Știri
Știri din categoria Apărare
Submarinele rusești au dispărut aproape complet din Marea Neagră, pe fondul vulnerabilităților tot mai mari la atacuri în timpul întreținerii, potrivit Digi24, care citează declarațiile Marinei ucrainene preluate de RBC Ukraine. Dmitro Pletenchuk, purtătorul de cuvânt al Marinei ucrainene, susține că această „dispariție” nu este doar o schimbare de tactică, ci un „risc” pentru Moscova, în condițiile în care submarinele au fost, în ultimii doi ani, platforme-cheie pentru lansarea rachetelor de croazieră asupra Ucrainei.
Explicația invocată ține de natura operațiunilor: submarinele sunt greu de detectat în larg, însă au nevoie de întreținere tehnică regulată în docuri sau la cheiuri, momente în care devin ținte. Pletenchuk indică drept exemplu pierderea submarinului Rostov-on-Don (proiectul 636 Varshavyanka) în Crimeea, despre care afirmă că a fost distrus de aviația ucraineană, precum și pierderea unui alt submarin similar la Novorossiysk.
„Un submarin este un mecanism complex care necesită condiții adecvate de funcționare și întreținere. Și orice întreținere reprezintă acum un risc”, a remarcat purtătorul de cuvânt.
În prezent, potrivit Marinei ucrainene, Flota Rusă din Marea Neagră ar mai avea doar două submarine capabile să transporte rachete de croazieră, în timp ce un al treilea, din proiectul Paltus, nu ar fi adaptat pentru utilizarea rachetelor Kalibr. În această logică, Moscova ar fi interesată să „conserve” resursa rămasă, ceea ce ar contribui la scăderea ritmului de operare al submarinelor, deși Pletenchuk subliniază că acesta „poate fi doar unul dintre motive”.
Pe fondul reducerii prezenței submarinelor, Marina ucraineană afirmă că Rusia folosește mai des nave de suprafață pentru lansări: trei nave mici de rachete din proiectul Buyan (cu câte opt lansatoare fiecare) și fregatele Admiral Essen și Admiral Makarov. Totodată, Ucraina susține că lansările de rachete de croazieră Kalibr din Marea Neagră sunt limitate din cauza dificultăților tehnice și a condițiilor meteo nefavorabile, iar eficacitatea acestor rachete ar fi scăzut față de începutul invaziei pe scară largă.
Un episod relevant pentru „dispariția” submarinelor din zonă este atacul din decembrie 2025 asupra unui submarin rus în portul Novorossiysk, pe care partea ucraineană îl descrie drept o premieră: drone subacvatice „Sub Sea Baby” ar fi provocat avarii critice unui submarin din clasa 636.3 Varshavyanka, scoțându-l practic din funcțiune. În același context, Pletenchuk afirmă că portul Novorossiysk rămâne periculos pentru navele rusești, deoarece forțele ucrainene le pot lovi și acolo, iar pregătirea unei astfel de operațiuni ar fi fost „complexă și multistratificată”.
Recomandate
Creșterea rapidă a preciziei rachetelor iraniene sugerează un salt operațional, nu doar unul tehnologic , iar miza este extinderea în Orientul Mijlociu a unui model rusesc de „lanț” recunoaștere–decizie–lovire, potrivit unei analize citate de Adevărul . Comunitatea de informații voluntare InformNapalm susține că transferul de doctrină și implicarea forțelor speciale ruse ar fi „veriga lipsă” care explică saltul de eficiență în doar câteva săptămâni. În termeni concreți, analiza indică o creștere a ratei de lovire a rachetelor iraniene de la aproximativ 3% la circa 27% într-un interval scurt, pe fondul conflictului dintre SUA, Israel și Iran. InformNapalm afirmă că transferul de date a existat, dar că simpla partajare de imagini satelitare nu ar putea produce, de una singură, o asemenea îmbunătățire accelerată. De ce nu ar fi suficienți sateliții InformNapalm notează că sateliți ruși ar fi monitorizat cel puțin 46 de locații din 11 țări din Orientul Mijlociu între 21 și 31 martie, inclusiv baze militare americane și infrastructură critică. În paralel, „alte relatări” menționate în analiză indică faptul că Rusia ar fi furnizat Iranului date despre pozițiile și deplasările trupelor, navelor și aeronavelor americane, precum și o listă de 55 de obiective energetice israeliene considerate critice. Totuși, analiza argumentează că imaginile și coordonatele sunt doar „materie primă”: selecția țintelor, sincronizarea atacurilor și capacitatea de a depăși apărarea antiaeriană ar necesita un sistem complex de comandă și control. În același registru, InformNapalm susține că munițiile de tip cluster pot crește aria de impact, dar nu explică îmbunătățirea procesului de țintire și execuție. „Veriga lipsă”: doctrina și forțele speciale ruse Punctul central al analizei este că Rusia ar fi transferat către Iran o doctrină operațională testată anterior, în care recunoașterea este legată direct de executarea focului. Sunt menționate două sisteme interconectate: complexul de recunoaștere–lovire , asociat armelor de mare precizie cu rază lungă; complexul de recunoaștere–foc , care integrează informațiile tactice cu artileria și sprijinul aerian apropiat. În acest model, forțele pentru operațiuni speciale ar avea rolul de a confirma țintele, actualiza coordonatele, transmite datele către comandă, ajusta loviturile și evalua rezultatele. Fără această componentă, susține InformNapalm, chiar și informațiile precise nu se traduc automat în lovituri eficiente. Analiza mai invocă o ofertă atribuită Moscovei în negocieri de încetare a focului: Rusia ar fi propus oprirea transferului de informații către Iran în schimbul limitării sprijinului de informații oferit Ucrainei de către SUA, ca indiciu că astfel de transferuri există. Context: cooperarea Rusia–Iran și exportul „modelului ucrainean” Potrivit textului, cooperarea militară dintre Rusia și Iran s-a intensificat după invazia rusă în Ucraina din 2022. Adevărul relatează, pe baza analizei, că Moscova ar fi furnizat Iranului informații despre pozițiile navelor și bazelor americane și ar fi livrat drone modernizate de tip Shahed (cunoscute ca Geran-2) în martie 2026, în timp ce Iranul ar continua să sprijine Rusia cu tehnologie de drone testată în Ucraina. InformNapalm plasează această doctrină în continuitate cu experiența Rusiei din Siria (din 2015) și cu aplicarea pe scară largă în Ucraina, inclusiv în atacuri asupra infrastructurii energetice. Lista presupusă de 55 de obiective energetice israeliene este interpretată în aceeași logică: loviturile asupra rețelelor electrice ar putea produce efecte în lanț, iar atacurile asupra apărării aeriene ar reduce capacitatea de protecție și ar crește eficiența loviturilor ulterioare. „Asistăm la o integrare reciprocă, în timp real, a capacităților de luptă ale regimurilor autoritare. Nu este vorba doar despre schimb de date, ci despre transferul unei logici complete de război.” Ce contează și ce urmează Dacă evaluarea InformNapalm este corectă, implicația principală este operațională: Iranul ar fi trecut rapid de la acces la informații la un mecanism mai complet de „închidere a buclei” (de la identificarea țintei la lovire și evaluare), ceea ce poate crește presiunea asupra apărării antiaeriene și asupra infrastructurii critice vizate. Textul mai notează că modelul de război pe care Rusia l-ar împărtăși cu Iranul ar fi fost construit în patru ani de conflict în Ucraina, iar în paralel experiența Ucrainei de contracarare (de la drone interceptoare la sisteme stratificate de apărare aeriană) ar fi transformat Kievul într-un partener tot mai căutat de state interesate de tehnologii moderne de apărare. [...]
SUA au început o operațiune de deminare în Strâmtoarea Ormuz, un pas-cheie pentru reluarea traficului de energie din Golf , după ce Iranul a blocat de facto coridorul maritim în contextul conflictului recent, potrivit Agerpres . Două distrugătoare americane, USS Frank E. Peterson și USS Michael Murphy, au traversat strâmtoarea și au intrat în Golful Persic, într-o misiune descrisă de Comandamentul militar al SUA pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) drept una de „stabilire a condițiilor” pentru îndepărtarea minelor navale amplasate de Iran. Obiectivul declarat este ca strâmtoarea să fie „complet lipsită de mine navale” plasate de Corpul Gardienilor Revoluției. Ce se schimbă operațional pentru navigație Comandantul CENTCOM, amiralul Brad Cooper, spune că a fost inițiat procesul de stabilire a unui nou coridor maritim, iar ruta „sigură” ar urma să fie comunicată industriei maritime „în curând”, pentru a încuraja circulația liberă a comerțului. Reacția Iranului și contextul armistițiului După apariția primelor informații despre intrarea celor două nave americane în Golf, Iranul a amenințat cu atacuri și a cerut retragerea acestora, solicitare transmisă prin Pakistan, care găzduiește și mediază negocieri americano-iraniene, potrivit informațiilor din material. Președintele SUA, Donald Trump, a afirmat sâmbătă că Statele Unite au început „procesul de curățare a Strâmtorii Ormuz” și a criticat țările care i-ar fi respins solicitarea ca acestea să desfășoare singure o operațiune militară împotriva Iranului pentru deblocarea coridorului esențial exporturilor de petrol și gaze din Golful Persic. „Începem acum procesul de curățare a Strâmtorii Ormuz, ca o favoare pentru țările din întreaga lume, inclusiv China, Japonia, Coreea de Sud, Franța, Germania și multe altele.” În același mesaj, Trump a susținut că Iranul nu mai poate plasa mine, afirmând că „toate cele 28 de nave” plasatoare de mine „zac pe fundul mării” în urma campaniei de bombardamente americano-israeliene lansată pe 28 februarie. Iranul a blocat de facto strâmtoarea ca represalii după războiul pornit împotriva sa de SUA și Israel și a amenințat că va ataca orice navă cu legături cu SUA, Israel și aliații acestora. Deși, odată cu armistițiul convenit în noaptea de marți spre miercuri între Iran și SUA (pentru oprirea ostilităților timp de două săptămâni și negocieri), Teheranul s-a angajat să deblocheze Strâmtoarea Ormuz, coridorul a rămas blocat, iar puținele nave care au tranzitat-o au făcut-o doar cu aprobare iraniană. Prime semne de reluare a fluxurilor Sâmbătă, trei tancuri petroliere au trecut prin strâmtoare, potrivit datelor de monitorizare a traficului maritim citate în material, acestea fiind prezentate ca primele petroliere care au ieșit din Golful Persic după intrarea în vigoare a armistițiului. [...]
Trei teatre de conflict împing armatele spre un model de război centrat pe date, software și producție , iar consecința directă este o presiune mai mare pe capacitatea industrială și pe lanțurile de aprovizionare, nu doar pe „vârfuri” tehnologice, potrivit adevarul.ro . Analiza trece prin Orientul Mijlociu, Europa de Est și Asia-Pacific și susține că schimbarea este una dintre cele mai importante de la finalul Războiului Rece. Elementul comun identificat de experți este dependența tot mai mare de informație în timp real și de adaptare rapidă pe câmpul de luptă. În acest cadru, avantajul nu mai vine exclusiv din platforme scumpe, ci din integrarea datelor (inclusiv satelitare), automatizare și ritmul cu care o armată își poate actualiza țintele, tacticile și logistica. Orientul Mijlociu: lovituri rapide, ținte actualizate în ore În conflictul cu Iranul, operațiunea militară comună SUA–Israel, lansată la finalul lunii februarie, este prezentată ca exemplu de campanie construită pe coordonare și informații în timp real. Primele lovituri au vizat infrastructuri strategice și lideri politici, într-o acțiune descrisă ca extrem de rapidă. Campania s-a bazat pe integrarea imaginilor satelitare, a sistemelor autonome și a mecanismelor de lovire de precizie, cu ținte actualizate în timp real, uneori în câteva ore. Experții citați consideră că este o continuare a unor tactici văzute și în alte conflicte, dar la un nivel tehnologic mai avansat. Ucraina: tehnologie comercială și război de uzură în același timp Războiul Rusia–Ucraina este descris drept „laborator” pentru inovația militară, tocmai prin combinația dintre metode tradiționale (artilerie, trupe terestre) și utilizarea extinsă a dronelor. Ucraina a folosit sisteme fără pilot de la drone ieftine la platforme autonome complexe, în aer, pe apă și la sol, iar Rusia și-a dezvoltat la rândul ei capabilități, inclusiv război electronic și drone produse în masă. Un punct cu impact operațional și economic este rolul tehnologiei comerciale: imagini satelitare de la companii private, sisteme bazate pe cloud (infrastructură de calcul și stocare la distanță) și instrumente de inteligență artificială pentru coordonare. În același timp, analiza notează limita: conflictul rămâne unul de uzură, în care producția de muniție și echipamente la scară largă poate fi decisivă. China–Taiwan: investiții masive și adaptarea apărării În Asia-Pacific, tensiunile China–Taiwan sunt prezentate în cheia pregătirilor pentru un posibil conflict. China își extinde capacitățile prin investiții în modernizarea armatei, inclusiv în drone, sisteme autonome și arme hipersonice. Taiwan își ajustează strategia inspirându-se din lecțiile Ucrainei, cu investiții în sisteme mobile de apărare, infrastructură cibernetică și programe autonome. Rămâne deschisă întrebarea privind rolul Statelor Unite într-un scenariu de conflict, deși Washingtonul este menționat ca partener cheie pentru Taipei. De ce contează: industria și aprovizionarea devin „arme” în sine Concluzia comună a experților este că războiul devine tot mai dependent de tehnologie, date și inovare rapidă, iar domeniile cibernetic și spațial ajung comparabile ca importanță cu cele tradiționale (terestru, aerian, naval). În paralel, lanțurile de aprovizionare și capacitatea de producție capătă statut strategic: nu contează doar performanța tehnologiei, ci și disponibilitatea și costul echipamentelor. Ce urmează, potrivit analizei, este accelerarea unui ciclu în care tehnologia militară nu mai este dezvoltată doar în timp de pace, ci este testată și ajustată direct pe câmpul de luptă, pe fondul unor crize care nu mai sunt tratate ca episoade izolate, ci ca parte a unei transformări globale a conflictelor. [...]
Franța își mută rapid o misiune navală din Indopacific în Atlantic , semnalând o prioritizare a reacției în proximitatea Europei și a zonelor de interes direct pentru NATO, potrivit focus.de . Misiunea „Jeanne d’Arc 2026”, planificată inițial ca voiaj de instruire, devine o deplasare cu rol operațional, după ce portelicopterul amfibiu „Dixmude” și fregata „Aconit” își întrerup traseul spre Asia. Schimbarea de curs este descrisă ca una de ultim moment: gruparea navală, plecată din Toulon, urma să aibă o rută lungă, cu escale în Mediterană, Marea Roșie, Oceanul Indian și Pacific, în cadrul unei instruiri de câteva luni pentru 160 de cadeți ofițeri francezi și străini. În schimb, navele sunt redirecționate către Atlantic, iar „Dixmude” capătă un rol mai pronunțat de platformă de intervenție. Ce a declanșat repoziționarea Publicația notează că situația s-a schimbat după acțiunea militară comună a SUA și Israelului împotriva Iranului, la 28 februarie. În acest context, forțele franceze au reținut temporar „Dixmude” și „Aconit” în nordul Mării Roșii, invocând motive de securitate și o situație evaluată drept tot mai greu de anticipat. De ce contează: semnal de prioritizare a apărării în vecinătatea Europei Redirecționarea către Atlantic este prezentată ca o decizie menită să protejeze mai bine „zonele de interes imediat pentru Franța și NATO” și să întărească capacitatea de reacție în apropierea Europei. Observatori citați în material interpretează mișcarea ca un indiciu că Parisul pune mai mult accent pe reacție rapidă în proximitate și mai puțin pe demonstrații de prezență la distanță mare. „Dixmude”, nava care permite schimbări rapide de misiune Kursul ar fi fost posibil datorită profilului flexibil al portelicopterului amfibiu „Dixmude”, descris în relatări franceze drept „un mic giuvaer tehnologic” și „un briceag elvețian” al marinei — o referință la versatilitatea sa în misiuni diferite, de la instruire la utilizare operațională. [...]
Amenințările hibride dinspre Rusia au efecte operaționale directe asupra României, de la interferențe GPS care pot afecta navigația civilă până la mine în derivă în Marea Neagră , potrivit DefenseRomania.ro , care citează un interviu Digi24 cu generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării. Generalul Vlad spune că România se confruntă recurent cu „perturbări electromagnetice”, inclusiv spoofing (falsificarea poziției) și „mutări” ale semnalului pentru sistemele GPS, cu „provocări săptămânale”. În plan maritim, o altă problemă ține de minele în derivă: de la începutul războiului din Ucraina, România ar fi descoperit 122 de mine plutitoare. Ce înseamnă, practic, riscul operațional Dincolo de dimensiunea militară, interferențele GPS și bruiajul (jamming – blocarea semnalului) cresc riscurile pentru navigația civilă și pentru activitățile comerciale din proximitatea zonelor de conflict, inclusiv în Marea Neagră. În material sunt menționate analize AIS (sistemul automat de identificare folosit în transportul maritim civil) care ar fi indicat discrepanțe între poziția raportată și cea reală a unor nave rusești, cu efecte colaterale asupra siguranței navigației. Generalul include pe lista vulnerabilităților și „amenințările legate de cablurile și conductele subacvatice”, un subiect cu miză pentru infrastructura critică și continuitatea serviciilor. Granița cu Ucraina și limitările apărării antiaeriene În același context, șeful SMAp leagă persistența riscurilor de dimensiunea frontierei României cu Ucraina, pe care o indică la 800 km, și de imposibilitatea practică de a acoperi integral această suprafață „cu mijloacele antiaeriene la dispoziție”. Prezența militarilor americani: fără indicii de retragere Întrebat despre o eventuală retragere a trupelor americane, generalul Vlad afirmă că România este „pregătită”, dar precizează că nu există indicii concrete privind un astfel de scenariu. Materialul amintește și poziția Ministerului Apărării Naționale, care a negat existența unei informări oficiale din partea SUA despre retragere și a invocat continuitatea acordurilor bilaterale. În text sunt menționate facilități și dislocări rotaționale, precum Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu și sistemul antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu, iar efectivele americane din România sunt indicate la peste 1.700 de militari, în principal la Mihail Kogălniceanu, Deveselu și Câmpia Turzii. [...]
Marea Britanie își resetează planificarea de război, iar industria apărării rămâne în așteptare. Potrivit stirileprotv.ro , Londra lucrează la o versiune actualizată a unui plan național de trecere la „stare de război”, care ar acoperi nu doar armata, ci și poliția, spitalele și industria, însă calendarul investițiilor militare rămâne neclar, cu efect direct asupra companiilor din sector. Mareșalul șef al aerului Sir Richard Knighton, șeful forțelor armate, a declarat pentru Sky News că documentul – cunoscut anterior drept „Government War Book” – ar presupune o schimbare de mentalitate privind reziliența, inspirată din lecțiile Războiului Rece, dar adaptată unei societăți și infrastructuri moderne. Investițiile promise, fără un plan publicat, țin furnizorii în incertitudine În paralel cu actualizarea planului de pregătire națională, una dintre mizele operaționale și economice este readucerea Marinei Regale, a armatei și a Forțelor Aeriene la un nivel de pregătire pentru război după „decenii de subfinanțare”, în contextul post-Război Rece. Guvernul condus de premierul Sir Keir Starmer, împreună cu ministrul apărării John Healey, a promis creșterea cheltuielilor pentru apărare la 3,5% din PIB, de la „puțin peste 2%” în prezent, dar nu înainte de 2035. În același timp, planul esențial de investiții pe 10 ani pentru forțele armate – care ar trebui să detalieze tipurile de armament și capabilitățile ce vor fi cumpărate – nu a fost încă publicat, deși ar fi trebuit să apară din toamna trecută. Knighton a indicat că întârzierea lasă o parte importantă a industriei de apărare din Regatul Unit în așteptare, fără vizibilitate asupra contractelor și bugetelor care ar urma să fie alocate. Presiune pe „flota fantomă” a Rusiei, fără abordări confirmate Separat, șeful apărării a spus că amenințarea Marii Britanii de a confisca nave asociate „flotei fantomă” a Rusiei ar produce deja efecte, chiar dacă forțele britanice nu ar fi urcat încă la bordul vreunei nave. Potrivit declarațiilor sale, simplul fapt că Londra este pregătită să vizeze petroliere sancționate ar determina Moscova să le escorteze sau să le redirecționeze departe de apele britanice, deși astfel de nave ar fi fost în continuare observate în largul coastelor fără a fi oprite. Întrebat dacă o operațiune efectivă de abordare este iminentă, Knighton a răspuns: „Nu aveți nicio îndoială. Suntem pregătiți.” Ce urmează Două repere rămân deschise: finalizarea versiunii actualizate a planului național de tranziție la stare de război și publicarea planului de investiții pe 10 ani al Ministerului Apărării. În material se menționează că John Healey nu a confirmat nici măcar dacă documentul de investiții va fi lansat până în această vară, iar Knighton sugerează că ministerul încearcă să obțină mai rapid fonduri suplimentare de la Trezorerie. [...]
