Știri
Știri din categoria Externe
Israelul își declară interesul pentru „pace și normalizare” cu Libanul, un semnal cu potențial de deblocare diplomatică într-un dosar regional cu efecte directe asupra riscului geopolitic, potrivit Al Jazeera.
Ministrul israelian de Externe, Gideon Saar, a afirmat că Israelul vrea să ajungă la „pace și normalizare” cu Libanul. Declarația vine în contextul în care ambasadori din ambele țări urmează să se întâlnească în Statele Unite pentru discuții, marți.
Din informațiile disponibile în material nu reiese agenda exactă a întâlnirii, nivelul de reprezentare dincolo de mențiunea „ambasadori” și nici dacă există un calendar sau obiective concrete care să poată fi măsurate pe termen scurt.
Recomandate
Libanul își leagă agenda diplomatică de Washington de un obiectiv de securitate pe termen lung, cerând sprijinul SUA pentru retragerea Israelului din sudul țării , potrivit Al Jazeera . Președintele libanez Joseph Aoun i-a transmis președintelui american Donald Trump că „obiectivul final” al Beirutului este să pună capăt ostilităților cu Israelul „pentru totdeauna”, în contextul unui acord-cadru susținut de SUA. Miza imediată a demersului este obținerea sprijinului american pentru o retragere israeliană din sudul Libanului. Aoun se află la Washington pentru discuții în această direcție, pe fondul cadrului negociat cu implicare americană, care ar urma să reducă riscul de escaladare și să creeze condiții pentru o încetare durabilă a confruntărilor. Informațiile provin dintr-un material video de tip NewsFeed publicat pe 21 iulie 2026; sursa nu oferă detalii suplimentare despre conținutul acordului-cadru sau despre un calendar al unei eventuale retrageri. [...]
Relatarea ministrului de Externe Abbas Araghchi sugerează breșe grave în securitatea internă a Iranului , după ce acesta a descris cum a scăpat la limită dintr-o lovitură israeliană în primele ore ale războiului Israel–Iran, potrivit The Jerusalem Post . Într-un interviu de peste 90 de minute acordat jurnalistului iranian Javad Moghouei, Araghchi a spus că se afla într-un complex asociat cu liderul suprem de atunci, ayatollahul Ali Khamenei, când a avut loc atacul, în jurul orei 9:30 dimineața. El a descris haosul de după explozie și a vorbit despre ceea ce a numit „eșecuri severe” de securitate în Republica Islamică. „Apa picura din tavan și totul era într-o stare de ruină.” Indiciul central: informații „din interior”, nu doar supraveghere tehnologică Din relatarea lui Araghchi, elementul cu cea mai mare încărcătură operațională este suspiciunea că Israelul ar fi avut informații extrem de precise despre mișcările conducerii iraniene, dincolo de mijloace tehnice. „Nu mai atribui asta tehnologiei sau factorilor artificiali. Chiar nu știu ce să cred.” Ministrul a spus că autoritățile iraniene investighează posibilitatea unei infiltrări umane în aparatul de securitate și a mers mai departe, afirmând că vulnerabilitățile nu se limitează la furt de date, ci pot influența inclusiv „orientarea deciziilor” și „mediul psihologic”. Evacuare improvizată și lipsa unui „loc sigur” Araghchi a afirmat că a fost evacuat imediat de personalul de securitate, care i-ar fi spus că atacurile ar putea continua. A descris apoi o plecare grăbită într-o mașină civilă obișnuită, condusă de un tânăr agent, către Ministerul de Externe. Totodată, el a spus că, după atacuri, conducerea nu a mai lucrat din birourile obișnuite și că au fost pregătite locații alternative în apropierea ministerului, dar a adăugat că, în esență, „nu exista niciun loc sigur”, cu excepția tunelurilor. Chiar și acestea ar fi avut limitări: odată intrat, ar fi trebuit să rămână acolo câteva zile, ceea ce ar fi făcut dificilă continuarea activității în exterior. Măsuri de urgență și discuții sensibile despre succesiune Araghchi a mai spus că existau proceduri de urgență stabilite din timp, inclusiv un cod de activare – „Cod 110” – sugerând că scenarii de continuitate a conducerii sau aranjamente de criză fuseseră luate în calcul, dar erau atât de sensibile încât erau rareori discutate deschis. Eforturi diplomatice pentru a evita deschiderea altor fronturi În timpul conflictului, Araghchi a descris apeluri către lideri regionali pentru a preveni folosirea teritoriilor kurde din Irak ca platformă pentru atacuri împotriva Iranului. El a menționat discuții cu: Nechirvan Barzani (președintele Regiunii Kurdistan din Irak ); Bafel Talabani (lider al Uniunii Patriotice din Kurdistan); Hakan Fidan (ministrul de Externe al Turciei); Mohammed Shia al-Sudani (prim-ministrul Irakului). Araghchi a spus că a primit asigurări că nu va fi permis un astfel de scenariu și a indicat că Turcia „a jucat un rol semnificativ”. Dezvăluiri despre cercul de putere și o critică rară privind armistițiul Într-o altă afirmație notabilă, Araghchi a declarat că nu l-a întâlnit niciodată pe Mojtaba Khamenei, fiul liderului suprem Ali Khamenei, despre care spune că este considerat pe scară largă ca având un rol central în conducerea Iranului după război. El a oferit și o evaluare neobișnuit de directă despre armistițiu, sugerând că, dacă ar fi fost implementat cu 10 zile mai devreme, „realizările” Iranului ar fi rămas valabile. În final, Araghchi a susținut că „realizările strategice” ale Iranului s-au produs în primele două săptămâni și că Israelul „nu și-a atins obiectivele”. În ansamblu, interviul conturează o imagine a unui aparat de securitate sub presiune, în care conducerea iraniană ar fi fost forțată să opereze în condiții de vulnerabilitate și improvizație, în timp ce investighează posibilitatea unor breșe interne. [...]
Ideea unei intervenții militare siriene în Liban ar putea destabiliza atât Libanul, cât și tranziția fragilă a Siriei , avertizează analiști citați de Al Jazeera , după ce președintele SUA Donald Trump a reluat la Casa Albă sugestia ca Siria să „facă ceva cu Hezbollah”. Trump a făcut declarațiile marți, la Washington, alături de președintele libanez Joseph Aoun, susținând că noul președinte sirian Ahmed al-Sharaa „ar dori să intervină” și că o astfel de mișcare „ar fi foarte eficientă”. Propunerea apare în contextul presiunilor SUA și Israelului asupra guvernului libanez pentru dezarmarea Hezbollah, grupare susținută de Iran. În ziua următoare, secretarul de stat Marco Rubio a temperat public perspectiva unei intervenții, spunând că Washingtonul încurajează autoritățile siriene să se concentreze pe „provocările interne” ale construirii unui stat. Rubio a indicat însă o direcție alternativă: securizarea frontierei cu Libanul pentru a limita circulația armelor și încercările de destabilizare. De ce ar fi „contraproductivă” o intrare a Siriei în Liban Bassel Doueik, cercetător pe teme politice și de securitate, spune că o intervenție militară în Liban pentru a sprijini dezarmarea Hezbollah ar fi „strategic contraproductivă” pentru noile autorități de la Damasc. Argumentul central: ar submina relația cu statul libanez și ar putea întări narațiunea internă a Hezbollah, care ar prezenta acțiunea ca „agresiune străină”, reîncadrând conflictul drept „rezistență” pentru suveranitatea Libanului. Riscul nu este doar politic. Nanar Hawach, analist senior pentru Siria la International Crisis Group, avertizează că o revenire militară siriană ar redeschide o rană istorică în memoria politică libaneză, după decenii de control sirian, și ar provoca rezistență inclusiv din partea comunităților anti-Hezbollah. La nivel regional, ar pune sub semnul întrebării ruptura Siriei de vechile tipare de ingerință și ar putea transforma din nou Siria într-un teatru al conflictelor regionale. Vulnerabilități interne în Siria și „rețeta pentru dezastru” O altă consecință invocată este impactul asupra securității interne a Siriei, care se confruntă cu amenințări din partea rămășițelor fostului regim și a grupărilor afiliate ISIL (ISIS). Samy Akil, analist sirian de securitate, afirmă că, dincolo de presiunea politică a lui Trump, comunitatea americană de informații și apărare ar vedea o astfel de mișcare drept o „rețetă pentru dezastru”. Akil consideră improbabil ca trupele siriene să intre în Liban; iar dacă s-ar întâmpla, ar fi doar în cadrul unui acord regional. El rezumă costul operațional al unei astfel de decizii printr-o formulare tranșantă: „Să intri în Liban e ușor, să ieși din Liban e întotdeauna foarte dificil.” Contextul: acordul-cadru și presiunea militară din sudul Libanului Declarațiile lui Trump vin în momentul în care armata libaneză a început marți să se desfășoare în „zone-pilot”, conform unui acord-cadru intermediat de SUA și semnat luna trecută de Liban și Israel. Acordul prevede o retragere treptată a Israelului și desfășurarea de trupe libaneze pentru a împiedica Hezbollah să își refacă prezența în sud. În paralel, conflictul Israel–Hezbollah, început în octombrie 2023, a cunoscut două escaladări majore menționate în analiză: în septembrie 2024 și la începutul lunii martie din acest an, după declanșarea războiului SUA–Israel cu Iranul. Ce alternative sunt considerate mai realiste În locul unei intervenții pe teren în Liban, analiștii citați indică măsuri mai plauzibile și mai acceptabile politic, centrate pe controlul frontierei. Souhaib Jawhar, fellow (cercetător asociat) non-rezident la Badil Policy Institute din Beirut, spune că scenariul realist este ca Siria să rămână pe propriul teritoriu și să acționeze prin: întărirea prezenței armatei siriene pe partea siriană a graniței; control mai strict al trecerilor ilegale; închiderea sau distrugerea tunelurilor folosite pentru contrabandă; creșterea schimbului de informații de securitate cu armata libaneză. În aceeași logică, Rubio a sugerat că Siria poate acționa împotriva Hezbollah fără trupe în Liban, prin securizarea frontierei și limitarea fluxului de arme. În ansamblu, analiza indică faptul că presiunea publică pentru o intervenție militară ar funcționa mai degrabă ca instrument de negociere și intimidare regională decât ca plan operațional realist, din cauza costurilor politice și de securitate pentru Damasc și Beirut. [...]
Escaladarea din Strâmtoarea Ormuz riscă să lovească direct exporturile energetice și investițiile din Golf , pe fondul presiunilor tot mai mari din partea unor aliați arabi ai SUA pentru o intervenție militară americană mai agresivă în Iran, inclusiv scenarii de trupe terestre și preluarea insulei Kharg, potrivit Mediafax , care citează Bloomberg. Nemulțumirea statelor din Golf este alimentată de atacurile iraniene, dar și de îndoieli legate de capacitatea Washingtonului de a proteja regiunea și de a redeschide Strâmtoarea Ormuz. Conform Bloomberg (citat de Mediafax), unii oficiali consideră că Teheranul nu va renunța la controlul asupra traficului naval decât în urma unei operațiuni americane „mult mai agresive”. Presiune pentru „escaladare” și scenariul Kharg Printre opțiunile discutate s-ar afla desfășurarea unor trupe americane în anumite zone din Iran și chiar preluarea insulei Kharg, descrisă ca punct central al infrastructurii iraniene pentru exportul petrolului. Susținătorii acestei abordări invocă principiul „escaladării pentru dezescaladare”, adică provocarea unor pierderi suficient de mari pentru a forța concesii privind Ormuz și programul nuclear. Mediafax notează însă că o astfel de operațiune ar veni cu riscuri majore: trupele americane ar putea deveni ținte la distanță mică, iar Iranul ar putea răspunde prin lovituri mai puternice asupra bazelor SUA, orașelor din Golf și infrastructurii energetice. În plus, un atac asupra insulei ar putea împinge și mai sus prețul petrolului, într-un moment în care piețele sunt deja sensibile la perturbarea livrărilor prin Ormuz și la amenințarea rebelilor Houthi de extindere a blocadei navale asupra transporturilor saudite. Potrivit materialului, cotațiile petrolului au urcat la cel mai ridicat nivel din ultimele cinci săptămâni. Atacuri în regiune și fisuri între aliați Frustrarea statelor din Golf este amplificată de atacuri asupra infrastructurii militare, energetice și civile. Kuwaitul a anunțat avarii la centrale care produc atât energie electrică, cât și apă potabilă, iar Bahrainul și Iordania au fost, de asemenea, vizate. În apropierea Strâmtorii Ormuz au fost atacate petroliere și alte nave comerciale. Emiratele Arabe Unite au condamnat separat atacurile asupra Bahrainului, Kuwaitului și Iordaniei, considerându-le încălcări ale suveranității și amenințări directe la adresa securității regionale. În paralel, escaladarea i-a determinat pe unii lideri arabi să se întrebe dacă garanțiile de securitate ale Washingtonului mai sunt suficiente; potrivit Bloomberg, unele state încearcă deja să-și extindă cooperarea militară cu țări europene. Totodată, statele arabe nu au o poziție unitară: Qatarul, care încearcă să medieze conflictul alături de Pakistan, se opune extinderii operațiunilor militare și cere revenirea imediată la negocieri, de teama unei intensificări similare celei din martie și aprilie, când „mii de rachete și drone” au fost lansate în regiune, potrivit materialului. Ormuz, aproape blocată: semnal de alarmă pentru comerț și bugete Cea mai mare îngrijorare rămâne situația din Strâmtoarea Ormuz, coridor maritim esențial pentru exporturile de petrol și gaze ale statelor din Golf. Traficul naval „s-a prăbușit din nou” după reluarea ostilităților: pe 16 iulie au traversat strâmtoarea doar trei nave de transport de mărfuri, cel mai redus nivel zilnic din luna mai, iar în aceeași perioadă nu a fost raportată trecerea niciunui petrolier de foarte mare capacitate și a niciunei nave de transport al gazelor naturale lichefiate. În plan economic, Mediafax arată că războiul amenință strategiile de transformare ale Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite și Qatarului, care încearcă să atragă investiții în domenii precum inteligența artificială, turismul, serviciile financiare, tehnologia și infrastructura — planuri dependente de stabilitate și rute comerciale sigure. Atacurile și blocarea parțială a Ormuz au obligat deja unele state să reducă exporturile, au crescut costurile de transport și au pus presiune asupra bugetelor publice. În plus, liderii din Golf sunt nemulțumiți și de prevederile economice discutate într-un acord provizoriu Washington–Teheran: potrivit Bloomberg, Iranul ar putea primi relaxarea sancțiunilor, acces la fonduri înghețate și un fond de reconstrucție de 300 de miliarde de dolari (aprox. 1.350 miliarde lei). Niciunul dintre cele șase state ale Consiliului de Cooperare al Golfului nu intenționează, pentru moment, să contribuie la acest fond, iar oficialii arabi resping ideea ca țările atacate de Iran să finanțeze reconstrucția Republicii Islamice. Donald Trump a sugerat că operațiunile americane nu se vor încheia imediat, afirmând că, deși Washingtonul ar putea considera campania un succes dacă ar pleca, „nu plecăm mâine”, potrivit declarației citate în material. [...]
Libanul încearcă să obțină sprijin politic de la Washington, după luni de confruntări cu implicații regionale , pe fondul luptelor dintre Israel și Hezbollah, într-un context în care președintele american Donald Trump a promis ajutor, fără să ofere detalii, relatează Focus . Președintele Libanului, Joseph Aoun , s-a întâlnit marți cu Trump la Casa Albă, în cadrul unei vizite de stat de patru zile. Aoun l-a numit pe Trump „un președinte grozav”, iar liderul american a răspuns în glumă că omologul libanez „poate avea acum totul” de la el. Promisiune de ajutor, fără angajamente concrete În timpul vizitei, Trump a spus că vrea să ajute Libanul, însă nu a prezentat măsuri sau termene. În lipsa unor detalii, rămâne neclar dacă sprijinul ar urma să fie politic, financiar sau de securitate și ce condiții ar putea fi atașate. Miza Beirutului: calm pe termen lung și control în sud Potrivit agenției Associated Press, citată de publicație, Libanul speră într-o „calmare pe termen lung” a situației, după luni de lupte între Israel și Hezbollah, grupare susținută de Iran. Un obiectiv menționat este recâștigarea „controlului deplin” asupra zonelor ocupate din sudul Libanului, despre care articolul afirmă că sunt în prezent controlate de combatanți Hezbollah. Ce pași concreți ar urma să fie făcuți pentru acest obiectiv nu sunt precizați. [...]
SUA avertizează că va lua „măsurile necesare” dacă Iranul nu își schimbă poziția , pe fondul escaladării tensiunilor din jurul Strâmtorii Ormuz, rută critică pentru comerțul global și transportul de petrol, potrivit Mediafax . Declarația a fost făcută miercuri de secretarul de stat al SUA, Marco Rubio , la deschiderea reuniunii miniștrilor de externe ai Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), desfășurată la Manila, în Filipine. Rubio a spus că Iranul „nu este serios în privința negocierilor” de pace și a condiționat disponibilitatea Washingtonului pentru discuții de o schimbare de atitudine la Teheran. „Statele Unite sunt întotdeauna angajate în diplomație. Suntem deschiși și întotdeauna dispuși să discutăm, să negociem și să rezolvăm diferendele. Problema pe care o avem acum este că Iranul nu este serios în privința negocierilor. Dacă ei sunt serioși, și noi suntem. Dacă nu, vom face ceea ce este necesar pentru a ne proteja interesele și interesele aliaților noștri.” Strâmtoarea Ormuz , miza cu impact economic global Șeful diplomației americane a avertizat că Iranul nu are dreptul, potrivit normelor internaționale, să controleze tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz și a spus că o astfel de situație ar crea „un precedent periculos”. Rubio a legat explicit libertatea de navigație de funcționarea economiei globale și de regulile comerțului internațional. „Principiul fundamental al libertății de navigație este în joc. Dacă acesta este amenințat, atunci este amenințată și economia globală, precum și regulile care au stat la baza comerțului internațional timp de aproximativ 150 de ani.” Context: atacuri consecutive și escaladare în zonă Potrivit informațiilor din articol, declarațiile vin după ce SUA au încheiat a 11-a noapte consecutivă de atacuri asupra unor obiective militare din Iran, în timp ce tensiunile din jurul Strâmtorii Ormuz continuă să crească. Mediafax notează că Iranul consideră controlul asupra acestei rute maritime unul dintre principalele sale atuuri în negocieri și că, în ultimele săptămâni, a deschis în repetate rânduri focul asupra unor nave despre care susține că au tranzitat zona fără coordonare cu autoritățile iraniene. [...]
