Știri
Știri din categoria Știință
NASA spune că episodul medical al astronautului Michael Fincke rămâne neexplicat, potrivit The New York Times, după evacuarea neobișnuită de pe Stația Spațială Internațională (ISS) din ianuarie.
În mai multe interviuri acordate vineri, Fincke a confirmat că el a fost astronautul afectat de urgența medicală care a dus la scurtarea misiunii. Nu este cunoscut cât timp a fost incapabil să vorbească și nici momentul exact în care și-a recăpătat vorbirea, iar NASA nu a răspuns imediat unei solicitări de comentariu, notează publicația.
Fincke ajunsese pe ISS în august, într-o capsulă Crew Dragon a SpaceX, împreună cu Zena Cardman (NASA), Kimiya Yui (JAXA, agenția spațială japoneză) și Oleg Platonov (Roscosmos, agenția spațială rusă). Echipajul, denumit Crew-11, a petrecut 167 de zile în spațiu.
Când evacuarea a fost anunțată, oficialii NASA au spus că astronautul afectat era stabil și nu avea nevoie de o întoarcere de urgență imediată, însă echipamentele medicale limitate de la bordul stației au cântărit în decizia de a reveni pe Pământ, reiese dintr-un material anterior al The New York Times. Misiunea urma inițial să se încheie în februarie, după sosirea Crew-12, dar Crew-11 s-a întors mai devreme, amerizând în Oceanul Pacific pe 15 ianuarie.
În cei 25 de ani de istorie ai ISS, aceasta a fost prima situație în care astronauții au revenit anticipat din cauza unei probleme medicale. Toți cei patru membri ai echipajului au fost duși la spital pentru evaluări, inclusiv pentru a proteja viața privată a astronautului care avea nevoie de îngrijiri, consemnează The New York Times.
Fincke a spus că episodul a început pe 7 ianuarie, în timpul cinei, când „dintr-odată” nu a mai putut vorbi, relatează The Associated Press. Ulterior, el a declarat că testele au exclus infarctul și accidentul vascular cerebral și că medicii încă nu au o explicație, potrivit NBC News; Fincke a adăugat că este „aproape 100%” sigur că ar fi vorba despre un fenomen legat de mediul spațial. Conform profilului său de pe site-ul NASA, el a acumulat 549 de zile în spațiu, potrivit NASA.
Recomandate
Astronautul NASA Mike Fincke spune că și-a pierdut brusc capacitatea de a vorbi în spațiu , potrivit Antena 3 CNN , într-un episod medical care a dus, în ianuarie, la prima evacuare medicală a agenției de pe Stația Spațială Internațională (ISS). Conform relatării, medicii nu au stabilit încă diagnosticul pentru problema apărută pe orbită, iar Fincke spune că simptomele au apărut rapid și fără durere, în timp ce lua cina, pe 7 ianuarie, după pregătiri pentru o ieșire în spațiu programată a doua zi. Publicația britanică The Independent a relatat că astronautul și-a pierdut brusc vorbirea, alarmându-și colegii, care au contactat echipa medicală de la sol. „A fost complet neașteptat. S-a întâmplat uimitor de repede”, a declarat Mike Fincke, într-un interviu acordat Associated Press de la Centrul Spațial Johnson din Houston. Fincke, în vârstă de 59 de ani, a spus că episodul a durat aproximativ 20 de minute și că după aceea s-a simțit bine, descriindu-l ca pe un eveniment „izbitor”, asemănător cu „un fulger foarte, foarte rapid”. El a adăugat că nu a mai trecut printr-o experiență similară nici înainte, nici după acel moment. Medicii au exclus un atac de cord, iar astronautul a precizat că nu s-a înecat cu mâncare. Investigațiile continuă, iar Fincke a spus că medicii iau în calcul o posibilă legătură cu cele 549 de zile petrecute în imponderabilitate; la momentul incidentului, se afla de cinci luni și jumătate pe stația spațială. Misiunea a fost scurtată, iar echipajul a revenit pe Pământ pe 15 ianuarie, cu o rachetă SpaceX, după care a mers direct la spital, mai notează The Independent. Fincke a mai spus că NASA analizează și dosarele medicale ale altor astronauți pentru a identifica eventuale cazuri similare și că el nu poate oferi mai multe detalii, invocând protejarea confidențialității medicale; în pofida incidentului, astronautul afirmă că speră să se poată întoarce în spațiu. [...]
Un studiu nou indică faptul că microgravitația poate afecta reproducerea umană , potrivit Digi24 , iar concluziile ridică semne de întrebare pentru planurile de colonizare pe Lună sau pe Marte. Cercetarea, preluată de Digi24 de la Science Alert, sugerează că lipsa gravitației influențează procese-cheie, de la mișcarea spermatozoizilor până la dezvoltarea embrionilor. Studiul a fost realizat pe oameni, șoareci și porci și a fost publicat pe 26 martie în revista Communications Biology. În condiții de microgravitație simulată, cercetătorii au observat spermatozoizi dezorientați, fertilizare mai rară la ovulele de șoarece și întârzieri în dezvoltarea embrionilor de porc, rezultate care pot complica ideea unei prezențe umane durabile în afara Pământului. Pentru simulare a fost folosit un clinostat, un dispozitiv care rotește continuu probele în mai multe direcții, astfel încât direcția forței gravitaționale este „randomizată” rapid, imitând imponderabilitatea. În acest context, spermatozoizi umani și de șoarece au fost introduși în „labirinturi” care imită tractul reproductiv feminin, iar în ambele cazuri mai puțini au ajuns la destinație față de condițiile normale de pe Pământ. „Din perspectiva celulei, nu există un «sus» sau «jos» constant, ci o stare de cădere liberă continuă, care imită îndeaproape condițiile de imponderabilitate din spațiu”, a explicat Nicole McPherson, coordonatoarea studiului, de la Universitatea din Adelaide. Echipa a testat și dacă progesteronul, un semnal chimic care ajută în mod normal spermatozoizii să găsească ovulul, poate compensa efectele microgravitației. Potrivit cercetătorilor, hormonul a ajutat doar parțial, însă ar fi necesare concentrații mult mai mari decât cele naturale, ceea ce impune prudență și studii suplimentare înainte de o eventuală aplicare. În experimentele pe șoareci și porci, rata de fertilizare a fost cu 30% mai mică la ovulele de șoarece și cu aproximativ 15% mai mică la cele de porc în microgravitație simulată, iar după șase zile embrionii de porc prezentau semne de întârziere în dezvoltare. Concluzia cercetătorilor este că gravitația ar putea avea un rol mai important decât se credea în etapele timpurii ale vieții, cu implicații directe pentru fezabilitatea pe termen lung a coloniilor umane în spațiu. [...]
Un studiu coordonat de o cercetătoare română de la Cambridge a ajuns în Parlamentul britanic , după ce a indicat că politicienii din Marea Britanie și din Uniunea Europeană subestimează sistematic ce își dorește majoritatea și ajung să fie influențați de o minoritate vocală, potrivit Adevărul . Lisa-Maria Tănase, în vârstă de 28 de ani, este afiliată University of Cambridge, unde și-a susținut doctoratul în psihologie politică. Cercetarea ei a fost citată în Parlamentul Regatului Unit și a fost preluată, între altele, de „The Guardian”, fiind prezentată drept un exemplu de cercetare academică ce a intrat în circuitul dezbaterii publice la nivel înalt. Parcursul ei academic include studii la University College London (licență în Științe Politice și Neuropsihologie Cognitivă, masterat în Științe Cognitive și Decizionale), activitate la Centrul Winton pentru Comunicarea Riscului și Evidenței din cadrul Cambridge și cursuri la universități precum Stanford și London School of Economics. Într-un interviu acordat „Weekend Adevărul”, Tănase discută despre felul în care percepțiile greșite privind opinia publică pot bloca decizii politice, inclusiv în zona politicilor climatice. „Știm că mediul informațional actual este marcat de multă dezinformare, știri senzaționaliste, fapte distorsionate pe rețelele sociale și că, de multe ori, ajungem să auzim mai ales vocile cele mai extreme și mai zgomotoase.” Potrivit cercetătoarei, studiul a fost adus în atenția Camerei Comunelor după publicarea unui articol amplu în „The Guardian”, care ar fi fost citit de ministrul Energiei din Marea Britanie. Ulterior, un ministru de stat a discutat public cercetarea în Parlament, iar Tănase a fost invitată să își prezinte rezultatele în două grupuri parlamentare transpartinice (All-Party Parliamentary Groups), context în care lucrarea a fost receptată pozitiv atât de politicieni de stânga, cât și de dreapta, tocmai pentru că nu urmărea promovarea unei agende. În teza de doctorat, Tănase spune că a coordonat „primul experiment” realizat cu 100 de membri ai actualului Parlament britanic și peste 600 de politicieni europeni, comparând estimările acestora despre sprijinul public pentru politici climatice cu date de sondaj furnizate de Ipsos. Concluzia centrală: politicienii ar subestima sistematic nivelul de susținere publică și, în multe cazuri, ar confunda sprijinul majoritar cu unul minoritar, ceea ce poate reduce disponibilitatea aleșilor de a vorbi public sau de a vota pentru o politică atunci când cred că sprijinul public este scăzut. Din interviu reies câteva idei-cheie despre mecanismele care distorsionează percepția opiniei publice și despre consecințele politice ale acestora: politicienii și publicul pot confunda opiniile unei minorități vocale cu poziția majorității, mai ales când mesajele sunt amplificate pe rețele sociale; accesul la date solide despre preferințele reale ale publicului devine dificil într-un mediu informațional cu dezinformare și conținut „senzaționalist”; acceptarea unei politici depinde nu doar de cost, ci și de percepția de echitate a distribuirii poverii; atât cetățenii, cât și politicienii tind să supraestimeze polarizarea dintre grupuri, ceea ce poate accentua blocajele decizionale. Cercetătoarea susține că, dincolo de zona politică, și cetățenii pot reduce riscul de a fi influențați de „semnale” nereprezentative, printr-o evaluare mai prudentă a surselor media și prin evitarea concluziilor trase exclusiv din opiniile cercului social imediat. În lipsa unor date experimentale pentru România, ea apreciază totuși că mecanisme similare ar putea fi prezente și în politica locală. [...]
Echipajul Artemis 2 a ajuns la Kennedy Space Center înaintea lansării spre Lună , potrivit Space.com . Astronauții NASA Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, împreună cu astronautul Agenției Spațiale Canadiene (CSA) Jeremy Hansen, au aterizat pe pista Shuttle Landing Facility la ora 14:15 (EDT), în Cape Canaveral, Florida, după un zbor cu avioane T-38 din Houston (Johnson Space Center). Sosirea la KSC are loc cu câteva zile înaintea ferestrei de lansare a misiunii, care se întinde până pe 6 aprilie. Echipajul se află în carantină din 20 martie, moment în care racheta SLS (Space Launch System) a fost transportată din clădirea de asamblare VAB (Vehicle Assembly Building) către rampa de la Launch Complex-39B. Carantină și pregătiri finale la sol Astronauții vor rămâne în carantină pe toată durata ferestrei de lansare, KSC fiind „ultima oprire terestră” înainte de zbor. În acest interval, echipele de la sol rulează procedurile de numărătoare inversă și pregătesc alimentarea rachetei. Rularea rachetei SLS către rampă este a doua pentru Artemis 2: NASA a fost nevoită să readucă racheta în VAB după prima deplasare, la începutul anului, din cauza unor probleme de mentenanță identificate în timpul testelor de pre-lansare din februarie. Ce testează Artemis 2 și de ce nu include o aselenizare Artemis 2 este prezentată ca o etapă de test în programul Artemis, cu accent pe verificarea în spațiu a sistemelor de susținere a vieții ale capsulei Orion, pentru prima dată cu astronauți la bord. Misiunea nu prevede o aselenizare. În schimb, Orion va zbura pe lângă partea îndepărtată a Lunii pe o traiectorie de tip „free-return” (întoarcere liberă), un profil care trimite nava în spațiul cislunar și o readuce pe o cale directă spre Pământ, reducând nevoia unor manevre majore ale motorului după aprinderea de injectare translunară. Calendarul NASA: încercări de lansare și pașii următori ai programului Dacă programul NASA rămâne neschimbat, echipajul urmează să se mute la începutul zilei de miercuri în clădirea Neil Armstrong Operations and Checkout (O&C), pentru a începe echiparea cu costumele spațiale, în paralel cu procedurile de lansare. NASA plănuiește să înceapă alimentarea SLS cu hidrogen lichid și oxigen lichid (combustibili criogenici, adică răciți la temperaturi foarte joase) la 7:45 a.m. EDT, iar decolarea este programată într-o fereastră de două ore care se deschide la 6:24 p.m. EDT. Dacă apar întârzieri, agenția poate reconfigura racheta pentru până la patru încercări între 1 și 6 aprilie, iar o altă fereastră este menționată pentru 30 aprilie, dacă prima săptămână din aprilie nu devine fezabilă. În privința etapelor următoare, NASA are în plan o demonstrație cu Orion și landerele lunare Artemis pe Artemis 3, în orbită terestră, anul viitor, „presupunând că nu apar probleme majore” în Artemis 2. Ulterior, în funcție de disponibilitatea unui lander, agenția vizează prima aselenizare a programului pe Artemis 4 în 2028, iar în anii 2030 intenționează să construiască o prezență mai durabilă prin habitate, vehicule de explorare și landere cargo regulate. „Nu încercăm să iasă perfect din prima. De fapt, este o fază de test și experimentare - multe vehicule de explorare, multe landere... Asta înseamnă multe oportunități pentru încărcături științifice și tehnologice pe care le putem integra”, a declarat Isaacman, după sosirea astronauților. Elementele-cheie ale pregătirilor și planificării, așa cum sunt prezentate în material, includ: componența echipajului (trei astronauți NASA și un astronaut CSA); carantina începută pe 20 martie și menținută până la finalul ferestrei de lansare; a doua rulare a rachetei SLS către rampă, după revenirea în VAB pentru mentenanță; alimentarea cu hidrogen și oxigen lichid și o fereastră de lansare cu opțiuni de reprogramare între 1–6 aprilie, plus 30 aprilie. [...]
China vizează trimiterea de astronauți pe Lună până în 2030 , într-un program care poate eroda avantajul Statelor Unite în zborurile spațiale cu echipaj uman, potrivit AGERPRES , care preia o analiză AFP publicată pe 26 martie 2026. În timp ce NASA pregătește pentru începutul lunii aprilie misiunea Artemis 2, primul zbor cu echipaj uman în jurul Lunii după o pauză de peste 50 de ani, analiza notează că Beijingul mizează pe o strategie pe termen lung, construită în ultimele trei decenii, pentru a ajunge la aselenizare și, ulterior, la o prezență permanentă. Programul chinez cu echipaj uman și rolul stației Tiangong Programul chinez pentru zboruri cu echipaj uman a fost lansat în 1992, după ce China a fost exclusă treptat din cooperarea internațională de către Statele Unite. De atunci, și-a dezvoltat în mare parte singură capacitățile, realizând aproximativ 15 misiuni cu echipaj uman după primul zbor al astronautului Yang Liwei, în 2003. Un punct de sprijin este stația spațială Tiangong („Palatul celest”), construită după ce SUA au interzis participarea Chinei la proiectul Stației Spațiale Internaționale (ISS). Tiangong și-a primit primii rezidenți în 2021 și este ocupată în prezent de trei astronauți, oferind experiență pentru ieșiri în spațiu, andocări, mentenanță și studii privind efectele asupra corpului uman. „Această eficacitate se explică printr-o fermă voință politică la vârful statului, finanțări stabile, ingineri spațiali de prim rang la nivel internațional, prioritate acordată mai degrabă progreselor tehnice decât presiunilor exercitate de calendarul misiunilor și prin integrarea întregului lanț industrial în proces”, a subliniat Richard de Grijs, profesor la Universitatea Macquarie din Australia. Calendarul pentru Lună: vehicule noi, rachetă dedicată și modul de aselenizare Agenția spațială chineză CNSA indică drept țintă anul 2030 pentru momentul în care astronauții chinezi ar urma să pășească pe Lună. China a trimis deja roboți pe Lună și a adus pe Terra eșantioane lunare, însă o misiune cu echipaj uman presupune sisteme diferite, aflate acum în testare. Elementele-cheie menționate în analiză sunt: zborul de testare pe orbită, în 2026, pentru noul vehicul spațial Mengzhou („Nava viselor”), care ar urma să înlocuiască Shenzhou și să transporte astronauți spre orbita lunară; dezvoltarea rachetei ultra-puternice Long March 10 (aproximativ 90 de metri), descrisă ca indispensabilă pentru misiunile lunare; aceasta a realizat deja un prim zbor la altitudine suborbitală pe 11 februarie; modulul de aselenizare Lanyue („Îmbrățișarea Lunii”), care ar putea avea zborul inaugural în 2028-2029. Baza lunară și miza polului sudic: resurse, infrastructură și competiție implicită China afirmă că vrea o bază pe Lună și urmărește ca până în 2035 să construiască o versiune „de bază” a unei stații științifice locuibile, Stația Internațională de Cercetare Lunară (ILRS), în apropierea polului sudic lunar, unde este prezumată existența apei sub formă de gheață. Proiectul este derulat împreună cu Rusia și include și alte țări asociate, precum Thailanda, Pakistan și Belarus. Construcția ar urma să folosească „cărămizi” realizate la fața locului din regolit lunar (stratul de praf și fragmente de rocă de la suprafață), cu imprimante 3D; tehnica a fost testată pe Terra și pe Tiangong și ar urma să fie testată pe Lună în misiunea robotizată Chang’e-8, programată în 2028. În paralel, China dezvoltă constelația de sateliți „Queqiao”, destinată serviciilor de comunicații, navigație și teledetecție pentru activitățile lunare. Analiza subliniază că Beijingul evită să vorbească despre o „cursă” cu SUA, însă miza practică există: dacă China ar instala prima o bază, ar putea complica planurile americane, în condițiile în care zonele favorabile din apropierea polului sudic sunt limitate. În același timp, un specialist citat, Chen Lan, spune că China rămâne deocamdată în urma SUA la zboruri cu echipaj uman, invocând superioritatea vehiculelor Dragon și Orion față de Shenzhou, dar că o aselenizare în 2030 ar însemna recuperarea decalajului. După 2040, potrivit CNSA, baza lunară ar urma să fie folosită pentru „validarea tehnologiilor și capacităților” necesare unei misiuni cu echipaj uman spre Marte, însă Chen Lan apreciază că proiecte concrete pentru „Planeta Roșie” nu vor apărea înainte de aselenizare și de prima etapă a bazei lunare. [...]
Patru astronauți din SUA și Canada se pregătesc să zboare în jurul Lunii în misiunea Artemis 2 , potrivit TVR Info , care preia un material AFP de prezentare a echipajului. Lansarea este indicată pentru 1 aprilie, iar călătoria ar urma să dureze aproximativ zece zile, fără aselenizare. Misiunea îi are în echipaj pe americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, alături de canadianul Jeremy Hansen. Ei ar urma să fie primii oameni care ajung la Lună în peste o jumătate de secol, devenind o nouă generație de reprezentanți ai programului spațial american. Ce presupune Artemis 2 și de ce contează Artemis 2 este prezentată ca o misiune de zbor în jurul Lunii, fără coborâre pe suprafață. Dincolo de componenta tehnică, miza este reluarea zborurilor cu echipaj uman către Lună după epoca Apollo (1968–1972), când au avut loc primele și, până acum, singurele aselenizări. Echipajul diferă de pionierii Apollo și prin profil: include trei foști militari și un astronaut canadian, ceea ce adaugă o dimensiune de cooperare internațională într-un program condus de SUA. Cine sunt cei patru astronauți Reid Wiseman (50 de ani) este comandantul misiunii. Născut la Baltimore, s-a alăturat NASA în 2009, după o carieră de 27 de ani în Marina SUA, iar în 2014 a participat la o misiune de 165 de zile la Stația Spațială Internațională (ISS). Victor Glover (49 de ani), tot veteran al Marinei, este desemnat pilot al navei Orion. Recrutat de NASA în 2013, el era la acel moment consilier în Senatul SUA; este tată a patru fiice și povestește că interesul pentru zborul spațial i-a fost declanșat de o lansare văzută la televizor. Reid Wiseman : comandantul misiunii, fost astronaut-șef al NASA, zbor anterior pe ISS (165 de zile). Victor Glover : pilotul navei Orion, recrutat NASA în 2013, veteran al Marinei SUA. Christina Koch : specialist de misiune, inginer, record de 328 de zile în spațiu pentru un zbor continuu al unei femei. Jeremy Hansen : specialist de misiune, selectat de Agenția Spațială Canadiană în 2009, primul non-american care va zbura în jurul Lunii. Repere personale și premiere anunțate Christina Koch (47 de ani) este prezentată drept prima femeie care va participa la o misiune selenară. Ea deține recordul pentru cel mai lung zbor spațial continuu al unei femei (328 de zile) și a participat la prima ieșire în spațiu exclusiv feminină, alături de Jessica Meir; a lucrat și în medii extreme, inclusiv în Antarctica. Jeremy Hansen (50 de ani), fost pilot de vânătoare, completează echipajul și ar urma să fie primul non-american care zboară în jurul Lunii. Selectat în 2009 de Agenția Spațială Canadiană, Artemis 2 ar urma să fie primul său zbor în spațiu, după ani în care a avut roluri de legătură cu ISS și de instruire a altor astronauți. Riscuri asumate și ce urmează Materialul notează și dimensiunea personală a misiunii, inclusiv discuțiile despre riscuri. Wiseman, care și-a crescut singur cele două fiice după ce și-a pierdut soția în 2020, spune că a ales să fie transparent cu ele înaintea zborului. „Le-am spus: ‘aici este testamentul… în caz că mi se întâmplă ceva’.” Dacă lansarea de la 1 aprilie are loc conform planului menționat, Artemis 2 va marca revenirea zborurilor cu echipaj uman în proximitatea Lunii, într-o misiune de aproximativ zece zile, fără aselenizare, cu un echipaj care include pentru prima dată un canadian într-un astfel de zbor. [...]
