Externe25 mar. 2026
Iranul respinge planul de pace în 15 puncte propus de Donald Trump - refuză armistițiul până la îndeplinirea obiectivelor strategice
Iranul refuză armistițiul și exclude negocierile cu SUA , potrivit Libertatea , care citează agenția iraniană semi-oficială Fars. Teheranul consideră „ilogic” să intre într-un proces de discuții cu Washingtonul în actualul context și spune că vrea să își atingă mai întâi obiectivele strategice. Poziția Iranului este atribuită unei surse „familiarizate cu activitățile diplomatice”, citată de Fars și preluată de CNN. Mesajul central este că, în viziunea Teheranului, premisele pentru negocieri nu există atâta timp cât cealaltă parte ar fi încălcat acorduri anterioare. „Iranul nu acceptă un armistițiu. În mod fundamental, intrarea într-un astfel de proces cu cei care au încălcat acordurile nu este logică”. De cealaltă parte, președintele american Donald Trump a declarat că atât SUA, cât și Iranul ar dori „să ajungă la un acord”. Trump a spus că trimișii săi, Steve Witkoff și Jared Kushner, se află în negocieri inițiate, potrivit lui, de partea iraniană, fără să precizeze însă cu cine discută în Iran. În paralel, Washingtonul ar fi transmis Iranului, prin Pakistan, o listă de 15 cerințe. În articol sunt menționate, între acestea, solicitări privind limitarea capabilităților de apărare ale Teheranului, încetarea sprijinului pentru grupări proxy (intermediari locali) și recunoașterea dreptului la existență al Israelului. Consemnează, de asemenea, Wall Street Journal că Iranul ar fi comunicat administrației Trump un set de condiții pentru un eventual acord de încetare a focului, inclusiv: închiderea tuturor bazelor americane din Golful Persic; despăgubiri pentru atacurile asupra Iranului; un nou aranjament pentru Strâmtoarea Ormuz, care ar permite Iranului să colecteze taxe de tranzit; garanții că războiul nu se va relua; ridicarea tuturor sancțiunilor împotriva Iranului; menținerea programului de rachete al Iranului fără discuții pentru limitarea acestuia; încetarea atacurilor israeliene asupra Hezbollah, în Liban. În același timp, Trump ar fi prezentat Iranului o propunere de pace în 15 puncte, iar un element-cheie invocat de liderul american este interdicția ca Iranul să dețină armă nucleară. Potrivit unui raport al New York Times citat de Libertatea, propunerea ar fi fost transmisă prin Pakistan și ar aborda inclusiv programele de rachete balistice și nucleare ale Iranului, în condițiile în care Washingtonul caută o „rampă de ieșire” dintr-un război aflat în a patra săptămână, care s-a extins. [...]