Știri
Știri din categoria Știință
Lansarea Shenzhou-23 ridică miza programului lunar al Chinei, printr-o misiune care testează rezistența umană la zboruri foarte lungi și validează tehnologii ce pot susține o aselenizare în 2030, potrivit BGR.
Pe 24 mai, China a lansat misiunea Shenzhou-23 către stația spațială Tiangong cu o rachetă Long March 2F. Elementul operațional-cheie este că unul dintre membrii echipajului va rămâne în spațiu timp de un an, într-un demers descris ca „piatră de temelie” pentru obiectivul Beijingului de a trimite taikonauți (astronauți chinezi) pe Lună în 2030. În paralel, NASA urmărește o aselenizare în 2028, însă întârzierile la modulele lunare furnizate comercial pun sub semnul întrebării calendarul, notează publicația.
Misiunea este construită în jurul cercetării biologice și a efectelor zborului de lungă durată asupra corpului uman. Concret, Shenzhou-23 continuă experimentele din Shenzhou-21 și include:
Componenta de un an urmărește realizarea unui „atlas” multisistem al corpului uman în spațiu, adică o cartografiere a reacțiilor fiziologice în condiții de imponderabilitate. BGR compară ambiția științifică cu misiunea de un an a astronautului Scott Kelly pe Stația Spațială Internațională (2015–2016), care a oferit date despre funcțiile cognitive, degradarea vederii și răspunsul la vaccinare în spațiu.
Shenzhou-23 a înlocuit echipajul Shenzhou-21, a cărui ședere a fost prelungită după descoperirea unei mici fisuri într-un geam al navei Shenzhou-20. În consecință, echipajul Shenzhou-20 s-a întors pe Pământ cu nava Shenzhou-21, ceea ce a lăsat echipajul rămas pe Tiangong fără o „barcă de salvare” (o capsulă disponibilă pentru evacuare) în cazul unei avarii a stației.
Situația a fost rezolvată abia după sosirea unei nave Shenzhou-22 fără echipaj, care i-a readus pe Pământ în mai 2026, potrivit materialului.
Pe partea de hardware, China testează deja elemente pentru aselenizare. Nava care ar urma să ducă taikonauți spre Lună se bazează pe capsula Mengzhou (descrisă ca având capacitate de până la șapte locuri) și ar urma să fie lansată cu noua rachetă Long March 10, care a trecut teste de aprindere statică la Wenchang (Hainan) la finalul lui 2025.
Pentru coborârea pe Lună, China dezvoltă landerul Lanyue (în testare din 2024), proiectat să transporte doi taikonauți și un rover. Calendarul menționat include un zbor robotic Mengzhou „mai târziu în acest an”, un test autonom al landerului în 2027 și misiuni comune de test în 2028 și 2029, înaintea unei tentative cu echipaj în 2030.
În plan mai lung, aselenizările sunt prezentate ca etapă către o bază lunară: International Lunar Research Station (ILRS). Conform Consiliului de Stat al Chinei, obiectivul este o stație de bază în zona polului sud lunar până în 2035 și o extindere planificată până în 2045.
Recomandate
Institutul de Tehnologie din California începe construcția Deep Synoptic Array (DSA) , o rețea de radiotelescoape care promite să accelereze radical cartografierea cerului și să facă datele disponibile public aproape în timp real , potrivit IT之家 . Proiectul, programat să fie finalizat în 2029, mizează pe o combinație rară: sensibilitate foarte ridicată și viteză mare de „scanare” (observare sistematică a unor zone întinse de cer). DSA ar urma să includă 1.650 de antene radio, fiecare cu diametrul de aproape 6,1 metri, amplasate într-o vale deșertică izolată din Nevada, pe o suprafață de circa 19,3 × 16,1 kilometri. Prin comparație, „Very Large Array” din New Mexico, unul dintre cele mai mari ansambluri de radiotelescoape din lume, are 27 de antene. Ce schimbă DSA în operarea observațiilor radio Un număr mare de antene care lucrează împreună funcționează ca un instrument uriaș, crescând semnificativ rezoluția spațială pentru observații în spațiul îndepărtat. În același timp, materialul notează că, față de o antenă unică foarte mare, o rețea poate fi mai puțin eficientă la recepția celor mai slabe semnale, ceea ce o face mai potrivită pentru surse radio puternice, precum: pulsari (rămășițe puternic magnetizate ale unor stele moarte); explozii radio rapide (evenimente care eliberează unde radio intense într-un timp foarte scurt). Un obstacol major în radioastronomie rămâne interferența radio (zgomotul electromagnetic produs de activitatea umană), motiv pentru care amplasamentul a fost ales în deșert, departe de surse de semnal, nu departe de Great Basin National Park. Miza: de la milioane la miliarde de surse radio și date deschise Gregg Hallinan , profesor de astronomie la Caltech și cercetător principal al DSA, susține că în primii cinci ani de operare rețeaua va scana de mai multe ori întregul cer vizibil, la o viteză fără precedent. El estimează că, dacă până acum radiotelescoapele din lume au identificat cumulat aproximativ 20 de milioane de surse radio, DSA ar putea ajunge la acest ordin de mărime chiar în prima zi, iar după primul tur complet de observații ar putea descoperi circa 1 miliard de noi surse radio. Cercetătorii vor să folosească DSA pentru a studia fenomene precum exploziile radio rapide și pentru a investiga modul în care energia întunecată influențează expansiunea Universului. Vikram Ravi, co-cercetător principal, rezumă schimbarea de scară astfel: „Radioastronomia este pe punctul de a trece de la schiță la fotografie.” Un element operațional cu impact direct pentru comunitatea științifică este politica de acces: proiectul va face datele complet publice încă de la început, iar viteza mare de observație ar permite obținerea și analiza aproape în timp real. Katie Jameson, managerul principal al proiectului, compară DSA cu un „laborator foto” care developă imagini radio în timp real, accesibile tuturor. Controlul costurilor: un partener industrial neașteptat Pentru a limita costurile, echipa Caltech a apelat la Fat Daddio’s, un producător de tăvi pentru copt. Conform articolului, compania va fabrica mii de astfel de „tăvi”, deoarece forma lor este potrivită pentru componente care convertesc undele electromagnetice în semnale electrice. Finalizarea este planificată pentru 2029; până atunci, relevanța proiectului stă în promisiunea unei infrastructuri care poate transforma observația radio din campanii lente în fluxuri rapide de date, cu acces deschis din prima zi. [...]
Un studiu arată că undele seismice „întârziate” pot declanșa deplasări ale scoarței la scară națională , după ce cercetători au identificat în datele GPS o mișcare uniformă spre est, de până la 6 milimetri, pe întreg teritoriul Japoniei, la circa 15 minute după cutremurul de magnitudine 9 din Tohoku (2011), potrivit Gizmodo . Cutremurul din martie 2011, produs în largul coastei de nord-est a insulei Honshu, a generat o zguduire violentă de aproximativ șase minute și un tsunami care a ucis peste 18.000 de persoane. Elementul nou, însă, vine din analiza ulterioară a înregistrărilor GPS: la scurt timp după șocul principal, cercetătorii au observat o „treaptă” de deplasare a solului, simultană și relativ uniformă, la nivelul întregii țări. Ce explică deplasarea: o undă care a „făcut turul” până la nucleu Echipa condusă de Sunyoung Park ( Universitatea din Chicago ) susține, într-un studiu publicat în Science , că seismul a generat o undă de tip ScS — o undă care coboară adânc în interiorul Pământului, se reflectă de la limita nucleului și revine la suprafață. Conform analizei, această undă ar fi reapărut la suprafață la 13 minute după șocul principal și ar fi declanșat deplasarea spre est, către fosa Japoniei. Cercetătorii afirmă că ar fi prima observație cunoscută a unui eveniment seismic declanșat de acest tip de undă „reflectată”. Explicația propusă este că, în mod obișnuit, undele ScS își pierd energia înainte de a reveni la suprafață, dar magnitudinea excepțională a cutremurului din Tohoku ar fi permis undei să supraviețuiască traseului dus-întors de circa 3.600 de mile (aprox. 5.800 km). De ce contează: un risc seismic care poate apărea după ce zguduirea s-a oprit Concluzia cu impact pentru evaluarea hazardului seismic este că efectele unui cutremur major nu se termină neapărat odată cu încetarea zguduirii: undele ScS pot reveni la suprafață și pot reactiva limitele dintre plăcile tectonice, ceea ce ar putea însemna: replici mai frecvente decât se anticipa în unele scenarii; rupturi suplimentare în alte zone, nu doar în proximitatea epicentrului. Limitele datelor și ce urmează Studiul este limitat, potrivit autorilor, de lipsa datelor GPS din larg (offshore), ceea ce înseamnă că nu se poate spune cu certitudine cât de departe, dincolo de arhipelag, s-a extins deplasarea spre est. Echipa vrea să verifice dacă fenomene similare au avut loc și în alte zone de subducție, însă disponibilitatea datelor ar putea restrânge astfel de analize. [...]
NASA a cerut oprirea lucrărilor la modulul HALO, de 1,1 miliarde de dolari, ceea ce crește riscul ca investiția să rămână fără utilizare în noua arhitectură a programului lunar, potrivit Ars Technica . Decizia vine la trei luni după ce NASA a anunțat, la Washington, că își mută accentul de la stația orbitală Lunar Gateway la o bază pe suprafața Lunii și că va „pune pe pauză” lucrările la Gateway. În același pachet de schimbări, agenția a indicat că elementul Power and Propulsion Element (PPE) — una dintre cele două componente aflate cel mai avansat — ar urma să fie reutilizat ca modul central pentru o demonstrație de propulsie nuclear-electrică în spațiul îndepărtat. Ce se întâmplă cu HALO și de ce contează financiar HALO (Habitation and Logistics Outpost) este modulul presurizat în care astronauții ar fi petrecut cea mai mare parte a timpului în timpul vizitelor la Lunar Gateway. NASA a acordat către Northrop Grumman contracte în valoare totală de 1,1 miliarde de dolari pentru proiectarea, construcția și integrarea modulului de locuire cu PPE. După anunțurile NASA din martie, Northrop Grumman a făcut demersuri pentru ca HALO să fie inclus în planurile pentru baza lunară. Informațiile obținute de publicație indică însă că acest scenariu este acum puțin probabil, ceea ce pune sub semnul întrebării valorificarea unei investiții deja contractate. Semnal operațional: oprirea lucrărilor la un subcontractor-cheie Săptămâna trecută, Paragon Space Development Corp., un contractor important pentru HALO, a fost informat să oprească lucrul la vehiculul spațial, au declarat două surse pentru Ars Technica . Paragon primise în 2022 un contract de peste 100 de milioane de dolari pentru dezvoltarea sistemului de susținere a vieții (life-support) al modulului HALO. În lipsa unor detalii suplimentare în material despre pașii următori, rămâne neclar dacă oprirea este o măsură temporară sau preludiul unei anulări mai ample a activităților legate de HALO. [...]
O eroare operațională a scos din funcțiune una dintre cele mai importante antene ale NASA, cu reparații estimate la 4,1–4,6 milioane de dolari (aprox. 18,9–21,2 milioane lei) , într-un moment în care Rețeaua Spațială Profundă (Deep Space Network, DSN) funcționează deja la limită, potrivit Gizmodo . Incidentul vizează antena DSS-14 (diametru 230 de picioare, adică aprox. 70 de metri) de la complexul Goldstone, lângă Barstow, California, un nod critic pentru trimiterea de comenzi și recepția de date de la misiuni în spațiul îndepărtat. Antena rămâne offline, iar NASA spune că reparațiile, împreună cu mentenanța și modernizările, ar urma să fie finalizate în octombrie 2028. Ce s-a întâmplat și de ce a contat operațional Pe 16 septembrie 2025, DSS-14 „a căzut” după o supra-rotire care a tensionat cablurile și conductele din zona centrală a antenei. Au fost avariate și furtunurile sistemului de stingere a incendiilor, ceea ce a dus la inundații și pagube provocate de apă. În momentul incidentului, antena urmărea misiunea Juno (sondă aflată pe orbită în jurul lui Jupiter). Investigația a stabilit că o problemă electrică din ziua precedentă a făcut ca sistemul de control să raporteze greșit starea de rotație a antenei. Defecțiunea nu a fost observată, iar în timpul urmăririi lui Juno au apărut opriri repetate la limită (limit stops). Operatorii au încercat să identifice cauza și au făcut pași de depanare care, fără intenție, au ocolit protecții software și hardware — ceea ce a dus, în final, la supra-rotire. După ce au observat inundația, operatorii au încercat să „stocheze” antena ca măsură de siguranță, dar sistemul depășise deja limitele de rotație; manevra a împins antena și mai mult în supra-rotire și a produs daune suplimentare. Concluziile investigației: protecții slabe și un ultim „gard” mecanic nefuncțional Consiliul de investigare a pus incidentul pe seama unei combinații de vulnerabilități software, eroare umană și o defecțiune anterioară nedocumentată. Un element critic: sistemul hidraulic de limitare (ultima protecție mecanică) era nefuncțional în ziua incidentului, după ce fusese avariat într-un eveniment anterior care nu fusese documentat. Potrivit raportului, sistemul nu fusese testat adecvat pentru o perioadă nedeterminată. În declarațiile citate, conducerea NASA indică măsuri de întărire a proceselor și disciplinei operaționale la nivelul DSN. „NASA tratează siguranța și orice abatere de la procedurile stabilite cu maximă seriozitate, iar investigația de la Goldstone a arătat că trebuie să ne consolidăm procesele.” (Joel Montalbano, NASA) Problema de fond: DSN este deja la capacitate, iar cererea crește Miza nu este doar costul reparațiilor, ci și presiunea asupra unei infrastructuri globale care susține comunicațiile cu sondele interplanetare. DSN este alcătuită din trei facilități, poziționate la aproximativ 120 de grade una față de alta, pentru a asigura acoperire pe măsură ce Pământul se rotește: Goldstone (SUA), lângă Madrid (Spania) și lângă Canberra (Australia). Un raport din 2023 al Office of Inspector General (OIG) din cadrul NASA a constatat că cererea pentru antenele DSN depășește oferta cu până la 40% în anumite momente. În plus, cererea ar urma să crească semnificativ în următorul deceniu și să depășească capacitatea cu 50% în anii 2030, pe fondul programului Artemis (care vizează o aselenizare cu echipaj până în 2028). În acest context, scoaterea din funcțiune a unei antene majore precum DSS-14 amplifică riscul de congestie operațională: mai multe misiuni concurează pentru „timp de antenă”, iar orice indisponibilitate poate reduce flexibilitatea de planificare și marja de siguranță a comunicațiilor. Ce urmează NASA estimează costuri de reparație între 4,1 și 4,6 milioane de dolari (aprox. 18,9–21,2 milioane lei) și un orizont de finalizare până în octombrie 2028. În paralel, agenția spune că lucrează la standardizarea proceselor și instruirii în toate cele trei situri ale rețelei, după ce investigația a indicat și factori de cultură organizațională: presiune pentru operare rapidă, roluri extinse dincolo de pregătire, proceduri insuficiente și dependență de practici nedocumentate. [...]
Ariane 6 a decolat cu propulsoare mai puternice, un pas operațional pentru creșterea capacității de lansare a Europei , potrivit Agerpres . Racheta a fost lansată miercuri după-amiază de la portul spațial european Kourou , din Guiana Franceză, având la bord 36 de sateliți ai companiei Amazon. Ce s-a schimbat la această misiune Elementul nou al zborului este trecerea la un model modernizat de propulsoare cu combustibil solid. Dacă până acum Ariane 6 a zburat cu propulsoare P120C, de această dată a fost echipată cu P160C, descrise ca fiind mai puternice. Motorul P160C poate transporta mai mult combustibil solid, ceea ce crește capabilitățile rachetei. În funcție de misiune, Ariane 6 poate fi configurată cu două sau patru propulsoare, ceea ce îi oferă flexibilitate pentru încărcături diferite. De ce contează: capacitate și costuri într-o piață competitivă Ariane 6 este succesoarea Ariane 5, rachetă folosită intens între 1996 și 2023 și lansată pentru ultima dată la jumătatea anului 2024. Noua rachetă a fost proiectată pentru transportul de sateliți pe orbita Pământului pentru clienți comerciali și guvernamentali și este „considerabil mai ieftină” decât predecesoarea sa, conform Agenției Spațiale Europene (ESA) . Cine a construit și cine a plătit La program au participat peste 12 țări. Germania este al doilea finanțator în cadrul ESA, după Franța, și a acoperit aproximativ 20% din costurile de fabricație, estimate la circa 4 miliarde de euro. Treapta superioară a rachetei a fost asamblată în Germania, iar mai multe componente majore și sisteme ale motorului au fost produse și testate tot în această țară. [...]
O expediție cu tehnologie avansată a identificat 31 de specii marine noi , într-o zonă vastă și puțin explorată din Atlanticul de Sud, în largul coastelor Braziliei, potrivit Mediafax . Miza descoperirii ține de capacitatea cercetării oceanice de a „vedea” organisme fragile fără a le distruge, ceea ce poate accelera cartografierea biodiversității din așa-numita zonă de mijloc a oceanului. Expediția a fost realizată de o echipă internațională aflată la bordul navei Falkor, operată de Institutul Oceanic Schmidt , și a vizat apele tropicale ale Atlanticului de Sud, relatează Science Alert (menționată de Mediafax). De ce contează: multe organisme nu pot fi studiate prin metode clasice Cercetătorii au folosit tehnologii avansate de imagistică pentru a confirma că 31 dintre speciile analizate nu fuseseră descrise până acum. În mod tradițional, o parte dintre viețuitoarele din aceste zone sunt greu de cercetat deoarece sunt foarte fragile și se pot deforma sau distruge atunci când sunt capturate. Pentru documentare, echipa a utilizat scanări cu laser, imagini 3D și secvențiere genomică (analiza materialului genetic), metode care permit identificarea și descrierea mai precisă a organismelor. Ce au găsit și cum au documentat descoperirea Printre speciile menționate se numără: viermi marini aproape transparenți din genul Tomopteris; ctenofore cu apendice strălucitoare; rizarieni gigantici, organisme unicelulare suficient de mari pentru a fi văzute cu ochiul liber; larvacee, animale mici asemănătoare unor mormoloci, care folosesc mucusul pentru a prinde hrană din apă; sifonofore, organisme coloniale alcătuite din mai multe părți care funcționează împreună ca un singur animal. Trei sisteme de imagistică au fost montate pe vehiculul operat de la distanță SuBastian , care a scanat animalele cu laser, a realizat imagini 3D și a surprins siluete cu contrast ridicat pentru detalii fine. Pentru analiza microbilor, echipa a folosit un microscop dezvoltat la Universitatea Stanford. Expediția a consemnat și o premieră științifică: obținerea de imagini 3D ale structurii celulare vii a unui microb, despre care echipa spune că este prima observație de acest tip realizată pe mare. „Cel mai mare habitat de pe Pământ, zona de mijloc a oceanului, este plin de animale incredibile pe care abia începem să le înțelegem”, a declarat Karen Osborn, zoolog la Muzeul Național de Istorie Naturală Smithsonian și coordonatoarea științifică a expediției. [...]
