Știri
Știri din categoria Apărare
Armistițiul fragil din războiul cu Iranul riscă să fie urmat de noi operațiuni militare care ar putea afecta din nou Strâmtoarea Ormuz și, implicit, fluxurile globale de energie, potrivit informațiilor publicate de HotNews. Președintele SUA, Donald Trump, urmează să fie informat joi de șeful Comandamentului Central al SUA (CENTCOM), Brad Cooper, despre noi planuri pentru o eventuală acțiune militară împotriva Iranului.
Briefingul este relatat pe baza unor surse citate de Axios și Reuters, iar la discuție este așteptat să participe și generalul Dan Caine, președintele Comitetului șefilor de stat major al SUA. Potrivit Axios, Washingtonul ar urmări să facă Iranul „mai flexibil” la masa negocierilor pe tema dosarului nuclear. În prezent, este în vigoare un armistițiu descris ca „fragil”, care durează de trei săptămâni.
Una dintre variantele pregătite de CENTCOM ar viza o serie de lovituri „scurte și puternice” asupra Iranului, care „ar include probabil” ținte de infrastructură, conform surselor publicației citate. În context, HotNews notează că Trump a amenințat anterior cu distrugerea infrastructurii civile a Iranului, iar experți în drept internațional avertizează că astfel de atacuri pot constitui crime de război; Convențiile de la Geneva din 1949 interzic atacurile asupra obiectivelor esențiale pentru civili.
A doua opțiune menționată în material ar urmări preluarea controlului asupra unei părți din Strâmtoarea Ormuz pentru a redeschide traficul comercial, o operațiune care „ar putea implica forțe terestre”, potrivit raportului citat.
A treia variantă care ar putea fi discutată este o operațiune a forțelor speciale pentru a securiza stocul de uraniu puternic îmbogățit al Iranului, potrivit Axios.
Materialul subliniază că războiul cu Iranul a „zguduit piețele” și a crescut prețurile petrolului, în condițiile în care conflictul a fost aproape să blocheze traficul prin Strâmtoarea Ormuz. Prin această rută treceau aproximativ 20% din transporturile globale de petrol și gaze naturale lichefiate, ceea ce face ca orice operațiune militară în zonă să aibă potențial de impact imediat asupra lanțurilor de aprovizionare și a costurilor energetice.
În paralel, războiul rămâne nepopular în SUA, potrivit aceleiași surse, iar Trump a repetat că vede programul nuclear al Iranului drept o „amenințare iminentă”. Ce decizie va rezulta din briefing nu este precizat în material; informațiile indică, deocamdată, doar că sunt pregătite și discutate mai multe scenarii.
Recomandate
Contractul de 2,6 miliarde de euro (aprox. 12,9 miliarde lei) pentru 232 de blindate Lynx va lăsa în afara producției din România componenta cea mai scumpă, turela , ceea ce limitează în practică „localizarea” la pragul minim asumat, de 40%, potrivit informațiilor prezentate de HotNews . Ministrul Apărării, Radu Miruță , spune că vehiculul va fi realizat local „mai puțin turela”, iar obligația contractuală vizează demonstrarea valorii produse în România, nu lista exactă de subansamble. La nivel de program, România urmează să contracteze prin SAFE (Security Action For Europe) 232 de vehicule șenilate de luptă KF-41 Lynx pentru circa 2,598 miliarde de euro (aprox. 12,9 miliarde lei), cu producție la Automecanica Mediaș (deținută de Rheinmetall ) și un grad de localizare de minimum 40%. Prețul calculat per vehicul este de 11,2 milioane de euro (aprox. 55,8 milioane lei). Ce se produce la Mediaș și ce rămâne în afara țării Întrebat ce înseamnă concret „40% produs în România”, ministrul Apărării a indicat că limitarea majoră este turela, care reprezintă aproximativ jumătate din valoarea unui Lynx și pentru care „tehnica” de producție nu poate fi realizată în România. În consecință, producția locală ar urma să acopere „aproape 100% din restul vehiculului”, astfel încât, la nivel de valoare, să fie atins pragul minim de 40%. „Jumătate din valoarea Lynx-ului este turela, iar tehnica pentru a produce turela nu poate fi făcută în România. Și atunci este o obligație pentru ei de a face aici aproape 100% din restul vehicului. Per ansamblu este minim 40%”, a spus ministrul Radu Miruță. În context, HotNews amintește că Rheinmetall anunța anterior extinderea producției locale și construirea unei rețele de furnizori din România, orientată spre producția locală a vehiculului Lynx la Rheinmetall Automecanica, cu dependență redusă de furnizori externi (detalii în comunicarea companiei: Rheinmetall ). De ce a crescut prețul față de varianta inițială O diferență față de lista inițială SAFE este valoarea totală cerută acum spre aprobare: pentru 298 de vehicule, estimarea a urcat la 3,33 miliarde de euro (aprox. 16,6 miliarde lei), față de circa 3 miliarde de euro (aprox. 15 miliarde lei) anterior, adică o creștere de 12%, potrivit informațiilor prezentate Parlamentului. Din cele 298, doar 232 de vehicule ar urma să fie contractate prin fonduri SAFE (circa 2,6 miliarde de euro), iar diferența de 66 de vehicule ar urma să fie contractată post-2030 din alte surse de finanțare. Ministrul Apărării a explicat creșterea prin cerințe suplimentare, în special includerea rachetelor ghidate antitanc Spike, care nu erau în cererea inițială. El a mai susținut că, raportat la prețurile practicate de Rheinmetall în alte țări, România ar plăti sub media calculată intern de MApN pentru același produs. Context: pachetul SAFE și concentrarea contractelor la Rheinmetall Parlamentul a aprobat sumele și companiile pentru contracte de achiziții militare de 8,33 miliarde de euro (aprox. 41,5 miliarde lei) din SAFE. Din această sumă, un pachet de 7 programe, în valoare totală de 5,69 miliarde de euro (aprox. 28,3 miliarde lei), urmează să fie semnat cu Rheinmetall. Pe lângă contractul Lynx, în pachet sunt menționate și alte achiziții care merg către grupul german, inclusiv proiecte navale și sisteme de apărare antiaeriană, cu valori mai mari decât estimările inițiale, conform informațiilor din documentele transmise Parlamentului și sintetizate de HotNews. Ce urmează și de ce contează pentru industria locală Miza operațională imediată este înlocuirea MLI-84M „Jderul”, ajunse la final de viață, cu o platformă modernă. Din perspectiva industriei, însă, detaliul-cheie este că „localizarea” de 40% este construită în jurul valorii adăugate, nu al fabricării integrale: componenta dominantă ca preț – turela – rămâne în afara țării, iar producția locală se concentrează pe restul vehiculului și pe lanțul de furnizori asociat. În lipsa altor detalii publice despre structura exactă a lucrărilor și subansamblelor, nu este încă clar ce capacități industriale noi vor fi dezvoltate efectiv în România dincolo de asamblare și integrare. [...]
China a ajuns la paritate militară cu SUA, iar asta mută presiunea pe capacitatea industrială și pe protecția bazelor , avertizează The War Zone , citând declarațiile lt. gen. Stephen Sklenka , generalul care coordonează zona de instalații și logistică în cadrul United States Marine Corps . Sklenka respinge ideea că Beijingul ar fi doar un „aproape egal” („near peer”) și susține că este un „egal” („peer”), pentru că „rivalizează cu noi în aproape fiecare măsură a influenței naționale”. Mesajul central: într-un conflict viitor, diferența nu va fi dată doar de platforme și tehnologii, ci de capacitatea de a proiecta și susține forțe – iar aici China ar avea avantaje structurale. De ce contează: industria și logistica devin factorul decisiv Generalul leagă direct riscul militar de baza economică și industrială a Chinei, pe care o descrie ca fiind pe „picior de război”. În evaluarea sa, în ultimii 10–15 ani, capacitatea de producție a Chinei a depășit-o pe cea a SUA, inclusiv pe segmente critice pentru un război de durată: nave, oțel, minerale, sateliți și muniții. Un exemplu invocat de Sklenka este construcția navală: capacitatea de șantier a Chinei ar fi „raportată” ca fiind de 230 de ori mai mare decât cea a Statelor Unite. El mai afirmă că Beijingul și-a „mai mult decât dublat” construcția de submarine cu propulsie nucleară și își extinde rapid arsenalul de rachete balistice și de croazieră, în timp ce stocul nuclear ar fi „cel mai rapid în creștere din lume”. Lecțiile din conflictul cu Iran: bazele nu mai sunt „sanctuare” Sklenka folosește drept referință operațiunile militare americane din cadrul „Epic Fury”, arătând că, deși SUA au putut introduce forțe într-un teatru de operații cu cer și mare în mare parte necontestate, Iranul a reușit totuși să provoace pierderi și să lovească bazele cu „sute” de drone și rachete balistice, afectând și aliați din regiune. El adaugă că impactul nu este doar militar, ci și economic, prin „închiderea în curs” a Strâmtorii Hormuz , un punct-cheie pentru transportul global de energie. În acest context, generalul avertizează că o confruntare cu China „ar fi mult mai rea”, inclusiv pentru că Beijingul are o putere economică net superioară și o traiectorie de modernizare militară mai accelerată. Următoarea lovitură ar putea fi non-cinetică: rețele, energie, dezinformare O parte importantă a avertismentului vizează vulnerabilitatea instalațiilor militare americane, inclusiv pe teritoriul SUA (CONUS). Sklenka susține că primele acțiuni într-un conflict major ar putea să nu fie lansate cu rachete sau bombardiere și nici să nu înceapă în Marea Chinei de Sud sau în Strâmtoarea Taiwan, ci prin: atacuri cibernetice asupra rețelelor electrice ale bazelor; campanii de dezinformare care vizează familiile militarilor; atacuri cu roiuri de drone lansate din proximitatea instalațiilor. În acest cadru, el cere tratarea bazelor ca „platforme de luptă”, cu accent pe soluții anti-dronă (contra UAS – sisteme împotriva aeronavelor fără pilot), energie rezilientă, infrastructură întărită și rețele „dure” (mai greu de perturbat). Ce urmează: investiții și implicarea industriei Sklenka spune explicit că este nevoie de „ajutorul industriei” pentru apărarea integrată a bazelor și sugerează o schimbare de doctrină: în unele cazuri, forțele americane nu vor lupta doar „din” baze, ci „pentru” baze. În logica sa, fără mobilizare și desfășurare funcționale – adică fără instalații capabile să reziste atacurilor și să mențină operațiunile – nici creșterea stocurilor de muniții, nici introducerea de noi sisteme de armament sau progresele în inteligență artificială nu ar conta decisiv. [...]
Marea Britanie își consolidează postura navală în nordul Europei printr-o forță comună cu nouă state europene, gândită să funcționeze ca „un complement al NATO”, într-un context în care Londra indică Rusia drept principala amenințare de securitate și vorbește despre o „frontieră maritimă deschisă” în nord, potrivit Stirile Pro TV . Inițiativa este legată de Forța Expediționară Comună (JEF) , un format de cooperare militară care reunește 10 membri. Șeful Marinei Regale, generalul Sir Gwyn Jenkins, a spus că statele participante au semnat săptămâna trecută o declarație de intenție pentru crearea unei „forțe maritime multinaționale”, menită să crească nivelul de pregătire și capacitatea de reacție. Ce se schimbă operațional: o structură de pregătire și luptă „imediată” Noua forță ar urma să se antreneze și să se pregătească împreună, iar, „dacă este necesar”, să fie comandată de la cartierul general militar al Regatului Unit din Northwood (nord-vestul Londrei). Jenkins a descris conceptul ca fiind orientat către disponibilitate rapidă, cu „capacități reale” și „planuri de război reale”. În același timp, generalul a recunoscut implicit presiunea asupra resurselor Marinei Regale, menționând că, în debutul conflictului cu Iran, marina a avut dificultăți în a pune la dispoziție o navă de război. Fără SUA în structură, pe fondul tensiunilor legate de Ormuz Potrivit informațiilor prezentate, forța nu ar include Statele Unite. Contextul este o relație bilaterală tensionată pe tema strâmtorii Ormuz , în condițiile în care SUA ar fi cerut sprijin pentru a forța trecerea, iar Washingtonul ar fi criticat discuțiile britanice și franceze privind patrule defensive după încheierea războiului. Jenkins a afirmat că, deși criza din Orientul Mijlociu rămâne în prim-plan, „Rusia rămâne cea mai gravă amenințare la adresa securității noastre”. Cine sunt partenerii și ce justificare invocă Londra JEF include Țările de Jos, cele cinci state nordice și cele trei state baltice, iar Marea Britanie este cel mai mare membru militar al grupului. Canada ia în considerare aderarea, potrivit aceleiași surse. În planul justificării, Londra indică o intensificare a activităților rusești în proximitatea apelor britanice. La începutul lunii, Marea Britanie a anunțat că a urmărit submarine spion rusești care ar fi desfășurat ceea ce părea a fi supraveghere secretă a infrastructurii submarine din jurul țării. Jenkins a spus că „incursiunile rusești în apele noastre au crescut cu aproape o treime în ultimii doi ani”. Modernizare: drone maritime lângă navele de război Separat de noua forță, Jenkins a mai declarat că „navele de escortă fără echipaj” (drone maritime de mari dimensiuni) ar urma să navigheze alături de navele de război britanice în următorii doi ani, ca parte a unui efort de creștere a capacității militare la costuri mai mici decât în trecut. Un alt element menționat este aplicarea sancțiunilor: deși Marea Britanie a amenințat că va confisca petroliere din „flota fantomă” a Rusiei (care exportă petrol supus sancțiunilor), nu a făcut acest lucru, în timp ce alte țări europene ar fi reușit. [...]
Europa este împinsă să-și crească autonomia de apărare în NATO , pe fondul tensiunilor și incertitudinilor generate de revenirea administrației Trump, fără ca asta să însemne o ruptură de SUA, potrivit Agerpres . Javier Colomina , reprezentant special al NATO pentru vecinătatea sudică, a susținut la Forumul La Toja de la Lisabona ideea unei Alianțe „diferite”, cu „un pilon european mai puternic”, dar „întotdeauna în interiorul unei legături transatlantice”. Oficialul a descris perioada actuală drept una „complicată” pentru NATO, din mai multe motive, nu doar din cauza comportamentului președintelui american. De ce contează: presiune pentru o „singură voce” europeană, dar fără alternativă la NATO În evaluarea lui Colomina, Europa ar trebui să fie „capabilă să aibă o singură voce și o voce mai puternică”, în condițiile în care, în prezent, vocea europeană este „divizată”. Mesajul are o miză operațională și de politici publice: o coordonare mai strânsă între statele europene în interiorul NATO, nu construirea unei structuri paralele. Oficialul NATO a insistat că întărirea pilonului european nu trebuie tratată ca „o alternativă la ceea ce există acum”, ci ca o evoluție a Alianței în cadrul relației transatlantice. Argumentul bugetar: SUA rămân principalul contributor la investițiile de apărare Colomina a motivat necesitatea menținerii legăturii transatlantice și prin realitatea financiară: SUA „reprezintă în continuare mai mult de jumătate din bugetul de investiții în apărare al NATO ”, chiar dacă europenii și canadienii și-au majorat cheltuielile de înarmare. În acest context, întărirea componentei europene este prezentată ca o recalibrare internă a NATO, nu ca o schimbare de alianțe sau o decuplare de Washington. [...]
Germania pregătește un buget al apărării de 779 mld. euro (aprox. 3.973 mld. lei) în 2026–2030 , un salt care ar putea duce cheltuielile anuale spre aproape 190 mld. euro și ar repoziționa Berlinul ca principal pol de cerere pentru industria de apărare din Europa, potrivit Ziarul Financiar . Planul vine după relaxarea regulilor constituționale privind datoria publică, iar miza depășește strict dimensiunea militară: un program de această amploare poate redesena fluxurile de contracte, lanțurile de furnizori și prioritățile industriale în UE, într-un moment în care statele europene își cresc bugetele de apărare. Dimensiunea programului și ținta NATO Berlinul intenționează să aloce aproximativ 779 mld. euro pentru apărare în perioada 2026–2030, „mai mult decât dublu” față de cheltuielile din ultimii cinci ani, conform materialului citat. Până în 2030, Germania ar urma să depășească pragul de 3,5% din PIB stabilit de NATO pentru cheltuielile militare, cu cinci ani înainte de termenul-limită din 2035. Bugetul anual ar putea ajunge la aproape 190 mld. euro (aprox. 969 mld. lei). Cancelarul Friedrich Merz a justificat creșterea prin amenințările generate de Rusia, retragerea parțială a angajamentului american și războiul din Ucraina, promițând că Bundeswehr va redeveni „cea mai mare armată convențională din Europa”. Ce înseamnă pentru piața europeană a apărării: câștigători și riscuri Din perspectivă economică, programul este prezentat ca un reper pentru industria europeană de apărare, cu beneficii imediate pentru companiile consacrate. În material sunt menționate ca potențiali beneficiari pe termen scurt Rheinmetall, Hensoldt și KNDS. În același timp, analiza Kiel Institute citată indică o structură de cheltuieli orientată preponderent spre capabilități tradiționale: aproximativ 80% din bugetul planificat ar merge către capacități militare „tradiționale”; tehnologiile de nouă generație ar reprezenta doar 5% din investiții. Această alocare poate influența tipul de comenzi (platforme și echipamente clasice versus soluții emergente), cu efect direct asupra companiilor care concurează pentru contracte în următorii ani. Tensiuni cu Franța și competiție pe proiecte strategice Strategia Germaniei generează tensiuni între Berlin și Paris, pe fondul temerilor Franței că Germania va favoriza achiziții din SUA (în material sunt date ca exemple avioanele F-35 și sistemele Patriot) și va susține companii naționale, în detrimentul industriei europene. În acest context, programul franco-german pentru avionul de luptă de nouă generație FCAS este descris ca fiind în dificultate, pe fondul disputelor cu Dassault Aviation. Separat, Germania intenționează să investească aproximativ 35 mld. euro (aprox. 179 mld. lei) într-un sistem propriu de sateliți militari, intrând în competiție directă cu inițiative la nivelul Uniunii Europene. Sprijin public, dar cu limite politice Pe plan intern, opinia publică este împărțită: aproximativ 75% dintre germani susțin creșterea bugetului apărării, însă 61% se opun ideii ca Germania să își asume un rol militar dominant în Europa, potrivit articolului. Pentru companii și investitori, această nuanță contează: amploarea programului este mare, dar ritmul și direcția cheltuielilor pot rămâne sensibile la constrângeri politice și la modul în care Berlinul va împărți achizițiile între furnizori europeni, naționali și americani. [...]
Războiul din Iran a ajuns la 25 mld. dolari (aprox. 115 mld. lei) pentru Pentagon , primul „preț” oficial comunicat de administrație pentru campania militară americană, potrivit Politico . Suma a fost prezentată într-un moment în care Casa Albă discută un posibil pachet suplimentar de finanțare de până la 200 mld. dolari (aprox. 920 mld. lei), ceea ce mută rapid dezbaterea din zona strategică în cea bugetară. Cifra a fost avansată de Jules Hurst, comptroller interimar al Pentagonului (oficialul responsabil de buget), în timpul unei audieri în Comisia pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanților, la care au participat și secretarul Apărării Pete Hegseth și șeful Statului Major Interarme, gen. Dan Caine. Conflictul durează de două luni și, deși a existat recent un armistițiu, „nu are un final clar”, notează publicația. Hurst a spus că „aproximativ până în această zi” cheltuielile pentru „ Operation Epic Fury ” sunt de circa 25 mld. dolari, „în cea mai mare parte pentru muniții”, dar și pentru „operațiuni și mentenanță” (cheltuieli curente de funcționare) și înlocuirea echipamentelor. Politico precizează că suma este sub multe estimări externe, având în vedere ritmul operațiunilor aeriene și navale și costurile de refacere a stocurilor de apărare antiaeriană. Presiune pentru bani suplimentari și o cerere „în curând” Potrivit articolului, Hurst le-a spus participanților la un summit de apărare din martie, la Washington, că prima săptămână a războiului ar fi costat aproximativ 11 mld. dolari (aprox. 51 mld. lei). Între timp, oficiali ai administrației discută o cerere suplimentară de finanțare de până la 200 mld. dolari pentru conflict și reînnoirea stocurilor de armament, deși au subliniat public că nu au stabilit încă un nivel final. Pentagonul este așteptat să trimită „în curând” solicitarea de fonduri suplimentare, iar Hurst a spus că administrația o va face „odată ce avem o evaluare completă a costului conflictului”. Congresul cere detalii, iar disputa se mută pe rezultate Întrebarea privind costurile a venit de la democratul Adam Smith, membrul de rang al comisiei, care s-a declarat surprins de nivelul de specificitate și a cerut ca detaliile să fie transmise Congresului, după o perioadă lungă în care legislativul a solicitat un număr oficial. Audierea, programată inițial pe bugetul pe 2027, a virat rapid spre Iran și spre întrebarea dacă operațiunea a produs câștiguri strategice. Smith a susținut că programul nuclear al Iranului ar fi „exact” la nivelul de dinaintea războiului și că Teheranul își păstrează capacități precum programul de rachete balistice și posibilitatea de a bloca Strâmtoarea Hormuz . În replică, Hegseth a atacat criticile venite din partea democraților din Congres și „unor republicani”, potrivit Politico. [...]
