Știri
Știri din categoria Știință
Organizația Meteorologică Mondială estimează o probabilitate de 80% ca El Niño să se formeze până în septembrie, ceea ce ridică riscul de temperaturi neobișnuit de mari, ploi extreme și episoade de secetă în următoarele luni, potrivit Biziday.
Conform datelor prezentate de OMM, șansele ca fenomenul să se instaleze între iunie și august sunt de 80%, iar probabilitatea urcă la 90% pentru formarea până în noiembrie. În plus, intensitatea ar urma să fie cel puțin moderată, posibil până la puternică, în clasificarea oficială a OMM.
Secretarul general al ONU, António Guterres, a cerut ca situația să fie tratată ca o „urgență climatică”. În declarația citată, el a avertizat că efectele vor fi mai dure într-o lume deja încălzită:
„Fenomenul El Niño va pune paie pe focul unei lumi care se încălzește. Impactul va lovi și mai puternic, va ajunge și mai departe și va traversa granițele cu o viteză devastatoare.”
Pentru următoarele trei luni, OMM anticipează temperaturi neobișnuit de ridicate în aproape toată lumea și avertizează asupra unei probabilități mai mari de ploi extreme și secetă. Avertismentul vine după ce Europa s-a confruntat deja în luna mai cu temperaturi record.
El Niño apare o dată la câțiva ani și durează, de regulă, între nouă și doisprezece luni. Fenomenul este legat de slăbirea (sau schimbarea direcției) vânturilor care împing apele calde spre vest, ceea ce permite încălzirea apelor de suprafață în estul Pacificului.
OMM precizează că temperaturile la suprafața mării în anumite zone de referință din Pacific se apropie de pragurile El Niño, pe baza observațiilor din intervalul de la sfârșitul lunii aprilie până la mijlocul lunii mai, pe fondul temperaturilor neobișnuit de ridicate la nivel global.
Ultimul episod El Niño (2023–2024) a fost unul dintre cele mai puternice cinci înregistrate și a contribuit la faptul că anul 2024 a fost extrem de cald, cu multiple recorduri globale de temperatură.
Deși fiecare eveniment are particularități, experții asociază frecvent El Niño cu:
Materialul citează informații preluate de The Guardian și Reuters.
Recomandate
Trei cutremure mici, în mai puțin de șase ore, au fost înregistrate în zona Vrancea , un tipar care menține presiunea pe monitorizarea seismică și pe evaluarea riscurilor pentru localitățile din proximitate, potrivit Mediafax , pe baza datelor Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) . Cel mai puternic seism a avut magnitudinea 3,5 pe scara Richter și s-a produs duminică, 26 iulie, la ora 02:35, în zona seismică Vrancea , județul Buzău, la o adâncime de 147,7 kilometri, specifică seismelor intermediare din regiune. Cutremurul a fost localizat la aproximativ 56 km est de Brașov, 57 km sud-est de Sfântu Gheorghe, 57 km sud de Buzău, 64 km nord de Ploiești, 73 km sud de Focșani și 91 km nord-est de Târgoviște. Cronologia seismelor din noaptea de sâmbătă spre duminică Pe lângă seismul de 3,5, INCDFP a raportat încă două cutremure: sâmbătă, 25 iulie, ora 23:20: magnitudine 3,2, în zona seismică Vrancea (județul Buzău), la adâncimea de 89 km; duminică, 26 iulie, ora 04:52: magnitudine 2,4, în zona seismică Vrancea (județul Vrancea), la adâncimea de 18,8 km. De ce contează: Vrancea rămâne principalul „motor” seismic al României Seria de cutremure nu este considerată neobișnuită pentru Vrancea, descrisă drept cea mai activă zonă seismică din România și una dintre cele mai importante din Europa din punct de vedere tectonic. Majoritatea seismelor de aici sunt de intensitate redusă și nu produc pagube, însă sunt urmărite îndeaproape deoarece regiunea generează și cele mai puternice cutremure resimțite pe teritoriul țării. [...]
SpaceX a executat a 13-a testare a sistemului Starship , iar boosterul „Super Heavy” a avut o „amerizare dură” în Golful Mexic după o anomalie la aprinderea motoarelor , potrivit IT之家 . Zborul a decolat pe 24 iulie (ora centrală a SUA) de la baza din sudul Texasului, iar miza operațională a fost validarea performanțelor noii generații Starship și, în premieră, desfășurarea a 20 de sateliți Starlink de nouă generație. Conform planului de misiune descris de SpaceX, treapta întâi „Super Heavy” urma să nu se întoarcă la rampa de lansare pentru recuperare, ci să execute o „amerizare controlată” (splashdown) în apropiere de Golful Mexic. Treapta a doua, nava Starship, urma să amerizeze ulterior în zona prestabilită din Oceanul Indian, după încheierea testului. În timpul zborului, boosterul „Super Heavy” (B20) s-a separat de Starship (S40) și a ajuns în zona vizată pentru amerizare în Golful Mexic, însă înainte de contactul cu apa a apărut o problemă la aprinderea motoarelor: o parte dintre motoare nu au pornit, viteza de coborâre a depășit așteptările, iar rezultatul a fost o „amerizare dură” („hard splashdown”), notează publicația. Într-o actualizare inclusă în material, IT之家 precizează că Starship a ajuns în spațiu și a început să elibereze, pe rând, sateliți Starlink de generația a treia, iar misiunea era în desfășurare la momentul publicării. [...]
Lovitura de fulger asupra unei rachete chineze nu a compromis misiunea , un detaliu care arată cât de mult contează criteriile meteo și robustețea sistemelor de lansare pentru continuitatea operațiunilor spațiale, potrivit Space . O rachetă Long March-3B a decolat de la Centrul de Lansare Satelitară Xichang (China) joi, 23 iulie 2026, transportând satelitul-releu de comunicații Tianlian II-06 către orbită geostaționară. La aproximativ 30 de secunde după lansare, un fulger a lovit racheta, moment surprins în imagini și video, în timp ce persoane aflate în apropiere urmăreau decolarea. În pofida incidentului, vehiculul a livrat satelitul pe orbita planificată, conform China Aerospace Science and Technology Corporation (CASC). Satelitul urmează să sprijine retransmisia comunicațiilor pentru stația spațială Tiangong și alte misiuni cu echipaj. De ce contează: riscul operațional și regulile meteo Cazul subliniază că loviturile de fulger pot fi gestionabile, dar nu sunt un risc „cosmetic”. Space amintește că racheta Saturn V care a lansat misiunea NASA Apollo 12 a fost lovită de două ori; un raport NASA a consemnat „efecte permanente” asupra unor instrumente și senzori neesențiali, însă misiunea a continuat și și-a atins obiectivele. Un episod similar a avut loc în 2019, când un fulger a lovit o rachetă rusească Soyuz la scurt timp după lansare; vehiculul a reușit totuși să plaseze pe orbită un satelit de comunicații Glasnost. Când fulgerul devine critic: lecția Atlas/Centaur-67 și criteriile NASA Nu toate lansările au același deznodământ. Space citează un incident din 1987, când un fulger a lovit racheta Atlas/Centaur-67 (United Launch Alliance), provocând o defecțiune la unul dintre computerele de ghidaj și, în final, dezintegrarea vehiculului, potrivit unui raport NASA. În urma acelui eveniment, NASA a dezvoltat criterii stricte de tip Lightning Launch Commit Criteria (LLCC) — reguli care definesc mai precis condițiile meteo ce impun amânarea lansărilor pentru a reduce riscul de lovituri de fulger. Într-o lucrare tehnică citată de publicație, NASA notează că, după Atlas/Centaur-67 și aplicarea riguroasă a LLCC, niciun alt vehicul de lansare din SUA nu a mai „interceptat sau declanșat” fulgerul la lansare. [...]
Descoperirea unei locuințe gumelnițene nearse, veche de aproximativ 6.500 de ani, conturează un potențial nou reper arheologic în zona Bucureștiului , pe fondul cercetărilor în desfășurare la situl Glina-Bălăceanca, potrivit Antena 3 . Miza practică a descoperirii este că o locuință „nearsă” (adică neafectată de incendiu) poate păstra mai bine urmele de construcție și utilizare, oferind date mai precise despre viața domestică preistorică. Locuința a fost identificată în a treia săptămână de cercetări la situl din sud-estul Bucureștiului, iar informația a fost comunicată de Muzeul Municipiului București . Arheologii descriu o imagine tot mai completă a spațiului domestic: resturi de pereți din lut galben, șanțuri și amprente ale stâlpilor de susținere, podele din lut bătătorit refăcute succesiv și o vatră construită pe un soclu special amenajat. Ce au găsit arheologii în și lângă locuință În nivelul de abandon al locuinței, echipa a raportat mai multe tipuri de artefacte, inclusiv o piesă considerată de ei cea mai importantă a săptămânii: vase sparte pe loc; unelte din os și silex; obiecte din lut; o figurină antropomorfă păstrată intactă. În jurul și în interiorul locuinței continuă să apară șanțuri și gropi de stâlp atribuite unor construcții „sensibil mai noi”, iar în unele zone cercetarea a ajuns deja la niveluri caracteristice culturii Boian , menționează arheologii. Contextul săpăturilor: provizii, epoca bronzului și urme de intervenții neautorizate În secțiunea S1-A, arheologii spun că au finalizat cercetarea mai multor complexe adâncite, dintre care două, datate în perioada Gumelnița, depășesc 2,5 metri adâncime și au o bază cu diametrul de aproximativ 2 metri. Acestea sunt interpretate „cel mai probabil” drept gropi pentru păstrarea proviziilor și ar afecta contexte mai vechi, aparținând culturii Boian, posibil parte dintr-un sistem de șanțuri sau amenajări de delimitare. Separat, în secțiunea S3 continuă cercetarea unei locuințe incendiate din epoca timpurie a bronzului (cultura Glina), acoperită de un nivel bogat de abandon, cu fragmente ceramice, resturi faunistice, piese litice și alte obiecte. Printre descoperiri sunt menționate rotițe miniaturale din lut ars, unele decorate prin incizare, interpretate ca reproduceri ale roților reale. În secțiunea S4, echipa a lucrat și la golirea unui tranșeu alăturat, parțial colmatat, rezultat al unei intervenții neautorizate din trecutul recent. Arheologii notează că nu au găsit morminte, dar au identificat sisteme suprapuse de șanțuri pentru stâlpi, care par să țină de un sistem de delimitare preistoric. Ce urmează Cercetările la Glina-Bălăceanca continuă, iar arheologii indică faptul că, pe măsură ce sunt deschise și documentate noi suprafețe, se conturează mai bine succesiunea de locuire și sistemele de amenajare din diferite perioade. În paralel, echipa a organizat și o ediție a atelierului „Arheolog pentru o zi”, deschizând șantierul pentru vizitatori tineri. [...]
Detectarea unei atmosfere pe o exoplanetă stâncoasă din „zona locuibilă” deschide o rută nouă pentru a filtra țintele viitoare ale căutării vieții , după ce astronomii au identificat un semnal asociat cu prezența gazelor în jurul planetei LHS 1140 b , aflată la circa 48 de ani-lumină, potrivit Antena 3 . Miza practică: până acum, confirmarea atmosferei la planete de tip terestru (stâncoase) era mult mai dificilă, iar această metodă poate restrânge lista lumilor care merită observații detaliate. Concluziile au fost publicate pe 16 iulie în revista Science și sunt prezentate de Antena 3 ca „cea mai puternică dovadă de până acum” că o planetă stâncoasă din afara Sistemului Solar și-a păstrat atmosfera. Este prima dată când oamenii de știință detectează o atmosferă în jurul unei planete de tip terestru care orbitează în „zona locuibilă” a altei stele – regiunea unde temperaturile ar permite existența apei lichide la suprafață. Ce au observat, concret, astronomii Planeta analizată, LHS 1140 b, orbitează o stea pitică roșie (mică și rece) și are o masă de circa 5,6 ori mai mare decât Pământul, fiind încadrată la „super-Pământ” (planetă stâncoasă mai mare decât Terra, dar mult sub giganții gazoși). Ea primește mai puțin de jumătate din lumina pe care o primește Pământul, iar calcule anterioare – care nu includeau efectul unei atmosfere – indicau o temperatură estimată la suprafață de aproximativ minus 47°C. În loc să caute direct atmosfera, echipa a urmărit un indiciu indirect: heliul care „se scurge” în spațiu. Folosind spectrograful WINERED de pe Telescopul Magellan Clay din Chile, cercetătorii au observat planeta în timpul tranzitului (când trece prin fața stelei), moment în care o parte din lumina stelară traversează stratul superior al atmosferei planetei. Semnalul urmărit a fost o mică scădere a intensității luminii la o lungime de undă în infraroșu asociată heliului. De ce comparația cu o planetă vecină întărește concluzia Antena 3 notează că, în septembrie 2024, echipa a surprins în aceeași noapte două tranzite: LHS 1140 b și o planetă vecină, LHS 1140 c, mai mică și mai fierbinte, la mai puțin de 40 de minute distanță unul de altul. Rezultatul: semnalul de heliu a fost detectat la LHS 1140 b, dar nu și la LHS 1140 c. Acest contrast contează deoarece LHS 1140 c orbitează mai aproape de stea, primește de aproximativ cinci ori mai multă radiație și, fiind mai mică, ar trebui să rețină mai slab gazele – condiții care, teoretic, ar face mai ușor de observat un gaz care se pierde în spațiu. Faptul că nu s-a văzut nimic acolo sugerează, potrivit materialului, că atmosfera lui LHS 1140 c ar fi fost „smulsă” în timp, în timp ce LHS 1140 b ar fi reușit să și-o păstreze. Impactul real: o metodă de triere, nu o dovadă de viață Descoperirea este relevantă și pentru că piticele roșii pot bombarda planetele apropiate cu radiație de energie înaltă, capabilă să erodeze atmosferele. În acest context, cercetătorii consideră că atmosfera lui LHS 1140 b ar fi rezistat, foarte probabil, în ciuda acestui bombardament, având în vedere vârsta estimată a stelei – de cel puțin 3,1 miliarde de ani. Totuși, detectarea heliului nu înseamnă că planeta este locuită sau chiar locuibilă. Observațiile privesc doar stratul superior al atmosferei, nu compoziția completă, iar oamenii de știință nu știu încă dacă există oxigen, dioxid de carbon, vapori de apă sau alte gaze relevante pentru condiții similare Pământului. Ce urmează Următoarele observații vor încerca să stabilească din ce este alcătuit restul atmosferei planetei LHS 1140 b și dacă ar putea exista oceane sau alte caracteristici asociate cu locuibilitatea, potrivit materialului. În paralel, rezultatul oferă astronomilor un instrument mai practic de a selecta planete stâncoase care merită timp de observație pentru caracterizare atmosferică. [...]
Un sistem neuroprotetic experimental a reușit să redea atât mișcarea mâinii, cât și senzația de atingere la un pacient cu tetraplegie completă, însă tehnologia rămâne, deocamdată, greu de scalat în afara unor centre specializate, potrivit Stirile Pro TV . Cazul sugerează un potențial pas înainte pentru recuperarea autonomiei la persoane cu leziuni severe ale măduvei spinării, dar și o listă lungă de condiții operaționale înainte de utilizare clinică de rutină. Leziunile complete ale măduvei spinării întrerup semnalele dintre creier și corp, iar când sunt afectate și brațele, pacienții își pierd o mare parte din autonomie. Interfețele creier–computer testate până acum au permis controlul unor dispozitive externe sau mișcarea membrelor prin stimularea mușchilor, însă nu au reușit, în mod obișnuit, să restabilească simultan mișcarea propriei mâini și senzația de atingere, iar efectele au fost adesea limitate la perioada în care dispozitivul era activ. Ce aduce nou „dublul bypass neuronal” Sistemul dezvoltat de cercetători de la Institutele Feinstein pentru Cercetare Medicală din SUA conectează activitatea cerebrală cu măduva spinării, mușchii mâinii și zona cerebrală care procesează atingerea. Tehnologia, prezentată inițial în 2023, a fost descrisă ca o premieră prin restabilirea simultană a mișcării și a senzației tactile în mâna paralizată, iar rezultatele complete ale testării clinice pe trei ani au fost publicate în revista Nature Medicine . Cum a fost testată tehnologia și ce presupune, practic Evaluarea a avut loc într-un studiu clinic de peste trei ani, cu un singur participant: un bărbat de 42 de ani cu tetraplegie completă, după o leziune a măduvei spinării suferită în urma unui salt într-o piscină. La intrarea în studiu, își putea ridica foarte puțin brațele, nu își putea duce mâinile la față, nu putea ține obiecte și nu simțea atingerea la nivelul mâinilor și încheieturilor. După o intervenție neurochirurgicală de 15 ore, medicii au implantat în creier cinci rețele de microelectrozi: două în cortexul motor primar (zona care coordonează mișcarea); trei în cortexul somatosenzorial primar (zona care primește și interpretează informațiile tactile). Sistemul a înregistrat activitatea cerebrală, iar algoritmi de inteligență artificială au identificat intențiile de mișcare cu o acuratețe de până la 84,6%, performanță menținută timp de cinci luni fără recalibrare. Semnalele au fost folosite pentru a stimula electric măduva spinării și mușchii antebrațului, transformând intenția de a deschide/închide mâna în mișcare. Pentru senzația de atingere, cercetătorii au montat senzori de presiune în palmă și într-o orteză realizată special pentru mâna dreaptă; informațiile au fost transmise către cortexul somatosenzorial prin stimulare electrică, astfel încât participantul să perceapă când atinge sau strânge un obiect. Rezultate: autonomie mai mare, dar cu dependență de un sistem complex Într-o primă etapă, stimularea măduvei spinării a crescut forța de flexie a coatelor. După aproximativ 35 de săptămâni, forța brațului drept crescuse cu 86%, iar cea a brațului stâng cu 62% față de valorile inițiale, iar participantul a reușit ulterior să își ducă ambele mâini la față. Totuși, stimularea măduvei spinării, singură, nu a fost suficientă pentru controlul voluntar al degetelor și nici nu a îmbunătățit sensibilitatea mâinii și a încheieturii; pentru aceste funcții a fost necesar întregul sistem neuroprotetic (implanturi, stimulare musculară și orteză). Cu sistemul complet, bărbatul a putut să deschidă și să închidă mâna dreaptă, să ridice o cană și să bea singur, să își ducă mâncarea la gură și să controleze forța de prindere pentru obiecte fragile. Într-un test, a trebuit să prindă și să ridice o coajă goală de ou fără să o vadă, pentru a se verifica dacă poate recunoaște obiectul doar prin senzația transmisă de implant. Un algoritm de inteligență artificială a reglat în timp real forța ortezei: forța de prindere a rămas în limitele stabilite în 87% dintre încercări, față de 27% când algoritmul nu era folosit. De ce nu e, încă, o soluție „de piață” Cercetătorii au observat și o îmbunătățire a sensibilității la nivelul încheieturii, menținută mai mult de două luni după oprirea intervenției, ceea ce autorii pun în legătură cu posibilitatea ca stimularea repetată să favorizeze neuroplasticitatea (capacitatea sistemului nervos de a forma sau consolida conexiuni neuronale). „Nu urmărim doar să ocolim leziunea, ci să ajutăm sistemul nervos să își refacă legăturile”, a explicat Chad Bouton , autorul corespondent al studiului. În același timp, rezultatele trebuie interpretate prudent: sistemul a fost testat la un singur participant, necesită echipamente specializate, implanturi cerebrale și personal instruit și nu este disponibil pentru utilizare medicală curentă. Echipa intenționează să testeze tehnologia pe mai multe persoane, cu leziuni diferite, și să stabilească dacă beneficiile pot fi reproduse și dacă sistemul poate fi simplificat pentru utilizare în afara laboratoarelor. [...]
