Știri
Știri din categoria Externe
Iran a anunțat reînchiderea Strâmtorii Hormuz în mai puțin de 24 de ore, ridicând riscul de blocaj pentru transportul maritim și de volatilitate pe piața petrolului, într-un nou episod de escaladare în confruntarea cu SUA, potrivit Global Times. Garda Revoluționară (IRGC) a transmis că orice navă care încearcă să traverseze punctul strategic va fi tratată drept „țintă militară” până când Washingtonul ridică „blocada navală” asupra porturilor iraniene.
Într-un mesaj publicat sâmbătă seara pe Telegram, IRGC a avertizat că nicio navă „de niciun fel” nu ar trebui să părăsească ancorajul din Golful Persic și Marea Oman și că apropierea de strâmtoare va fi considerată „cooperare cu inamicul”, urmând ca nava să fie lovită. Mișcarea vine după ce Teheranul declarase cu o zi înainte că ruta este „complet deschisă” pentru transportul comercial, o schimbare pe care publicația o descrie drept o recalculare rapidă a strategiei.
Președintele american Donald Trump a respins presiunea Teheranului și a spus că SUA nu vor fi „șantajate”, insistând că „asediul maritim” american va rămâne „în vigoare”. În paralel, Iranul și SUA s-au acuzat reciproc de încălcarea armistițiului, relatează Xinhua.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baghaei, a susținut că „blocada” SUA asupra porturilor și coastelor Iranului încalcă armistițiul și a numit-o „ilegală și criminală”. De cealaltă parte, Trump a acuzat Iranul de o „încălcare gravă” a armistițiului, potrivit lui Jonathan Karl, corespondent ABC News la Washington, care a relatat declarația pe X.
Tensiunile au crescut după apariția unor informații privind focuri trase asupra mai multor nave comerciale în apropierea strâmtorii. Reuters notează că cel puțin două nave au raportat că au fost vizate, iar UK Maritime Trade Operations a primit o raportare despre un incident la circa 20 de mile marine (aprox. 37 km) nord-est de Oman. Căpitanul unui petrolier a spus că nava a fost abordată de ambarcațiuni IRGC, care au tras asupra acesteia.
Tot Reuters relatează că două nave sub pavilion indian care încercau să traverseze Strâmtoarea Hormuz au fost atacate, iar Ministerul de Externe al Indiei a convocat ambasadorul Iranului și a cerut asigurarea trecerii în siguranță pentru navele cu destinația India.
Analiști chinezi citați de Global Times susțin că redeschiderea de o zi nu a adus beneficii „tangibile” Iranului și ar fi fost folosită mai degrabă ca semnal tactic, inclusiv pentru a influența prețul petrolului și sentimentul de piață în SUA. Li Haidong, profesor la China Foreign Affairs University, afirmă că Teheranul ar fi ajuns la concluzia că utilizarea de către Trump a mesajelor publice ca instrument de presiune nu i-a adus câștiguri și că reînchiderea strâmtorii este o reacție la această frustrare.
În aceeași logică, Li apreciază că episoade similare de escaladare și reversări rapide ar putea continua, pe fondul unui blocaj de fond în negocieri. Ding Long, profesor la Institutul de Studii asupra Orientului Mijlociu din cadrul Shanghai International Studies University, descrie situația ca un joc de tip „roșu-verde”, în care orice mișcare poate declanșa reacții puternice, pe fondul lipsei de încredere.
Pe canalul diplomatic, semnalele rămân amestecate. Al Jazeera a relatat, citând două surse de securitate pakistaneze, că negocierile SUA–Iran ar urma „probabil” să aibă loc înainte de vineri la Islamabad, în contextul pregătirilor logistice la hoteluri menționate ca posibile locații. Trump a spus, potrivit Xinhua, că negociatorii americani vor fi în Pakistan luni pentru o a doua rundă de discuții.
În același timp, oficiali iranieni au indicat sâmbătă că nu a fost stabilită o dată pentru următoarea rundă și că este necesar mai întâi un „cadru de înțelegere”, potrivit Reuters. Axios a relatat că Trump a convocat vineri o reuniune în „situation room”, iar un oficial american a avertizat că, fără un progres rapid, „războiul s-ar putea redeschide în câteva zile”.
În evaluarea experților citați, perioada actuală ar putea fi folosită de ambele părți pentru a-și consolida pârghiile înaintea unor negocieri viitoare – inclusiv prin întărirea capabilităților militare și a strategiilor de comunicare – ceea ce menține riscul operațional ridicat pentru transportul maritim prin Strâmtoarea Hormuz.
Recomandate
Redeschiderea Strâmtorii Ormuz devine miza economică imediată după ce SUA și Iranul au semnat un memorandum de înțelegere pentru încheierea conflictului, iar traficul maritim ar urma să fie reluat treptat, potrivit HotNews . Donald Trump a spus că vineri va avea loc o ceremonie oficială de semnare la Geneva și că strâmtoarea va fi „complet deschisă”. Președintele SUA a declarat, înaintea reuniunii G7, că acordul este „semnat în întregime” și că textul memorandumului ar urma să fie făcut public la scurt timp după semnarea oficială. Trump a precizat că nu știe dacă va participa la ceremonia de vineri, dar că vicepreședintele JD Vance va fi prezent. JD Vance a afirmat că documentul a fost semnat digital duminică și că, „deocamdată”, nu au fost eliberate fonduri pentru Iran. În privința sancțiunilor, Trump a condiționat orice ridicare de „comportamentul” Teheranului. Ce se schimbă pentru transportul maritim și energie Un oficial american, citat de Reuters, a spus că redeschiderea Strâmtorii Ormuz ar contribui la soluționarea crizei energetice globale provocate de război, care a lovit economia globală. Acesta a anticipat o creștere „semnificativă” a traficului, deja începută, dar a avertizat că revenirea la normal nu va fi rapidă. Potrivit aceluiași oficial, strâmtoarea va fi deschisă fără taxe timp de 60 de zile, conform acordului dintre SUA și Iran. Ce nu este încă limpede: termenii și condițiile politice Termenii memorandumului nu sunt cunoscuți în întregime și nu au fost publicați. Un oficial american a declarat pentru Reuters că se așteaptă ca aceștia să fie făcuți publici în următoarele 24–48 de ore, însă Trump a indicat că publicarea ar putea avea loc după vineri. Deși Trump a spus că navele au început deja să traverseze strâmtoarea, armata americană le-a transmis transportatorilor că nu a ridicat încă blocada asupra porturilor iraniene, ceea ce sugerează că reluarea fluxurilor ar putea rămâne graduală și dependentă de măsuri operaționale. Armistițiu de 60 de zile și dosarele rămase deschise Conform declarațiilor ambelor părți, acordul ar urma să prelungească armistițiul pe o perioadă de negociere de 60 de zile, în care negociatorii ar urma să decidă asupra unor chestiuni controversate, inclusiv viitorul programului nuclear al Iranului. Vance a spus că acordul ar putea permite, în cele din urmă, accesul Iranului la un fond de reconstrucție de până la 300 de miliarde de dolari, cu condiția renunțării la material nuclear, fond care ar urma să fie finanțat de vecinii arabi din Golf. Riscul major: condiționarea de evoluțiile din Liban Soarta imediată a pactului ar putea depinde de Liban, unde Israelul luptă cu Hezbollah. Iranul a susținut că acordul preliminar impune încetarea ostilităților pe toate fronturile, inclusiv în Liban, în timp ce Israelul a transmis că își rezervă dreptul de a acționa împotriva amenințărilor Hezbollah. Surse din domeniul securității au spus că luptele din sudul Libanului s-au atenuat, dar nu au încetat complet. În acest context, un oficial israelian a descris acordul, în discuții private cu Reuters, drept „oribil pentru Israel”, iar ministrul apărării, Israel Katz, a declarat că Israelul va rămâne „pe termen nelimitat” în zonele ocupate din sudul Libanului. [...]
Israel ar trebui să-și mute o parte din efort de la lovituri militare la o strategie politică și financiară de erodare a rețelei Iran–Hezbollah , pentru că forța, singură, nu livrează o „victorie finală” împotriva actorilor motivați ideologic și dispuși să susțină costuri mari, argumentează o analiză de opinie din The Jerusalem Post . Autorul pornește de la ideea că ultima rundă de confruntare cu Iranul arată determinarea regimului de a continua lupta și de a-și coordona proxy-urile rămase – Hezbollah în Liban, houthi în Yemen și miliții șiite în Irak – pentru a semnaliza că „Axa Rezistenței” rămâne relevantă. În acest context, răspunsul Israelului ar fi fost, în esență, escaladarea forței („mai multă forță”), cu mențiunea că o eventuală intervenție a președintelui SUA, Donald Trump, ar putea opri o astfel de direcție, potrivit textului. De ce „mai multă forță” nu închide conflictul Analiza susține că, în conflicte cu state sau organizații animate de ideologii religioase ori naționaliste și hotărâte să nu capituleze, loviturile decisive rapide sunt improbabile. În astfel de cazuri, războaiele tind să se prelungească sau să continue la intensități variabile, iar „victoria finală” rămâne greu de atins, cu exemple istorice invocate (Vietnam, Afganistan, Irak, Ucraina). Ca alternativă, textul propune o „a treia cale”: o abordare indirectă și discretă, bazată pe subversiune și manevrare, pentru a destabiliza adversarul din interior, a-l slăbi și, eventual, a-i schimba regimul pe termen lung. Autorul notează că o astfel de metodă a fost folosită în special împotriva Iranului, inclusiv prin acțiuni atribuite Mossad pentru sabotarea programului nuclear și asasinate ale unor oameni de știință, însă obiectivele finale (oprirea unui Iran nuclear sau răsturnarea regimului) nu au fost atinse până acum. Pivotul propus: slăbirea proxy-urilor prin instrumente politice și economice În locul unei concentrări exclusive pe „inima” (Iran), analiza recomandă slăbirea „membrelor” (proxy-urile), prin mijloace adaptate fiecărui teatru. Siria este prezentată ca studiu de caz: ieșirea ei din cercul proxy-urilor ar fi fost, în principal, rezultatul unui proces intern început cu revolta din 2011, la care Israelul ar fi contribuit prin slăbirea regimului. Libanul și Hezbollah: miza este statul, nu doar arsenalul „Provocarea principală” este Hezbollah, iar argumentul central este că, atât timp cât Israelul ocupă teritoriu libanez, organizația își poate întări narațiunea de „protector al Libanului”. În consecință, Israelul ar trebui să sprijine un proces intern libanez de limitare a puterii Hezbollah, într-un moment în care discursul din Liban despre o înțelegere cu Israelul s-ar fi schimbat semnificativ, inclusiv la nivelul președintelui și guvernului, potrivit opiniei. Elementele-cheie ale strategiei descrise în text includ: mobilizarea statelor din regiune și a comunității internaționale (SUA, Uniunea Europeană, Banca Mondială) într-un efort coordonat; o strategie politică și diplomatică pe termen lung, nu doar dezarmare și livrări suplimentare de arme către armata libaneză; încercări persistente de acord cu statul libanez, pentru a crea o separare între instituțiile oficiale și Hezbollah; o retragere israeliană din sudul Libanului, prezentată discret ca fiind condiționată de dezarmarea Hezbollah, pentru a crea un „orizont politic” și presiune internă (inclusiv din partea șiiților strămutați din satele din sud); întărirea armatei libaneze cu personal și echipamente avansate, inclusiv printr-o combinație de armament occidental finanțat de state din Golf și instruire în Iordania sau Egipt (scenariu prezentat ca posibilă soluție). Un punct cu relevanță economică și operațională este că autorul descrie Hezbollah ca o infrastructură complexă, nu doar o forță militară: „bănci, clinici, supermarketuri subvenționate, școli” și alte servicii. În această logică, cheia ar fi ca statul libanez să ocupe acest „vid”, împreună cu actori șiiți din afara Hezbollah, inclusiv prin sprijin financiar și logistic pentru reconstrucția sudului – în contrast cu reconstrucția finanțată anterior din bani iranieni după 2006, potrivit textului. Ce ar urma să câștige Israelul, în această logică Analiza susține că o politică „sub radar” în Liban și Yemen ar reduce antagonismul generat de utilizarea deschisă a forței și ar avea șanse mai mari să producă rezultate pe termen lung, inclusiv o reintegrare diplomatică regională a Israelului după deteriorarea imaginii sale internaționale. Concluzia autorului este că „mai puțină forță” ar putea produce „mai multă putere”, de data aceasta prin diplomație. [...]
Volodimir Zelenski încearcă să deblocheze negocierile propunând o întâlnire cu Vladimir Putin în SUA , mizând pe un format care, în evaluarea sa, ar fi mai greu de refuzat de către liderul rus, potrivit Agerpres . Propunerea a fost discutată într-o convorbire telefonică pe care Zelenski a avut-o duminică cu președintele american Donald Trump , a spus liderul ucrainean într-o alocuțiune video publicată pe X. Zelenski a indicat că a vorbit cu Trump despre „posibilitatea de a organiza o astfel de întâlnire în Statele Unite”, într-un format care „lui Putin i-ar fi mult mai greu să-l refuze”. „Vom vedea ce va rezulta din aceasta.” De ce contează: locul întâlnirii rămâne un obstacol major Zelenski a mai propus o întâlnire față în față cu Putin, însă Kremlinul ia în considerare o astfel de întrevedere doar la Moscova, opțiune pe care președintele ucrainean spune că nu o poate accepta. În acest context, mutarea discuției pe teren neutru – în SUA – este prezentată de Zelenski ca o cale de a depăși blocajul legat de locație, fără a face concesia politică implicată de o deplasare la Moscova. Ce urmează Zelenski nu a oferit detalii despre un calendar sau despre un răspuns din partea Moscovei. Informația disponibilă se limitează la faptul că propunerea a fost avansată și discutată cu Trump, iar rezultatul rămâne incert. [...]
Conducerea IDF și a Mossad se opune acordului nuclear emergent cu Iranul , considerând că în forma discutată lasă neatinse amenințări-cheie pentru Israel și ar putea slăbi presiunea economică asupra Teheranului, potrivit informațiilor publicate de The Jerusalem Post . Unghiul principal al opoziției este unul operațional și de securitate: oficiali de rang înalt din armată (IDF) și serviciul de informații externe (Mossad) apreciază că înțelegerea este „insuficientă” raportat la raportul de forțe dintre părți, la „sângele și resursele” investite și la amenințările curente cu care se confruntă Israelul. Deși poziția nu ar fi unanimă, publicația notează că este „aproape unanimă”, iar mesajele sunt transmise în forumuri private. Ce lipsește din acord, în viziunea IDF și Mossad Potrivit materialului, administrația Trump ar fi fost concentrată „aproape în întregime” pe două dosare: redeschiderea Strâmtorii Hormuz și chestiunea nucleară. În schimb, IDF și Mossad ar fi sperat ca negocierile să includă și alte două teme pe care le gestionează „zilnic” de ani de zile: rachetele balistice; rețelele de „proxy” (grupări aliate/afiliate Iranului, descrise în text drept „proxy-uri teroriste”). Aceste subiecte ar fi rămas în afara acordului, conform informațiilor prezentate. Miza sancțiunilor: presiune financiară versus „fereastra” pentru schimbare de regim O parte dintre oficialii Mossad (și mai puțini ofițeri din IDF) ar susține menținerea Iranului sub sancțiuni până când regimul „își schimbă” comportamentul în sens mai larg sau până când este înlăturat. Publicația relatează că unii dintre aceștia ar paria că regimul iranian ar putea cădea „în decurs de un an” dacă presiunea sancțiunilor rămâne, invocând: pierderi de peste 300 de miliarde de dolari ale Iranului „din bombardamente”; pierderi suplimentare „uriașe” zilnice după ce SUA ar fi instituit o „contra-blocadă” a Strâmtorii Hormuz. În acest context, semnarea acordului ar urma să permită intrarea unor „miliarde de dolari” către regim, iar conducerea IDF și Mossad ar teme că o eventuală perspectivă de schimbare de regim ar putea fi împinsă „mult dincolo de un an”, ratând ceea ce descriu drept o oportunitate rară. Materialul nu oferă detalii despre calendarul exact al semnării sau despre parametrii tehnici ai acordului, însă indică faptul că dezbaterea internă din Israel se poartă în jurul compromisului dintre limitarea dosarului nuclear și menținerea presiunii economice, în condițiile în care rachetele și rețelele regionale ale Iranului ar rămâne, deocamdată, în afara înțelegerii. [...]
Israelul riscă o fractură de coordonare cu SUA pe dosarul Iran–Liban , după ce miniștri din coaliția de la Ierusalim au transmis că nu se consideră obligați de acordul anunțat între Washington și Teheran, în timp ce opoziția îl acuză pe Benjamin Netanyahu de „eșec diplomatic” și pierderea influenței asupra deciziilor americane, potrivit Digi24 . Ministrul Apărării, Israel Katz , a promis că armata israeliană va rămâne în sudul Libanului și a avertizat că, dacă Iranul atacă, Israelul va răspunde „cu toată forța”. În același timp, membri ai extremei drepte din coaliția lui Netanyahu au susținut că Israelul nu va fi obligat să respecte termenii acordului, notează The Times of Israel. Acordul SUA–Iran: ce include și ce rămâne neconfirmat Oficiali americani și iranieni au anunțat un cadru pentru un acord de încetare a războiului, care ar urma să ducă la ridicarea blocadei americane asupra porturilor iraniene, redeschiderea Strâmtorii Ormuz și lansarea unei perioade de 60 de zile de negocieri privind programul nuclear al Teheranului. Donald Trump, ajuns la Evian pentru summitul G7, a afirmat că acordul „a fost semnat în întregime”. Potrivit unor înalți responsabili americani, SUA și Iranul ar fi semnat digital un memorandum de înțelegere, iar o ceremonie oficială de semnare ar urma să aibă loc vineri, în Elveția. Detaliile ar urma să fie publicate în 24–48 de ore, însă, la momentul relatării, nu exista o confirmare din partea Teheranului . Potrivit surselor iraniene și pakistaneze citate în material, acordul ar include și un armistițiu în conflictul dintre Israel și Hezbollah. Mesajul coaliției: „acordul nu ne obligă”, retragerea din Liban este exclusă În interiorul coaliției, ministrul de Finanțe Bezalel Smotrich a calificat acordul drept „dăunător pentru Israel și pentru întreaga lume liberă”. Ministrul Securității Naționale, Itamar Ben Gvir, a susținut că „acordul lui Trump nu ne obligă” și a insistat că Israelul nu trebuie să se retragă din teritoriile din Liban capturate de armata israeliană. Katz a afirmat că Israelul nu se va retrage din sudul Libanului „în ciuda tuturor presiunilor existente și a celor care vor urma” și a descris o politică de menținere a unor „zone de securitate” în Liban, Siria și Gaza, „fără nicio limită de timp”. Opoziția: „eșec strategic” și pierderea libertății de acțiune Opoziția a atacat dur guvernul, susținând că Israelul nu a reușit să transforme câștigurile militare în rezultate politice și de securitate. Yair Lapid a spus că Netanyahu „a pierdut războiul” și a numit situația un „eșec diplomatic” pe frontul iranian, acuzând inclusiv o relație de subordonare față de președintele american. Și alți lideri politici au criticat acordul în termeni similari: Naftali Bennett a vorbit despre incapacitatea guvernului de a obține „realizări durabile în materie de securitate” și a descris războaiele drept unele de „stagnare și uzură”. Avigdor Liberman a avertizat asupra unui „dezastru diplomatic” și a cerut ca Israelul să transmită SUA că nu acceptă o legare a dosarului iranian de cel libanez. Benny Gantz a numit acordul un „eșec strategic” și a respins orice limitare a libertății de acțiune a Israelului în Liban. Gadi Eisenkot a spus că acordul este „departe de interesele Israelului”, iar Yair Golan a susținut că înțelegerea anulează realizările militare. De ce contează: risc de divergență operațională într-un acord negociat fără Israel Elementul cu impact imediat este că Israelul, deși a început războiul alături de SUA, nu a fost implicat în negocierile privind acordul , iar reacțiile din coaliție sugerează că Ierusalimul ar putea încerca să-și păstreze libertatea de acțiune militară în Liban chiar dacă Washingtonul urmărește o încetare mai largă a ostilităților. În perioada următoare, miza se mută pe publicarea detaliilor acordului-cadru și pe semnarea anunțată pentru vineri, în condițiile în care, potrivit materialului, confirmarea oficială a Teheranului lipsea la momentul relatării. [...]
Experții intervievați pun sub semnul întrebării scenariul în care SUA ar debloca 12 miliarde de dolari (aprox. 55,2 miliarde lei) către Iran înainte de negocieri , iar miza reală ar fi momentul și condiționalitățile oricărei relaxări financiare, care ar putea funcționa ca „linie de salvare” pentru Teheran, potrivit The Jerusalem Post . Afirmația privind deblocarea banilor a fost publicată de Mehr News Agency, un canal semi-oficial apropiat regimului, care susține că Washingtonul ar fi acceptat eliberarea a 12 miliarde de dolari din active înghețate, plus încă 12 miliarde de dolari (încă aprox. 55,2 miliarde lei) pe parcursul a 60 de zile de negocieri, invocând un presupus memorandum de înțelegere în 14 puncte. Casa Albă nu a confirmat public „termenii” despre care se discută. De ce contează: calendarul deblocării poate schimba raportul de forțe Shany Mor, cercetător la Britain Israel Communications and Research Centre (BICOM), spune că Teheranul are un tipar de a publica o „listă de dorințe” prezentată ca termeni deja agreați, profitând de discreția Washingtonului asupra condițiilor unui posibil acord. În evaluarea sa, singurele concesii plauzibile din partea SUA ar fi cele care pot fi retrase rapid dacă Iranul nu își respectă angajamentele sau nu negociază „cu bună-credință”. Mor avertizează că diferența majoră este între: o deblocare la început, înainte de un acord nuclear, ceea ce ar fi „mult mai grav”; o deblocare parțială, condiționată de atingerea unor înțelegeri în 60 de zile. În plus, el apreciază că SUA nu ar fi fost supuse unei presiuni suficiente pentru a accepta termenii vehiculați de presa iraniană, chiar dacă perturbările din Strâmtoarea Hormuz au alimentat inflația, iar Iranul a produs unele pagube costisitoare intereselor și facilităților americane din regiune. Dincolo de faptul că Washingtonul nu ar dori un război lung, „nu se află într-un mare dezavantaj”, potrivit analizei sale. Context: lovitura Israelului la Beirut și semnalele că negocierile au fost puse în tensiune Alexander Grinberg, expert pe Iran la Jerusalem Institute of Strategy and Security (JISS), spune că acordă puțină greutate raportării iraniene, dar este mai dispus să ia în calcul ideea că SUA ar fi putut accepta termeni mai favorabili pentru Iran după lovitura Israelului de duminică asupra Beirutului. Atacul a vizat un centru de comandă Hezbollah, după ce gruparea susținută de Iran a lansat mai multe atacuri aeriene. Declarații făcute duminică atât de președintele SUA Donald Trump, cât și de președintele parlamentului iranian Mohammad Bagher Ghalibaf ar fi sugerat că lovitura a amenințat negocierile. În același context, oficiali iranieni au declarat pentru The New York Times că regimul nu a atacat Israelul ca răspuns aparent la acțiunea militară israeliană, după o intervenție diplomatică a lui Trump. Riscul operațional: bani pentru „reînarmare” și rețele de proxy Mor avertizează că, dacă un acord „nu este foarte bun”, iar Iranul primește relaxare de sancțiuni și deblocări de active, atunci i se oferă „o mare șansă să se reînarmeze, să se reconstruiască și să continue investiția în rețelele de proxy”. Din perspectiva Golfului, analistul politic bahrainez Ahmed Alkhuzaie (Khuzaie Associates LLC) spune că o „injecție financiară” ar aduce Teheranului un respiro pe termen scurt, însă fără mecanisme stricte de supraveghere crește probabilitatea ca resursele să fie direcționate către operațiuni de influență regională și către rețele de miliții și proxy din Irak, Siria, Liban și Yemen. El mai susține că Acordul de la Islamabad s-ar baza pe amânări, nu pe rezolvări, menținând riscul ca Iranul să treacă pragul nuclear și alimentând perspectiva unei curse regionale a înarmării. Efect economic intern: „boost” pe termen scurt, fără rezolvare structurală Menahem Merhavi, de la Harry S. Truman Institute (Universitatea Ebraică din Ierusalim), afirmă că, chiar dacă termenii ar avantaja Teheranul, un astfel de „boost” ar ajuta doar pe termen scurt. În opinia sa, modul în care regimul gestionează economia face improbabilă o ameliorare durabilă, iar Iranul are probleme interne prea mari pentru a-și cumpăra legitimitatea. „Văd mai multă frustrare înainte. Nu vor avea pe cine să dea vina pentru condițiile grave ale economiei.” În lipsa confirmării publice din partea Casei Albe, concluzia comună a experților citați este că discuția relevantă nu este doar „dacă” se deblochează bani, ci „când” și în ce condiții — pentru că o deblocare timpurie ar putea schimba rapid capacitatea Iranului de a-și finanța agenda regională și de a-și consolida poziția înaintea negocierilor. [...]
