Știri
Știri din categoria Știință

SUA împing un calendar accelerat pentru reactoare nucleare pe Lună, dar fezabilitatea e contestată, pe fondul unei competiții strategice cu China și al presiunii de a asigura energie continuă pentru o viitoare bază lunară, potrivit Antena 3.
Administrația Trump a publicat îndrumări actualizate pentru agențiile federale după misiunea Artemis II, cu obiectivul de a accelera dezvoltarea și desfășurarea energiei nucleare în spațiu. Miza, în logica documentului, este ca SUA să rămână înaintea Chinei în „noua cursă spațială”, care ar putea influența cine va stabili regulile în viitor, în condițiile în care NASA urmărește o bază lunară permanentă și lucrează la o navă spre Marte cu propulsie nucleară.
NASA argumentează că energia nucleară devine esențială pentru activitate susținută pe Lună, dincolo de limitele energiei solare.
„Energia nucleară va fi necesară pentru a trăi și a lucra pe Lună, deoarece nu există acces nelimitat la energia solară, iar nopțile lunare au o durată de 14,5 zile pământene. Reactoarele nucleare pot fi amplasate în zone permanent umbrite și pot genera energie continuu”, potrivit NASA.
În același timp, calendarul avansat de administrație este contestat de critici, care îl consideră greu de atins în intervalul propus.
Îndrumările emise marți cer Departamentelor Energiei și Apărării, Biroului de Politici Științifice și Tehnologice al Casei Albe (OSTP) și NASA să înceapă pași concreți pentru desfășurarea în siguranță a reactoarelor nucleare:
Jared Isaacman, administratorul NASA și fost astronaut SpaceX, a transmis pe platforma X că:
„A venit momentul ca America să acționeze în domeniul energiei nucleare în spațiu”.
Documentul mai cere ca NASA și Departamentul Apărării să organizeze concursuri de proiectare pentru o „demonstrație pe termen scurt” a unui reactor spațial de putere mică și medie, cu pregătirea pentru reactoare de mare putere în următorul deceniu.
Pe lângă țintele de la finalul deceniului, îndrumările fixează și livrabile rapide:
Ghidul mai notează că Departamentul Apărării va urmări, „în funcție de disponibilitatea fondurilor”, desfășurarea unui reactor spațial de putere medie care să permită misiuni până în 2031.
Antena 3 citează The Independent, care notează că unii experți consideră că obiectivele nu sunt realizabile în termenul alocat, deși nu există consens.
Joseph Cirincione, analist în securitate națională și expert nuclear, a declarat pentru The Independent că propunerea „contravine bunei gestionări” a unui program spațial „privat de bani” și estimează că un reactor nuclear pe Lună ar putea dura până la 20 de ani pentru a deveni realitate.
În sens opus, Bhavya Lal, fost administrator asociat la NASA pentru tehnologie, politici și strategie, a susținut recent că ar fi posibil un reactor nuclear pe Lună până în 2030 și că ar fi nevoie de 3 miliarde de dolari (aprox. 13,8 miliarde lei) pentru acest obiectiv.
În context, Antena 3 amintește că energia nucleară în spațiu este folosită din anii 1960 și că Departamentul Energiei și NASA au demonstrat în 2018 un sistem de alimentare cu energie a unui reactor nuclear, în prima administrație Trump.
Recomandate

Imaginile cu capsula Orion confirmă că scutul termic a funcționat conform proiectării , un test operațional esențial pentru siguranța echipajului în programul Artemis, potrivit Antena 3 . NASA a publicat fotografii cu nava spațială Orion după revenirea pe Pământ, la finalul misiunii Artemis II. Imaginile surprind efectele reintrării în atmosferă, descrisă ca una dintre cele mai solicitante etape ale zborului, în care capsula a fost expusă la condiții extreme. În timpul coborârii, Orion a atins aproape 40.000 de kilometri pe oră. Contactul cu atmosfera a generat temperaturi de frecare de peste 2.000 de grade Celsius, iar urmele sunt vizibile pe exterior: coca apare arsă, înnegrită și afectată de căldura ridicată. De ce contează: validarea scutului termic, piesă-cheie pentru misiuni cu echipaj Aspectul „ars” al capsulei nu este un eșec, ci rezultatul rolului scutului termic, conceput să preia șocul termic al reintrării pentru a proteja astronauții și sistemele de la bord. NASA a transmis că, deși exteriorul pare sever afectat, totul a funcționat „exact așa cum era prevăzut”. Dincolo de impactul vizual, fotografiile sunt prezentate ca o confirmare a tehnologiei dezvoltate pentru programul Artemis, în condițiile în care reintrarea în atmosferă rămâne un punct critic pentru orice misiune cu echipaj. [...]

Salariul unui astronaut din programul Artemis este, în medie, comparabil cu al unui specialist bine plătit la sol , iar diferența față de alte profesii apare mai ales la capitolul bonusuri și sporuri, potrivit Adevărul . Datele citate indică un venit anual mediu de 152.258 de dolari (aprox. 700.000 lei), în 2024, pentru un astronaut NASA . Echipajul Artemis II – Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și canadianul Jeremy Hansen – este prezentat ca revenind după o misiune de 10 zile în jurul părții îndepărtate a Lunii, cu amerizare în Oceanul Pacific, în largul coastelor din San Diego. Pentru Hansen, plata ar fi asigurată de guvernul Canadei, la un nivel similar. Fără sporuri de risc sau bonusuri, indiferent de misiune Un element cu impact direct asupra veniturilor este că astronauții nu primesc bonusuri pentru misiunile spațiale: nu există sporuri pentru risc, ore suplimentare sau performanță, chiar dacă sunt supuși unor condiții fizice și psihologice extreme. Salariul rămâne același indiferent dacă astronautul se află în spațiu sau la sol. În schimb, pachetul de compensație include beneficii standard pentru angajații federali (asigurări, concedii plătite, planuri de pensii), plus facilități precum transport subvenționat, cazare, mese, parcare și acces la programe educaționale și burse oferite de NASA. De ce comparația cu „joburi obișnuite” contează economic În termeni de piață a muncii, articolul arată că venitul unui astronaut ajunge să fie apropiat de cel al unor roluri guvernamentale sau specializări bine plătite din sănătate și tehnologie. Sunt menționate, între altele, poziții precum agenți FBI care conduc birouri regionale, ingineri NASA sau consilieri politici seniori, dar și farmacişti, asistenți medicali specializați, manageri IT ori ingineri software seniori, cu intervale de 150.000–155.000 de dolari anual (aprox. 690.000–710.000 lei). În același timp, unele profesii pot depăși semnificativ veniturile astronauților, în special acolo unde compensația include sporuri, ore suplimentare, bonusuri sau pachete de acțiuni: copiloți și căpitani de companii aeriene, salvamari în Los Angeles (cu exemple punctuale de venituri totale de peste 463.000–510.000 de dolari) sau manageri de magazine Walmart Supercenter, care pot trece de 400.000 de dolari anual. Acces greu, salariu „de clasă medie superioară” Deși remunerația nu urcă la nivelul unor vârfuri din sectorul privat, accesul în profesie rămâne extrem de competitiv: NASA selectează aproximativ 10 candidați din peste 8.000 de aplicanți, conform informațiilor citate. În acest context, concluzia economică a materialului este că „spectaculosul” misiunilor nu se traduce automat în „spectaculos” pe fluturașul de salariu, diferența fiind făcută mai ales de mecanismele de bonusare care există în alte industrii, dar nu și aici. [...]

După ani de amânări, misiunea europeană ExoMars primește în sfârșit un calendar operațional: roverul Rosalind Franklin este programat să plece spre Marte la finalul lui 2028, cu o rachetă Falcon Heavy , într-un aranjament în care NASA furnizează componente critice pentru lansare și asolizare , potrivit WinFuture . Pentru ESA, miza este relansarea unei misiuni „blocate” după ruperea parteneriatelor anterioare, iar pentru NASA este un nou angajament tehnic care reduce riscul ca proiectul să fie abandonat. Roverul ar urma să fie lansat de la Kennedy Space Center (Florida), iar obiectivul științific rămâne căutarea urmelor de viață trecută sau prezentă pe „Planeta Roșie”. Dacă fereastra de lansare de la finalul lui 2028 este respectată, roverul ar ajunge pe Marte în 2030. Ce aduce concret parteneriatul NASA–ESA Conform informațiilor prezentate, împărțirea responsabilităților este „strict reglementată”: Europa operează roverul, iar partea americană livrează hardware esențial pentru a face posibilă misiunea. Pachetul SUA include: un zbor de lansare cu racheta Falcon Heavy; motoare de frânare pentru o asolizare sigură; elemente de încălzire cu radioizotopi, necesare pentru protejarea electronicii. Necesitatea încălzirii este una operațională: temperaturile nocturne de pe Marte scad puternic, iar fără aceste surse de căldură instrumentele sensibile ar putea îngheța și ceda. În plus, inginerii americani îi sprijină pe europeni în rezolvarea unor probleme tehnice ale sistemului de parașute al platformei de asolizare. De ce contează: misiunea este „salvată” prin hardware american, dar rămâne presiunea timpului Proiectul a acumulat întârzieri repetate, iar după excluderea agenției spațiale ruse Roscosmos în 2022, roverul – deja finalizat – a rămas fără o soluție de transport. În noua configurație, NASA preia din nou sarcini cheie pentru a securiza zborul și a evita încă o amânare majoră. WinFuture notează însă și un cost al întârzierilor: tehnologia de la bord este „învechită” sau în curs de îmbătrânire. Chiar și așa, obiectivul științific rămâne actual, iar misiunea își păstrează relevanța prin capacitățile de analiză planificate la sol. Componenta științifică: foraje până la 2 metri și analiză de laborator la fața locului Programul de sprijin ROSA (Rosalind Franklin Support and Augmentation) a fost aprobat oficial, iar un element central al contribuției americane este un spectrometru de masă (instrument care identifică substanțe după „amprenta” lor moleculară). Acesta va analiza probele de sol colectate în zona de asolizare Oxia Planum . Rosalind Franklin este prezentat ca primul vehicul de pe Marte care va fora până la 2 metri în scoarță, o adâncime la care moleculele organice ar fi putut rămâne protejate de radiația cosmică. Obstacole politice și următorul prag Deși implementarea tehnică este descrisă ca fiind asigurată, materialul menționează și riscuri politice: administrația americană în funcție ar fi propus în repetate rânduri tăieri bugetare care ar fi afectat proiectul, însă Congresul SUA a respins aceste inițiative. Următorul reper rămâne respectarea ferestrei de lansare de la finalul lui 2028; în scenariul indicat, sosirea pe Marte ar urma în 2030. [...]

Scutul termic al capsulei Orion din misiunea Artemis 2 pare să fi funcționat conform așteptărilor, reducând un risc operațional major pentru zborurile cu echipaj spre Lună , după ce vehiculul a revenit pe Pământ fără problemele care au alimentat ani la rând îngrijorări în jurul acestui element critic, potrivit Space . Capsula Orion, botezată de echipaj „Integrity”, a amerizat pe 10 aprilie, încheind o misiune de 10 zile până la orbita Lunii. Înaintea reintrării în atmosferă, scutul termic a fost intens discutat nu doar din cauza vitezelor și temperaturilor extreme ale revenirii (în jur de 5.000°F, adică aproximativ 2.800°C), ci și din cauza precedentului Artemis 1. În 2022, misiunea fără echipaj Artemis 1 a fost un succes, însă scutul termic al Orion — cu diametrul de 16,5 picioare (aprox. 5 metri), descris ca fiind cel mai mare de acest tip trimis vreodată în zbor — a suferit „mai multe avarii decât era de așteptat” la reintrare. Deși NASA a decis să păstreze același design pentru Artemis 2, agenția a modificat traiectoria de reintrare, aducând capsula într-un unghi mai abrupt, astfel încât să petreacă mai puțin timp în regimurile de temperatură extremă care au afectat Artemis 1. Ce s-a văzut după amerizare Comandantul Artemis 2, Reid Wiseman , a spus că el și colegii săi au inspectat capsula la scurt timp după amerizare și că, la o primă evaluare vizuală, scutul termic a fost într-o stare bună. Wiseman a menționat o pierdere de material carbonizat („char loss”) în zona numită „shoulder” — locul unde scutul termic se întâlnește cu structura conică a navei — dar a descris partea inferioară ca arătând „foarte bine” pentru o inspecție făcută de echipaj. „Cu siguranță, când am ajuns la vehicul, a existat o mică pierdere de material carbonizat pe ceea ce se numește «shoulder»… Dar partea de jos… ni s-a părut minunată.” Tot el a caracterizat reintrarea drept „foarte lină”. De ce contează: risc redus, dar verdictul final rămâne la NASA Observațiile echipajului sunt preliminare, iar NASA urmează să ofere concluzii detaliate în săptămânile și lunile următoare, după analize tehnice. Totuși, faptul că scutul termic pare să fi trecut testul în condiții reale de reintrare atenuează una dintre cele mai sensibile necunoscute operaționale ale programului Artemis, mai ales după controversele din comunitatea de zbor spațial legate de păstrarea aceluiași design. Publicația notează și că Artemis 2 ar fi „cântecul de lebădă” pentru acest design de scut termic: NASA a spus că va schimba abordarea pe viitoarele misiuni Artemis. Ce urmează în program Conform articolului, următoarea misiune, Artemis 3, ar urma să rămână pe orbita Pământului pentru a testa proceduri de andocare folosind Orion și unul sau ambele landere lunare dezvoltate privat (Starship al SpaceX și Blue Moon al Blue Origin), ceea ce ar însemna condiții mai puțin extreme decât la întoarcerea de la Lună. În schimb, Artemis 4 este descrisă ca o misiune care va ajunge „departe” și va reveni „fierbinte”: ar urma să folosească unul dintre landere pentru a duce astronauți lângă polul sud lunar, apoi să îi aducă înapoi pe Pământ la bordul Orion. [...]

SpaceX a finalizat un test-cheie la sol pentru Starship „Version 3 ”, un pas operațional important înaintea primului zbor al noii variante, programat „la începutul sau la mijlocul lunii mai”, potrivit Space . Compania a anunțat pe X că a realizat, „pentru prima dată”, un „static fire” (aprindere statică) de durată completă pentru treapta superioară a Starship V3 — un test în care motoarele sunt pornite în timp ce vehiculul rămâne ancorat la sol, pentru a valida funcționarea înainte de lansare. De ce contează: V3 ridică miza prin dimensiune și capacitate Zborul din mai ar urma să fie al 12-lea test Starship, dar primul pentru „Version 3”, descrisă ca fiind mai mare și mai puternică decât versiunile anterioare. Conform datelor prezentate, Starship V3 are 408,1 picioare (124,4 metri) înălțime când este asamblată, cu aproximativ 4 picioare (1,2 metri) peste V2. Diferența majoră este legată de performanță: V3 folosește motoare Raptor „V3”, iar Elon Musk a spus că această variantă ar putea transporta „peste 100 de tone” pe orbită joasă a Pământului, față de „aproximativ 35 de tone” pentru V2. (Articolul nu oferă o estimare independentă sau un calendar de certificare a acestor valori.) Context operațional: după un test parțial al boosterului Testul de acum vine la patru săptămâni după prima aprindere statică a primei trepte (booster) pentru V3, o încercare care a implicat doar 10 dintre cele 33 de motoare Raptor și care s-a încheiat mai devreme din cauza unei probleme la echipamentele de la sol, notează publicația. Până acum, Starship a efectuat 11 zboruri de test suborbitale, cel mai recent în octombrie 2025, iar ultimele cinci lansări au folosit varianta V2. Legătura cu NASA: pregătiri pentru misiuni cu astronauți SpaceX lucrează la pregătirea Starship pentru misiuni cu astronauți spre Lună, după ce NASA a selectat Starship ca primul modul de aselenizare cu echipaj pentru programul Artemis . În același context, NASA se pregătește pentru Artemis 3, care ar urma să testeze operațiuni de andocare pe orbită terestră între capsula Orion și unul sau ambele module lunare contractate (Starship și Blue Moon al Blue Origin). Artemis 3 este țintită pentru lansare la mijlocul lui 2027, iar, dacă misiunea decurge bine, Artemis 4 ar urma să ducă astronauți în apropierea polului sud lunar la final de 2028, la bordul Starship sau Blue Moon, conform articolului. [...]

Imaginile publicate de NASA cu recuperarea echipajului Artemis 2 indică un test operațional reușit al procedurilor de întoarcere și salvare , un element-cheie pentru viitoarele zboruri cu echipaj din programul lunar, potrivit TVR Info . Fotografiile surprind momentul în care capsula Orion este deschisă la scurt timp după revenirea pe Pământ. Scafandrii marinei americane au ajuns primii la navă, au deschis trapa și i-au întâmpinat pe cei patru astronauți, după 10 zile petrecute în spațiu. Echipajul s-a întors din prima misiune cu echipaj uman în jurul Lunii după mai bine de o jumătate de secol, notează materialul. În același timp, misiunea a dus echipajul la o distanță record de Pământ și a furnizat imagini, inclusiv cu partea nevăzută a Lunii, o eclipsă și un apus al Pământului, care trimit la fotografiile istorice din era Apollo. Într-un material asociat, TVR Info amintește că astronauții au beneficiat de pregătire în fotografie profesională înaintea zborului, pentru a documenta Luna și Pământul în timpul misiunii: „Astronauţii misiunii Artemis 2 au profitat la maximum de instruirea în domeniul fotografiei profesionale” . [...]