Știri
Știri din categoria Externe
Escaladarea militară în zona Strâmtorii Ormuz riscă să amplifice incertitudinea operațională pe una dintre cele mai sensibile rute energetice globale, după ce Iranul a anunțat că a lansat rachete și drone spre ținte americane din regiune, la câteva ore după atacuri ale SUA, potrivit Mediafax.
Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a transmis, într-un mesaj publicat pe Telegram, că forțele iraniene au vizat ținte americane, după ce armata SUA a anunțat atacuri de represalii ca răspuns la doborârea unui elicopter AH-64 Apache al armatei americane.
Deocamdată nu există informații independente despre amploarea atacului iranian sau despre eventuale pagube, iar autoritățile americane nu au comentat afirmațiile IRGC.
Agenția semioficială Tasnim a relatat că explozii au fost auzite în orașele Sirik și Minab, precum și pe insula Qeshm, toate în apropierea Strâmtorii Ormuz.
Ulterior, guvernatorul orașului Minab a declarat că nu a fost raportat niciun atac asupra localității și că zgomotele ar fi provenit din zona de coastă de la granița cu Strâmtoarea Ormuz, potrivit agenției semioficiale Mehr.
Anunțul Iranului vine pe fondul unei escaladări rapide a tensiunilor, după ce președintele american Donald Trump a promis un răspuns la doborârea elicopterului militar american, incident pe care administrația SUA îl atribuie Iranului.
Recomandate
Un acord anunțat între SUA și Iran ar putea debloca Strâmtoarea Ormuz și reduce presiunea pe piața petrolului , însă conținutul înțelegerii rămâne neclar, potrivit HotNews , care citează informații publicate de BBC. Prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, a declarat că s-a ajuns la un „acord de pace” între SUA și Iran, care ar urma să pună capăt „operațiunilor militare pe toate fronturile, inclusiv în Liban”, conform BBC . Acordul ar urma să fie semnat oficial vineri, în Elveția, însă detaliile despre ce include – sau ce exclude – sunt încă în curs de publicare. În acest context, Donald Trump a afirmat că „petrolul va curge” după semnarea acordului, deși, la acest moment, nu există suficiente informații publice pentru a evalua concret ce se schimbă în teren și în ce calendar. De ce contează: Strâmtoarea Ormuz, rută-cheie pentru petrol și gaze Războiul ar fi început pe 28 februarie, după atacuri americane și israeliene în Iran, ceea ce a determinat Iranul să atace Israelul și state aliate cu SUA din Golf și să închidă „efectiv” Strâmtoarea Ormuz, descrisă drept o rută-cheie pentru transportul petrolului și gazelor. Un analist citat de BBC notează că orice evoluție care duce la eliberarea Strâmtorii Ormuz ar fi „binevenită” pentru industria maritimă globală și economia mondială, dar și pentru Iran. În același timp, aceeași analiză susține că pagubele economice pentru Iran, ca urmare a blocadei navale asupra porturilor din Golf, au fost „uriașe”, chiar dacă Teheranul ar fi încercat să minimizeze public efectele. Ce rămâne neclar: efectul în Liban și componenta nucleară Ministrul adjunct de externe al Iranului a confirmat la televiziunea de stat că a fost finalizat un acord, iar comandamentul militar superior al țării l-a prezentat ca pe o victorie pentru Teheran. Totuși, nu este clar dacă înțelegerea va aduce un răgaz Libanului, în condițiile în care „două armistiții anterioare nu au produs efecte”. Pe termen mai lung, testul major invocat în analiză este dacă acordul reduce, așa cum susține președintele SUA, riscul ca Iranul să dezvolte o armă nucleară. În oglindă, este menționată și temerea că membri ai liniei dure din Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) ar putea încerca să accelereze în secret obținerea unei bombe, ca măsură de descurajare față de un nou atac. [...]
G7 pune pe agendă redeschiderea pe termen lung a Strâmtorii Ormuz , cu miză directă pe prețurile energiei , după acordul anunțat între Statele Unite și Iran, potrivit Agerpres . Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că liderii G7 vor discuta, începând de luni, la Evian (Franța), „consecințele” acordului SUA–Iran, inclusiv „redeschiderea” Strâmtorii Ormuz „pe termen lung”. Summitul are loc pe parcursul a trei zile, iar Franța îi găzduiește pe președintele american Donald Trump și pe liderii Germaniei, Canadei, Italiei, Japoniei și Regatului Unit. De ce contează: Ormuz și efectul în lanț asupra economiilor Macron a legat explicit discuția despre Ormuz de impactul asupra economiilor, afirmând că liderii vor analiza „căile și mijloacele de diversificare a rutelor energetice” care ies din regiune, pentru a reduce dependența, precum și „consecințele crizei din Orientul Mijlociu asupra economiilor” statelor participante. În context, Agerpres notează că prețurile combustibililor au crescut puternic după închiderea Strâmtorii Ormuz, survenită odată cu începerea războiului la sfârșitul lunii februarie, în condițiile în care o parte importantă a exporturilor de petrol din regiune tranzitează în mod normal această rută. Ce opțiuni sunt discutate: misiune maritimă pentru deminare și securizare Franța și Regatul Unit, împreună cu alte țări, au propus o misiune maritimă multinațională pentru deminarea și securizarea căii navigabile, care ar urma să fie desfășurată după ce se ajunge la un acord între SUA și Iran. Această opțiune ar urma să fie pe agenda summitului G7. Macron a mai spus că aceste chestiuni vor fi discutate și marți, în prezența liderilor din Egipt, Emiratele Arabe Unite și Qatar. Ce se știe despre acordul SUA–Iran Iranul, SUA și mediatorul pakistanez au anunțat că s-a ajuns la un acord care permite redeschiderea strâmtorii, conform informațiilor transmise de Agerpres, care citează AFP. [...]
Posibila redeschidere a Strâmtorii Ormuz rămâne incertă , după ce Teheranul a respins calendarul anunțat de Donald Trump pentru semnarea unui acord, potrivit Adevărul . Miza imediată este una cu impact economic global: Ormuz este ruta prin care trece o parte semnificativă din petrolul transportat pe mare, iar orice blocaj sau incident militar se traduce rapid în risc pentru prețuri și pentru lanțurile de aprovizionare. Trump a susținut, pe Truth Social, că un acord „istoric” ar urma să fie semnat duminică, 14 iunie, și l-a prezentat ca pe un instrument care ar opri accesul Iranului la arme nucleare, în contrast cu acordul JCPOA din 2015. În același mesaj, liderul de la Casa Albă a afirmat că SUA ar trimite unități specializate pentru a neutraliza infrastructura nucleară iraniană ascunsă „în munți” și a indicat că își rezervă o „alternativă extremă” dacă Teheranul refuză să semneze. Teheranul respinge termenul, mediatorii vorbesc despre o „semnare electronică” Dinspre Iran, Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) și purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Esmail Baghaei, au criticat „insistența neobișnuită” a lui Trump și au respins explicit semnarea duminică, invocând „ezitările” Washingtonului și faptul că parametrii programului nuclear nu sunt stabiliți. În paralel, mediatorii internaționali – menționați ca fiind conduși de premierul pakistanez Shehbaz Sharif – ar fi pregătit o „semnare electronică” în 24 de ore, din motive de securitate și logistică, inclusiv pe fondul plecării lui Trump la summitul G7 din Franța și al imposibilității de a coordona o deplasare simultană a vicepreședintelui JD Vance în Europa. Baghaei a temperat însă așteptările: „Va trebui să așteptăm și să vedem data exactă. Cu siguranță nu se va întâmpla mâine, deși nu excludem ca semnarea memorandumului să aibă loc în zilele următoare”. Ormuz, între negocieri și incidente: riscul pentru fluxurile de petrol Pe fondul discuțiilor, tensiunile din Strâmtoarea Ormuz au continuat. Publicația notează că forțele americane au doborât din nou drone iraniene care vizau nave comerciale, iar Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a raportat interceptări sâmbătă dimineață. Trump a catalogat aceste acțiuni drept „total inacceptabile”. În același context, articolul menționează că Marina SUA escortează transporturi zilnice de 7 milioane de barili de petrol prin strâmtoarea „blocată”, iar secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, ar fi amenințat cu lichidarea a 24 de miliarde de dolari din fonduri iraniene înghețate pentru a acoperi daune regionale. Două narațiuni, un acord încă neclar Textul descrie și o diferență majoră între mesajele publice ale celor două părți: Versiunea Teheranului: ministrul de externe Abbas Araghchi ar fi declarat că „Iranul este învingătorul războiului cu SUA”, iar presa semi-oficială iraniană susține că acordul ar include deblocarea a 24 de miliarde de dolari, ridicarea blocadei navale americane și dreptul de a percepe taxe de tranzit prin Ormuz. Versiunea Washingtonului: oficiali americani ar susține că programul nuclear iranian va fi complet demantelat, materialele nucleare vor fi distruse, iar fondurile înghețate nu vor fi eliberate decât după încetarea finanțării grupărilor militante din regiune. Reacții în Israel și ce urmează Potrivit articolului, graba diplomatică a Washingtonului ar fi generat tensiuni la Tel Aviv, unde premierul Benjamin Netanyahu s-ar fi confruntat cu Trump după ce Casa Albă ar fi cerut Israelului să reducă operațiunile din Liban împotriva Hezbollah pentru a nu afecta negocierile. Ca semnal, aviația israeliană ar fi lansat raiduri în sudul Libanului și ar fi emis ordine de evacuare pentru orașul Nabatieh. În lipsa unei date ferme acceptate de ambele părți și pe fondul incidentelor din Ormuz, riscul principal rămâne ca întârzierea semnării să crească probabilitatea unei escaladări care să afecteze direct traficul de petrol și, implicit, piețele energetice. [...]
Israel ar trebui să-și mute o parte din efort de la lovituri militare la o strategie politică și financiară de erodare a rețelei Iran–Hezbollah , pentru că forța, singură, nu livrează o „victorie finală” împotriva actorilor motivați ideologic și dispuși să susțină costuri mari, argumentează o analiză de opinie din The Jerusalem Post . Autorul pornește de la ideea că ultima rundă de confruntare cu Iranul arată determinarea regimului de a continua lupta și de a-și coordona proxy-urile rămase – Hezbollah în Liban, houthi în Yemen și miliții șiite în Irak – pentru a semnaliza că „Axa Rezistenței” rămâne relevantă. În acest context, răspunsul Israelului ar fi fost, în esență, escaladarea forței („mai multă forță”), cu mențiunea că o eventuală intervenție a președintelui SUA, Donald Trump, ar putea opri o astfel de direcție, potrivit textului. De ce „mai multă forță” nu închide conflictul Analiza susține că, în conflicte cu state sau organizații animate de ideologii religioase ori naționaliste și hotărâte să nu capituleze, loviturile decisive rapide sunt improbabile. În astfel de cazuri, războaiele tind să se prelungească sau să continue la intensități variabile, iar „victoria finală” rămâne greu de atins, cu exemple istorice invocate (Vietnam, Afganistan, Irak, Ucraina). Ca alternativă, textul propune o „a treia cale”: o abordare indirectă și discretă, bazată pe subversiune și manevrare, pentru a destabiliza adversarul din interior, a-l slăbi și, eventual, a-i schimba regimul pe termen lung. Autorul notează că o astfel de metodă a fost folosită în special împotriva Iranului, inclusiv prin acțiuni atribuite Mossad pentru sabotarea programului nuclear și asasinate ale unor oameni de știință, însă obiectivele finale (oprirea unui Iran nuclear sau răsturnarea regimului) nu au fost atinse până acum. Pivotul propus: slăbirea proxy-urilor prin instrumente politice și economice În locul unei concentrări exclusive pe „inima” (Iran), analiza recomandă slăbirea „membrelor” (proxy-urile), prin mijloace adaptate fiecărui teatru. Siria este prezentată ca studiu de caz: ieșirea ei din cercul proxy-urilor ar fi fost, în principal, rezultatul unui proces intern început cu revolta din 2011, la care Israelul ar fi contribuit prin slăbirea regimului. Libanul și Hezbollah: miza este statul, nu doar arsenalul „Provocarea principală” este Hezbollah, iar argumentul central este că, atât timp cât Israelul ocupă teritoriu libanez, organizația își poate întări narațiunea de „protector al Libanului”. În consecință, Israelul ar trebui să sprijine un proces intern libanez de limitare a puterii Hezbollah, într-un moment în care discursul din Liban despre o înțelegere cu Israelul s-ar fi schimbat semnificativ, inclusiv la nivelul președintelui și guvernului, potrivit opiniei. Elementele-cheie ale strategiei descrise în text includ: mobilizarea statelor din regiune și a comunității internaționale (SUA, Uniunea Europeană, Banca Mondială) într-un efort coordonat; o strategie politică și diplomatică pe termen lung, nu doar dezarmare și livrări suplimentare de arme către armata libaneză; încercări persistente de acord cu statul libanez, pentru a crea o separare între instituțiile oficiale și Hezbollah; o retragere israeliană din sudul Libanului, prezentată discret ca fiind condiționată de dezarmarea Hezbollah, pentru a crea un „orizont politic” și presiune internă (inclusiv din partea șiiților strămutați din satele din sud); întărirea armatei libaneze cu personal și echipamente avansate, inclusiv printr-o combinație de armament occidental finanțat de state din Golf și instruire în Iordania sau Egipt (scenariu prezentat ca posibilă soluție). Un punct cu relevanță economică și operațională este că autorul descrie Hezbollah ca o infrastructură complexă, nu doar o forță militară: „bănci, clinici, supermarketuri subvenționate, școli” și alte servicii. În această logică, cheia ar fi ca statul libanez să ocupe acest „vid”, împreună cu actori șiiți din afara Hezbollah, inclusiv prin sprijin financiar și logistic pentru reconstrucția sudului – în contrast cu reconstrucția finanțată anterior din bani iranieni după 2006, potrivit textului. Ce ar urma să câștige Israelul, în această logică Analiza susține că o politică „sub radar” în Liban și Yemen ar reduce antagonismul generat de utilizarea deschisă a forței și ar avea șanse mai mari să producă rezultate pe termen lung, inclusiv o reintegrare diplomatică regională a Israelului după deteriorarea imaginii sale internaționale. Concluzia autorului este că „mai puțină forță” ar putea produce „mai multă putere”, de data aceasta prin diplomație. [...]
Acordul de pace SUA–Iran, care ar include redeschiderea Strâmtorii Hormuz și oprirea blocadei americane asupra Iranului, este tratat de liderii internaționali ca un potențial factor de detensionare cu efect direct asupra pieței energiei , potrivit Reuters . Oficialii americani și iranieni au spus duminică că au convenit o înțelegere pentru a pune capăt războiului, ceea ce ar putea duce la scăderea prețurilor la energie odată cu reluarea transporturilor de petrol prin acest culoar maritim critic. Miza economică imediată este Strâmtoarea Hormuz, una dintre cele mai importante rute pentru exporturile de petrol. Reuters notează că acordul ar prevedea redeschiderea strâmtorii și reluarea livrărilor, un element urmărit îndeaproape de piețe. ONU: „pas critic” și cadru pentru negocieri ulterioare Un purtător de cuvânt al secretarului general al ONU, Antonio Guterres, a transmis că acesta „salută anunțul” privind acordul, care ar include „o încetare a focului imediată și permanentă”, redeschiderea Strâmtorii Hormuz și „un cadru pentru negocieri ulterioare”. „Acesta reprezintă un pas critic către soluționarea pașnică a conflictului.” Marile capitale europene: accent pe navigație și dosarul nuclear Într-o declarație comună, liderii E4 (Marea Britanie, Franța, Germania și Italia) au reiterat că „Iranul nu trebuie să dobândească niciodată o armă nucleară” și au spus că sunt pregătiți să lucreze cu SUA, Iran și Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) în acest sens. Premierul britanic Keir Starmer a cerut restabilirea „libertății de navigație” în Strâmtoarea Hormuz și a repetat poziția privind interdicția ca Iranul să obțină armă nucleară. Președintele francez Emmanuel Macron a cerut „implementarea rapidă și deplină” a acordului de către toate părțile și a spus că înțelegerea trebuie să permită „redeschiderea urgentă și necondiționată” a Strâmtorii Hormuz, menționând că o misiune internațională stabilită împreună cu Regatul Unit este pregătită să sprijine acest demers. Cancelarul german Friedrich Merz a calificat acordul drept o „descoperire diplomatică” și a spus că acesta ar putea deschide calea către „o economie globală revigorată” și un Orient Mijlociu mai sigur, subliniind că implementarea trebuie făcută „cu determinare”. Asia-Pacific: stabilitate regională și securitatea rutelor comerciale Premierul australian Anthony Albanese a salutat acordul și a insistat asupra nevoii de „reținere” și „angajament constructiv” pentru a preveni o nouă escaladare, arătând că prelungirea războiului amplifică impactul. Premierul japonez Sanae Takaichi a spus că Japonia „speră puternic” ca navigația „liberă și sigură” prin Strâmtoarea Hormuz să fie asigurată „în practică” și ca un acord final privind dosarul nuclear iranian și alte chestiuni să fie atins cât mai curând. Ministrul de externe al Noii Zeelande, Winston Peters, a descris înțelegerea drept un „acord constructiv” și „un pas” către reducerea tensiunilor într-o regiune „critică pentru securitatea economică globală”, punctând că dialogul și diplomația rămân cele mai eficiente mijloace de rezolvare a problemelor vechi. Ce rămâne de urmărit Din reacțiile citate de Reuters, două condiții apar ca esențiale pentru ca acordul să producă efecte economice: implementarea efectivă a încetării focului și redeschiderea Strâmtorii Hormuz, respectiv continuarea negocierilor pe tema programului nuclear al Iranului, cu implicarea AIEA. Reuters notează că reluarea transporturilor de petrol prin strâmtoare ar putea pune presiune de scădere pe prețurile energiei, însă amploarea efectului depinde de aplicarea acordului în teren. [...]
Acordul-cadru cu Iranul poate reduce presiunea pe prețurile energiei, dar lasă SUA cu riscuri strategice. Potrivit Reuters , președintele american Donald Trump a aprobat un „memorandum de înțelegere” (MOU) care ar prelungi actualul armistițiu pentru 60 de zile și ar deschide calea către un acord de pace, inclusiv prin angajamentul Iranului de a redeschide Strâmtoarea Hormuz – un punct-cheie pentru transportul global de petrol și gaze. În termeni economici, redeschiderea strâmtorii ar putea contribui la temperarea șocului de ofertă care a împins în sus prețurile energiei în timpul crizei și, implicit, la scăderea prețurilor la benzină în SUA. Totuși, textul MOU nu a fost făcut public imediat, iar interpretările celor două părți asupra cadrului convenit sunt, pe alocuri, divergente. De ce contează: Strâmtoarea Hormuz rămâne pârghia Iranului asupra pieței Reuters notează că, deși loviturile SUA și Israelului au degradat semnificativ capacitățile militare ale Iranului, Teheranul a demonstrat că poate „strangula” aproximativ o cincime din aprovizionarea mondială cu petrol și gaze prin perturbarea traficului în Strâmtoarea Hormuz. Chiar și în scenariul redeschiderii, situația ar reveni, practic, la status quo-ul de dinaintea conflictului, fără a elimina capacitatea Iranului de a închide din nou ruta. În plus, Iranul a indicat că vrea să păstreze un rol în administrarea acestei căi maritime strategice – un element care, dacă se confirmă în acordul final, ar putea schimba echilibrul de putere față de perioada pre-război. „Iranul a demonstrat că, chiar și într-o stare puternic slăbită, poate închide Strâmtoarea Hormuz după bunul plac. Asta nu dispare”, a spus Jon Alterman, de la Center for Strategic and International Studies, citat de Reuters. Concesii și puncte nerezolvate: nuclearele, sancțiunile și uraniul Acordul-cadru pare să lase pentru mai târziu discuțiile despre încheierea programului nuclear iranian – obiectivul principal invocat de Trump pentru intrarea în război, potrivit Reuters. De asemenea, MOU nu clarifică pe deplin soarta stocului de uraniu îmbogățit al Iranului, apropiat de nivelul necesar pentru o armă nucleară. Reuters consemnează și diferențe de poziționare: Trump a afirmat că SUA ar urma să preia materialul și să îl „dilueze și distrugă”, fără un calendar. Un oficial iranian a vorbit despre „diluarea” stocului de către Iran, dar fără un mecanism stabilit. Pe frontul sancțiunilor și al fondurilor iraniene blocate, oficiali americani au spus că orice deblocare de bani și relaxare a sancțiunilor ar fi graduală și condiționată de respectarea cerințelor de către Teheran, în timp ce Iranul ar aștepta beneficii și relaxări „din start”. Această zonă este sensibilă politic în SUA, pentru că poate alimenta acuzații că Washingtonul oferă Iranului o „plasă financiară”. Costuri și constrângeri politice: presiune internă și tensiuni cu aliații Reuters arată că Trump își intensifică eforturile de ieșire din conflict pe fondul presiunii interne: războiul a ucis mii de oameni, a produs costuri economice acasă și i-a afectat cota de aprobare înaintea alegerilor de la mijloc de mandat din noiembrie. Publicația menționează și costuri militare de ordinul zecilor de miliarde de dolari, precum și diminuarea stocurilor de muniții. Pe plan extern, au apărut tensiuni cu aliații europeni, care nu ar fi fost consultați înainte de declanșarea războiului. Un alt factor de risc este poziția Israelului: premierul Benjamin Netanyahu a spus că țara sa nu va fi parte la MOU, iar cei doi lideri au avut un conflict de poziții privind continuarea campaniei militare israeliene în Liban. Ce urmează Acordul este așteptat să fie semnat vineri, însă Reuters subliniază că multe întrebări critice rămân fără răspuns, iar fereastra de 60 de zile pentru negocieri detaliate poate deveni un punct de blocaj. Pentru piețele energetice, miza imediată este dacă redeschiderea Strâmtorii Hormuz se materializează rapid și dacă aranjamentul reduce riscul unor noi întreruperi – sau doar amână următorul episod de volatilitate. [...]
