Știri
Știri din categoria Știință

Lansarea Shenzhou-23 ridică miza programului lunar al Chinei, printr-o misiune care testează rezistența umană la zboruri foarte lungi și validează tehnologii ce pot susține o aselenizare în 2030, potrivit BGR.
Pe 24 mai, China a lansat misiunea Shenzhou-23 către stația spațială Tiangong cu o rachetă Long March 2F. Elementul operațional-cheie este că unul dintre membrii echipajului va rămâne în spațiu timp de un an, într-un demers descris ca „piatră de temelie” pentru obiectivul Beijingului de a trimite taikonauți (astronauți chinezi) pe Lună în 2030. În paralel, NASA urmărește o aselenizare în 2028, însă întârzierile la modulele lunare furnizate comercial pun sub semnul întrebării calendarul, notează publicația.
Misiunea este construită în jurul cercetării biologice și a efectelor zborului de lungă durată asupra corpului uman. Concret, Shenzhou-23 continuă experimentele din Shenzhou-21 și include:
Componenta de un an urmărește realizarea unui „atlas” multisistem al corpului uman în spațiu, adică o cartografiere a reacțiilor fiziologice în condiții de imponderabilitate. BGR compară ambiția științifică cu misiunea de un an a astronautului Scott Kelly pe Stația Spațială Internațională (2015–2016), care a oferit date despre funcțiile cognitive, degradarea vederii și răspunsul la vaccinare în spațiu.
Shenzhou-23 a înlocuit echipajul Shenzhou-21, a cărui ședere a fost prelungită după descoperirea unei mici fisuri într-un geam al navei Shenzhou-20. În consecință, echipajul Shenzhou-20 s-a întors pe Pământ cu nava Shenzhou-21, ceea ce a lăsat echipajul rămas pe Tiangong fără o „barcă de salvare” (o capsulă disponibilă pentru evacuare) în cazul unei avarii a stației.
Situația a fost rezolvată abia după sosirea unei nave Shenzhou-22 fără echipaj, care i-a readus pe Pământ în mai 2026, potrivit materialului.
Pe partea de hardware, China testează deja elemente pentru aselenizare. Nava care ar urma să ducă taikonauți spre Lună se bazează pe capsula Mengzhou (descrisă ca având capacitate de până la șapte locuri) și ar urma să fie lansată cu noua rachetă Long March 10, care a trecut teste de aprindere statică la Wenchang (Hainan) la finalul lui 2025.
Pentru coborârea pe Lună, China dezvoltă landerul Lanyue (în testare din 2024), proiectat să transporte doi taikonauți și un rover. Calendarul menționat include un zbor robotic Mengzhou „mai târziu în acest an”, un test autonom al landerului în 2027 și misiuni comune de test în 2028 și 2029, înaintea unei tentative cu echipaj în 2030.
În plan mai lung, aselenizările sunt prezentate ca etapă către o bază lunară: International Lunar Research Station (ILRS). Conform Consiliului de Stat al Chinei, obiectivul este o stație de bază în zona polului sud lunar până în 2035 și o extindere planificată până în 2045.
Recomandate

China își pune pe hârtie un calendar operațional pentru o aselenizare cu echipaj înainte de 2030 , cu teste în orbită, zboruri fără echipaj și o repetiție generală în 2029, potrivit Gizmodo . Detalierea pașilor contează prin impactul operațional: Beijingul trece de la ținte generale la o succesiune de misiuni și verificări tehnice care, dacă sunt respectate, reduc incertitudinea asupra capacității reale de execuție. Planul a fost prezentat public, într-o declarație rară, de Wang Xiang , designer-șef al programului chinez de explorare lunară, la al 7-lea Simpozion pentru Zboruri Spațiale cu Echipaj din Beijing. Publicația notează că informațiile au fost relatate inițial de Global Times. Calendarul misiunilor: teste în orbită, apoi Lună Foaia de parcurs descrisă include mai multe etape, cu rol de „validare” progresivă a rachetelor și a vehiculelor implicate: Începutul lui 2027 : China ar urma să înceapă testele pe orbită terestră cu Long March 10 A , o variantă „single-stick” (fără boostere laterale). Racheta este programată să lanseze nava Mengzhou către stația spațială Tiangong pentru misiuni de marfă, pentru a colecta date și a demonstra fiabilitatea. 2028 : este planificat un zbor de test fără echipaj pentru racheta mai mare, în trei trepte, Long March 10 , împreună cu modulul de aselenizare Lanyue . Modulul fără echipaj ar urma să încerce aselenizarea și decolarea de pe Lună. 2029 : Lanyue și Mengzhou ar urma să fie lansate separat, pe două rachete Long March 10 , pentru a încerca andocarea pe orbită lunară într-o misiune de repetiție la scară completă. Gizmodo subliniază că această logică de întâlnire și andocare pe orbită lunară amintește de arhitectura folosită în programul Apollo, cu diferența că atunci Saturn V lansa într-o singură misiune atât modulul lunar, cât și nava principală. Cum ar arăta misiunea cu echipaj După reușita andocării pe orbită lunară, China ar avea „calea liberă” pentru tentativa de aselenizare cu echipaj. Conform planului descris: echipajul ar urma să aibă trei taikonauți ; doi dintre ei ar coborî pe suprafața Lunii; misiunea la sol ar dura trei zile terestre , cu activități extravehiculare (ieșiri în afara modulului) în fiecare zi. Indicii de implementare și contextul competiției cu SUA Publicația notează că, la scurt timp după declarațiile lui Wang, au apărut pe rețele sociale chineze clipuri care ar sugera pregătiri pentru viitoarele teste la portul spațial Wenchang; SpaceNews a relatat că imaginile arată containere mari, despre care se spune că ar transporta echipamente pentru o repetiție, ridicate de pe o navă cargo. În paralel, miza geopolitică rămâne competiția cu SUA: NASA țintește o aselenizare în începutul lui 2028 , în cadrul Artemis 4 , însă există incertitudini legate de disponibilitatea la timp a unui modul de aselenizare din partea partenerilor comerciali, SpaceX și Blue Origin. Gizmodo punctează că, de ambele părți, rămân obstacole tehnice semnificative până la atingerea termenelor anunțate. [...]

O fotografie inclusă într-un raport al serviciilor militare de informații din SUA oferă, pentru prima dată, o imagine clară a avionului spațial chinezesc Shenlong , un vehicul orbital reutilizabil asociat cu lansarea repetată de obiecte neidentificate pe orbita joasă a Pământului, potrivit Digi24 . Informația contează prin prisma implicațiilor de securitate și a faptului că apariția imaginii într-un document oficial american ridică miza monitorizării activităților Chinei în spațiu. Fotografia apare în cea mai recentă versiune a raportului „Challenges to Security in Space” publicat de Agenția de Informații pentru Apărare (DIA) a SUA. Imaginea, realizată în 2024 de un satelit al companiei private Maxar Technologies (astăzi Vantor), a fost observată și distribuită pe platforma X de jurnalistul Andrew Jones, specializat în programul spațial al Chinei. Ce schimbă fotografia: indicii despre design și rol Până acum, imaginile directe ale vehiculului erau neclare și nu permiteau concluzii despre design, capabilități sau scop. China nu a publicat fotografii și nu a oferit detalii cheie despre proiect. Noua imagine sugerează că Shenlong seamănă puternic cu X-37B, avionul spațial al Forțelor Spațiale ale SUA aflat și el pe orbită. În interpretarea publicațiilor de specialitate citate de Digi24, apar elemente de design care indică o platformă reutilizabilă, cu posibilă capacitate de transport și operare de încărcături. Obiecte „neidentificate” și manevre la distanțe mici În ultimii patru ani, Shenlong ar fi lansat cel puțin nouă obiecte neidentificate deasupra Pământului, despre care se presupune că ar putea fi sateliți mici de tip „cubesat” (sateliți miniaturali), însă scopul lor rămâne neclar. Raportul DIA mai notează că, în a doua misiune (noiembrie 2022), vehiculul „a părut să manevreze alături de un satelit însoțitor”, apropiindu-se până la 100 de metri și posibil capturându-l și eliberându-l ulterior. Acest tip de activitate este relevant pentru așa-numitele operațiuni de „întâlnire și proximitate” (manevre de apropiere controlată între vehicule spațiale), care pot avea utilizări civile, dar și militare. Context: misiuni tot mai lungi și evaluarea SUA asupra riscurilor Digi24 trece în revistă istoricul misiunilor: după o primă misiune de două zile în septembrie 2020, Shenlong a avut două misiuni mai lungi — opt luni (august 2022–mai 2023) și nouă luni (decembrie 2023–septembrie 2024), fotografia fiind realizată în această ultimă perioadă. Vehiculul se află în a patra misiune, lansată pe 7 februarie cu o rachetă Long March 2F, de la Centrul de Lansare a Sateliților Jiuquan. În total, Shenlong ar fi acumulat peste 800 de zile pe orbită, însă nu este clar dacă a fost folosit același aparat în toate misiunile sau există mai multe vehicule de acest tip. Într-o secțiune separată a raportului, DIA susține că China dezvoltă arme destinate utilizării împotriva sateliților, cu scopul de a „perturba, deteriora și distruge” capabilitățile spațiale ale altor țări, adăugând că Beijingul urmărește să devină lider în spațiu. În același context, Digi24 menționează și referirea la arme „pe orbită” ale americanilor, confirmate recent de secretarul Forțelor Aeriene ale SUA, Troy E. Meink. Ce urmează rămâne, deocamdată, limitat de lipsa datelor publice: fotografia aduce mai multă vizibilitate asupra platformei, dar nu lămurește încă rolul exact al obiectelor lansate și nici natura completă a misiunilor, într-un domeniu în care transparența este redusă, iar interpretările sunt inevitabil prudente. [...]

Voyager 1 a ajuns la o zi-lumină de Pământ, iar întârzierea de două zile a comunicațiilor devine o constrângere operațională majoră , pe fondul scăderii continue a energiei disponibile la bord, potrivit CNN . Pragul înseamnă că un semnal radio trimis de pe Pământ ajunge la sondă în 24 de ore, iar un răspuns mai cere încă 24 de ore înapoi, în condiții ideale. O zi-lumină reprezintă aproximativ 26 de miliarde de kilometri, distanță la care Voyager 1 a ajuns miercuri, puțin după ora 12:16 (ora României), conform articolului. Sonda deține titlul de „cel mai îndepărtat obiect creat de om” din 1998, când a depășit Pioneer 10. Comunicații lente și marje tot mai mici de operare Managerul misiunii Voyager de la Jet Propulsion Laboratory (NASA), Kareem Badaruddin, descrie comunicarea cu sonda ca pe un apel telefonic cu întârzieri inevitabile: 24 de ore până la sondă și încă 24 de ore pentru confirmare sau datele trimise înapoi. William Kurth, cercetător la University of Iowa și coordonator al investigației „Plasma Wave Science”, spune că operarea unui dispozitiv cu timp de comunicare dus-întors de două zile impune „o mentalitate complet diferită”. În acest context, orice incident devine mai greu de diagnosticat și corectat. CNN notează că, „cu doar câteva săptămâni în urmă”, NASA nu a primit semnal de la Voyager 1 timp de două zile, episod care a alimentat temeri că sonda ar fi putut fi pierdută. La final de octombrie, a urmat o altă problemă: o pierdere temporară a comunicației, rezolvată după 48 de ore, dar care a reaprins îngrijorările privind fragilitatea sistemelor. Energia scade anual, iar instrumentele rămase sunt puține Limitarea structurală a misiunii este energia în declin. Voyager 1 folosește trei generatoare termoelectrice pe bază de plutoniu (dispozitive care transformă căldura rezultată din dezintegrarea radioactivă în electricitate). La lansare, acestea furnizau 470 wați, însă sonda pierde aproximativ 4 wați pe an și produce în prezent circa 210 wați. Pe măsură ce energia a scăzut, NASA a oprit treptat instrumente științifice: din cele 10 inițiale, doar două mai funcționează și trimit date: magnetometrul (măsoară câmpuri magnetice); subsistemul de unde de plasmă (analizează densitatea particulelor încărcate). Voyager 1 se deplasează prin spațiul interstelar cu circa 61.155 km/h, după ce a părăsit heliosfera în 2012 (Voyager 2 a făcut-o în 2018). „Big Bang”, o reconfigurare pentru a câștiga timp Pentru a prelungi viața misiunii fără a opri instrumente științifice, echipa a făcut recent o reconfigurare amplă a distribuției de energie, oprind simultan unele componente non-științifice și pornind altele mai eficiente energetic, astfel încât să păstreze căldura necesară funcționării computerelor și să evite înghețarea combustibilului folosit la orientarea sondei (inclusiv pentru menținerea antenei îndreptate spre Pământ). Badaruddin a numit intervenția „Big Bang”, explicând că a adus o economie de 10 wați, echivalentul a aproximativ doi ani și jumătate de funcționare suplimentară. Totuși, el avertizează că episoadele de instabilitate ar putea deveni mai frecvente, pe măsură ce „marjele” se subțiază. Ce urmează și cât mai poate rezista misiunea Potrivit lui Badaruddin, de decenii estimările interne indică o durată rămasă de trei până la cinci ani, dar incertitudinea rămâne ridicată. Voyager 1 se îndreaptă către steaua Gliese 445, aflată la peste 17 ani-lumină, iar apropierea maximă ar urma să aibă loc peste aproximativ 40.000 de ani, când sonda va trece la circa 1,7 ani-lumină de aceasta. În paralel, Voyager 2 ar urma să atingă pragul de o zi-lumină în 2035, însă CNN notează că nu este clar dacă ambele sonde vor mai fi atunci operaționale și în contact cu Pământul. În prezent, NASA comunică cu Voyager prin Deep Space Network, o rețea de antene radio la sol, dar distanța transformă orice comandă și orice verificare într-un proces care se măsoară în zile, nu în minute. [...]

Eșecul primei misiuni Vulcan pune presiune pe calendarul sateliților Amazon , după ce racheta United Launch Alliance (ULA) nu a reușit să livreze pe orbită 40 de sateliți LEO (orbită joasă) ai companiei, potrivit The Verge . Lansarea din 15 noiembrie 2026 trebuia să fie începutul unui program amplu: prima dintre cele 38 de zboruri pe care Amazon le-a cumpărat de la ULA pentru a-și construi constelația de internet prin satelit, un proiect gândit ca rival pentru Starlink (SpaceX) . În schimb, misiunea s-a încheiat cu pierderea încărcăturii. Într-un mesaj publicat pe X, ULA a precizat că vehiculul Vulcan a decolat de la Space Launch Complex 41 , dar „a suferit o anomalie” la aproximativ 10 minute de la lansare și „nu a reușit să livreze misiunea Amazon pe orbită”. Ce se știe despre cauză și ce urmează Compania spune că, deocamdată, nu este clar ce a provocat eșecul, însă a promis transparență pe măsură ce investigația avansează. The Verge notează că ar fi primul eșec de misiune raportat pentru ULA în cei 20 de ani de existență. Amazon, la rândul său, a transmis pe X că își menține încrederea în partener, subliniind că există riscuri la orice lansare, „mai ales” la misiuni inaugurale precum LV-01, și că ULA „va învăța” din acest zbor. De ce contează pentru Amazon Pierderea celor 40 de sateliți lovește direct în ritmul de construire a constelației LEO a Amazon, care, potrivit publicației, „s-a chinuit” până acum să prindă tracțiune, având pe orbită doar o mică parte din sateliții necesari pentru a concura Starlink. În acest context, eșecul primei lansări din pachetul de 38 de zboruri cumpărate de la ULA ridică miza pentru următoarele misiuni și pentru capacitatea Amazon de a recupera întârzierile. [...]

SpaceX a demonstrat reutilizabilitatea completă a Starship prin prima „capturare” în aer a navei la întoarcerea din spațiu , un pas operațional esențial pentru reducerea costurilor și accelerarea ritmului de lansări, potrivit Digi24 . Nava a fost prinsă de brațe mecanice gigantice la rampa de lansare, la 22 de ore după decolare, în timp ce tentativa de recuperare a rachetei de primă treaptă a eșuat. Evenimentul a fost prezentat drept prima captare din istorie a unei nave Starship care se întorcea din spațiu. Deși SpaceX își propusese o „captură dublă” (și pentru treapta de propulsie), racheta de primă treaptă a explodat la scurt timp după lansarea de vineri din Texas, iar resturile au rămas în Golful Mexic, izolate de balize. De ce contează: reutilizare rapidă, cu costuri mai mici Reprezentanții SpaceX au spus că prinderea de sâmbătă „demonstrează reutilizabilitatea completă” a Starship, considerată crucială pentru „reciclare rapidă și la costuri reduse”. Compania reușise anterior trei prinderi ale rachetelor de susținere, ceea ce, potrivit articolului, validase deja tehnica — însă recuperarea de vineri a eșuat. În timpul coborârii, motoarele rachetei de susținere s-ar fi oprit prea devreme, iar sistemul de ghidare a detectat că nu se află în poziția corectă și a inițiat automat devierea către apă și autodistrugerea. Inginerii investighează cauza, conform declarațiilor citate. Context: miza NASA și calendarul SpaceX NASA a salutat reușita, în condițiile în care agenția „plătește miliarde de dolari” pentru ca Starship să transporte astronauții misiunii Artemis pe Lună în această decadă și să sprijine construirea unei baze lunare permanente. Administratorul NASA, Jared Isaacman , a descris momentul astfel: „A fost aproape magic.” Din punct de vedere tehnic, zborul a fost al 15-lea test la scară reală al Starship realizat de SpaceX din 2023 și abia a doua călătorie pe orbită. Nava din etapa superioară a intrat pe orbită și a lansat 26 de sateliți Starlink, apoi a continuat să înconjoare Pământul la o altitudine de 265 de kilometri, efectuând 14 ture — mai mult decât una sau două în misiunea anterioară. SpaceX a raportat că toate componentele navei, inclusiv scutul termic, „păreau să funcționeze bine”. Ce urmează SpaceX estimează că va începe lansarea navelor Starship de la Centrul Spațial Kennedy din Florida „în următoarele câteva luni”, menționează articolul. Acesta este punctul de plecare pentru următoarea misiune Artemis a NASA, care va ocoli Luna și va rămâne pe orbita Pământului pentru exerciții de aterizare lunară. În Artemis III, astronauții ar urma să andocheze capsula atât la Starship, cât și la Blue Moon (Blue Origin), cele două companii urmând să transporte pe rând echipaje pe suprafața lunară, conform informațiilor din material. [...]

NASA repornește planificarea pentru aducerea mostrelor de pe Marte, după ce costurile programului au urcat până la 11 miliarde de dolari și un calendar care împingea revenirea pe Pământ spre 2040 , potrivit Space . Agenția lansează o inițiativă separată, menită să refacă strategia de recuperare a probelor colectate de roverul Perseverance și să găsească o arhitectură de misiune mai realistă ca buget și termen. Noua inițiativă se numește „ Perseverance Sample Retrieval Architecture ” (PSRA) și a fost prezentată pe 9 noiembrie de Tiffany Morgan, director al NASA Mars Exploration Program, în cadrul unei reuniuni online a Mars Exploration Program Analysis Group (MEPAG). PSRA ar urma să producă recomandări „imparțiale” privind modul în care mostrele pot fi preluate și aduse pe Pământ. Ce urmărește PSRA și care este calendarul Conform prezentării, PSRA are patru direcții principale: dezvoltarea unor recomandări independente pentru recuperarea mostrelor marțiene colectate de Perseverance și livrarea lor pe Pământ; evaluarea cerințelor propuse pentru misiune; revizuirea lecțiilor învățate din etapele anterioare; evaluarea capabilităților curente și a opțiunilor de achiziție. NASA programează un „kickoff” al echipei PSRA în ianuarie 2027, iar raportul final este așteptat în iarna 2027–2028. De ce se schimbă abordarea: „șocul” de cost și termen Contextul imediat este seria de evaluări externe care au indicat creșteri mari de cost pentru Mars Sample Return (MSR). Un „ultim” cost estimat menționat în material ajungea la aproximativ 11 miliarde de dolari (aprox. 51 miliarde lei), cu întoarcerea mostrelor în 2040 — o combinație pe care NASA a considerat-o prea scumpă și imposibil de livrat într-un interval acceptabil. O altă evaluare a indicat că ar fi fezabilă aducerea mostrelor chiar din 2035, la un cost de circa 8 miliarde de dolari (aprox. 37 miliarde lei). Cum va aborda PSRA problema costurilor și celelalte riscuri rămâne, deocamdată, neclar, notează publicația. Mize operaționale: mostrele există deja, iar competiția se intensifică Între timp, roverul Perseverance — aflat în craterul Jezero din februarie 2021 — continuă să colecteze probe, pe care le depozitează atât în tuburi sigilate lăsate pe suprafața planetei, cât și în interiorul roverului. Aceste mostre ar putea conține indicii despre viață din trecut pe Marte, iar planul NASA–ESA a fost, de ani, să trimită misiuni care să le recupereze și să le aducă pe Pământ pentru analize în laboratoare. Un alt factor de presiune este avansul Chinei cu misiunea Tianwen-3 de returnare de mostre. Potrivit China National Space Administration, Tianwen-3 ar include un lander, un vehicul de ascensiune, o capsulă de serviciu, un orbiter și un modul de reintrare pe Pământ. Misiunea ar fi programată să pornească în jurul anului 2028, cu două rachete Long March-5, și vizează aducerea pe Pământ a aproximativ 500 de grame de mostre în 2031. În acest context, PSRA devine un instrument prin care NASA încearcă să deblocheze un program considerat prea scump și prea lent, fără a pierde din vedere presiunea de calendar și competiția internațională. [...]