Știri
Știri din categoria Apărare
Peste 100 de drone detectate lângă spațiul aerian românesc în 96 de ore ridică presiunea operațională pe misiunile de poliție aeriană și pe dispozitivul de alertă, într-un context de intensificare a atacurilor rusești asupra infrastructurii ucrainene de la Dunăre și Marea Neagră, potrivit Economica.
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a transmis că în ultimele 96 de ore radarele MApN au identificat în proximitatea spațiului aerian românesc peste 100 de UAV-uri (vehicule aeriene fără pilot, adică drone), dintre care „câteva zeci” ar fi fost lansate în roiuri, în cadrul a șapte atacuri asupra porturilor dunărene ucrainene. În același interval, pe țărm au ajuns resturi de drone, aduse de apele Dunării sau de valurile mării, pe fondul intensificării loviturilor în zona de graniță.
Conform ministrului, forțele NATO au intervenit preventiv în mod repetat: aeronave de luptă NATO au fost ridicate de șapte ori, iar nivelul de alertă pentru misiunile de poliție aeriană a fost crescut gradual de nouă ori, cu decizia de decolare luată „în funcție de situație”. De asemenea, în trei rânduri a fost ridicat și un elicopter, pentru prevenție sau cercetare.
Miruță a mai precizat că cele mai multe drone ar fi fost distruse de apărarea Ucrainei în afara teritoriului românesc, dar „foarte aproape” de România, iar resturile au fost ulterior aduse la mal.
Ministrul susține că „nu există indicii” că gradul de risc ar fi crescut pentru populație, în pofida frecvenței mai mari cu care sunt observate resturi de drone în zonele de frontieră.
În mesajul său, Miruță a insistat asupra proximității conflictului și a efectelor sale indirecte, afirmând că războiul din Ucraina este „real” și „cu consecințe reale”, motiv pentru care autoritățile iau măsuri pentru a limita impactul asupra României.
Recomandate
MApN a neutralizat în siguranță o dronă găsită la Plauru , prin detonare controlată, într-o operațiune care arată presiunea operațională tot mai mare asupra structurilor de intervenție din zona de graniță, potrivit news.ro . Drona a fost descoperită vineri, 14 august, în zona localității Plauru (județul Tulcea) și a fost neutralizată sâmbătă, 15 august, „în condiții de siguranță”, de o echipă specializată a Ministerului Apărării Naționale . Două intervenții în județul Tulcea, în două zone diferite În aceeași zi de vineri, o altă dronă a fost descoperită în Munții Măcinului. Reprezentanții MApN au precizat că resturile dronei căzute în nord-vestul județului Tulcea au fost identificate într-o zonă din apropierea localității Greci, care a fost securizată de Poliția de Frontieră. Pentru evaluarea resturilor și, dacă era necesar, neutralizarea lor, o echipă specializată urma să se deplaseze la fața locului cu un elicopter IAR-330 Puma SOCAT al Forțelor Aeriene Române. Ulterior, și această dronă a fost distrusă „în condiții de siguranță”. De ce contează Succesiunea celor două cazuri, la interval de o zi și în puncte diferite din județ, indică o nevoie constantă de mobilizare rapidă a resurselor militare și de securizare a perimetrelor, inclusiv cu sprijin aerian, pentru a reduce riscurile pentru populație și infrastructură în proximitatea frontierei. [...]
Creșterea activității aeriene în proximitatea granițelor obligă România să accelereze măsurile de supraveghere și reacție , pe fondul intensificării atacurilor rusești asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, potrivit Adevărul . Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță , spune că în ultimele 96 de ore radarele românești au detectat peste 100 de ținte aeriene în afara teritoriului național, în apropierea frontierelor. Într-un interviu acordat Antena 3 CNN, Miruță a încadrat situația drept una de securitate regională cu efecte directe asupra României, aflată „în prima linie de apărare” a Uniunii Europene. El a susținut că investițiile în Armată au rol de descurajare, „nu pentru a porni războiul, ci pentru a menține pacea”. Ce arată datele invocate de ministru: detectări, alerte și misiuni Ministrul afirmă că intensificarea atacurilor asupra infrastructurii ucrainene de la Dunăre s-a reflectat în activitatea observată de sistemele românești de supraveghere. În acest context, el a indicat: peste 100 de ținte (drone) detectate de radarele României, în ultimele 96 de ore, în afara teritoriului național, în proximitatea granițelor; șapte ridicări ale avioanelor de vânătoare în același interval; nouă majorări ale nivelurilor de alertă internă pentru avioanele de vânătoare; trei ridicări de elicoptere (două „pentru a preveni” și una „pentru a face cercetare”). Miruță a mai spus că „valurile mării” au adus la țărm „mult mai multe resturi de drone decât de obicei”, ca efect proporțional al dimensiunii atacurilor din Ucraina, precizând că majoritatea dronelor ar fi fost doborâte de forțele ucrainene, iar resturile au ajuns ulterior în zona litoralului românesc. Mesajul de risc: „război real la granițe”, dar fără indicii de amenințare directă pentru populație Ministrul a respins ideea că războiul ar fi „îndepărtat” pentru România și a cerut oprirea „propagandei inexistenței acestui război”, invocând inclusiv resturi de drone, unele „cu încărcătură explozibilă”, ajunse pe mare. În același timp, Miruță a afirmat că nu există indicii privind o creștere a riscului direct pentru cetățenii români, ci o intensitate mai mare a luptelor pe frontul din Ucraina în ultimele 3–4 zile. Implicația operațională și industrială: plan de înzestrare și nave la Mangalia Pe componenta de capabilități navale, ministrul a declarat că România nu va lăsa Marea Neagră să devină o vulnerabilitate „nici pentru țara noastră, nici pentru UE, nici pentru NATO”. În acest cadru, el a indicat că, prin programul SAFE, au fost prevăzute patru nave noi pentru înzestrarea Armatei Române, care ar urma să fie produse „cu tehnologie nouă” la Șantierul Naval „2 Mai” Mangalia . Publicația nu oferă, în materialul citat, detalii despre calendar, bugete sau tipurile de nave vizate. [...]
Europa rămâne fără interceptori Patriot, iar asta limitează capacitatea Ucrainei de a-și apăra infrastructura în iarnă , într-un moment în care Rusia este așteptată să intensifice atacurile cu rachete balistice, potrivit Politico . Problema nu este doar una de solidaritate militară, ci de stocuri: principalii donatori europeni spun că au puține rachete de rezervă, iar producția nouă nu va veni la timp. Ucraina cere „sute” de interceptori, însă livrările sunt constrânse de trei factori: ritmul lent al producției, presiunea pe stocurile SUA (afectate de războiul cu Iranul) și faptul că statele europene trebuie să păstreze un minim pentru propria apărare și angajamentele din NATO. De ce contează: apărarea antirachetă se lovește de plafonul stocurilor Politico notează că deficitul vizează în special rachetele Patriot PAC-3 și PAC-2, considerate printre puținele mijloace eficiente ale Ucrainei împotriva rachetelor balistice rusești. Pentru drone și rachete de croazieră, Ucraina poate folosi și alte sisteme, adesea mai ieftine, dar amenințarea balistică rămâne dificil de acoperit fără Patriot. Fostul ministru ucrainean al apărării, Mykhailo Fedorov, a descris dezechilibrul dintre ritmul atacurilor și cel al livrărilor, iar ministerul ucrainean al apărării a raportat că în iulie apărarea aeriană a interceptat 29 din 195 de rachete balistice rusești, în timp ce alte 40 nu și-au atins țintele. Germania și alți donatori: între sprijinul pentru Kiev și propria protecție Germania, unul dintre cei mai mari donatori, a transferat deja sisteme Patriot și muniție, dar trebuie să-și gestioneze stocurile astfel încât să-și poată proteja teritoriul și să-și respecte obligațiile în NATO. Un oficial german de rang înalt, brigadierul general Jürgen Schrödl, a spus că Berlinul „ajunge la limită” și că trebuie asigurată și protecția proprie. Presiunea se mută și asupra altor state cu stocuri relevante, precum Polonia, Spania și Grecia, pe fondul discuțiilor despre cât pot ceda fără să-și slăbească apărarea națională. Blocajul de producție și dependența de deciziile SUA Dependința de Patriot face ca deciziile de la Washington să fie esențiale, deoarece majoritatea interceptorilor PAC-3 sunt produși în SUA, iar vânzările și acordurile de producție depind de Casa Albă. Politico arată că președintele Donald Trump a sugerat la summitul NATO de la Ankara posibilitatea unei producții sub licență în Ucraina, dar ulterior a nuanțat, spunând că nu există un acord și că transferul de tehnologie este dificil. Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a avertizat că o înțelegere de producție pe termen lung nu ar fi încheiată înainte de această iarnă, iar fabricarea primelor rachete ar dura și mai mult. Separat, Ucraina a semnat un acord pentru interceptori PAC-2 fabricați în Germania, însă aceștia sunt puțin probabil să ajungă înainte de anul viitor. Ce opțiuni are Ucraina până la iarnă Pe termen scurt, Kievul încearcă să obțină interceptori din stocurile aliaților și ia în calcul o abordare mai agresivă de lovire a lansatoarelor rusești. În paralel, Ucraina dezvoltă un interceptor propriu, Freyja, dar proiectul are nevoie de investiții, inginerie și testare înainte să poată acoperi rolul Patriot împotriva rachetelor balistice. În acest context, ministrul ucrainean de externe Andrii Sybiha a spus că Ucraina se luptă să cumpere, să schimbe sau să obțină muniție disponibilă, pe fondul cererii crescute în Orientul Mijlociu, al refacerii stocurilor Pentagonului și al preocupărilor europene privind propria vulnerabilitate. [...]
Armata SUA a cheltuit 6,9 miliarde de dolari (aprox. 31,1 miliarde lei) pe două prototipuri de elicopter stealth RAH-66 Comanche care nu au ajuns niciodată în luptă , iar ambele aparate sunt astăzi expuse într-un muzeu, potrivit Jalopnik . Cazul este relevant ca exemplu de costuri de dezvoltare care au depășit utilitatea operațională, într-un program restructurat repetat și, în final, anulat. Programul a început la începutul anilor ’80, când Armata a comandat dezvoltarea unui elicopter mai ușor și mai greu de detectat, sub numele Light Helicopter Experimental (LHX). Conceptul era ca aparatul să opereze noaptea și/sau pe vreme rea, aproape de inamic, pentru recunoaștere și clasificarea țintelor, trimițând datele către un Apache mai greu, orientat pe atac. Elicopterul urma să aibă și capacități de atac ușor, inclusiv un tun retractabil de 20 mm și aripi externe pentru rachete și proiectile, dacă era necesar. Pentru reducerea detectabilității, proiectul includea, între altele, materiale de fuselaj care absorb radarul, elemente retractabile (armament și tren de aterizare), evacuare amestecată cu aer rece în coadă pentru a reduce semnătura în infraroșu și rotoare proiectate să fie mai silențioase. De la planul de 650 de unități la doar două prototipuri Primul prototip Comanche a fost produs în 1995, iar al doilea a urmat după patru ani. Inițial erau planificate șase prototipuri, însă numărul a fost redus la două pe fondul tăierilor bugetare de după Războiul Rece. Conform articolului, zborurile de test ar fi mers bine, elicopterele fiind descrise ca atingând sau depășind obiectivele operaționale, cu manevrabilitatea laterală și în marșarier printre punctele forte. Revizuirea GAO și anularea după 9/11 După aproximativ 20 de ani și aproape 7 miliarde de dolari cheltuite pe dezvoltare, echipamente, testare și costuri de management, o analiză din 2001 a Government Accountability Office (GAO) a evaluat atât cheltuielile deja făcute, cât și costurile anticipate pe termen scurt. Planul inițial viza producția a 650 de unități, la un cost total estimat de 26,9 miliarde de dolari (aprox. 121,1 miliarde lei), iar Armata a decis o nouă restructurare (reducere) a programului. În paralel, schimbările de pe câmpul de luptă după 11 septembrie 2001 au modificat nevoile operaționale, cu accent pe modernizarea aeronavelor existente și pe utilizarea dronelor. Programul a fost anulat la 23 februarie 2004. „Două exponate” plătite de contribuabili Astăzi, ambele prototipuri sunt expuse la U.S. Army Aviation Museum din Fort Rucker (fost Fort Novosel), Alabama, muzeul indicând în lista de exponate seriile 95-00001 și 94-0327. Niciunul nu a fost desfășurat în luptă, ceea ce înseamnă, în termeni simpli, un cost de 3,45 miliarde de dolari (aprox. 15,9 miliarde lei) per aparat pentru contribuabili, notează publicația. Articolul mai estimează un cost „pe cap de contribuabil” de circa 45 de dolari (aprox. 207 lei), pornind de la un număr de aproximativ 154 de milioane de contribuabili (date pentru 2022). Muzeul are intrare gratuită, însă concluzia economică rămâne: un program de înzestrare cu obiective ambițioase poate ajunge, prin costuri și schimbări de context, să livreze doar rezultate demonstrative, nu operaționale. [...]
Pactul de apărare de la Mecca repoziționează securitatea regională și pune presiune pe rutele energetice , într-un moment în care Arabia Saudită își consolidează arhitectura de descurajare printr-o formulă trilaterală cu Turcia și Pakistan, potrivit unei sinteze de opinii din presa arabă publicate de The Jerusalem Post . Acordul – descris drept „ Mecca Joint Defense Agreement ” – este prezentat ca un pas de cooperare strategică între trei state musulmane, construit pe principiul apărării colective: un atac armat asupra uneia dintre părți ar fi tratat ca un atac asupra tuturor. În logica autorilor citați, această formulă ar crește coordonarea militară, de securitate și politică și ar ridica nivelul de descurajare într-un context regional „în schimbare rapidă”. Ce se schimbă operațional: apărare colectivă și coordonare mai strânsă Comentariul publicat de Al Rai (Kuweit) susține că pactul urmărește nu doar întărirea securității, ci și dezvoltarea unor capabilități comune de apărare, inclusiv prin schimb de expertiză și îmbunătățirea pregătirii. În plus, acordul ar putea deschide cooperarea în: industrii de apărare; instruire militară; tehnologii moderne; investiții și proiecte comune cu impact economic pentru statele participante. În aceeași cheie, Muslim World League este menționată ca salutând demersurile de „solidaritate islamică” și coordonare în fața amenințărilor comune. Unghiul cu miză economică: petrolul și rutele maritime, parte din ecuația de securitate Analiza din Asharq al-Awsat (publicație cu sediul în Marea Britanie) leagă explicit noua alianță de trei obiective, dintre care unul este „apărarea pieței petrolului”. Autorul afirmă că Iranul ar fi încercat să folosească presiunea asupra fluxurilor energetice – inclusiv prin amenințări la adresa infrastructurii și a rutelor maritime – ca instrument de negociere, iar noul „ax” Riyadh–Ankara–Islamabad ar reduce din această pârghie. În același text se afirmă că piețele ar fi reacționat la anunțul alianței prin scăderea prețurilor petrolului pe bursele internaționale, fără a fi oferite însă valori sau intervale concrete. Tot în registrul securității maritime, este menționată și formarea unei coaliții militare maritime internaționale conduse de Riyadh, iar o reuniune la Ministerul Apărării din Arabia Saudită ar fi reunit 43 de guverne, potrivit aceleiași surse. Context: percepția unei escaladări și efectul de descurajare În comentariul din Asharq al-Awsat, alianța este descrisă ca un răspuns la ceea ce autorul numește intensificarea atacurilor iraniene asupra Arabiei Saudite, inclusiv cu drone și rachete, și extinderea confruntării prin teatre precum Irak și Yemen. Textul susține că includerea Turciei și Pakistanului schimbă raportul de forțe, prin „adâncime strategică”, capabilități militare și o frontieră terestră extinsă în vecinătatea Iranului. Separat, un alt comentariu (Al-Bayan, EAU) discută implicațiile războiului SUA–Iran pentru China, pornind de la relatări atribuite unor instituții media americane despre consumul de muniții și interceptoare al armatei SUA și despre impactul potențial asupra capacității de reînarmare. Textul notează că prelungirea unui conflict limitat ar putea avantaja Beijingul prin „uzura” resurselor americane, dar avertizează că o escaladare regională care perturbă transportul și aprovizionarea energetică ar lovi direct economia chineză. Ce urmează și care este limita informațiilor Materialul este o compilație de opinii din presa arabă, iar afirmațiile despre atacuri, reacția pieței petrolului sau efectele asupra negocierilor sunt prezentate ca evaluări ale autorilor citați, nu ca date verificate independent în text. În măsura în care pactul va fi pus în practică, miza imediată rămâne dacă va produce mecanisme concrete de coordonare și dacă va reduce riscul de escaladare pe rutele maritime și în zona infrastructurii energetice. [...]
Ordinul lui Donald Trump de a reveni la catapulte cu abur pe viitoarele portavioane americane riscă să împingă în sus costurile și întârzierile programului clasei Ford , într-un moment în care Marina SUA are deja probleme de personal și termene depășite, potrivit HotNews . Memorandumul de securitate națională semnat joi le cere secretarului apărării, Pete Hegseth, și secretarului interimar al marinei, Hung Cao, să pregătească în 60 de zile un plan pentru înlocuirea Sistemului Electromagnetic de Lansare a Avioanelor (EMALS) și a ascensoarelor avansate pentru arme cu sisteme „cu abur și hidraulice” pe USS Doris Miller , un portavion din clasa Ford. Nava are deja o întârziere de doi ani față de termenul prevăzut, conform Wall Street Journal . Costuri și risc de execuție: „miliarde de dolari” și reproiectare la jumătatea lucrărilor Associated Press notează că schimbarea ar urma „probabil” să coste miliarde de dolari și ar readuce pe cele mai avansate nave ale Marinei un sistem care necesită mai mulți marinari pentru operare și este mai dificil de întreținut. Din perspectiva industriei, General Atomics – compania care produce sistemul electromagnetic pentru portavioanele din clasa Ford – avertizează, într-o declarație citată de Wall Street Journal, că o astfel de decizie „necesită o reevaluare atentă”. Compania spune că lucrările la noua navă sunt finalizate în proporție de aproape 50% și că o schimbare de direcție în acest punct ar implica „riscuri semnificative legate de costuri, calendar și integrare”. Impact operațional: mai mult personal, într-o Marină cu deficit de recrutare Un argument central pentru EMALS, potrivit Associated Press, este că poate lansa aeronave la viteze mai mari, ocupă mai puțin spațiu și, în același timp, este mai ușor de întreținut și necesită mai puțini oameni pentru operare. Publicația indică și un exemplu concret: pe USS Ford, sistemul electromagnetic ar fi redus numărul de marinari necesari pentru operarea catapultelor de la aproximativ 12 la doi. Revenirea la un sistem mai „intensiv” în personal vine într-un context dificil pentru recrutare: la începutul anului, Marina SUA avea aproximativ 20.000 de posturi neocupate în întreaga flotă. În februarie, Marina Militară a promovat sistemul într-un comunicat de presă, susținând că USS Ford poate lansa și recupera aeronave la o rată mai mare decât portavioanele din clasa Nimitz. Context strategic: aliați și rivali merg pe electromagnetic În timp ce Trump vrea să renunțe la tehnologia de ultimă generație, cele mai noi portavioane chinezești folosesc catapulte electromagnetice, iar Franța a anunțat că intenționează să utilizeze acest sistem pe viitorul său portavion, potrivit informațiilor preluate de HotNews din Associated Press. Pe plan politic intern, senatorul democrat Mark Kelly (Arizona), fost astronaut și pilot de încercare, a criticat public decizia. „Am decolat de pe puntea portavioanelor de sute de ori, am o diplomă de master în inginerie aeronautică și sunt pilot de încercare, și nici măcar eu nu i-aș da sfaturi Marinei cu privire la modul de proiectare a unor sisteme specifice de pe navele sale.” „Donald Trump ar trebui să se limiteze la ceea ce știe cel mai bine – săli de bal, faliment și prostii.” O a doua decizie cu miză industrială: nave militare construite în străinătate În același memorandum, Trump a autorizat forțele navale ale SUA să construiască nave militare în străinătate, cu o condiție: constructorii străini care au „investiții substanțiale și durabile” în șantiere navale din SUA ar putea fi autorizați temporar să construiască până la două nave în șantierele lor „mamă”, pentru a suplimenta producția internă. În acest context, constructorul australian Austal a anunțat că grupul sud-coreean Hanwha s-a oferit să cumpere operațiunile Austal din SUA pentru 1,2 miliarde de dolari (aprox. 5,5 miliarde lei), pe fondul interesului holdingului sud-coreean de a se extinde pe piața americană de apărare. Pentru programul portavioanelor din clasa Ford, miza imediată rămâne însă una de execuție: dacă reproiectarea cerută se confirmă, Marina și industria trebuie să gestioneze simultan costuri mai mari, riscuri de integrare și presiuni de personal, într-un calendar deja întârziat. [...]
