Știri
Știri din categoria Apărare
România va contracta un împrumut de 900 de milioane de euro de la Coreea de Sud, pentru finanțarea unor proiecte și achiziții de armament de la companii sud-coreene, potrivit Profit.ro.
Finanțarea este legată explicit de derularea unor programe în care furnizorii sunt din Coreea de Sud, ceea ce indică o structură de tip credit de export: banii sunt folosiți pentru contracte încheiate cu firme din țara creditoare, nu ca finanțare generală pentru buget.
Miza economică și de securitate este dublă. Pe de o parte, împrumutul poate accelera calendarul de înzestrare, într-un context în care România își crește cheltuielile de apărare și caută să reducă timpii de livrare. Pe de altă parte, instrumentul adaugă datorie publică și condiționează cheltuirea fondurilor de achiziții dintr-o anumită piață, ceea ce poate influența competiția între furnizori.
În plan industrial, astfel de finanțări sunt, de regulă, asociate și cu discuții despre cooperare tehnologică și producție locală, însă articolul citat nu oferă detalii despre proiecte concrete, tipuri de echipamente sau eventuale aranjamente de offset (compensații industriale).
Următorul pas va fi operaționalizarea împrumutului și definirea proiectelor eligibile, inclusiv prin procedurile de achiziție și aprobările necesare la nivel guvernamental. Profit.ro nu precizează în material termenele de tragere a banilor, costurile de finanțare sau companiile vizate.
Recomandate
Ministerul Apărării mizează pe condiționarea achizițiilor de producție locală prin SAFE pentru a reporni capacități industriale „uitate” și a accelera retehnologizarea, potrivit news.ro . Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță , susține că industria românească de apărare „se poate redresa într-un timp relativ scurt”, dacă există o strategie națională susținută politic și management profesionist în companiile de stat. Miruță a făcut declarațiile după o vizită în Turcia, la Turkish Aerospace Industries , o platformă industrială unde se produce tehnică aeronautică militară „sub coordonarea statului și în parteneriat cu sectorul privat”. Vizita a avut loc în marja summitului NATO de la Ankara. Ce schimbare operațională invocă Miruță: producție în România, legată de achiziții Ministrul spune că măsura introdusă prin SAFE ar fi trebuit adoptată mai devreme și o descrie ca „condiționarea achizițiilor de realizarea producției în România”. În logica prezentată, această condiționare ar fi repus în mișcare fabrici lăsate în uitare și ar crea premisele pentru retehnologizare (modernizarea echipamentelor și a liniilor de producție). În același mesaj, Miruță leagă posibilitatea redresării industriei de apărare de două condiții: o strategie națională de apărare susținută de toate partidele; management profesionist în companiile de stat. Cooperarea cu Turcia: întâlnire în septembrie, în România Miruță afirmă că România are deja „câteva proiecte comune” cu Turcia în industria de apărare și că această colaborare poate fi extinsă. El spune că a convenit cu Haluk Görgün, coordonatorul industriei de apărare din Turcia, organizarea în septembrie a unei întâlniri în România între companii și oficiali români și turci din domeniile militar și al industriei de apărare. Contextul invocat: modelul turc de reducere a dependenței de importuri Potrivit ministrului, Turcia ar fi tratat dependența de importuri ca pe un „risc strategic” și ar fi investit consecvent în construirea unei industrii naționale de apărare, cu o strategie începută în 2004 și accelerată după 2016, care a făcut industria competitivă internațional. Miruță mai afirmă că, „după 35 de ani”, s-au făcut „primii pași” și că miza este ca procesul să continue, susținând că România „are capacitatea de a produce din nou”. [...]
Transformarea NATO spre un model în care europenii preiau apărarea convențională a continentului riscă să împingă România și Polonia într-o zonă de costuri și decizii strategice mai greu de controlat, pe fondul incertitudinii privind angajamentul SUA și al presiunii de a crește rapid cheltuielile militare, potrivit unei analize publicate de HotNews . Miza imediată este summitul NATO din 7-8 iulie, la Ankara , unde secretarul general Mark Rutte cere trecerea „de la promisiuni la fapte” după angajamentul de 5% din PIB pentru apărare asumat anul trecut la Haga. Analiza descrie această reconfigurare drept „ NATO 3.0 ”, un concept atribuit Pentagonului: europenii ar urma să conducă apărarea convențională, în timp ce SUA ar păstra, „deocamdată”, umbrela nucleară. „NATO 3.0”: mai mulți bani europeni, mai mult risc pentru flancul estic Pentru statele de pe flancul estic, NATO nu este o relație „negociabilă”, ci garanția de ultimă instanță împotriva Rusiei, iar orice semnal de diminuare a rolului american amplifică anxietatea strategică la București și Varșovia, susține autorul. În acest context, sunt puse în discuție două planuri cu impact direct asupra bugetelor și achizițiilor militare: creșterea cheltuielilor (în logica țintei de 5% din PIB) și accelerarea producției/industriei de apărare în Europa. Trei viziuni despre „europenizarea” NATO și ce înseamnă pentru România Textul identifică trei direcții care s-ar fi cristalizat în Europa după revenirea lui Donald Trump la putere, în ianuarie 2025: Consolidare : preferată de statele din Formatul București 9, urmărește menținerea SUA cât mai „ancorate” în regiune, inclusiv prin interoperabilitate și achiziții de echipamente americane, găzduire de trupe și evitarea unor inițiative care ar putea „decupla” Europa de umbrela nucleară americană. În această logică, duplicarea structurilor de comandă NATO în UE este văzută ca riscantă, nu doar costisitoare. Complementaritate : asociată cu Berlinul, Comisia Europeană și zona „pragmatică” de la Bruxelles, propune construirea unui „pilon european” în interiorul alianței, astfel încât UE să poată acționa mai autonom în vecinătatea apropiată, fără a rupe dependența de SUA ca asigurator de ultimă instanță. Sunt menționate inițiative precum Fondul European de Apărare (EDF) , PESCO și programul SAFE, ca instrumente pentru reducerea fragmentării industriei europene de apărare. Substituție : viziunea care, potrivit analizei, provoacă „cea mai mare anxietate” la București și Varșovia. Câștigă teren la Paris și pleacă de la ideea că era atlantică s-a încheiat, iar Europa trebuie să se pregătească să înlocuiască SUA inclusiv prin capabilități suverane de comandă și control, informații satelitare și o descurajare nucleară „europenizată” sub comandă franceză. Pariul francez: umbrela nucleară și problema încrederii Elementul central al „pariului francez” este oferta președintelui Emmanuel Macron de a deschide un dialog despre rolul descurajării nucleare franceze în securitatea europeană, descrisă drept una dintre cele mai semnificative evoluții strategice din ultimele decenii. Din perspectiva est-europeană, analiza indică două limite majore: Încrederea : trecerea de la umbrela nucleară americană la una franceză ar cere un „salt de încredere” pe care Europa de Est nu este pregătită să îl facă, având în vedere istoricul diferit al angajamentului SUA față de securitatea europeană. Calendarul și costurile : construirea capabilităților necesare unei substituții reale ar dura „două decenii” și ar costa „trilioane de euro”, ceea ce nu răspunde nevoilor urgente de securitate ale flancului estic, potrivit autorului (textul furnizat este trunchiat după acest punct). În esență, discuția despre „NATO 3.0” mută presiunea de pe promisiuni politice pe implementare: bani, producție militară și arhitectură de comandă. Pentru România, riscul este să intre într-o tranziție în care costurile cresc rapid, iar garanțiile rămân, cel puțin pe termen scurt, mai greu de cuantificat. [...]
Un plan de reducere masivă a trupelor SUA din Europa a fost oprit în ultimul moment , după intervenția Casei Albe, iar măsura ar fi vizat inclusiv România, potrivit Adevărul . Informația, relatată inițial de Wall Street Journal , indică tensiuni interne la Washington și un risc de instabilitate operațională pentru flancul estic al NATO, într-un moment în care Alianța discută atât nivelul forțelor americane, cât și bugetele de apărare ale statelor membre. Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, ar fi intenționat să anunțe la Bruxelles, luna trecută, „tăieri masive” ale efectivelor americane dislocate în Europa, potrivit The Wall Street Journal . Conform sursei, reducerile ar fi depășit ca amploare atât anularea trimiterii unei brigăzi blindate în Polonia, cât și retragerea anterioară a brigăzii de infanterie din România . Casa Albă a blocat planul, dar reevaluarea rămâne pe masă Planul ar fi fost blocat după ce a ajuns la Marco Rubio, consilier pe securitate națională al lui Donald Trump, și la alți oficiali-cheie de la Casa Albă. În locul anunțului privind tăieri, Hegseth s-a limitat la a comunica lansarea unei „reevaluări” a prezenței militare americane în Europa, proces care ar putea dura până la jumătate de an. Casa Albă a refuzat să comenteze subiectul și a redirecționat întrebările către Pentagon. Purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării, Sean Parnell, a declarat: „Secretarul Hegseth s-a asigurat doar că mesajul său respectă linia și agenda președintelui, fără a-i îngrădi acestuia opțiunile strategice.” Efecte în NATO: presiune pe aliați și fricțiuni diplomatice Nivelul trupelor americane din Europa și bugetele de apărare ale aliaților sunt prezentate drept teme centrale pentru discuțiile de săptămâna viitoare, când Trump urmează să se întâlnească cu liderii NATO la Ankara, în Turcia. În același timp, în interiorul Alianței există temeri că tensiunile cu Trump vor domina agenda, iar pe fondul acestor neînțelegeri aliații „ar urma” să anuleze summitul NATO din 2027, programat inițial în Albania, potrivit materialului citat. Trump a reacționat într-o postare pe rețelele sociale, susținând că SUA suportă disproporționat costurile apărării colective: „Statele Unite cheltuiesc de departe cei mai mulți bani din NATO ca să îi protejeze pe ceilalți, fără să aleagă cu niciun beneficiu din treaba asta”. Contextul strategic: pivot spre Pacific și incertitudine pentru flancul estic Potrivit articolului, strategia de apărare a Pentagonului indică o schimbare de direcție: Washingtonul ar urmări să își reducă prezența militară din Europa pentru a-și concentra resursele în Pacificul de Vest și în Emisfera Vestică, în ideea ca statele europene să își asume „direct și integral” apărarea convențională a continentului. Materialul notează și primele „fracturi diplomatice” generate de decizii recente: anularea rotației unei brigăzi blindate în Polonia a atras critici în Congresul SUA și a nemulțumit Varșovia, inclusiv pentru că oficialii polonezi ar fi aflat din presă. Decizia l-ar fi surprins și pe Trump, care l-a sunat pe șeful Pentagonului pentru explicații. Ulterior, Trump a promis trimiterea a 5.000 de soldați în Polonia, însă, potrivit oficialilor americani citați, până în prezent nu a fost dislocată nicio trupă suplimentară. [...]
Planul Canadei de a strânge până la 100 de miliarde de lire pentru apărare depinde de capital și de țări „ancoră” și riscă să se blocheze fără sprijinul unor state care pot susține un rating de credit triplu A, potrivit Stirile Pro TV . Inițiativa vizează înființarea unei Bănci pentru Apărare, Securitate și Reziliență (DSRB), care ar urma să ofere finanțare mai ieftină pentru consolidarea capacităților militare ale aliaților. Banca este promovată de premierul canadian Mark Carney în contextul unui apel pentru o alianță a „puterilor medii”, pe fondul a ceea ce el descrie drept fragmentarea ordinii mondiale tradiționale conduse de SUA. Termenul-limită pentru anunțarea listei de membri fondatori este summitul NATO , unde Canada speră să prezinte un nucleu inițial de aproximativ 10 țări. Miza economică: finanțare ieftină, dar cu condiții grele de capital Scopul DSRB este să mobilizeze până la 100 de miliarde de lire sterline (133 de miliarde de dolari, aprox. 612 miliarde de lei) sub formă de finanțare ieftină pentru apărare. Principalul obstacol rămâne însă capitalizarea: negociatorul-șef al Canadei pentru proiect, Isabelle Hudon, spune că „capitalul este partea cea mai dificilă a deciziei”, iar anunțul de la summit „nu este garantat”, depinzând de negocierile finale privind angajamentele de capital. O sursă familiarizată cu discuțiile a indicat că: contribuțiile ar fi proporționale cu dimensiunea economiilor; Canada ar putea ajunge la o contribuție de până la 1,5 miliarde de euro (aprox. 7,6 miliarde de lei); țările mai mici ar plăti între 500 și 750 de milioane de euro (aprox. 2,5–3,8 miliarde de lei). În paralel, proiectul rămâne vulnerabil dacă nu atrage state esențiale pentru obținerea unui rating de credit triplu A, element cheie pentru costuri mici de finanțare. Cine e „în joc” și cine stă deoparte Până acum, singurul sprijin public menționat este Luxemburg, care ar urma să devină sediul european al băncii. Coreea de Sud a avut discuții „productive” cu inițiatorii, iar Hudon a estimat o probabilitate de 50% ca Seulul să adere, posibil mai târziu; în același timp, nicio altă țară din G7 nu este „pe punctul de a se alătura”, deocamdată. În Europa, mai multe state au analizat propunerea, potrivit unor surse citate în material: Italia, Spania, Turcia, Belgia și Ucraina. Germania s-a distanțat anterior, dar, între timp, s-a alăturat discuțiilor ca observator, conform unui purtător de cuvânt al Ministerului Finanțelor. Pe de altă parte, Marea Britanie s-a opus aderării, preferând propriul proiect de finanțare a apărării (MDM), dezvoltat împreună cu Țările de Jos și Finlanda, deși ar fi explorat opțiuni de aliniere sau fuziune cu DSRB, potrivit a două surse. Olanda a transmis că nu participă și că rămâne concentrată pe inițiativa MDM. Concurență și presiune: DSRB vs. programele europene Inițiativa canadiană se poate lovi de obstacole și din cauza suprapunerii cu alte instrumente europene, fiind menționată competiția cu programul SAFE al Uniunii Europene. În același timp, presiunea pentru creșterea cheltuielilor militare rămâne ridicată: liderii NATO au convenit în iunie 2025 alocarea a 5% din PIB pentru investiții în apărare și securitate până în 2035, pe fondul războiului din Ucraina, al tensiunilor cu Rusia și al îngrijorărilor privind expansiunea militară a Chinei. Pentru moment, proiectul intră în summit cu o ecuație incompletă: Canada mizează pe „o masă critică” de state, dar lista fondatorilor și nivelul contribuțiilor rămân în negociere, iar orașul-gazdă al băncii (dintr-o listă de cinci orașe canadiene) este puțin probabil să fie anunțat săptămâna viitoare. [...]
Ucraina își extinde apărarea la Marea Neagră prin camuflaj și drone autonome , după ce o filmare din Odesa a scos la iveală, pentru prima dată, configurația lansatoarelor antinavă Harpoon și apariția unui lansator NSM, iar președintele Volodimir Zelenski a anunțat un plan de „scut maritim” bazat pe drone, potrivit Adevărul . Vizita de lucru a lui Zelenski în regiunea Odesa a inclus o ședință de coordonare cu Comandamentul Marinei Ucrainene pe tema amenințărilor cu rachete și drone, securității la Marea Neagră și atacurilor ucrainene la mare distanță. Dincolo de agenda oficială, imaginile difuzate au oferit indicii despre logistica defensivă păstrată clasificată de la începutul invaziei ruse. Lansatoare ascunse în containere comerciale și un NSM cu origine neclară Sistemul american antinavă Harpoon este în dotarea Marinei Ucrainene din 2022 și ar fi fost folosit pentru neutralizarea mai multor nave rusești, însă configurația lansatoarelor nu fusese prezentată public până acum. Experții militari de la Defense Express, citați de publicație, spun că rachetele Harpoon sunt operate de pe platforme integrate în containere maritime comerciale, cu câte patru tuburi de lansare, o soluție de camuflaj care permite transportul și utilizarea fără a atrage atenția. În același material video apare și un lansator pentru NSM (Naval Strike Missile), rachetă antinavă de producție norvegiană, dezvoltată de Kongsberg și Raytheon. Deși transferul către Ucraina a fost vehiculat anterior în presă, livrarea nu a fost confirmată oficial de aliații occidentali, iar schema de camuflaj și vopseaua de pe lansatorul prezentat la Odesa nu ar corespunde unei țări donatoare documentate, ceea ce lasă neclară originea echipamentului. Publicația plasează aceste elemente într-o evoluție mai largă a capabilităților antinavă ale Ucrainei: aprilie 2022: scufundarea crucișătorului rusesc „Moskva” cu rachete ucrainene Neptun; mai 2022: SUA și aliații încep evaluarea transferurilor de sisteme Harpoon și NSM; aprilie 2026: Marina Ucraineană confirmă debutul în luptă al rachetelor suedeze RBS 15. „Scut maritim” cu drone interceptoare lansate de pe platforme mobile Zelenski a spus, în fața absolvenților și cadeților Institutului Forțelor Navale din Odesa, că războiul de uzură a mutat accentul de la navele mari către tehnologii autonome. Potrivit lui, Ucraina are capacitatea operațională de a lansa între 100 și 200 de drone maritime de suprafață într-o singură misiune. Obiectivul strategic anunțat este crearea unei linii de apărare aeriană deasupra mării, pentru protejarea portului Odesa de atacuri rusești cu rachete și drone kamikaze Shahed. Planul ar presupune lansarea de drone interceptoare direct de pe platforme maritime mobile, o manevră pe care liderul ucrainean o descrie ca fiind dificilă tehnic, dar necesară. Extinderea componentei submarine: „Sea Trident”, vehicul autonom cu rază lungă Noua strategie este completată de tehnologii submarine. La expoziția internațională de apărare Eurosatory de la Paris, compania ucraineană Global Mark a prezentat vehiculul submarin autonom „Sea Trident”, conceput pentru misiuni de lungă durată în ape puternic contestate, cu semnătură radar și vizuală minimă. Datele tehnice prezentate pentru „Sea Trident” includ: lungime: 10 metri; capacitate de încărcare: până la 1.000 de kilograme; autonomie maximă: 3.218 kilometri; viteză maximă: 10 noduri (aprox. 18,5 km/h); adâncime maximă: până la 60 de metri. Potrivit constructorului, submersibilul folosește navigație adaptivă și control autonom, pentru a reduce intervenția umană, și poate fi utilizat în misiuni de atac, logistică, transport de încărcătură sau neutralizarea vehiculelor submarine inamice. [...]
Lipsa interceptoarelor Patriot lasă Kievul expus rachetelor balistice , iar episodul pune presiune directă pe capacitatea NATO și a industriei de apărare de a susține un consum ridicat de muniție avansată, potrivit TWZ . În noaptea atacului, Ucraina nu a reușit să doboare niciuna dintre rachetele balistice Iskander și nici rachetele hipersonice Zircon lansate de Rusia, iar loviturile au vizat în principal Kievul. Președintele Volodîmîr Zelenski și oficiali ai forțelor aeriene au pus situația pe seama unui deficit major de interceptoare Patriot. Autoritățile ucrainene au raportat cel puțin 20 de morți și numeroși răniți. Atacul a venit cu o zi înaintea summitului NATO , unde Zelenski este așteptat să ceară aliaților mai multe muniții antirachetă. În paralel, Ucraina încearcă să-și dezvolte propria capacitate de producție de interceptoare, pentru a reduce dependența de donații. Efect operațional imediat: „sisteme sunt, dar nu există muniție” Forțele Aeriene ucrainene au transmis că toate cele 23 de rachete Iskander și cele șase Zircon lansate peste noapte au trecut de apărare. Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene, Iurii Ihnat, a rezumat problema astfel: pentru a doborî rachete balistice „ai nevoie de ceva cu care să le dobori”, adăugând că există suficiente sisteme Patriot, dar este necesară o aprovizionare constantă cu rachete interceptoare. În același timp, apărarea antiaeriană a avut rezultate semnificativ mai bune împotriva altor tipuri de ținte: Ucraina a anunțat că a doborât 326 din 351 de drone, 31 din 33 de rachete de croazieră Kh-101 și toate cele șase rachete Kalibr din atacul respectiv. Presiune pe stocuri și producție: deficitul Patriot este „global” Ihnat a recunoscut că deficitul de interceptoare Patriot nu este doar o problemă a Ucrainei, ci una globală. TWZ notează că cererea a crescut puternic pe fondul consumului SUA în conflicte recente din Orientul Mijlociu, al utilizării susținute în Ucraina și al angajamentelor față de aproape 20 de alte state. Publicația citează o analiză legată de stocurile americane de armament avansat, care indică o producție curentă a interceptoarelor PAC-3 MSE de aproximativ 650 pe an, cu jumătate din livrări către SUA și restul către aliați și parteneri. În ianuarie, Lockheed ar fi semnat un contract cu Pentagonul pentru creșterea producției anuale la 2.000. Secretarul general al NATO, Mark Rutte , a declarat la Ankara că SUA livrează activ interceptoare Patriot către Ucraina pentru a-și îndeplini angajamentele, dar a subliniat că există o limită a cantității de interceptoare aflate pe teritoriul NATO. Costuri și finanțare: 200 milioane dolari pentru muniție, dar livrările rămân problema Zelenski a susținut că unele angajamente de livrare nu sunt respectate, inclusiv cazuri în care Ucraina ar fi transferat deja fonduri pentru muniții (menționând NASAMS și altele). El a indicat explicit Norvegia, afirmând că exista un acord pentru plata a 200 de rachete, dar că nu ar fi sosit niciuna. Pe partea de sprijin european, ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a anunțat că Germania va aloca 200 milioane dolari (aprox. 920 milioane lei) pentru achiziția de muniții de apărare aeriană în cadrul mecanismului PURL și că va participa la inițiativa JUMPSTART, axată pe procurarea de interceptoare pentru Patriot. TWZ notează că o donație de 200 milioane dolari ar cumpăra aproximativ 40–50 de interceptoare Patriot PAC-3 MSE. Publicația mai arată că prețul și timpii de livrare determină armata SUA să preseze industria să dezvolte un nou interceptor Patriot cu un cost țintă de circa 1 milion de dolari (aprox. 4,6 milioane lei) pe unitate. Ce urmează: cerere mai mare la NATO și accelerarea alternativelor Pe termen scurt, miza este dacă summitul NATO va produce decizii care să crească fluxul de muniție antirachetă către Ucraina, într-un context în care stocurile sunt limitate și cererea este în creștere. Pe termen mediu, TWZ indică faptul că Ucraina încearcă să dezvolte o alternativă internă, inclusiv prin proiecte ale companiei ucrainene Fire Point pentru un interceptor propriu, însă integrarea completă într-o rețea funcțională de apărare antirachetă rămâne o etapă critică și, din informațiile disponibile, încă nefinalizată. [...]
