Știri
Știri din categoria Apărare
Forța Spațială a SUA vrea să demonstreze în doi ani interceptoare orbitale pentru „Golden Dome”. Potrivit Space, instituția a creat un program nou – Space-Based Interceptor (SBI) – pentru a dezvolta o constelație de sateliți capabili să intercepteze amenințări precum armele hipersonice, ca parte a inițiativei „Golden Dome for America”, anunțată anul trecut de președintele Trump.
Miza operațională este ambițioasă: programul SBI urmărește interceptări în trei etape ale zborului („boost, midcourse și glide”), adică de la accelerarea inițială cu motorul rachetei, până la faza de zbor prin atmosfera superioară și, respectiv, faza finală de planare, când vehiculele hipersonice pot manevra la viteze mari spre țintă.
Articolul notează că multe detalii tehnice despre modul în care Forța Spațială ar învinge armele hipersonice „din orbită” nu sunt publice. Criticii citați în material susțin că ar putea fi nevoie de o constelație de „potențial zeci de mii de sateliți” pentru a apăra chiar și împotriva a 10 rachete și subliniază că o astfel de capabilitate nu a fost demonstrată până acum.
În același timp, generalul Michael Guetlein, viceșef al operațiunilor spațiale și desemnat să conducă proiectul Golden Dome, afirmă că interceptoarele spațiale sunt fezabile din punct de vedere fizic și că SUA și contractorii din industria aerospațială au tehnologiile necesare pentru a le transforma în realitate.
„Cel mai important mesaj pe care vi-l pot da astăzi este că Golden Dome este real și nu mai este teoretic.”
„Pentru că am protejat secretele, ca să protejăm investiția națiunii, ca să ne asigurăm că nu ne trădăm mâna în fața adversarilor… publicul american nu a avut ocazia să audă ce se întâmplă de fapt și a existat multă confuzie.”
Estimările privind costul total al sistemului Golden Dome variază puternic, de la proiecția Casei Albe de 175 miliarde dolari (aprox. 805 miliarde lei) până la 3,6 trilioane dolari (aprox. 16.560 miliarde lei), potrivit materialului.
Space plasează inițiativa și într-un context istoric: Golden Dome este comparat, ca idee generală, cu Iron Dome din Israel, dar și cu Strategic Defense Initiative (SDI) din anii ’80, programul supranumit „Star Wars”, care nu s-a materializat din cauza costurilor, barierelor tehnologice și rezistenței politice.
Publicația subliniază însă că, la peste patru decenii distanță, unele tehnologii de zbor spațial considerate cândva „science-fiction” au devenit realitate, iar rachetele reutilizabile reduc costurile și timpii de lansare, făcând mai puțin improbabilă o constelație de mari dimensiuni.
Ținta declarată este o demonstrație de capabilitate „în doi ani”, iar materialul închide cu întrebarea dacă Golden Dome ar putea avea soarta SDI, amintind că programe militare americane cu bugete de ordinul miliardelor au fost susținute ani la rând și apoi anulate. În logica acestui calendar, un prim răspuns ar putea veni în 2028, dacă programul își păstrează ritmul și finanțarea.
Recomandate
Creșterea arsenalului nuclear nord-coreean riscă să depășească apărarea antirachetă a SUA , într-un moment în care sistemul american GMD (apărare la mijlocul traiectoriei, bazată la sol) a fost proiectat pentru un atac „limitat”, nu pentru salve multiple, potrivit Adevărul . Miza este una de capacitate și cost: Washingtonul a cheltuit aproximativ 65 de miliarde de dolari în ultimii 30 de ani pe un sistem descris ca „deja inadecvat”, în timp ce Phenianul își extinde și modernizează rapid mijloacele de livrare. Unde se rupe „plafonul” scutului american Sistemul GMD are 44 de interceptoare desfășurate în Alaska și California, cu opțiunea de a adăuga încă 20. Limitarea practică, conform materialului, este că pentru fiecare țintă ar fi necesare cel puțin două interceptoare. Consecința operațională este directă: dacă ar fi lansate simultan aproximativ 24 de rachete balistice intercontinentale (ICBM), stocul de interceptoare s-ar epuiza. Estimările privind numărul de lansatoare ICBM nord-coreene diferă: analistul Van van Diepen (38 North) indică posibilitatea a 48 de lansatoare; Ankit Panda (Carnegie Endowment for International Peace) estimează 24 de lansatoare ICBM în funcțiune, presupunând continuarea producției. În paralel, Agenția de Informații a Apărării (DIA) din cadrul Departamentului Apărării al SUA a prezentat anul trecut proiectul Golden Dome , cu o ipoteză de lucru de „doar 10” rachete balistice intercontinentale, cifră pe care experții o consideră posibil subestimată. Ritmul de creștere al focoaselor și modernizarea rachetelor Coreea de Nord ar avea în prezent aproximativ 50 de focoase nucleare, iar comunitatea de informații estimează că a acumulat suficiente materiale fisile pentru a rivaliza cu cele ale Israelului, stat care „nici nu confirmă, nici nu neagă” oficial deținerea de arme nucleare. Președintele sud-coreean Lee Jae-myung a declarat la finalul lunii ianuarie că Phenianul poate produce materiale pentru 20 de focoase pe an. Dacă ritmul se menține, până în 2035 arsenalul ar ajunge la 290 de focoase, nivelul Franței, potrivit articolului. Pe partea de livrare, Kim Jong-un trece la ICBM cu combustibil solid (Hwasong-15, -17, -18 și -19), care nu necesită realimentare îndelungată înainte de lansare, fiind mai greu de detectat și lovit preventiv. Tot anul acesta, Coreea de Nord a testat rachete cu focoase cu grupare și momeli, concepute pentru a deruta interceptoarele americane și sud-coreene. Costuri și limitări: Golden Dome și incertitudinile tehnice În timp ce SUA lucrează la Golden Dome, implementarea ar urma să coste peste 1 trilion de dolari (aprox. 4,6 trilioane lei), potrivit estimărilor citate. În același timp, materialul notează limitări fundamentale ale programului nord-coreean, inclusiv: rachetele nu au fost testate niciodată cu focoase reale, astfel că nu se știe dacă rezistă la reintrarea în atmosferă și dacă pot lovi cu precizie ținte de pe teritoriul american; numărul real de ICBM este contestat, cu estimări între 10 și 48. Context geopolitic: Ucraina și finanțarea prin relația cu Rusia Un element separat de risc, potrivit articolului, este că rachetele balistice cu rază scurtă transferate Rusiei pentru utilizare în Ucraina au trecut printr-un „test real de luptă”, oferind Coreei de Nord date despre performanța sistemelor occidentale de interceptare în condiții de război. Totodată, alianța militară cu Rusia, încheiată în 2024, este prezentată ca o sursă de venituri noi pentru finanțarea programului nuclear nord-coreean. Ce urmează: presiune pe descurajare și pe opțiunile aliaților În plan diplomatic, Joel Wit, fost trimis al Departamentului de Stat al SUA implicat în negocierile cu Phenianul, avertizează că reluarea discuțiilor „de unde au rămas în 2019” ar fi o greșeală, deoarece Coreea de Nord „nu mai este la fel ca atunci”. În plan strategic, creșterea puterii nucleare nord-coreene, combinată cu îndoieli privind fiabilitatea „umbrelei nucleare” americane, împinge țări precum Suedia și Coreea de Sud să ia în calcul dezvoltarea propriilor arme nucleare, conform textului. [...]
Posibila desfășurare a sistemului hipersonic terestru „Dark Eagle” în Orientul Mijlociu ar ridica semnificativ costurile și miza operațională a prezenței militare americane în regiune , în condițiile în care o singură muniție este estimată la circa 15 milioane de dolari, iar o baterie completă ar putea ajunge la aproximativ 2,7 miliarde de dolari, potrivit Adevărul . Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) ar fi cerut desfășurarea în regiune a sistemului Long Range Hypersonic Weapon (LRHW) , supranumit „Dark Eagle”, potrivit Bloomberg, citat în material. Un oficial din domeniul apărării a confirmat pentru Fox News Digital că sistemul a atins „capacitatea operațională inițială”, ceea ce ar marca o premieră: armata americană ar avea disponibilă o armă hipersonică terestră pregătită pentru o posibilă utilizare. De ce contează: costuri mari pentru o capabilitate rară și greu de contracarat Dincolo de semnalul strategic, „Dark Eagle” vine cu o notă de plată ridicată. În forma prezentată în articol: un singur proiectil „Dark Eagle” este estimat la aproximativ 15 milioane de dolari (aprox. 69 milioane lei ); o baterie completă (lansatoare și echipamente de suport) ar putea ajunge la circa 2,7 miliarde de dolari (aprox. 12,4 miliarde lei ). Aceste valori sugerează că orice desfășurare ar presupune nu doar decizie militară, ci și un angajament bugetar și logistic consistent, mai ales într-un teatru unde rotațiile de forțe și protecția infrastructurii sunt costisitoare. Motivația operațională invocată: raza de acțiune și ținte „greu accesibile” Solicitarea ar fi fost motivată, „în parte”, de îngrijorări că lansatoarele de rachete balistice iraniene ar fi fost mutate dincolo de raza de acțiune a unor sisteme americane existente, inclusiv Precision Strike Missile (PrSM), menționată ca având capacitatea de a lovi ținte aflate la peste 480 km. În acest context, dacă ar fi desfășurat în Orientul Mijlociu, „Dark Eagle” ar extinde capacitatea SUA de a lovi ținte îndepărtate, cu timp de reacție redus. Sistemul este descris ca fiind proiectat să lovească la distanțe de peste 2.700 km, iar armele hipersonice sunt prezentate ca fiind mai dificil de detectat și interceptat decât rachetele balistice tradiționale, datorită capacității de manevră în zbor. Ce se știe și ce nu se știe, la acest moment Nu a fost anunțată oficial nicio desfășurare în Orientul Mijlociu, iar autoritățile nu au confirmat solicitarea, potrivit articolului. În paralel, materialul notează că SUA și Iranul respectă un armistițiu, în speranța reluării negocierilor privind programul nuclear iranian. Armata americană ar fi început introducerea sistemului într-un grup de forțe multirol în decembrie 2025, după teste și exerciții cu foc real, unități descrise ca fiind proiectate pentru lovituri de precizie la distanțe mari în mai multe domenii operaționale. Context: accelerarea programelor hipersonice și competiția globală Materialul plasează potențiala desfășurare în competiția cu China și Rusia, despre care afirmă că au deja sisteme hipersonice operaționale. Un oficial al Pentagonului a declarat pentru Fox News Digital că desfășurarea și extinderea armelor hipersonice reprezintă o prioritate majoră și că sistemul de achiziții este adaptat la un „ritm de război”, pentru a susține o bază industrială capabilă să livreze rapid astfel de tehnologii. „Desfășurarea și extinderea armelor hipersonice reprezintă o prioritate majoră pentru Departamentul Apărării – iar noi livrăm într-un ritm rapid”, a declarat un oficial al Pentagonului pentru Fox News Digital. [...]
Testul cu laserul LOCUST pe un portavion american indică o opțiune de apărare anti-dronă cu costuri operaționale mai mici și integrare rapidă pe nave , într-un moment în care amenințările cu drone se multiplică în teatre precum Orientul Mijlociu, potrivit Antena 3 . Marina SUA a testat de pe un portavion un sistem laser anti-dronă produs de compania americană AeroVironment. Într-o postare a companiei, sistemul de arme laser LOCUST (LWS) a fost instalat la bordul portavionului USS George H.W. Bush (CVN-77) în octombrie 2025 și a fost demonstrat într-un eveniment cu focuri reale, unde „a urmărit, angajat și neutralizat drone cu ținte multiple”. De ce contează: apărare anti-dronă cu „încărcător” practic nelimitat Potrivit AeroVironment, desfășurarea pe nave este potrivită pentru această tehnologie deoarece laserul poate fi pornit și oprit la nevoie și poate funcționa cu energia navei. În această logică, compania descrie avantajul ca fiind un „încărcător nelimitat cu o sursă de energie practic nelimitată”, adică o capacitate de angajare repetată a țintelor fără constrângerile clasice ale muniției. Un alt element cu impact operațional, subliniat de vicepreședintele AeroVironment pentru Sisteme Energetice Dirijate, John Garrity, este că instalarea și inițierea rapidă a operațiunilor ar facilita extinderea utilizării laserelor de înaltă energie în flotă „fără a fi nevoie de modificări costisitoare și consumatoare de timp ale navei”. „Instalarea LOCUST pe o navă și inițierea rapidă a operațiunilor facilitează utilizarea extinsă a laserelor de înaltă energie în întreaga Flotă, fără a fi nevoie de modificări costisitoare și consumatoare de timp ale navei.” Ce se știe și ce rămâne neclar O analiză Tom’s Hardware, citată în material, notează că nu este cunoscut în prezent dacă LOCUST se află încă la bordul USS George H.W. Bush. Aceeași analiză indică faptul că sistemul ar putea adăuga un strat suplimentar de protecție, în contextul în care portavionul este unul dintre cele trei care operează în Orientul Mijlociu „pentru prima dată în ultimele decenii”. În ianuarie, tehnologia LOCUST a fost modernizată cu „un director de fascicul cu apertură mai mare, îmbunătățind performanța de letalitate”, potrivit companiei. Materialul precizează că nu este clar dacă această modernizare a avut loc înainte sau după demonstrația de pe portavion, având în vedere că instalarea a fost în octombrie 2025. Context: proliferarea dronelor și presiunea pe apărarea aeriană Antena 3 amintește că dronele sunt deja folosite pe scară largă în războiul modern, inclusiv în Ucraina, și menționează utilizarea dronelor Shahed de către Iran împotriva unor ținte și infrastructuri asociate cu aliați ai SUA din Golf, precum și împotriva companiilor americane și israeliene. În același registru, materialul notează că Israelul ar fi început să folosească în luptă sisteme de apărare aeriană cu laser, integrate alături de Iron Dome , care „ar fi interceptat deja rachete și drone”, fiind prezentate ca o soluție mai ieftină pentru contracararea amenințărilor de tip Shahed. [...]
Ucraina pregătește majorări de solde și demobilizări treptate , într-o reformă care urmărește să stabilizeze resursa umană a armatei în condițiile războiului și ale unui sistem de recrutare criticat pentru inechitate și corupție, potrivit Agerpres . Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că reforma vizează, în special, consolidarea sistemului de contracte, prin condiții „clar definite și garantate” privind durata serviciului militar. Ce se schimbă: demobilizări și creșteri salariale Din acest an ar urma să devină posibilă demobilizarea pe etape a celor înrolați mai devreme în timpul războiului declanșat de invazia rusă. Zelenski nu a oferit detalii suplimentare despre mecanism, deși măsura este „foarte solicitată”. În prezent, legislația ucraineană permite demobilizarea doar după încetarea legii marțiale, în vigoare din 2022, ceea ce sugerează că aplicarea efectivă a demobilizărilor depinde de ajustări legislative sau de o interpretare nouă a cadrului existent (sursa nu precizează care variantă este avută în vedere). Pe partea de remunerare, datele Ministerului Apărării de la Kiev indică o creștere a salariului minim în armată pentru necombatanți de la 20.000 de hrivne (390 de euro, aprox. 1.950 lei) la 30.000 de hrivne (circa 580 de euro, aprox. 2.900 lei). Pentru combatanți, Zelenski a spus că sumele vor fi „de câteva ori mai mari”, fără alte cifre. Calendar: detalii în mai, primele rezultate în iunie Detaliile reformei ar urma să fie finalizate în cursul acestei luni, iar primele rezultate sunt așteptate în iunie, conform declarațiilor președintelui ucrainean. Context operațional: recrutare obligatorie, contracte care nu atrag suficient AFP, citată de Agerpres, notează că majoritatea noilor recruți provin din mobilizarea obligatorie, iar sistemul a fost afectat de scandaluri și este criticat pentru inechitate, corupție și ineficiență. Autoritățile ucrainene încearcă să crească ponderea soldaților pe bază de contract, inclusiv prin stimulente financiare pentru categoria 18–24 de ani și prin deschiderea de birouri de recrutare în străinătate, însă până acum aceste eforturi „nu au avut efectul dorit”, potrivit aceleiași surse. [...]
Laserul Iron Beam a avut un rol limitat în războiul din 2026 cu Iran dintr-un motiv operațional: lipsa unui număr suficient de baterii , potrivit The Jerusalem Post , care citează o explicație a Forțelor Aeriene Israeliene. Armata ar avea nevoie de 14 baterii pentru ca sistemul să aibă un impact „semnificativ”, iar acest prag nu a fost atins. Informația vine după ce, pe 12 martie, IDF recunoscuse că nu folosește Iron Beam în mod regulat în războiul în desfășurare cu Iran, fără să explice atunci discrepanța dintre declarațiile publice despre „operaționalizarea” sistemului și utilizarea sa efectivă pe front. De ce contează: limitarea de „volum” întârzie efectul promis asupra apărării aeriene Explicația Forțelor Aeriene mută discuția de la „funcționează sau nu” la capacitatea de a-l desfășura în masă. Cu alte cuvinte, sistemul ar fi fost folosit, dar prea puțin pentru a schimba semnificativ situația operațională, în lipsa numărului necesar de baterii. În paralel, articolul amintește că diferite forme ale familiei Iron Beam ar fi fost folosite pentru a doborî aproximativ 40 de drone Hezbollah în toamna lui 2024, ceea ce a alimentat așteptările că tehnologia este deja matură pentru utilizare extinsă. Context: promisiuni de „operațional” și întrebări fără răspuns Ministerul Apărării anunțase în decembrie 2025 că Iron Beam a fost „implementat pe teren”, iar în iunie 2025 ministerul și Rafael (compania principală din program, alături de alte firme, inclusiv Elbit ) comunicaseră că „Lite Beam”, o versiune mai mică, este operațională. În septembrie 2025, Ministerul Apărării anunțase că Iron Beam este operațional și că o serie completă de baterii urma să fie desfășurată în țară „în lunile următoare”. Potrivit materialului, Rafael a refuzat anterior să comenteze eventuale probleme și a direcționat întrebările către Ministerul Apărării, care nu a oferit explicații privind discrepanțele. Miza economică: costul interceptărilor rămâne ridicat până la scalare Unul dintre argumentele centrale pentru Iron Beam este reducerea costurilor apărării aeriene. Publicația notează că: interceptoarele Arrow pot costa „milioane de șekeli” per lansare; interceptoarele Iron Dome pot costa „zeci de mii de șekeli”; folosirea Iron Beam ar fi „la fel de ieftină ca aprinderea unei lumini”. În lipsa unei desfășurări la scară (numărul de baterii), avantajul de cost rămâne mai degrabă o promisiune decât un efect imediat în războiul din 2026. Ce urmează: termene mai lungi pentru a depăși Iron Dome și pentru amenințări cu rază lungă Materialul menționează evaluări potrivit cărora trecerea reală a Iron Beam în rolul principal față de Iron Dome, ca apărare antiaeriană de rază scurtă, ar putea dura „câțiva ani”. Pentru utilizarea laserelor împotriva amenințărilor cu rază lungă, precum rachetele balistice iraniene, unele proiecții indică un orizont de „5–10 ani” sau mai mult. [...]
Forțele Aeriene ale SUA reiau programul E-7A „Wedgetail” cu încă cinci aparate, într-o mișcare cu impact direct asupra planificării operaționale și a industriei de apărare , potrivit HotNews . Achiziția ar duce totalul la șapte aeronave (cinci noi, plus două prototipuri deja contractate), după ce anul trecut viitorul programului devenise incert. Informația a fost prezentată de Troy Meink , secretarul Forțelor Aeriene, în timpul unei audieri în fața unei subcomisii a Camerei Reprezentanților, conform Reuters (link în sursă). Ce se schimbă: de la „îngheț” la o achiziție pentru dezvoltare și producție Forțele Aeriene americane intenționează să cumpere cinci aeronave E-7A destinate fazei de „dezvoltare inginerească și producție”, pe lângă cele două prototipuri deja contractate. Mișcarea vine după ce Pentagonul renunțase anul trecut la planurile de a achiziționa 26 de aparate E-7A, care ar fi urmat să înlocuiască flota de AWACS din perioada Războiului Rece. Decizia de atunci a avut efecte în lanț: NATO a abandonat, la rândul său, planurile de a cumpăra șase aeronave E-7A, potrivit informațiilor din articol. De ce contează operațional: capabilități de avertizare timpurie și control aerian E-7 „Wedgetail” (comercializat și ca Boeing 737 AEW&C) este o aeronavă de avertizare timpurie și control aerian (AWACS), cu două motoare, bazată pe avionul de linie Boeing 737. Modelul a fost conceput inițial pentru Forțele Aeriene Regale Australiene. Diferența tehnică evidențiată în material este radarul: aeronava folosește o antenă fixă cu rețea activă scanată electronic (AESA), în locul uneia rotative, ca la Boeing E-3 „Sentry” (bazat pe Boeing 707). Potrivit site-ului Forțelor Aeriene (link în sursă), antena are o rază de 850 km la altitudinea de 9.000 m, iar într-o misiune standard poate acoperi o suprafață de peste 4 milioane km². Cine mai operează E-7A În prezent, țările care au în dotare astfel de aeronave sunt: Australia Turcia Coreea de Sud Marea Britanie Statele Unite ale Americii [...]
