Știri
Știri din categoria Apărare
Germania se pregătește pentru un posibil atac rusesc asupra țărilor NATO, conform unui avertisment al generalului-locotenent Gerald Funke, șeful Comandamentului de Sprijin al Bundeswehr, citat de Biziday. Acesta a declarat că un astfel de scenariu ar putea avea loc în următorii 2-3 ani, iar Germania, fiind un membru cheie al Alianței, ar putea deveni un centru logistic crucial.
Generalul Funke a subliniat că una dintre principalele provocări pentru NATO ar fi logistica, în special transportul zecilor de mii de soldați aliați către front. El a menționat riscurile asociate cu posibile sabotaje rusești, atacuri cibernetice și lovituri cu rachete sau drone, care ar putea avaria rutele principale. În acest context, Germania trebuie să mențină eficiența liniilor de aprovizionare și să aibă alternative pregătite în caz de blocaje.
O altă problemă identificată de Funke este gestionarea numărului mare de răniți. Bundeswehr dispune de cinci spitale proprii, cu o capacitate de 1.800 de paturi, care ar putea fi rapid depășite. În colaborare cu Ministerul Federal al Sănătății, rețeaua de spitale civile a fost împărțită în patru secțiuni, pregătite pentru a primi răniți în situații de criză.
Funke a atras atenția și asupra sistemului juridic german, care ar putea reprezenta un obstacol în luarea rapidă a deciziilor militare. Declararea „stării de urgență” sau „stării de război” necesită votul a două treimi din parlamentari, iar prezența extremiștilor pro-ruși în parlament ar putea complica acest proces.
Comandamentul condus de Funke, creat în urma reorganizării forțelor armate germane, lucrează la modernizarea unui sistem de mobilizare a resurselor din perioada Războiului Rece. Acorduri cu operatorul feroviar național Deutsche Bahn au fost deja inițiate pentru a asigura transportul echipamentului militar în termen de trei zile de la notificare. Ministerul Apărării din Germania și-a exprimat îngrijorarea privind posibilitatea ca atacurile discrete ale Rusiei asupra infrastructurii germane să fie începutul unui conflict mai amplu, printr-un „război hibrid”.
Recomandate
Germania pregătește un buget al apărării de 779 mld. euro (aprox. 3.973 mld. lei) în 2026–2030 , un salt care ar putea duce cheltuielile anuale spre aproape 190 mld. euro și ar repoziționa Berlinul ca principal pol de cerere pentru industria de apărare din Europa, potrivit Ziarul Financiar . Planul vine după relaxarea regulilor constituționale privind datoria publică, iar miza depășește strict dimensiunea militară: un program de această amploare poate redesena fluxurile de contracte, lanțurile de furnizori și prioritățile industriale în UE, într-un moment în care statele europene își cresc bugetele de apărare. Dimensiunea programului și ținta NATO Berlinul intenționează să aloce aproximativ 779 mld. euro pentru apărare în perioada 2026–2030, „mai mult decât dublu” față de cheltuielile din ultimii cinci ani, conform materialului citat. Până în 2030, Germania ar urma să depășească pragul de 3,5% din PIB stabilit de NATO pentru cheltuielile militare, cu cinci ani înainte de termenul-limită din 2035. Bugetul anual ar putea ajunge la aproape 190 mld. euro (aprox. 969 mld. lei). Cancelarul Friedrich Merz a justificat creșterea prin amenințările generate de Rusia, retragerea parțială a angajamentului american și războiul din Ucraina, promițând că Bundeswehr va redeveni „cea mai mare armată convențională din Europa”. Ce înseamnă pentru piața europeană a apărării: câștigători și riscuri Din perspectivă economică, programul este prezentat ca un reper pentru industria europeană de apărare, cu beneficii imediate pentru companiile consacrate. În material sunt menționate ca potențiali beneficiari pe termen scurt Rheinmetall, Hensoldt și KNDS. În același timp, analiza Kiel Institute citată indică o structură de cheltuieli orientată preponderent spre capabilități tradiționale: aproximativ 80% din bugetul planificat ar merge către capacități militare „tradiționale”; tehnologiile de nouă generație ar reprezenta doar 5% din investiții. Această alocare poate influența tipul de comenzi (platforme și echipamente clasice versus soluții emergente), cu efect direct asupra companiilor care concurează pentru contracte în următorii ani. Tensiuni cu Franța și competiție pe proiecte strategice Strategia Germaniei generează tensiuni între Berlin și Paris, pe fondul temerilor Franței că Germania va favoriza achiziții din SUA (în material sunt date ca exemple avioanele F-35 și sistemele Patriot) și va susține companii naționale, în detrimentul industriei europene. În acest context, programul franco-german pentru avionul de luptă de nouă generație FCAS este descris ca fiind în dificultate, pe fondul disputelor cu Dassault Aviation. Separat, Germania intenționează să investească aproximativ 35 mld. euro (aprox. 179 mld. lei) într-un sistem propriu de sateliți militari, intrând în competiție directă cu inițiative la nivelul Uniunii Europene. Sprijin public, dar cu limite politice Pe plan intern, opinia publică este împărțită: aproximativ 75% dintre germani susțin creșterea bugetului apărării, însă 61% se opun ideii ca Germania să își asume un rol militar dominant în Europa, potrivit articolului. Pentru companii și investitori, această nuanță contează: amploarea programului este mare, dar ritmul și direcția cheltuielilor pot rămâne sensibile la constrângeri politice și la modul în care Berlinul va împărți achizițiile între furnizori europeni, naționali și americani. [...]
Forțele Aeriene ale SUA reiau programul E-7A „Wedgetail” cu încă cinci aparate, într-o mișcare cu impact direct asupra planificării operaționale și a industriei de apărare , potrivit HotNews . Achiziția ar duce totalul la șapte aeronave (cinci noi, plus două prototipuri deja contractate), după ce anul trecut viitorul programului devenise incert. Informația a fost prezentată de Troy Meink , secretarul Forțelor Aeriene, în timpul unei audieri în fața unei subcomisii a Camerei Reprezentanților, conform Reuters (link în sursă). Ce se schimbă: de la „îngheț” la o achiziție pentru dezvoltare și producție Forțele Aeriene americane intenționează să cumpere cinci aeronave E-7A destinate fazei de „dezvoltare inginerească și producție”, pe lângă cele două prototipuri deja contractate. Mișcarea vine după ce Pentagonul renunțase anul trecut la planurile de a achiziționa 26 de aparate E-7A, care ar fi urmat să înlocuiască flota de AWACS din perioada Războiului Rece. Decizia de atunci a avut efecte în lanț: NATO a abandonat, la rândul său, planurile de a cumpăra șase aeronave E-7A, potrivit informațiilor din articol. De ce contează operațional: capabilități de avertizare timpurie și control aerian E-7 „Wedgetail” (comercializat și ca Boeing 737 AEW&C) este o aeronavă de avertizare timpurie și control aerian (AWACS), cu două motoare, bazată pe avionul de linie Boeing 737. Modelul a fost conceput inițial pentru Forțele Aeriene Regale Australiene. Diferența tehnică evidențiată în material este radarul: aeronava folosește o antenă fixă cu rețea activă scanată electronic (AESA), în locul uneia rotative, ca la Boeing E-3 „Sentry” (bazat pe Boeing 707). Potrivit site-ului Forțelor Aeriene (link în sursă), antena are o rază de 850 km la altitudinea de 9.000 m, iar într-o misiune standard poate acoperi o suprafață de peste 4 milioane km². Cine mai operează E-7A În prezent, țările care au în dotare astfel de aeronave sunt: Australia Turcia Coreea de Sud Marea Britanie Statele Unite ale Americii [...]
Războiul din Orientul Mijlociu a expus vulnerabilități care pot împinge NATO spre costuri mai mari și achiziții accelerate de armament , în condițiile în care stocurile de muniție, apărarea aeriană și disponibilitatea forțelor navale sunt descrise ca insuficiente pentru un conflict de durată cu Rusia, potrivit unei analize Digi24 , care citează experți intervievați de Politico . Oficiali militari europeni avertizează că Moscova ar putea fi în măsură să atace un stat membru al Alianței până în 2029, ceea ce ridică presiunea pentru pregătire de luptă și coeziune politică. În acest context, Politico a discutat cu diplomați, oficiali actuali și foști ai NATO și experți în apărare, care indică cinci „lacune” scoase în evidență de războiul din Orientul Mijlociu. Muniția și apărarea aeriană: risc de epuizare rapidă Prima problemă indicată este epuizarea muniției. În războiul cu Iranul, SUA ar fi consumat aproximativ jumătate din stocul total de rachete critice de apărare aeriană Patriot, iar oficiali francezi au avertizat că stocurile de rachete Aster și Mica se epuizau încă din primele două săptămâni de conflict. În paralel, companii din industria de apărare precum Rheinmetall și MBDA au semnalat creșterea cererii și riscul unei penurii. Un diplomat NATO avertizează că, dacă SUA își mută atenția spre Indo-Pacific, „vor fi retrase resurse substanțiale” din Europa, iar un alt semnal de alarmă este legat de ritmul producției rusești de drone: Justin Bronk (Royal United Services Institute) spune că Moscova produce „6.000 până la 7.000” de drone de atac cu sens unic pe lună, ceea ce ar putea lăsa aliații fără rachete de apărare aeriană de mare valoare în „câteva săptămâni”. În consecință, apare o presiune pentru soluții mai ieftine și mai scalabile: Bronk invocă „nevoia urgentă de interceptori aer-aer mai accesibili”, alternative la Patriot (exemplu: racheta ghidată cu laser AGR-20) și măsuri de apărare pasivă, precum adăposturi fortificate din beton pentru avioane. Potrivit unei persoane familiarizate cu subiectul, deficitul de muniție ar urma să fie o temă majoră la summitul NATO din iulie . Superioritatea aeriană și lovirea „în adâncime” A doua vulnerabilitate ține de inferioritatea aeriană și de limitele unei strategii bazate pe bombardament convențional. Pieter Wezeman (Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm) afirmă că abilitatea Iranului de a continua atacuri cu rachete și drone, în pofida campaniei aeriene americane, arată „limitele clare” ale ideii că poți forța capitularea unei țări doar prin lovituri aeriene. În acest cadru, experții citați susțin că NATO ar trebui să-și regândească strategia de supremație aeriană și să accelereze investițiile în arme de precizie cu rază lungă, capabile să lovească inclusiv producția de drone a Rusiei și ținte militare din interiorul teritoriului. Bronk menționează intensificarea achizițiilor de rachete AGM-88G fabricate în SUA, cu o rază de acțiune de până la 300 km. Forțele navale: disponibilitate scăzută și întreținere insuficientă A treia problemă este subfinanțarea și dotarea insuficientă a forțelor navale. Ca exemplu, analiza indică situația Regatului Unit: după trei săptămâni necesare pentru desfășurarea distrugătorului HMS Dragon în Marea Mediterană, nava a fost trimisă înapoi în port din cauza unei probleme tehnice. Șeful forțelor maritime britanice, generalul Gwyn Jenkins, a recunoscut că Marina Regală nu era pregătită pentru război, iar premierul canadian Mark Carney a declarat anterior că mai puțin de jumătate din flota Canadei este operațională. Ed Arnold, fost oficial NATO, spune că după 2022 accentul a fost pus mai mult pe forțele terestre, iar acum se vede că disponibilitatea flotei în NATO este „destul de slabă”. Într-un conflict cu Moscova, forțele navale sunt prezentate ca esențiale pentru vânătoarea submarinelor din apropierea peninsulei Kola și pentru neutralizarea navelor rusești echipate cu rachete de croazieră Kalibr. Coeziunea politică: riscul unei implicări americane limitate A patra vulnerabilitate este dezbinarea internă. Războiul ar fi adâncit prăpastia din interiorul NATO, pe fondul respingerii de către Europa a cererilor președintelui american Donald Trump privind sprijinul militar, ceea ce ar fi determinat Washingtonul să elaboreze opțiuni de represalii, potrivit diplomaților citați. Arnold avertizează asupra riscului ca președintele SUA să decidă „De data aceasta nu ne implicăm” sau să accepte doar o desfășurare limitată dacă Moscova ar invada. Fostul secretar general al NATO Anders Fogh Rasmussen susține că statele europene ar trebui să adopte o abordare „tranzacțională” similară și să condiționeze sprijinul pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz de angajamentul Washingtonului față de NATO. „Timpul lingușelilor a trecut”, a spus Rasmussen. Ucraina, tot mai mult ca furnizor de capabilități Al cincilea punct este rolul Ucrainei. La câteva zile după începutul războiului din Iran, Ucraina și-ar fi trimis experți în drone pentru a ajuta țări din Orientul Mijlociu, iar ulterior ar fi semnat parteneriate de apărare pe zece ani cu state din Golf. În paralel, NATO și-a extins legăturile instituționale cu Ucraina, inclusiv printr-un centru comun de instruire și cercetare în Polonia, vizite militare la Kiev și un program industrial pentru achiziția de tehnologii inovatoare, denumit UNITE-Brave NATO . Diplomați NATO citați spun că Alianța ar putea aloca fonduri suplimentare pentru acest program și ar putea construi o „centură” de mijloace anti-drone mai aproape de granița cu Rusia, ca primă linie de apărare. Ce urmează: presiune pe bugete și pe lanțurile de producție Din perspectiva impactului operațional, concluzia analizei este că lecțiile din Orientul Mijlociu împing NATO spre decizii rapide privind: refacerea stocurilor de muniție și a interceptoarelor de apărare aeriană; investiții în capabilități de lovire la distanță mare; creșterea disponibilității flotelor și a infrastructurii comune de întreținere; consolidarea cooperării industriale cu Ucraina. În lipsa unor detalii bugetare în material, amploarea costurilor nu poate fi cuantificată, însă direcția este una de accelerare a achizițiilor și de reconfigurare a priorităților de apărare, cu deficitul de muniție anunțat deja ca temă centrală la summitul NATO din iulie. [...]
Europa este împinsă să-și crească autonomia de apărare în NATO , pe fondul tensiunilor și incertitudinilor generate de revenirea administrației Trump, fără ca asta să însemne o ruptură de SUA, potrivit Agerpres . Javier Colomina , reprezentant special al NATO pentru vecinătatea sudică, a susținut la Forumul La Toja de la Lisabona ideea unei Alianțe „diferite”, cu „un pilon european mai puternic”, dar „întotdeauna în interiorul unei legături transatlantice”. Oficialul a descris perioada actuală drept una „complicată” pentru NATO, din mai multe motive, nu doar din cauza comportamentului președintelui american. De ce contează: presiune pentru o „singură voce” europeană, dar fără alternativă la NATO În evaluarea lui Colomina, Europa ar trebui să fie „capabilă să aibă o singură voce și o voce mai puternică”, în condițiile în care, în prezent, vocea europeană este „divizată”. Mesajul are o miză operațională și de politici publice: o coordonare mai strânsă între statele europene în interiorul NATO, nu construirea unei structuri paralele. Oficialul NATO a insistat că întărirea pilonului european nu trebuie tratată ca „o alternativă la ceea ce există acum”, ci ca o evoluție a Alianței în cadrul relației transatlantice. Argumentul bugetar: SUA rămân principalul contributor la investițiile de apărare Colomina a motivat necesitatea menținerii legăturii transatlantice și prin realitatea financiară: SUA „reprezintă în continuare mai mult de jumătate din bugetul de investiții în apărare al NATO ”, chiar dacă europenii și canadienii și-au majorat cheltuielile de înarmare. În acest context, întărirea componentei europene este prezentată ca o recalibrare internă a NATO, nu ca o schimbare de alianțe sau o decuplare de Washington. [...]
Planul de achiziții militare invocat de presa maghiară ridică miza bugetară a apărării și pune în prim-plan o țintă de cheltuieli de 5% din PIB până în 2035, mult peste așteptarea NATO de 2%, potrivit Mediafax , care citează o analiză a cotidianului ungar Magyar Hirlap despre „cursa înarmărilor” de la București. Publicația maghiară susține că România derulează o „modernizare masivă” a armatei și că ar urmări înlocuirea „întregului arsenal” într-un interval de un deceniu, pe fondul războiului din Ucraina și al percepției unei amenințări din partea Rusiei. În același context, este invocat un incident cu drone în Galați, despre care cotidianul afirmă că ar fi creat „o mică panică” în România. Ce achiziții sunt menționate pentru 2026 Magyar Hirlap își bazează o parte din argumentație pe o „listă oficială” publicată de guvernul român în 2026, prezentată ca plan principal de achiziții de arme. Lista redată include: 200 de tancuri 300 de vehicule blindate 48 de avioane de luptă F-35 „sute” de sisteme de apărare aeriană 1.000 de vehicule logistice 200.000 de pistoale În text, programul SAFE este descris drept „Acțiune de Securitate pentru Europa”, finanțat de Uniunea Europeană, și este prezentat ca element central în combinația de planuri NATO, UE și naționale. Implicația bugetară: 5% din PIB până în 2035 Cotidianul ungar notează că președintele României, Nicușor Dan , ar fi declarat „vara trecută” că România va cheltui 5% din PIB pentru implementarea programului de armament până în 2035, în timp ce „așteptarea NATO este de 2%”. În termeni de politică publică, o astfel de țintă ar însemna o presiune bugetară semnificativă pe termen lung, prin creșterea cheltuielilor de capital (echipamente) și a costurilor recurente (operare, mentenanță, instruire), deși articolul nu oferă estimări de cost sau un calendar detaliat al achizițiilor. Contextul de securitate invocat: Rusia, Moldova și flancul estic Magyar Hirlap afirmă că România „vede o amenințare în Rusia” și plasează această poziționare într-un cadru istoric mai amplu, inclusiv după anexarea Crimeii din 2014 și după invazia Rusiei în Ucraina din 2022. Publicația mai susține că România este „o țară cheie în flancul estic al NATO” și menționează extinderea bazei aeriene Mihail Kogălniceanu, care „odată finalizată, va găzdui zece mii de soldați NATO”. În același pasaj, este menționată și ediția românească a Deutsche Welle, fără a fi indicat un link sau un material specific. În plus, analiza aduce în discuție tensiunile legate de Republica Moldova și Transnistria și citează o poziție atribuită purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit căreia România ar manifesta „ambiții de anexare” a Republicii Moldova, descrise ca „o evoluție geopolitică periculoasă”. Ce rămâne neclar Materialul redă în principal interpretarea și selecția de informații a unui cotidian maghiar. Mediafax nu include, în textul prezentat, reacții ale autorităților române la afirmațiile Magyar Hirlap și nici detalii suplimentare despre stadiul concret al programelor de achiziții menționate. [...]
Departamentul Energiei din SUA cere aproape 100 milioane de dolari pentru a porni dezvoltarea unei noi arme nucleare „bunker buster”, un semnal că modernizarea arsenalului intră într-o etapă cu implicații bugetare și operaționale. Potrivit TWZ , solicitarea vizează un program numit Nuclear Deterrent System–Air-delivered (NDS-A), destinat lovirii țintelor „dure și adânc îngropate” (Hard and Deeply Buried Targets). În cererea de buget pe anul fiscal 2027, Departamentul Energiei include o linie nouă la „Weapons Activities for Future Programs” și solicită 99,794 milioane de dolari pentru următorul ciclu fiscal, conform unui rezumat public citat de publicație. În prezent, singura armă nucleară aeropurtată specializată pentru penetrare adâncă despre care se știe că se află în stocul SUA este bomba gravitațională B61-11. Ce finanțează, concret, cererea de buget Documentele bugetare indică faptul că banii ar urma să acopere începutul unui nou program din seria „Phase 6.X”, menționat ca „Phase 1” pentru NDS-A, plus evaluări de producție pentru două proiecte ale unor „Rapid Capability Team” (echipe pentru dezvoltare accelerată), potrivit rezumatului public invocat în articol. Publicația explică faptul că NNSA (National Nuclear Security Administration) , structură din Departamentul Energiei responsabilă de activitățile legate de arme nucleare, folosește un cadru pe faze (6.X) pentru ciclul de viață al armelor, de la definirea conceptului și cerințelor până la producție la scară. Nu este clar public în ce stadiu exact se află NDS-A. TWZ notează că mențiunea „Phase 1” ar putea indica faza 6.1, adică etapa de evaluare a conceptului de bază. Ce se știe și ce nu se știe despre NDS-A Din informațiile disponibile public, sunt puține detalii tehnice: se știe doar că va fi o armă aeropurtată. Nu este public dacă va fi: o bombă nepropulsată (de tip „gravity bomb”), sau o armă propulsată (rachetă/misilă) care să permită lansarea de la distanță (standoff), adică fără apropierea platformei de țintă. Un purtător de cuvânt al NNSA a declarat pentru TWZ că NDS-A ar urma să ofere „opțiuni nucleare suplimentare” pentru a învinge ținte adânc îngropate, iar „programul avansează agresiv”, cu informații suplimentare care vor deveni publice „când va fi benefic strategic” pentru SUA. Context operațional: de ce revine tema „bunker buster” nuclear Articolul leagă nevoia pentru un astfel de sistem de extinderea și diversificarea infrastructurilor subterane în state considerate adversare sau potențiali adversari ai SUA. Sunt menționate: Rusia și China, care și-ar fi extins rețelele de facilități subterane; în cazul Chinei, inclusiv câmpuri noi de silozuri pentru rachete balistice intercontinentale și lucrări la un centru de comandă subteran în apropierea Beijingului; Coreea de Nord și Iran, care ar investi în facilități subterane și întărite. În paralel, TWZ subliniază o constrângere operațională: bombele nepropulsate de tip „bunker buster” trebuie lansate relativ aproape de țintă, iar țintele vizate sunt, de regulă, în interiorul teritoriului advers, protejate de sisteme integrate de apărare antiaeriană. În acest context, publicația notează că B-2 este în prezent singura platformă certificată pentru B61-11 și pentru bomba convențională GBU-57/B (MOP), iar integrarea pe viitorul B-21 este considerată probabilă. Miza bugetară: încă un program într-o modernizare de „sute de miliarde” TWZ punctează și riscul de finanțare: SUA derulează deja o modernizare amplă a „triadei” nucleare (forțe terestre, aeriene și navale), estimată la „sute de miliarde de dolari” în următoarele decenii, ceea ce poate afecta sprijinul pentru o armă nucleară nouă, chiar dacă ar deriva dintr-un design existent. Publicația amintește și precedentul programului Robust Nuclear Earth Penetrator (RNEP), oprit de Congres în 2005, care a generat critici inclusiv pe fondul temerilor privind reacțiile altor state. În acest moment, concluzia fermă din documentele citate este una singură: Departamentul Energiei cere finanțare pentru a porni cel puțin dezvoltarea inițială a unui nou „bunker buster” nuclear aeropurtat, care ar putea succeda B61-11, însă designul și configurația rămân nepublice. [...]
