Știri
Știri din categoria Știință
Un nou „univers virtual” promite simulări mai fidele ale formării galaxiilor, cu implicații directe pentru modul în care sunt interpretate observațiile JWST: proiectul COLIBRE a generat un „univers sintetic” care reproduce îndeaproape aspectul universului timpuriu surprins de telescopul spațial James Webb, susținând astfel modelul cosmologic standard ΛCDM, potrivit ITmedia.
Simularea COLIBRE este construită pe baza modelului cosmologic standard și urmărește evoluția materiei din primele aproximativ un miliard de ani după Big Bang până în prezent. Elementul care o diferențiază, conform materialului, este puterea de calcul folosită și capacitatea de a modela mai bine mișcarea gazului rece și a prafului cosmic — componente esențiale pentru descrierea formării stelelor și, implicit, a galaxiilor.
Publicația notează că universul sintetic obținut de COLIBRE este „înalt concordant” cu imaginile universului timpuriu observate de JWST. Această potrivire este prezentată ca un argument în favoarea modelului ΛCDM (Lambda Cold Dark Matter), cadrul teoretic folosit pe scară largă pentru a descrie expansiunea universului și rolul materiei întunecate reci.
Un membru al echipei, Carlos Frenk, spune într-o declarație citată că galaxiile „născute” în computer seamănă puternic cu cele reale și reproduc caracteristici observabile precum numărul, luminozitatea, culoarea și dimensiunea.
„Să vezi «galaxii» născute în computerul nostru, aproape indistincte de galaxiile reale, [...] este extrem de incitant.” (Carlos Frenk, declarație citată de ITmedia)
Simularea a rulat pe supercomputerul COSMA8 de la Universitatea Durham și a vizat o problemă pe care alte proiecte mari ar fi tratat-o insuficient: modelarea gazului rece. Motivul este operațional pentru astrofizică: stelele se formează prin colaps gravitațional al gazului rece și al prafului, iar o simulare realistă a formării stelare depinde de descrierea corectă a acestor componente.
COLIBRE a inclus și modelarea particulelor fine de praf și a efectelor lor, inclusiv:
„Majoritatea gazului din galaxiile reale este rece și plin de praf, dar până acum majoritatea simulărilor la scară mare au fost nevoite să ignore acest lucru.” (Joop Schaye, declarație citată de ITmedia)
Deși modelul este descris ca foarte avansat, ITmedia precizează că simulările nu rezolvă un puzzle identificat de JWST: apariția unor obiecte numite „micile puncte roșii”, observate în număr mare la circa 600 de milioane de ani după Big Bang și care ar dispărea în jurul pragului de aproximativ 1,5 miliarde de ani. Materialul menționează ipoteza că acestea ar putea fi „semințe” ale găurilor negre masive.
Cea mai mare parte a simulărilor ar fi fost finalizată în 2025, unele rulări continuă, iar analiza datelor ar urma să dureze ani, potrivit articolului. Echipa indică și o direcție de popularizare: transformarea unor rezultate de vizualizare în reprezentări audio, pentru a face fenomenele mai accesibile publicului.
Studiul asociat proiectului a fost publicat la 13 aprilie în „Monthly Notices of the Royal Astronomical Society”, conform ITmedia.
Recomandate
Blue Origin a făcut un pas operațional important spre lansări mai dese, reușind pentru prima dată să lanseze racheta New Glenn cu un propulsor deja folosit și să îl recupereze, însă misiunea a fost afectată de o problemă care a dus la plasarea încărcăturii pe o orbită diferită de cea planificată, potrivit Agerpres . Racheta, cu o înălțime de aproape 100 de metri, a decolat de la Cap Canaveral (Florida) la 07:25 ora locală (14:25, ora României). După separarea treptelor, treapta superioară a continuat zborul pentru a livra în spațiu satelitul de comunicații al AST SpaceMobile . În paralel, propulsorul a aterizat cu succes pe o platformă plutitoare din Oceanul Atlantic, la aproximativ nouă minute și 30 de secunde după decolare. Blue Origin a transmis ulterior pe X că satelitul a fost plasat „cu succes”, dar pe o orbită diferită de cea vizată, compania evaluând amploarea diferenței. De ce contează: reutilizarea propulsorului scurtează ciclul de lansare Reutilizarea și recuperarea propulsorului sunt esențiale pentru a crește ritmul lansărilor și pentru a reduce efortul de producție între misiuni, într-un sector în care SpaceX a impus deja acest model operațional, notează materialul citat de Agerpres (care preia informații transmise de France Presse). Blue Origin mai reutilizase rachetele New Shepard, însă acestea sunt mai mici și folosite pentru zboruri turistice spațiale de scurtă durată. New Glenn este racheta „mare” pe care compania își bazează ambițiile de a recupera teren în fața SpaceX. Ce s-a întâmplat cu propulsorul reutilizat Propulsorul folosit acum este același care fusese recuperat în noiembrie, la a doua tentativă, când a aterizat controlat pe o barjă în Atlantic. Pentru această primă reutilizare, compania a decis să înlocuiască toate motoarele și să facă „câteva alte modificări” înainte de relansare. Context: miza depășește o singură misiune Performanțele New Glenn sunt urmărite atent deoarece racheta se află în centrul planurilor lui Jeff Bezos de a concura cu SpaceX inclusiv în programul lunar Artemis al NASA, unde ambele companii dezvoltă module lunare. Agerpres mai arată că Statele Unite depun eforturi pentru a readuce astronauți pe Lună în 2028, iar evoluțiile companiilor implicate sunt monitorizate îndeaproape în acest context. [...]
NASA a oprit unul dintre ultimele instrumente științifice ale sondei Voyager 1 pentru a economisi energie și a prelungi funcționarea misiunii , într-o decizie care arată cât de strâns a devenit „bugetul” de putere al celui mai îndepărtat obiect construit de om, potrivit NPR . Voyager 1, lansată în 1977 și proiectată inițial pentru o misiune de cinci ani, funcționează de aproape 49 de ani și se află, în această primăvară, la peste 15 miliarde de mile de Pământ (aprox. 24 miliarde km). La această distanță, un semnal radio are nevoie de peste 23 de ore ca să ajungă la sondă, într-un singur sens, ceea ce complică orice intervenție și crește riscul operațional atunci când apar probleme. De ce a fost oprit un instrument: energie în scădere și risc de oprire automată Sonda este alimentată de un generator termolectric cu radioizotopi, care transformă căldura produsă de plutoniu în electricitate. Nu are panouri solare și nici baterii reîncărcabile, iar puterea disponibilă scade cu aproximativ 4 wați pe an. După aproape cinci decenii, această scădere a devenit critică. În urma unei manevre de rutină la final de februarie, nivelul de energie a coborât neașteptat, iar Voyager 1 s-a apropiat de declanșarea unui mecanism automat de protecție (oprire de siguranță), care ar fi forțat echipa să treacă printr-un proces lung și riscant de recuperare. În acest context, inginerii au decis să reducă consumul înainte ca sonda să intre în regim de avarie. Ce a oprit NASA și ce mai funcționează pe Voyager 1 Pe 17 aprilie, echipa misiunii a trimis comenzi pentru dezactivarea experimentului Low-energy Charged Particles (LECP), unul dintre instrumentele științifice rămase. LECP a măsurat ioni, electroni și raze cosmice din Sistemul Solar și din afara lui, contribuind la cartografierea mediului interstelar. Instrumentul echivalent de pe Voyager 2 a fost oprit în martie 2025, iar oprirea LECP pe Voyager 1 făcea parte dintr-o ordine stabilită anterior de echipele de știință și inginerie, pentru a conserva energie păstrând cât mai mult din capacitățile considerate esențiale. „Deși oprirea unui instrument științific nu este preferința nimănui, este cea mai bună opțiune disponibilă”, a declarat Kareem Badaruddin, managerul misiunii Voyager la JPL, într-o postare pe blog publicată vineri de NASA. După această oprire, Voyager 1 mai are două instrumente științifice operaționale: unul care „ascultă” undele de plasmă; unul care măsoară câmpurile magnetice. Inginerii estimează că oprirea LECP ar putea oferi misiunii aproximativ încă un an de „respiro”. Ce urmează: planul „Big Bang” și ținta anilor 2030 Echipa lucrează și la un plan mai amplu de economisire a energiei, numit informal „Big Bang”: o schimbare coordonată a mai multor componente alimentate, pentru a înlocui sisteme mai vechi cu alternative cu consum mai mic. Testele pe Voyager 2 sunt programate pentru mai și iunie 2026; dacă acestea merg bine, aceeași procedură ar urma să fie încercată pe Voyager 1 nu mai devreme de iulie. Dacă planul reușește, există chiar o șansă mică ca LECP să poată funcționa din nou. Obiectivul declarat al inginerilor este să mențină cel puțin un instrument activ pe fiecare dintre cele două sonde până în anii 2030, prelungind colectarea de date dintr-o regiune a spațiului în care nicio altă misiune nu operează. [...]
Blue Origin a reușit prima recuperare a unui booster reutilizabil pentru racheta New Glenn , un pas operațional esențial pentru scăderea costurilor și creșterea ritmului de lansări, într-o piață dominată de SpaceX, potrivit Profit . Compania aerospațială a anunțat duminică faptul că boosterul rachetei New Glenn a aterizat cu succes după lansare, marcând prima recuperare reușită a unui booster reutilizat din acest program. Informația este atribuită de Profit agenției Reuters. Într-o postare pe platforma X, Blue Origin a transmis mesajul „BOOSTER TOUCHDOWN! ‘Never Tell Me The Odds’ a reușit din nou!”, referindu-se la numele dat boosterului folosit în misiune, potrivit News.ro. De ce contează: reutilizarea, condiția pentru competitivitate New Glenn este racheta orbitală de mare capacitate dezvoltată de Blue Origin, compania fondată de Jeff Bezos , și este prezentată drept principala încercare a firmei de a concura direct cu rachetele reutilizabile Falcon 9 și Falcon Heavy ale SpaceX. Sistemul este proiectat să transporte: sateliți comerciali, misiuni guvernamentale, iar pe viitor, echipamente pentru explorarea spațială profundă. Recuperarea boosterului este un element-cheie în modelul rachetelor reutilizabile, deoarece permite refolosirea unor componente scumpe și, în consecință, poate reduce costul per lansare și poate susține o frecvență mai mare a misiunilor. Profit nu oferă, în materialul citat, detalii despre costuri, calendarul următoarelor lansări sau numărul de reutilizări vizate pentru acest booster. [...]
Un mușchi artificial care își revine în proporție de 91% după reutilizări repetate ar putea reduce costurile și timpii de mentenanță în robotica moale , prin componente care se reconfigurează și se repară în loc să fie înlocuite, potrivit Interesting Engineering . Cercetători de la Universitatea Națională din Seul au dezvoltat un „mușchi” artificial bazat pe un actuator dielectric elastomeric (DEA) – un dispozitiv moale care transformă energia electrică în mișcare și este folosit deja în aplicații precum feedback haptic, dispozitive purtabile și clești robotici pentru obiecte fragile. Noutatea este un electrod intern realizat dintr-un material ferofluid cu tranziție de fază: se comportă ca un solid la temperatura camerei, dar devine fluid când este expus la căldură sau câmpuri magnetice, ceea ce permite remodelarea structurii interne chiar și după fabricație. De ce contează operațional: un singur actuator, mai multe funcții Limitarea majoră a actuatoarelor convenționale este că au tipare de electrozi „înghețate” în procesul de producție, astfel încât pot executa, de regulă, o singură mișcare prestabilită. În schimb, noul sistem permite electrozilor să se separe, să se unească și să se deplaseze în spațiu tridimensional în timpul funcționării, astfel încât același actuator poate schimba funcția în timp real. În demonstrațiile descrise, un singur actuator ar putea comuta între mișcări diferite, precum: îndoire; expansiune; „punte” de circuit (conectarea unor trasee electrice). Implicația este o reducere a complexității de proiectare și fabricație în robotica moale, unde multe componente sunt construite pentru sarcini înguste, „de unică folosință” din punct de vedere funcțional. Auto-reparare și reutilizare: de la defect critic la funcționare continuă Echipa a proiectat actuatorul să își revină după tăieturi sau defecte electrice. Dacă o parte a electrodului este deteriorată, materialul din apropiere poate fi transformat în stare lichidă pentru a reconecta trasee întrerupte sau pentru a ocoli secțiuni defecte, astfel încât sistemul să continue să funcționeze în situații care, în mod normal, ar opri un actuator moale clasic. Pe partea de sustenabilitate și costuri, cercetătorii susțin și reciclabilitatea: la finalul duratei de viață, materialul electrodului poate fi extras în formă lichidă și injectat într-un sistem nou. După cicluri repetate de reutilizare, au raportat „aproximativ 91%” recuperare, cu performanță stabilă. Ce urmează și unde s-ar putea vedea aplicații Printre utilizările posibile menționate se numără mâini robotice cu mișcări mai naturale, mașini care se auto-repară, ecrane care își schimbă forma și electronice flexibile care pot fi reconstruite în loc să fie aruncate. Studiul a fost publicat în „ Science Advances ”. [...]
SUA împing un calendar accelerat pentru reactoare nucleare pe Lună, dar fezabilitatea e contestată , pe fondul unei competiții strategice cu China și al presiunii de a asigura energie continuă pentru o viitoare bază lunară, potrivit Antena 3 . Administrația Trump a publicat îndrumări actualizate pentru agențiile federale după misiunea Artemis II , cu obiectivul de a accelera dezvoltarea și desfășurarea energiei nucleare în spațiu. Miza, în logica documentului, este ca SUA să rămână înaintea Chinei în „noua cursă spațială”, care ar putea influența cine va stabili regulile în viitor, în condițiile în care NASA urmărește o bază lunară permanentă și lucrează la o navă spre Marte cu propulsie nucleară. De ce contează: energia continuă pe Lună și presiunea termenelor NASA argumentează că energia nucleară devine esențială pentru activitate susținută pe Lună, dincolo de limitele energiei solare. „Energia nucleară va fi necesară pentru a trăi și a lucra pe Lună, deoarece nu există acces nelimitat la energia solară, iar nopțile lunare au o durată de 14,5 zile pământene. Reactoarele nucleare pot fi amplasate în zone permanent umbrite și pot genera energie continuu”, potrivit NASA. În același timp, calendarul avansat de administrație este contestat de critici, care îl consideră greu de atins în intervalul propus. Ce prevede planul: repere 2028–2031 și roluri pe agenții Îndrumările emise marți cer Departamentelor Energiei și Apărării, Biroului de Politici Științifice și Tehnologice al Casei Albe (OSTP) și NASA să înceapă pași concreți pentru desfășurarea în siguranță a reactoarelor nucleare: pe orbită încă din 2028 ; pe Lună până în 2030 , în linie cu un ordin executiv emis în decembrie de președintele Donald Trump. Jared Isaacman, administratorul NASA și fost astronaut SpaceX, a transmis pe platforma X că: „A venit momentul ca America să acționeze în domeniul energiei nucleare în spațiu”. Documentul mai cere ca NASA și Departamentul Apărării să organizeze concursuri de proiectare pentru o „demonstrație pe termen scurt” a unui reactor spațial de putere mică și medie , cu pregătirea pentru reactoare de mare putere în următorul deceniu. Ce urmează în termene scurte: 30, 60 și 90 de zile Pe lângă țintele de la finalul deceniului, îndrumările fixează și livrabile rapide: în următoarea lună , NASA trebuie să inițieze un program pentru un reactor de fisiune la suprafață, care să furnizeze cel puțin 40 de kilowați de electricitate continuă și fiabilă pe Lună, și să pregătească o opțiune demonstrativă pentru propulsie nucleară electrică (reactorul generează electricitate care alimentează propulsia); în 60 de zile , Departamentul Energiei trebuie să evalueze dacă industria nucleară poate produce până la patru reactoare spațiale în cinci ani , incluzând proiectarea, componentele cu termene lungi de livrare și combustibilul, plus recomandări pentru acoperirea „lacunelor”; în 90 de zile , OSTP trebuie să elaboreze o foaie de parcurs cu obstacolele care pot bloca atingerea obiectivelor. Ghidul mai notează că Departamentul Apărării va urmări, „în funcție de disponibilitatea fondurilor”, desfășurarea unui reactor spațial de putere medie care să permită misiuni până în 2031 . Fezabilitatea: între scepticism și estimări de cost Antena 3 citează The Independent, care notează că unii experți consideră că obiectivele nu sunt realizabile în termenul alocat, deși nu există consens. Joseph Cirincione, analist în securitate națională și expert nuclear, a declarat pentru The Independent că propunerea „contravine bunei gestionări” a unui program spațial „privat de bani” și estimează că un reactor nuclear pe Lună ar putea dura până la 20 de ani pentru a deveni realitate. În sens opus, Bhavya Lal, fost administrator asociat la NASA pentru tehnologie, politici și strategie, a susținut recent că ar fi posibil un reactor nuclear pe Lună până în 2030 și că ar fi nevoie de 3 miliarde de dolari (aprox. 13,8 miliarde lei) pentru acest obiectiv. În context, Antena 3 amintește că energia nucleară în spațiu este folosită din anii 1960 și că Departamentul Energiei și NASA au demonstrat în 2018 un sistem de alimentare cu energie a unui reactor nuclear, în prima administrație Trump. [...]
Eclipsa totală de Soare din 12 august 2026 va fi vizibilă în România doar parțial și numai în vestul țării , ceea ce limitează atât interesul pentru observații „de totalitate”, cât și oportunitățile pentru activități educaționale și turism astronomic local, potrivit Digi24 . Fenomenul are loc pe 12 august 2026, în apropierea apusului, când Luna va acoperi progresiv discul solar. Vizibilitatea maximă (totalitatea) va fi însă restrânsă la o fâșie îngustă care traversează Groenlanda, Islanda, nordul Portugaliei, nordul Spaniei și Insulele Baleare. Ce se vede, concret, din România În România, eclipsa va putea fi observată doar parțial și exclusiv în vest , în orașe precum: Satu Mare Arad Oradea În aceste zone, acoperirea discului solar va ajunge la cel mult 38% , iar evenimentul se va produce tot în apropierea apusului. În București și în localitățile aflate la est de capitală, eclipsa nu va fi vizibilă , conform explicațiilor citate de Digi24 de la astronomul Adrian Șonka ( Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu ”). Unde se vede totalitatea și cât durează „Totalitatea” – momentul în care Soarele este acoperit complet de Lună – va fi vizibilă doar pe o bandă de cel mult 294 de kilometri lățime , care traversează Groenlanda, Islanda, Oceanul Atlantic, nordul Portugaliei, nordul Spaniei și Insulele Baleare. Punctul de maxim al eclipsei va fi atins în Oceanul Atlantic, la vest de Islanda, în apropiere de Reykjavík, unde durata totalității va ajunge la 2 minute și 18 secunde , potrivit aceleiași surse. Observarea în siguranță: ce recomandă specialiștii Digi24 atrage atenția că observarea eclipsei presupune măsuri stricte, deoarece lumina solară poate afecta grav vederea, mai ales cu telescopul sau binoclul. Ochelarii de soare obișnuiți nu sunt suficienți. Pentru observații sunt recomandate: ochelari speciali pentru eclipse; filtre de sudură cu grad maxim de protecție; pentru telescop/binoclu, filtre de tip Mylar montate obligatoriu în fața obiectivului (folii tratate care reduc lumina la un nivel sigur și blochează radiațiile periculoase). [...]
