Știri
Știri din categoria Apărare
Armata României ia în calcul modernizarea lansatoarelor LAROM cu rachete ghidate, pentru a crește semnificativ raza și precizia loviturilor, ca soluție mai ieftină și complementară sistemelor HIMARS, potrivit informațiilor prezentate de HotNews. Planul este, deocamdată, la nivel de intenție și prezentare tehnică, iar extinderea lui depinde de buget.
Potrivit surselor publicației din Ministerul Apărării, Forțele Terestre ar urma să modernizeze în următorii ani cel puțin o parte din actualele sisteme de artilerie reactivă, cu posibilitatea ca programul să se întindă pe o perioadă mai lungă și să acopere întregul arsenal, în funcție de alocările financiare.
În prezent, Forțele Terestre au în dotare 54 de sisteme LAROM, dezvoltate la începutul anilor 2000 pe baza lansatorului APRA-40 (variantă locală a BM-21 Grad), proiect realizat de Aerostar și Elbit. Acestea pot lansa:
însă muniția este neghidată, deci mai puțin precisă decât rachetele moderne utilizate în prezent.
La expoziția BSDA, Aerostar, în parteneriat cu Elbit, a prezentat o variantă LAROM capabilă să folosească și rachete ghidate, pe lângă cele neghidate.
„Noutatea este că putem lansa rachete ghidate Accular de până la 40 de kilometri (…) și racheta Extra (…) de până la 150 de kilometri. Are o precizie de sub 10 metri”, a declarat pentru HotNews Claudiu Acostoae, director în cadrul Aerostar.
Configurația expusă include o platformă cu două lansatoare operate simultan: unul cu 18 tuburi pentru rachete Accular (122 mm), celălalt cu patru tuburi pentru rachete Extra (306 mm). Reprezentantul Aerostar a susținut că upgrade-ul se poate face pe lansatoarele existente și că varianta a fost deja testată de Elbit într-o altă țară care a operaționalizat sistemul. Sistemul ar utiliza și un sistem mobil de control al focului (MFCS) de la Elbit, cu un mod de operare similar software-ului LAROM.
Miza operațională este acoperirea unei zone intermediare de lovire, fără a apela la muniția cu rază foarte mare a HIMARS, în condițiile în care modernizarea ar porni de la echipamente deja existente.
„Este mai ieftin și mai ușor de realizat, deoarece înseamnă modificarea echipamentului existent (…) Poate fi o soluție dacă vrei să tragi la 120 km, dar nu vrei să utilizezi o rachetă care poate ajunge la 300 km”, a explicat Claudiu Acostoae.
România a cumpărat în 2019 trei sisteme HIMARS din SUA, de la Lockheed Martin, pentru circa 1,5 miliarde de dolari (aprox. 6,9 miliarde lei). Primul sistem a intrat în dotare în 2021, iar ultimul a fost operaționalizat în 2024. Fiecare sistem are 18 instalații de lansare, iar contractul a inclus trei tipuri de rachete: M30A1 și M31A1 (bătaie de peste 90 km, câte șase pe lansator) și ATACMS (până la 300 km, câte una pe lansator).
Conform informațiilor disponibile, modernizarea LAROM nu este încă un program de achiziție al MApN, ci se află în faza inițială de prezentare către Armată. Decizia de a trece la implementare și amploarea programului rămân condiționate de buget și de planificarea internă a Ministerului Apărării.
Recomandate
Diferența de mobilizare dintre Estonia și România arată o vulnerabilitate de reziliență în fața unui scenariu de criză la granița NATO, potrivit unei analize publicate de HotNews . În timp ce Estonia își sprijină apărarea pe un sistem de pregătire și mobilizare extins, în România o parte relevantă a populației declară că ar încerca să evite implicarea directă într-un conflict. Narva, un oraș estonian de circa 50.000 de locuitori, este descris ca un punct sensibil: e la granița cu Rusia, mai aproape de Sankt Petersburg decât de Tallinn și are o populație majoritar vorbitoare de rusă (aproape 90%). În acest context, „ scenariul Narva ” este folosit de analiști ca exemplu de provocare hibridă prin care Rusia ar putea testa coeziunea NATO. De ce Narva e văzută ca un test pentru NATO „Scenariul Narva” pornește de la o intervenție mascată, pe modelul Crimeea 2014, cu forțe fără însemne („omuleți verzi”), combinată cu dezinformare și instigare la tensiuni locale. Miza ar fi obținerea rapidă a unui „fapt împlinit” (o situație creată pe teren, greu de inversat fără escaladare), urmat de descurajarea unei reacții NATO prin amenințarea cu o confruntare directă între puteri nucleare. Comandorul (r) Valentin Mateiu, analist politico-militar, susține în analiza citată că o astfel de criză ar urmări să provoace „cedări” din partea europenilor din NATO, inclusiv pe fondul unei relații transatlantice mai incerte. În logica descrisă, presiunea ar viza și diminuarea sprijinului european pentru Ucraina. Estonia: reziliență civilă și capacitate de mobilizare În pofida vulnerabilităților demografice din Narva, analiza indică mai multe elemente care reduc probabilitatea unei „surprize” strategice. Minna Ålander (Stockholm Centre for Eastern European Studies – SCEEUS) argumentează că Estonia are servicii de informații concentrate pe Rusia și planuri de urgență dezvoltate, inclusiv ca reacție la campaniile hibride din 2007 și războiul din Georgia (2008). Datele citate arată un sprijin public ridicat pentru apărare: într-un sondaj din 2025, 82% dintre respondenți considerau că Estonia trebuie să opună rezistență militară în cazul unui atac (89% dintre etnicii estonieni și 70% dintre persoanele de alte naționalități, în principal ruși); 62% din populație este pregătită să contribuie personal la apărarea națională. La nivel operațional, Estonia ar avea un registru de aproximativ 230.000 de persoane mobilizabile și capacitatea de a-și extinde structura de război la peste 43.000 de posturi, potrivit aceleiași analize. Sistemul este susținut de serviciu militar obligatoriu, instruirea rezerviștilor și exerciții de mobilizare, plus o Ligă de Apărare (gardă națională de voluntari) care asigură prezență pe întreg teritoriul, inclusiv în zone precum Narva. România: intenția de a lupta scade, iar evitarea crește În oglindă, HotNews citează un sondaj INSCOP potrivit căruia, în cazul unui război în care România ar fi atacată, 48% dintre respondenți ar lupta pentru a-și apăra țara (față de 50,5% în noiembrie 2023). În același scenariu: aproape 20% spun că ar emigra; 10% s-ar ascunde până la finalul războiului; aproape 5% ar încerca să obțină un certificat medical pentru a fi declarați inapți. De ce contează Dincolo de geografia Narvei, comparația scoate în evidență o diferență de „rezervă socială” pentru apărare: Estonia combină planificarea, mobilizarea și participarea civică într-un model de „armată a cetățenilor”, în timp ce în România o proporție semnificativă declară opțiuni de evitare. Într-un scenariu de criză rapidă, această diferență poate influența atât capacitatea de reacție, cât și credibilitatea descurajării. [...]
O rețea regională de apărare antiaeriană coordonată de CENTCOM a interceptat peste 6.000 de drone și 1.500 de rachete balistice în timpul recentului conflict cu Iranul, un rezultat care indică o integrare operațională fără precedent între SUA, Israel și parteneri arabi și care poate schimba modul în care sunt gestionate viitoare escaladări în regiune, potrivit unei analize din The Jerusalem Post . Amiralul Brad Cooper , comandantul US Central Command (CENTCOM), a prezentat cifrele pe 14 mai, în fața Comisiei pentru Servicii Armate a Senatului SUA, în cadrul audierii privind postura CENTCOM. El a spus că interceptările au vizat amenințări „îndreptate către forțele americane, Israel și parteneri arabi”. Ce s-a schimbat operațional: integrare „din exercițiu” în utilizare reală În centrul evaluării stă faptul că o arhitectură de cooperare testată în exerciții a fost folosită efectiv în luptă. Cooper a descris efortul CENTCOM de a integra structural partenerii regionali pentru a crește capacitatea de descurajare, prin standarde comune de pregătire și interoperabilitate (capacitatea sistemelor și echipelor diferite de a lucra împreună). În timpul operațiunii menționate de Cooper („Epic Fury”), Iran ar fi vizat mai multe state din regiune, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Israel, Arabia Saudită, Iordania, Kuweit, Bahrain, Qatar, Oman și Irak. Mecanismele invocate de CENTCOM: posturi comune și echipe mixte pe Patriot Cooper a indicat că CENTCOM a construit o structură de coordonare în jurul partenerilor care operează sistemul Patriot, prin: Air Defense Combined Command Posts (posturi comune de comandă pentru apărare antiaeriană) cu fiecare partener dotat cu Patriot; Combined Air Defense Augmentation Teams (CADATs) , echipe de apărători antiaerieni ai armatei SUA integrați în unități Patriot ale partenerilor, pentru avertizare timpurie, pregătire operațională și coordonarea regulilor de angajare a țintelor. În plus, CENTCOM a implementat Middle East Air Defense – Combined Defense Operations Cell (MEAD-CDOC) , o celulă operațională găzduită la baza aeriană Al Udeid din Qatar , menită să extindă coordonarea de la nivel tactic la nivel operațional și să conecteze centrele de operațiuni aeriene și de apărare antiaeriană ale statelor partenere. De ce contează: „umbrelă” integrată și împărțirea poverii Cooper a susținut că, pentru prima dată, apărători antiaerieni americani au operat „umăr la umăr” cu partenerii, peste sisteme naționale diferite, ceea ce ar fi făcut posibilă interceptarea volumului mare de drone și rachete. „Fiecare interceptare a însemnat vieți salvate, în cele din urmă mii, și împreună au constituit cea mai mare umbrelă integrată de apărare antiaeriană desfășurată vreodată.” În aceeași declarație, comandantul CENTCOM a descris cooperarea drept „fără precedent și inestimabilă” și a argumentat că interoperabilitatea reală în apărarea antiaeriană este „realizabilă și eficientă ca raport cost-impact”, reducând pagubele și crescând disponibilitatea partenerilor de a „împărți povara” apărării. Ce urmează: extinderea conceptului și lecții pentru viitoare amenințări Cooper a spus în fața senatorilor că dezvoltarea continuă a conceptului MEAD și adaptarea lui în alte teatre ar reprezenta una dintre investițiile cu „cel mai mare randament” pentru SUA în descurajare regională și globală. Analiza notează că această evoluție se sprijină pe antrenamente comune și ar putea deschide calea pentru cooperare mai strânsă în regiune, pe fondul lecțiilor rezultate din interceptările reușite. [...]
O fregată olandeză de 600 de milioane de euro (aprox. 3 miliarde lei) a testat în largul Scoției apărarea antidrone , într-un exercițiu NATO care pune accent pe integrarea radarului, a software-ului de clasificare a amenințărilor și a coordonării între nave și stații terestre, potrivit Focus . Exercițiul, desfășurat la începutul anului în zona de test „ Hebrides Range ” din Atlantic (una dintre cele mai mari din Europa și a NATO), a avut ca element central fregata HNLMS „De Zeven Provinciën ”, care a reușit să respingă mai multe drone în scenarii de atac din direcții și altitudini diferite. Publicația notează că vremea dificilă din Atlanticul de Nord a adăugat presiune operațională asupra echipajului, care a trebuit să ia decizii rapide pentru detectare și interceptare. Ce s-a urmărit în exercițiul „Sharpshooter” Potrivit portalului indiandefencereview.com, exercițiul a simulat atacuri realiste cu drone, pentru a valida nu doar capacitatea de a doborî ținte, ci și întregul lanț de reacție și integrare tehnologică. Obiectivele au inclus: testarea apărării împotriva dronelor moderne care simulează atacuri cu rachete; coordonarea între mai multe nave și stații terestre în timpul unui atac; evaluarea sistemelor automatizate de radar și urmărire a țintelor; îmbunătățirea software-ului de clasificare a amenințărilor și de ghidare a rachetelor; colectarea de date pentru optimizarea sistemelor viitoare. Tehnologia folosită și rolul britanicilor Fregata olandeză a utilizat radare avansate, inclusiv SMART-L și APAR, pentru detectare timpurie și urmărire precisă a țintelor. În scenariile de atac au fost folosite drone Banshee Jet 80+, care pot atinge viteze de până la 720 km/h, pentru a reproduce profiluri de zbor variate și amenințări credibile. Royal Navy a sprijinit exercițiul cu nava HMS „Dragon”, care a contribuit cu supraveghere radar suplimentară. Datele din înregistrările radar și camere sunt analizate în continuare pentru optimizarea sistemelor. În evaluarea finală citată de Focus, James Willis de la QinetiQ a descris exercițiul drept un reper pentru colaborarea dintre dezvoltatorii de tehnologie și forțele navale: „Sharpshooter a fost un reper pentru colaborarea dintre dezvoltatorii de tehnologie și forțele navale.” De ce contează Miza operațională a exercițiului este accelerarea trecerii de la simple demonstrații de capabilități la proceduri și sisteme care funcționează în condiții reale: atacuri simultane, ținte rapide și vreme nefavorabilă. În acest tip de scenarii, diferența o face integrarea dintre senzori (radare), software (clasificarea amenințării) și decizia de angajare, nu doar performanța unei singure rachete sau a unei singure platforme. [...]
Dronele ieftine mută „centrul de greutate” al frontului de la lunetiști la operatorii de drone , iar schimbarea are efecte operaționale directe: misiuni mai rare pentru trăgătorii de elită, riscuri mai mari pentru echipele de lunetiști și o reconfigurare a rolurilor în unități, potrivit Digi24 . Un exemplu este Viaceslav Kovalski , lunetist din forțele speciale ucrainene, care în 2023 a stabilit un record mondial după ce a lovit un ofițer rus de la 4 kilometri. În prezent, el spune că nu a mai plecat „să vâneze” soldați ruși de peste un an și jumătate, iar sarcina lui principală a devenit sprijinirea operatorilor de drone și participarea într-o echipă de reacție rapidă. De ce dronele „iau” din atribuțiile lunetiștilor În războiul din Ucraina, dronele mici, ieftine și echipate cu explozibili au redus importanța unor roluri militare tradiționale, inclusiv a lunetiștilor. Publicația arată că dronele pot îndeplini cele două funcții centrale ale lunetistului: recunoaștere (observare și identificare a țintelor); eliminarea țintei (atac direct). Avantajele sunt operaționale: o imagine mai amplă asupra câmpului de luptă, manevrare mai ușoară și faptul că pierderea unei drone înseamnă, în primul rând, pierderi materiale , fără expunerea directă a militarului care o operează de la distanță. Un rol devenit mai periculos pe un front „transparent” Materialul descrie și cum dronele au crescut riscurile pentru lunetiști: echipele se deplasează pe jos până la 10 kilometri, cară echipament greu și pot sta chiar o săptămână în aceeași poziție, încercând să evite dronele inamice. Chiar și când găsesc o ascunzătoare, căldura corpului poate fi detectată de drone cu senzori de termoviziune, ceea ce face ca „aproape să nu mai existe loc unde să te ascunzi”. În acest context, mai multe brigăzi ucrainene ar fi spus că folosesc lunetiștii mai rar, deși Ucraina nu a renunțat complet la acest tip de capabilitate, iar SUA continuă instruirea soldaților pentru astfel de misiuni. Unde rămân utili lunetiștii Deși folosiți mai rar, lunetiștii nu dispar din ecuație. Un comandant ucrainean citat în articol spune că ei rămân utili ca parte a unei unități de infanterie care apără o poziție, inclusiv pentru a ținti soldați ruși infiltrați în spatele liniilor de apărare sau rămași în urmă după retrageri. Un alt avantaj menționat: lunetiștii pot opera în orice condiții meteo , spre deosebire de drone, care sunt greu de folosit când este înnorat sau ceață. Exemplu de impact tactic: Torețk În vara lui 2024, aproximativ 15 lunetiști ucraineni au ocupat poziții în clădiri înalte din Torețk și au depistat circa 35 de soldați ruși care reușiseră să scape de dronele ucrainene. În lupta care a urmat, lunetiștii ar fi ucis 16 soldați ruși și ar fi pierdut un singur militar, contribuind la retragerea infanteriei ucrainene în condițiile în care forțele ruse încercuiau orașul. Totodată, lunetiștii pot fi folosiți și pentru a trage în drone inamice, Ucraina utilizându-i, potrivit articolului, în special împotriva dronelor Shahed lansate de Rusia. Ce se schimbă, în practică, în organizarea unităților Dincolo de simbolistica „erei lunetiștilor”, concluzia operațională din teren este că operatorul de drone devine nodul central al multor misiuni, iar personalul cu experiență în recunoaștere și țintire este redistribuit către sprijinirea acestor echipe. „Când eu eram lunetist, toată lumea dansa în jurul meu. Acum, toată lumea dansează în jurul operatorului de drone, inclusiv eu”, a spus Kovalski pentru Wall Street Journal , citat de Digi24. [...]
Atacul ucrainean cu drone a expus limitele apărării aeriene a Moscovei , în ciuda unui dispozitiv pe mai multe niveluri, construit în jurul a două „inele” dense de sisteme antiaeriene și întărit înaintea paradei din 9 mai, potrivit unei analize citate de HotNews . Concluzia principală a analiștilor ucraineni: succesul nu a ținut în primul rând de numărul de drone, ci de recunoaștere, identificarea „punctelor oarbe” și planificarea traseelor. Atacul de duminică dimineață a provocat cel puțin patru morți în mai multe regiuni ruse, inclusiv Moscova: trei în regiunea capitalei și unul în Belgorod, conform autorităților. Țintele au inclus infrastructură folosită în război, însă au fost lovite și zone rezidențiale; președintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris atacul ca o răzbunare pentru un atac masiv anterior al Rusiei asupra Ucrainei. O apărare „în inele”, dar cu vulnerabilități Potrivit analiștilor de la site-ul ucrainean Militarnyi , Moscova este protejată, din primăvara lui 2026, de două inele dense de apărare antiaeriană, la care se adaugă poziții în interiorul orașului. Platforma Osinter ar indica existența a 130 de poziții pentru sisteme antiaeriene în interiorul și în jurul capitalei. Al doilea inel ar fi fost instituit încă din 2025 (între mai și septembrie), când rușii ar fi ridicat aproximativ 43 de turnuri specializate noi pentru sisteme de apărare aeriană în jurul Moscovei. Baza apărării ar fi formată din: aproximativ o sută de sisteme „ Pantsir-S1 ” (rachete și tunuri antiaeriene) și un număr mic de sisteme „Tor”, destinate interceptării dronelor și rachetelor de croazieră; aproximativ 20 de baterii S-400, pentru interceptarea rachetelor de croazieră și balistice. Nu toate pozițiile ar fi active, însă, începând cu aprilie 2026, observatorii ar fi verificat prezența a cel puțin 89 de sisteme Pantsir-S1 pe o rază de 50 km în jurul Moscovei. Ce a fost lovit și cât de departe au ajuns dronele Analiza citată susține că, în timpul atacului asupra Moscovei, dronele au lovit: fabrica „Angstrem” din Zelenograd, descrisă ca o componentă cheie a complexului militar-industrial rus, implicată în producția de microelectronică, radio-electronică, sisteme optice și robotică pentru nevoi militare; stația de încărcare a petrolului Soniachnogorsk din satul Durikino (la aproximativ 40–45 km de Moscova); rafinăria de petrol din Moscova, în districtul Kapotnenski. Serviciul de Securitate al Ucrainei a anunțat și lovirea stației de pompare a petrolului Volodarskoe (satul Konstantinovo, la circa 22 km de periferia orașului), însă analiza notează că nu există, deocamdată, dovezi foto sau video publice care să confirme atacul. Dintre cele trei lovituri reușite „cunoscute”, doar rafinăria ar fi fost în interiorul Moscovei, „în spatele” celor două inele de apărare, la aproximativ 7–8 km de cea mai apropiată poziție cunoscută Pantsir. Fabrica Angstrem ar fi fost între primul și al doilea inel, la puțin peste 2 km de o poziție antiaeriană, iar stația Soniachno-Gorskaia ar fi fost lângă perimetrul exterior al celui de-al doilea inel, la 3 km de o poziție de apărare antiaeriană. În plus, surse deschise ar fi identificat zece locații suplimentare cu resturi căzute, zboruri de drone sau lovituri asupra clădirilor înalte în interiorul perimetrului de apărare: șase între inele și patru în interiorul primului inel. De ce contează: apărarea densă nu garantează protecție totală Potrivit analiștilor ucraineni, atacul arată că nici o densitate foarte mare a apărării antiaeriene nu oferă protecție 100% împotriva dronelor. Ei susțin că elementul decisiv a fost recunoașterea pentru identificarea „punctelor oarbe”, planificarea traseului și tactici adecvate, nu volumul de mijloace folosite. Centrul 1 de Sisteme Fără Pilot al Forțelor Armate Ucrainene a afirmat că în atac au fost utilizate „peste” 120 de drone, iar Statul Major General a indicat folosirea unor drone de concepție ucraineană, inclusiv Fire Point FP-1, RS-1 „Bars” (cu reacție) și GLADIATOR „BARS-SM”, un model menționat ca necunoscut până atunci. Într-un episod separat, în dimineața zilei de 16 mai, Moscova a fost atacată din nou cu drone, ceea ce a dus la suspendarea temporară a operațiunilor aeroporturilor din capitala rusă. Totodată, mișcarea partizană „ATESH” și-a asumat o operațiune de sabotaj în regiunea Moscovei, despre care afirmă că a perturbat funcționarea unor elemente ale apărării aeriene la periferia capitalei. [...]
Acordul Hanwha–Milrem pentru UGV-uri pune presiune pe viitorul program românesc să livreze și producție locală, nu doar achiziții , în condițiile în care companiile își aliniază deja oferta la cerințele de transfer de tehnologie și integrare industrială, potrivit Mediafax . Hanwha Aerospace, Hanwha Aerospace Romania și Milrem Robotics au semnat un acord de colaborare la expoziția de apărare BSDA 2026 , organizată la București (13–15 mai), pentru a participa împreună la programul României de vehicule terestre fără pilot (UGV – „unmanned ground vehicles”, adică vehicule fără echipaj), într-o încercare de a câștiga unul dintre cele mai importante programe de robotică terestră din Europa de Est, notează Defence-blog.com, citat de articol. La semnare au participat Lino Lim (CEO Hanwha Aerospace Romania), Byungho Park (șeful diviziei de sisteme terestre fără pilot din Hanwha Aerospace) și Kuldar Väärsi (CEO Milrem Robotics). Viorel Manole, director executiv al PATROMIL (asociația industriei de apărare din România), a fost prezent ca observator, un semnal al interesului industriei locale pentru un program cu implicații asupra dezvoltării capacităților din țară. De ce contează: competiția se mută pe „pachetul industrial” În material se arată că Hanwha Aerospace și-a construit deja o prezență în România prin subsidiara locală, poziționându-se ca partener industrial pe termen lung. Compania produce obuzierul autopropulsat K9 Thunder, achiziționat de România în cadrul modernizării artileriei, și vehiculul blindat TIGON (transportor 8×8 dezvoltat pentru piețe de export, inclusiv România). Această bază locală este relevantă într-un context în care România pune accent pe producția locală și transferul de tehnologie, pe lângă achiziția de capabilități, potrivit articolului. Ce aduce fiecare partener în ofertă Milrem Robotics, companie estoniană cu sediul în Tallinn, este prezentată drept cel mai important dezvoltator european de UGV-uri și producătorul platformei THeMIS (Tracked Hybrid Modular Infantry System) – un vehicul modular pe șenile exportat către mai multe state NATO și evaluat operațional în contexte apropiate de conflict. THeMIS este descris ca fiind conceput pentru încărcături configurabile, inclusiv: stații de armament; echipamente logistice; sisteme de evacuare medicală; senzori ISR (informații, supraveghere și recunoaștere). Structura parteneriatului combină platformele fără pilot pe roți ale Hanwha și infrastructura de producție locală din România cu expertiza Milrem în UGV-uri pe șenile, rezultând o ofertă care acoperă ambele tipuri de mobilitate. Articolul punctează și diferențele operaționale: platformele pe roți sunt mai rapide pe drumuri și, de regulă, mai ușor de întreținut, în timp ce cele pe șenile au avantaj în teren dificil și stabilitate pe suprafețe accidentate. Demonstrație înainte de BSDA: cooperare „cu echipaj – fără echipaj” Parteneriatul a realizat o demonstrație live de tip Manned-Unmanned Teaming (MUM-T) înainte de BSDA 2026, folosind TIGON și vehiculul fără pilot multifuncțional GRUNT (Hanwha), alături de THeMIS (Milrem), în scenarii de recunoaștere, sprijin logistic, evacuare medicală și operațiuni asistate de drone. În articol, MUM-T este prezentat ca un standard de evaluare pentru programele de robotică terestră din NATO, pe ideea că UGV-urile funcționează ca „multiplicatori de forță”, nu ca înlocuitori ai platformelor cu echipaj. Context: lecțiile din Ucraina împing achizițiile spre UGV-uri Programul României pentru UGV-uri este plasat într-un efort mai amplu de modernizare accelerat după invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022. Materialul mai menționează că sistemele terestre fără pilot pentru recunoaștere, logistică și evacuare medicală s-au dovedit relevante în războiul din Ucraina, iar planificatorii români au indicat că vor integra aceste lecții în prioritățile de achiziții. Articolul nu oferă detalii despre calendarul, bugetul sau structura exactă a programului românesc de UGV-uri, astfel că rămâne neclar când ar urma să fie lansate procedurile și în ce format. [...]
