Știri
Știri din categoria Apărare
Sute de militari americani din forțe speciale au ajuns în Orientul Mijlociu, potrivit TVR Info, care citează agenția dpa și relatări din presa americană. Mișcarea se adaugă unei prezențe militare americane în creștere în regiune, într-un context de tensiuni cu Iranul, și ar putea extinde opțiunile militare ale președintelui SUA, Donald Trump.
Desfășurarea include Army Rangers (unități de infanterie ușoară cu rol de intervenție rapidă) și Navy SEALs (forțe speciale ale Marinei SUA), au consemnat New York Times și CBS News, citând oficiali militari americani și surse familiarizate cu operațiunea. Trupele ar fi fost trimise pentru a se alătura miilor de pușcași marini și parașutiști ai armatei americane aflați deja în Orientul Mijlociu.
Conform relatărilor preluate de dpa, aceste forțe suplimentare ar putea fi utilizate în misiuni precum redeschiderea Strâmtorii Ormuz, ocuparea centrului-cheie de export de petrol al Iranului de pe insula Kharg sau securizarea uraniului puternic îmbogățit. Strâmtoarea Ormuz este una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul petrolului la nivel global, iar orice perturbare are potențial de impact asupra piețelor energetice.
În același timp, speculațiile privind o posibilă ofensivă terestră americană în Iran s-au intensificat în ultimele zile. Trump a îndemnat public Teheranul să caute o soluție diplomatică la conflictul declanșat de Statele Unite și Israel, dar a avertizat și asupra unei posibile escaladări militare, notează TVR Info.
Recomandate
Planul administrației Trump de a construi 15 cuirasate nucleare ar putea ajunge la 275 de miliarde de dolari (aprox. 1.265 miliarde lei) , iar șantierele navale americane s-ar putea să nu aibă capacitatea necesară pentru un asemenea volum, potrivit unui raport al Biroului pentru Buget al Congresului (CBO), relatat de HotNews . Costul total estimat vizează 15 nave de luptă de suprafață cu propulsie nucleară, cu un preț „în jur de” 18 miliarde de dolari (aprox. 83 miliarde lei) pe unitate, ceea ce le plasează în aceeași categorie de cost cu portavioanele din „clasa Ford”, cele mai scumpe nave militare construite până acum. Cât ar costa, concret, programul și cum se compară cu alte nave În planul de construcții navale pentru 2027, publicat în mai, Marina SUA a indicat că intenționează să achiziționeze 15 cuirasate cu un deplasament de 35.000 de tone în perioada 2028–2056. CBO estimează că prima navă ar costa 23,4 miliarde de dolari (aprox. 108 miliarde lei), iar cele construite ulterior aproximativ 18 miliarde de dolari (aprox. 83 miliarde lei) fiecare. Raportul notează că aceste valori sunt peste estimările anterioare: 15,1 miliarde de dolari pentru prima unitate și 10,2 miliarde de dolari pentru a doua și a treia. Diferența este pusă, în raport, pe faptul că estimarea inițială viza o navă cu propulsie convențională, nu una cu propulsie nucleară. Ca repere de comparație, CBO indică: portavionul „USS Gerald R. Ford”, intrat în serviciu în 2017, a costat 13,3 miliarde de dolari (aprox. 61 miliarde lei), iar versiunile mai noi din „clasa Ford” sunt estimate la circa 22 de miliarde de dolari (aprox. 101 miliarde lei) fiecare; viitoarele submarine purtătoare de rachete balistice din „clasa Columbia” sunt estimate la aproximativ 10 miliarde de dolari (aprox. 46 miliarde lei) bucata. Capacitatea industrială, a doua constrângere majoră Dincolo de finanțare, CBO avertizează că șantierele navale din SUA ar putea să nu poată susține volumul de muncă necesar. Noile cuirasate ar urma să fie de peste trei ori și jumătate mai mari decât distrugătoarele cu rachete ghidate din „clasa Arleigh Burke”, care domină în prezent construcția navelor de luptă de suprafață pentru Marina SUA. „Până în 2035, planul Marinei (…) ar urma să crească mai mult decât dublu volumul total, exprimat în tonaj, al navelor mari de luptă de suprafață pe care constructorii navali ar trebui să le producă (…). Adaptarea la o asemenea creștere semnificativă a producției de nave mari de luptă de suprafață ar putea reprezenta o provocare pentru industria construcțiilor navale”, se arată în raportul CBO. Raportul plasează această problemă într-un context mai larg al industriei, descrisă ca fiind afectată frecvent de întârzieri și depășiri de costuri. În acest sens, este citată o declarație din anul precedent a fostului secretar al Marinei, John Phelan, potrivit căreia cel mai performant program de construcții navale avea o întârziere de șase luni și depășise bugetul cu 57%. „Toate programele noastre sunt un dezastru”, a declarat el în fața Congresului. Context: ce ar urma să includă noile cuirasate Administrația de la Washington a anunțat proiectul în decembrie anul trecut, președintele SUA afirmând că navele vor fi echipate cu „tunuri și rachete la cel mai înalt nivel”, arme hipersonice, tunuri electromagnetice, rachete de croazieră și „cele mai sofisticate lasere din lume”. Ulterior, Marina SUA a precizat că aceste cuirasate vor transporta rachete de croazieră cu focoase nucleare, ceea ce le-ar transforma în cele mai puternice nave din arsenalul american, după submarinele cu rachete balistice. [...]
SUA mențin pe agendă o posibilă producție de interceptoare Patriot pentru Ucraina , deși președintele Donald Trump și-a exprimat recent rezervele față de un astfel de acord, potrivit Agerpres , care citează patru surse familiarizate cu discuțiile. Miza este una operațională: Kievul caută urgent rachete PAC-3, printre puținele capabile să intercepteze rachete balistice, într-un context în care Ucraina susține că a rămas fără interceptoare Patriot. Discuțiile vizează inclusiv varianta ca Ucraina să producă unele componente, iar asamblarea finală să aibă loc în altă parte a Europei. O opțiune menționată de surse este trimiterea componentelor în Germania pentru asamblare finală. Contextul politic rămâne însă volatil. Luna trecută, Trump i-a spus lui Volodimir Zelenski, la o întâlnire la Ankara, că SUA ar urma să acorde o licență pentru fabricarea rachetelor PAC-3, dar săptămâna trecută a declarat presei că SUA nu au fost de acord să permită Ucrainei să construiască rachete Patriot și că Washingtonul trebuie să fie „foarte atent” când permite altora să le producă. Potrivit a două surse, schimbarea de ton a venit după o întâlnire „dificilă” cu Zelenski la Casa Albă. Ce opțiuni sunt analizate Potrivit celor patru surse citate, pe masă sunt mai multe variante, între care: fabricarea de componente Patriot în Ucraina și asamblarea lor în Germania; includerea Ucrainei într-un program americano-european existent pentru interceptoare Patriot; permisiunea ca Ucraina să construiască o versiune mai ieftină a PAC-3. Emisarul Washingtonului la NATO, Matthew Whitaker , conduce eforturile de a ajunge la un acord și a fost la Kiev luna trecută pentru discuții cu oficiali ucraineni și directori din industria de armament. Una dintre surse a precizat că „nu a fost dat niciun ordin de oprire a discuțiilor”. Casa Albă a refuzat să comenteze. Limitarea-cheie: livrările nu ar veni rapid Chiar dacă se ajunge la un acord, Ucraina nu ar începe să primească rachete noi mai devreme de un an, potrivit sursei. Pentru nevoile imediate, Kievul îndeamnă aliații să transfere o parte din propriile stocuri. În paralel, fosta ambasadoare a Ucrainei în SUA, Olga Stefanișîna, a declarat că Kievul explorează achiziții pe termen lung de PAC-3 și un schimb de livrări cu alte țări pentru a primi rachete mai devreme; ea a mai spus că Lockheed Martin este implicată și ar urma să trimită o echipă în Ucraina. Compania nu a răspuns solicitărilor de comentarii, conform materialului. Pe fundal, oficiali americani citați indică faptul că licențierea producției de arme americane în Europa este discutată activ din 2022, dar avertizează că deschiderea de noi linii de producție nu este simplă, iar producția începe de obicei la trei până la șapte ani după semnarea unui acord de licență. Totodată, stocurile globale de rachete de ultimă generație ar fi scăzut după războiul din Iran, iar interceptoare Patriot destinate Ucrainei ar fi fost redirecționate către armata americană și aliații SUA din Golf, potrivit sursei. [...]
Epuizarea rapidă a rachetelor americane de precizie cu rază lungă în războiul de cinci luni cu Iranul ridică semne de întrebare privind capacitatea SUA de a susține operațiuni similare și de a descuraja alți adversari, potrivit unei analize publicate de The Jerusalem Post , care citează Reuters și surse familiarizate cu datele interne. Potrivit a trei persoane care cunosc situația, Armata SUA a consumat o mare parte din stocul de muniții de precizie cu rază lungă, în principal rachete sol-sol ATACMS (Army Tactical Missile Systems) și PrSM (Precision Strike Missiles). Două dintre surse afirmă că SUA au folosit „practic toate” aceste arme, fără a preciza câte mai rămân. Munițiile respective, care costă peste 1 milion de dolari bucata (aprox. 4,6 milioane lei), sunt esențiale pentru lovituri de la distanță, reducând riscul pentru piloți și platforme. În contextul în care PrSM este generația mai nouă destinată să înlocuiască ATACMS, scăderea stocurilor poate influența opțiunile operaționale ale Washingtonului dacă ar relua atacuri la scară mare asupra Iranului, inclusiv printr-o dependență mai mare de misiuni cu avioane pilotate, considerate mai riscante. Ce înseamnă pentru pregătirea militară și descurajare Sursele citate spun că diminuarea stocurilor ar putea limita capacitatea SUA de a răspunde la alte crize și de a descuraja adversari precum Rusia și China. Un al patrulea interlocutor afirmă că US Central Command (CENTCOM) a ajuns aproape să epuizeze rachetele terestre pe care le avea înainte de război, dar a reușit să se reaprovizioneze din stocuri americane din alte regiuni ale lumii. În paralel, în interiorul administrației Trump au avut loc discuții tensionate, în ultima săptămână, despre cât timp pot continua loviturile asupra Iranului fără ca stocurile să scadă la niveluri care ar afecta reacția la alte situații. Casa Albă a transmis o declarație a președintelui Donald Trump, potrivit căreia SUA au „mult mai multe muniții decât oricine din lume” și „mult mai mult decât avem nevoie”, adăugând că industria de apărare produce mai mult și își extinde capacitățile. Producția crește, dar riscul unui deficit rămâne Analiștii citați în material apreciază că producția unor muniții (inclusiv obuze de artilerie și mai multe tipuri de rachete) este la niveluri record, dar avertizează că ar putea să nu acopere necesarul unui război prelungit. Lockheed Martin, producătorul ATACMS și PrSM (și al sistemului THAAD), nu a răspuns imediat solicitărilor privind nivelul stocurilor sau declarațiile lui Trump. Nici Raytheon, producătorul rachetelor Tomahawk și al interceptorilor Patriot, nu a oferit un răspuns imediat. Purtătorul de cuvânt-șef al Pentagonului, Sean Parnell, a declarat că armata SUA „are tot ce îi trebuie” pentru a acționa „la momentul și în locul ales de președinte” și că a derulat operațiuni în mai multe comandamente, menținând în același timp un „arsenal profund” de capabilități. Și munițiile defensive se reduc: Patriot, THAAD și Tomahawk Un raport al Center for Strategic and International Studies (CSIS) publicat săptămâna trecută estimează că între februarie și iulie au fost consumate aproximativ 65% din interceptoarele Patriot, iar stocul de interceptori THAAD ar fi cu cel puțin 38% mai mic decât la începutul războiului. Reuters precizează că nu a văzut datele de stoc, însă două surse spun că aceste estimări corespund datelor interne. În plus, una dintre surse afirmă că SUA au consumat „puțin sub jumătate” din stocul global de rachete de croazieră Tomahawk de la începutul războiului, o cifră pe care Reuters spune că nu a putut să o verifice independent. În acest context, Raytheon (divizie a RTX) ar fi ajuns la un acord preliminar multianual cu Pentagonul pentru creșterea producției de Tomahawk, ca parte a efortului de refacere a stocurilor. Context politic: autoritatea de a purta război fără Congres Conflictul a alimentat dezbaterea privind autoritatea lui Trump de a desfășura ostilități împotriva Iranului fără autorizare din partea Congresului. Potrivit materialului, nu a fost înaintată nicio cerere pentru o declarație de război sau pentru o autorizare de folosire a forței militare. În paralel, două surse spun că lideri militari au avertizat de săptămâni că stocurile de arme defensive se reduc. Mai multe instituții media au relatat recent că Trump ar fi renunțat la o nouă ofensivă majoră în Iran, parțial din cauza acestor avertismente; un oficial american a contestat relatările, susținând că decizia a fost influențată de presiuni din partea statelor din Golf. [...]
Negocierile pentru co-producția rachetelor Patriot rămân fără rezultat concret , iar prioritatea Washingtonului este accelerarea livrărilor de apărare antiaeriană către Ucraina înainte de iarnă, potrivit Kyiv Post , care citează declarațiile ambasadorului SUA la NATO, Matthew Whitaker . Whitaker a spus, într-un interviu la Fox Business (3 august), că nu există încă un acord care să permită Ucrainei să producă pe plan intern interceptori Patriot (PAC-3). El a invocat regimul strict de control la export pentru această tehnologie și faptul că, în prezent, producția este permisă doar producătorilor americani. Totuși, oficialul american a indicat că sunt discutate opțiuni de co-producție cu parteneri ucraineni și europeni, pentru a crește capacitatea industrială și a sprijini apărarea Ucrainei și a Europei. A precizat că SUA „lucrează la unele dintre aceste acorduri”, dar că nu are „nimic de anunțat” în acest moment. Miza operațională: iarna vine înaintea unui acord industrial Mesajul central al lui Whitaker este că un acord de producție pe termen lung nu poate livra efecte în timp util pentru sezonul rece. În schimb, „cel mai important” este ca sistemele și muniția de apărare antiaeriană necesare Ucrainei „să fie mutate cât mai repede posibil”, fie din stocurile aliaților care au rachete în plus, fie prin creșterea producției în fabricile americane. Context politic: Trump a nuanțat promisiunea privind licențierea Articolul amintește că președintele SUA, Donald Trump, a avansat inițial ideea acordării unui drept de producție pentru Ucraina la summitul NATO de la Ankara (7–8 iulie), după o întâlnire cu Volodîmîr Zelenski. Ulterior, după o nouă întâlnire la Casa Albă (28 iulie), a urmat o temperare a poziției: la o ședință de Cabinet la Camp David (31 iulie), Trump a spus că „nu s-a ajuns la un acord”, invocând dificultatea de a ceda o astfel de tehnologie și riscul ca beneficiarii „să se întoarcă într-o zi împotriva ta”. Presiunea din teren: stocuri epuizate și atacuri cu rachete balistice Kyiv Post notează că interceptorii PAC-3 sunt descriși ca fiind singura armă capabilă să intercepteze racheta balistică rusească Iskander-M . În cel mai recent atac menționat (1 august), apărarea aeriană ucraineană ar fi interceptat doar una din 27 de rachete balistice lansate asupra Kyivului, într-un atac care a inclus și opt rachete de croazieră și 185 de drone. Bilanțul indicat: cel puțin nouă morți și 30 de răniți. Potrivit lui Zelenski, eșecul interceptării restului rachetelor balistice a fost legat direct de epuizarea stocurilor, iar deficitul ar încuraja noi lovituri rusești. În acest context, discuția despre co-producție rămâne relevantă strategic, dar nu rezolvă problema imediată a livrărilor și a muniției disponibile înainte de iarnă. [...]
Serviciile de informații ale SUA își ajustează evaluarea de risc și iau în calcul că Rusia ar putea testa unitatea NATO chiar din această toamnă , prin acțiuni hibride (atacuri cibernetice, sabotaje) sau, cu probabilitate încă redusă, printr-o incursiune militară limitată pe flancul estic, potrivit Biziday , care citează un raport prezentat de The Wall Street Journal . Unghiul principal al acestei evaluări este unul operațional: scenariile descrise nu vizează o invazie de amploare, ci acțiuni „greu de încadrat” care să pună la încercare viteza și coeziunea decizională a Alianței, fără a forța imediat un răspuns colectiv. Ce ar urmări Moscova și de ce contează pentru NATO Potrivit raportului citat de The Wall Street Journal , obiectivul ar fi să observe dacă NATO reacționează unitar și rapid sau dacă apar diviziuni politice între statele membre. Intervalul în care un astfel de scenariu ar putea deveni posibil este „din această toamnă și până în 2029”, deși, în acest moment, probabilitatea unei incursiuni militare rămâne redusă. Evaluarea Washingtonului s-ar fi schimbat în cursul acestui an. Până recent, concluzia era că Rusia nu va provoca direct NATO cât timp este implicată în războiul din Ucraina, însă oficialii americani invocă acum dificultățile Rusiei pe front și presiunile interne asupra lui Vladimir Putin de a obține un rezultat care să poată fi prezentat drept victorie. Scenariile luate în calcul: „zona gri” dintre pace și război În locul unei invazii clasice — care ar declanșa aproape sigur Articolul 5 — evaluările americane descriu acțiuni menite să testeze reacția Alianței fără a provoca automat un răspuns colectiv. Printre scenariile analizate se numără: atacuri cibernetice asupra infrastructurii unui stat membru; operațiuni hibride cu grupuri armate fără însemne oficiale; sabotaje; o incursiune militară limitată într-o zonă de frontieră de pe flancul estic al NATO. Context regional: incidente care au ridicat întrebări și avertismente europene Oficiali occidentali afirmă că ar exista deja semne ale unor astfel de „teste”, inclusiv episoade în care rachete rusești au ajuns pe teritoriul Poloniei și situații în care drone rusești au pătruns și s-au prăbușit în România, incidente care au alimentat discuțiile despre răspunsul NATO la provocări limitate sau ambigue. În paralel, Biziday notează că au existat și avertismente din Europa: șeful armatei germane, generalul Christian Freuding, a declarat în iunie că Rusia ar putea dobândi capacitatea de a ataca state NATO în următorii trei ani, iar ministrul lituanian al Apărării a avertizat asupra unor posibile atacuri „sub steag fals”, menite să creeze confuzie privind responsabilitatea. Presiune pe stocuri și pe sprijinul pentru Ucraina Noua evaluare apare și pe fondul preocupărilor Washingtonului privind diminuarea stocurilor unor muniții și sisteme de apărare considerate esențiale într-un conflict major. Potrivit presei americane, livrările către Ucraina și operațiunile împotriva Iranului ar fi redus rezervele unor sisteme precum Patriot, THAAD, Stinger și ATACMS, deși Administrația Trump respinge aceste informații. În același timp, Ucraina avertizează că livrările occidentale de rachete pentru apărarea antiaeriană au scăzut semnificativ în acest an, în timp ce Rusia și-a intensificat atacurile cu rachete balistice și drone asupra orașelor ucrainene. În acest context, temerea oficialilor americani este că Kremlinul ar putea încerca să obțină un avantaj politic și strategic printr-o provocare limitată la adresa NATO, mizând pe ezitări în cazul unor atacuri hibride sau de mică amploare. [...]
Forțele Aeriene ale SUA mizează pe un calendar accelerat pentru F-47, cu primul zbor așteptat în 2028, susținut de finanțări de ordinul miliardelor de dolari , într-un program care ar trebui să înlocuiască flota F-22 și să fixeze următorul standard de superioritate aeriană, potrivit TechRadar . Programul Boeing F-47, parte din inițiativa Next Generation Air Dominance (NGAD) , a intrat în faza de „engineering and manufacturing development” (dezvoltare inginerească și de fabricație), iar oficiali ai Forțelor Aeriene spun că proiectul este suficient de avansat încât aeronava „va zbura în această administrație”. În același timp, ținta de calendar comunicată rămâne primul zbor în 2028. Ce înseamnă faza actuală și ce urmează operațional Faza de dezvoltare și fabricație vizează integrarea sistemelor de la bord, rafinarea performanțelor și producerea unui număr limitat de aeronave de test pentru activități de evaluare. Oficialii nu au precizat câte aparate vor fi construite pentru testare, dar etapa include și opțiuni care susțin „low-rate initial production” (producție inițială în ritm redus), adică prime loturi mici înainte de producția la scară. Generalul Dale White, Director of Critical Major Weapon Systems, a spus că programul a beneficiat de „extreme teaming” cu parteneri industriali și că a intrat în această etapă cu o „maturitate fără precedent”, sugerând că o parte importantă din munca de inginerie era deja avansată înainte ca activitățile de fabricație să se extindă. „F-47 va zbura în această administrație”, a declarat White, potrivit materialului. Miza bugetară: cel puțin 185 de aeronave și finanțare în creștere Forțele Aeriene intenționează să cumpere cel puțin 185 de avioane F-47, același număr cu flota de F-22 pe care noua platformă ar urma să o înlocuiască. La nivel de finanțare, programul a primit 3,45 miliarde de dolari (aprox. 15,7 miliarde lei) pentru anul fiscal 2026, iar solicitarea bugetară pentru anul fiscal 2027 depășește 5 miliarde de dolari (aprox. 22,8 miliarde lei). NGAD ca „familie de sisteme”, nu doar un avion F-47 este prezentat ca un element dintr-o strategie mai largă de superioritate aeriană, în care aeronava cu pilot ar opera împreună cu „Collaborative Combat Aircraft” (aeronave de luptă colaborative), într-o arhitectură descrisă ca „family of systems” – un set de platforme și capabilități care funcționează integrat în medii contestate, în locul dependenței de un singur tip de avion. În acest cadru, F-47 ar urma să aibă un design modular, pentru a putea integra tehnologii viitoare, și să susțină capabilități de lovire la distanță mai mare, pe măsură ce cerințele operaționale evoluează. Riscuri: istoric de întârzieri și costuri la programe avansate Deși Forțele Aeriene și guvernul SUA își mențin încrederea că programul va atinge jaloanele planificate, TechRadar notează că programele de aeronave de luptă avansate au întâmpinat istoric dificultăți tehnice, financiare și de producție înainte de intrarea efectivă în serviciu operațional. Materialul este bazat pe informații „via Defense News”, cu trimitere la Defense News . [...]
