Știri
Știri din categoria Apărare
Polonia își asumă o creștere accelerată a cheltuielilor militare până la 5% din PIB, un nivel care ar împinge în sus presiunea bugetară și ar repoziționa țara ca principal pol de investiții în apărare din NATO raportat la mărimea economiei, potrivit Știrile Pro TV. În paralel, Varșovia urmărește să ajungă la 500.000 de militari și cere o prezență americană mai mare pe teritoriul său, pe fondul retragerii anunțate de Pentagon din Germania.
Ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a spus că prezența unui număr mai mare de trupe americane în Polonia este „un obiectiv strategic” și că țara se pregătește de mult timp pentru a găzdui mai mulți militari SUA. El a legat explicit securitatea Europei de prezența americană în bazele de pe continent.
Potrivit unor surse guvernamentale citate în material, Polonia a alocat deja 4,7% din PIB pentru apărare în 2025, cu un buget record de aproape 50 de miliarde de euro (aprox. 250 miliarde lei), cu 40% mai mult față de 2024. Ministrul a susținut că este „urgent” ca cheltuielile să ajungă la 5% din PIB până la sfârșitul deceniului.
Obiectivul anunțat este construirea „celei mai puternice și mai numeroase armate din Europa” până în 2030, cu un efectiv total de 500.000 de soldați, împărțiți astfel:
Ministrul a comparat această țintă cu prevederile din Legea apărării naționale, care ar indica 250.000 de militari de carieră și 50.000 de paramilitari.
Kosiniak-Kamysz a mai anunțat că Polonia a solicitat „transferul producției de lansatoare Patriot din Statele Unite în Europa”, proiect pentru care Varșovia ar avea „un interes prioritar”. În articol nu sunt oferite detalii despre calendar, capacități sau locații posibile.
Pentagonul a anunțat recent retragerea a 5.000 de soldați din bazele din Germania (dintr-un total de aproximativ 36.000), proces care ar urma să se încheie în următoarele luni. În acest context, ministrul polonez a pledat și pentru conceptul „NATO 3.0”, un model propus de Washington care ar presupune redistribuirea sarcinilor între SUA și aliați.
Conceptul a fost criticat de experți internaționali, inclusiv Sven Biscop (Institutul Egmont, Belgia), pe motiv că ar putea duce la o „Alianță Nord-Atlantică cu mai multe viteze” și la ierarhii în domenii precum informațiile, tehnologia nucleară și „capacitățile critice”, cu potențial de tensiuni politice între aliați. Ministrul polonez a respins această interpretare, argumentând că ar fi vorba despre recunoașterea aliaților care investesc deja masiv în apărare.
„Trăim în vremuri de dinainte de război, construim o nouă arhitectură de securitate”, a afirmat el, adăugând că „singurul răspuns viabil este o creștere puternică a investițiilor militare”.
Recomandate
Polonia își ridică ținta de cheltuieli militare la 5% din PIB și cere mai multe trupe SUA , într-o strategie care ar împinge în sus bugetele de apărare și ar accelera investițiile în capacități și producție militară în Europa, potrivit G4Media . Ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz , a spus că o prezență mai mare a trupelor americane în Polonia este „un obiectiv strategic” și că Varșovia este „gata” să găzduiască mai mulți militari SUA. Declarațiile vin în contextul în care Pentagonul a anunțat recent retragerea a 5.000 de soldați din bazele din Germania (dintr-un total de aproximativ 36.000), proces care ar urma să se încheie în următoarele luni. Ținta: cea mai mare armată din Europa până în 2030 Kosiniak-Kamysz a reiterat obiectivul Poloniei de a construi „cea mai puternică și mai numeroasă armată din Europa” până în 2030, cu un efectiv total de 500.000 de soldați, împărțiți astfel: 300.000 militari de carieră 200.000 rezerviști cu disponibilitate ridicată Ministrul a comparat această țintă cu prevederile din Legea apărării naționale, care indică 250.000 de militari de carieră și 50.000 de paramilitari. Miza bugetară: 5% din PIB până la finalul deceniului În același discurs, ministrul a descris situația geopolitică drept o „stare de urgență” și a cerut creșterea accelerată a investițiilor militare, argumentând că este „urgent” ca cheltuielile de apărare să ajungă la 5% din PIB până la sfârșitul deceniului. Potrivit unor surse guvernamentale citate în material, Polonia a alocat deja pentru apărare 4,7% din PIB în 2025, cu un buget record de aproape 50 de miliarde de euro (aprox. 250 miliarde lei), cu 40% peste nivelul din 2024. Producție în Europa și dezbaterea „NATO 3.0” Ministrul a mai anunțat că Polonia a solicitat „transferul producției de lansatoare Patriot din Statele Unite în Europa”, proiect pentru care Varșovia ar avea „un interes prioritar”. În paralel, Kosiniak-Kamysz a susținut conceptul „NATO 3.0”, propus de Washington, care presupune o redistribuire a sarcinilor între SUA și aliați. Conceptul a fost criticat de experți, inclusiv de Sven Biscop (Institutul Egmont, Belgia), pentru riscul unei „Alianțe Nord-Atlantice cu mai multe viteze”, prin ierarhii în domenii precum informațiile, tehnologia nucleară și alte capacități critice. Ministrul polonez a respins această interpretare, spunând că ar fi vorba despre recunoașterea aliaților care investesc deja masiv în propria apărare. [...]
Planul Pentagonului de a retrage 5.000 de militari americani din Germania riscă să nu întărească flancul estic al NATO, ci să ducă la o repoziționare temporară a trupelor în SUA, din cauza limitărilor logistice și legislative , potrivit Adevărul . În acest context, Polonia și România apar ca opțiuni discutate pentru relocare, dar cu constrângeri care pot întârzia sau bloca mutarea. Decizia Washingtonului vine pe fondul unor tensiuni diplomatice între președintele Donald Trump și cancelarul german Friedrich Merz, după ce liderul de la Berlin a criticat implicarea SUA în conflictul din Iran. Deși oficialii americani descriu măsura ca parte a unui proces deliberativ, surse diplomatice citate de analiști sugerează că nivelul retragerii ar fi fost stabilit fără consultări prealabile cu aliații NATO sau cu structurile de comandă militară. Fostul ambasador al SUA la NATO, Ivo Daalder, avertizează că o mișcare percepută ca „pedeapsă” la adresa Berlinului poate submina interesele de securitate ale SUA în Europa. Flancul estic: presiune politică, frână logistică În Congres, senatorul Roger Wicker și reprezentantul Mike Rogers au cerut ca forțele retrase să rămână în Europa și să fie repoziționate spre est, ca măsură de descurajare a Rusiei. Însă mutarea Regimentului 2 Cavalerie (în prezent la Vilseck) se lovește de obstacole operaționale, în special legate de infrastructură. În Polonia, deși există cartierul general al Corpului V al Armatei SUA la Poznań, bazele sunt proiectate pentru trupe rotaționale, nu pentru o prezență permanentă. Infrastructura actuală – inclusiv containere de tip „CHU” (unități de locuire containerizate) și facilități de antrenament limitate – este descrisă ca insuficientă pentru a susține o desfășurare care să includă și familiile militarilor, cu servicii precum școli și spitale. România: investiție mare, calendar prea lung România derulează un proiect de extindere a Bazei Aeriene Mihail Kogălniceanu , cu obiectivul de a depăși dimensiunile bazei Ramstein din Germania. Totuși, proiectul este „la ani distanță” de finalizare și nu poate primi un regiment întreg în intervalul de 6–12 luni indicat de Casa Albă, notează publicația, citând Stars and Stripes. Congresul limitează marja de manevră a Pentagonului Pe lângă logistică, există și constrângeri legislative. Legea privind Autorizarea Apărării Naționale (NDAA) pentru 2026 : interzice folosirea fondurilor pentru schimbări majore în Comandamentul European fără justificare extinsă; menține un prag minim de 76.000 de militari americani în Europa (în prezent ar fi aproximativ 85.000); restricționează transferul de echipamente militare valoroase către statele gazdă fără aprobări speciale. În paralel, Trump a sugerat că reducerile ar putea depăși nivelul de 5.000 de militari. Analiștii citați avertizează că o retragere rapidă, fără o destinație europeană pregătită, poate crea un vid de securitate și poate muta „centrul de greutate” al armatei americane nu spre est, ci înapoi peste Atlantic, amplificând incertitudinea strategică pe flancul estic al NATO. [...]
Lansarea în Filipine a unei rachete japoneze antinavă, în cadrul exercițiului Balikatan 2026 , adâncește miza militară a cooperării Japonia–Filipine și riscă să accelereze repoziționarea de securitate a Tokyo dincolo de doctrina sa tradițională „exclusiv defensivă”, potrivit Global Times . Japonia a tras pe 6 mai 2026 o rachetă antinavă Type 88 în timpul exercițiului comun SUA–Filipine Balikatan 2026, desfășurat în Filipine. China Media Group a descris evenimentul drept prima lansare în străinătate a unor „rachete ofensive” de către Japonia de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, iar Ministerul de Externe al Chinei a criticat acțiunea ca pe un nou semnal de „remilitarizare accelerată” și depășire a limitelor politicii japoneze orientate exclusiv spre apărare. Potrivit relatării preluate de Global Times dintr-o postare ABS-CBN News pe X, racheta a lovit o țintă – nava scoasă din uz BRP Quezon a Marinei Filipine – în aproximativ șase minute, la circa 75 km de țărm, în zona Paoay, Ilocos Norte. Aceeași postare a menționat că Japonia a trecut anul acesta de la statutul de observator la participare activă în exercițiile anuale. De ce contează: cooperarea militară Japonia–Filipine intră într-o fază mai „operațională” Global Times susține că Balikatan 2026 (20 aprilie–8 mai) a devenit un indicator al intensificării cooperării militare dintre Japonia și Filipine. Publicația citează relatări de presă potrivit cărora exercițiile includ trageri cu muniție reală în nordul insulei Luzon (în proximitatea Strâmtorii Taiwan) și în Palawan (cu deschidere către Marea Chinei de Sud). În paralel cu exercițiul, Reuters (citat de Global Times) a relatat că ministrul japonez al apărării, Shinjiro Koizumi, și secretarul apărării naționale din Filipine, Gilberto Teodoro Jr., au asistat la lansare. Semnalul politic și cadrul de reglementare invocat de Beijing Ministerul chinez de Externe a afirmat că acțiunea ar reprezenta o încălcare repetată a orientării „exclusiv defensive” și a unor reguli relevante din dreptul intern și internațional, iar purtătorul de cuvânt Lin Jian a legat momentul de responsabilitățile istorice ale Japoniei în Asia de Sud-Est. În același context, Global Times notează marcarea a 80 de ani de la deschiderea Tribunalului de la Tokyo. Publicația mai arată că, în timp ce presa filipineză a distribuit rapid imaginile, presa japoneză „mainstream” ar fi acordat inițial puțină atenție lansării. The Japan Times este citat ca descriind evenimentul drept încălcarea unui nou „tabu postbelic” și menționând că Taiwanul se află la aproximativ 400 km nord de zona exercițiilor. Ce urmează: echipamente, transferuri și interoperabilitate Pe fundalul lansării, Global Times descrie o agendă mai largă de cooperare în materie de echipamente: Jiji Press este citată cu informația că cele două părți au convenit să înființeze un grup de lucru bilateral pentru cooperare în domeniul echipamentelor și tehnologiilor de apărare. NHK este citată că grupul ar urma să discute pași concreți pentru un transfer către Filipine al unor escorte distrugătoare din clasa Abukuma, programate pentru retragere, precum și al unor aeronave TC-90. Publicația menționează că Japonia a predat în martie cinci sisteme radar de coastă Filipinelor, potrivit mai multor relatări de presă din cele două țări. În plus, Global Times notează că guvernul japonez a revizuit la finalul lunii aprilie „cele trei principii privind transferul de echipamente și tehnologii de apărare” și ghidurile de implementare, pentru a permite vânzări externe de arme, inclusiv cu capacități letale, în pofida protestelor interne relatate de presa locală. Evaluarea tehnică din articol: Type 88, armă veche, dar cu încărcătură strategică Expertul chinez Song Zhongping, citat de Global Times, afirmă că Type 88 ar fi fost dezvoltat pe baza rachetei americane Harpoon și că tehnologia este relativ depășită, fără viteză hipersonică și fără elemente de „invizibilitate” (stealth), ceea ce i-ar limita capacitatea de penetrare. În același timp, el susține că semnificația principală a lansării este politică și operațională: un pas către exercitarea „autoapărării colective” și o erodare a restricțiilor postbelice privind folosirea forței în afara teritoriului. Global Times mai notează că, potrivit aceluiași expert, Japonia nu a adus la exerciții rachete antinavă mai avansate (Type 12 și Type 17), sugerând o strategie de promovare a echipamentelor mai vechi către state din Asia de Sud-Est, în timp ce își păstrează sistemele de vârf pentru propriile forțe. [...]
Trecerea SUA de la donații la vânzări de interceptoare Patriot, pe fondul consumului accelerat de stocuri, riscă să lase Ucraina cu un deficit critic de apărare antiaeriană , arată informațiile sintetizate de Adevărul . În evaluările de la Washington și din capitale europene, capacitatea Kievului de a rezista fără asistență americană este privită cu prudență, inclusiv din cauza noilor priorități globale ale SUA. Miza imediată este fluxul de rachete pentru sistemele Patriot, considerate vitale pentru interceptarea rachetelor balistice rusești. Potrivit unei analize Foreign Policy citate în material, Ucraina și aliații europeni urmăresc cu îngrijorare dacă escaladarea din jurul Iranului va redirecționa resursele americane. Un diplomat european, sub protecția anonimatului, a spus: „Totul va depinde de evoluția situației din jurul Iranului”. De la ajutor gratuit la mecanism comercial: PURL Din iulie 2025, sub administrația președintelui Donald Trump, livrările gratuite de rachete Patriot ar fi fost înlocuite cu un mecanism comercial numit Prioritized Ukraine Requirements List (PURL): SUA vând rachete statelor NATO, care le transferă apoi Ucrainei. În practică, mecanismul este descris ca insuficient. Președintele Volodimir Zelenski a semnalat repetat penuria de interceptoare, iar diferența dintre necesar și livrări rămâne mare: nevoile Ucrainei sunt estimate la 2.000 de rachete pe an, în timp ce Kievul a primit 600 în ultimii patru ani, potrivit textului. Stocuri americane sub presiune și producție lentă Un factor major este consumul de stocuri al SUA după declanșarea conflictului cu Iranul la sfârșitul lunii februarie: Washingtonul ar fi folosit aproape jumătate din stocul propriu de rachete Patriot, aproximativ 2.330 de unități, pentru apărarea proprie. În paralel, Pentagonul trebuie să păstreze rezerve și pentru alte teatre, inclusiv Taiwan. Extinderea producției nu ar rezolva rapid problema. Conform materialului, fabricarea unei rachete PAC-3 MSE durează circa 42 de luni, iar ritmul de producție al SUA este sub 200 de unități anual. Semnale politice mixte și riscul condiționărilor Mesajele politice de la Casa Albă sunt prezentate ca neuniforme. Vicepreședintele J.D. Vance a declarat recent că suspendarea ajutorului militar pentru Ucraina a fost unul dintre pașii de care administrația este „cea mai mândră”, potrivit articolului. În același timp, există temeri că președintele Trump ar putea folosi PURL ca pârghie de negociere, condiționând sprijinul pentru Ucraina de implicarea Europei în securizarea Strâmtorii Ormuz . Analiștii citați observă însă și un posibil stimulent pentru Washington: europenii plătesc acum pentru armamentul american care ajunge la Kiev. Alternative europene limitate și livrări încă incerte Ucraina lucrează la un sistem propriu antirachetă, dar acesta nu ar urma să fie operațional înainte de sfârșitul lui 2027. Varianta europeană SAMP/T se confruntă, la rândul ei, cu constrângeri de producție, sub 300 de rachete pe an, conform textului. Deși unii oficiali americani ar fi avansat scenarii pesimiste potrivit cărora Ucraina nu ar rezista mai mult de două zile fără sprijin extern, diplomați europeni invocă reziliența demonstrată de Kiev în ultimii ani. Între timp, Pentagonul a deblocat 400 de milioane de dolari (aprox. 1,8 miliarde lei) pentru contracte de armament destinate Ucrainei, însă termenele de livrare rămân incerte, potrivit materialului. [...]
Trimiterea portavionului francez Charles de Gaulle spre zona Golfului Persic ridică nivelul de pregătire militară pentru o eventuală misiune de securizare a navigației în Strâmtoarea Ormuz , într-un context în care blocada strâmtorii continuă, iar inițiativele occidentale caută o ieșire din criză, potrivit Economica . Portavionul „Charles de Gaulle” și navele de escortă tranzitează Canalul Suez miercuri, 6 mai 2026, în drum spre sudul Mării Roșii, conform unui comunicat al Ministerului Forțelor Armate din Franța. Ministerul precizează că deplasarea urmărește să „reducă termenele de punere în aplicare” ale unei inițiative care ar urma să fie activată „de îndată ce circumstanțele o vor permite”. Miza operațională: pregătirea unei inițiative pentru Ormuz În centrul demersului se află o inițiativă atribuită președintelui francez Emmanuel Macron și premierului britanic Keir Starmer, care vizează securizarea navigației în Strâmtoarea Ormuz. Inițiativa este descrisă ca una „neutră” și „distinctă de beligeranți”, dar ar putea fi declanșată doar după încetarea ostilităților, potrivit declarațiilor lui Macron de la mijlocul lunii aprilie. Ministerul francez mai afirmă că „peste 40 de state” care ar participa au început o planificare militară la Londra. Ce transmite Parisul despre rolul grupului aeronaval Autoritățile franceze susțin că deplasarea grupului aeronaval este separată de operațiunile militare deja inițiate în regiune și că „completează dispozitivul de securitate”. Prezența în proximitatea Golfului Persic ar urma să servească, conform ministerului, la: evaluarea mediului de securitate operațional regional, în anticiparea declanșării inițiativei; oferirea de „opțiuni suplimentare de ieșire din criză” pentru întărirea securității regiunii; integrarea mijloacelor țărilor care doresc să acționeze într-un dispozitiv defensiv, cu respectarea Convenției ONU privind dreptul mării. Context: redirecționare după escaladarea din regiune Portavionul are la bord 20 de avioane de luptă Rafale și este escortat de câteva fregate. A plecat din Toulon la sfârșitul lunii ianuarie pentru o desfășurare în Atlanticul de Nord, dar a fost redirecționat pe 3 martie spre Mediterana de Est, pentru a apăra interesele franceze și ale aliaților afectați de riposta Iranului la atacurile americano-israeliene. În paralel, blocada Strâmtorii Ormuz a continuat în pofida unui armistițiu intrat în vigoare pe 8 aprilie. Potrivit informațiilor prezentate, Washingtonul a impus o blocadă asupra porturilor iraniene și a lansat ulterior operațiunea „Project Freedom” pentru a permite trecerea prin strâmtoare a sutelor de nave blocate în Golf, însă această operațiune a fost suspendată miercuri. [...]
România ar avea un deficit de reacție și de personal într-un scenariu de criză majoră , iar fără sprijin extern consistent Armata Română „nu poate face față” în varianta „cea mai periculoasă”, potrivit generalului (r) Dorin Toma , fost comandant al Diviziei Multinaționale Sud-Est a NATO, într-un interviu acordat Adevărul . Miza, dincolo de dezbaterea publică despre „48 de ore”, este una operațională: capacitatea de a susține prima reacție pe flancul estic depinde de capabilități integrate (nu doar achiziții punctuale) și de o rezervă operațională credibilă. Generalul spune că percepția publică privind vulnerabilitatea este „parțial justificată”, în condițiile în care capabilitățile actuale sunt încă departe de standardele NATO. El invocă Articolul 3 din Tratatul NATO, care obligă fiecare stat să-și dezvolte propriile capabilități de apărare, altfel devenind o vulnerabilitate pentru întreaga alianță. Scenariul „cel mai periculos”: timp insuficient, reacție limitată În evaluarea lui Dorin Toma, planificarea militară ia în calcul atât varianta „probabilă”, cât și pe cea „mai periculoasă”. În scenariul probabil, decidenții ar miza pe existența unui interval de timp pentru operaționalizarea unităților românești și pentru sosirea întăririlor din vestul Europei sau de peste Atlantic, cu condiția modernizării infrastructurii de transport și a procedurilor – motiv pentru care se discută intens despre „mobilitate militară” în Europa. Problemele apar, spune el, în scenariul cel mai periculos, în care un adversar s-ar apropia rapid de granițele României, terestru sau maritim, reducând drastic timpul de reacție și crescând riscul de surprindere. Într-o asemenea situație, generalul afirmă că Armata Română, cu forțele disponibile „astăzi”, nu ar putea rezista fără sprijin extern consistent, iar chiar și activarea Articolului 5 sau dislocarea forțelor aliate pot avea întârzieri, inclusiv din cauza distanțelor, a numărului de țări tranzitate și a infrastructurii mai slab dezvoltate pentru întărirea flancului sud-estic. SAFE și „capabilitatea”, nu lista de achiziții În privința programelor de înzestrare din cadrul SAFE, Dorin Toma le consideră necesare, dar avertizează că ele pot rămâne insuficiente dacă nu sunt integrate într-un „sistem coerent de capabilități”, care să includă echipamente, logistică, comandă-control și personal instruit. El explică și de ce o achiziție majoră – precum mașina de luptă a infanteriei – nu este, singură, o soluție operațională. În logica NATO, o brigadă „capabilă” presupune un ansamblu de componente care trebuie să funcționeze împreună, de la comandă-control și senzori până la sprijin de foc, apărare antiaeriană și logistică. Printre elementele pe care le enumeră ca necesare într-o capabilitate completă se numără: sisteme de comandă-control (inclusiv cu integrare de inteligență artificială, în formularea sa); senzori și mijloace de culegere de informații, inclusiv drone; sprijin de foc (mortiere, artilerie) și tancuri; mijloace de geniu pentru mobilitate/contramobilitate (de exemplu, poduri mobile); apărare antiaeriană (rachete, tunuri); muniție de tip „loitering” (muniție care poate „patrula” înainte de lovire) și mijloace de contracarare a dronelor; logistică (transport, evacuare tehnică, mentenanță) și sprijin medical pe mai multe niveluri. În plus, generalul insistă că instruirea și interoperabilitatea (capacitatea de a opera împreună cu alte armate NATO) sunt „o mare provocare”, chiar și atunci când echipamentele au specificații similare, din cauza diferențelor de producători și politici naționale. Deficitul de personal și presiunea pe rezerva operațională Pe componenta de resursă umană, Dorin Toma indică un necesar de 120.000 de militari, estimat de Analiza strategică a apărării, și afirmă că declarațiile publice ale responsabililor arată un nivel de încadrare de 61%. În acest context, deficitul ar trebui acoperit prin rezerva operațională – însă, spune el, aceasta „nu există” în prezent sau este redusă numeric. Generalul menționează programul rezerviștilor voluntari , dar arată că numărul acestora este „în jur de 3.500 – 4.000” la momentul interviului, insuficient pentru nevoile descrise. El mai subliniază o limitare: rezerviștii care au făcut armata obligatorie în urmă cu 20 de ani și au acum 45–50 de ani nu pot acoperi, în logica sa, cerințele unei rezerve operaționale cu nivel ridicat de pregătire. Reintroducerea stagiului obligatoriu, „dacă voluntariatul eșuează” În lipsa unor rezultate concrete în recrutarea voluntară, Dorin Toma spune că reintroducerea serviciului militar obligatoriu ar trebui analizată „serios”, într-o formă modernă, adaptată. El dă exemple de abordări din Finlanda și Suedia, unde nu este chemată întreaga cohortă de tineri, ci doar un procent, în funcție de nevoile armatei, și invocă dezbateri similare în Germania, respectiv accentul pus de Polonia pe rezervă. În concluzie, mesajul central al generalului este că România nu își poate baza reziliența inițială doar pe calendarul unor programe de achiziții, ci pe construirea de capabilități complete și pe rezolvarea rapidă a problemei de personal – altfel, într-un scenariu de criză accelerată, fereastra de reacție rămâne prea mică. [...]
