Știri
Știri din categoria Știință
NASA reevaluează logistica pentru stația lunară Gateway, luând în calcul o schimbare de arhitectură în colaborarea cu SpaceX, potrivit SpaceNews. Agenția se declară „la o răscruce” între două abordări pentru transportul de marfă către și de la Gateway, pe fondul întârzierilor programului și al incertitudinilor de politică bugetară.
NASA a selectat SpaceX în 2020 pentru programul Gateway Logistics Services, un serviciu comercial gândit pe modelul aprovizionării Stației Spațiale Internaționale. Propunerea inițială a SpaceX se baza pe Dragon XL, o variantă a capsulei Dragon dedicată transportului de cargo. Dezvoltarea a avansat lent, în parte din cauza întârzierilor Gateway, iar NASA a autorizat în 2023 continuarea către prima misiune logistică.
În 2025, NASA a analizat o modificare propusă de SpaceX la arhitectura logistică pentru Gateway, fără ca detaliile să fie făcute publice la acel moment. Mark Wiese, managerul programului Deep Space Logistics de la NASA Kennedy Space Center, a spus că agenția a studiat explicit și varianta în care Starship ar putea înlocui Dragon XL pentru acest rol, ceea ce ar schimba substanțial „lanțul” logistic: de la o navă cargo derivată dintr-un vehicul deja operațional, la un sistem de transport greu, aflat încă în dezvoltare, dar cu potențial de capacitate mai mare și flexibilitate în spațiul cislunar (regiunea dintre Pământ și Lună).
„Chiar acum, suntem la o răscruce cu aceste două arhitecturi potențiale cu SpaceX”, a declarat Mark Wiese.
Elementul de interes pentru piața spațială comercială este că NASA pare să trateze logistica Gateway nu ca pe un contract „închis” pe o singură soluție, ci ca pe o arhitectură care poate fi recalibrată în funcție de maturizarea tehnologică și de contextul programatic. Wiese a punctat și rațiunea de achiziție a unui serviciu comercial: „Când cumperi un serviciu comercial, nu trebuie să-l cumperi prea devreme în flux și să-l lași să stea latent”, sugerând că sincronizarea dintre disponibilitatea vehiculului și nevoile Gateway devine un criteriu central.
În paralel, NASA a extins analiza către transportul cislunar în sens mai larg, cu obiectivul de a crea o piață cu mai mulți furnizori, nu doar o singură rută logistică. În august, agenția a selectat șase companii pentru studii pe termen scurt privind concepte de „vehicule de transfer orbital” (platforme care mută încărcături între orbite greu accesibile), iar Wiese a spus că studiile au fost finalizate și revizuite, NASA evaluând pașii următori.
Principalele opțiuni și direcții descrise în material, relevante pentru posibile schimbări în arhitectura logistică SpaceX, sunt:
Deciziile privind direcția finală ar urma să vină după misiunea Artemis 2, programată să fie lansată „cel mai devreme la începutul lunii februarie”, conform declarațiilor lui Wiese. Contextul bugetar rămâne un factor major: lucrările la logistica Gateway au fost puse pe pauză anul trecut după propunerea bugetară pentru anul fiscal 2026 a administrației, care viza anularea Gateway, însă Congresul a finanțat programul printr-un proiect de reconciliere bugetară adoptat în iulie.
Recomandate
SpaceX a executat a 13-a testare a sistemului Starship , iar boosterul „Super Heavy” a avut o „amerizare dură” în Golful Mexic după o anomalie la aprinderea motoarelor , potrivit IT之家 . Zborul a decolat pe 24 iulie (ora centrală a SUA) de la baza din sudul Texasului, iar miza operațională a fost validarea performanțelor noii generații Starship și, în premieră, desfășurarea a 20 de sateliți Starlink de nouă generație. Conform planului de misiune descris de SpaceX, treapta întâi „Super Heavy” urma să nu se întoarcă la rampa de lansare pentru recuperare, ci să execute o „amerizare controlată” (splashdown) în apropiere de Golful Mexic. Treapta a doua, nava Starship, urma să amerizeze ulterior în zona prestabilită din Oceanul Indian, după încheierea testului. În timpul zborului, boosterul „Super Heavy” (B20) s-a separat de Starship (S40) și a ajuns în zona vizată pentru amerizare în Golful Mexic, însă înainte de contactul cu apa a apărut o problemă la aprinderea motoarelor: o parte dintre motoare nu au pornit, viteza de coborâre a depășit așteptările, iar rezultatul a fost o „amerizare dură” („hard splashdown”), notează publicația. Într-o actualizare inclusă în material, IT之家 precizează că Starship a ajuns în spațiu și a început să elibereze, pe rând, sateliți Starlink de generația a treia, iar misiunea era în desfășurare la momentul publicării. [...]
Sonda New Horizons își prelungește viața operațională prin hibernare și poate ajunge la marginea heliosferei , într-o etapă care ar putea furniza date relevante despre mediul cosmic și riscurile pentru viitoare misiuni umane, potrivit Mediafax . Nava NASA a ieșit din hibernare pe 23 iunie, după ce intrase în acest mod pe 7 august 2025, iar echipa de la Johns Hopkins University Applied Physics Laboratory a confirmat că funcționează în parametri. La aproximativ 9,5 miliarde de kilometri de Pământ, operarea sondei este constrânsă de întârzierile de comunicație: chiar și un semnal radio care se propagă cu viteza luminii are nevoie de aproape nouă ore pentru a ajunge la sol. Următorul pas este transmiterea către Pământ a datelor științifice colectate în lunile de hibernare. De ce contează: hibernarea ține misiunea „în viață” până cel puțin în 2029 Hibernarea repetată este prezentată ca element-cheie pentru longevitatea sondei: în acest mod, consumul de resurse scade, computerul de bord continuă să monitorizeze sistemele, iar New Horizons trimite periodic semnale de „stare” către Pământ. Din 2007, sonda a intrat în hibernare de peste 20 de ori. Etapa extinsă a misiunii este programată să continue până în 2029. Dacă starea tehnică rămâne bună și datele rămân valoroase, misiunea ar putea fi prelungită, pe o traiectorie care o conduce spre exteriorul heliosferei (bula creată de vântul solar în jurul Sistemului Solar). Ce date urmărește New Horizons acum, dincolo de Pluto După survolul istoric al lui Pluto din 2015 și întâlnirea cu Arrokoth în 2019, sonda traversează regiunile îndepărtate asociate Centurii Kuiper, populate de corpuri înghețate rămase din formarea Sistemului Solar. Printre observațiile cu potențial impact științific se află măsurători ale particulelor de praf: echipa se aștepta ca densitatea prafului să scadă după depășirea limitelor cunoscute ale Centurii Kuiper, însă sonda detectează în continuare o cantitate neașteptată. O explicație posibilă este că Centura Kuiper s-ar putea întinde mai departe decât estimările anterioare, iar în aceste regiuni ar putea exista sute de planete pitice neexplorate și mii de corpuri mai mici. Sonda studiază și forma, orientarea și rotația obiectelor înghețate întâlnite, inclusiv frecvența aparent ridicată a corpurilor „binare de contact” (două componente unite), similare lui Arrokoth, care ar putea oferi indicii despre formarea planetelor în Sistemul Solar timpuriu. Următorul prag: periferia heliosferei și, eventual, spațiul interstelar New Horizons măsoară mediul de la periferia heliosferei și analizează inclusiv razele cosmice galactice (particule foarte energetice provenite, între altele, din explozii stelare). Acestea sunt descrise ca un risc important pentru viitoare misiuni umane de lungă durată. Dacă misiunea va fi prelungită și traiectoria rămâne neschimbată, sonda ar putea urma, într-un viitor îndepărtat, drumul sondelor Voyager și ar putea pătrunde în spațiul interstelar, dincolo de influența directă a vântului solar. [...]
Lansarea Soyuz MS-29 duce pe ISS un astronaut NASA și doi cosmonauți, menținând rotația mixtă a echipajelor SUA–Rusia , un aranjament operațional care continuă să funcționeze în pofida tensiunilor geopolitice, potrivit Space . Misiunea îi are la bord pe astronautul NASA Anil Menon și pe cosmonauții ruși Piotr Dubrov și Anna Kikina. Lansarea este programată pentru marți, 14 iulie, la ora 10:47 a.m. EDT, adică 17:47 ora României, de la cosmodromul Baikonur din Kazahstan, cu o rachetă Soyuz. După decolare, capsula Soyuz MS-29 ar urma să ajungă la Stația Spațială Internațională (ISS) după doar două orbite, cu andocare estimată la 1:56 p.m. EDT (20:56 ora României). Publicația indică și ferestrele de transmisie: acoperirea lansării începe la 9:45 a.m. EDT (16:45 ora României), iar pentru întâlnirea și andocarea cu ISS transmisiunea începe la 1:10 p.m. EDT (20:10 ora României). După andocare, acoperirea se reia la 3:30 p.m. EDT (22:30 ora României), înainte de deschiderea trapei, așteptată în jurul orei 3:55 p.m. EDT (22:55 ora României). Transmisia este disponibilă pe YouTube, prin acest link . Ce înseamnă operațional pentru ISS Cei trei se vor alătura celor șapte astronauți deja aflați pe stație: Jessica Meir, Jack Hathaway și Chris Williams (NASA), Sophie Adenot (Agenția Spațială Europeană) și Sergey Kud-Sverchkov, Sergei Mikaev, Andrey Fedyaev (Roscosmos). Echipajul MS-29 va petrece aproximativ opt luni pe laboratorul orbital. Pentru NASA, zborul este primul al lui Anil Menon, selectat ca astronaut candidat în decembrie 2021 (Group 23). Pentru Dubrov și Kikina, misiunea este a doua: Dubrov a stat pe ISS între aprilie 2021 și martie 2022, iar Kikina a petrecut cinci luni pe stație între octombrie 2022 și martie 2023. Context: schimbul de locuri și precedentul Kikina Anna Kikina este singura femeie din corpul activ de astronauți al Rusiei, iar în 2022 a zburat către și de la ISS cu misiunea SpaceX Crew-5 — un moment notabil, fiind prima rusoaică ce a zburat pe o navă spațială privată americană și primul cosmonaut pe un vehicul spațial american după decembrie 2002, când Valeri Korzun și Serghei Treșciov s-au întors de pe ISS cu naveta Endeavour. Ce va face Menon pe stație: experimente cu miză tehnologică și medicală Potrivit unui comunicat NASA citat de publicație, Menon va lucra la experimente care vizează: rafinarea producției în spațiu a cristalelor semiconductoare, cu scopul de a permite fabricarea la scară mare a componentelor necesare pentru computere de înaltă performanță, inteligență artificială și dispozitive medicale îmbunătățite; utilizarea ecografiei cu metode de realitate augmentată și inteligență artificială, care ar putea reduce sau elimina nevoia de suport medical de la sol în misiuni spațiale viitoare. În ansamblu, lansarea Soyuz MS-29 este relevantă mai ales prin continuitatea practică a cooperării operaționale pe ISS: rotația echipajelor rămâne dependentă de un mix de vehicule și agenții, iar menținerea acestui mecanism reduce riscul ca stația să rămână fără personal sau cu capacitate limitată de operare. [...]
Descoperirea de carbon organic direct la suprafața unei roci marțiene complică interpretarea „semnelor de viață” și întărește nevoia de a aduce probe pe Pământ , potrivit Ars Technica . Roverul NASA Perseverance a detectat un tip de carbon macromolecular pe suprafața unei formațiuni din craterul Jezero , într-o zonă de la marginea unui vechi canal fluvial numit Neretva Vallis, la un sit denumit Bright Angel. Spre deosebire de descoperirile anterioare, unde carbonul organic a fost găsit în interiorul rocilor și a necesitat forare sau abraziune pentru a fi expus, de această dată semnalul a apărut „la vedere”, pe suprafață. Autoarea principală a studiului, Ashley E. Murphy (Planetary Institute, Tucson), spune că este, din câte se știe, cea mai „superficială” detecție de materie organică de până acum pe suprafața marțiană. Ce a măsurat Perseverance și unde Detecția a fost realizată cu SHERLOC, un spectrometru Raman în ultraviolet montat pe brațul robotic al roverului. Instrumentul folosește un laser în ultraviolet profund și analizează lumina reflectată la energii „deplasate”, ceea ce permite identificarea unor legături moleculare specifice. În intervalul solurilor 1180–1218, Perseverance a analizat patru ținte la Bright Angel: Steamboat Mountain – o rocă obișnuită folosită ca probă de control; Cheyava Falls , Apollo Temple și Walhalla Glades – au indicat o semnătură spectroscopică de carbon macromolecular . Semnalul identificat este așa-numita bandă grafitică (G-band) , care indică o rețea încâlcită, „înnodată” de atomi de carbon în mare parte reduși, rezistentă la degradare chimică și termică. De ce contează: semnalul seamănă cu „kerogenul”, dar originea rămâne necunoscută În limitele de precizie ale instrumentelor de pe rover, materialul detectat se potrivește aproximativ cu kerogenul terestru. Totuși, cercetătorii evită deliberat termenul: pe Pământ, kerogenul provine aproape exclusiv din materie biologică (în principal microbi fosilizați), iar folosirea lui ar sugera o sursă biogenă. În schimb, echipa folosește formularea „carbon macromolecular” tocmai pentru a reflecta incertitudinea: nu este stabilit dacă originea este biotică (legată de viață) sau abiotică (procese geologice/chimice fără viață). Ce urmează: răspunsul ar putea depinde de aducerea probelor pe Pământ Pe Terra, o cantitate mare de carbon macromolecular este adesea asociată cu procese biologice, dar în cazul lui Bright Angel nu există încă o explicație clară. Concluzia practică, potrivit autoarei studiului, este că pentru a înțelege ce este acest carbon și de unde provine ar putea fi necesară aducerea de eșantioane pe Pământ , unde analizele de laborator pot depăși limitările instrumentelor aflate pe rover. [...]
NASA a lansat misiunea Swift Boost pentru a împinge pe o orbită mai sigură observatorul spațial Swift, un activ evaluat la circa 500 milioane de dolari (aprox. 2,3 miliarde lei) , potrivit IT之家 . Lansarea a avut loc pe 3 iulie, la ora 04:36 (ora Coastei de Est a SUA), adică 11:36 ora României, și urmărește să prevină reintrarea necontrolată a satelitului în atmosferă. Misiunea a pus pe orbită un vehicul robotic de service numit LINK, construit de Katalyst Space, lansat cu o rachetă Pegasus XL a Northrop Grumman. Racheta a fost eliberată în zbor de avionul modificat L-1011 „Stargazer” la circa 40.000 de picioare (aprox. 12.192 metri), înainte de a-și continua traiectoria spre orbită. De ce a ajuns Swift în pericol „Swift” (Neil Gehrels Swift Observatory) a fost lansat în noiembrie 2004 și este folosit în principal pentru detectarea exploziilor de raze gamma. Problema, conform aceleiași surse, este că observatorul nu are propriul sistem de propulsie, iar orbita i-a scăzut treptat din cauza „umflării” atmosferei la altitudini mari, pe fondul activității solare. Fără intervenție, NASA estima că în toamna lui 2026 satelitul ar fi coborât sub pragul critic de 300 km, ceea ce ar fi făcut mai dificilă și mai riscantă orice tentativă de salvare. Modelul operațional: contract rapid, echipă mică, risc acceptat Intervenția este derulată de Katalyst Space Technologies , care a primit în septembrie 2025 un contract NASA de 30 milioane de dolari (aprox. 138 milioane lei). Cerința: proiectare, fabricație, testare și lansare în 10 luni. Pentru a respecta fereastra de lansare, compania a format o echipă de aproximativ 40 de persoane și a aplicat măsuri „neconvenționale”, inclusiv producția internă a unor componente-cheie și comprimarea semnificativă a etapelor de testare. Ce urmează: andocare și „împingerea” pe orbită mai înaltă LINK este echipat cu trei propulsoare cu xenon de tip „Hall effect” (propulsie electrică eficientă pentru manevre orbitale) și trei brațe mecanice cu cleme. Planul este ca, după andocarea cu Swift, vehiculul să ridice observatorul pe o orbită mai înaltă, considerată mai sigură. Dincolo de salvarea unui satelit anume, misiunea este prezentată ca un test pentru un model comercial de „salvare” în spațiu cu costuri mai mici și toleranță mai mare la risc, care ar putea influența modul în care sunt prelungite viețile operaționale ale sateliților fără propulsie proprie. [...]
NASA încearcă să evite pierderea telescopului Swift printr-o intervenție robotizată de 30 de milioane de dolari , mizând pe vehiculul „Link” pentru a-i ridica orbita și a preveni reintrarea în atmosferă, care altfel ar urma să aibă loc în octombrie, potrivit Antena 3 . Misiunea, descrisă drept riscantă și întinsă pe mai multe luni, a fost lansată vineri, după amânări succesive din motive meteo și tehnice. Lansarea a avut loc la 08:36 GMT (11:36, ora României), de pe un atol din Oceanul Pacific. De ce contează: costuri și continuitate operațională Operațiunea este evaluată la 30 de milioane de dolari (aprox. 138 milioane lei) și urmărește să prelungească viața unui telescop care a costat 250 de milioane de dolari (aprox. 1,15 miliarde lei). Miza este menținerea în funcțiune a unui instrument folosit de NASA pentru a studia exploziile de raze gamma, considerate cele mai puternice explozii din Univers. Swift a fost lansat în 2004 și, potrivit sursei, misiunea sa a fost extinsă în mod repetat, pe fondul rezultatelor obținute. Cum ar trebui să funcționeze intervenția „Link” Robotul spațial Link, dezvoltat de startup-ul american Katalyst , a fost lansat cu o rachetă Pegasus, care la rândul ei este lansată din aer, cu ajutorul unui avion. Planul de lucru include mai multe etape: intrarea pe o orbită apropiată de cea a telescopului Swift, desfășurarea panourilor solare și verificări inițiale; identificarea telescopului și apropierea de acesta, urmată de „prinderea” lui cu trei brațe mobile; ridicarea orbitei lui Swift cu aproximativ 300 de kilometri, până aproape de nivelul inițial. Manevrele de apropiere și andocare ar urma să dureze câteva săptămâni, iar ridicarea orbitei cel puțin o lună, conform planului prezentat. Riscul: reintrare în atmosferă până în octombrie Swift a fost plasat inițial pe o orbită la 600 de kilometri deasupra Pământului, dar nu are motoare proprii pentru menținerea altitudinii. În prezent, observatorul este pe cale să coboare sub 300 de kilometri și să se prăbușească pe Terra până în octombrie, dacă misiunea eșuează. În contextul riscurilor, Shawn Domagal-Goldman, directorul diviziei de astrofizică din cadrul NASA, a spus că este „foarte recunoscător” pentru „șansa de a încerca” salvarea telescopului Swift. În paralel, sursa notează și avantajul operațional al Swift față de Hubble în privința vitezei de reacție: deși Hubble poate obține imagini mai clare, redirecționarea lui către o țintă nouă poate dura până la două zile, în timp ce Swift are nevoie de doar câteva minute. [...]
