Știri
Știri

Moțiunea simplă împotriva ministrului Culturii, András Demeter , a fost respinsă de Senat cu 76 de voturi împotrivă și 42 pentru . Dezbaterea a fost marcată de un discurs atipic al ministrului, construit sub forma unei povești autobiografice. În plen, Demeter și-a prezentat parcursul profesional pornind de la copilăria sa în Târgu Mureș, evocând „ursitoarele” care i-ar fi decis destinul. A vorbit despre începuturile ca actor, despre numirea sa, la 24 de ani, în funcția de director al Teatrului Maghiar din Timișoara, poziție pe care a ocupat-o timp de 12 ani, apoi despre experiența din Ministerul Culturii, unde a fost, în timp, director general și secretar de stat. Ministrul a amintit și activitatea sa la conducerea Societății Române de Radiodifuziune și implicarea în proiecte ale Televiziunii Publice, inclusiv reluarea unor producții și organizarea de evenimente culturale. Portofoliul de ministru l-a preluat în vara lui 2025. În discursul său, Demeter a făcut referire directă la criticile din spațiul public, inclusiv la întrebarea „Ce caută ungurul la Cultură?”, respingând acuzațiile de dispreț față de artiști sau lipsă de asumare. A admis existența conflictelor și a greșelilor, dar a susținut că nu a făcut compromisuri și că deciziile sale au fost motivate de necesitatea reformei. Moțiunea simplă, instrument parlamentar prin care activitatea unui ministru poate fi criticată politic, nu produce efecte juridice directe, însă votul din Senat reconfirmă susținerea majorității pentru actualul titular de la Cultură. [...]

Bugetul pe 2026 este finalizat în proporție de 99%, dar negocierile din Coaliție continuă pe tema măsurilor sociale , potrivit informațiilor publicate de Digi24 , care citează surse politice. În ședința Biroului Politic Național al PNL, premierul Ilie Bolojan a transmis că obiectivul principal este un buget echilibrat, cu accent pe investiții. Bolojan le-a spus liberalilor că, împreună cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, urmărește un buget „bazat pe date corecte”, cu venituri realiste și cheltuieli corect dimensionate, pentru a evita derapajele din anii trecuți. O nouă rundă de discuții în Coaliție este programată miercuri, când ar urma să fie luată o decizie finală. Priorități asumate de PNL Potrivit surselor citate, direcțiile principale sunt: creșterea bugetului pentru investiții; alocări consistente pentru proiectele din PNRR; asigurarea unor venituri mai mari pentru toate autoritățile locale față de anul trecut. Nazare a precizat că în 2026 sunt prevăzute plăți suplimentare de 22 de miliarde de lei prin PNRR, comparativ cu 2025. De asemenea, este proiectată o creștere a împrumuturilor pentru administrațiile locale. Disputa privind măsurile sociale În proiectul de buget sunt incluse sume pentru unele măsuri sociale, inclusiv sprijin pentru pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei, similar formulei aplicate în 2025. Totuși, potrivit liberalilor, PSD a solicitat alocări mai mari, fără a indica surse clare de finanțare. Această divergență rămâne principalul punct sensibil al negocierilor din Coaliție. Dacă discuțiile se încheie miercuri, bugetul ar putea fi aprobat săptămâna viitoare în Guvern și transmis ulterior Parlamentului. [...]