată cu explozibil a intrat în spațiul aerian românesc și s-a prăbușit pe 25 aprilie, iar reacțiile publice au inclus ironii legate de capacitatea de interceptare. Recrutare cu temă operațională: „Ajută-ne să prindem drona!” Ministerul Apărării Naționale a publicat o postare însoțită de o imagine cu un avion și o dronă deasupra sud-estului României, adresată tinerilor interesați de o carieră militară. Mesajul pentru candidați a fost: „Ajută-ne să prindem drona! Pune dovada în comentarii și te așteptăm să fim colegi!” În comentarii au apărut și reacții critice. Un utilizator a scris „Până acum nu ați doborât niciuna”, iar altul a comentat: „Acum vreți să le prindem noi?”. Componenta tehnologică: echipă de tineri pentru software de drone În același context, ministrul Apărării, Radu Miruță , a declarat că MApN a început formarea unei echipe de tineri specialiști pentru dezvoltarea de software pentru drone, cu obiectivul de a aduce inovație și de a schimba abordările folosite până acum. „Am început în Ministerul Apărării să creăm o echipă de tineri care să aibă curaj să spargă modul în care se făceau lucrurile astea până acum.” Ministrul a spus că se bazează pe pregătirea studenților, pe firmele de profil din România și pe tinerii cu bază tehnică deja angajați în minister. Contextul de securitate: drona Geran 2 și reacția MAE Inițiativele de comunicare și recrutare vin după incidentul din noaptea de 25 aprilie, când, pe fondul atacurilor rusești asupra Ucrainei în apropierea graniței fluviale cu România, fragmente de dronă au căzut într-o gospodărie din Galați. Potrivit declarațiilor ministrului Apărării citate de Libertatea, drona prăbușită ar fi fost de tip Geran 2 (model nou, de fabricație rusească) și ar fi zburat în spațiul aerian al României aproximativ 4 minute, pe o distanță de 15 kilometri, la altitudine joasă. În urma acestui episod, ministrul de Externe, Oana Țoiu, l-a convocat la sediul MAE pe Vladimir Lipaev, ambasadorul Federației Ruse la București. [...]
Marea Britanie își consolidează postura navală în nordul Europei printr-o forță comună cu nouă state europene, gândită să funcționeze ca „un complement al NATO”, într-un context în care Londra indică Rusia drept principala amenințare de securitate și vorbește despre o „frontieră maritimă deschisă” în nord, potrivit Stirile Pro TV . Inițiativa este legată de Forța Expediționară Comună (JEF) , un format de cooperare militară care reunește 10 membri. Șeful Marinei Regale, generalul Sir Gwyn Jenkins, a spus că statele participante au semnat săptămâna trecută o declarație de intenție pentru crearea unei „forțe maritime multinaționale”, menită să crească nivelul de pregătire și capacitatea de reacție. Ce se schimbă operațional: o structură de pregătire și luptă „imediată” Noua forță ar urma să se antreneze și să se pregătească împreună, iar, „dacă este necesar”, să fie comandată de la cartierul general militar al Regatului Unit din Northwood (nord-vestul Londrei). Jenkins a descris conceptul ca fiind orientat către disponibilitate rapidă, cu „capacități reale” și „planuri de război reale”. În același timp, generalul a recunoscut implicit presiunea asupra resurselor Marinei Regale, menționând că, în debutul conflictului cu Iran, marina a avut dificultăți în a pune la dispoziție o navă de război. Fără SUA în structură, pe fondul tensiunilor legate de Ormuz Potrivit informațiilor prezentate, forța nu ar include Statele Unite. Contextul este o relație bilaterală tensionată pe tema strâmtorii Ormuz , în condițiile în care SUA ar fi cerut sprijin pentru a forța trecerea, iar Washingtonul ar fi criticat discuțiile britanice și franceze privind patrule defensive după încheierea războiului. Jenkins a afirmat că, deși criza din Orientul Mijlociu rămâne în prim-plan, „Rusia rămâne cea mai gravă amenințare la adresa securității noastre”. Cine sunt partenerii și ce justificare invocă Londra JEF include Țările de Jos, cele cinci state nordice și cele trei state baltice, iar Marea Britanie este cel mai mare membru militar al grupului. Canada ia în considerare aderarea, potrivit aceleiași surse. În planul justificării, Londra indică o intensificare a activităților rusești în proximitatea apelor britanice. La începutul lunii, Marea Britanie a anunțat că a urmărit submarine spion rusești care ar fi desfășurat ceea ce părea a fi supraveghere secretă a infrastructurii submarine din jurul țării. Jenkins a spus că „incursiunile rusești în apele noastre au crescut cu aproape o treime în ultimii doi ani”. Modernizare: drone maritime lângă navele de război Separat de noua forță, Jenkins a mai declarat că „navele de escortă fără echipaj” (drone maritime de mari dimensiuni) ar urma să navigheze alături de navele de război britanice în următorii doi ani, ca parte a unui efort de creștere a capacității militare la costuri mai mici decât în trecut. Un alt element menționat este aplicarea sancțiunilor: deși Marea Britanie a amenințat că va confisca petroliere din „flota fantomă” a Rusiei (care exportă petrol supus sancțiunilor), nu a făcut acest lucru, în timp ce alte țări europene ar fi reușit. [...]
Planul de achiziții militare invocat de presa maghiară ridică miza bugetară a apărării și pune în prim-plan o țintă de cheltuieli de 5% din PIB până în 2035, mult peste așteptarea NATO de 2%, potrivit Mediafax , care citează o analiză a cotidianului ungar Magyar Hirlap despre „cursa înarmărilor” de la București. Publicația maghiară susține că România derulează o „modernizare masivă” a armatei și că ar urmări înlocuirea „întregului arsenal” într-un interval de un deceniu, pe fondul războiului din Ucraina și al percepției unei amenințări din partea Rusiei. În același context, este invocat un incident cu drone în Galați, despre care cotidianul afirmă că ar fi creat „o mică panică” în România. Ce achiziții sunt menționate pentru 2026 Magyar Hirlap își bazează o parte din argumentație pe o „listă oficială” publicată de guvernul român în 2026, prezentată ca plan principal de achiziții de arme. Lista redată include: 200 de tancuri 300 de vehicule blindate 48 de avioane de luptă F-35 „sute” de sisteme de apărare aeriană 1.000 de vehicule logistice 200.000 de pistoale În text, programul SAFE este descris drept „Acțiune de Securitate pentru Europa”, finanțat de Uniunea Europeană, și este prezentat ca element central în combinația de planuri NATO, UE și naționale. Implicația bugetară: 5% din PIB până în 2035 Cotidianul ungar notează că președintele României, Nicușor Dan , ar fi declarat „vara trecută” că România va cheltui 5% din PIB pentru implementarea programului de armament până în 2035, în timp ce „așteptarea NATO este de 2%”. În termeni de politică publică, o astfel de țintă ar însemna o presiune bugetară semnificativă pe termen lung, prin creșterea cheltuielilor de capital (echipamente) și a costurilor recurente (operare, mentenanță, instruire), deși articolul nu oferă estimări de cost sau un calendar detaliat al achizițiilor. Contextul de securitate invocat: Rusia, Moldova și flancul estic Magyar Hirlap afirmă că România „vede o amenințare în Rusia” și plasează această poziționare într-un cadru istoric mai amplu, inclusiv după anexarea Crimeii din 2014 și după invazia Rusiei în Ucraina din 2022. Publicația mai susține că România este „o țară cheie în flancul estic al NATO” și menționează extinderea bazei aeriene Mihail Kogălniceanu, care „odată finalizată, va găzdui zece mii de soldați NATO”. În același pasaj, este menționată și ediția românească a Deutsche Welle, fără a fi indicat un link sau un material specific. În plus, analiza aduce în discuție tensiunile legate de Republica Moldova și Transnistria și citează o poziție atribuită purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit căreia România ar manifesta „ambiții de anexare” a Republicii Moldova, descrise ca „o evoluție geopolitică periculoasă”. Ce rămâne neclar Materialul redă în principal interpretarea și selecția de informații a unui cotidian maghiar. Mediafax nu include, în textul prezentat, reacții ale autorităților române la afirmațiile Magyar Hirlap și nici detalii suplimentare despre stadiul concret al programelor de achiziții menționate. [...]
Departamentul Energiei din SUA cere aproape 100 milioane de dolari pentru a porni dezvoltarea unei noi arme nucleare „bunker buster”, un semnal că modernizarea arsenalului intră într-o etapă cu implicații bugetare și operaționale. Potrivit TWZ , solicitarea vizează un program numit Nuclear Deterrent System–Air-delivered (NDS-A), destinat lovirii țintelor „dure și adânc îngropate” (Hard and Deeply Buried Targets). În cererea de buget pe anul fiscal 2027, Departamentul Energiei include o linie nouă la „Weapons Activities for Future Programs” și solicită 99,794 milioane de dolari pentru următorul ciclu fiscal, conform unui rezumat public citat de publicație. În prezent, singura armă nucleară aeropurtată specializată pentru penetrare adâncă despre care se știe că se află în stocul SUA este bomba gravitațională B61-11. Ce finanțează, concret, cererea de buget Documentele bugetare indică faptul că banii ar urma să acopere începutul unui nou program din seria „Phase 6.X”, menționat ca „Phase 1” pentru NDS-A, plus evaluări de producție pentru două proiecte ale unor „Rapid Capability Team” (echipe pentru dezvoltare accelerată), potrivit rezumatului public invocat în articol. Publicația explică faptul că NNSA (National Nuclear Security Administration) , structură din Departamentul Energiei responsabilă de activitățile legate de arme nucleare, folosește un cadru pe faze (6.X) pentru ciclul de viață al armelor, de la definirea conceptului și cerințelor până la producție la scară. Nu este clar public în ce stadiu exact se află NDS-A. TWZ notează că mențiunea „Phase 1” ar putea indica faza 6.1, adică etapa de evaluare a conceptului de bază. Ce se știe și ce nu se știe despre NDS-A Din informațiile disponibile public, sunt puține detalii tehnice: se știe doar că va fi o armă aeropurtată. Nu este public dacă va fi: o bombă nepropulsată (de tip „gravity bomb”), sau o armă propulsată (rachetă/misilă) care să permită lansarea de la distanță (standoff), adică fără apropierea platformei de țintă. Un purtător de cuvânt al NNSA a declarat pentru TWZ că NDS-A ar urma să ofere „opțiuni nucleare suplimentare” pentru a învinge ținte adânc îngropate, iar „programul avansează agresiv”, cu informații suplimentare care vor deveni publice „când va fi benefic strategic” pentru SUA. Context operațional: de ce revine tema „bunker buster” nuclear Articolul leagă nevoia pentru un astfel de sistem de extinderea și diversificarea infrastructurilor subterane în state considerate adversare sau potențiali adversari ai SUA. Sunt menționate: Rusia și China, care și-ar fi extins rețelele de facilități subterane; în cazul Chinei, inclusiv câmpuri noi de silozuri pentru rachete balistice intercontinentale și lucrări la un centru de comandă subteran în apropierea Beijingului; Coreea de Nord și Iran, care ar investi în facilități subterane și întărite. În paralel, TWZ subliniază o constrângere operațională: bombele nepropulsate de tip „bunker buster” trebuie lansate relativ aproape de țintă, iar țintele vizate sunt, de regulă, în interiorul teritoriului advers, protejate de sisteme integrate de apărare antiaeriană. În acest context, publicația notează că B-2 este în prezent singura platformă certificată pentru B61-11 și pentru bomba convențională GBU-57/B (MOP), iar integrarea pe viitorul B-21 este considerată probabilă. Miza bugetară: încă un program într-o modernizare de „sute de miliarde” TWZ punctează și riscul de finanțare: SUA derulează deja o modernizare amplă a „triadei” nucleare (forțe terestre, aeriene și navale), estimată la „sute de miliarde de dolari” în următoarele decenii, ceea ce poate afecta sprijinul pentru o armă nucleară nouă, chiar dacă ar deriva dintr-un design existent. Publicația amintește și precedentul programului Robust Nuclear Earth Penetrator (RNEP), oprit de Congres în 2005, care a generat critici inclusiv pe fondul temerilor privind reacțiile altor state. În acest moment, concluzia fermă din documentele citate este una singură: Departamentul Energiei cere finanțare pentru a porni cel puțin dezvoltarea inițială a unui nou „bunker buster” nuclear aeropurtat, care ar putea succeda B61-11, însă designul și configurația rămân nepublice. [...]
Guvernul susține că achizițiile din SAFE urmează planuri aprobate în CSAT, iar cel puțin 50% din producție ar trebui localizată în România , potrivit News . Mesajul premierului Ilie Bolojan vine pe fondul unei dispute publice privind direcționarea unor sume către furnizori externi și are miză directă pentru industria de apărare locală: cât din banii programului se întorc efectiv în capacități de producție din țară. Cine gestionează programul SAFE și când s-a decis Întrebat la Suceava cine a decis ca „cinci miliarde de euro” din proiectele SAFE să meargă către o firmă din Germania și „doar 800 de milioane” către o firmă din România, Bolojan a respins premisa întrebării, pe care a numit-o „tendențioasă și eronată”. Premierul a afirmat că, în mandatul fostului prim-ministru Marcel Ciolacu, „s-a stabilit și s-a votat schema de gestionare a programului SAFE”, iar Cancelaria prim-ministrului a fost desemnată „integrator” al gestionării programului. „În mandatul premierului Marcel Ciolacu s-a stabilit şi s-a votat schema de gestionare a programului SAFE.” Cum sunt stabilite achizițiile: planuri multianuale ale Armatei, validate în CSAT Bolojan a susținut că achizițiile finanțate prin SAFE nu sunt decise de „o persoană sau alta”, ci derivă din planuri de înzestrare ale Armatei Române aprobate în urmă cu mai mulți ani și trecute prin CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Țării). Potrivit declarațiilor sale, Ministerul Apărării și Ministerul de Interne au formulat propunerile de achiziții, care au fost apoi depuse la Comisia Europeană, iar propunerile și sumele aferente au fost acceptate. Condiția de localizare: „cel puțin 50%” produs în România până în 2030 Premierul a mai spus că una dintre bazele negocierii a fost ca „cel puțin jumătate” din ceea ce va achiziționa România să fie produs în România, în perioada următoare, „până în 2030”. În această logică, companiile internaționale ar urma să localizeze producție în România prin compania de stat (acolo unde există capacitate) și prin companii private. Bolojan a indicat ca obiective transferul de tehnologie, atragerea unor linii de producție către zona de apărare și „ridicarea” companiei de stat Romarm acolo unde există capacități și spații de producție. „Cel puţin 50% din ceea ce va achiziţiona România în următorii ani, până în 2030, vor fi bunuri produse în România.” De ce contează În termeni economici și industriali, declarațiile premierului mută discuția de la „cine a decis” către două puncte cu impact direct: guvernanța programului (cine coordonează și pe ce mandat) și condiționarea localizării producției (câtă valoare adăugată rămâne în România, prin transfer de tehnologie și utilizarea capacităților existente, inclusiv la Romarm). În acest stadiu, din informațiile din sursă nu rezultă detalii despre contracte concrete sau despre companiile vizate, ci doar cadrul de decizie invocat de Guvern. [...]
