Știri
Știri din categoria Apărare
Declarațiile șefului Pentagonului ridică din nou miza politică a „puterilor de război” ale președintelui SUA, într-un moment în care administrația Trump este contestată în Congres pentru conflictul început împreună cu Israelul împotriva Iranului, potrivit G4Media.
Pete Hegseth, prezentat drept „secretar de război” al Statelor Unite, a elogiat „rezultatele militare decisive” în războiul împotriva Iranului și a susținut că forțele armate americane ar trebui să primească Premiul Nobel pentru Pace „în fiecare an”, pe motiv că ar garanta securitatea globală.
„Singura instituţie care ar trebui să câştige Premiul Nobel pentru Pace în fiecare an sunt forţele armate ale Statelor Unite, pentru că suntem garantul securităţii şi protecţiei nu doar ale ţării noastre, ci şi ale multor oameni în această lume.”
Hegseth a răspuns la o întrebare venită de la site-ul TMZ, acreditat la Washington, despre posibilitatea schimbării din nou a denumirii Departamentului Apărării — redenumit anterior „Departamentul de Război” — în „Departamentul Păcii”.
În toamna anului trecut, Donald Trump a semnat un ordin prezidențial prin care Departamentul Apărării a fost redenumit Departamentul de Război, notează articolul. Hegseth a justificat schimbarea prin ideea de „pace prin forță”, susținând că sloganul nu ar fi „doar cuvinte goale” și că scopul final al războiului ar fi obținerea păcii.
Tot în același context, oficialul a afirmat că rolul său este să se asigure că forțele americane pot exercita „violență maximă” asupra adversarilor.
Pe fond, declarațiile vin pe fondul criticilor din partea democraților din Congres, care acuză administrația Trump de depășirea prerogativelor, în condițiile în care președintele nu ar fi avut aprobarea legislativului pentru războiul inițiat împreună cu Israelul împotriva Iranului pe 28 februarie, potrivit materialului.
Minoritatea democratică ar fi încercat fără succes să adopte măsuri care să limiteze prerogativele de război ale președintelui.
Articolul mai arată că Trump și-a exprimat public dorința de a primi Premiul Nobel pentru Pace și a criticat Comitetul Nobel norvegian după ce nu a primit distincția în 2025, deși susține că a pus capăt mai multor conflicte internaționale.
Recomandate
Războiul din Iran este urmărit la Beijing ca un exercițiu practic pentru scenarii din jurul Taiwanului , inclusiv pentru o posibilă „carantină” maritimă sau blocadă, potrivit unei analize publicate de Economica , care citează comentarii EFE preluate de Agerpres. În timp ce conflictul rămâne într-o fază incertă, cu armistițiul prelungit și cu refuzul Iranului de a redeschide complet Strâmtoarea Ormuz, China ar extrage lecții operaționale și strategice despre cum reacționează SUA într-un război prelungit. Strâmtori, blocade și „carantină” maritimă: lecția Ormuz pentru Taiwan Unul dintre punctele centrale pentru analiști este modul în care Iranul ar fi transformat controlul asupra Strâmtorii Ormuz într-o armă politică și militară. William Yang, analist la Crisis Group, spune că această experiență ar întări la Beijing ideea de a continua dezvoltarea mijloacelor pentru „un control eficient asupra Strâmtorii Taiwan” și a altor rute maritime din jurul insulei. În declarații pentru EFE, Yang apreciază că armata chineză s-ar putea concentra pe dezvoltarea capacităților de a impune o „carantină” maritimă eficientă sau o blocadă în jurul Taiwanului. Uzura SUA și vulnerabilități ale dispozitivului american Analiști chinezi citați în material susțin că războiul ar oferi Chinei un „avantaj strategic uriaș” prin observarea, în timp real, a răspunsului Statelor Unite la un conflict de durată, a tensiunilor din aparatul militar american și a capacității Washingtonului de a gestiona mai multe crize simultan. Zhu Zhaoyi, director executiv al Institutului de Studii din Orientul Mijlociu de la Universitatea din Beijing, a declarat într-un interviu publicat de South China Morning Post că acest conflict are valoare pentru China „în special în plan militar”, argumentând că prelungirea luptelor ar reduce „decalajul generațional” dintre armata americană și cea chineză. Separat, Tian Wenlin, profesor la Universitatea Renmin, a afirmat – potrivit Phoenix TV – că amploarea globală a bazelor SUA ar însemna și „multe puncte slabe”, iar instalațiile americane din statele din Golf ar fi devenit „ținte sigure” pentru rachetele iraniene. În aceeași linie, Song Zhongping, citat de Global Times, susține că „pregătirea reală de luptă” a armatei americane ar fi sub nivelul proiectat public. Drone, rachete și riscul „asimetric”: avertisment pentru Beijing Yang mai avertizează că folosirea dronelor și rachetelor de către Iran împotriva instalațiilor și obiectivelor americane din Golf ar funcționa și ca semnal de prudență pentru China, în condițiile în care Taiwanul încearcă să dezvolte „capacități de luptă asimetrice” (adică mijloace mai ieftine și mai flexibile, menite să compenseze inferioritatea numerică sau tehnologică). Dincolo de front: securitatea informațiilor și vulnerabilitatea comenzii Wing Lok Hung, profesor la Universitatea Chineză din Hong Kong, a declarat pentru EFE că Beijingul ar putea învăța și cum să evite sabotaje și scurgeri de informații sensibile către presupuse rețele de spionaj străine, inclusiv date despre locația liderilor politici și militari de rang înalt. În acest context, Hung leagă eliminarea la începutul războiului din Iran a liderului suprem iranian Ali Khamenei și a altor oficiali de rang înalt de existența unor informații secrete și operațiuni coordonate, ceea ce ar muta atenția asupra vulnerabilităților din structura de comandă. Pe tema accesului la tehnologie americană recuperată de Iran, expertul se declară rezervat: consideră „puțin probabil” ca China să obțină astfel de tehnologii, deși ar putea beneficia din analizarea „rămășițelor de drone sau rachete americane interceptate”. În schimb, spune el, ar fi „mai probabil” ca Rusia să primească tehnologie americană recuperată de Iran. Ce urmează, potrivit analiștilor În evaluarea lui Yang pentru EFE, Beijingul va continua să monitorizeze îndeaproape operațiunile militare ale SUA și Iranului și va încerca să includă „lecții utile” în strategiile sale privind Taiwanul și vecinătatea imediată. Pentru companii și piețe, miza rămâne legată de riscul de blocaje maritime în strâmtori strategice, care pot deveni rapid instrumente de presiune și negociere în crize regionale. [...]
Grecia încearcă să mute o parte din bugetul de înzestrare către producția internă , într-un efort de a construi o bază industrială de apărare orientată și spre export, potrivit G4Media . Pivotul vine pe fondul unui plan de modernizare a armatei elene, lansat anul trecut, care prevede investiții de aproximativ 25 de miliarde de euro până în 2036 (aprox. 125 miliarde lei). În centrul acestei strategii este exemplul Theon , companie din Koropi (suburbie a Atenei) care produce echipamente de teleoptică și revendică 65% din piața mondială a echipamentelor de vedere nocturnă pentru forțele armate. Firma livrează pentru 72 de forțe armate și are în portofoliu atât Marina SUA, cât și armata germană, pe fondul unei extinderi accelerate și al unui volum mare de comenzi. De ce contează: o schimbare de politică industrială, nu doar de achiziții Grecia a mizat tradițional pe cumpărarea de sisteme de armament scumpe din străinătate (în special din Franța), însă Statul Major elen promovează acum fabricarea de echipamente „made in Greece”, cu obiectivul de a păstra o parte mai mare din cheltuielile de apărare în economia locală și de a crea capacități exportabile. În acest context, premierul Kyriakos Mitsotakis a explicat că ținta nu este doar cheltuirea bugetului de înzestrare, ci direcționarea unei părți importante a fondurilor către dezvoltarea unui ecosistem industrial de apărare dinamic, capabil și de export. Actorii și infrastructura: HCDI, exporturi și clauze „offset” Piatra de temelie a transformării este Centrul elen pentru apărare și inovare (HCDI), creat acum doi ani, cu rolul de a conecta sectoarele civil și militar. Armata formulează cerințe către HCDI, iar centrul lansează apeluri de proiecte, inclusiv pentru dezvoltarea unei drone tactice de luptă. Pe lângă Theon, materialul menționează mai mulți actori care susțin această orientare: compania publică aerospațială EAB, care a dezvoltat un sistem anti-dronă „deja testat în luptă”; EFA, societate care dezvoltă, între altele, sisteme de inteligență software; șantierele navale din Skaramangas; Metka, filială a multinaționalei Metlen și subcontractor al KNDS France și Naval Group. În lipsa unor comenzi publice semnificative, o parte importantă a industriei s-a sprijinit pe exporturi, ajutată de clauze „offset” (obligații contractuale prin care o parte din producție este încredințată furnizorilor locali). Aceste clauze sunt descrise ca fiind acum „sistematice” în contractele încheiate de Grecia. Dimensiunea economică: concentrarea veniturilor în câțiva jucători Christian Hadjiminas, fondatorul Theon (și inițiator al EFA), afirmă că cele două companii reprezintă „peste 75% din cifra de afaceri totală a industriei grecești de apărare”, cu venituri estimate la 700 de milioane de euro pentru acest an (aprox. 3,5 miliarde lei). În același timp, Hadjiminas susține că Grecia „nu mai este doar un client, ci un partener” și cere companiilor franceze „să facă mai mult” pentru a investi în țară — un semnal că Atena urmărește să-și crească ponderea locală în lanțurile de producție, nu doar să cumpere echipamente finite. [...]
Israel își direcționează încă 200 mil. dolari (aprox. 920 mil. lei) către muniție produsă intern, mizând pe autonomie operațională pe termen scurt , potrivit Economica . Ministerul Apărării de la Ierusalim spune că achiziția vizează muniții pentru luptele „pe termen scurt” și că furnizorul este compania israeliană Elbit Systems . Contractul prevede ca munițiile să fie fabricate în instalațiile Elbit Systems din Israel, ceea ce, în logica autorităților, reduce dependența de livrări externe într-un moment în care ritmul consumului de muniție poate pune presiune pe lanțurile de aprovizionare. De ce contează: securizarea aprovizionării și accelerarea livrărilor Ministrul Apărării, Israel Katz , a justificat achiziția de la o companie locală prin obiectivul de a consolida independența Israelului în industria de apărare, notează Agerpres (citată de Economica). Mesajul central al ministerului este că armata trebuie să poată acționa „cu forță și rapiditate” fără să depindă de factori externi. Context: achiziții repetate de muniție de la același furnizor La sfârșitul lunii martie, Israelul anunțase o altă achiziție de „zeci de mii” de muniții terestre, tot de la Elbit Systems, în valoare de 48 de milioane de dolari (aprox. 221 mil. lei). Noua comandă, de 200 de milioane de dolari, indică o continuare a strategiei de a acoperi necesarul imediat prin producție internă și contracte rapide cu furnizori locali. [...]
Pușcașii marini americani își mută aviația pe „mini-baze” și reduc drastic timpul la sol pentru a limita vulnerabilitatea la drone și rachete, potrivit Focus . În exerciții desfășurate în California, unitățile antrenează realimentarea, reînarmarea și mentenanța accelerată, astfel încât avioanele să stea cât mai puțin pe piste improvizate, unde pot fi detectate și lovite. Schimbarea operațională: dispersare în locul bazelor mari Conform relatării citate de publicație din Business Insider , Marine Corps își completează bazele fixe, mari, cu o rețea de locații mici, greu de anticipat. Acestea ar fi mai puțin protejate, dar oferă flexibilitate și reduc riscul ca o singură lovitură să blocheze operațiunile aeriene. William Swan, adjunctul comandantului pentru aviație, descrie miza în termeni de supraviețuire și logistică într-un „luptă distribuită”, unde devine critic să existe „materialul potrivit în locul potrivit la momentul potrivit”. Tot el admite, potrivit aceleiași surse, că forțele „sunt în urmă” pe această direcție. „Hub-and-spoke”: un nod principal și puncte avansate Marines folosesc un sistem de tip „hub-and-spoke” (un „nod” central cu „spițe” către puncte secundare), în care: un centru mai mare funcționează ca bază principală; mai multe puncte izolate, mai mici, permit realimentare și reîncărcare mai aproape de linia frontului; aeronavele și tehnicienii sunt distribuiți între aceste locații pentru a menține ritmul operațional. Timpul la sol, noua vulnerabilitate Colonelul Jarrod DeVore atrage atenția că unitățile rămân în „lanțul de atac” al adversarului, iar „timpul disponibil la sol” se scurtează, ceea ce obligă la comprimarea și mai mult a procedurilor. Descrierea fluxului de lucru este una de tip „intră–alimentează–încarcă muniția–pleacă”, cu accent pe evitarea staționării. De ce contează Schimbarea indică o adaptare directă la câmpul de luptă dominat de senzori, drone și lovituri la distanță, unde infrastructura fixă și timpii mari de operare la sol cresc riscul de pierderi și întreruperi. Din perspectiva operațională, accentul se mută de la protecția unei baze la mobilitate, dispersare și logistică rapidă, cu presiune mai mare pe coordonare și pe capacitatea de a susține mentenanța și muniția în puncte multiple. [...]
SUA a atribuit un contract de 196 milioane de dolari (aprox. 902 milioane lei) către Electric Boat , primul acord major legat de livrarea de submarine nucleare în cadrul AUKUS , potrivit Economica . Contractul a fost anunțat joi de guvernul SUA și marchează un pas operațional și financiar concret într-un program care, în paralel, rămâne sub presiune politică în Regatul Unit. AUKUS este un acord de securitate semnat în 2021, prin care Australia urmează să achiziționeze submarine cu propulsie nucleară, cu sprijinul Regatului Unit și al Statelor Unite, alături de cooperarea în tehnologie militară, notează Agerpres. Ce înseamnă contractul pentru programul AUKUS Atribuirea contractului către compania americană Electric Boat indică trecerea de la angajamente politice la execuție contractuală, cu finanțare alocată. În contextul AUKUS, astfel de contracte sunt relevante deoarece susțin efectiv capacitatea industrială și calendarul de livrare asociat submarinelor cu propulsie nucleară destinate Australiei. Presiuni politice în Regatul Unit Anunțul vine într-un moment în care, potrivit sursei, există presiuni politice în Regatul Unit privind unele elemente ale parteneriatului. În această lună, șefa executivului local galez, Eluned Morgan, a cerut guvernului britanic să oprească implicarea într-un alt proiect legat de AUKUS. „Cred în alianţe internaţionale, cred în securitatea colectivă, dar există o diferenţă clară între a fi alături de partenerii noştri şi a da permis de liberă trecere unui preşedinte al SUA care a arătat dispreţ faţă de ţara noastră”, a spus Morgan. Context: radarul DARC și evaluarea SUA asupra AUKUS Economica mai arată că programul DARC (Deep Space Advanced Radar Capability) vizează o rețea de radare dezvoltate în Australia, SUA și Regatul Unit pentru monitorizarea globală a cerului, cu scopul de a crește capacitatea celor trei țări de a urmări obiecte în spațiu. La finalul anului trecut, SUA au încheiat o analiză a acordului AUKUS, menită să asigure succesul pe termen lung și alinierea cu agenda președintelui „America First”. Ulterior, secretarul apărării american John Healey a declarat că parteneriatul funcționează „la capacitate deplină”, după discuții între Londra și Washington. [...]
Eșecul Operațiunii „Gheara de Vultur ” a forțat armata SUA să-și refacă modul de coordonare și execuție a operațiunilor speciale , după ce o misiune de salvare a ostaticilor din Iran s-a prăbușit în deșert, cu pierderi de vieți și un impact politic major la Washington, potrivit HotNews . Misiunea, considerată la acel moment cea mai ambițioasă operațiune americană de salvare a ostaticilor, a fost declanșată pe fondul crizei începute în noiembrie 1979, când studenți iranieni au ocupat ambasada SUA din Teheran și au luat zeci de diplomați ostatici. Criza prelungită a pus o presiune politică uriașă pe administrația președintelui Jimmy Carter , iar negocierile au stagnat, ceea ce a împins Washingtonul spre o opțiune militară secretă. Un plan „aproape excesiv de ambițios”, dependent de sincronizare perfectă Planul operațional descris în material presupunea o succesiune de pași care trebuiau să funcționeze fără erori: trupe transportate cu avioane către o locație secretă („Desert One”), elicoptere plecate de pe un portavion din Golful Persic, întâlnirea celor două grupuri în deșert și apoi deplasarea spre Teheran pentru salvare. Miza era ridicată, iar marja de improvizație practic inexistentă. Furtuni de nisip, retrageri forțate și anularea misiunii În câteva ore, operațiunea a început să se destrame: elicopterele au intrat în furtuni de nisip violente, cu vizibilitate aproape nulă, iar motoarele au început să funcționeze defectuos. Unele aparate s-au întors, altele au rămas blocate, iar numărul elicopterelor a coborât sub minimul necesar pentru continuarea planului. În aceste condiții, comandanții au decis anularea misiunii. Retragerea a transformat eșecul într-o tragedie: în haosul nopții, un elicopter și un avion de transport s-au ciocnit, provocând o explozie. Opt soldați americani au murit pe loc, iar resturile aeronavelor au rămas împrăștiate în zona „Desert One”. Impactul: șoc public și reforme în operațiunile speciale Imaginile cu aeronavele arse au circulat rapid la nivel global și au lovit puternic opinia publică americană, episodul fiind perceput ca o umilință publică și o lovitură politică și militară pentru Washington. Materialul notează că președinția lui Jimmy Carter a fost afectată semnificativ. Dincolo de costul imediat, eșecul a funcționat ca „un catalizator” pentru schimbări în armata americană: coordonarea între structuri, considerată insuficientă în acea noapte, a devenit punct central al unei revizuiri, cu noi structuri, instruire consolidată și protocoale redefinite. În contextul reaprinderii tensiunilor dintre Washington și Teheran, amintirea operațiunii revine în atenția publică drept avertisment privind limitele puterii și riscurile operațiunilor extrem de complexe în medii ostile, mai arată articolul. [...]
